A fost un vis sau doar frânturi străfulgerate?

De Irina Lucia Mihalca

Urci. Urci mereu, urci pe firul unui vis.

Tot mai sus. Tot înainte. Sus, cât mai sus.

Crezi că, acolo, pe creste, iubirea te-aşteaptă

cu buchete de maci roşii şi albi.

Inutile noduri fac oamenii în viaţa lor,

te leagă cu noduri. Multe noduri, de nedesfăcut...

Urci. Mereu urci. Înainte. Mereu mai sus.

Îţi cauţi poteci. Îţi deschizi drumul. În iubire

nu sunt făcute cărări, singur îţi despici cărările.

Parfum de cireş bătut - timpul înghite totul -,

mergi mai departe, în urmă uitarea

se-aşterne pe un drum îngheţat şi pustiu.

Pe rând, gazdă sau oaspete, moartea îşi joacă rolul.

Urci. Chiar dacă florile şi-au împrăştiat

demult petalele

în trecerea vântului nebun.

Urci chiar dacă ştii că iubirea

 – înfocata iubire – e ceaţă, abur şi fum.

Pe pământ sufletul este un nou născut,

cel ce poate să găsească urmele unui alt timp

îşi va căuta şi sufletul pereche,

corespondentul trăirilor. Păşim pe urmele lor,

sufletul păstrează memoria tuturor clipelor!

Închide ochii, o lacrimă te vede, păstreaz-o,

aproape de inimă s-o pui la lanţul de la gât!

E ca un bob de rouă pe petala unui mac

ce dulce se joacă cu gravitaţia şi-o înşală!

Prizoniere inimii, dureri rostogolite

prin dorul gândurilor. Prin timp navighezi

spre infinit în căutarea iubirii visate.

Urci chiar dacă, în vârf,

în locul macilor, găseşti doar spini.

Urci şi mulţumeşti, nu florilor, nu spinilor,

mulţumeşti Cerului – Puterea Divină –

prin care-ai putut urca şi simţi tot ce-ai trăit.

O să faci undeva o deltă să-ţi laşi durerea,

focul îl arde doar pe cel ce se-apropie de el,

de departe, privindu-l,

poeţii cad în melancolie şi scriu!

A fost un vis sau doar frânturi străfulgerate?