miercuri, 16 noiembrie 2016

POSADA AZI - Colocviile de Marți, 29 noiembrie 2016, 5pm, Calderon 39







POSADA  AZI

Sun Tzu – Mariana Gurza – Puși Dinulescu – Dimitrie Grama – Mihaela Georgescu-Delafras – Silvia Jinga – Corneliu Zelea Codreanu – Jacques Attali – Vlad Mischevca

Colocviile de Marți

Marți  29 noiembrie  2016, 5 pm, Calderon 39
Anul VII, nr. 12 (85).

Tema:  POSADA  AZI

Memento: Aniversare Andrei Mureșan 200 n (16); Ziua Constituției Indiei (26n); In memoriam Vasile Andru
Recital Sergiu Cioiu
Intervenții
Puși Dinulescu: Viața ca un jaf
George Anca: Icoana creșterii rele
Viorel Speteanu: Posada azi
Teatru de Poezie
Puși Dinulescu, Gheorghe Dănilă, Gabriela Tănase , Vali Pena, Ștefan Opreanu
Lansări de carte
Dumitru Drăghicescu (1875-1945), Rotipo, Iași, 2016
Antimiana III, Rotipo, 2016
Lumina lumii, Râmnicu-Vâlcea, 2016
 Coordonator: Dr. George Anca
Parteneri: Asociația Culturală Româno-Indiană, Bharata Vidya Bhavan, Academia Internațională  Mihai  Eminescu, Societatea de Etnologie  din România, Centrul Antim Ivireanu, Fundația Dumitru Drăghicescu, Fundația Alexandru Philippide, Asociația Culturală Aromâmească, Teatrul Robert Calul.


* * *


MARIANA  GURZA


Dumnezeu si umbră - God and shadow - o carte de poezie, in editie bilingvă, de Mariana Gurza

Traducere în limba engleză: - George Anca - Editura Singur - 2016

De ce Mariana Gurza?

La o primă vedere, s-ar putea spune despre poezia Marianei Gurza că este de un ermetism pe care mulţi cititori nu l-ar înţelege. Deh, e mult mai uşor să priveşti poezia de azi prin prisma textualismului - dar dincolo de aparenta închistare lingvistică explodează versuri neobişnuit de profunde; poate în asta stă şi coeficientul de ermetism pe care nu-l neg, doar îl observ (ca parte, nu ca întreg).
Încerc să definesc global maniera scrisului Marianei Gurza, nu să mă raportez la valenţele unui singur volum, astfel că pot opina: aura profesorală ca primă senzaţie, când îi citeşti poemele aproape că dispare, dacă te laşi purtat de versuri, fără intenţii critice imediate. Ce şi-ar putea dori mai mult un poet, decât să trezească emoţia în potenţialul cititor?, căci trăim într-o lume în care sentimentul este, după tot mai desele păreri, mult mai uşor de generat pe calculator decât trăit pe viu, la intensitatea generată de fiinţa umană. E drept că actualele resurse tehnologice îndepărtează omul de propria sa expresivitate, îndepărtându-l astfel de partea lui artistică – dar tot drept este că poezia contemporană s-a transformat într-un fel de „bun” ce poate fi vândut ori cumpărat precum o roată de maşină, ca să dau un exemplu. Şi-atunci cum să convingi pe cineva că arta este necesară? Tot felul de filme şi informaţii mass media spun lumii că arta se măsoară în cotaţii ale caselor de licitaţii, că e valoros numai ce costă mulţi bani, ignorându-se (voit sau din neştiinţă) rostul ei primordial, acela de a ne răscoli fiinţa în alt sens decât cel material.
Prin poezia sa, Mariana Gurza opune curajos latura spirituală celei materiale, „realizării” facile prin materialul/financiarul acestor timpuri dezaxate. De vom privi şi partea spirituală – depinde doar de noi. De nu, putem spune ca Nietzsche: „Dacă te uiţi adânc în neant, şi neantul se uită la tine”.

Ştefan Doru Dăncuş



Why Mariana Gurza?


At a first glance, it might say about poetry of Mariana Gurza that is of an hermeticism which many readers would not understand. Ay, it's much easier to look at today poetry through textualism - but beyond of its apparent linguistic seclusion, unusually deep lyrics explode; perhaps this factor is hermetic and you do not deny it, just observe it (as a party, not as a whole).
I try to define global manner of writing of Mariana Gurza, not to refer to the valences of a single volume, so I can opine: aura professorial as a first feeling when you read her poems, the professional aura, as a first feeling, almost disappears if you let yourself be carried away by the lyrics without immediate critical intentions. What would be more liked for a poet than to arouse excitement in the potential reader ?, because we live in a world where the sentiment is, according to increasingly frequent opinion, much easier to be generated by computer than living lively, at intensity generated by human beings. It is true that current technological resources removes man from his own expressiveness, removing it from the side of art - but all right is that contemporary poetry has turned into a kind of "good" that can be sold or bought as a wheel of car , to give an example. And then how to convince someone that art is necessary? All sorts of films and information media tell the world that art is measured in quotes auction houses, it is valuable only costing money, ignoring (willingly or ignorantly) its primarily purpose, that to ransack our being in different meaning than material.

Through her poetry, Mariana Gurza opposes courageously the spiritual side to the material one, to the facile "achievement" by material / financial of this unbalanced time. If we will look also to spiritual part - it depends only on us. If not, we can say like Nietzsche: "If you look deeply into nothingness, also nothingness looks at you."

Ştefan Doru Dăncuş



(Prefată / Preface)

Frumoasa doamnă întru Dumnezeu si umbră

Mariana Gurza atinge gratia poeziei prin împărtăsirea trăirilor sale cu părinti si copii, eroi si sfinti, Bucovina si Zenon. Asa cum la Eminescu melancolia se face vers, la Valmiki soka (durere) devine sloka (verset), aici umbra se face litanie. Singurătatea de neam si nemaineam poartă rezistenta prin logos, înviere la înviere. Unul câte unul, poemele se caută liturgic revărsând pietatea domestic-zenoniană.
”Eram frumoasă, / când te aşteptam.” (Eram frumoasă). „Am crezut că travestindu-mă / în lumină, / în disperare / am să-ţi adorm imaginaţia.” (Cerul plânge în inima mea). „Am crezut că ştii / cine sunt. / Eu mă credeam, / deopotrivă că sunt / şi umbră şi fiinţă.” (Spune-mi ine sunt). „Se făcea că sunt pasăre-n zbor. / A câta din numărătoarea / lui Dumnezeu?” (Zbor printre nori). „mă uimesti, prieten / cu dorinţa ta de a merge / pe urmele sfinţilor, /de a te întoarce spre tine însuţi.” (Mă uimesti, prietene). „Unde eşti bunicule, uitat printre străini / aruncat într-un colţ de pământ, / ţi-o fi pus cineva o cruce, / fiind român, / sau te-au batjocorit / şi te-au făcut scrum?” (Unde esti bunicule). „… Alergam înfrigurată / spre un sfeşnic pribeag / întocmai ca Zenon. / Ne-am surprins amândoi / în noapte întrebând...” (Pe urmele lui Zenon)
„Vrea să detoneze egoismul din jur” (Adrian Dinu Rachieru), „tăcerea nu-i va zăgăzui sufletul” (Eleonora Schipor), „versurile devin universul şi salvarea sa” (Nina Ceranu).
Ne exceptând romanţioase declaraţii erotice, poemele Marianei Gurza (bucovineancă născută în Banat, mamă de copii, bunică), au mai mereu dimensiunile rugăciunii Tatăl Nostru.
Traducătorul a ascultat, concomitent, şi cântece de Frank Sinatra, alegând abia câteva fulguraţii cvasi-mistice aşternute de-a lungul anilor şi publicate în volumele: Paradox sentimental, Ed. Augusta, 1998; Gânduri nocturne, Ed. Augusta, 1999; Nevoia de a sfida tăcerea, Ed. Augusta, 2000, Lumini şi umbre, Ed.Augusta, 2001; Lacrima iubirii Ed. Artpress, 2003) . Ultimul strigăt Eubeea, 2006).

George Anca



Beautiful Lady unto God and shadow


Mariana Gurza touches the grace of poetry by sharing her experiences with parents and children, heroes and saints, Bucovina and Zenon. As at Eminescu the melancholy turns into verse, and at Valmiki soka (grief) becames sloka (verset), here the shadow is litany. Loneliness of nation and no more nation carry resistance through logos, resurrection at resurrection. One by one, the poems search each other liturgical pouring domestic-Zenonian piety.

„I was beautiful / when waiting for you.” (I was beautiful). „I thought you know / who I am. / I thought I was /equally / shadow and being. ” (Tell me who I am). „It came as if I was a bird in flight. / Which one in the God's / counting?” (Flight amidst clouds). „ you amaze me, friend / with your desire to walk / on traces of the saints / to return toward self.” (You amaze me, friend). „Where are you grandpa, forgotten among strangers / thrown into a corner of ground, / did someone put to you a cross, / being Romanian, / or they have mocked you / and made you ash?” (Where are you grendpa). „I ran trembling / toward a vagrant candlestick / just like Zeno. / We surprised each other /wondering in the night...” (On Zeno's footsteps)
„She wants to detonate the selfishness around” (Adrian Dinu Rachieru), „silence will not restrain her soul” (Eleonora Schipor), „lyrics become her universe and salvation” (Nina Ceranu). Not excepting romantic erotic statements, the poems of Marianei Gurza (with roots in Bucovina, born in Banat, mother of children), have almost always lengyh of Lord's Prayer. Translator listened, concomitantly, also songs by Frank Sinatra, choosing only few quasi-mystical recalls written over the years and published in volumes: Paradox sentimental / Sentimental Paradox, Ed. Augusta, 1998; Gânduri nocturne / Night thoughts, Ed. Augusta, 1999; Nevoia de a sfida tacerea / Need to defy silence, Ed. Augusta, 2000, Lumini şi umbre / Lights and shadows, Ed.Augusta, 2001; Lacrima iubirii / Tears of love, Ed. Artpress, 2003, Ultimul strigăt / Last cry, Eubeea, 2006.

George Anca
Observatorul/Toronto



PUSI  DINULESCU

A obţine ceva...
Spre deosebire de alte animale, omul e negustor.
Pentru a lua, animalul doar pândeşte, ţâşneşte şi apucă. Apoi. înghite! Aşa şi leul, vulturul, chiar ştiuca...
Dar la om e ceva mai complicat. Ca să obţină ceva, el pune la bătaie mai puţin ghearele şi ciocul sau dinţii, ci banul, sexul, relaţia socială, priceperea profesională de domeniu sau manipularea, exploatând slăbiciunea de înger sau prostia aproapelui. Dar uneori se bazează pur şi simplu pe norocul chio...r...
Când eram eu copil, tata îmi zicea să învăţ. Ei, bine, am învăţat!
E drept că mi-a şi plăcut şi că am avut şi toate condiţiile, de ce să nu recunosc?
Dar a fost asta suficient? Parcă, nu...
Când erau comuniştii la putere, mai era o chestie, care venea mai de departe, de prin secolul anterior, când Caragiale scria despre hatâr şi compunea si clasicul Lanţ al slăbiciunilor.
Dar acum s-au dus dracului toate astea! S-a dus hatârul, s-a dus şi lanţul slăbiciunilor!
Azi trebuie să dai, dom`le! Ori dai bani (dar pentru asta trebuie să ai acces la Filieră, nu merge ca la magazin!), ori să dai sex (dacă sexul e anturat de un trup nostim, tânăr şi bine proporţionat, posedând şi un creieraş care nu face fasoane), ori să facilitezi o relaţie cu cineva foarte tare, dătător de onoruri, funcţii, porţi deschise şi alte şmecherii d`astea… Ori poate să dai şi peste unul mai slab de înger (dar mai găseşti aşa ceva între împărţitori?) sau peste unul prost de bun (pă unde-or mai fi ăştia, Doamne?)
Ori nimic şi nimic şi nimic şi numai să ai noroc şi să nimereşti într-o conjunctură în care astrele se-ncalecă exact acolo unde eşti tu şi fără să faci ceva, fără să ai vreo calitate, să câştigi, domnule, să câştigi! Şi fără să mişti un deget să te trezeşti cu buzunaruL doldora, ca la loto!
Dar să joci! NumaI să joci la tripoul vieţii, la tripoul social!
Visuri, numai visuri, vis de secătură…
Dar adevărul e altul, adevărul e că viaţa e o afacere, după cum zicea bătrânul Grandet al lui Balzac. Da, da…
Aşa că treaba aia cu învăţatul nu e rea, dar să crezi că asta rezolvă totul, cam naivă poveste…
Şi totuşi, Balzac şi cu Grandet al lui poate că nu avea dreptate. Viaţa pare mai degrabă un jaf în stil mare. E ca o lovitură, pe care o dai după ce ai studiat bine nu chimia, fizica, franceza sau mai ştiu eu ce, dar ai studiat bine să vezi cum e apărată avuţia lumii şi de cine, care-s slăbiciunile acelora şi mai ales să fii atent când se schimbă garda, cum a fost în `89…
Da` cine ştie când o mai veni o chestie ca aia?

Puşi Dinulescu


Dreptate prntru o mare artistă
Se spune de dramaturgia română contemporană că e urgisită.

Dar poate că nu e chiar aşa! Uite, de pildă, doamna Rodica Popescu-Bitănescu se lăfăie cu două spectacole pe prima scenă a ţării, unde în triplă postură (de autoare, regizoare şi actriţă!) se exhibă cu dărnicie publicului, promovată cu delicată preţuire şi chiar tandreţe de aproape toată lumea, care contează în această lume cam ciudată şi uneori chiar tenebroasă  a Thaliei. O îndrăgesc şi directorul general al Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedintele perpetuu al Uniunii Teatrale din România şi doamna primar general al Capitalei, care de curând i-a şi stipendiat, cu dărnicie, un festival omagial. Doar domnii Johannis şi Cioloş par deocamdată indiferenţi. Poate că şi Peter Brook, Vladimir Putin sau Papa Francisc, dacă i-ar cunoaşte piesele, cu tot cu plinele de savoare montări, n-ar sta de lemn Tănase! Ca să nu mai vorbim de Donald Trump sau de vecinul nostru, abia înscăunat, Igor Dodon, cunoscuţi ca adevăraţi şi rafinaţi promotori ai culturii…
Aşa că, ia, mai tăceţi din gură, voi, cârtitorilor, voi, invidioşilor, voi, nulităţilor, pentru că, vezi, valoarea e întotdeauna recunoscută, îndrăgită, mângâiată şi mai ales bine plătită!
Şi totul, când te gândeşti, n-a fost făcut, decât cu râsul acela zglobiu al ei, cu care, în lipsă de alte calităţi distinctive, şi l-a constituit, parcă, în marca ei înregistrată.
Şi ce mai râde ea de toţi, cu sacii urcaţi în căruţă cum e, peste care tronează, sfioasă şi neajutorată, totuşi, mâhnită, însă, în acelaşi timp, de răutatea lumii, care n-o mai suportă de rea ce este!

Puşi Dinulescu

DIMITRIE GRAMA (redir)

Lectia de sah

Predau șah la mai multe ș coli dintr-o metropolă occidentală. Am mereu cu mine o tablă de demonstraț ie, pe care arăt copiilor funcția diferitelor piese și explic regulile de mutare.
Copiii, majoritatea între 7 și 10 ani, băieți și fete, de toate etniile și culorile, majoritatea înscriși la șah de gura părinților.

-Deci, copii, la șah avem 16 piese albe ș i 16 negre. Albul mută primul și...

Un băieț el mai închis la culoare întrerupe:
-E întotdeauna așa? Albul mută mereu primul?
-Da, răspund eu și vreau să continui. Și putem să mutăm ori un pion ori...
-Nu e corect, întrerupe un altul. Ar trebui să mute amândoi primii. Sau negrul să mute primul, că au fost mereu persecutați în istorie...
-Așa e regula, cineva trebuie să mute primul, albul e doar o culoare oarecare, nu e nimic superior, haideț i să trecem mai departe. Așadar, cea mai importantă piesă de la jocul de șah este regele...
Clasa murmură. O fetiț ă ridică mână.
-Mama mi-a zis că regina e cea mai importantă piesă.
-Nu chiar, zic eu cu blândețe, regina e și ea foarte importantă, de fapt, ca să știți, regina este cea mai puternică piesă din joc....
Copiii par mulțumiți cu asta, mai ales fetele afișează un zâmbet de satisfacție.
-Regina e foarte puternică pentru că poate juca la fel ca tura și ca nebunul.
Fetele protestează.
-Cum puteț i spune că o regină mută la fel ca un nebun? Dvs jigniți femeile!
-Nu, dragii mei, aș a este jocul. Nebunul este această piesă (o arăt) care merge mereu strâmb, adică în diagonală.
-Nebun este un cuvânt urât. Nu trebuie să râdem de cei cu dizabilități mentale.
-Bun, dacă nu vă place „nebun”, să știți că în engleză se cheamă „episcop”, ca la biserică. Putem să îi spunem „episcop”.
Alte proteste.
-Dumneavoastră ne vorbiți acum de religie, aici este o școală laică.
-Ok, Ok, încerc să îi calmez, atunci păstrăm numele de nebun. Sau mai bine, bufon. Nebunul era în trecut bufonul care făcea regii și reginele să râdă. Aș a e bine? O să îi spunem bufon.
Copii se calmează. Mergem mai departe.
-Cum spuneam, chiar dacă regina e cea mai puternică piesă, totuși regele e cel mai important, pentru că dacă se pierde regele, s-a terminat partida, ai pierdut. Uite, regele este această piesă, care are o cruce pe coroană.
-Crucea este semn religios. De ce nu are o semilună? Sau nici un semn?
Cred că ar trebui să îi scoatem crucea, ca să nu ofensăm pe cei de altă religie. Așa am învă țat la orele de educa ție civică.
-Cine se ofensează? Mă uit prin clasă și văd un băiat cu figură orientală. Mohamed, așa te cheamă, da? Te sim ți ofensat de această cruce de pe capul regelui?
Băieț elul mă priveș te aiurit.
-Ce înseamnă ofensat, dom’ profesor?
-Ofensat înseamnă supărat. (Mă minunez de mine însumi, ce repede îmi găsesc sinonimele...). Este cum te simț i atunci când un alt copil îți ia prăjitura sau jucăria favorită, poftim!
-Eu nu am prăjitură și nici jucărie. Sunt din Siria.
Trebuie să schimb vorba, discu ția asta nu preveste ște nimic bun.
-Aș adar, regele...
-Există un singur rege? Întrerupe un băie țel blond.
-Unul pentru fiecare culoare. Unul negru și unul alb. La fel și cu reginele. Una albă și una neagră.
-Nu se poate să fie doi regi albi sau două regine albe? întrerupse iar o fată.
-Nu, zic eu categoric.
Un murmur de dezamăgire.
-Păi nu e corect. Noi știm că există și familii cu doi tați sau două mame. Ar trebui să se poată, nu e corect așa.
Încep să îmi pierd răbdarea.
-Uite, la șah este așa. Șahul s-a inventat într-o ț ară străină, acum foarte mult timp, și așa era pe atunci. Să trecem mai departe...
-Păi poate atunci erau mai înapoiați, și femeia nu avea drepturi, și nici cuplurile de același sex, dar acum nu mai este a șa. Nu trebuie să mai existe discriminare.
Oftez. E cazul să trec să explic alte piese, care nu posedă sex, și nici religie. Regele cu cruce ș i regina m-au băgat în bucluc.
-Aș a, deci, continuăm. O altă piese specială este calul. Calul are avantajul unic că poate sări peste alte piese. Un nebun – pardon bufon – nu poate avansa aici, la h3 (arăt pe tablă), dacă un pion îi blochează calea. În schimb, calul poate să sară direct de la g1 la f3. (arăt mișcarea).
-Deci numai calul poate face asta, să sară peste alte piese? copii sunt iarăși în blocaj. Dar nu e corect. Are un avantaj special. Nu este egalitate fața de celelalte piese.
-Da, aș a este, zic eu încurcat, dar e normal să îi acordăm unele drepturi, pentru că este singurul animal din joc. Regele, regina, bufonii, pionii-sunt toți oameni, turnul este un obiect, calul este singurul animal. Trebuie să compenseze într-un fel.
-Aș a da, se luminează copii.
-Dar, dom profesor-sare un alt băiat-nu e corect să exploatăm animalele, mai ales la război. Ele nu au nici o vină pentru conflictele între oameni.
Uff, ce lungă a devenit ora asta! Poate reu șesc să scap cu o schimbare de nume, cum am făcut cu nebunul.
-Dacă nu vă place să îi spune ți cal, atunci îi spunem “cavaler”.
Copiii simt că e doar un truc.
-Dar cavaler e cineva călare pe un cal. Tot chinuim animalele.
Simt că explodez.
-Cal, cavaler, măgar, ce contează? Trebuie să îi spunem într-un fel! Avion e bine, că tot zboară peste ceilalț i?
-Da, da! E bine aș a. Avion e bine.
Și iată cum calul a ajuns avion. Trecem mai departe.
La explicarea capturii, a fost relativ simplu:
-Deci aici, în poziț ia asta, calul alb, adică avionul, a capturat, adică a luat prizonier un nebun, adică un bufon negru.
-Cum adică prizonier? Ce se întâmplă cu bufonul?
-Nimic, nu mai joacă mai departe. A plecat. A părăsit câmpul de bătălie.
-Aha, se luminează copiii – adică e un fel de refugiat.
-Refugiat! Perfect! Asta e cuvântul potrivit. Merci (nu mai am putere să lupt cu ei).
Ajungem în fine să povestim despre pioni.
-Ăștia mici, de aici din faț ă, sunt pionii. Ei sunt un fel de soldaț i, care avansează în teritoriul inamic. Dacă ajung cumva pe ultima linie, se pot schimba în regină. Într-o partidă de șah, am putem avea – dacă toți pionii se schimbă în regină, 9 regine alba pe tablă.
Fetele se înfurie, fac gălăgie, iar băieții își ascund un zâmbet de satisfacție.
-Un singur rege ș i 9 regine??? Femeia nu este egala bărbatului în acest joc, nu e frumos. Nu ne place șahul. Nu mai venim la orele dvs.
Soneria mă salvează. Copiii își strâng caietele, băieții mă salută cu respect, fetele ies îmbufnate din clasă.
Întreb un băiat:
-Ce oră aț i avut înainte de ora de ș ah?
-Am avut literatură ș i am discutat despre desenele animate ale lui Walt Disney. Doamna profesoară ne-a explicat cum Disney a fost rasist, islamofob și misogin. Albă ca Zăpada era albă, de ce în Aladin hoțului i se tăia mâna, în Lion King nu s-a prezentat nici un om african....
Acum înțeleg. Școala modernă care rescrie istoria. Nu contează ca în „Lion King” nu era deloc vorba despre oameni....Îmi strâng catrafusele și părăsesc școala. Mă bucur că lecția s-a terminat la timp. Tocmai urma să explic o poziție de mat în care albul ar fi sacrificat regina. Nu știu dacă a ș fi scăpat întreg....”
- autor anonym






MIHAELA GEORGESCU-DELAFRAS

Numai comunistii copilariei mele, de care familia mea a fugit mancand pamantul, nu permiteau pareri opuse doctrinei lor, te amenintau si  te batjocoreau daca vedeai lucrurile altfel decat ei. De la o vreme am inceput sa-i elimin din viata mea pe conationali cu tendinte dictatoriale si fara respect fata de cel care e altfel. Cine isi bate joc de omul care are o intelegere diferita a istoriei sau a evenimentelor nu mai are ce cauta langa mine.

Mai jos e analiza unei romance din America pe care am primit-o de la Mona. Am doua prietene romance aici, in America, care factorizeaza in gandirea lor si elemente pe care media corporatista americana si europeana le-a evitat si pe care femeia asta le discuta. Mi-ar place sa o intalnesc si pe ea. Eu, am spus de la inceput ca posibilitatea pacii in Europa dar mai ales in Romania formeaza elementul primordial in formarea unei opinii in jurul persoanei care face decizia asta. Si, am fost atacata murdar de o romanca pentru simplul motiv ca am exprimat dorinta ca cel ce va ocupa Casa Alba sa mentina pace in Europa dar mai ales in tara mea si ca m-am aratat neinduplecata impotriva ucigasilor de copii in Iugoslavia, Irak, Libia, Siria, Afganistan, etc.



Silvia Jinga
 Sperăm la întoarcerea normalității

            Mi s-a luat o greutate de pe inimă. Aceasta este starea pe care am trăit-o ieri (8 noiembrie a.c.) dimineața când am ieșit din cabina de vot. Numai cei care au urmărit succesiunea întâmplărilor reflectate în presa americană de la debutul campaniei electorale vor înțelege că datorită corupției practicate de familia Clinton și acoliții lor am început să ne temem. Am trăit clipe care mi-au adus în minte secvențe funeste din perioada dictaturii de la noi. Cu adevărat democrația americană era în primejdie. CNN, Washington Post, New York Times deveniseră tribunele oficiale ale ”dinastiei” Clinton, dând senzația că țara fusese luată în antrepriză. Holywood-ul, Wallstreet-ul, media, în mare parte, se angajaseră într-o sarabandă a minciunii și calomnierii. Niciodată n-am văzut mai multă aroganță și siguranță de sine drapată într-o demagogie șlefuită, care la fel ca în timpul comunismului plutea pe deasupra realității și a adevărului. Cu foarte puține excepții, presa americană s-a vândut sumelor uriașe pompate de mașina electorală a familiei Clinton. Păreau imbatabili, triumfători, asumându-și victoria cu mult înainte ca ea să fi fost obținută.
            Hillary Clinton a manifestat un soi de ”mânie proletară” împotriva tuturor vocilor libere, nemascându-și ura, ea ca și președintele Obama împotriva lui Julian Asange, Edward Snowden și a tuturor celor care au plătit cu libertatea lor pentru curajul de a demasca putreziciunea elitei politice. Obama a ajuns președinte datorită sprijinului total al tineretului ca să devină  cel mai de temut adversar al vocilor tinere doritoare de adevăr.  Tinerii care au donat sume modeste cum ar fi 27 de dolari pentru Bernie Sanders, al doilea candidat al Partidului Democrat sunt cei care s-au simțit trădați de Obama. Să se știe asta. Oreste Teodorescu spunea azi (9 nov.) la Realitatea TV că familia Clinton a devenit în exercițiul funcțiunii putred de coruptă și nu este de loc o exagerare. Poporul american este foarte răbdător și iertător, dar nu și stupid. Milioanele pe care dinastia Clinton le-a acumulat din vânzarea de favoruri către puteri străine sau către cetățeni particulari, printre care, la un moment dat s-a numărat un chinez îmbogățit, ghiciți din ce, din exploatarea unor prostituate aduse din China la New York stau mărturie a acestei corupții de proporții. Dinasticii nu s-au dat în lături de la nimic.  Familia Clinton a pozat în mama tuturor răniților minoritari, dar să ne amintim cum au subtilizat milioane de dolari din bilioanele trimise ca ajutor sinistraților din Haiti, după tragicul cutremur soldat cu mii de morți. Printre alți beneficiari ai acestui furt de amploare s-a aflat și fratele lui Hillary. Domnilor, familia Clinton își făcuse din America instrumentul perfect de îmbogățire, soții Clinton fiind la începuturile carierei lor politice foarte modești la portofel. Dar nu-i nimic. Și-au folosit darurile pentru a înșela fără scrupule mulțimile, drapându-și mizeria și crasa imoralitate într-o oratorie care de data aceasta nu i-a mai ajutat. Ulciorul nu merge decât de două ori la apă. A treia oară se sparge și iată că s-a spart împroșcând-o pe Hillary necruțător. Ea vindea favorurile precum papii în Evul Mediu indulgențele.
            Când Bernie Sanders a spus-o răspicat că sistemul este rigged (corupt, părtinitor) a făcut o mărturisire din interiorul afacerii electorale a democraților, unde Hillary a tras toate sforile posibile, practicând minciuna, dezinformarea alegătorilor, cum s-a petrecut în California în perioada bătăliei pentru nominalizare (primary).  Noi toț,i care am fost spectatori la imensul teatru al înșelătoriei, suntem convinși că Hillary Clinton și co. au sabotat victoria care i se cuvenea lui Bernie Sanders.  O parte dintre tinerii care l-au susținut pe socialist au preferat să voteze pentru Donald Trump, atât de dezgustați au fost de machiavelismul dinastiei Clinton.
            S-a făcut mare caz de conversația de locker room (vestiar) a lui Donald Trump privind relația cu femeile, dar s-a trecut ușurel cu vederea imoralitatea lui Bill Clinton vădită încă din perioada lui ca guvernator la Arkansas, ca să nu mai vorbim de afacerile familiei Clinton legate de aeroportul Mena din același stat. D-na Clinton le-a pedepsit în fel și chip pe amorezele soțului ei și ea trece totuși ca mare apărătoare a condiției feminine.  Guvernarea familiei Clinton a adus Washington-ul în acea stare a Romei circumscrisă de regele Jugurta al Namibiei, dacă nu mă înșel, când a afirmat urbe venale et mature perituram si emptorem invenerit (oras de vânzare care vei pieri îndată ce-ți vei găsi un cumpărător).
            Familia Clinton a ajuns să se confunde cu ceea ce americanii au numit establishment-ul, care include nu doar Casa Albă, ci toate instituțiile plătite să lucreze pentru interesele politicienilor, în frunte cu corporațiile, într-o ciocoiască ignorare a majorității a căror taxe erau abuzate în fel și chip și de care își aminteau în perioada alegerilor, când se aruncau în desfrâu sume uriașe. În ultimii treizeci de ani stagnarea nivelului de trai, exportul joburilor manufacturiere, degradarea marilor orașe, a infrastructurii, pauperizarea, suferința cauzată de criza economică din 2008, stimulus-urile oferite băncilor de Obama au cauzat tensiuni mari în societatea americană. Au votat cu Donald Trump statele din Midwest, eminamente democrate, din cauză că cetățenii s-au simțit înșelați amarnic de ambele partide, care s-au succedat la conducerea Americii. Să fie clar, Donald Trump nu este un republican tipic, nu este nici un democrat sadea. Victoria lui definește un moment de totală repudiere a sistemului bipartinic, ceea ce ne face a crede că evoluția structurii politicii americane nu se va opri aici. Emailurile lui Hillary Clinton au relevat societății americane duplicitatea ei condamnabilă, afișând un discurs pentru uzul maselor și altul pentru uzul privat. Dacă adăugăm strategia de pay for play (încasat milioane pentru favoruri oferite generos de doamna secretary of state), minciunile în serie susținute cu un tupeu de neclintit, avem imaginea unui politician total compromis.
            NAFTA, tratatul impus în primul termen al lui Bill Clinton a fost sinonim cu exportul a sute de mii de joburi. Aceste tratate comerciale nu servesc muncitorimii americane, ci investitorilor, adică celor care urmau să dea înapoi bani grei clasei politice. Donald Trump a fost destul de abil să declare că va pune America first again (pe primul loc din nou) și a fost și mai explicit că îi va pune în față pe cei uitați (those forgatten). Aceasta a dat speranță oropsiților, care s-au simțit abandonați de câteva decenii. Discursurile șlefuite ale lui Hillary nu i-au mai impresionat pe fermierii din America rurală, nici pe lucrătorii din Michigan.  Octavian Goga are un pamflet în care compară nesimțirea clasei politice românești cu a unor măgari care pășteau nestingheriți pe Vezuviu, fără să ia seama la clocotul lavei. Cam același lucru s-a petrecut în campania electorală din 2016.  Siguri pe imensa finanțare care a curs de peste tot în campania lui Hillary, pe mașina lor electorală extraordinar de bine pusă la punct nu au avut timp în trufia lor să audă clocotul lavei. De aceea discursul celei învinse a întârziat atât de mult, de unde se temeau că Donald Trump, în cazul în care va fi învins, nu va oferi un concesion speech.
            Donald Trump n-a fost candidatul ideal, dar a oferit ceea ce lumea aștepta demult:  abolirea acelui political correctness (corectitudinea politică) care se opunea respectului față de tradiție în societatea americană. La companii când am debarcat în America în 1990 încă se mai țineau Christmas parties (petreceri de Crăciun). La puțin timp au încetat să se numească astfel din teama de a nu insulta alte credințe. Totuși majoritatea americanilor sunt creștini. O parte a lor au început a se simți străini în propria lor țară. Și astfel a apărut sintagma appreciation party (petrecere de apreciere).  ”Politrucii” au presat să fie îndepărtată o piatră din North Carolina, pe care erau încastrate cele zece porunci, (monumentul fiind plantat de cel puțin un secol acolo), pentru că asta nu era politic corect. Asemenea reacții semănau uimitor cu cele ale talibanilor din Afganistan, care au distrus statuile păgâne. Doctrina neoliberală a democraților cu împingerea mereu în față a grupului LGBT, a transgenderilor,  cu profesarea ideii de stat fără granițe, a celei de abolire a suveranităților naționale a șocat multe segmente ale populației americane. Votul dat lui Donald Trump a fost categoric și unul împotriva neoliberalismului și a propagandei  globalizării.
            Donald Trump a fost mereu caricaturizat de media. El nu s-a pronunțat împotriva imigrației în bloc. El s-a pronunțat împotriva imigrației ilegale care curge la granița Mexic - SUA. Toți președinții precedenți s-au făcut că nu observă fenomenul. Dar americanii din statele limitrofe, Arizona, California, Texas trăiesc cu frică zilnic pentru că prin grădinile lor trec noaptea înarmați imigranți fără acte, dileri de droguri etc. În legătură cu musulmanii, Trump a subliniat în repetate rânduri că s-a referit la o interdicție temporară a imigrării lor pentru a se cerceta starea terorismului musulman în interiorul Americii și s-a pronunțat astfel în contextul atacului terorist de la San Bernardino din California. S-a preluat de către media doar ideea de interdicție, omițându-se caracterul ei temporar. A spune adevărul pe jumătate însemnează a-l falsifica integral. Donald Trump a dovedit că știe să lupte în condițiile în care nu doar presa neoliberală îl ataca fără încetare, dar o majoritate a partidului republican se disocia sarcastic de el, ridiculizându-l nu o dată și asta s-a petrecut până nu demult. Acum pot fi văzuți oportuniștii curtându-l pe cel legitimat de mulțime. Vor toți funcții grase în noul guvern, vor să refacă partidul republican descompus de trădare. O tempora!
            Nu în ultimă instanță a fost importantă pentru votanții lui Donald Trump intenția lui expresă de a face pace cu lumea din afara Americii. Poporul american s-a săturat să vadă banii colectați din buzunarele lui, prăpădiți în aventuri războinice costisitoare, care aduc tragedii în familiile de aici și în familiile din țări situate la mii de mile depărtare. Cred că a reținut fiecare că în victory speech (discursul victoriei), Trump a formulat clar direcțiile politicii sale externe:  ”We will get along with all other nations willing to get along with us. We will deal fairly to everyone - all people and all other nations. We will seek common ground, not hostility, partnership, not conflict” (Ne vom înțelege cu toate națiunile dornice să se înțeleagă cu noi. Vom trata cinstit cu oricine - cu toți oamenii și toate națiunile.  Vom căuta temeiul comun, nu ostilitatea, parteneriatul, nu conflictul). Asemenea gânduri de bun simț n-au fost demult rostite de un președinte nou ales. De la G.W. Bush încoace au zăngănit fără încetare armele. Imediat după 9/11 s-a întocmit la Pentagon lista celor șapte țări care urmau să fie invadate, dintre care până acum doar Iranul a scăpat de ”humanitarian intervention” (intervenția umanitară). Hillary Clinton a votat ca senatoare pentru invadarea Irakului și a continuat pe tot parcursul mandatului de secretară de stat să militeze strașnic pentru distrugerea atâtor popoare din Midle East. Este celebru videoclipul în care, parafrazându-l pe Cezar, a rostit râzând we came, we saw, he's  dead (am venit, am văzut, el e mort), referitor la uciderea lui Gadafi. Acel videoclip a îngrozit pe mulți și eu mă număr printre ei. Oamenii vorbeau din ce în ce mai mult de Armagedon. Moștenirea pe care Hillary Clinton o lasă împreună cu Obama în domeniul politicii externe este sinistră. Va fi nevoie de timp ca lumea să își redobândească încrederea în Statele Unite ale Americii. Ca să ai prieteni nu poți trata mereu de pe poziția de dictat, mai ales când lumea se diversifică, devenind multipolară. Popoarele ultragiate vor crede o vreme ca troienii:  timeo Danaos et dona ferentes.
            Să nădăjduim că rațiunea și bunul simț vor prevala și ne vom bucura de pace. Eu mă întorc la marele nostru Mihai Eminescu spre a aminti de imaginea prismei de cristal cu fațete strălucitoare cu care este comparată umanitatea în romanul său Geniul pustiu. Să ne întoarcem tot mai des la marii poeți ca să ne întoarcem la noi înșine, lucru fără de care nici o revoluție tehnică nu face două parale. Căci vorba lui Christos la ce să ne fie bune comorile, dacă ne-am pierdut sufletele. Eu zic că acesta este mesajul profund al alegerilor americane din 2016.

http://georgeanca.blogspot.com.au/2016/11/posada-azi-colocviile-de-marti-29.html









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu