Cel care
iubește puțin, puțin oferă. Cel care iubește mult, oferă mult. Iar cel care
iubește fără limite, nu are ce să ofere, decât pe sine însuși. (Cuviosul
Porfirie Kavsokalivitul)
Un batrân
spunea:
– Câteodata
spunem ca noi avem dragoste, dar ce fel de dragoste este aceasta? Vreau sa
spun, ce fel de dragoste duhovniceasca, caci nu ma refer la dragostea lumeasca.
Cum poate un om sa ajunga sa-i considere pe ceilalti oameni frati si surori?
Poate unii
din acesti oameni sunt atei sau martori ai lui Iehova. Dar, cu toate acestea,
ei sunt frati trupesti, desi desigur nu în duh, asa cum sunt ortodocsii unul
fata de altul. Dar ei sunt totusi frati de sânge. Ar trebui sa varsam lacrimi
si pentru ei. Pe de alta parte, daca un ortodox ar fi sa devina martor a lui Iehova
sau catolic, cum ar trebui sa plâng? Acum sunt milioane ca ei. Am plâns destul?
Nu, si, prin urmare, sunt departe de a avea în mine dragoste adevarata.
Si iarasi,
câtiva parinti culegeau zarzavaturi din gradinile lor si le puneau lânga
cararile schitului, care erau folosite des de calugari, pelerini, muncitori,
astfel ca toti acestia sa se bucure de milostenia parintilor, luând orice aveau
nevoie.
Chiar si
astazi, pe cararile îndepartate, poti gasi o bucata de pâine si masline pentru
vreun calator obosit. Este o continuare a ospitalitatii atonite din Gradina
Maicii Domnului, unde calugarii vad în orice vizitator pe Însusi Hristos.
Aceasta este potrivit cuvintelor Lui: «Am flamânzit si Mi-ati dat sa manânc; am
însetat si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit», si: «Întrucât
ati facut unuia dintre acestia foarte mici frati ai Mei, Mie Mi-ati facut»
(Matei, cap. 25).
În Karulia
traia un ascet rus, parintele Zosima, un om al dragostei desavârsite. El cauta
pe cei bolnavi si dadea ajutor oricui avea nevoie. În timpul razboiului, el a
hranit multi pustnici, facând cosuri pe care apoi le vindea.
Sfântul
Gherontie, ctitorul Schitului Sfânta Ana se ruga astfel: «Doamne, fa ca toti
ateii, idolatrii, necredinciosii si ereticii sa se pocaiasca, sa învete
adevarul si sa creada în Tine, sa devina o turma si un pastor si sa Te
slaveasca pe Tine, Adevaratul Dumnezeu Cel în Treime – Tatal, Fiul si Duhul
Sfânt –, astfel ca nici unul sa nu fie lasat afara din Rai, Dumnezeul meu».
Un pustnic
batrân si sarac i-a spus vecinului sau:
– Frate, vino sa vezi ce fel de dragoste au
parintii! Am gasit pâine, fructe, brânza si peste; le-au lasat aici pentru
mine, exact de ceea ce aveam nevoie. Domnul sa fie laudat! Maica Domnului se
îngrijeste de toate!
Parintele
Avacum a avut trasaturile dragostei spontane si adânci, care este adeseori
întâlnita în Athos. El a slujit ca infirmier în Sfânta Manastire Lavra. Zile,
nopti, luni si ani, vara si iarna, parintele Avacum si-a petrecut timpul
spalând hainele fratilor bolnavi si a mirenilor care erau în suferinta, fara
nici o plângere. Mergea de la spalatorie la bucatarie si invers, pregatind mese
si hranind bolnavii. Apoi le aducea hainele spalate, astfel încât ei sa fie
mereu curati.
Am fost
fericit sa-l întâlnesc si sa-l cunosc pe parintele Modest, un vietuitor al
obstii monahale de la Konstamonitu, un învatator neobosit al dragostei
dumnezeiesti. Toate predicile sale erau bazate pe dragoste, centrul vietii
duhovnicesti. De multe ori spunea:
– Pâna când nu simtim ca toti oamenii sunt
fratii si surorile noastre, iar noi suntem fratii si surorile lor, Sfântul Duh
nu Se va salaslui niciodata în inima noastra. Dumnezeu iubeste pe toti oamenii
la fel, pe cel mai mare pacatos si pe cel mai sfânt om. În acelasi fel ar
trebui sa îmbratisam pe oricine în inima noastra. Dragostea rabda, daruieste,
îndura. «Dumnezeu este dragoste».
Un batrân a
spus:
– Oricine
iubeste pe Dumnezeu, nu-l iubeste doar pe aproapele lui, ci si întreaga
creatie: copacii, iarba, florile. El iubeste orice cu aceeasi dragoste.
Sursa:
Pr. Alexandru
Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu