Inginer Petre Lucaciu
Autorul dedică aceste
modeste rânduri despre ing. Petre Lucaciu preotului stavrofor Radu Botiș din
Ulmeni Maramureșului, distins om de cultură și patriot de excepție, precum și
fiicei sale Andreia, care prezintă cu talent și har Balada lui Vasile Lucaciu.
Acesta s-a
născut la 15 ianuarie 1866, la Baia Mare, ca fiu al preotului institutor Mihail
Lucaciu. Era fratele mai mic al lui Vasile Lucaciu (1852-1922), supranumit
„leul din Sisești”, om politic și luptător pentru drepturile românilor din
Transilvania. Pe frontispiciul bisericii din Sisești, unde acesta a păstorit,
era scris în latinește: PRO UNIONE OMNIUM ROMANORUM.
Petre
Lucaciu a urmat școala primară și liceul în orașul natal, luându-și în anul
1882 diploma de bacalaureat cu mențiunea “magna cum laudae”.
Studiile
superioare le-a urmat la Academia de mine din Schemnitz pe care a absolvit-o în
anul 1885. Imediat după absolvire a fost angajat în serviciul statului maghiar
ca elev inginer, iar în perioada 1886-1888 a fost secretarul Societății de mine
de aur ”Concordia” din Abrud.
La sfârșitul anului 1888, Petre
Lucaciu vine în vechiul Regat, iar la 1 ianuarie 1889 până la 31 martie 1890 îl
găsim angajat ca șef de exploatare la Bahha Vârciorava (Mehedinți), după care
se angajează la Regia Monopolurilor Statului, unde rămâne timp de aproape 30 de
ani, până 1 aprilie 1921, când se pensionează. În acești ani, cât a fost în
serviciul RMS, Petre Lucaciu a trecut prin toate gradele profesionale specific
corpului tehnic, ajungând până la acela de inginer inspector general.
Cât a fost în serviciul RMS, Petre
Lucaciu a funcționat ca director al Salinelor Ocnele Mari, apoi ca director al
salinelor Târgu Ocna și apoi timp de 20 de ani ca director al Salinelor Slănic
Praova.
Cu ocazia retragerii administrației
și armatei române în Moldova, Petre Lucaciu fucționează în cadrul RMS din Iași.
După înfăptuirea unității
naționale, acesta a fost trimis în Tansilvania ca director al RMS Cluj.
În anul 1919, Petre Lucaciu a luat
parte activă la înființarea societății “Ceditul minier” care era “creațiunea
lui, fiul prea iubit al inteligenței și al muncii sale”. La această societate a
fost administrator și delegate precum și vicepreședinte al Consiliului de
Administrație.
În perioada cât a fost director la
Salina din Slănic “a adus această salină în starea înfloritoare” pe care o
cunoscuse, făcând din ea ”cea mai important salină din România, atât prin
așezarea ei geografică favorabilă, cât și pentru sarea ei pură”.
Inițiază introducerea iluminatului
electric pentru prima dată în exploatarea saline, coordonează efectuarea de noi
sondaje pentru amplasarea de noi mine. A colaborat cu L. Mrazec și I.P.
Voitești la realizarea primei hărți cu zăcămintele de sare din zona
extracarpatică a României, care a fost prezentată la Paris în 1900.
A fost membru active în Asociația
Inginerilor și Tehnicienilor din Industria Minieră din România.
Petre Lucaciu a participat la
primul congres al Asociației Inginerilor și Tehnicienilor din Industria Minieră
din România, care a avut loc la Ploiești, în zilele de 4-5 iunie 1921, în
Amfiteatrul liceului “Sfinții Petru și Pavel”, alături de I. Gh. Munteanu
Murgoci, ing. I. Ghica etc.
Ca și fratele său, dr. Vasile
Lucaciu, ing. Petre Lucaciu a fost luptător de frunte pentru cauza națională. A
făcut parte din Comitetul Ligii Culturale la nivel central dar și local. A avut
legături apropiate cu prof. I. Lupulescu.
Numele lui Petre Lucaciu
strălucește lângă celelalte mari nume de donator: Adamachi, Tache Anastasiu,
Agarici, prof. N.G. Lăzărescu etc. ce “au adus pe altarul culturii neamului
prinosul muncii lor”.
În timpul vieții și activității
sale a agonisit o mare avere evaluată la suma de 15.000.000 lei, constând în
efecte și acțiuni la diferite societăți și bănci ca Marmoroș Blank, Prevederea
social, fabrica de ipsos Hraby et Nicolau din Slănic etc.
Această avere a format suportul
financiar al Fundației inginer Petre Lucaciu, pe care a pus-o la dispoziția
Academiei Române, prin testament, cu scopul “de a crea burse pentru studenții
merituoși, dar lipsiți de mijloace, care se dedică studiului ingineriei de
mine”.
A încetat din viață la vârsta de 61
de ani, după o scurtă suferință, în ziua de 3 noiembrie 1926, fiind înmormântat
în ziua de 6 noiembrie. Slujba de înmormântare a avut loc la biserica
greco-catolică Sfântul Vasile din București, care s-a dovedit a fi
neîncăpătoare pentru cei veniți să-și ia rămas-bun de la Petre Lucaciu.
Dintre numeroasele cuvântări ținute
cu această ocazie, amintim pe cele ținute de: ing. N.P. Ștefănescu, din partea
Societății “Creditul Minier”, Ion Bianu, din partea Academiei Române, ing. Th.
Zernoveanu, din partea funcționarilor și lucrătorilor saline Slănic-Prahova,
ing. Traian Metianu, din partea Asociației Generale a Inginerilor din România,
și ing. I. Ghica, președintele Asociației Inginerilor și Tehnicienilor din
Industria Minieră din România.
I-a fost dat lui Petre Lucaciu să
vadă realizat visul de aur al românilor.
Se cuvine ca acestei personalități,
care a lăsat o dâră luminoasă în istoria neamului și, timp de douăzeci de ani,
și-a legat numele de Salina Slănic, municipalitatea de aici să ia măsuri să-l
declare Cetățean de Onoare post mortem.
Bibliografie:
Analele
Minelor din România, nr. 11,12/ 1926
Prof.dr.Constantin Dobrescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu