SMERENIA INTELEAPTA - Arhimandritul Sofronie Saharov
Nu trebuie sa ne smerim fata de cei
ce nu se smeresc, deoarece o vor exploata ca pe o slabiciune si, în consecinta,
ne vor afunda mai rau. Cei renascuti în Duhul, atunci când îl întâlnesc pe un
smerit, se smeresc si ei mai mult, în timp ce cei care nu sunt renascuti,
atunci când întâlnesc un smerit, gasesc ocazia de a se sui în cârca lui, de a
se folosi de el.
Arhimandritul Sofronie Saharov,
Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr.
Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 336
HOTARUL VESNICIEI - Arhimandritul Sofronie Saharov
Fiecare dintre noi va fi adus cândva
la hotarul dintre timp si vesnicie. Ajungând la acest hotar spiritual, va
trebui sa ne hotarâm viitorul în lumea ce se afla înaintea noastra si sa ne
hotarâm daca suntem sau nu împreuna cu Hristos, întru asemanarea Lui, sau sa ne
departam de El. Odata facuta pentru vecie, alegerea – de a ne identifica cu
Hristos sau de a Îl refuza – prin vointa noastra libera, timpul nu va mai functiona
pentru noi.
Arhimandritul Sofronie Saharov,
Rugaciunea, experienta Vietii Vesnice,
traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 126
LUMEA E CA FUMUL - Sfantul Teofan Zavoratul
Placute sunt, lume, vremurile tale si
anii tai, însa trec ca fumul. Te asemeni unui vis ce piere, si zilele tale sunt
ca o umbra; seara ta trece repede, dimineata ta nu e îndelunga; ceasurile tale
alearga catre sfârsit, care de care mai repede... Grabeste-te, pacatosule, sa
primesti iertare pâna când mai straluceste pentru tine lumina zilei.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 126
ROUA
- Sfantul Ignatie Briancianinov
Dincolo de îngradirea manastirii,
înspre apus, se întindea o pajiste larga. Pe atunci ea era acoperita cu iarba
deasa si frageda, cu flori salbatice felurite, care înfloreau fara nici o grija
si raspândeau o buna mireasma, fiind în deplina slobozenie si în largul lor. În
ziua aceea s-a pogorât peste ele belsug de roua. Nenumaratele ei picaturi se
întrezareau pe fiecare floare, pe orice tulpina sau frunza marunta, si în
orisicare dintre picaturi se oglindea foarte deslusit soarele; fiece picatura
raspândea raze aidoma cu cele ale soarelui. Poiana arata ca un covor întins de
catifea, peste care, prin verdeata deasa si plina de lumina, o mâna îmbelsugata
a risipit o multime nemarginita de pietre pretioase multicolore, cu minunate
nuante si jocuri de lumina, cu raze si cu stralucire. Era ca si cum ar fi spus
cineva: „Priveste! S oarele este pe deplin înfatisat în fiecare smerita, dar si
curata, picatura de roua: asemenea si Hristos este prezent si ni Se daruieste
în întregime la Sfânta Cina, în fiecare biserica crestin-ortodoxa. El
împartaseste lumina si viata celor care se fac partasi Lui si care, unindu-se
cu Lumina si Viata Dumnezeiasca, devin ei însisi stralucire si viata. Întocmai
si picaturile de roua, primind în sine razele soarelui, încep ele însele sa
raspândeasca lumina aidoma cu cea a soarelui”. Daca astrul cel material si
vremelnic – creatie a Ziditorului, Care, fara de osteneala, într-o singura
clipita l-a adus întru existenta – se poate oglindi deodata în nenumarate
picaturi de apa, atunci de ce oare n-ar putea Însusi Ziditorul Cel Atotputernic
si Omniprezent sa fie pe de-a-ntregul de fata prin al Sau Preasfânt Trup si
Sânge, prin Dumnezeirea Sa unita cu acestea, sa fie de fata, în acelasi timp,
în nenumarate biserici unde, prin voia si porunca Sa, Atotfaptuitorul si întru
tot Sfântul Duh este chemat sa Se pogoare asupra pâinii si vinului, spre a
savârsi Taina cea mai mare, cea mai izbavitoare si cea mai de nepatruns?
Sfantul Ignatie Briancianinov, Cunoasterea
lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 20-22
Vindecarea depresiei
Depresia (de la cuvântul latinesc
depressio-„constricție”, „apăsare”) este dispoziția sufletească abătută, însoțită
de moleșeală, astenie, de o apreciere descurajată – pesimistă a evenimentelor.
Această suferință este cunoscută omenirii din timpuri îndepărtate, de când s-a
petrecut căderea în păcat a celui dintâi om.
Conform unui
studiu făcut în anul 1983 s-a calculat că în lume la momentul dat au fost peste
100 milioane de bolnavi de depresie. Actualmente numărul acestora a crescut
simțitor. Cel mai des tulburările depresive se întâlnesc la împătimiții de
băutură și droguri, dar pe lângă aceasta mai sunt și alte aspecte negative
astfel ca divorțurile, certurile, conflictele etc.
Mulți își
argumentează descurajarea și posomorârea prin cerințele vieții zilelor noastre,
care sunt superioare puterilor omului. Conflictul dintre pretenții și realitate
lasă în suflet întristare, amărăciune și supărare, de aceea în timpurile
noastre, noi vedem tot mai mulți oameni care suferă de această boală. Aproape
în fiecare ză auzim de cazuri de sinucidere, nu numai între cei vârstnici dar
și printre minori. Adolescența este o perioadă extrem de vulnerabilă în care
situațiile dificile sunt percepute ca și probleme care nu-și au rezolvarea.
Eșecurile la școală, lipsa părinților, decesul unei persoane dragi creează
adolescenților stări emoționale greu de controlat. Unii nu-și mai văd rostul
lor în viață și astfel recurg la gesturi greu de înțeles de către cei
apropiați.
Știința
posedă o complexitate de cunoștințe despre apariția tulburărilor depresive,
însă oamenii de știință neglijează aspectul duhovnicesc care stă la baza
apariției depresiei, și anume starea de întinare a sufletului – păcatul. Despre
acțiunile disctructive a păcatului asupra sufletului omenesc ne vorbesc Sfinții
Părinți și chiar întreaga ortodoxie.
În Bazele concepției sociale a Bisericii
Ortodoxe Ruse adoptate la Sinodul Arhieresc Jubiliar (Moscova 13-16 august
2000) se spune: „Biserica privește bolile psihice ca pe una din manifestările
vătămătoare generale a păcatului față de natura umană”. De aceea trebuie de
făcut o distincție între boală „de la natură” și cele provocate de lucrarea
diavolească.
Depresia îi
pândește cel mai des pe cei ce s-au lepădat de cele cerești și s-au lipit cu
tărie de cele pământești, după cum afirmă Sfinții Părinți, că întristarea vine
atunci când patima nu a fost satisfăcută; de pildă când omul nu a primit banii
doriți, când a suferit un eșec în dragoste, când cariera sa stagnează, fără
vre-o oarecare perspectivă de promovare, etc. În acest moment omul făcându-se
„nebun” nu poate primi un sfat bun, fuge de oameni considerându-i pe ei
vinovați și pătrunde în esența problemei, nu vede că suferința lui zace în el,
înlăuntrul său. De cele mai multe ori, acești oameni nu aleargă la Biserică, la
tainele pe care le dă Dumnezeu Cel întreit în persoană, dar la diferite
practice străine duhului ortodox: meditație, masaj, yoga, shopping, ședințe la
psiholog (în trecut anume acel psiholog la care se recurge în prezent a fost
exclusiv persoana preotului).
Adevăratul
leac de toate bolile este Hristos și credința în El, însă oamenii deseori se
încred în diferite programe TV, ascultă sfaturile celebrităților, caută în
diverse izvoare de informație, ziare, broșuri, blogguri, caută cu disperare
sfaturile experților nutriționiști, psihologi, dar uită, sau poate nici nu
cunosc, că toate aceste sunt seci și oarbe din cauza duhurilor mute și surde de
la care se inspiră. Singura cale corectă spre vindecare de depresie, de
trândăvire și întristare este adevărata credință ortodoxă, prin îndreptarea
vieții după poruncile lui Dumnezeu.
Cel mai
important pentru om este să înțeleagă că sursa bolii sale este păcatul, astfel
să urască păcatele diavolești ale trufiei, slavei deșarte, mâniei, curviei,
minciunii și să se întoarcă cu fața la Dumnezeu.
Părinților,
fiți atență la viața voastră și a copiilor voștri. Nu vă mai gândiți la
pretențiile care nu se realizează în viața această, dar fiți cât mai mult alături
de copii. Copilul învață de mic de la părinții săi, astfel că deseori astăzi
copiii își văd părinții indisponibili pentru ei, începând a crede că nu sunt protejați și că
nu pot avea încredere în ei. De fapt contează mai puțin numărul de ore, ci
„calitatea” timpului petrecut împreună. Pentru copilul școlar, care devine
agresiv sau dimpotrivă retras, cel mai important este să i se vorbescă, dar și
să fie ascultat. La vârsta adolescenței principala problemă este anxietatea de
performanță: teama de note proaste care poate duce chiar și la depresie.
Pentru
fiecare creștin este necesar participarea (nu asistarea) la sfintele slujbe ale
Bisericii, citirea de mic copil a Sfintei Scripturi, a literaturii patristice.
Măcar un singur cuvânt de rugăciune, un semn al crucii și se poate mântui
sufletul prin puterea lui Dumnezeu.
Să ne
amintim totdeauna de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Bucurați-vă pururea.
Rugați-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui
Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi” (I Tes5, 16-18).
Singura cale
corectă spre vindecare de depresie este îndreptarea vieții după poruncile lui
Dumnezeu.
Protodiacon Valeriu Balan
Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu
Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu