PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - Poemul amărăciunii mele, Arghezii: 1907

Poemul amărăciunii mele, Arghezii: 1907

-1907-

~*~

Văzută țara de ocară

şi în flămânzală pe picior de răscoală

şi din pretutindeni, de străini şi de români, dodoloanță burduşiți social-uman, moral şi electoral de minciuni-prădăciuni,

iar ogoarele năpădite,

înburuienate: cu burieni şi mărăcini...

şi artiziane fântâni.

Că-n toată țara mea şi acuma-i, dragule, ocară

şi flămânzală :

şcoli stupide ca reformă

şi spitale de nici o seamă,

care ne bagă-n boală,

că-n lejia tocmeală,

cum zice plin de suspiciuni,

intrat  la bănuială ciubăncanul, țăranul-căuaci Iosif Heteş, ne dezinfectează şi omoară cu mneruială galbână

ca pe o gloabă robită de trudă, de povară,

mai scoțându-ne hamali, cu păr alb de proastă tocmeală,

orânduială şi disciplină parlamentară,

scos din fire, din dreptul de a candida nealcoş la fericire,

din dreptul iubire cu înviere la a doua Eminescu venire din îndumnezăire cu sfințire, îndumnezăire,

ca pe Octavian Goga scos din țară,

ca să ne facă fără țară,

străini de propria noastră țară,

în timp ce"baronii" trăinind trăiesc cu nepăsare,

în boiereală, ghiftuială,

cu burtă lipită la gură şi degetele pe gură mură-n gură,

pară mălăiață de om leneş cu pesmetul muiet fără dulce conştiință patriotică de muncă/duminică petrecută în biserică

ca să n-ajungă la spânzurătoare,

s-ajungă-n burtă cu degetele ca să dea afară din stomac fluturii,

pelinul-acreală-amărală,

buleftrica de auto-boală

şi de burduşeală, distuială, băgată cu-nghesuială,

cu supra săturare de distracție şi cu stresantă astenie: schizofrenie, plictiseală,

în procopseală cu ponos în loc de folos

ca să se dea neo-grofii, comuniştii îmburgheziți, bine ferchezuiți de bal mascat  şi ce-ți doresc eu dulce epiginică Rimânie, câ ce-ți trebuie ție evanghelică: un doi la istorie şi geografie

cu sau fără geometrie Nichita Stănescu verde de albastru, în ecuație...

contând  boiereala şi ghiftuiala aparte,

personalizare de încredere,

defăimătoare cu vicistitudini şi supara-tămbălău totoloic tărăboi de asuprire, explotare a omului de către om,

în adunare/scădere,

rezultată, din trădare, din vânzoleală,

cu vânzarea noastră la globalizare,

o destabilizare de țară, ocară şi ce..., care ne lasă fără propia țară la scară mare,

deşi țara îşi are arhaică, autentică națională, valoare, dar are-năuntru şi fâțială cu tensiune şi amețeală din lipsă de înțelepciune la dimensiune?

... pentru amărâți e  flămânzeală,

tânguială pro-răscoală, că-şi fac unii de cap cu boiereală,

în timp ce se plâng, țăranii piele goală, în flămânzeală,

deşi înmiresmarea e peste rai plai de frumusețe cu grai-rai,

podoabă de bogăție națională,

natură cu noblețe şi suplețe,

că nu-i de doi bani pentru harnici şi pentru buni praznici,

dar goi ca noi, cu potopul după noi, cu străini coadă,

pentru străinii gaşcă cu globalizare în plină floare,

că dau raznă, ne dau ciumă, dure, baligă şi mucegai cotropind raiul-plai, dându-ne neajusală, sărăcie,

doar Arghezi punându-ne mâna pe rană

ca să ne scoată rahitici la vitala iarbă,

cu colț vitaminic, scoțându-ne din greaua amărală-amorțeală şi din viscolita iarnă,

Arghezii fiind îngrozit scârbit de fascişti nemți, de unguri-hortişti,

de mănăstireşti cu psalimi,

de țară cu comunişti-imperialişti şi bolşevici,

în dor de curți mănăstireşti cu provăduială naturală transilvană de şcoală ardeleană,

de respingeri mişto şmechereşti de căpătuială retras

în Bucur, la Mărțişor, cu ardeleneşti poveşti copilăreşti pe copiii: cu Zdreanță de dedat la damf, nărăvit la ouă

văduvindu-ne de solemna salutare: pace vouă!

din străfunduri de Dacia felix,

că Arghezi Tudor fix pix e nădejdea zamolxis-phonex

ca un cel mai iubit,

e ademenit cu vițe ardeleneşti

la Mărtişor-curți boiereşti de dragoste şi dor,

de Bucureşti,

Nicolae Matei, din Fănuş Neagu, bălți Brăila,

cu metafore-responsabilități

de Cluj cu ruj

şi sasău de împănat găina  de la Coruj,

cizelate prin Bucureşti cu pescăreşti Gruia şi vânătoreşti

la Piatra pe piatră/Nicula, Săcădate

prin cele bisericeşti, amestecate

prin Copou cu tei înfloriți şi plopi pe alei înşiruiți fără soț', coloană fără sfârşit şi sărut Brâncuşi la jii cu Poarta sărutului

şi-n templu eliberării pur şi simplu exemplu: Mesie a iubirii,

Eminescu romanticul, din fire cristică a naturii-

patrie limba română cu grai de rai-plai,

din Ipoteşti,

cu îndemână de inimă-română,

că aieştea țăranii,

pielea goală, bagă-n oală,

au altfel de de şcoală, iubire pe verticală,

în rostul lor: cântare a cântărilor,

la grămădeală pe picior de răscoală, că la Flămânzi, Omida, Or pret-Bobâlna şi-n toată țara viața-i de ocară,

în flămânzală de prăpădeală, că "baronii"-s cu păruială, căpătuială şi flămânzala, ca celor săraci

să le facă minte proastă,

de prosteală  pornită pe păruială

cu rădăcini de amărală,

iar răzbunarea boierilor fiind o bagăteală, o prosteală:

o împuşcare cu gloanțe la nimereală, fără fereală,

că pentru corupți e o răcoreală, o fuşareală şi mântuială şi cu încătuşală

ca la tren duşi, cu trenul trecând prin Paşcani, muncitorii...

ca-n lumea întreagă să se ştie de marea imorală: 14..., 1907,

să ştie şi-n pretutindeni şi de români,

dar şi de curvele de străini

ce umblă cu mneruială galbână, momeală cu globalizare,

dislocare,

risipieală de români cu, țâpală afară din țara lor de români,

chiar români,

scoțând din țară de ocară,

că şi ei s-alătură la buruiană şi mărăcini

crescuți pe mălăini, în loc de țărani,

țarani afundați sub buruiană

între scânduri-lobe de goruni,

în loc de cucuruzi să ne năpădească pe mălăini, buruieni

electoral social-uman îngropați: în minciuni-promisiuni... electorale

fără ispravă cu slavă.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE