vineri, 16 august 2019

MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - DOAR O VORBĂ....! - JUSTIȚIE SUPREMĂ + MINCIUNA + BINECUVANTARE




SCOPUL ȘI MIJLOACELE



În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit ?

Bine ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă! Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: "Fie ce-o fi!" şi a-nceput să se caţăre pe gard. Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese. Acu, ce să mai facă! Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi şi s-a afundat în mâl.

Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la ele cum arată, şi-a spus:

- E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari...

Cum stătea el aşa şi îşi plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când l-a văzut pe călător cum arăta, i-a spus:

- Bine, omule, trebuia să te munceşti atâta pentru câteva mere? Uite ce-ai păţit! Ca să nu mai spun că nu înţeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiş? Dacă ai fi bătut la mine în poartă şi mi-ai fi cerut câteva mere, eu ţi-aş fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli şi să te odihneşti şi apoi îţi vei vedea de drum! Tare bucuros şi mulţumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar, în acelaşi timp, şi-a promis sieşi că altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.

În viaţă, nu este important doar să obţii, ci şi cum obţii! Sunt oameni care vor să aibă mai mult şi, atunci muncesc fără tihnă. Alţii, însă, fură, gândindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele. Aceştia, păcătoşii, singuri se înşeală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează şi cum l-ai obţinut!

În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul".



Rusinea de dinaintea spovedaniei
- Ierom. Savatie Baștavoi -





Raspunsul la aceasta intrebare il vei gasi in orice indreptar de spovedanie, cred insa ca nu pe cel tamaduitor. Sunt sigur ca tocmai pentru asta cauti un raspuns, un alt raspuns decat cel pe care nu ma indoiesc ca il stii deja, dar care, in starea in care esti, nu-ti este de nici un folos. De aceea, nici eu nu te voi apostrofa clasic: "E de la dracu' rusinea, trebuie sa o depasesti si sa-ti marturisesti pacatul!"

Vladica Antonie, episcopul Surojului, isi amintea cu duiosie o intamplare din adolescenta sa, care i-a schimbat viata. Marturisesc ca aceasta intamplare a avut acelasi efect si asupra vietii mele. Odata, dupa terminarea slujbei, tanarul s-a apropiat la miruit de preotul care il smintise prin faptul ca-i parea beat. Totusi, dintr-o politete fatarnica, a incercat sa-i sarute mana, pe care preotul si-a tras-o rusinat, scuzandu-se pentru starea in care este.

Dupa ce lumea s-a imprastiat, tanarul, atins de gestul parintelui, s-a apropiat de el sa-si ceara iertare. Parintele era atat de mahnit, incat aproape ca plangea. Si i-a marturisit tanarului ca ii pare rau ca e asa, dar nu mai poate, pentru ca tocmai i-au murit intr-un accident sotia si copilul.

Atunci, viitorul mitropolit al Surojului a avut urmatoarea revelatie simpla, dar fundamentala. El a inteles ca una este a citi in Biblie despre rabdarea lui Iov si a-l da ca exemplu altora, cand ii vezi necajiti, si alta este sa ti se intample chiar tie un necaz atat de mare.

Viata crestina autentica incepe cu intelegerea acestui lucru simplu. Sa intelegem ca nu intotdeauna putem indeplini sfaturile atat de bune, de altfel, ale Sfintilor Parinti si chiar ale Mantuitorului.

Nu intotdeauna avem puterea necesara, curajul si, pur si simplu, vointa. Dar, cu toate acestea, sa nu uitam ca chiar si atunci, fie ca suntem ispititi si chiar stapaniti de draci, fie de pornirile normale ale firii, noi, totusi, ramanem crestini. Niste crestini loviti, dar crestini. Sa intelegem ca viata crestinului nu este alcatuita doar din victorii, doar din reusite, ci, poate, mai ales, din infrangeri, dar din niste infrangeri suportate cu barbatie.

Pentru noi, crestinii, o infrangere suportata cu barbatie e mai mare decat o victorie dobandita miseleste, adica cu ingamfare. Foarte usor o astfel de victorie te poate arunca in afara terenului de lupta. Adica, in cazul nostru, cineva care isi marturiseste pacatele cu prea multa usurinta isi poate pune intrebarea de ce i se intampla asta? Nu cumva tocmai pentru faptul ca nu ii par chiar atat de grave? Nu cumva, tocmai pentru faptul ca si-a pierdut duhul adevaratei pocainte?

Da, pacatul tau poate fi si avort, si incest, si homosexualitate, si necrofilie, si crima. Dar sa stii ca sunt oameni care marturisesc aceste pacate aproape cu seninatate, iar undeva, in vreo manastire uitata, exista poate un frate care se tanguie grozav pentru faptul ca a mancat un mar din copacul din care nu avea binecuvantare sa manance. Avem in Pateric cazul unui frate care era chinuit ingrozitor de faptul ca, facand ascultare la trapeza (bucatarie), manca din oala cu unt.

Asa ca, dupa parerea mea, rusinea pe care o simtim, atunci cand vine vremea sa marturisim un pacat, poate ca nu depinde atat de gravitatea pacatului savarsit, cat de intensitatea pocaintei noastre. Pentru a nu permite incununarea unei pocainte atat de barbatesti si atat de placute lui Dumnezeu, diavolul se ridica impotriva noastra si ne ingreuiaza si mai mult framantarea, sporindu-ne nu doar rusinea, ci, odata cu ea, si deznadejdea.

Dar ce inseamna sa te declari invins? Oare faptul ca nu poti marturisi un anume pacat preotului? Nu. Inca nu. Aceasta este doar o lovitura, o lovitura pe care e si firesc ca orice lupta sa o presupuna. Dar inca nu este infrangere, inca este incaierare. Infrangerea este atunci cand noi incepem sa fugim nu doar de preot, ci chiar si de Hristos, cand ajungi sa crezi ca nu doar preotul nu te mai poate intelege, ci pana si Hristos, pana si El nu te mai poate ierta.

Ziceam ca rusinea aceasta poate fi nu atat din cauza gravitatii pacatului, cat poate din cauza intensitatii pocaintei. Si-ar fi prea trist sa ratam sansa unei incununari pe masura zbuciumului nostru. Cununa insa sta pe un loc mai inalt decat noi si inchipuie-ti ca nu avem nimic pe care sa calcam pentru a o ajunge: nici scaun, nici vreo piatra sau buturuga. Tot ce avem la indemana nu e decat pacatul nostru, pe care trebuie sa calcam, ca pe o scara, ca pe un loc inalt si sa ajungem pana la cununa.

Asadar, daca nu o poti spune preotului la care te spovedesti de obicei, du-te si o spune unui preot necunoscut, du-te intr-un oras strain, intr-o tara straina, unde nu te mai stie nimeni, si spune-o primului preot care iti iese in cale, numai spune-o.

Daca ti-ai pierdut increderea in preoti, ca poti cadea si in aceasta ispita, spune-o unui om in care ai incredere. Daca nu ai nici macar un astfel de om, spune-o direct lui Dumnezeu, spune-I-o neincetat. De fapt, sunt convins ca amintirea pacatului te obsedeaza oricum, dar tu spune-o deschis, cu nadejde, nu fugind de Dumnezeu.

Ia cazul lui Petru si Iuda. Si Iuda s-a aprins de pocainta, a fugit si a aruncat banii dobanditi pe sange. Iuda, spre deosebire de Petru, a recunoscut sangele lui Hristos ca fiind "nevinovat", adica, practic, a infruntat hotararea iudeilor, a infruntat tot Templul care L-a condamnat pe Hristos la moarte.

Petru nu a avut putere sa faca aceasta, nici macar in fata unei simple femei care i-a zis ca l-a vazut printre ucenici. Petru s-a lepadat cu juramant de Hristos, in timp ce Iuda L-a marturisit fara frica "nevinovat" si nu doar in fata unei simple femei, care nu i-ar fi putut face nimic, ci in fata legiuitorilor iudei, care il puteau da la moarte.

Si cu toate acestea, pocainta cea mare a lui Iuda nu i-a folosit la nimic, pentru ca Iuda, desi se caia, fugea de Dumnezeu, nu avea indrazneala sa I se marturiseasca. Iuda, care a avut curaj sa marturiseasca inaintea oamenilor, nu a avut curaj sa marturiseasca lui Dumnezeu, iar Petru, desi s-a speriat si s-a rusinat de oameni, totusi, atunci cand a fost vremea, s-a marturisit lui Dumnezeu.

Care a fost marturisirea lui Petru? A zis el oare: "Doamne am gresit ca Te-am tradat, iarta-ma!"? Nu. Petru a marturisit altfel, socant pentru noi. Petru a zis: "Doamne, Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc". Asa sa repeti si tu, chiar daca nici tu nu o crezi. Sa o spui, tocmai pentru ca e o minciuna, dar e o minciuna care ai vrea sa fie adevarata. Poate chiar e un adevar, un adevar la care putini dintre noi putem ajunge, dar il ravnim. Sa plangi si sa repeti minciuna aceasta lui Dumnezeu, sa I-o spui in fata: "Doamne, Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc!"

Dumnezeu stie pacatul nostru, Il stia chiar mai inainte de a ne fi adus pe lume. Si totusi, El nu a impiedicat nasterea noastra. Oare nu arata asta increderea lui Dumnezeu fata de noi, oare nu arata marea nadejde pe care si-a pus-o El in noi? De ce sa dezamagim pe un om atat de minunat Care este Dumnezeu?

Acelasi vladica Antonie, intr-o predica la Nasterea Domnului, care stiu bine ca n-a fost tradusa in romaneste, propune o discutie, nu atat despre credinta omului in Dumnezeu, care este o tema arhidiscutata, cat despre credinta lui Dumnezeu in om.

Vladica aminteste de o povestioara, se pare, de nu prea mare valoare literara, in schimb de mare adancime duhovniceasca. Autorul isi inchipuie sfatul Sfintei Treimi la facerea omului. Dumnezeu Tatal ar fi spus: "Sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra". "Da, dar omul acesta va cadea - zise Duhul -, si Tu, Fiule, va trebuie sa mori pentru El". "Sa-l facem, dar, sau sa nu-L facem?" - a intrebat Tatal. "Sa-L facem" - a zis Fiul.

Iata nadejdea pe care si-a pus-o Dumnezeu in om! Acestui Dumnezeu ne marturisim noi, de acesta ne rusinam, pe acesta Il iubim.

Daca inca nu-ti poti marturisi pacatul tau preotului, nu deznadajdui, spune-l lui Dumnezeu. Si adauga la acel pacat si toate motivele pentru care nu-l poti marturisi. Sa-i spui lui Dumnezeu toate asa cum sunt, cu simplitate. Sa nu te desparti de Dumnezeu.

Poti sa-I spui ca nu e drept cu tine, ca este chiar El vinovat pentru pacatul Tau, poti sa clevetesti macar tot pamantul inaintea Lui, toti preotii si episcopii, dar sa spui totul cu fata catre El si sa nu te linistesti pana cand nu obtii un raspuns de la El. Poate ca, la un moment dat, iti vei da seama ca ceea ce-i spui este o minciuna, poate ca nu. Sa stii insa ca El te va intelege, orice i-ai spune. Si sa te linistesti.

Lui ai voie sa-i spui toate, tocmai pentru a nu ajunge sa te reversi inaintea oamenilor. Dar sa te pazesti a cleveti pe preoti sau pe oricare alt om in fata oamenilor, pana ce te vei linisti desavarsit.

Numai lui Dumnezeu sa-i parasti pe toti, ca El te va intelege, El stie toate. Si-n toata vremea, oricat de deznadajduit sau revoltat vei fi, sa nu uiti ca totul nu este decat o ispita, o ispita vremelnica, pe care trebuie sa o infrangi.

Va veni si timpul cand o vei putea spune preotului, adica tot lui Dumnezeu, dar cu martor. Nu-ti va parea atat de greu, om este si el, chinuit de ganduri ca si tine, pentru ca, asa cum spune Apostolul Pavel, oare nu "tot trupul geme si suspina cu suspine negraite, asteptand infierea"?

Gandeste-te ca acesta nu e decat un pacat neinsemnat, un pacat oarecare. Ca viata s-ar putea sa te arunce, de acum inainte, in niste pacate atat de mari, incat ceea pentru ce te framanti acum sa-ti para fleacuri. Si, daca pe acesta nu-l poti marturisi, cu acelea ce vei face?

"Indrazneste, Eu am biruit lumea".



PATIMILE
Arhiepiscopul Iustinian Chira



Toate patimile sunt ca niste pietre grele care nu-l lasa pe om sa se ridice, sa se înalte, sa se apropie de Dumnezeu, sa-L iubeasca pe Iisus Hristos… Toate pacatele noastre sunt cuie ascutite ce strapung mâinile si picioarele lui Hristos.


Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 90-91



LUCRAREA MASINII GANDURILOR
Sfantul Paisie Aghioritul



Fiecare judeca lucrurile dupa masura starii lui duhovnicesti. Daca unul are cugetul stricat, si masina lui este stricata; chiar aur sa pui într-însa, va face gloante de aur, ca sa ucida.

Sfantul Paisie Aghioritul, Mica filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati, 2009, p. 53




BINECUVANTARE
Sfantul Vasile cel Mare



Dumnezeu, Cel Ce a creat operele Sale mari, dar rânduieste sa fie rostite si aceste mici cuvinte ale mele, sa va dea voua în tot lucrul întelegerea adevarului Lui, ca sa întelegeti din cele vazute pe Cel nevazut, iar din frumusetea si maretia zidirilor sa va faceti o idee potrivita de Cel Ce ne-a zidit – „ca cele nevazute de la zidirea lumii se vad, întelegându-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si Dumnezeire” (Romani 1, 20) – încât si de pe pamânt si din vazduh si din cer si din apa si din noapte si din zi si din toate cele vazute sa luam adeverite dovezi despre Binefacatorul nostru. Nici pacatelor sa nu le dam timp, nici dusmanului sa nu-i lasam loc în inimile noastre, ca Dumnezeu sa locuiasca în noi, prin o necontenita aducere-aminte de El, Caruia fie toata slava si închinaciunea, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.


Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 109.




CAPUL SI MADULARELE
Sfantul Nicolae Cabasila



E drept ca si madularele unui trup sunt unite cu capul, (doar prin aceasta unire si traiesc, caci în clipa în care aceasta unire s-ar strica, si capul si madularele ar pieri), cu toate acestea, madularele credinciosilor par ca se leaga mai strâns de Domnul Hristos decât de capul lor firesc; mai mult viaza prin Fiul Domnului decât prin buna potrivire în care traieste capul cu trunchiul omenesc. Si aceasta se vede foarte lamurit din pilduitoarea viata a fericitilor mucenici, care mai curând se bucurau sa li se taie capul, decât sa se dezlipeasca de Hristos, ba rabdau chiar cu placere sa li se taie si cap si madulare, dar nu scoteau o singura vorba ca sa se lepede de Fiul Tatalui ceresc.

Sfantul Nicolae Cabasila, Talcuirea Dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos, traducere de Pr. Ene Braniste si Pr. Teodor Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei Bucurestilor, Bucuresti, 1992, p. 133



MINCIUNA
Arhim. Iustin Pârvu



“In vremea noastra cuvantul s-a degradat. Omul este masura a ceea ce spune. Imi amintesc, legaturile acestea, realizate prin cuvant, intre oameni, erau totul in satele noastre, in asezarile noastre din alte vremuri. Buna vecinatate era ca o fixare temeinica a omului pe pamant, intre ceilalti oameni. Acum, la bloc, oamenii nu mai comunica, nu se cunosc intre ei, necunoscandu-se nu se mai iubesc si nu se mai pretuiesc unii pe altii. Lipsa de comunicare ii face nefericiti,nesociabili, nu se mai influenteaza unii pe altii in bine, sa aiba unul rusine fata de celalalt, sa aiba respect tanarul fata de batran. Minciuna a venit pe lume odata cu adevarul. Omul trebuie sa treaca incercarea asta, sa aleaga. Daca alegi adevarul, alegi viata. Daca alegi sa traiesti in minciuna, te supui diavolului. Cu fiecare minciuna spusa omul se indeparteaza de rai. Si Adam a incercat sa-l minta pe Dumnezeu cand a fost prins pacatuind.

Acum, industria minciunii a luat o dezvoltare foarte mare. Mincinosul minciuna vorbeste. Ca si hotul. Hotul de furt se teme. Omul cinstit este cel care stie rostul adevarat al societatii. Dar vedeti? Oamenii s-au influentat unii pe altii, adica eu te sicanez pe tine ca sa obtin ceva, ca sa-mi platesti cinstea. La randul tau tu vei sicana pe altul, pe care il obligi sa fie necinstit. Oamenii s-au obisnuit, in societatea noastra, ca cinstea se cumpara, ca orice marfa, ca si adevarul. Societatile de acest tip, in care cinstea e dispretuita, sunt jalnice. Dar pana si taranul nostru, alta data cu frica de Dumnezeu si de lege, a devenit si el asa, duplicitar, mincinos si asta pentru ca intelectualul l-a invatat. Vina grea si povara grea revine si in acest caz intelectualului.

Romanul minte ca nu l-a convins nimeni ca minciuna e urata, ca il face pe om urat de toti cei din jur. Omul simplu minte si din cauza ca politicienii din frunte mint la randul lor. Se face asa, un circuit al minciunii, nimeni nu mai crede pe nimeni. Minciuna este pedepsita aspru si de Dumnezeu; ar trebui pedepsita aspru si de lege. Daca ii iei drogul minciunii, omul se simte dezorientat, sufera, se da legat numai sa-l minti mai departe. Ne dam nemultumiti de cum sunt copiii si tinerii din ziua de azi? Dar cine ii impinge la televizor, cine ii indeamna sa stea toata ziua in mediul mincinos al calculatorului, al filmelor? Avem ceea ce crestem, avem roada a ceea ce am semanat.

Si-atuncea cand mai spune adevarul? se intreaba taranul nostru. Ce ne-a spus pana acuma, sau ce ne spune de aici incolo, ca nu exista Dumnezeu? Ca astea sunt povesti ale trecutului, ca Dumnezeu a murit, ca Dumnezeu este o inselaciune a burgheziei si multe alte lucruri, incat omul, saracul, a fost complet daramat. Ca si un copil in casa, cand tata ii spune una, mama ii spune alta, la fratiorul cel mare vede alta, copilul acesta nu stie ce sa mai faca. Ei bine, de atunci merge poporul asta in minciuna. Si crede minciuna, o cauta, se lasa mintit. Omul nostru cauta senzationalul, daca un lucru nu i se prezinta ca iesit din comun, umflat, mincinos, nu-l ia in seama. Aaaa! O sa fie cutremur, fiti atenti, de 7 grade! O sa fie cutremur, se darama Thailanda! Oceanul Pacific a intrat in Africa, s-a dus in America, domnule! Se-ntampla lucruri extraordinare! O cometa, fiti atenti, mai are cinci metri pana la planeta noastra! Si asa, bietii oameni, saracii, sunt innebuniti, uita de toata mizeria si greutatile, umbla sa-si conserve pielea. Da, minciuna! Ma-ntreaba oamenii: Parinte, oare e edevarat ca o sa fie cutremur, ca asa anunta la televizor tot felul de indivizi? Mai baieti, vedeti-va de liniste, stati in bloc, acolo, nu coborati, nu dormiti pe strazi, ca nu-i nimic. Da, dar uite ca ne spun de doua saptamani la radio si… Mai, stati linistiti ca nu se-ntampla nimic. Profeti mincinosi, dar este o industrie foarte bogata si rentabila."




TRANSPARENTA
Sfantul Ioan din Kronstadt



Razele soarelui strabat aerul transparent care se contopesc, ca sa spunem asa, cu lumina, desi aceasta, ca un element subtil ce este, poate oricând sa îl paraseasca. Apa de izvor, cristalul, sticla sunt de asemenea strabatute de lumini si se fac una cu ea. Numeroase corpuri capabile sa reflecte sau sa refracte lumina sunt scaldate sau stralucesc de lumina soarelui, sau a unei surse de lumina, primesc si caldura de la ea. La odajdiile cusute cu fire de aur sau de argint, în fiecare sclipire straluceste lumina soarelui. Exact la fel si alesii neamului omenesc, sufletele dreptilor, devin penetrabile Luminii Dumnezeului Ratiunii, stralucesc de lumina Lui, se dizolva în ea. Întocmai si fiecare particica din Sfintele si Datatoarele-de-viata Taine, prefacute în Trupul si Sângele Stapânului Însusi este, toata, numai lumina, stralucire, caldura, viata. Nici cea mai marunta particula nu ramâne neprefacuta în lumina si viata Dumnezeirii.


Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 441




DOAMNE AJUTA!
Parintele Paisie Olaru


Fiind întrebat: „Cum putem ajuta noi, calugarii, la mântuirea credinciosilor si a oamenilor în general?”, Parintele Paisie a raspuns:


Îi ajutam prin rugaciune, prin cuvânt si exemplu personal. Scopul pentru care faci o fapta buna, pentru care te rogi, acela conteaza la Dumnezeu pentru mântuirea noastra si a celor din jurul nostru. Eu, odata, stateam pe cerdacul chiliei mele de la Cozancea. În fata noastra, se ridica un deal peste care trecea un drum de câmp. Într-o zi treceau pe drum mai multe care încarcate, între care era si un om care era un om sarac, cu un car încarcat, cu doi bousori. La un dâmb nu puteau bousorii sa se ridice, iar omul îi batea si îi îndemna. Saracii bousori au cazut în genunchi, iar eu fiind în cerdac m-am asezat în genunchi si cât puteam î mpingeam de cerdac si ziceam: „Hai, ma bousori, sculati-va! Hai cu «Dumnezeu ajuta!»”. Asa strigând, numai ce vad ca juncanii se scoala si pleaca, iar eu bucuros am zis: „Slava, tie, Doamne!” Cam asa ar trebui sa ajutam la mântuirea altora, împingând la povara lor si rugându-ne pentru ei.

Parintele Paisie Olaru, Parintele Paisie duhovnicul, traducere de editie ingrijita de Arhimandrit Ioanichie Balan, Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993, p. 29-30.



UCENICI AI LUI HRISTOS
MITROP. AUGUSTIN -



Și acum, fraţii mei, o întrebare şi puneţi-vă mâna pe inimă. Mă întreb pe mine însumi, pe preoţi, pe episcopi, pe împăraţi, întreb pe toţi cei care am trecut prin cristelniţă: suntem ucenici/elevi ai lui Hristos? Sau nu cumva se întâmplă şi cu noi ceea ce am auzit în Vinerea Mare: „Astăzi Iuda lasă pe Învăţătorul şi primește pe diavolul …”? (Utrenia Vinerii celei Mari, Antifonul 4). Dacă eram ucenici ai lui Hristos, am fi venit regulat la biserică; elevul bun nu lipseşte de la şcoală. Dacă eram ucenici/elevi ai lui Hristos, în fiecare zi citeam textele sfinte. Dacă eram ucenici ai Hristosului nostru – voi spune acest cuvânt – n-ar fi existat în ţara noastră bordeluri şi alte centre ale decadenţei. Dacă eram ucenici/elevi ai lui Hristos, am fi împlinit şi lucrul cel mai greu – lecţia cerească, pe care a împlinit-o Sfânta Tavita; şi cea mai dificilă lecţie este constituită din cele două cuvinte, „iubiţi-vă întreolaltă”. Şi numai prin dragostea lui Hristos am fi creat o nouă civilizaţie, o nouă patrie, o patrie cu adevărat creştină, în care am fi trăit fericiţi, cântând „Aliluia” în vecii vecilor. Amin.

Fragment din cartea „Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani”, vol. 22


SA NU JUDECAM PE NIMENI......



"Trăia odată în Muntele Athos un călugăr, care locuia în Karyes. El bea şi se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii. În cele din urmă a murit, iar acest lucru i-a uşurat pe o parte dintre credincioşi, ei mergând şi spunându-i încântaţi părintelui Paisie Aghioritul că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriaşă.

Părintele Paisie le-a răspuns că şi el ştia despre moartea călugărului, după ce a văzut un batalion întreg de îngeri care au venit să ridice sufletul acestuia. Pelerinii au fost uimiţi, iar unii au protestat şi au încercat să-i explice mai bine părintelui, gândindu-se că bătrânul nu a înţeles. Stareţul Paisie le-a explicat: „Acest călugăr s-a născut în Asia Mică, la scurt timp înainte de distrugerea de către turci, atunci când au adunat toţi băieţii. Deci, ca să nu-l ia de la părinţii lui, ei îl luau cu ei la seceriş, şi astfel pentru a nu plânge, au pus raki (rachiu) în laptele lui pentru ca el să doarmă. Prin urmare, el a crescut şi a ajuns un alcoolic. Acolo el a găsit un bătrân care i-a declarat că a fost şi el alcoolic.


Bătrânul i-a spus să facă metanii şi rugăciuni în fiecare noapte şi s-o implore pe Maica Domnului să-l ajute să taie câte un pahar de băutură. După un an, cu pocăinţă şi luptă, a reuşit să ajungă de la 20 de pahare de băutura, la 19 pahare. Lupta a continuat pe parcursul anilor şi a ajuns la 2-3 pahare, cu care el tot se îmbăta. Lumea a văzut un călugăr alcoolic care scandaliza pelerinii, dar Dumnezeu a văzut un luptător, care a dus o bătălie lungă cu patima sa. Fără să cunoaştem ce fiecare încearcă să facă şi ceea ce vrea să facă, ce drept avem noi să judecăm efortul său…?"





CUNUNA DE SPINI
Sfantul Ioan din Kronstadt



De la via pe care a sadit-o, Domnul astepta ciorchini dulci, iar ea, via, s-a preschimbat în spini. Cununa de spini de pe capul Mântuitorului însemneaza spinii pacatelor de care s-a umplut omenirea.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Spicul viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 55.



OMUL DUHOVNICESC ȘI CEL TRUPESC
Cuviosul Paisie Aghioritul



Omul duhovnicesc, fiind ajutat de omul cel sfânt, se schimbă în înţelesul cel bun, iar de omul trupesc nu se vatămă îl vede, îl doare pentru el, dar nu păţeşte nici un rău. Un om aflat într-o stare duhovnicească de mijloc se schimbă în bine de către un om duhovnicesc, dar se poate schimba şi în rău de un om trupesc. Omul trupesc nu-l înţelege pe cel sfânt şi se sminteşte de cel trupesc asemenea lui. Îndrăcitul văzând pe sfânt fuge, în timp ce omul trupesc se duce la sfânt să-l ispitească şi să-l smintească. Unul care a ajuns în starea sodo­miţilor se sminteşte chiar şi de îngeri (vezi Fac. 19, 15). Omul smerit, chiar şi neexperimentat duhovniceşte de ar fi, distinge pe îngerul lui Dumnezeu de diavol, pentru că are cură­ţie duhovnicească şi se înrudeşte cu îngerul. În timp ce omul egoist şi trupesc, pe lângă faptul că este lesne înşelat de diavolul cel viclean, transmite şi el viclenia, iar prin senzualitatea lui provoacă şi vatămă sufletele bolnăvicioase cu microbii lui duhovniceşti.


FOCUL MISTUITOR
Cuviosul Paisie Aghioritul



Dacă arunci într-un cuptor hârtii, gunoaie, ce se va întâmpla cu ele? Nu vor arde? Aşa şi în omul duhov­nicesc, orice i-ar arunca diavolul, arde. „Foc mistuitor!” Când în om se aprinde flacăra dumnezeiască, toate ard. După aceea nu se mai lipesc de el gândurile murdare. Adică diavolul nu încetează să-i arunce gân­duri murdare, dar omul duhovnicesc este „foc” care le arde. După aceea diavolul oboseşte şi se opreşte. De aceea şi Apostolul Pavel spune: Toate sunt curate celor curaţi. La cei curaţi toate sunt curate, nu există nimic necurat. Pe cei curaţi şi în noroi de îi vei arunca, rămân curaţi, ca razele soarelui, care oriunde ar cădea, rămân luminoase şi curate.




PRUNCUL
Sfantul Teofan Zavoratul



          Pruncul suge piept si primeste de la mama sa hrana de trebuinta; cât are nevoie, atâta suge din sânii maicii.

           Pruncul nu se pricepe sa se întoarca în alta parte si sa caute mâncare altundeva, decât numai la maica sa.

            Si lumea primeste numai de la Tine, Ziditorule, cele de trebuinta pentru viata, si nimeni nu poate sa îi dea hrana, fara numai Tu.

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 192.




Credința Brâncovenilor



             Puterea credinței Brâncovenilor o vedem și în cuvântul de îmbărbătare spus mezinului Matei, de numai 11 ani: „Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa. Dacă este cu putinţă, mai bine să mori de o sută de ori, decât să-ţi renegi credinţa strămoşească, pentru a mai trăi câţiva ani pe pământ”.                                                                                                                                                                                     

                ... Cei şase au fost puşi în genunchi, li s-a dat voie să-şi rostească o rugăciune înainte de execuţie, iar Brâncoveanu le spune fiilor săi: „Fii mei, fiii mei! Iată toate avuţiile şi orice alta am pierdut. Să nu ne pierdem încai sufletele. Staţi tari, bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seamă la moarte. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte au răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară au murit! Credeţi tare în aceasta şi nu vă mişcaţi din credinţa pravoslavnică pentru viaţa şi lumea aceasta! Aduceţi-vă aminte de Sfântul Pavel, ce zice: că nici sabie, nici îmbulzeală, nici moarte, nici alta orice nu-l va despărţi de Hristos; că nu sunt vrednice muncile şi nevoile acestea de aici spre mărirea ceea ce o va da Hristos. Acuma dară, o dulcii mei fii, cu sângele nostru să spălăm păcatele noastre”



MOLIPSIREA
Sfantul Ioan din Kronstadt



             Prin structura lor duhovniceasca, patimile sunt molipsitoare. Iata, de pilda, rautatea neexprimata în cuvinte, care n-a apucat sa treaca la fapte, care ramâne ascunsa în inimi si se reflecta într-o mica masura pe fata si în ochi. Chiar si numai prin aceasta, ea se transmite sufletului celui pe care îl uraste si poate fi observata si de altii. Când ma tulbura o patima, tulburarea mea face sa vibreze si inima altuia, se creeaza un fel de flux afectiv, un curent impur care pleaca dintr-un anumit recipient sufletesc spre altul. Iar daca stârpesti patima rea pe care o ai fata de aproapele, se va stârpi si în sufletul aceluia. Te vei linisti, va veti gasi linistea amândoi. Ce strânsa legatura exista între suflete! Cât de adevarate sunt cuvintele Apostolului: „Unul altuia suntem madulare”! (Efeseni 4, 35) Sau: „Un trup suntem, cei multi” (1 Corinteni 10, 17); „Si a facut dintr-un sânge tot neamul omenesc” (Faptele Apostolilor 17, 26). Iata de ce porunca dumnezeiasca ne cere: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti” (Matei 22, 39).


Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 90




JUSTIȚIE SUPREMĂ
Părintele Arsenie Boca -

  

Legea nestrămutată a dreptăţii lui Dumnezeu aduce peste capul tău ce ai adus şi tu peste capul aproapelui tău. Ce ai făcut ţi se va face; ce ai zis ţi se va zice; ce încarci pe altul ai să duci şi tu.

Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu, ci un mijloc de înţelepţire, o îndreptare mai aspră. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată, putem vorbi chiar de legea dreptăţii, ca o lege milostivă, prin care ne curăţim de petele faptelor rele. În vremea ispăşirii, când vin asupra noastră strâmtorările, dacă le răbdăm de bunăvoie, neumblând cu ocolirea, ne ajută Dumnezeu; iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi, că nu le înţelegem, nu ne ajută Dumnezeu, deşi El ar fi vrut.

Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor, aici, şi numaidecât; precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor, aici, şi numaidecât. Chiar dacă ar face aşa, atunci şi oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească, şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea, – cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap, şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică, ne dovedeşte atotputernicia Sa, veşnic liniştită asupra răului, – atotputernicie asupra căreia, prin virtutea credinţei, stăm liniştiţi şi noi, primind palmele şi scuipările răului, ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia, în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu, Care ne întăreşte cu liniştea Sa.

Cu aceea că nu pedepseşte răutatea numaidecât, îi întinde ispită puternică, să se desăvârşească şi ea, spre pedeapsă sigură în ziua judecăţii. Iar dacă, totuşi, uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege, o face ca să mai pună frâu răutăţii între oameni, şi mai ales să nu scadă în credinţă începătorii, şi să nu se piardă dintre oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte.

Deci, ori că răsplăteşte, ori că nu răsplăteşte, fie binele, fie răul, un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică, şi că biruieşte binele asupra răutăţii. Apoi, prin răbdarea multor neştiuţi de oameni, atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu, sfărâmă mereu porţile iadului, cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute.

Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade fără de veste urmărit de dreptate.

Extras din ”O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete”,



MÂNDRIA
Sfântul Cuvios Siluan Athonitul:



              Mândria nu lasă sufletul să o apuce pe calea credinței. Necredinciosului îi dau acest sfat: să zică „Doamne, dacă exiști, luminează-mă și-ți voi sluji din toată inima și din tot sufletul”. Și pentru acest gând smerit și dispoziție de a sluji lui Dumnezeu, Domnul îl va lumina negreșit. Dar să nu spună: „Dacă exiști, pedepsește-mă”, căci dacă vine pedeapsa se poate să nu ai puterea de a mulțumi lui Dumnezeu și să aduci pocăință. Când Domnul te luminează, atunci sufletul tău simte pe Domnul; simte că Domnul l-a iertat și îl iubește și cunoști aceasta din experiență, și harul Duhului Sfânt va da mărturie în sufletul tău de mântuirea ta și atunci vei voi să strigi tare lumii întregi: „Cât de mult ne iubește Domnul!”. Până când nu L-a cunoscut pe Domnul, Apostolul Pavel L-a prigonit, dar când L-a cunoscut, a străbătut lumea întreagă propovăduind pe Hristos.

Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, p. 86



SIMTURILE
Sfantul Nectarie al Eghinei


Prin intermediul simturilor spiritul uman ajunge la o stare de contemplare înalta si îsi fortifica puterile sufletesti; prin intermediul simturilor omul cunoaste ca exista, devine constient de individualitatea sa si cugeta, fiinteaza; putem oare sa afirmam acelasi lucru si despre animale? Observarea rezultatelor noastre, furnizate de simturi, nu ne îngaduie sa afirmam despre animal ceea ce spunem despre om; pentru ca nici un aspect nu e susceptibil sa certifice existenta unei activitati intelectuale similare; asa ca, animalul nu atesta prin impresiile sale existenta unui suflet rational; vom demonstra acest adevar, analizând rezultatele trairilor furnizate de fiecare simt în parte.


Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 80



Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu