miercuri, 14 august 2019

IRINA LUCIA MIHALCA - Învăluiri de rouă + Învelișul cuvintelor + Învăluită într-o tăcere de mătase




Învăluiri de rouă



~*~

Locuri, amprente, mici urme în pădurea unde
de atâtea ori ne-am plimbat.
Pământ și taină zboară spre mine
cu o jumătate de aripă.
Apoi mă întorc în infinit.

Sub acea pătură de frunze cărora le-am zâmbit,
lumea a rămas nemișcată,
ca amintirile ce-atârnă în inima mea.
O distanţă dureroasă între inimă şi inimă.
Cu ochii calzi de bucurie,
facem drumul uitat într-un tărâm ciudat.

Dintr-un alt unghi de colţuri deschise
asupra posibilităţilor nesfârşite
mă văd îmbrăţișând un copac.
Ploaia a respins singurătatea.

Hai să ne întâlnim în inima acestui întuneric!
Să risipim umbrele triste!
Un sărut în lumina lunii.
Roagă-te luminii!
Dă-mi mâna!
Ca să doarmă, seara
a vrut să-şi mângâie umărul.
Puls... Magie… Lună…
Numele noastre se leagănă pe cer.
Ca să fiu... Să fiu eu.
Ca să fii… Să fii tu.
Ai nevoie doar de ceva curaj
ca să-i spui: “Te iubesc!”
De la tristeţe la bucurie.
Din speranţa de speranţă.
Cu fiecare sărut, un înger primeşte aripi noi...
Hai să fim ceea ce vrem să fim! Nemuritori.

~*~

13.08.2019


Învelișul cuvintelor



~*~

Pe timpi calzi se aștern timpii reci, înghețați,
ușor ne desprindem de năluci, de amintiri vii sau palide.
În noaptea asta vei visa lumea ultimului ei poem
ce-ți umple sufletul cu isihie,
în abisul adevărului știi că
în lumea creației ei
simți eternitatea acestei lumi.

Când soarele luminează, în cele patru straturi
– galben, cian, negru și magenta –, baptisteriul din Florența,
înfrunți hazardul timpului.
Cometele rătăcesc pe cer.
Aproape de bezna începutului,
profețiile se prefac în realitate, prind viață,
împlinind destinul glasului nostru.
Asculți murmur după murmur,
un răspuns tainic, subteran, vei primi
din gravitația copacilor
ce vara-și atârnă
crengile până la pământ,
iar iarna se înalță spre cer.
Asculți fiecare copac ce ți se destăinuie
și uite cum readuci anotimpurile în viața ta.

Într-un timp blând, un fir roșu te conduce.
Fragilă și nouă, trezită din somn,
clipa domină în toate,
contopită în necunoscut
prin cuvânt capătă un nume,
se întrupează.
Spre perfecțiune te miști asimptotic,
totul e în continuare, nimic nu e de la zero,
căci dincolo de limite rămâne trăirea colorată.

Cu fiecare rugăciune, piatra muntelui se tocește,
într-un spațiu amplu,
o punte a dorinței a întins cuvintele
prin fiecare piatră,
prin fiecare templu înălțat.
Cu mantia ei învolburată
leagănă copacii și pe pământ,
o interacțiune a verticalei cu orizontala.
Rugă și spovedanie. Vrei să atingi cerul,
dincolo de ferestrele
acestei temnițe nevăzute,
iar odată cu tine lumea se va schimba.

Într-un semn amplu, la granițele pe care le deschizi,
respiri nemărginirea.
Iubirea o protejezi, îi netezești asperitățile
și uite cum
creeeaza miracole.

~*~

13 septembrie 2018



Învăluită într-o tăcere de mătase



~*~

Ce simplu şi ce greu crezi că este!
Nu ai răspuns,
nici nu vrei să cauţi,
cuprins de nostalgie priveşti timpul,
în jurul tău doar haos, habar nu ai cum să ieşi.
Ce puţin a rămas până la orizontul
care fuge bezmetic
în zilele fără noimă, fără inimă,
în nopţile când spiritul
îţi rătăceşte
ca polenul păpădiilor
prin labirintul de gânduri,
printre cuvinte, miresme şi doruri,
în ciuda distanţelor
şi-a barierelor care te sufocă!

Poveste înmiresmată, sufletele sunt legate,
sângele care zvâcneşte în încheietura mâinii ei
pulsează şi-n tine, şi mai e ceva
- mai e şi Ea, şi e tare frumoasă, şi copil,
şi o iubeşti aşa cum o ştii,
şi n-ai vrea s-o pierzi niciodată!
- Eşti Tu, fata învăluită într-o tăcere de mătase
din poveştile, gândurile
şi mintea mea! - îi spui inimii ei.

Dantelă de sentimente,
iubirea înlăcrimează, iubirea vindecă
şi te-ameţeşte până la Helios,
iubirea-i mister sau nu este deloc.
O parte din mine stă în lumină,
altă parte în umbra stăvilarului din nori,
jumătatea trupului meu pluteşte
în aerul îmbibat de stropii de sare,
iar altă jumătate este urma
pensulei de culoare,
când, spre sfârşit, revin la mal,
gândurile mele ridică ancora
şi dispar în afara apelor teritoriale,
aşa că ţie îţi rămâne
să salvezi
castelul de nisip
construit
pentru mine
înainte de a veni
spuma mării odată cu valul.
................................................
- Iubirea eşti Tu şi Eu,
iubirea este metamorfoza noastră,
singuri, în dansul mut,
în câmpul întins de zăpadă,
când nu mai vezi început şi sfârşit,
când gândul nu se mai vindecă de răni,
când inima ţi-e făcută zdrenţe.
Cu rănile nocturne încerci să nu o uiţi,
lacrima-rouă întârziată
se va usca pe aripi de fluture,
gândul tău se va întorce
în sufletul meu,
vântul cel nebun
va semăna
lumina în calea ta
(ce frumos o iubeşti!),
un parfum sublim
îţi ameţeşte sângele,
un zâmbet răsfrânt,
ochii asiatici şi-atâta iubire.
.....................................................
Sub un cer incert, cu nori în formă de întrebări imposibile,
cu păsări care-şi pregătesc zborul din cuiburi,
în toamna plină de frunze şi amintiri aurii,
în anul acela în care-ai renăscut,
pe această planetă albastră
în care sufletul ţi-a rămas,
undeva,
agăţat între tine şi cer,
acum că şansele-ţi sunt tocite,
iar moirele dorm,
zbori şi-mi faci semne neliniştite,
încet mă strigi, chemându-mă
în corabia de vise
ce ne pluteşte prin inimi
şi râuri de lumină
poposind la mal
doar dimineţile,
când încă mai dorm,
zâmbind,
visând departe,
departe, tare departe.
- Vrei să ştii adevărul? Tu eşti
cea mai mare operă a creaţiei, Tu!

~*~
11 August 2019
IRINA LUCIA MIHALCA



Sotia mea Ming a implinit azi 64 de ani.
La Multi Ani!
Ben



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu