sâmbătă, 31 august 2019

Mere pădurețe 35 (necorectat, needitat, nefinisat ci direct slobod)





Mere pădurețe 35


-"Lumina-Dumnezeu,
îmi vine din interior
şi nu-i  pe bune un e clişeu", -zice normal din propria experență şi excelență-conştiință, Mihaela Tatu-,
că mă pulsează către viitor, dragoste şi dor de la curți de dragoste şi dor.
-"Eu şi scrisul fac casă bună" -că mă leg la cap, deşi nu mă doare,
aşa: nu mă ignorați,
chiar dacă mă vedeți călare,
că se filmează.

     - Am fost ieri cu fica mea Carol in Melbourne sa ridicam o camasa alba de la curatatorie, o camasa complect alba de in cu inscriptia “louis Vuitton”cumparata pentru un coleg al ei cu o mie de dollari. Imaginativa sa dati o mie de dollari pe o camasa normal alba care o cumperi din magazine obisnuit cu 50 de dollari, intr-un magazin supermarchet o gasesti cu 20-25 de dollari doar pentru faptul ca are scris pe buzunarul din piept inscriptia firmei Vuitton. Daca e colorata te costa pana in zece mii de dollari, adica pretul unei masini mici de 1,2 litri, Hyundai, Am platit 17 dollari curatatul pentru ca se albastrise de la hartia colorata indigo in care fusese impachetata de vanzator datorita stropilor de apa iesiti din sticla de apa mineral neinchisa bine inauntrul plasei in care era carata. Apoi am fost la Guci unde se statea la coada ca sa intram inauntru sa cumpere o geanta cu sapte mii de dollari pentu o alta colega de serviciu. In magazinele astea scumpe nu te lasa sa intri de capul tau, ci doar cu una din vanzatoarele care te preia de la paznicul intrarii. Stateam si ma gandeam la cozile din Romania de pe vremea Comunismului concluzionand ca nimic nu sa schimbat in prostia omului. Acolo stateam pentru paine, ulei si zahar iar aici in democratie stam pentru stupidul orgoliu de a cumpara o geanta sau camasa obisnuita, insa doar pentru nume, ca sa ne dam mari, pentru ca sa ne hranim fudulia cand mii de oameni nu au apa curata de baut. Iar tu Pavele nu ai o suta de euro sa-ti cumperi un calculator care ar servi o intreaga cultura nationala prin scrisul si memoriile tale. Traim intr-o lume nebuna si dezechilibrata.
     - Să nu credeți că nu ştiu că mă repet, dar numai eu ştiu de ce nu regret scriind pur sânge pe un calculator decat telefon, că sângele nu i - se preface-n apă, acestui om minunat, nici apă sfințită, chiar dacă aghiasma după spusa celor cu credință e bună, auziți, dumneavoastră, e bună de leac (aici îmbâligă unii, se baligă, că şi atingerea moştelor face minuni, deşi eu cred în altceva, că cine fac celorlați bine, sunt o fericire, o binecuvântare pentru omenire, chiar cu o vorbă bună sfătuitoare ca o apă curgătoare, în permanentă primenire pentru ei fac şi societate fac un bine, pe ei de fapt nu se trag în piept, nu se iau peste picior, dar ce zic, că cine-şi dă lui îşi dă (Isus zice mie-mi dați, când dați chiar şi bucurie celorlalți, deşi-s intrigat de adevărul: apa mică în cea mare se varsă şi cine are va mai avea (adică cum: bogatul va fi şi mai bogat? şi cel care nici cât are nu va avea?) Unii se referă, chiar Gusti lăptarul, pocăitul, zice, c-ar fi vorba de înțelepciune şi că înțeleptul ca să zic George Anca, nu se va strădui să fie mai înțelept? iar cel bogat fals, fariseu, nu va căuta, să fie mai “tru man”, mai avar, mai bogat (nu-l va durea nici în cot, că lăcomia mănâncă omenia, că ce are el nedurându-l nici în cot de sărăcia săraculu, a cărui boi neavându-i nu trag la jug ca să-i scoată sărăcia din casă) şi mai cine mi el: "ia de aci din curul meu?", încrezut şi cu cărămida bătându-se, în piept/ pe Eminescu lovindu-l în cap, ca să nu se mai lupte cu imperialii, spurberând cenuşa imperiului, imperialiştii, din înteres fac războaie, foamete şi averi din explotare omului de către om, că astora nu le convenea de el, de marele om mic, un mare pentru omenire (ca ce el şi Transilvania, să fie cu societatea Carpatica, buricul pământului, că deşi românii din Transilvaniei majoritari, tindeau să li se facă dreptate, să li se dea libertate, să existe democrație, independență...)
-"Aiasta-i mintiuca lui".
-"Nu contează notele, ci educația să te facă om". Cartea nu-i telefon, tabletă, dar şi ele au importanța lor, însă să nu abuzăm de folosirea lor, zice Virgil Neamțu, cartea fiind carte şi avându-şi indiscutabil indispensabil rolul, zice Neamțu de la "Câştigă România", că aiasta e, unde-i Dumnezeu e şcoala vieții şi poezie e, o sinfonie fără egal, cu-n genial drept de a fi, că cine nu vrea să fie remarcat valoare autentică: opera omnia?

- tu nu scrii Pavele
tu canti, razi si plangi
si chiar lovesti
DAR DACA DAI, DA CU DRAGOSTE
CA SA PRIMESTI

     - Sunt multe amintiri, n-am cu drăguțu drobogean de de peValea călmățuiului, dar nici cu frumosul de la Cartea Rimânească/Eminescu, Marin Preda, cum are dezghețatul meu particular profesor al meu, de Dumnezeu ca George Arion, cu lepard şi groapă cu polițai, milițieni/ lei, peste gard, că dinafară, în piață e feştit gardul cu huligani Emil Cobstantinescu, zis, în popor Țapul (nu ştiu dacă ispăşitor, chiar dacă ține la el cu dinții, cu ploaie cu dinți, soare, că plouă cu mană pentru legumuri, îmi împuiază Vica, trebuind după fiecare plouie să le stropeşti cu piatră vânătă şi var sau cu ce indică inginerul agronom Ghibu de la casa... de pe Fagului nr.1 Cluj... şi sfinții, naibii, care până să ajungi la Dumnezeu te omoră cum zice Ilie Mureşan, osoianu, până să ajungi la forurile superioare de stat te omoară zice şi balaurul aiesta după cum îl ciufulesc şi-n Ciubăncuța de la Osoi, fost coleg cu Vica la şcoala generală, elementară la Ciubăncuța, tractorist, ginere în Osoiu la Motoru după Livia, ajuns aici la noi la Ciubăncuța şef de secție, având pe Țifraşu, pe Itu Vasile de a Zbângului, mecanic, că era frate lui Alexandru tata lui Beni, din Ciubanca: dar el mecanic încurcat, amorezat, cu suianca, învățătoare pe la Osoi, trecând pe la fântâna cu fata pădurii/ pe la fântâna buhii, mă refer la suianca, învățătoarea care se proteja, care nu vroia să fie născătoare... de alți prunci, că având un fecior, având albastra minune şi pe un vino-ncoace, dar şi pe... după gura, bârfa satului, că a fost odată, că dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit: dacă cățaua n-ar da din coadă nu s-ar auzi... că lumini cu lumina din interior, nu-i de joacă, lumini, credeți-mă, nu-i basm, clişeu, zice şi minunea de Mihaela Tatu, în emisiunea cu Cove..., că-n tot şi toate e şi treziți-vă de vacă bio, care paşte, în timp ce adrenalina musca bââzâie şi cine-i cu musca pe căciulă/ năframă... nu te lasă să mori de dor de dor... şi atunci neâncurcat ca Eminescu cu Veronica Micle, cum să trăieşti nefeştind ouă cu beşini, că bine faci şi rău primeşti, ştia şi Eminescu chiar el având cules şi proverbul amintit, că el ostenind la ziarul Timpul ar fi murit cu zile de n-ar fi fost omorât de căpătuiții vremii, de intruşii, cărora nu le convine că el e om de calitate, că pune caznă să îndrepte starea de lucruri din Transilvania, Basarabia de doină şu lumină..., că îşi aminteşte şi scrie despre asta şi prietenul său Ion Slavici implicat ca arădean, în treburi de noblețe, că sângele nu i se prefăcea-n apă, cum la Iisus, la Nunta din Gana Galilei apa s-a prefăcut în vin, deşi el se scuza lui mamă-sa Maria: că n-ar fi ajuns timpul...?! Că şi-n Patria limba Română, ar exista invidioşi care nu acceptă pe cei calitativ mai buni ca ei şi nu mai departe văd pe ierarhici, cu nimic, mai superiori ca Pr.Prof.Drd.Al. Stănculescu-Bârda, dar chiar pentru aiasta, de ce intelectual să le fie superior intelectual, spiritual şi național-universal, domniilor lor? O singură motivație şi explicație, e mai de omenie, mai cu sfințenie: om potrivit, la locul potrivit şi-n timp potrivit sfințit prin lucru bine făcut cu lumina zilei de început nestrivită, în corola veşniciei luminii şi minunii de a fi laudă de zestre a neamului magna cum laude cuget românesc, în firesc undă verde cu mană cerească ne învață pentru patrie răstignirea  şi învierea, cum zice prof. Paul Ispirescu: n-are rost ca dar din dar-rai să te mai caut pe guri de rai şi picioare de plai țintindu-mi privirea spre cer: eşti în stânga, eşti şi-n dreapta şi-înapoi şi-n sus şi eşti şi-n jos, în umbre şi lumini, minuni, eşti şi răstignirea şi învierea: învierea Domnului nostru Hristos... în verde de albastru-Eminescu, Nichita Stănescu; un mândru, în codru de pace şi pâine fără modru ..., chiar şi-n ciudă, că adevărul supără, mai ales în carte, că acu ochiu drebtu se zbătu, tare cât putu, că nu tot ce facem e ortodox, viața mai avându-şi destinele ca-n filme, după Iuliana Marciuc, că la “iartă-mă!” ne duce Raluca Moianu, că-n nebunia vieții e de dincolo de timp şi prietenul, popa de țară de la Bârda-Mehedinți, care ne aprinde dragostea față de Dumnezeu şi cultură, de legendă: viață şi moarte (apropo, l-am văzut întâia oră pe popa Alexandru Stănculescu la Samus la Dej, festival de cultură populară someşană, cu sesiune ştiințifice, organizate cu tot tacâmul, spectacolul, de către harnicul etno-muzicolog din Nireş, Nireşul românesc, Dr. Virgil Medan, la Dej, că era ca eroul meu Letu/ Dragomir, din mere pădurețe creativ, cu intuiție, harnic, perspectiv, cu talent nativ, cum rar provita şi proactiv, permanent pus pe jar, îmulțit în har: jarul ori te mâzgăleşte, înegreşte/ te arde cum arde labele ursului înebunit să joace pe cărbuni aprinşi şi nu-i vorba de Ursul Fram a lui Cămil Petrescu, un formidabil şi impecabil, din viața cu trai de mămăligă şi mălai, că era o nebunie şi fascinație fantastică, în meciul vieții cu urcuşuri şi coborâşuri, eu având norocul să mă întâlnesc şi cu dumnezăiescul popă de țară din Bârda-Mehedinți ca să mă învețe otimismul, entuziasmul şi să nu-mi pierd nădejdea zamolxis de phonex, Dacie felix, că la ce bun să fiu lup de mare, singuratic/ fățarnic, trebuind în permanență să ne gestionăm situația ca să ne merităm gloria, victoria, că m-am întâlnit cu popa de țară în 1983 la Dej şi Codoreanu Petru exagerează, fabulează, că eu şi popa ne-am fi încurcat manuscrisele şi asta ar fi dus la editarea cărților mele cu folclor cu colinde şi balade-o legendă, care se motroşi, îmbârligă şi s-a născut ca şi cum totul s-ar fi putut întâmpla cu adevărat, nu doar fantezist în mintea acestui om cumsecade, un Odobeja a Dejului. (în mintea multora se încurca sula cu prefectura, marfa cu ambalajul şi-încâlcea superstițiile, cu credința credibilă, că numărul 13, ziua de 13, marți cu marțolea ei, că-n ziua de marți se lucră, nu se toarce mai ales seara la clacă, că vine Marți Seara şi nu-i bine, e ghinion... şi te poartă ca pe Dragomir care i-ar fi răspuns când l-o strigat fata pădurii... nu-i bine să verşi sare să pui cuțitul într-o dungă pe masă că te cerți cu sătenii, familia, se lasă cu ceartă (prostii şi, bazaconii...!). Să nu-ți treacă în drumurile tale pe dinainte pisică, pisică neagră mai ales, că muşchetarii, cireşarii lui Vica mă sfătuiau în cazul că se întâmpla... să fac tri paşi înapoi/să-mi scuip de tri ori în sân, iar mergând la câmp şi din neglijență nu ți-ai pus apă şi te stropşeşte de sete şi trebuie să bei din baltă, din urmă de animal, că nu mai poți suferi setea, chiar mică-sa Vica i-o învățat să nu bea fără a descânta mai înainte şi fără a face cu mâna peste baltă semnul crucii prin aer; tot de trei ori şi tot de atâtea ori zicând incantația:


-"Cruce peste apă,
Doamne dăuă curată,
că Dumnezeu s-adapă/
m-adapă !

"Nici dacă ai uitat ceva din casă să iai ceva nu te întorci înapoi după ce-ai uitat, că nu-ți merge bine. Vica auzindu-te la plecarea grăbită:


-"U-ai că nu mi-am luat..."
Ea te opăcea locului:
-"Stai acoale, că-ți aduc eu."

Letu cu firea lui nu aceptamotamo totul, chiar când nevoia îl forța să facă pe surdul, că nu a auzit ori să nu replice celor, care-i făcea-n față, că-i prost, că i se înecau corăbiile şi căra apă ca să adape ceilalți şi aşa cumva făcea şi Lulu, cumintele Clujului mai altfel, mai diferit, cu-n etic şi moral a lui.
     - Mergi bine. IUBESTE si vei fi IUBIT !
     - Mi-nclar, dar şi pentru aşa ceva trebuie să te naşti cu har şi nu bogăția-ți dă acest dar, ìnsă noi “vorbilim” ca să ne explicăm volubilitatea. În Ciubăncuța plouă, dar în casă nu mă plouă (eu voi scrie mai încolo când se va lumina ce n-am clarificat legat de marele om de la Bârda şi mine, că e o volubilitate, un volum de valoare, de emoții, simțire, prețuire despre care altfel mi clar trebuie să scriu, cât de lămurit pot, cititorul va şti, că nu  voi epuiza cu subiect şi predicat ce ne leagă sentimental, problema, dar cine-i gigantul care să ştie tot pe nerăsuflate, întotdeauna fiind nişte examene restante, chiar dacă nu-s student în Biblie, c-ar exista şi oameni care cred că adevărul le aparține lor? Mai ceva, o altfel de cântare a cântărilor popa de la Bârda-Mehedinți, Pr. Prof. Drd. Al. Stănciulescu asemeni părintelui Izvoraşului de la Bistrița Mehedinți preot-învățător, grozav om de cultură ca Al stănciulescu de la Bârda, o comoară a inteligenței pământeşti național-universale, care datorită minții ascuțite, brici, îşi atrage invidia superiorilor, ierarhicilor, care nicicum , nici pe departe, nu-l pot egala ca înțelepciune: proactiv înşiră-te mărgăritar, cu talanții provita îmulțiți cu iubire, cu înviere, în har ca sfințit, hirotinit, părinte lumină pentru propria grădină cu albină-regină şi ghilotină, patria limba română cu îndemână multora, altora peste mână având aura, nimbul-primăvara, în slujba tuturora, născându-se la țăra cu cu sfințenia şi veşnicia de România Eminescu-Bacovia ca floarea de colț comoră un răruț, dar drăguț, cu-n mare înteres fără stres pentru cultură, un firesc şi dumnezăiesc cuget românesc, editându-mi şi publicându-mi suflet larg de poet magna cum laude 4 volume Colinde din Transilvania, culese literar, din Apuseni, culegând cinaş, fain, originar, cu studenții săi, Ion Bocşe, un distinct, muzical, național, cordonat: ordonat şi disciplinat de Prof. Drd. Ion Bocşe, care le redă ca specialist veritabil şi originar transcrise pe note, cum mai rar, cu talanții nativ, îmulțiți profesionist şi artist, în har, cum mai rar; preotul de la Bârda nu se mărgineşte doar la publicarea colindelor, el mai publicându-mi harnic şi plin de zel, încântat de frumusețea şi noblețea spirituală şi Balade din Transilvania, generos, prin telefon spuându-mi c-ar fi sosit timpul să-mi publice cartea aiasta de folclor pe care domnia sa îi tot anunță apariția în curând de ani buni, cu toate că are mult de lucru la alte valoroase cărți dar se va ogoii, astâmpăra şi va pregăti pentru tipar monumentala antologie NUNTA DIN TRANSILVANIA- PERSONAJELE NUNȚII CU FIRESCU INEDIT ANTOLOGIE A POEZIEI NUNȚII, PLUS ETNOLOGIE, O BIOLOGIE ŞI O DESCRIERE ŞTIINȚIFICĂ, A DESFĂŞURĂRII, TOT PROCESUL NUNȚII DE LA UN CAPĂT LA ALTUL, CA-N GROZĂVIA CĂRȚILOR BOTEZULUI, NUNȚII ŞI ÎMORMÂNTĂRII, PREMIATĂ DE ACADEMIA ROMÂNĂ PENTRU MĂIESTRIA ŞI DIBĂCIA ARANJĂRII ETNOLOGICE DE CĂTRE PR. FLOREA SIMION MARIAN PE LA 2/7/’92. În meciul aiesta a vieții cu entuziasm. Erată pe la1892 e premiat pr. Florea Simion Marian.

*

Pe tata pe Dragomir, om, aşa cum era, îl văd, în curtea părintească, luând din mâna țâgăncii Lunga ulcioru, care-l şi-l umpluse cu zăr de lapte de oaie din căpătat şi nealcoşul Dragomir duse țâța, sfârcul, ulciorului şi supse din conținutul lui, eu crucindu-mă mirat, că servea de la o țigancă fățoasă, o Lolobrigida, care se îmbrățişase cu cocoşatul din Notre Dame, ea Lunga, având 11 prunci care mai de care mai mândru despre care nu ziceai a fi de țigan, că cine putea şti cu ce karoi/român,  care nu era de lepădat, chiar dacă erau țărani neoşi curăței harnici, nişte fericiți zdravini-năzdravini/ notini, se culcase ea fără să spună cuiva, fiind taina ei, că ce-i da satul şi bârfa satului dacă nu ruşine şi dragostea ei înficată era a ei. Dragomir băuse zăr din ulciorul ei cu coasa pe umeri, spunându-i în prezența pruncilor neştiutori, a noastră adicătelea, că merge la coasă pe coasta lui Şerban, în Fundătură, mai jos de dealul cetății, că io sunt mic nu ştiu nimic tata-n pod beleşte o oaie şi mama la fântână/ în vale spală o lână...? Dragomir era încânit, mai citea pe nerăsuflate Biblia, însă el a hăndrăli, hurțuli, a se destrăbăla, a se iubi cu o femeie, nu considera păcat, chiar dacă tată-su Viorel cătrănit, cu musca pe căciulă, îi hori în dorul lelii, cântându-i, îi înciotrică,  chiar "iordane", că n-ar fi pe naiba, bine, că-i îmbucătură sfântă dragostea... Citi în scriptură, în cartea cărților, ca să se lămurească, dar când află că nora se culcă cu socru şi Lot cu cele două fice ale lui... apoi fiii lui Adam, cu cine se culcaseră? (dar ho, că nu-s pus să dezleg eu calul lui Georghiță de la garofiță şi nici pe Sf. Gherghe să-l dezbrac, în holde...!), dar cu toată seriozitatea citea amu din Iov (Iov 39:1:) Ştii tu, când fac caprele sălbatice: puii? Vezi tu cerboicele fată? (Iov39:2:) Numeri tu lunile în care sunt însărcinate şi cunoşti tu vremea când nasc? (Iov 39:3:) Ele se pleacă, fată puii şi scapă iute de durerile lor (Iov 39:4:) Puii lor prind vlagă şi cresc sub cerul slobod; pleacă şi nu se mai întorc la ele. (Iov39:5:) Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură? (Iov 39:6:) I-am dat ca licuință pustiul şi pământul sărac ca lăcaş. (Uov39:7:) El râde de zarva şi n-aude strigătul stăpânului care-l mână. (Iov 39:8) Străbate munții ca să-şi găsească hrană şi umblă după tot ce-i verde. (Iov 39:9:) Vrea bivolul sălbatic să fie-n slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta? (Iov39:10:) Îl poți lega cu funie ca să tragă o brazdă? Merge el după tine ca să grăpeze bulgării din văi? (Iov 39:11:) Te încrezi tu în el pentru că puterea lui e mare? Şi îi laşi grija lucrurilor tale? (Iov 39:12:) Te laşi tu pe el pentru căratul roadelor tale? Ca să le strângă în aria ta? ...eccetera, eccetera, că lui Iov a vorbit Dumnezeu şi Iov chiar l-a şi mustrat pe Dumnezeu, a cârtit contra lui... Scrieți voi dragilor ce vreți în opera vostră, de cumva nu vă place mămăliga, faceți-o mai cu mujdei, lapte şi brânză cum îi plăcea lui bunicu, lui Viorel, tata lui Dragimir şi chiar cu slvoiță, ratătă, ceapă şi varză cârcălită şi mâncați-o, mâncați-o şi nu faceți pradă! (închei citatul din Biblie, că cine a vrut a înțeles pe struşnicul şi pe ştrolobatul Dragomir). ÎN POVESTEA, din mintea mea Dinu Săraru nu-i dramatic îmbibat dramatic cu particule de plastic, cum vin aieştea ca spărietori de ciori, să ne intoxice cu euri, cu nebunia lor pentru a nu mai fi, deşi munca ne scoate din negura vieții, din impas, osteneală, scăldându-ne special oamenii cumsecade, în soarele liniştii şi omeniei  noastre fără egal eco-sănănătos, la noi neexistând nici o mizerie, care te poate stresa şi îngreuia cu mister şi vrăji, farmece, care alfel cu prostia, cu sete şi prețul pasiunii te plictiseşte, deşi prioritate are viața, că ce te-or omorâ netrebnici cu obsesia şi prostia lor, în timp ce Dinu Săraru vine cu optimism şi poftă de viață, că nu poate fi ci e autentic şi a satului, satul e mai bătrân decât subsemnatul născut în Sfânt Petru cu răchiți cu leac contra supărării, că la noi în Sâmpetru până şi dracu, de a dracu, şi-o rupt pieptu, că oglinjoară, oglinjoară, să nu mai trăiesc nici un pricaz, nici o povoară, slugă la străini/la mine; în țară, că şi-n Slătioara, unde se născu vizibil Dinu Săraru un uimitor prozator cu-n mod a lui, cu stil personal național ca un ghemotoc de humă cum ar zice ca produs bun cu efect, Ion Creangă, ca o parte a lui de poveste aparte, inconfundabil, că Dinu Săraru un fibrion cu ochi, s-a născut imaginați-vă la 30 ianuarie 1932 ca să fie în fermitate scriitor romancier şi dramaturg senzațional, să ne dea din propria caracteristică satisfacție, ca şi cum şi-ar patenta emoția pozitivă înteresantă şi provita, că el venea incredibil, mai altfel imaginați-vă să-ți descrețească pielea feții, că vremea te zbârceşte, îți face cute, care e voia dracului, să aibă laba gâşti, riduri..., că la ce ni-s bune unflăturile din jurul ochilor? că la ce bun să suferim, chiar dacă viața are tăvălugul să ne veştejească, că m-a umbrit Ura din ochii vulpii, că Ceocoii cu bodygard, că cei de la vârf s-au împuțit umblând cât Bucureştiu, Titus Popovici cu Cutia de pantofi, dar care-i necazul, că nu înteresează pe nimeni, dar ce vorbeşti, că nu se ştia atunci că-n Dragoste şi revoluție, Nicolae Ceauşescu aşa cum erau lucrurile, era rău înțeles, în dragostea lui fără secrete față de popor, că el făce ce era mai bine pentru omul de rând dându-le plauzibil apartamente, locuri de muncă, în România, dar ce să vă lămuresc, că nimeni din exterior, în țara acestui patriot, în America lovit, vâgăit cu roşii, nu ştiu dacă de adevărat s-a aruncat în el şi cu ouă, că la el totul se baza modest pe ajutorul reciproc, nu a-ți remarcat, că şuşterul, pantofarul, avea modestia, sinceritatea, filozofia lui de țăran, de la bio - țară, că ce era Scorniceşti-ul? însă cu fiecare cu ce are la bila de bibilică, la el mai ascuțită, ca lupta de clasă la muncitori, la unii sofistificată, filizofa că folosea ca protecție perzevativul, florăreasa lui Irina Petrescu mai făcând mofturi, figuri, c-altfel cu prietinii lui Ceauşescu, era de baftă dar apripiații lui, oameni de partid, nu cota de fapt, că pula sculată nu cota la pizda ei câcată şi cățeua, nevasta şefului lor vâşca, mişca şi muşca, că ea se gudura , se distra, chiar spunându-le aleşilor ei, că n-o să fie probleme cu Nicolae, n-o să fie pedepsiți, că n-are să ştie şeful, că era cool ea, dragostea acestei elene, din Troia şi pentru sănătate o făceau de oaie, îl înşelau pe el sentimentală, că dragostea la ce să aibă secrete totul fiind din de-ale noastre, chiar şi-n momente nepotrivite consumate cu entuziasm şi cu un normal, că totul era şi aiurea-n tranvai, era O.K., nu-i aşa? cu ce-l ducea mintea, era focos fără nici un artificial, că la el, la Ceauşescu era o iubire adevărată, în stembay, nu-i aşa, că nu se maimuțărea, ştiind că România nu-i a fraierilor a străinilor, care vin cu abuz de putere, unde nu le fierbe oala, că doar românii aveau drept să se bucure cu bună dispoziție de România lor, România fiind al oamenilor muncii, de rând, serioşi, fericiți şi viniturile, n-aveau dreptate, zicea Ceauşescu aiesta, convins de ce se  cade, că de ce să se amestice: străinii, în treburile noastre, că  lumea magică e numai a noastră? Ceauşescu făcea o figură bună, că era un frumos al nostru. Nu ştiu cum voi pune punctul pe "i" să vă spun altfel, adaptându-mă, cu altă poveste despre Dinu Săraru, un unic, un drag sufletului meu, ținând de chimie, că scrie cu-n absolut Eminescu a iubirii pentru țăran, un inedit, ca un aparte, în tot ce a făcut bine într-o viață de om, că el şi el e ca un nemuritor, în ultima vreme, că scrisul lui e viu, nu-l poți neglija, că uită acolo, arată încă bine vioi, arată ce contează, că nu renunță la scris nedezrădăcinu-se din tulpina țării, din seva satului, dar ce nu înțelegem, că-n dragostea sa e un bine, aşa cum îl simțim şi noi, ştiind că ochii care nu se văd se uită (El scrie viu, vioi, plăcut, pe un drum drept, în cădere liberă a scrisului omului absolut, cu ceva, care ne ține pe jar emoțional, îmulțit ca om cu pasiune şi profesie, de profesionist de cred într- unul Dumnezeu... cu profesiune de credință şi conştiință de adevărat pământean român, care ne răsfață, în viața amoroasă pentru scris cu tot ce-i omenesc şi firesc dumnezăiesc, ca oltean, civilizat, nimic rău de zis despre normalul aiesta, că Dinu Săraru e un artist optimist cu o linişte şi o împăcare, că el a scris cu suflet de poet a un Moromete-Marin Preda, despre sat şi țăranul român mai distinct, cu infinitul subiect şi predicat apropiat cu respect şi cunoastere de sine, ca un om liber şi un deplin de caracter, apropiat, Ben dragule, ca exemplu demn de urmat, apropiindu-se cu sahara lui de obiect privându-ți destinul distinct, în ochii care i-au fost ursiți, în rost artist de neam brend a nost, omule prin ce eşti eficient de ceea ce suntem, în iubire candidat la fericire, cu drept de înviere!)
     - Omul cu pata pe frunte, omul insemnat de satana a intors toata omenirea pe dos si a vandut sufletele libere in  traire diavolului/banului In final a ramas si el singur mancat de cancer si regret precum Iuda. Gurbaciov trebuia spanzurat de limba pentru contractul illegal/ invizibil dintre puteri.
     - Nu ție ți-a făcut rău, distracția, încurcând ecuația. Uneori de Toate pânzele sus a vieții ne leagă, chiar de viața fără pereche a trăirilor, că-n viață ca o pradă câți nu ne pradă, ca să ne batjocorească şi răstignească ca pe Iisus, purtat de la Ana la Caiafă şi aieştea la guvernatorul Pilat, din nevoie remuşcat se va spăla înebunit pe mâini deşi pata păcatului, sângelui, nu se spală (aşa: nu aşa îți faci viața mai uşoară păstrându-ți ritmul inimii, un altgoritm pe arca vieții cu antioxidanți, că ceva-i cu senzațional național-tradițional de acasă cu iarbă verde şi caracter... demnă de poveste nemuritoare). Dinu Săraru e un om cu locu lui în Istoria Literaturii, nici un critic netrecând pe lângă el, că nici Maia Morgheştern, care nu ştiu dacă-l servea în/la Teatru Ion Caragiale un Luca a dramaturgiei l-a servit ca o steuardesă, deşi nu aista-i lucru înteresant, nu-i important dacă eu ştiu/nu tot despre toate, chiar dacă eu ca om, ca om, am avut noroc, cu Ben, un adevărat suflet de om generos de Hristos şi Făt-Frumos patrie limba Română.
     - Limba romana a avut norocul sa te aibe, lmba traieste prin zbuciumul tau!
     - "Nimeni nu-ți poate lua educația, experența şi amintirile" (Maica Tereza); "Nu are rost să te mai caut țintindu-mi privirea spre Cer:


eşti în stânga, eşti şi-n dreapta
şi-înainte şi-înapoi
eşti eşti şi-n sus şi-n jos
eşti RĂSTIGNIREA ŞI ÎNVIEREA
Domnului nostru Hristos..."(Paul Spirescu);

Mă bucură vorbele pro/ contra, toate făcându-mă, Ben, nochaut ori scoțându-mă cu-n upercut din ring ca să traiesc artistic ori de ce nu: barosan, în van, că făcând rău, tu-mi zici că vine muntele la Mahomed, că iarna, în eleganța ei nu-i ca vara o pâine, că iarna poate fi un turbat câine viscolind pe muta lebădă-Blaga, în drept la veşnicie născută, dar ce să ştie aşa filozofie: străinii, despre poporul român, că poporului român ca ce să i se plătească polița cu veşnicia din Lancrâm, în socotelile nemurii deschisă ca porțile măririi cu iarba fiarelor/ sânzâienele, din nopți de sânzâiene: Mircea Eliade şi el un magna cum laude pe Mântuleasa. Daria, în neştiința ei, nu c-ar fi tolomacă, o prostă, exagerândnd, da mai mult decât lui soru-sa Mihaela-Ştefania, ai dreptate o realistă, dar soru-sa un om moral, integru, care nu găsea de cuviință să se bată cu cărămida în piept calcula, deşi căsătoria cu Cristian Horvat era un nenoroc, că aista până după 17 ani de căsnicie, pe una Marcu pe facebook/pe Calea Turzii, pe unde târfele, femeile de consum îşi aşteaptă norocul, bărbații, care să le plătească/sau să facă vreo prostie, deşi legea ar trebui să le judece şi condamne pe aceste curve, femei vagaboande ale străzii, mai ales că acest Cristian avea cu Miha o fată, pe Roxana, după nume (Cristi, ca Cristos şi nu avea importanță că era plodul unei săsoaice Suzana, căsătorită cu Laurențiu, din jurul Bistriții..., că nu prea o vroiau pe Mihaela, ( era o altă poveste şi pentru ce? mamă-sa Păstaie, Vica, chiar dacă Ionaşu Horjului a lui Casian şi Sofrona-Sanfira, că tată-su om de omenie şi gospodar era ca Ion a Glanetaşului, care callcă ca din pod buigățât de dragostea pentru Florica, cu care preacurvea, era mai sărac, zice-se, deşi Mânzat Ioan aiesta din Ciubăncuța chiar aiasta nu susținea aşa ceva, fiind chiabur chiar considerat de comunişti, deşi ce însemna 5 hectare/aşa ceva: acoale, câteva iugăre de pământ, un pământ sărăcăcios, puțin productiv de deal, din podişul Someşan? dar după ce se măritase cu Celemen în Urişor/cu sărăntocul de mine căruia şi cât mai are i se va lua, cum e, zău, frumoasa Vica, în ce stare de bine? cum era având şi trei copiii pe cap?, copiii ca ochii din cap de după gât ca un ştreang care se poate strânge şi-n lipsă de săpun, dar ea, Vica şi i-a ținut cu dinții pe lângă ea, copiii nu şi-i dezbăra, despărțea de ea, dezlipea de ea, că i-o plăcut, i-o conceput, i-a purtat de la zivot la fetus şi după 9 luni i-o născut cu dureri neplăcute ale naşterii şi de ce nu i-ar creşte, chiar dacă curvarul şi bețivul Celemen din Urişor, Dej, nu mai e bărbatul ei, în ciuda unora care ziceau să-şi dea lui din greuta ei, însă nu vroia să audă de aşa ceva îmbârligat şi neuman, ea cu dreptul ei de mamă, care nu ştia, în viața ei să şi-i lepede în wc/containere ca acele spurcăciuni propriile progenituri nici nu vroiau să audă, că aşa ceva nici nu era de auzit că numai mame nu le puteai numi, pe cele care s-au dezis de sfințenia de a fi mame... Şi numa din asta Mihaela din partea lui Cristian Horvat, ar fi meritat să nu se despartă de ea fără un motiv. În vremurile care trăim, Miha calcula bănuț cu bănuț şi-i înapoia lui Daria bănuții care nu i-se cuveneau. N-am de la o vreme nici mersul nu mi eficient eminent, firesc, cu competență, că merg ca Petru cel Scurt, un Sancha Panza, Pătru, adică eu mergând rostogolit, normal mergând la Cornul Caprei/ Slătiora, Niță Lucean/ Don Quijote mergând normal, că nu uit cum scria acest minunat Dinu Săraru, în Nişte țărani completată în trilogie scrise cu nerv cu şi despre țărani, o realitate, cu care mulți într-un fel/ altul ne-am confrutant, cu-n pitoresc, dar eu ce consemnasem, scrijelisem pe roboj de când, Ben, aveam neaşteptat o stare proastă în m-a deplasa ca un prematur şi ceva mă îngrijorează, mă face să am temeri (dar Ben, ca ce te mai necăjesc, că prietenii nu trebuie îngrijorați, deşi  nu-s buimac ca Panțâru, un pârlit întâlnit în aceste du-te-vino, ale mele, cu posibilitatea şi şansa de a rămâne om în situațiile clare de a nu mă rata cum nu s-a ratat acest Dinu Săraru, un Sadoveanu al Olteniei, ştiind să-şi drămuiască viața, că doar tu eşti prieten al meu ne rigid, răspunzându-mi promt fără problem (Viorel un om de excepție şi la 86 ani, se plângea de durerea picioarelor, dar umbla în aparență ca George la 85 ani deplasându-se bine şi rentors în America şi el moare la 86, doar tata Dragomir ca un prost murind la 56 ani (eu doar scriind că a murit la 57 ani, Dragomir ca Petru Ispirescu renumitul tipograf şi povestitor, un Petru Dullfu). Nastasia după cum ştiu eu a murit confundând zahărul cu soda caustică, aşa-mi spuse mie probabil ca să nu mă supere, că ținea la mine după ce a fost adusă de la un spital din Zalău, dar mătuşa Sabina, îmi zicea, că se îngrozise de comportamentul neetic, disperat, animalic, a lui Viorel, un altul decât cel ştiut de mine, unul mai barbar prostindu-se bunicul. Venerabile, Ben, de ce mai necăjesc şi eu? Bunicul o beştelea şi mofturos devenea insuportabil, că n-avea nas, deşi cine mai era acest bunic-moş, din nasul căruia curgea pucuri de apă, pe nări? Dar cine ştie, că fiecare vârstă are ritmul ei? Bunica care a fost plină de energie probabil nu-şi mai găsea alin în suferințele ei, spulberindu-i-se razele de soare, bună dispoziția şi ca Mircea popii, inginer, nesuportându-şi Mircea Nicula, pe un altul Pavel, a căruia nume îl port la propunerea nănaşei, preoteasa, Otilia, l-o călcat trenul în curtea fabricii de Caulină, în Aghireş-Fabrici, dar în Sâmpetru-Almaşului cu durerile şi ofurile ei, dar durerile lui insuportabile el, Mircea, se spânzurase de cârligul de la lampă atârnat la pod, în cameră înfipt în grindă, dar bunica aflase altă cale... soda ori chiar o confudase cu zahărul, cu mnerea, bunica Nastasia? Tu ascuns de-a fața ascunsălea, dar cine a mijit şi cine a iubit albastra minune dànd sărut sub pălărie la porta sărutului Brâncuşi? Te uiți după un bătrân căutându-l pe lume dulce albastra minune ca mama bătrână cu brâul de lână să-i dai un sărut,ultimul sărut la porțile sărutului Brâncuşi, coloana 
infinutului, nesfârşit şir de voevozi de la opincă la vlădică şi mai nimică?


Femeia cu muştarul îți sări ,
că că multe-ți cere vere
şi-atunci laudă de zestre
cum să mai faci avere cu soponele, cu bombonele bombonind
dragoste  şi dor cerşind ?

Putem zice ce vrem că muierea multe ne cere vere, dar ce-i pentru Dumnezeu vrere şi plăcere? Gândea Letu, nepierzând ritmul mai împedicat, având imaginația lui, dar mai tăios şi dacă nu-l laud, avea strategia lui, respect de valori, față de tradițional şi mai ales față de oameni, că era cum era, nu comunist, unii crezând că-i prost ca dar ce să mă repet că era după unii prostalăul satului: tipu lui Popovici, care doct, scriitor plin de energie, vitalitate, cu bucuria din inimă, că Titus Popovici scria nu doar ca să fericească pe prietenii săi, cu experența din Setea, Străinul, Cutia cu ghete, iubind tot ce-i mai bun la noi şi el nu nega importanța lui Sadoveanu nici în Mitrea Cocor, Baltagul, scrise cu nervi, talent şi minte şi pumn de fer, cu caracter super, deşi unii neo-comunişti îl combat de pildă, deşi n-o greşit cu nimic acest colos, cum n-o greşit nici Dinu Săraru, însă s-or afla deştepți, care să zică că n-ar fi un mare caracter, deşi aceştea sunt gunoaie, nişte mincinoşi care n-au citit triologia Nişte țărani scrisă cu Dumnezeu şi cu mare surpriză, cum, în Osoiu era Pop Maştei care fugise din Valea lungă unde se zice, că acest Pop a fugit, în tinerețe că apăsase o fată în apa ceoroiului, izvorului, inconştient acest urieş înecând-o că-l batjocorise, râse de el, zise Sanducu Mureşan ginere în Ciubăncuța la Almaş Găvril (mucea harnic la unul şi altul uriaşul Maştei cercetat de savanta Ana Aslan şi doctorul Parhon ca să afle c-a mâncat mai mult nepregătit mămăligă cu silvoiță, brânză, rar dormind în casă, ci mai mult în şură şi de înghețeau ouăle de sarcă în cuib... femeile îmbrăcându-l din milă, având o haină civilă că le murise din familie cineva pe frunt, că nimeni nu ostenea anume pentru el nefiindu-le neam şi nu-l lăsau dezbrăcat, cum era David (un altu decât David din osoi, bărbatul lui Susana, care piua pe la nunți că David, soțul ei, a lui Susana, e membru de partid) din Valea Hranii celalalt, care venea călare în Osoi cu pantalonii între craci rupți şi văzându-i-se... organele genitale, coaiele. Venea de râs şi turcă. Dinu Săraru are modul lui de a scrie, nu e un mister, ci un super caracter şi scriind despre sat când nu-şi plasa acțiunea la oraş, îi simțeai țăranului şi satului parfumul, acel iz de România (Crimă pentru pământ, Clipa, Iarba vântului), aşa cum mega îl simțeai pe orăşean, chiar dacă a venit de la sat în zăpăceala oraşului încurajându-şi existența, în Dragoste şi Revoluție, în Jurnalul unui personaj controversat... Ciocoii noi cu bodyguard, Toamna Roşie, Cei care plătesc, Speranța, un fluture alb cu sânge pe aripi... şi Dinu Săraru e un mare scriitor, cu dor de dor, iar eu mic, ca să devin în senin mare...:


-"Țară, țară de dor...
din pământul tău mă hrănesc şi cresc
şi țară, țară pământ de dor de dor,
pământ românesc,
mă mândresc
şi când pentru mântuire te părăsesc,
că, în pământul tău, mă-ntorc/rentorc,
să mă hodihnesc..."

Bunica murise. Apucase să vorbesc şi ea cu ea. Avea încă o forță, o energie, dar soda caustică... Bunica nu-l blestema pe Viorel, dragostea ei. În Aghireş-Fabrici, la Caulină trenul, locomotiva, trecuse peste Pavel Nicula, funcționar în birourile aceiste intreprinderi unde se aducea şi se spăla nisipul pentru porțelan care la Iris în Cluj devenea  farfurii, servicii de cafea..., deşi Pavel se răspopise nu c-ar fi vrut dar nevasta, mama Tuliei, îl părăsise, fugise de la el, însă el recăsătorit, n-o făcuse ca Ana Karenina lui Divstoieski, la ruşi fiind viață lucie amară şi sub terorea lui Putin era multă decepție, dar Putin nu recunoaşte  că situația, c-ar teroriza nu doar în țara lui asemeni lui Trump şi Kim... O problemă neobişnuită că la astaluşul Kalman karoi din Gherla ajuns în Sâmpetru nu ştiu ce-mi veni sub grumazu ceterii lui să joc răpăguşul, fecioreasca, deslănțuit, în stilul meu eu jucasem şi să-l uimesc, cum uimi întregu sat Letu salvând pe Mitru din mâinile cuibului de legionari, deşi Letu nu se ştia dincătro se pripăşise la noi şi chiar să spuie încântat bunicii Caroi cum eu jucăsem fecioreasca la nivel înalt.  
Mesaj telefonic: "DOMNULE DoCTOR Drd. medic primar neorog, S-aveți sănătate şi bine şi vacanță plăcută-n pretutindeni! Nu încercam să iau telefinic legătura cu dumneavoastră din Ciubăncuța decepționat, bolund şi amărât, ca un om necăjit, dar nu cu mama bolnavă, ci chiar eu însumi burzulit, zbucimat, că mă dor scumpe şi drag doctore, de 3 săptămâni nebune, înebunitiare, mă dor pulpele ambelor picioare ca de cârcei acut, rău, nesuferit, persistent, într una (ziua-noaptea, mă doare înebunindu-mă de cap şi mersul mi greoi, călcătura nesuferită, comică, saltată, înhâit, rostogolită, ca la Pătru cel Scurt, prieten cu Năiță Lucean, un Don Quijote, Pătru fiind Sancha Panza din romanul Nişte țărani, al lui Dinu Săraru un pitoresc rural, altfel scris, scris, chiar replică la Moromeții lui Marin Preda, a lui Dinu Săraru oltean din Slătioara, romanul fiind cu-n aparte, iscusit scris şi de acest Proust al scrisului rimânesc; revenind la suferința mea, doctore, mă doare, calc comico-ironic, neverosimil, greoi, îmbârligat, scâlciat, scremut şi pentru teama, c-am s-ajung în imposibilitatea de a umbla am vrut telefonic să iau legătura cu dumneavoastră pentru a mă sfătui ca bun specialist neurolog ce-i de făcut ori unde trebuie, ca ce să mă adresez, dar probabil că sunteți în concediu şi nu sunteți în țară la serviciu, în Clinica de Recuperare în mod sigur, cum mai an erați în străinătate/ dar nu cred, că sătul de tânguirile mele de Iov bolund, care s-a prins în gură, întorcându-i vorba, chiar lui Dumnezeu, nu mi-a dat curs, nu mi-ai răspuns la telefon? Nu apelam, dar teama că nu voi umbla cu ciorsăitul de mine, apăratul loco-motor, maşina naibii, defectându-se după atâta umblat pe jos pe sate să previn îmbolnăvirea animalelor şi chiar să le tratez, când ziua noaptea țăranul fermier mă solicita cu încredere, ştiind ce-mi poate mintea, până unde-mi merge mintea cu vedere şi putere. Mulțumesc pentru bunăvoință şi înțelegere!  Doamne ajută! Cu bine, Ferghete pacientul hoher al dumneavoastră domnule Roman. Adică ce-mi spune Ben, ca om a propăşirii şi conservării şi promovării lui Eminescu ca părinte a lumunii, în ceea ce suntem, că şi eu sunt ceea ce sunt om, român, cum a fost el om a vremii sale, că trece vreme şi vine vremea ca să fim oameni între oameni, pentru oameni, după cum zice şi Letu, Ipu, un înțelept al satului? Cam prea multă, mare aşteptarea pentru o amărâtă operație de hernie, prietene, dar peste tot e o birocrație, mişcare a hârtiilor, un colimator al aştepării unsuportabile, cum ar zice Alexandru Stark! Dumnezeu s-ți-ajute să treci hopul cu calm, cu bine, toate hopurile câte mai sânt/ sunt, că sunt de suferit, că sunt destule şi uneori peste puterea şi vederea noastră cu natură a răbdării! Nu încerci să-mi trimiți cartea/să o trimiți la pr.Stănciulescu ca să mi-o trimite el, Ben, dar, că nu se deschide... şi nu ştiu de ce, că până acuma nu mi s-a deschis şi era formatul, volumul mult mai mare până acuma, dar nu mi-a făcut figuri, fițe (mi s-o fi îmbolnăvit/înărăvit, telefonul, defectat, că uneori apăs pe ce nu trebuie ori de ce o fi făcând mofturi ca niciodată, m-oi fi ramolit?). Doamne Ajută! Cu bine ! Pavel Rătundeanu-Ferghete P.S.Aş încerca să o rog să-mi facă şi de ce nu, de ce nu, pe distinsa Irina Petraş prefața, că nu-s greşit întru, cu nimic nimănui, ci pentru că scriu trăind în modul meu scriind cu cu modul meu de a scrie cu adevărat cu ziua care se cunoaşte de dimineață, se cunoaşte că mă îndoiesc ca să exist, scriu şi scriu, că trăiesc artistic, în patria limba română sljindu-mi poporul cu credința şi abnegația de român şi cu Dumnezeul meu: poporul român, cu o istorie şi trecutu-i mare cu-n victorios prezent şi glorios viitor triunfător de ce-ți doresc eu ție dulce Românie-Eminescu unică şi care-i problema, că scriu ca să cuget? că scriu trăsnit ca să exist, fir-ar să fie! aşa cum am fost, cum sunt să trăiesc în iubire, cu iubire pentru semeni, pentru un şi mai bine, nu-i aşa, românilor?


DIN RESPECT OM ABSOLUT TE IUBESC ŞI PREȚUIESC, BEN

Mi-ai trumis-omule Nădejdea Phonexului şi am deschis-o, cartea fără nici o aşteptare/ ostenală,
om de suflet şi de încredere-măsură spirituală a lucrurilor şi eşti iubire, că eşti de ispravă şi slavă bucovă
de ceaslov, veritabilă, indispensabilă chiar impecabilă, în ispravă demnă de slavă,
o măsură  luminii de început şi a lucrului bine făcut
şi a oamenilor de verb, locuțiuni cu dumensiuni
de înțelepciuni
şi de superb Iohanis-proverb,
cu aură, boreală stelară, Eminescu rară podobă de neam şi țară, cu nimb astral-ancestral național
de om-om cu înflorie de dom, în uman-social,
cu roadă sărutată de soare,
în grădină cu holdă
şi în livadă legendă, cu pom. Mulțumesc, că te iubesc şi prețuiesc din mult respect, infinit artistic apropiat pragmatic, de obiect, Ben.


Codoreanu Petru, prieten pe la Primăria Dej, ocupându-se cu păşunile, când căutând-o pe Racolța Sabina fostă învățătoare pe la Osoiu, ca Grigore Zanc, care scrise Conul din penumbră, Cădere liberă etc, etc, ea Sabina culegând folclor cu Găvruş Simion osoian, elev..., care o conduse, îndreptă pe la săteni de a lui (dar căutând-o pe ea în Dej, în localul primăriei dasem de el, de Codoreanu Petru un om cu voce caldă şi pe el îl re-întâlnesc mai apoi la SAMVS-FESTIVALUL CÂNTAREA ROMÀNIE-FESTIVALUL CULTURII POPULARE SOMEŞENE renumit mai nou, rebotezat: ZILELE DEJULUI şi de ce, nu mai e cum a fost odată, c-a mai dispărut din amploare şi autenticitate, aşa de greu e de orice inceput, că nu mai e cum era, când etno-muzicologul Dr.Virgil Medan din Nireş omul cu inițiativă şi organizare a desfăşurării ireproşabilă, îşi da silința şi făcea un lucru bun, dar când prin 1983, merg să prezint o prelegere ştiințifică despre Cămeşa Ciumii, am ocazie de a mă împreteni cu prof. Emil Lazăr din Saşa, cercetător la muzeul municipal de istorie, fiind ceva mai înaite profesor de limba şi literatura română la şcoala generală din Recea-Cristur, unde-şi puse elevii să culeagă, ca un extemporal, de prin satele lor: Recea, Căprioara, Elciu: folclor, lucru de lăudat şi cu ceastă ocazie printre alții îl întâlnesc pe Pr.Al. Stănciulescu, cel ce-mi va deveni prieten de o viață, pentru o viață, urmând sfatul înțeleptei bunica Nastasia, fătoia, adică nevasta lui bunicul Viorel, deşi era drăgeancă din Dragu, din familia lui Iancu, careva dintre ai ei se trăgeau din Apuseni, dar cu răscoala lui Horea la înăbuşirea ei ca să evite pedeapsa cu roata pe dealul Căpățnii la Alba-Iulia, cobirâseră mai la Vale în regiunea Cluj, actualmente, Sălaj, şi revenind la vorbele ei eu le urmasem întocmai pentru tâlcul şi povața lor şi m-am împretenisem cu-n mare om de cultură, cu popa din Bârda-Mehedinți (un Simion Mehedinți ori un alt prieten de valoare Pr. Gheorghe N. Dumutrescu-Bistrița, din Bistrița Mehedinți părintele academiei de folclor şi tipograf,primul cu o tipografie, într-un sat românesc editând revista de etnomuzicologie şi folclor "izvoraşului", lămpaşul satelor şi înțelegându-mi zbuciumul şi sufletul de a fi util, că durabil n-aveam cum şti când corespondam şi cu acest preot şi învățător, nu stiam cât voi reuşi să am dreptul de a fi cu ajutorul lui Dumnezeu, impecabil şi durabil, deci:)
-"Pavele, să ai în preajma ta şi tu fiind în preajma oamenilor înțelepți.", era învățătura şi pilda bunicii. Puteam să nu-i urmez filozofia nativă, cu experență pe măsură cu trăire artistică şi de excelență, aşa cum pot jura, dar şi zice: femeia aceasta analfabetă avea perfectă dreptate şi prin tot ce mi-a grăit, cu tot ce m-a sfătuit, îmi era ghid-îndreptar, continuând peste timp să fie cu drept de a fi, aşa cum are să-mi fie Vica peste 41 ani, cât am convețuit cu taina cununiei laolaltă, în Ciubăncuța-Cluj, uneori, mai rar: invidiindu-mă pentru cultura mea, care nici azi nu cred că-i îndestulătoare, satisfăcătoare şi suficient de efucientă şi în ziua de azi mai citind şi studiind şi-n ziua de azi te miri ce şi pentru ce.
-"N-ai avea verş, ce mai faci leliucă," o întreabă unu Ciprian Chira, care-i sparge o iesle din ciment lui Doda, o întreabă pe cea ce o fost spălătoreasă la dispensarul uman din Receape Ileana lui Banetu, pe Mureşan Ileana şi răspunde fii-sa Any, nevasta lui Ghiță:
-"Suflă să nu crepe." Uneori mă repet, dar nu vă mire c-aşa-i basmul, povestea oricât de banală v-ar părea povestea cu mere pădurețe/ căutând după mere/ căutând după fericire cum răstălmăceşte Daniel Salapa, profesor şi om de cultură din Turnu Severin. (Any-i zice lui Ghiță-Du-te-n China după chiloți la Irina", se  zice şi câte o glumă, că  posac şi trist, la ce să fii chiar dacă se munceşte de zor la spargerea ieslei în poiata unde Banetu ținea bivoli ca om gospodar ce era şi ghiță nu mai ține, el făcând o cameră depozit petru orice, numai vite nu că la 72 ani, numa să mai fie grăjdar, după ce o fost veterinar ca mine, nu-i arde. Miha îngrijorată de mine:
- "Acuma intru-n casă, să coboi la microbus ca să nu-l scapi, stai acolo undeva mai bine la umbră că-i cald. Vezi ajuns la Cluj să nu mergi la Marius că-i la servici şi ceilalți nu-acasă" Mă omule, sănătate, te rog micşorează spațiul alb şi mai introdu poeme neintroduse-n carte, care ți le voi trimete de cumva nu le ai de la Ben de pe Blog. Mi-o retrimis Ben  alfel: PDF şi Doamne-s mulțam că-i no, bine! Doamne anuntă om bun bio şi eco-sănătos crescut din pământ mănos adevărat Făt-Frumos-Hristos. DOAMNE-ț' mulțam fain, frumoş!
Cartea are deja 220 de pagini tu vrei sa o faci de 300 de pagini ca sa fie mai scumpa la tiparit. Parca mi-aduc aminte ca una din ele a trebuit redusa la doua sute ca sa te coste mai putin.
Cat de mult vrei sa inghesui versurile, cat de urata vrei sa fie pagina? O pagina trebuie sa respire. Mai bine taie din poezii, selectioneaza, fa o carte placuta ochiului nu un cotet plin si inghesuit. Nu stiu de ce mai avem margini la pagina si lungimi de vers. Incepe si scrie din coltul de sus din stanga al pginii si termina chiar pe muchia de jos din dreapta paginii. Am o alta ideiie: scrie cu font 3 sau chiar unu si pune in carte o lupa pentru cititor.

Nu mi-o lua-n nume de rău,
eu sunt eu şi nu ştiu de ce cred Ben,
că unde-i rău hop şi eu,
ca Dumnezeu, că am tupeu,
în culori-curcubeu.

Ştiu,Ben-ben,tu eşti un fenomen,îmi vrei binele. Acuma sunt obosit de pe drum,în microbusul "trsnsbuz" cald,dar eu într-o indispiziție fenomenală mi se întorc mațele,mi rău,vărs,vomez. Afară cald,înăbuşitor în microbuz. Mă dau doar în groapă jos,în Mărăşti la expoziție,sunt frânt.Mâine sunt internat de zi,fără a vedea salonul,la Stomatologie pe Eminescu nr.3,la amulator Maxilo-facială mi se va face extracții ...,un calvar,o suferință,cu mulți timpi într-o viață de om,că nu-s la prima extracție de molari/canini de colț alb (apoi punere de proteze fixe, c-aş avea legături(extracțiile mi le va face Stomatologul-chirurg Tamaş Gheorghe ?)
-"Sunt un nesuferit tot insistând cu telefonul meu,deşi probabil sunteți în concediu,am o problemă de pacient şi ca om necăjit,neliniştit am nevoie de sfatul dumneavoastră," scriu un nou mesaj neurologului Dr.Rusu Vasile-Marius,dar precis nu-i la Clinica de Recuperare în zorilor,că de ar fi,mi-ar răspunde ca bun-creştin,dar e perioada concediilor. Dacă-adevăr nu mă supăr pentru că eu încetul cu încetu-l descopăr verde ca un măr, astru pe cer pe cer, în divin ca pe un super om cu preplin de caracter. Am reuşit să vorbesc cu Doctorul neorolog Rusu un suflet de om drăguț şi-mi zice superb pur şi implu:
- "Ne vedem după cinci sepembrie".Şi eu să trăiți bine,am înțeles !
     - Ce zic e: Iubeste-ti cartile nu le mai trata ca pe un sac cu cartofi - indeasa in ele si da-le sa manance alora flamanzi din piata.??? Cartea e copilul tau pe care il trimiti in lume sa lumineze.
     - Ce fac, tu crezi că fac rău, eu făcând cum îmi vine în fire şi de-mi vei spune s-o găt, eu tot voi scrie, cu tot canonul, cu toată suferința care mi-o oferă viața cu precarul/ orfanda ei, că peste câteva ore va trebuii rpcii copcii să sufăr durerea că mi se extrage acei suferinzi, cred, dinți, că va fi un bine/un rău necesar doar Dumnezeu o ştie şi tot el mă va recompesa, dar tot prin oameni, care-s doar oameni, semeni, specialiştii anume în profesia de doctori stomatologi şi tot aşa şi cu scrisul eu mă îndoiesc de sacul de cartofi, că va fi/ este îndestulător? Tu ştii ce ştii, iar eu mă îndoiesc de mine, de calitatea mea şi nu ştiu cât voi rezista. Mă bucur că tu eşti matinal ca înger păzitor a scrisului meu. Uneori mi se pare şi mie că mai e loc de mai bine pentru'că nu ştiu cât e bine, cum e bine. Profesorul Herțeg îşi propune să facă pe contul său o antologie cu 20 din poeziile mele, un fel de carte de vizită, îmi tot spune ca om veritabil şi tânăr cu nădejde în scrisul meu, un fel de carte de vizită de vizită a mea, dar cui s-o dau, că se va ocupa de ea din septembrie încolo după începerea anului şcolar, deşi eu nu cred că va fi o haznă pentru el, eu scriind, Ben, că-mi vine să scriu, aşa cum ăluia i-a venit să fluiere şi fără să stea pe gânduri, a fluuerat, dragule? Cititorii mei şi a-i tăi trebuie Ben să ştie ce hram purtăm în prezenta carte, iar dacă v-a urma o alta e o altă, dându-se citate din aprecierile mai marilor oameni, care nu fac, nu bocsălesc cu cremă de ghete, pantofii, cu periuța  de dinți, că ei nu se maimuțăresc denaturând adevărul, luxul, însă s-o mai zici tu fără a rămânea de căruță, de la o vreme lăsând tot greul pe mine, chiar dacă cal bătrân, cu năravuri, nimeni nu mă mai învață, în fain-făinel să trag la căruță, că la deal nu se prea îndeamnă să tragă, iar la vale-l îl hineşte, împinge, căruța, deşi cum ai rupt-o la sănătoasa ai ciordit-o, ai chitit-o ca Nichita Stănescu la acea nuntă, după nuntă ajungând viceversa, şefule, că nu se stă dinaintea împăratului şi dinapoia calului, aici dinapoi, chiar şi la lup iapa pe copita sa, cu copita, îi arată neobrăzatului: prețul mânzului, că şi capra cu tri iezi cumătrului îi trage placa, după faptă răsplată, cojocul avându-şi acul, după cum a meritat (cum ştii Ben tot de la mine, că de la altcineva de unde naiba până unde să ştii: aştrii pe cer cum stau şi cum se mişcă/ca Petre Țuțea nesfârşitul şir de voievizi/ regi, din care anume, cu renume: de la Râm ne-am trage ca opincă/ vlădică, forforoasa sâtând până şi cu împăratul la masă şi când începe să se dezbrace cu toții lăcrămează? ştii, Ben, deci, că-s, în Cluj, cazat unde am avut grijă de Vica, răscolit de rebelile amintiri şi faptul că nu s-a putut face nimic să trăiască ispravnica de Vica, e tare nepotrivit, tare urât fiind fără ea pustiu, în casă, fiind tare peste mână, în filizofia vieții, dar ia păr din palmă dacă ai de unde, dacă poți şi fă-uă lată, mai cu brânză mămăliga adăugând un rând, felul doi şi cu lapte. Planul de acasă nu se potriveşte cu cel din târg şi a-ți văzut cum a dat Nică de dracu, cu pupăza din tei, în iarmaroc, nimeni n-a nici cumpărat-o şi bătrânelul acela simpatic i-a ras mierța.
     - Deci in final vrei sa mai adaugi poezii la carte?
     - De ce nu s-ar mai putea adăuga? Tu da zici, că e costisitor, dar e păcat ca ultimile scrise cu atâta duh, să aştepte, nu ştiu cât timp ca să fie cuprinse între două coperți, la care îi zicem carte (ştiu că tu ai zis, că ce-i mult n-ar fi sănătos... cine nu va citi, tot nu va citi nici mult, nici puțin, c-aşa-i făcut de doi bani, ceapă  digerată, că cine n-are chef să fluere ca Iancu apusenilor,,nu fluueră Ben) Cartea e bine cugetată, cu artă şi cu spirit de tine, dar mai adaugă, dragule că nici 300 pagini nu-i mult ori fie cum zici şi tu, dar a osteni pentru cultură e un of frumos, o performanță, Dumnezo deie-ne bine, că de ce aş da cu bățu-n balltă să mă stropesc din cap până-n picioare ca şi cum m-aş pişa contra vântului, tu Ben ca om de cultură dar şi de suflet având mai vastă practică şi experență, excelență neşcesară, deşi gustul, dorința nu se dispută, însă poezia de dicată lui Irinuca cu caprele râioase academice şi 1907... parcă au farmec dulce de dulce minune de România şi nu ştiu eu ce drag ori... sau ce zici?
În curtea bunicii se aud puii gălăgioşi cu puf galben ca de gutui şi glasul cloştii grijulii care-i cheamă la galbenul făinii de mălai..., deşi gaia, uliu, se zăreşte neagră ca un cuc, ca o pată pe albastru de vară a cerului, parcă-i un punct care dă nota, definiția infinitului, un ce din cartea de arimetica acelor ani. Tu-n mere pădurețe de ce n-ai cita grăirile acelea de calitate despre Ben Todică scriitorul, c-ar îndulci şi lărgi aria cărții, i-ar da grăitor o nouă perspectivă, că nici tu-n ultimul timp n-ai mai grăit prea multe ca Blaga la o vârstă crudă copilăroasă ca miei mângâiați la cornițe de către zeul Pann? Roxana stând peste noapte pe calculator/cu Alex, un țangău, Cătălin a Cătălinii, fițingău de oraş, nu s-a trezit deci Roxana şi Miha doar mâine vine din Ciubăncuța, nu se scoală Roxy să-mi facă cafelua, dar atâta rău, aşa că mă poftesc în bucătărie ca pe Nevoia care a fost strigată-n pădure să repare carul dar fără să pună gospodarul mâna carul nu s-a pus pe roate ca s-ajungă acasă neprinzându-l noaptea pe drum, aşa că pun mâna şi purced să-mi gătesc cafeluța nes eu, că-mi place, deşi unii zic c-ar atăca inima, chiar dacă cafeaua tot cafea e, un aliment, deci mi-o prepar "ozon-perț" şi nu-i mare lucru, ci dacă-i vorba de lene n-o beau şi omul leneş nu-şi înmoaie pesmetul nici în ruptul capului preferând acăstării, spânzurătoarea ca Mircea feciorul popii Nicula Petru şi a nănaşei Otilia, mama  şi lui Horica, Horea, muncitor pe la Caulină în Aghireş-Fabrici, având un fecioraş cu una de la Ticu, fugită de la el, bărbat frumos şi bine. Sunt cum ştii, chiar dacă alții nu ştiu cum sunt din punctul lor de vedere, eu dându-mi cu părerea fără a-i defaima scazându-le din calitățile care şi-le îmulțesc, în continuu efort, eu fiind în Cluj, că ieri ca ieri n-am făcut nimic la dinți, dar voi face după vorba doctorului Tamaş dentist-chirurg, mâine, că mâine-i joi când mă voi întoarce cu haine şi de schimb c-au revenit asupra problemei şi voi sta o zi internat, în salon, că mi se suturează gingia, alveola, locul de extracție, golul, ca sa nu fac hemoragie zice-se fiind şi cu diabet 2, cu tratament de anti-caogulante, care trebuia să fac pauză de tratament pe timpul operării extracției şi măcar cu 2 zile înainte, deşi eu neglijasem tratamentul şi nu-l luasem de câteva zile, dar cine să se încreadă în vorbele mele în afară de tine Ben (tu literar crezându-mă o forță, un magnific, deşi nu mă am cu luptele magnificilor ca bătrânul Ion Creangă, nu suflând, respirând neputincios, asmatic, dar deplasându-mă loco-motor rostogolit ca Pătru cel Scurt Sancha Panza lui Dinu Săraru, că şi eu la drum sunt ca acel dorobanț sergent rănit în pulpă că rana din pulpă nu-l lasă să se deplaseze firesc, normal, rentors de la Plevna/Grivița, ca un Coşbuc rentors, în vaduri ape repezi curg colea la o căscioară cu o mamă necăjită arsă de fir care-l aştepta cu o fată bătrână, ca mătuşa Sabina din casa bunicilor, că spre casă era anevoios, că nu putea să fie cu pas ițit (pe mine nişte dureri ca de cârcei/tendoane întinse, pulpe cu febră musculară, că n-am antrenament ca Nadia/Halep şi mă dor nenorocitele de pulpe, că şi-au luat la cap eliminând  microelementele: calciu, magneziu, potasiu, seleniu..., după cum o zis medicul de familie Krina Oroş şi specialistul Rusu că m-am dezhidratat, un necaz nevenind singur, ci-nsoțit, o boală cu alte complicații dând buznă peste om la casa omului, cu repercursiuni de măgăreață, că-s cu dureri acute, rele, neplăcute, greu de suportat şi nu c-am fi ca mofturoşii, muftii, lui Caragiale, ca atare asupra noastră se revarsă făcându-ne mimi cu mimică comico-ironică, umorul nostru involuntar făcând pe cei din jur să se strâmbe, chiar să moară mai ferit, politicos sau dincontră, să moară de râs asemeni clovnilor ori ca ursul polar, lipsit de pe la spectacolele de circ, chipurile, că animalele, nu însă oamenii /copii, femeile ..., trebuiesc protejate, iar oamenii lipsiți de acel drag de spectacol-lecție de viață, nu-i nici un bai, c-aşa ni sistemul, mai căpiat ca un notin infestat cu coenurus cerebralus, înbolnăvit de cenuroză, căpială. Prin Cluj năduhală, dar eu trebuie s-ajung în Iris, pe Oaşului pentru a contacta pe dentistul care vrea să-mi facă proteză pentru a informa pe cel de la chirurgie de pe Eminescu de la maxilaro-facială ce vroieşte să facă, apoi dau fugă la Dr. Mihaela Şandru din Adalin, psihatră pentru rețete şi cu medicamentele alerg în Mărăşti la şapca lui Ceauşescu, în groapă unde la epoziția Agraris e şi autogară ca să trimit pe Micu Cornel la Ciubăncuța medicamentele cumpărate nici de ruga, nici de fugă (sunt telefonat de Miha dar în vacarmul oraşului, cum eram şi obosit, nu-mi aud telefonul, pe perna, cad frânt ca mort şi doar la ora 23 şi 23 'Roxana nepota lui Păstaie slobozind la ghiveta din bucătărie mă trezeşte, numai bine, că văd pe telefon la messenger că Dan Salapa având manuscrisul de la tine Ben, îmi cere detalii în privința lui, ce are de făcut? (îmi spune cu nonşalanță că e aşa cum i l-ai trimis Ben manuscrusul Nădejdea Ponexului 3:
-"E aşa cum mi l-a trimis Ben Todică. Eu ce să fac? Corectura şi prefața?"
-"Da, omule şi tu hotărăşti ce şi cum. Mulțumesc, bărbate! Aranjeaz-o estetic, dontologic, profesionist, cu simț de artist, accesibilă cititorului, că ce am scris e deja a urmaşilor-urmaşilor. Doamne ajută !"
-"Cât de general vorbiți domnule Ferghete. Deci restrângând, trebuie să fac corectura, o rearanjare în pagină, o prefață ?"
-"Nu-s neamț cred ca Ferdinand, Carol, Mihai regile şi nici n-am recurs ca Odobescu la acel Fals Tratat de vânătoare, pseukinegheticos-opera omnia cu stil şi de lecție de istorie inteligentă ca poveste faină, no!"
Doresc cartea să fie echilibrată cu texte țais cum ar zice şi accepta şi Iohannis, austriacu-neamț care mai şti ce facu 4, ca la teatru, că nu-i prost omul nici când tace..., uneori chiar tăcerea nu-i limba necuvântătoarelor, ci adânca înțelepciune cu şmotru la cătaramă şi de busoală a neamțului aranjat şi pus la tri ace, cu aşezare şi minte brici."
-"Vezi să nu mi se repete insolent vre-un poem, cum se poate întâmpla".
-"Bine voi analiza şi comunica onorariu".
-"Cartea e a noastră, devine a noastră. Cred, că onorariu, nu va fi mare, ci unul modic, ce zici, Dane, că nimeni n-aşteaptă să osteneşti de pomană? Îți voi achita omeneşte cum am mai făcut-o şi pentru alte servicii ale tale, aşa că, Salapa: cu toate pânzele sus ca Radu Tudoran: Doamne ajută şi lucru bun, cu bine, prietene!"
-"Cu mult mai mult bine!"
-"Doamne dă cu sus nația, ca națiunea să ne fie fericită! Vorba lui Eminescu şi Avram Iancu, Bălcescu Transilvaniei: -"Dreptate şi frăție !"
Tot fac infecție la buric, ombilic (eu chiar i-am zis dictoriței Krina Oroş, că din cauza lenei, comodității, aş putea zice ca femeia la care Mureşan Ioan din Osoiu, i-a cerut apă, lucrând la drumuri şi poduri, dar el i-a zis femeii țifraşe, frumoase, dar nu scuturate, că paharul cam pute, miroase a mână de om, dar muierea:
-"S-o trăsnească pe aceea, care o pus mâna pe el, să-l spele de când l-am cumpărat şi nici atunci, că era nou şi se vedea curat, tu !)" Unii nu ştim prea multe şi circulă, se spune că prea multul frecat, curățat, dăunează, grav sănătații deşi unii nu ştiu ce zic, că astfel am distruge fabricarea în corp de anticorpi (dar câte nu se zice în dorul lelii, aşa cum eu îți cânt dor de dor de Vica, iordane, mai nazal ca popa, cu poveşti de bețiv/francezul). Care pe care pe a cui balanță aveam să mă balansez, ce profesie am să profesez ca om între oameni, pentru oameni, că era vorba de capacitatea mea, însă nu de alegerea, decizia mea, că nu eram suficient de matur la absolvirea clasei a -VIII-lea, că parcă n-avem picioarele pe pamânt (pentru asta se întreba Alexandru Vlahuță unde ne sunt visătorii? chiar dacă mi-aş fi vrut binele, dar nu ştiam binele cu ce şi cum, să mănâncă, aşa cum mulți nu eram destul de copți: doar castraveții fiind buni şi cei copți, cei copți, de sămânță, mirabilă sămânță, pentru o nouă recoltă, pâinea ne scoasă la timp e arsă sau din femeie nescosă la timp rămâne grosă, gravidă şi zice Doda cunoscut mai târziu, nu tuturor femeilor le place să aibă prunci câți le dăruieşte prin bărbat Dumnezeu, că nu-i uşor să-i naşti, creşti pe urmă mcând bine, l-am cunoscut pe Doda Gheorghe, când m-au angajat în Recea-Cristur, în locul lui Ioan Vereş, care nu era agreat de socru-su Iulian Mânzat, feciorul lui Maria sora lui Ionaşu Horjului, care-l făcuse ocoş, c-aşa se zice, că: copiii din flori sunt inteligenți, cuminți foc, acesta ajungând contabil şi preşedinte C.A.P., după ce avuse la cârmă colectivul, gospodăria agricolă pe: Şpicheru, Iepurucu, Câmpeanu Gavril, dar după ce am venit în Ciubăncuța el mai trăieşte doar un an ca inginerul agronom din vremea cu pricina unul şchiop ca Emica, tot contabilă din Ciubanca mărutată în Ciubăncuța, care a fost influiențată  de bărbatu-su, de Mândraia, Rusu Aurel, cât a trăit acesta şi acesta murind după ce moare inginerul din Iclozel transferat disciplinar din Ocna Dejului la Ciubăncuța, aici fiind mai ferit de inspecții, controle şi sancționări. Uneori mă amăgesc şi mă îmbăt, amețesc cu apă de ploae, deşi mi se recomadă când nu mă simt bine să beau şi trei căni de apă, că sângele nici în elctroliza lui nu se preface  în apă, deşi apa s-a transformat şi-n cazul lui Bahcus pe vremea comuniştilor, s-a transformat în vin şi bani grei, în metru cub?"
     - Iată prietene carte, o trufanda pe care citeşte-o şi dăți şi tu cu părerea cu parul/ paloşul de critic şi corector cu bunăcuvință şi bunăvoință. Mulțumesc. Doamne ajută!
Domna Pintea are o soră în Escu măritată după Nemeş Victor, în Panticeu,  lucra la Primărie secretară, el la S.M.A. după ce Mihăilă e ales primar. -"Duliş, ți-ai învățat?" Am fost întrebat de colegul de bancă Stupariu Grigoare din Şieuț-Măgheruş. Să-l fi mințit? Frate-su Cotoc era după poveştile lui bun la matematică, însă şi cu el mă mândream: rezolva orice problemă din revista de Matematică, revistă care l-a dus în tabără (aici puştiu s-a încurcat cu o fată ca tânăr şi neliniştit şi e sancționat, dar neastâmpărat tot continuă să rezolve probleme şi aflu că termină Facultatea de Medicină veterinară şi că ar fi medic pe la Constanța.
-"Vezi, că n-ai notă şi te ascultă", îmi zice grijuliu şi prevăzător, în pauză, chiar dacă era mai bine să mă atenționeze înainte cu o zi, dar cum făcea naveta de acasă la şcoală eu îmi pierdeam orele de meditație scriind povestirea cu haiducul Duliş, ba chiar trândăvind şi nu ştiu dacă meditam, cugetam, anume la ceva. Nu-i puteam spune, c-am învățat vre-o lecție la ceva, eram botă la toate, nici măcar nu-mi aranjasem cărțile-n bancă după prograna de adoua zi, cum să-i fi spus  ce nu era, că tot aş fi fost prins cu mâța-n sac şi i s-ar fi văzut ghearele afară/ori aş fi fost prins ca peştele-n unghiță/plasă, aşa că mă mărturisii lui ca preotului în Sâmpetru, când am fost la el  în grădină după mere dulci şi mă complicam ori nu tot aia era, dar şi eu eram sincer, chiar dacă greşelile, copilăriile nu le găseam păcat, aşa cum nici Grigoare nu considera greşală, greşala de a se culca cu acea colegă de tabără, ci un normal din firescul existenței, eu considerându-mă mormoloc, malac, mai vântură lume (doar Dumnezeu ştia că va fi sau nu ceva de capul meu, El, Dumnezeu, avându-şi planul aparte cu fiecare din noi că eram ca o melodie preferată, el ştiindu-ne şi câte fire de păr avem pe cap, câte cară de sare trebuie să mâncăm cu o femeie ca s-o cunoaştem, câte pene sunt pe un cocoş şi câte fire de iarbă pe un teren de fotbal).
--"N-ai notă, ştii ?" Eram aiurit, rămas de căruță. Ce-mi spunea colegul nu că nu mă înteresa, dar ca Paul a lu'Parizianu parcă nu desluşeam. În poveste încercam să spun fără să ştiu nimic concret despre consăteanul Jeler Simion ciufulit/ zicându-i-se că-i de-a lui Duliş, fără să ştiu mai mult ori doar fragmentat, lapidar, că-i vecin la grădina Ursului, deş nici urmă de casa învățătorului, a străbunicului, nu mai era. Uitasem şi atunci ca-n alte momente că-s elev, alteori ce eram în fapt? Şi mai venea Vlahuță să ne întrebe unde ne sunt visătorii (pe nume cine mă considera aşa ceva şi cine mă lua ca atare, visător şi nu un dezorientat moaie-poame? Parcă nici nu ştiam pe ce lume trăiesc uneori. Tu, Ben erai mai altfel, cu picioarele pe pământ şi beat pe motocicletă, plin de tine însuți făceai tumbe cu motocicleta şi ştiai, cum ştii şi acuma ce vrei, eu dormind/fiind un adormit ca un suflet din Suflete Moarte a lui Gogol. Cum să prind timpul din urmă, acuma rămas ca la mine insuficient să învăț, Proust căptuşit în camera lui izolată scria, scria afirmând negru pe alb c-ar fi În căutarea timpului pierdut, deşi doar Dumnezeu ştia ce şi cum e, c-alfel, tragi mâța de coadă şi cum zicea Rodica Toth nu era nici cu cap, nici în coadă de rândunică, chiar dacă impresionam ca exemplu la Revista Luminița (colegul îmi spuse că neglijasem să învăț, asta mă atenționa, iar cei de la luminița mă sfătuiau să nu neglijez să învăț,  însă cine mai şti dacă mă țineam cu dinții de carte, ori chiuleam, nu absentând de la oare ci sufleteşte fiind absent, c-altfel Stupariu m-avea coleg de bancă). Acuma, dar după câtă vreme, cât timp, în momente cheie, în momente limită nu-mi zic, mă opăcesc, mă împac:
-"Ho! pruncule, nu eşti prunc de o zi şi cu siguranță te vei descurca, ca om mic, ajuns om mare.
     - De unde atata energie in capul tau, de unde diaria/explozia asta fantastica de idei literare? Crezi ca vine de la medicamente?
     - Nu, dar să ştii că nu bravează talentul dacă tu zici că-i bine, excelează dragule încă cultura generală, însă, chiar nici imaginația nu cred, c-ar face bravură, ispravă, chiar dacă s-ar sări figuraş academic... Nu mă lăuda că mi se urcă la cap...şi..., că cel care se încrede face/nu face nici o brânză, că brânza se şi împuțeşte.
     - Esti prea destept pentru imputire!
     - Eşti ca întodeauna drăguț. Aştept la dentist. Internat sunt deja. Doctorul a fost în operație. A terminat a coborât la ambulator şi m-a văzut. A zis:
 - imediat, însă îi ca la doctor/ca la frizer? Cu răbdare şi aşteptare.
     - Faci atatea greseli de silabisire, sper ca nu ai ajuns sa scrii cu limba printre dinti de durere. Am auzit ca palinca e clasificata ca aliment: Scoatei pe toti si bea-ti mancarea deacum incolo.
     - N-aveam chef să te întreb: cum am făcut greşeli de silabisire, că eu n-am despărțit cuvintele în silabe, că se-ntâmplă ce se întâmplă, dar nu mai ajung cum le-aş araja la tine, de ce, cine le face schimonosire, le îndrugă, le încovrigă? Curenții mărilor şi depărtărilor? Stupariu făcând naveta cu trenul un conductor, controlor de bilete se luă cum era beat de colegul meu Grigoare, care ca un sfârnel, că nu-i plăcea acestui Stupariu să fie călcat pe nervi, călcat pe picioare, pe bombeuri, mai ales că călcată pe coadă şi broasca mică cască gura mare (cineva dase de ştire la şcoală, dar cum doar sfara era mai mare ca jumara nu pății vârtecuş nimic, că ieşi basma curată Grigore Stupariu şi era limpede, c-aşa trebuia, nu că l-aş părtini ca pe coleg care se descurca). Se zicea că nu haina ar face pe om, că omul croieşte haina şi o coase... şi ce dacă omul în serviciul statului, dacă-şi bate joc de ea, de haină, înseamnă că nu-i om de haina statului, că n-o merită (Nu doar Grigoare descâlci situația, că interveni şi frate-su Motoc pribabil, dar ce era important, era că-l puse la punct pe controlorul de bilete care se crezuse buricul pământului, dar n-a fost chiar aşa. Ca stat era mai mic decât ca mine, eu fiind mai îndesat doar cu început de buetă şi solduri de văduvă. Aveam şi eu nume,  dar lui îi venise să-mi zică Duliş după povestirea mea şi n-aveam pentru ce mă supăra, că nu ştiam să mă supăr nici peste ani pe nimeni, că eram mai blând, mai aşezat şi-n banca mea. Miha:
-"Te-o sunat Daria? Bine zice Daria, să ai vată în urechi să nu te prindă curentul." Îmi reamintise Stupariu, că înainte cu o zi trebuise să învăț la Bio chimie, materie, care asemeni Anatomiei şi Farmacologiei, le studiam cu profesora Moldovan Maria. Programul de meditație trecea fără a ne aranja cărțile-n bancă după orarul din ziua următoare (fără a fi controlați, cu toții ne făceam de cap: găseam fel de fel de ocupații, eu să scriu la povestirea mea, iar Şarto Petru să-şi afunde capul pe bancă între mâini ca pe o pernă pufiasă, ca alții nu mai brezi ca el la oare să-i cânte acestui mogojan, că era din satul lui haiducu Pintea Viteazu să-i cânte măgăreşte/morțeşte:
-"Dormi Şarto Petru în pace, că țara Tehnician veterinar te face". Nici nu ştiai cum orele de meditație trec. Trebuia să învăț, c-aveam să fiu ascultat adoua zi, dar cine s-o facă, cu toții parcă eram "Adormirea Maicii Domnului". Eu te miri că scriam la povestirea despre Haiducu Duliş silit să le citesc adoua zi ce-a mai făcut. Era clar că neânvățând singur îmi furam căciula. Colegii mă adorau, deşi nu făceam nici măcar o ceapă digerată. Nici nu ştiu dacă felul meu de a scrie e cea mai bună idee, dacă reuşesc să pun mâna pe rană şi dacă balsamul e remediul potrivit, dar de unde ştiu că eu sunt alesul? Că ce zice lumea e apă de ploaie, că ce nu vorbeşte lumea ca să te încurajeze, dar de unde ştiu că are dreptate? Miha:
-"Lasă-mă-n vacanță, că acuma am venit de la țară şi odată mi bine şi odată mi rău," spune în bloc vecinelor...  Unii cred că-i de lăsat pasărea din mână pe hăbăuca din gard. De câte ori am zis pe sate câte unui bătrân, ca longevivul Pop Maştei/ Letu sau Nichita Oliver "Domnişorul din Osoiu:
-"Eu n-ajung cât cucu la vârsta, etatea dumnitalii, dar iată-mă la 1 octimbrie 2019 la vârsta de 70 de ani." Obosit nu-mi mai amintesc ce-am zis dentistului chirurg şi dacă nu-mi amintesc, să nu ziceți, că nu-i semn a îmbătrânirii, că aiasta-i uitarea. Nu intram bine-n ocolul, curtea, gazdelor, oamenilor gospodari, că şi eram întrebat:
-"Ce bei domnu'doctor?"
-"Nici nu mă lăsați să fac ce am de făcut ca doftor de marhe, că voi grapă sunteți cu horinca şi atunci nu vă supărați, când îmi mai fac eu serviciu ca om cu-n rost pe lumea aiasta?" Tu mă bulversezi afirmând că horinca-i aliment, alții zicând şi pe vremea mea, că el n-a băut-o, ci a mâncat-o cu pâine şi de anume n-a fost rea (şi vin cu pâine am mâncat şi eu când lucram la vie ca vier pe Mazăre, sub Lazuri în Sâmpetru unde eu cu tata am răsădit vie şi după 3ani am mâncat struguri şi băut vin, chiar dacă eram mutați în Aghireş-Fabrici în bloc, că tata, Dragomir dase o raită, fugă, până acasă şi el ştia acasă, pe acasă, ce miere de stup este). Vica credeți că n-avea nervi, că şi ea se dezlănțuia ca o furtună cu vântoasă şi vârtejuri, ca /asemeni căpitanului Val-Vârtej:
-"Dute-ai tot învârtindu-te şi numa hiru să-ți vină înapoi". Văd aceeaşi nervi la Miha care supra solicitată de efort, obosită, nu-i mai poți intra-n voe şi ea mai îndemnându-se la muncă, că rentoarsă-n Cluj, nu-i mai place numic, face ordine şi curățenie după mine şi Roxana, deşi mie mi se părea O.K., dar nu cumva să i-o spui că-ți aprinzi paiele-n cap şi nu mai îți împleteşti, faci, şpargă, ca pălăierul lui Kronin să-ți croiască şi coasă pălărie de pai/tei, bună de purtat vara, că-i comodă, ba-i chiar şi cu aşezare, că mulți sâmpetreni îşi fac la fratele lui Felicia, colegă de şcoală, ajunsă dăscăliță. Daria:
-"Să vin în deal înaintea dumitalii? Am zis nu, dar când am fost trecut de jurca mai la Ciubăncuța pe la Râtu Popii, pe la Găzdaca, telefonez ca copilul lui Daria să vină înaintea mea, ca un copil, care plânge pentru a primi sân, piept, țâță... că bagajul după o vreme trămbălit la drum mi se păru greu. La anumită vârstă fără voie oboseşti involuntar, moțăieşti fără vrere, că nu mai eşti ce-ai fost, că fost-am lele când am fost, deşi oile mânate-n turmă de păstor sunt îndreptate spre un încătro ca să le saturi, în asta constând sporul laptelui, producția, de care depinde belşugul vieții noastre (unele lucruri aveam să le învățăm în şcoală). Eu nu ştiu de ce nu mi-aş fi preferat Duliş ci Codin după nuvela lui Panait Istrate şi după filmul cu numele nuvelei, în care juca Platon, în copilărie ajunşi în pădure, la un desiş cu Ionu lelii, Lăcătuş Samoilă, încă nu se topise complet zăpada şi era cu noi la pădurice şi Crişan Augustin şi căruia îi trăsnise să ne facem şi noi frați de cruce, fără un rost, cu ce rost chiar aşa, că eu mă tăiasem de anume, că ei se codeau s-o facă de-adevăratelea că n-aveau curaj, deşi Ion îşi suprazise Tudor, iar Gusti fără nici o inspirație de natură istorică Pardelean... În acea zi când îmi reaminti Grigore Stupariu, uitasem să învăț şi doamna profesoară, chiar mă luase la întrebări la Biochimie... Citisem ceva în pauză şi scrisem ceva reacții, fără să fi luat ce cu ce se îmbină şi întrebat ce am avut pentru astăzi lecția avându-şi titlu n-am ştiut, ca atare nu eram în apele mele şi totuşi viteaz mă cer la tablă unde înşir eu reacția, însă nu ştiam ce şi cu ce se combină (clasa încerca să-mi şoptească, dar eu nu pricepeam ioc). Profesora Maria Moldovan zice:
-"Ştie, dar nu se poate exprima." Eram cu alte cuvinte omul fără exprimare. Eram mândru ca un Nică zglobiu, pus pe nzbătii să fure pupăza şi să meargă-n târg cu ea, să fure cireşe şi să încâlcească cânepa lui mătuşa Mărioara, să nu asculte şi-n schimb să fugă la scaldă, să omoare caprele râioase şi să spargă casa lui Irinuca cu stânca rostogolită... Ca un Iohannis indiferent şi Ştefan Bănică, nu-l găsesc la Cerbul de aur înteresant, mai ales că o părăseşte, ca Cristian Horvat pe Miha (pe fiica lui Vica) şi pe Roxana, tot aşa indiferent Bănică o părăseşte pe Andreea Marin, nu-i o grozăvie, dar totuşi, într-o relatie şi iubire o muiere cu tot ce-i trebuie în iubire şi pentru a iubi trebuie respectata, dar Ştefan o părăseşte pe surprize, surprize şi pe fiică-sa fără nici o sensibilitate de om, care are un copil cum Iohannis părăseşte indiferent soldatul afro-american leşinat în front, căzut la datorie... Crai de curte veche/ nouă, ca şi cum fericirea n-ar consta, în acel După mere, ( o obțiune a mea către fericire ca acea la furat după cireşe, cu călcarea şi încâlcirea şi cânepei mătuşii Mărioara) dar ce vreți c-am făcut ca un Nică o pârghie importantă, cu nereguli de etică, comportament neverosimil ca a lui Iisus şi Iuda copil/sau a lui Iosif cerând foc acelui cioban rău, zgârcit, care văzând că tot n-are-n ce pune jarul, cărbunii aprinşi îl lăsă pe Iosif să-şi ia ca să-l mire apoi, când văzu că pune focu-n poala cămăşii, dar aiasta nu ia foc, nu arde...şi cu/ în nereguli, năstruşnicii de prunc obraznic, Nică se cațără-n tei la cuibul de pupăză ori la oala de smântână ca mâțul care-şi bagă nasul unde nu-i fierbe oala..., că şi pasărea mândră cu pupui imflamase un sat cu lipsa ei, însă ce-l înteresa pe Nică? El trebuia să ducă pupăza din tei, în iarmaroc, în târg şi să-i caute eventual târguitor, cumpărător ... , în cazul meu, a lui Vasile şi a lui Mircea care-şi băgase nasul unde nu-i fierbe oala că nimeni nu-l chemase să vie cu noi după mere la popa, dar venise parcă anume să ne încurce socotelile, ca să fie şi el ca musca-n lapte, deşi nici noi precis nu eram nişte frumoşi, că nu eram perfecți neavând cum fi (eu sufeream că n-aveam cum fi năzdravăn, în scris, că profesorul Sinoschi Ioan îi dase colegului Sotelecan Vasile să copieze pe curat povestirea mea, în care respiram copilărie (acuma Loredana Groza e cu cerbul de la Braşov, un drum fără tihnă, pe care nu-şi pierde perseverența, speranța, succesul: o grădină, în care florăreasa are grijă ca florile să crească şi să nu se ofilească, că viața-i ceva mai mult ca o aventură a cireşarilor/ muşchetarilor români romane de sabie şi capă scrise de Ioan Dan satiric, cu buh şi talent ca Alexandru Dumas, bine inspirat). Nimeni nu-mi condamna, c-ar fi răi nănaşii mei, dar copii şi ca dracii, nişte ìmpielițați, că noi copiii curioşi şi noi priveam cu jind peste gard şi parcă din furate erau mai bune, merele, cu niscai mai multe emoții şi ceva mai multă adrenalină. Noi pruncii ne jucam, însă cu jind căutam la merele popii, care ne ațâța pofta de găgăuțe, de Sucă om sucit, de găuaze. Nici la culcare nu prea vroiam să mergem, ci cu amenințari că Vasile-mi fură somnul culcat deodată cu găinile (dar ştiam eu, că n-am să cresc mare şi cum nici la mâncare nu prea mergeam, nu ne păsa, în farfurie pe fund era mnericică, ceva bun de tot şi dulce. Că şi dacă nu mâncam, nu ne culcam nu creşteam mari şi cum să rămânem prizăriți şi vai de lume, ca acei 7 pitici şi Albă ca Zăpada cu unde nu-i cap, vai de picioare! (noi aveam pitici în creer, cum zicea şi Țegheni Darius din Pâglişa medic veterinar la Panticeu! Purtam frică că n-am să cresc mare dacă furam, ci doar nasul ca la Pinochio din cauza minciunii, creştea enorm, nas, care era de toată minunea, urâciunea: un râs: râs cu plâns baligă de mânz, că Pavel merge tot plângând şi mânzul tot bălegând şi Pavel tot apucând şi mâncând, mai eram ciufulit ca "Păvăluşcă tri-galuşcă!" cum mă ciufuleau când eram şi eu cu inventive de sudalmă, că cine era mai bun copil: copil cuminte, cu haine rele? şi babă cotoronță, cocoşată cu dureri de spate şi şele. Noaptea de multe ori visam merele din grădina vecinului, din grădina popii. Într-o zi când mă jucam cu Mircea lui Dărăbuc mai ferit zic lui Vasile a lui Floare Şchiopului:
-"Măi, Vasilică!"
-"Ce-i mă, Pavele?"
-"Noi n-am gustat încă din merele popii, ca să vedem ce gust au, ce zici, nu dăm o raită la el în grădină ?"
-"Ai dreptate şi ce vrei cu asta? Şi ce vrei să zici?"
-"Eu zic, să mergem la popa după mere" Nici Drăgan Vasile, nu prea era dus pe la biserică, ci prin împrejurul primăriei după chiştoace de țigări, care le fuma, deşi avea dacă avea cum şi eu aveam 5 ani şi cum grădiniță nu exista şi părinții lui ca cei ai mei la lucru câmpului bunica nu prididea să se ocupe să ne aibă de grijă, noi ne făceam de cap şi sub ochii ei.
-"Grădina e păzită."
-"Da de unde."
-"Cine ți-o zis că-i păzită şi că o să ne prindă?"
-"Nimeni, da aşa am crezut eu, că doar hoțul neprins e om cinstit."
-"Nu-i păzită, mă grozăvii eu, că nu ştiam pe unde-i nici Marița, nici Valeria, care puteau fi unde nu te aşteptai/ unde te aşteptai mai puțin, lipsite fără alte ocupații, aceste două nevoi, de care popa şi preuteasa Otilia le aveau în grija lor, că n-aveau pe nimeni şi sorcova-veselea mai a nimănui cineva trebuia să le poarte de grijă cu oarecare milă, dare de mână şi cu îndurare, că ai Doamne milă/ îndurare şi ne fereşte de cel rău!.
-"Ți-o fi frică, mă?" îi reproşez eu, el fiind cel care împreună cu alții strigau după Letu, ca după Ipu..., mânce-i moartea!
-"Nu, nu mi frică, se dezvinovăți Vasile.
-"Atunci: să ştiu meri sau nu cu mine?"
-"Vin nu ți-am zis că nu, dar dacă... “ se îndoi... şi codi.
-"Lasă asta, că n-o să ne prindă să-ți facă ție plăcere. Vom fugi când o striga: "prinde hoțul!" Vom fugi atunci, căci doar ştim să fugim."
-"De ştiut, ştiu eu, dar dacă o pățim?"
-"Ai încredere-n mine şi hai să plecăm, hai să nu mai pierdem vremea". Era spre seară. Ne-am furişat în grădina bunicului fără s-o înştințeăm pe bunica, pe fătoaia. Ne-am furişat prin porumb, ca de acolo să dăm atacul, ca lupul iama la oi în staur. În urma noastră se auzeu foşnete ciudată, chiar parcă se auzeau paşi.
-"Ce-o fi? Zice cu oarecare frică Văsălica.
-Ce să fie, poate ne-a văzut bunicul rentors din hotar. Nu ştiu cine să fie."
-"Atunci ce facem?"
-"Ce să facem? Ne culcăm pe burtă aici să vedem cine e şi ce are să se întâmple". Amândoi vitejii tremuram.
-"Dacă-i bunicul, ne scarmănă de nu ne vedem, că el cu cinstea lui nu poate înghiții nici cea mai mică abatere, mârşvie, ce-am fi înstare s-i săvârşim." Stând noi aşa nemişcați numai ce vedem noi dintre coceni, tulei, cum apare fratele meu Mircea. Am răsuflat uşurați.
-"Tu, eşti Mircea?"
-"Eu sunt, Pavele".
-"Vai, ce frică am tras!"
-"Ne-am temut că vine bunicul şi ne trage o mamă de bătaie ca aceea...," spun eu.
-"Dar de unde ai ştiut că suntem aici? întreabă Vasilica.
-"Păi! V-am văzut când ați intrat în cucuruzi, în porumb şi m-am luat după voi, să văd unde mergeți." Mă uit la Vasilica şi el la mine. Privesc apoi pe Mircea. El aştepta răspunsul cu nerăbdare.
-"Haide, spuneți-mi, nu stați la îndoială!" Înainte de a zice eu ceva, Vasile întrebă:
-"Ce să-ți spunem?"
-"Lasă asta, Vasilică, să-i spunem, că n-o să afle nimeni, intervin eu.
-"Cum crezi tu." Şi i-am spus unde mergem.
-"Vin şi eu cu voi."
-"Haide, cu atât mai bine", zic eu, deşi nu vedeam cum ne putea fi de ajutor. Toți trei am trecut gardul şi ne-am dus sub un măr.
-"Care se urcă-n măr?" întreabă fratele meu Mircea.
-"Mă urc eu, dar vreau să vă spun ceva".
-"Spune, prietene, Vasile".
-"Merele să le împărțim frățeşte. Dacă vreți bine, dacă nu rămân jos să-mi culeg şi urcați-vă voi să scuturați."
-"Urcă, mă Vasilică, că le împărțim în mod egal, frățeşte," zicem noi frații. Vasile s-a cățarat  şi a scuturat, şi noi care de care culegeam şi ne-am umplut buzunarele şi la sân.
-"Vino jos, că par destule. Acuma toți trei ne îndreptam spre gard ca să-l sărim înapoi. Când era aproape pe isprăvite numai ce auzim şi de ce ne-am temut nu scăpăm:
-"Hoții, fură merele, oameni buni, puneți mâna pe ei."
-"E popa," zic eu pe nerăsuflate.
-"Pavele, vino şi-mi ajută că mi s-o agățat cămaşa, strigă mai miorlăind de teamă, frate-meu, după ce eu m-adâncisem la noi în buruieni şi mălai ("un necaz niciodată nu vine singur, cum zice şi fătu, Găvruş Gheorghe de la Osoiu, având tot făt pe fecioru-su Pavel, că nu vine niciodată singur necazul, fie-ntr-un ceas cu noroc! deschide-i larg uşa ori să vie tăt ori să plece tot..."
-"Ce gust bun au merele aiestea zice frate-meu Mircea după ce am scăpat de belea şi-n linişte, tihnă, mâncam din mere.
-"Te cred", îi răspund eu. Nu pot susține, că am făcut o faptă bună, frumoasă, dar nici zgârcitul acela de popă, n-a sărăcit din cauza noastră (dar cine a îndrăsnit să ceară, ca să vadă că-i bun, generos ori ba, că mi-ar fi dat sau nu?) Să scriu naiv şi naivități, cum numai unul ca mine, mai țărănoi de la coda vacii o pate face nevinovat cu ținta fixă fix la fix mai țais, dar cu felul aiesta de a scrie suprinzător, că sunt ciulii-bulii...  sunt un tere pere, un nimeni, că marii oameni alfel au scris şi Roşu şi negru, Marele speranțele, David Coperfild..., dar câți alți scriitori nu sunt, dar scriu mai al dracului ca mine şi de-şi caută timpul pierdut ori comedia umană, că-i un joc şi cu Jocul de a vacanța ori în ceas de seară când lăutarul cântă cu vioara concert de sărbătoare, că totu-i muzică de zile de sărbătoare la ceas cu festivalul cerbului de aur, că e o bucurie, un altfel de sinfonie cu viață simetrie... Când un om de -a locului autentic, învinge, e dumnezăiesc, că nu cu chici trebuie s-avem de-aface, ci cu incredibil, c-un autentic, de-adevărat, că-i grozav să existe un reper a lumii de dor, o dragoste. Decizia mea e cea de a scrie, cum, nu altfel de cum o fac şi am făcut-o, că-n scris iese inima din mine, ca să vă arăt cine sunt, suntem, un întreg neam de la mine de acasă. Aici e un grandios a cerbului de aur/ ce să vedem dovedim că la țintă pac şi țac: ce ne place, că şi aşa nimic nu ni uşor, că nici a sta fără a face nimic nu-i ispravă, munca fiind slava şi dreprul nostru de a fi, o sinfonie a vieții noastre coloană cu poartă a sărutului şi un fără sfârşit: sărut a soarelui, cumințenie a pământului provita neamului uimire şi permanentă surpriză, miracol, în corola nestrivită a luminii.
     - Ți-am tot scris,ce să-ți mai scriu ?
     - Scrie tot ce iti amintesti din perioada vietii tale dinainte de clasa intai. Ce iti amintesti, intamplari, minuni sau sperieturi, cum ai descoperit viata si lumea cand ai deschis ochii perceperii.
     - Maria Cornea, uneori ca foe verde, rostesc vorbe din burtă, fără de mine, că-mi expiră mandatul: noaptea vesel şi ziua trist, că pentru toate vine anotimpul trist, că pentru toți vine timpul trist, neartist, de Dante Aligherii şi Infernul, când nu mai facem ce-am făcut artist, încrezători, optimist şi altruist (nu pentru că nu am şti, că simplitatea ne face mai singulari, inediți, mai umani: oameni între oameni pentru oameni, că Dumnezeu ne-o păstrat să fim fericire pentru ceilalți, tu Ben pentru mine, chiar dacă unii tocmai pentru asta te invidiază, noi unul prin celalalt ne completăm şi împlunim ca familia Perşa de la poalele Țibleşului şi nu uitați că unii prin ceilalți în sânul românesc suntem cum suntem ca un cântec. Noi ne suntem ca aurul de care străinii n-au avut cum să ne văduvească nici ruşii, nici romanii, nici turcii, chiar dacă ne-au scârbit cu lăcomia lor furându-ne aurul din subsolul patriei, nu însă aurul uman spiritual, ca atare, Ben Todică, nu e vre-un dascal care să ne citească, vre-un popă care să ne tâlcuiască, să ne propovăduiască limba poezească... că şi mama când trăgăna, lampa-n cui se legăna, clătina... aşa mulțamu-ss mamă ție, că mi-ai dat farmecu-ți mie ca lumea-n munte să mă ție, că-n țară străină românu-i mai la fără de capăt de lume patrie limba română cu renume.
-"După ce mergi la doamna doctor Veronica Miclăuş balneologă, cu pricepere de specialistă şi cu  suflet de om adevărat, care se face îndrăgit, deşi provine mocancă de pe creasta munților Vlădeasa şi totuşi iubirea e suflet transilvan bonom, cald, cu mult soare omenesc, de marți până joi, îmi zice Daria-te poți odihni la Mihaela până-ți scoate firele chirugul maxilo-facial Gheorghe Tamaş marumerşan căruia ca obrăznicătură îi zic în zeflemea: "voi băimărenii l-a'ți puşcat/ împuşcat, pe Pintea-Viteazu, haiducu de la Mogoja lui Şarto Petru... cu dulcele glonț a patriei lumbii române" (uneori fără răutate cal-breaz ca Dragomir , sâmpetreanul ajuns cu năduf de țăran sănătos încăpățânat în bine, ajuns muncitor vagonetar, la cariera de piatră de la Leghia, la rizne şi la funicular, coşerci, mai întâi şi deabia apoi muncitor-calificat la locul de muncă: fochist la Rapid, în fabrica de ghips "ipsos", din Aghireş-Fabrici, la câțiva kilometri, la 35 km de Cluj şi la tot atâțea de Huedin, unde şi acuma locuieşte fostul coleg de clasă la generală Puiu, Vasile Sotelecan, o viață de om profesând învățător ca Danciu Nicolae şi Nemeth Băieşan Iosif, ultimul locuind pe la blocurile Caulinii, Danciu în centru, unde acuma e piață, îmi spune Titi, Danciu Emil murindu-i tata inginer la 45 ani, el cu mamă-sa prin ianuarie 1965 se vor muta la Dej, de unde vine şi mă vizitează zilele trecute la Ciubăncuța, eu dându-i telefon, dat de Puiu, revăzându-ne după 54 ani, el repetându-mi după ce-mi spuse prin telefon, deci reamintindu-mi că împreună cu Puiu şi Ciobanu Teodor, un alt coleg de al nostru decedat, s-au aflat ca frații el Titi, Puiu şi Ciobanu (suferea Teodor din anii de şcoală de inimă şi astm) în Cluj prin Mărăşti îl voi reântâlni şi eu pe Ciobanu, îi dau placheta cu cele 16 Colinde şi îmi zice că el îmi poate face masă pentru circulă şi era după ce lucrase pe la Şut, în Aghireş-Fabrici...


Zi de august pe tărnaț
din pod miros amiros de crăciun, de cărnaț
dau de un artist iscusit iubit şi vestit, renumit,
de cuvinte răstignit,
împuțit cu iz baban de leuştean trăind scriind aman năzdrăvan.

Într-un fel Dragomir era un om în putere, mai nepăsător ca om tânăr, credea că tot timpul îi va fi viața floare la ureche, că unde va pune el mâna se va cunoaşte rezultatul şi nu conta amu c1 era tânăr lopata, barosul să spargă un munte, sub presiunea mânilor lui rizna, vagonetul, alerga pe şină şi nici că-i păsa, avea vlagă, în muşchii lui de om tânăr şi munca fizică nu i se părea chiar atât de grea, în pielea lui părea să fie un urs, hercule... Copiilor lui speră să fie mai bine, că sunt mai plăpânzi, dar pentru aiest motiv vrea să-i dea la şcoli înalte, pentru asta lăsase satul... Ardeleanul Ion Pop-Retegaul: "Nimic nu dați uitării, orice mărgăritar cât de mic trebuie ridicat din nisip: poveşti, fabule, miruri, păcălituri, cântice, proverbe ş.a. Poate sunt pentru noi atâtea mărgăritare ne-nşirate." Niciodată nu era atâta denaturare teamă şi falsificare, călcare în strachini şi de a nu ține la normele limbii române, că avem sau n-avem nevoie, noi luăum, împrumutăm neoligisme, deşi avem sinonume o bogăție, chiar şi-n oraş, dar şi la sat firme de magazine, cu nume, murculite, imposibil de rostit, greu de pronunțat de neaoşii români, aiasta-l îl enerva şi pe Dragomir şi chiar şi babele satului făceau haz de necaz fonfăit întrebându-se una pe alta, c-aşa s-o fi înjuura, suduia pe limba ălora ca nădragii aia "şalopetă" la văcarii americani, la noi luați de buni şi ciuruiți de gloanțele pistolariilor văcari, (dar noi îi luăm de noi nouți, în locul portului pipular şi nepeticiți de duduițele alea tinere, pticale-ar mânurile! că şi aşa nu le-au să le pună Cl? mâna pe ac şi ață, spămă, nici prin Cluj, stroşile-ar! că nu pun mâna să le coase găurile pe unde-s destrămați nădragii, pantalonii ăia ițari de țaig şi li se văd domnițelor urâciunea, minunea şi mnirarea, dar dacă n-au mânuri, că li lene cuconelor, dar tu, le lauzi, că aşa ar fi moda dracului, zice zvăpăiat şi aprins de supărare, că tată-su-l sfădise, certase, că l-ar face de râs la un sat mare ca al nostru Sâmpetru, pentru că el refuzase pe cei de la raion care veniseră să-l convingă că n-ar fi capabil să se conducă singur şi că no! pentru aiest lucru el se înscrie dându-şi averea: pământ, iosag, marhe, la colectiv no, dar el nu se dumirea, cum să-i lucre pământul toți bețivii care-şi băuse tot ce câştigase prin reforma agrară, c-au fost prin război, dar el om de treabă, ca tată-su Viorel se canonise, ținuse cu dinții la ce aveau şi acuma vin aieştea comuniştii fără ruşine, zice-se să le ia ce aveau... asta-l nemulțumea şi pentru asta se țigănea, prindea în gură cu aşa zişii mai marii, care primise ordine de la ruşi şi o Ana Polkăr, rusoaică, îl omorâse cu gaşca ei pe intelectualul comunist Doctor Petru Groza, ca să poată face o seamă ce vor ei cu vorbăria lor de nebuni, însă Viorel se supărase pe Dragomir şi Dragimir ca să nu se certe, scandalizeze cu tată-su îşi luă lumea-n cap şi se urcă în cobărul care ducea pe alții să muncească în cariera de piatră la Leghia, dar aiasta după ce scăpase de animalele de pe lângă casa lui punând nişte bani albi deoparte pentru zile negre... (asta ce belea ne-aduse nouă pruncilor pe cap e chiar din filmele americane?) În sat se mânca mălai, dar îngrijora focul de ani, necunoscutul ce avea să ne bată la uşă, că cine n-aşteptase un bine peste țară şi după decembrie1989 şi veniseră naiba corupții, chipurile cu democrația...  Eram singuri acasă ca suferinzii iezi lăsați singurei acasă de capra cu trei iezi/ca Dragimir, Sabina şi Viruța/ Elvira, tot în casa părintească a bunicilor purtând numele "celor trei voinici": în ordinea vârstei: Pavel, Mărioara (soru-mea) şi Mircea (frate-meu: mezinul: Cenuşotcă), fecare aparte, cum ar zice Gusti lăptaru, pocăitu, / Ionu Țanghii/ Ion a Petri, puradăi, ucenici-mucenici, aparte a apostului a lui Ion Rătundeanu-Ferghete/ Petru Ferghete, învățător, fiecare cu "mintiuca ciudată, aparte: copiloroasă/ naivă-patrie limba română a lui,fiecare cu ce are în bibilică", cum ne-o fulgerat şi tunat Dumnezeu, ca pe aieştea a lui Păpuc din şeherezada, din 1001 poveşti, din Păcală alui Petru Dulfu/ din legendele sau basmele românilor adunate şi publicate de iscusitul tipograf Petre Ispirescu; era spre înserat, în pragul nopții, cu lecția bine/ nu învățată, lecție de "istorie, poveste frumoasă" (chiar şi bunicul un fel de sfătuitor a satului, se cărăbănise la cârciumă, iar ceilalți care încătro, nu ştiu de ce, că de alfel casa nu era niciodată închisă uşa cu cheia/ lăcat, ca semn era, nu ca la oraş iala, ci mătura în uşă, însă probabil pentru că se găseau bani în casă am fost avertizați că mai ştii, te puteai aştepta la orice şi nu prost să fii noroc să ai, ci paza bună... şi pentru asta, chiar bunica şi mama ne sfătuise să ținem uşa căsii zăvorâtă, că lumea era viceversa parcă bolundă, cu susu-n jos ca-n sistemul filozofic a lui Hegel... cei a casei erau duşi cu toții în sat, suficient ca-n mora cu noroc, rău făcătorii să dea ca lupul iama la stână. Noi stam zgribuliți, în camera dinspre grădină, camera bunicilor, deasupra divanului sub icona maicii precesta, în cuiul bătut în perete cum îşi bătuse Pepelea pentru clop în părete,dar la bunicul atârna puşca lui de vânătoare şi o cartuşieră la care ştiam meşteri, puşcă cu care-l amenințase bunicul pe tata că-l puscă de anume şi chiar trase Viorel fătu după Dragomir fără să-l nimerească, că numai el ăla lui Miloneanu milenist şi martorul lui Iehova şefu Trifan nu se înscriseră în colectiv, dar lui Viorel îi era de Dragomir că făcuse pe deşteptul, ba se însurase cu fata lui Tudoru lui Horlău, cu Veronica "fata pădurii", ba ne mai aduse şi pe noi pe lume, eu chiar visând pe bunicul fugind după mine cu puşca să mă puşte trezându-mă plângând... cu ochii lipiți, mama luându-mă de mână şi ducându-mă de mână la găleată şi turnându-mi apă în palme ca să dau peste pleoapele plânse şi lipite. Sigur că Viorel înainte de a fugi cu puşca după tata ca să-l puşte, îi zise răspicat, că de ce nu s-ar înscrie pentru a fi şi el om între oameni în rând cu oamenii, că harnic eşti i-a zis lui Dragomir. Pe când îl împinse şeful de post în clasă cu cei care se înscriau completând cererile, milițianu rămase afară, iar el, Dragomir, îşi făcu planul lui şi pe fereastra deschisă se avântă ca înotătorul de pe trambulină, împingând din față lui ca un taur, împingând pe Mitruț dobaşul satului, ieşit din fire strigând chiar, că el nu-i hoț, să fie adus cu milițianul forțat, că el când va veni ceasul ala demăgan îşi va da pământul în întovărăşire. Bunicul şi beat se scoroşise şi luă şi puşca şi fugise până obosise după hăbăucul de Dragomir. Judecătorii pe când să-l ducă la spânzurătoare îl chestionă:
-"Inculpat care ți ultima dorință ?" Tâlharul:
-"Să-mi iau rămas bun de la mama". Mama veni neştiind, nici bănuind ce o aşteaptă, cu colțul, poala şurțului, ştergându-se la ochii. Feciorul îi muşcă beregata pornindu-i sângele, în auzul audienței, publicului adunat la execuție:
-"Asta-i drept mulțumită, c-atunci când m-a văzut cu lucruri furate nu m-a întrebat de unde le am, nu m-a trimis înapoi cu ele, că furi azi un ac, un ou apoi... de mă oprea la timp n-ajungeam unde am ajuns. "(circula asemenea poveste, pildă, în copilăria mea). Mama mă vroia în permanentă sub ochii ei, ca să-mi ştie toată mişcarea.
-"Nu lăcomi niciodată: la bunul şi osteneala altora." La uşa casei, în seara de duminică, când verde ca mărul ai casei buluc plecară la nuntă, că Vasile fratele mamei se însura cu fata lui Terec, care locuia peste drum de Todoru lui Horlău, Puşcaş, sălăjan nealcoş, care cu Ionu Ceac, îşi măritase fata pe Măria de la Nuleşti şi prin sat se cânta de răsuna satul ca-n noaptea de Crăciun, peste săptămână chemătorii, nimerindu-se şi Dragomir, care nu mai era fecior holtei, însă avea har de a rosti cu tonalitate şi tact:



-"Tot pentru asta este un grai mândru şi frumos
Anume de la Domnul Cristos,
De la Maica Preacurată,
De la lumina cea adevărată,
De la 12 sfinți Apostoli
Şi anume (şi numele celor care fac nuntata era: Ceacu Ioan cu Puşcaş Maria/ Puşcaş Vasile cu Terec...
Dumnealor vă pofteşte
Cu toată dragostea
Pe duminică dimineața
La un scaun de odihnă,
La un pahar de beutură
Şi la mai multă voe bună,
Că le-a sosât ceasu să se căsătorească...
Duminică răsună satul că să aude cântecul de nuntă:
Tri pomniță şi o cireaşă ei hai, hai,
Noi merem după mnireasă ei hai, hai...

La uşa casei noastre se auzi cioca, boca...Noi copiii lăsați cu mătuşa Sabina, dar şi ea plecată în sat şi noi în casă cu țindărul, zăvorul, tras, ca cei trei iezi, când capra plecase să le aducă lapte-n țâță, zdrob de sare în spinare, mugur în cornițe... Deodată ca la uşa caprei cu trei iezi apăruse cineva, probabil un lup... (aşa ne închipuiam noi: un om rău şi ciocănea nerăbdător încercând clanța ca să intre neînchipuindu-şi că noi neisprăviții închisem, zăvorâsem, uşa (lupul cel puțin zicea ceva când ne povestea bunica) De-ar fi mătuşa Sabina şi ea s-ar ruga:
-"Deschide Păvăluc", dar cum nu era. Nu ştiu cum îmi vine şi de ce în minte şi eu sar pe divan şi înşfac puşca şi două cartuşe din cartuşieră şi în mână la mine de sub icoana cu Maica Preacurată, îi spun lui Mircea să deschidă şi încătro să se retragă, Maria pe lângă mine tremurând ca varga. Eu totuşi întreb:
-"Cine-i ?" De dincolo de uşă se auzi:
-"Eu, deschide". Nu ne dam seama cine-i. Bunica:
-"Să nu deschideți mă prunci uşa casei la nimeni". Eu imprudent nici ştiind ce pot face cu puşca din mână. Uşa se izbeşte forțat de părete. Mărioara țâpoti speriată, în rama uşii, chenarul uşii, apărând un bivol, o arătare... Între timp puşca se descărcă mai mult fără voe şi bivolul, o arătare ridicată-n două picioare icni şi căzu la pământ. Puşcătura neobişnuită în sat, sparse nunta, Dragomir îngrijorat alergând înebunit către casă, aici ştiind de existența puştii. De sub piela de bivol dase la iveală pe Dânsu Măcărioaia Criminescu, că el ştia de existența banilor, Dragomir la târgul din Hida vânzându-şi acele câteva oițe, înainte de a pleca la Leghia şi apoi la Aghireş-Fabrici, în Gara Mare la Băii.

Că unde limba română nu e,
Dumnezeu nu e şi România cu îndemână:
inimă română nu e.



 PR-F&BT.






















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu