Amintiri
trăite despre cum s-a trăit în România în perioada 1965-1989
Radu
Cristian Marin
09
Martie 2022
Unii vă mint spunându-vă că s-a trăit
permanent prost între anii 1965-1989. Minciună grosolană!
Nu știu cine este dl. Radu Cristian Marin.
Nu-l cunosc! Mea culpa!, dar am trăit în România anilor la care se referă și
subscriu celor menționate în articol. Adevărul trebuie spus/scris, chiar dacă
deranjerază lagărul concentraționar numit Uniunea Europeană. România și pe cei
din spatele cortinei. România a greșit drumul. Trebuia să urmeze calea Grupului
de la Vișegrad, mai precis, RoEXIT. Numai astfel ne vom putea recăpăta
suveranitatea. Numai așa vom putea supraviețui. Unii vor spune: e târziu. Da,
dar măcar putem încerca, nu să așteptând în genunchi să primim statutul de
sclavi (Ion Măldărescu)
- În anii 70 erau în magazine, 10-20 de
feluri de salamuri, de brânza și de carne… Portocalele, bananele, merele,
perele, cireșele (când era sezonul) și orice fel de alte fructe românești se
găseau din abundență. Mâncam 3-4 mere ori de câte ori veneam de la școală după
ce mâncam de-amiază. Era un fel de felul trei. Penuria a început după anii 80.
- In anii '70, bananele, portocalele dar
si fructele românești erau peste tot. Tot ce scriu alții, cum că nu era așa, e
o minciuna grosolană. Iată o astfel de minciună: „Primele mele triste amintiri
din « iepoca » comunistă sunt de la câțiva anișori, 6-7, în anii ’70, când
așteptam cu stoicism să se coacă pe șifonier puținele banane pe care le puteau
găsi părinții mei la « Alimentara » și care mai întotdeauna erau verzi,
necoapte”
Nici vorbă de așa ceva în anii ’70. Puteai
cumpăra banane, portocale, grapefruit-uri sau lămâi câte vroiai. E o minciună
că erau „verzi”… Cele verzi au apărut mult după anii ’80, ca mai apoi să
dispară de tot… Ne făceam în mod curent acasă suc de lămâie, storcând cu mâna
lămâile naturale, punând apă și două lingurițe de zahăr. Sucul era minunat. Și
aveam și un pahar înalt și perfect cilindric. Când vroiam să fie sucul și mai
bun storceam două lămâi. Mai ales după ce fugeam câteva ore prin praf, la
fotbal, era minunat.
- Între anii ’70-’80, cu 4-6 lei îți luai
100-200 de grame de salam sau parizer - și alea de atunci, nu erau deloc
mizeriile de azi cu e-uri, mațe și zgârciuri tocate. În clasele a II-a - III-a,
mergeam în pauza mare la magazin și ne luam cornuri cu salam cu doar câțiva
lei… Îmi lăsa mama mărunțis sa-mi iau ceva de mâncare.
- Am fost în tabără cu școala sau cu
liceul, aproape în fiecare an, începând din clasa IV-a. O tabără costa intre
300 si 500 (banii de atunci, nu de astăzi - n.r.) lei 10-12 zile.
- Întreținerea la bloc (trei camere) era
de 50 lei vara și în jur de 100-120 lei iarna, salariul minim era de 1.800 de
lei apoi s-a făcut 2.000 de lei. Salariul mediu era de 2.500 de lei. Net:
impozitul pe salariu și orice altă taxă au fost scoase.
- Venea stomatologul la școala și îi
consulta pe copii și ii programa pe copii la cabinetul dentar. La gravide
mergea medicul acasă sa le vadă și înainte și după ce nășteau. Te lua poliția
de pe stradă dacă nu munceai și-ți dădea un loc de muncă. Te urmăreau mai apoi
să vadă dacă te duci la servici. Nu exista șomaj.
- Foarte, foarte mulți oameni primeau case
de la stat (apartamente) pentru care plăteau chirii modice (chiria era de
aprox. 50 de lei pe lună).
Un bilet de autobuz era in anii ’70 - 50
de bani , în anii ’80 a ajuns 1 leu, în 1989 a ajuns 1.20 lei
- Sunt antibolșevic ca opțiune politică,
dar nu cu minciuni se scrie istoria! Da, a fost frig în ultimii ani și
magazinele au fost goale. În ele se mai găseau doar macaroane și conserve de
pește, dar nu a fost tot timpul așa (cine cunoaște detaliile „Operației «
Dniestr »” înțelege lipsa produselor pe rafturile magazinelor, prin care se
crea nemulțumirea populației, deși depozitele erau pline - n.r.). Îmi amintesc
când în anii 1987-1989, în plină penurie de alimente, îmi cumpăram conserve de
pește amintindu-mi de cornul minunat și de salamul gustos ce-l mâncam cândva.
Sincer nu era rău nici peștele: atât cel marinat cât și cel în ulei erau foarte
bune. Dar nu puteai mânca doar pește.
E o crimă că astăzi curțile şcolilor şi
sălile de sport stau închise, cu lacătul pe ele, în timp ce copiii n-au unde se
juca
- Curtea școlii era permanent deschisă
inclusiv în vacanțe. E o crimă că astăzi curțile şcolilor şi sălile de sport
stau închise, cu lacătul pe ele, în timp ce copiii n-au unde se juca. Asta o
decid azi oameni, care nu s-au jucat niciodată, în curtea şcolii sau între
blocuri, când au fost copii. În curtea şcolii se juca fotbal de dimineața până
seara (mai puțin dacă aveau unii ore de sport și nu făceau sport în sală)…
- Mergeam vara și dădeam cu mingea și
racheta de tenis la peretele școlii, undeva în zona unde nu erau geamuri… Nu
mi-a zis nimeni niciodată nimic… La ștrand un bilet pentru o zi întreagă era
pentru un copil 3 lei apoi către 1989 s-a făcut 5 lei… Cu toate astea, recunosc
că uneori mai și săream gardul împreună cu alți copii.
- Nu de puține ori se spărgea la școală,
din greșeală, câte-un geam de la o minge de tenis sau de fotbal și nu era nici
un scandal: se-nlocuia geamul și gata. Bicicletele erau peste tot: copiii aveau
biciclete „Pionier”, „Pegas” sau „Tohan”. Patinoarele la fel: cânta muzică
uneori, și-ți dădeau ceai cald.
Cu siguranță am avut o copilărie foarte
fericita și n-am văzut în jurul meu copii care sa nu aibe una la fel… Și am
crescut într-un cartier obișnuit într-un oraș prăfuit de provincie. Vorbesc ca
unul care am trăit vremurile alea ca și copil. Nu poate veni acum un mincinos
sa spună ca de-abia puteai cumpăra câteva banane verzi în anii '70!
- În 1989, profesorii aveau salarii între
2.200 și 3.500 de lei (mama era profesoară) după vechime și gradele pe care și
le puteau lua (pe merit, nu ca astăzi, pe pile - n.r.).
- Inginerii erau cu ceva mai bine plătiți
ca profesorii cu aceeași vechime în muncă. Un stagiar debutant începea
întotdeauna cu salariul minim (1.800 și mai apoi 2.000 de lei). Dar după câteva
luni era trecut pe primul nivel de salarizare din specializarea lui.
La televizor se transmiteau în anii '70
aproape toate competițiile sportive tenis, fotbal, rugby, atletism, olimpiade
etc. erau filme americane și englezești câte vrei: seriale, foiletoane,
cinematecă etc.. ..programul începea la 10-11 dimineața și mergea pana la 24
sau la 1 noapte… Reducerea programului s-a petrecut treptat după 1980.
- Meciurile lui Ilie Năstase de la Turneul
Campionilor erau transmise în direct noaptea la 1, 2, 3 dimineața. Ca și notele
de 1.00 (nu era loc pe afișaj) ale Nadiei Comăneci, de la Olimpiada de la
Montreal. Când juca Dobrin, doar un simplu meci în campionat, străzile se
goleau și mergeam să-l vedem. Ce să mai spun de Craiova lui Balaci sau de
Steaua?
- Siguranța, noaptea pe străzi, era
maximă. Te-ntâlneai cu un milițian, dacă nu la prima străduță, atunci la a
doua.
- Cinematografele, ștrandurile, terasele,
cofetăriile toate avea prețuri modice: o prăjitură costa 2.50 - 3 lei. Erau și
cu 1.50 dar și mai bune și mai mari cu 4-5 lei. Savarinele îmi plăceau cel mai
mult și nu erau scumpe. Și „Doboșurile” erau bune sau „Indienele”.
Despre ce vorbim? Țara duduia (astăzi,
bubuie la propriu precum „Petromidia” și „Azomureș” - n.r.) de noi costrucții
erau macarale peste tot. Noi cartiere de locuințe se ridicau peste noapte în
fiecare oras. Mi-amintesc cum ne jucam câteodată seara, urcând fugind scările
de beton nefinisat, prin blocurile aflate în construcție.
- Trenurile pe distanțe lungi ajungea cu
2-3-4 ore mai repede ca azi… Cu un salar mediu iti putea face lejer un concediu
de 10-12 zile la mare. E adevărat: la orele de vârf autobuzele erau aglomerate.
- Cărțile din „Biblioteca pentru toți”
erau 5 lei bucata. S-a tipărit atunci aproape toată Literatura Națională și
Universală. Plus cărți de filosofie, de istorie sau de critică literară ori de
artă. Când luau salariul, tata și mama veneau fiecare cu sacoșa cu cărți acasă,
așa cum veneau cu roșii și ardei. Și erau cărți una și una. Mai târziu, cărțile
din „Biblioteca pentru toți” puteau fi cumpărate cu 10-12 lei. Dar nici așa nu
erau scumpe. Cea mai bună revistă era „Secolul al XX-lea”. Mi-o amintesc și
acum, că o cumpăra mama și mai citeam și eu din ea. Era groasă cât o carte, cu
articole tot unul și unul. Așa o revistă nu mai avem azi.
A nu se confunda anii '70-'80 cu crimele
bolșevice din anii '50. Laptele ți-l lăsau cei de la fabrică, în fiecare
dimineață direct în scara blocului
- Ne duceau cu școala, la cinematograf și
la teatru. Excursiile cu școala erau cel puțin una pe trimestru. Pe stadioane
copiii aveau intrarea liberă. La noi în oraș, echipa juca în Divizia „C” și
câteodată, mai intra și-n „B”. Dar eram cu toții mândri de ea. A nu se confunda
anii '70-'80 cu crimele bolșevice din anii de groază, '50. Ce mi-au povestit
părinții și bunicii mei întrece orice închipuire.
- Laptele (despre care unii mint în alte
articole „că plângeau după el”), ți-l lăsau cei de la fabrică, în fiecare
dimineață direct în scara blocului. Puneai sticla goală în niște lădițe și
găseai dimineața, o altă sticlă plină. Prețul în anii ’70-’80 era 2.20 lei
litrul, prin anii ’80 s-a făcut 3 lei, apoi a fost 3.30. Banii îi lăsai într-o
cutie de carton (nu-i fura nimeni cum nu fura nici laptele din lădițe), sau
suna cel cu laptele o dată pe săptămână la ușă. Dimineața mă trezea câteodată,
zgomotul celor care veneau cu lăzile cu lapte la fiecare bloc. Ajungeau la noi
la bloc să ia sticlele goale și să le pună pe cele pline cu lapte între ora
6:00 și 6:30. După anii ’80, chestia asta a dispărut…
- Admiterea la liceu și la facultate au
fost printre cele mai corecte și mai bine organizate concursuri la care am
participat. La fel erau și Olimpiadele școlare. Nu conta statutul social al celor
care dădeau examen. Și, atenție: eu am crescut într-un oraș de provincie din
Ardeal, nu în București și nici în vreo capitală de județ. Dar era la fel peste
tot.
Ceea ce vă povestesc eu am trăit, nu e
apologie, nu e propagandă, sunt fapte reale trăite. Am povestit exact ce am
trăit. Nu contează ce regim a fost sau ce regim ar fi fost; aș fi spus exact ce
am trăit indiferent de regim. Cine vă spune că n-a fost așa vă minte.
Desigur, o poveste separată ar trebui
scrisă despre magazinele ajunse aproape goale după anii 1985 [Operațiunea
„Dniestr” (Nistru) cu depozite pline sigilate și rafturi goale în magazine -
n.n. I.M.].
-------------------------------------------------
https://www.facebook.com/marin.raducristian/posts/5509898959080620
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu