miercuri, 5 aprilie 2023

Aurel I. Rogojan - Războaiele Americii (2)

 




Războaiele Americii (2)

General Br. (r) Aurel I. Rogojan

05 Aprilie 2023

 

Președintele  Barak Hussein Obama a promovat operațiunea „Primavăra Arabă", care i-a înlăturat de la putere pe naționaționaliștii arabi din Egipt și Libia.

 

De asemenea, în primul său mandat, a susținut Israelul în conflictele cu Siria, Iran și cu mișcările palestiniene, pentru ca în mandatul următor să negocieze și să ajungă la un acord cu Iranul, pentru ridicarea sancțiunilor, fără ca Israelul să fi fost luat în seamă, doarece premierul Beniamin Netanyahu s-a implicat nepermis în campania prezidențială din S.U.A. , în favoarea republicanului Mitt Romney.

 

Războaiele din Afganistan, Războiul Golfului, bombardarea Serbiei, apoi invadarea Irakului  și distrugerea Libiei sunt doar varfuri ale campaniilor militare duse de S.U.A.  în peste o jumatate de secol. Au fost, insa, si zeci de alte „zone calde”, in care elemente ale armatei si structurilor secrete americane s-au aflat in spatele beligerantilor, puciurilor militare, ori conspiratiilor „revolutionare”  din tari de prin  America Latina, Africa sau Asia de Sud Est.

 

„Operațiunile speciale umede”, care aveau ca scop asasinatele politice ale unor șefi de state, lideri politici, activiști pacifiști, luptători pentru drepturile omului sau împotriva discriminărilor rasiale nu lipseau de pe agenda politicii de forță a S.U.A. Printre asasinatele puse în operă de C.I.A. , prin intermediul diverșilor antrepenori ai crimelor politice nu pot trece neobservate nume ca : Salvador Allende, președinte al Republicii Chile, Ahmed Sukarno, președintele Indoneziei, Patrice Lumumba, prim ministru al Republicii Democratice Congo, Dag  Hammarksjold, secretar general al O.N.U, Ngo Dinh Diem, președinte al Vietnamului de Sud, Ernesto Che Guevarra, revoluționar simbol al mișcărilor de elberare din America Latină, Rafael Leonidas Trujillo, președinte al Republicii Dominicane.

 

Împotriva lui Fidel Castro au eșuat peste 20 de tentative de asasinare.

 

Pentru asasinarea lui Saddam Hussein, C.I.A. a avut un buget de cel puțin 110 milioane de dolari, fiind cea mai costisitoare operațiune și cel mai stânjenitor eșec din istoria Agenției. (Anexa  2   S.U.A. & C.I.A.  - asasinatul politic un mijloc scuzat de scop ?).

 

Intr-o prima etapă, contribuabililor americani le-au fost servite argumentele care le-au convenit, pentru a sustine un imens si permanent efort militar, precum și povara campaniilor de război cu pericolul comunist din areale geografice aflate la extremitățile lumii, deci mult îndepărtate pentru ca amenințările să fie și reale, dacă luăm în considerare că  atunci nu existau facilitățile actualelor tehnologii ale informației, care  nu țin seama de frontiere.

 

Dupa câștigarea Razboiului Rece (în care, atât S.U.A., cât și U.R.S.S. s-au înfruntat și  în războaie calde duse prin intermedierea altora) pericolul comunist nu a mai putut fi invocat drept „casus belli”. Drept urmare, se intră în era noilor războaie, a războielor cu pretexte prefabricate în laboratoarele de propagandă politică si dezinformare ale serviciilor secrete, a „războiaelor privatizate”, a „războaielor împotriva amenințărilor asimetrice”, în care inamicul „este peste tot și nicăieri”.

 

După S.U.A., Marea Britanie si Franța devin și ele preocupate de dezvoltarea propriilor capacităti de a duce războaie aeropurtate, cu care să poată interveni oriunde pe glob, unde le-ar putea fi lezate interesele.

 

Într-o lume globalizată interesele tuturor sunt peste tot, dar numai cine ascede în clubul puterilor cosmice poate avea șanse reale de a-și promova si apăra interesele la scară planetară. Asa se explică graba Chinei, Indiei, Pakistanului, Israelului si a altora de a cuceri pozitii de control global din spațiul extratrestru.

 

Resursele necesare pentru  cursa înarmării spațiale sunt dintre cele nobile, potrivit tabloului lui Mendeleev,  deci rare, scumpe și cu puțini deținători ai rezervelor naturale. Din aceasta realitate, decurge un neșfârsit cortegiu de consecințe nefericite pentru „săracii bogați” ai planetei.

 

Dosarul „Ucraina”- anularea șanselor Rusiei de a reveni în clubul puterilor mondiale

 

Escaladarea agresiunilor militare americane din ultimele două decenii, prin intervenții militare devastatoare:  bombardarea Serbiei în 1999, invazia Afganistanului în 2001, invazia Irakului în 2003 și bombardarea Libiei în 2011 - via implicarea militară a Rusiei în războiul civil din Siria - a reprezentat acumularea cantitativă pentru saltul calitativ al determinării Rusiei să intervină militar în Ucraina, un război în care poporul ucrainean nu este decât arma de care S.U.A. se folosește pentru o mobilizare internațională în vederea acaparării  totale  a resurselor economice pe care Rusia le-ar putea valorifica pentru a reveni în clubul puterilor mondiale. Nu Ucraina este problema. Problema este amenințarea ce ar putea veni pentru S.U.A, dintr-o eventuală reechilibrare a balanței geopolitice , consecință a afirmării unei noi ere a multipolarismului puterii.

 

Serghei Glaziev, ministru al Comisiei Economice Eurasiatice a Rusiei, afirmă: „Când americanii și-au dat seama că nu pot aduce China la pământ prin războiul comercial nemilos cu aceasta, s-au îndreptat către Rusia, pe care o consideră o verigă slabă în geopolitica și economia globală. Anglo-saxonii caută modalități de a-și pune în aplicare […] planul de a distruge țara noastră [Rusia] și, în același timp, de a slăbi China, deoarece alianța strategică dintre Federația Rusă și R.P.C. este prea mult pentru Statele Unite”. Concluzia o pun Danielle Bleitrach & John Ross în analiza factorilor care determină S.U.A. să intensifice agresiunea militară internațională :   „Insistența Statelor Unite asupra «dreptului» Ucrainei de a adera la N.A.T.O. și implicarea în remilitarizarea acesteia arată că Statele Unite s-au pregătit pentru conflictul din Ucraina, știind foarte bine că acest lucru va duce în mod inevitabil la o confruntare cu Rusia. Statele Unite au mai urcat o treaptă: nu mai vizează doar țările în curs de dezvoltare – ceea ce este în sine oribil și inacceptabil -, ci și state puternice precum Rusia și, astfel, riscă un conflict militar global” (Ziua News, 06.03.2023).

 

S.U.A. s-au pregătit pentru acest război prin militarizarea treptată a Ucrainei.  Sute de instructori din S.U.A. și din alte state membre ale N.A.T.O. au fost implicați în pregătirea armatei, după ce la Kiev a fost instaurată, prin lovitura de stat din anul 2014, o conducere visceral antirusească, iar formațiunile paramilitare ale extremiștilor neofasciști au fost scoase de pe lista Departamentului de Stat al S.U.A., privind organizațiile teroriste, pentru a fi afiliate forțelor armate regulate.

 

Bugetul militar al Ucrainei a crescut de la 1,7 miliarde de dolari în 2014 la 8,9 miliarde de dolari în 2019 (5,9% din PIB)., procentual de trei ori mai mult  decât țările dezvoltate occidentale. În 2014, armata nu avea aviație de luptă operațională. În 2020, dispunea de 150  de avioane de luptă, bombardiere și avioane de atac. Au construite fortificații puternice la granița dintre Donbass și Ucraina. Numărul electivelor militare a sporit considrabil, iar, la finele anului 2021, soldele a crescut de trei ori (de la 170 la 510 dolari).  Aceste cifre arată că  se pregătea pentru un război la scară largă. Raportul de forțe era, totuși defavorabil Ucrainei, fapt pentru care provocarea unei intetvenții armate din partea Rusiei era alternativa. Cele mai capabile unități de luptă ale armatei ucrainene au fost masate în jurul Donbassului. Cu 150.000 de soldați, acestea aveau capacitatea de a înfrânge rezistența milițiilor populare din Donbass în doar câteva zile. Rusia a previzionat ce urmează și a încercat, inițial prin amenințarea cu forța ( a amplă dislocare de forțe militare  la frontiera cu Ucraina), apoi prin notificarea oficială a S.U.A. și, implicit, a N.A.T.O. cu privire la garanțiile de securitate pentru Federația Rusă. Termenii și condițiile Moscovei au fost ignorate. Ce a urmat este în desfășurare.

 

Un scenariu relativ similar a fost inițiat de S.U.A. și în perspectiva  unei confruntări cu China, probabil în logica  înfrângerii Rusiei și continuarea agresiunii militare împotriva Chinei. China realizează că după o eventuală victorie a S.U.A., va deveni următoarea țintă.

 

Lista „Biden” a provocărilor la adresa Chinei:  în ianuarie 2021, pentru prima dată de la restabilirea relațiilor diplomatice dintre S.U.A. și China în anii 1970, Taiwanul a fost invitat la ceremonia de inaugurare a președinției S.U.A., S.U.A. a solicitat reprezentarea Taiwanului la O.N.U., S.U.A. și-a intensificat vânzările de arme și echipamente  militarepentru armata taiwaneză, au  sporit prezența militară americană în Marea Chinei de Sud și trimit în mod regulat nave de război  în strâmtoarea Taiwan, forțele speciale americane au antrenat trupele terestre și marina taiwaneze, tot mai frecvent, delegații americane sunt prezenre în Taiwan. Or, Statele Unite știu că politica „O singură Chină” este un interes național fundamental al Chinei. Aceasta a fost piatra de temelie a relațiilor chino-americane timp de 50 de ani, de la vizita lui Nixon la Beijing în 1972. Acum se forțează  depășirea „liniei roșii” a Chinei, ceea ce este o chestiune mult prea serioasă pentru a fi tratată cu ușurință. Noile războaie ar putea avea consecințe catastrofale.  Pe cale de consecință, problema cardinală a securității mondiale constă în  motivele care stau la baza escaladării agresiunii militare a S.U.A. și forțele care ar putea să o oprească.

 

Statele Unite se confruntă cu propria-i contradicție fundamentală, ale cărei laturi sunt, pe de o parte, pierderea definitivă a ponderii sale covârșitoare în producția mondială și, pe de altă parte, menținerea sa ca prima putere militară a lumii.

 

China furnizează peste jumătate din producția industrială și este prima putere comercială a lumii, iar pericolul este că S.U.A. vor căuta să compenseze declinul economic prin utilizarea forței armate. Acest mobil a stat, deja, originea intervențiilor lor militare în țările în curs de dezvoltare.

 

Grupul Shanghai (Organizația pentru Cooperare de la Shanghai din care fac parte ca fondatori în anul 2001 : Rusia, China, Kazastan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâstan , iar din 9 iunie 2017, India și Pakistan , la 17 septembrie 2021 a solicitat aderarea și Iranul. Alte 13 state au statut de observatori sau parteneri de dialog ) și B.R.I.C.S. (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud )  care reprezintă peste 40% din populația lumii reprezintă contraponderea la Grupul celor Șapte (G7), forumul  internațional al guvernelor unor state dezvoltate din punct de vedere economic, tehnologic și militar, cu mențiunea că Grupul Shanghai și B.R.I.C.S. au tendințe tot mai accentuate de cooperare privind  securitatea și apărare militară.

 

Statisticile economice, net defavorabile S.U.A. aduce în discuție raportul dintre economic, politic și militar, asupra căruia China și Occidentul au păreri diferite. În concluzie, economia capitalistă americană suferă o înfrângere serioasă în fața economiei socialiste chineze în domeniul concurenței pașnice.

 

În lumea occidentală, primatul economicului a decăzut primatul democrației, deci implicit al politicului. În China, primatul politicului a generat prosperitatea economică. Chinezii spun asta foarte simplu : „În S.U.A. capitaliștii dictează partidelor, dar în China capitaliștii nu dictează Partidului”.

 

De la Henry Kissinger citire, de decenii, China poartă eticheta de cea mai mare și periculoasă  amenințare pentru Statele Unite ale Americii. Pe cale de consecință, este valabilă și reciproca, doar că supremația militară a S.U.A. este intactă, de aceea americanii vor  miza pe  războiul care va veni. Mai mult, S.U.A. vor fi de acord cu teza de abecedar a marxismului, „politica precede economia” și, în fața îmnfrângerilor economice, vor apela la politic și militar .  Această orientare pe termen lung deschide o perioadă foarte periculoasă pentru omenire. Anexa 1 - C.I.A. – loviturile de stat şi războaiele civile (Sursa: Marian Ureche, Aurel I. Rogojan , „Servicii secrete străine” vol. 2, Editura PACO, 2000, p. 106-119).

 

- Va urma -








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu