MERE PADURETE 2 - necorectat

MERE PADURETE 2

Ce bine zici şi just: -"fiecare cuvânt bun e dreptul la înviere". Nu doar bun e, ci şi estetic, frumos, e Hristos, luminos şi cu folos, e dragoste de basm, de poveste, că Doamne, Doamne, ne-o dat dragoste, menire, destin, bonus de viață pentru tot ce suntem noi însuşi prin conştiința şi dreptul de a fi Eminescu, Făt-Frumos de poveste, Hristos, Limba şi literatura, cultura, română într-o epocă de aur şi mai dedincoace, în prezentul mai multor lumi şi culturi din contemporalitate, c-aici precum Cristos ne ispăşim păcatele altora, ca Iisus, cel mai iubit, cel mai cel, cel care ne-o învățat pilduitor ca Eminescu, ca nimeni altu de fapt pentru a nu ne lăsa luați peste picior, pentru a nu ne lăsa nici măcar cât negru sub unghie traşi pe sforă, traşi în piept, că Eminescu ne-a şcolat prin bucova scrisă, ca-n Ceaslov: ce-i bine şi ce-i rău, ce în fond e profund, cu dragoste şi ce trebuie noi să facem respectos, cu tragere de inimă şi cu fruntea sus pentru'ca semenii noştri să nu sufere, chiar dacă-s marii zilei nişte ciumați, că şi-n Parlamentul României a zilei ochi închid (sunt nişte incomparabili cu Ceauşescu, care aşa comunist din comunism a fost demn de istorie, cu mult altruism, cu mult simț de răspundere, cu bună-cuvință, la tot pasul fiind cu lucru bine făcut, în ciudă că unii-l din invidie îl hulesc, ponegresc, bârfesc ca lelițele de pe marginea şanțului, ei făcând totul porcos, anapoda cu susu'-n jos şi pe dos cu miros fad, insipid, fără bun simț, fără o dontologie a eticului gândit bine, ca program al partidului, discutat în Congresul..., ca atare de ce a fost puşcat, că n-o merita având pentru toată lumea loc de muncă acasă, în țară, neslugărind la străin şi pe deasupra la iarba verde. Românul avea locuințe, apartamente, unde să domicilieze cu chirii mici şi Ceauşescu era om achitându-se onorabil de datoria externă (problema-i ce fac "actualii", râioşii, neo-comuniştii, îmburgheziții, capitaliştii, corupți, lacomi, fără un pic de omenie, fără bunatate alergând după averi ilicite şi alte măgării cosmopolite, care nu ne aranjează nici ca impostori farisei şi iuzi, că vând tot fără ruşine, fără remuşcare: țară şi neam, pământul, țărâna, glia, de sub opinca țăranului până la vlădică, vând pădurile, aurul verde, aurul cenuşiu, aurul de la Roşia-Montană, că până şi legile-s făcute pentru "frige-peşte", cum zice cu măsura, frunză-n buză, Sabin Gherman, că şi legile şi le-au făcut, să le apere înteresul acestor bandiți contra umanității purtându-şi propriul înteres şi fesul cum crede "tagma jefuitorilor", c-aşa cum e turcul: trenche-flenca, mațe fripte şi pestrițe, aşa-i şi pistolul şi tu, Ben, areți dezinteresat starea de lucruri, o stare imposibilă, deplorabilă la americani, ruşi...

Să vezi, să auzi şi să nu crezi, ca-ntre noi se joacă țâța mâța, că şi Miha e nemulțumită, deşi frate-su nu i-artă bâta, ci se bate cu vorba, că Marius "Mistrețu" îi zice scurt pe doi, deşi ea evident i-a dat întodeauna bani de drum, pentru benzină, dar Marius nu-şi vede bârna în ochiul său, ci gozul în ochiul celuilalt: -"Dacă vrei să mergi acasă cumpărăți maşină". Miha se răsuceşte ca mortul în mormânt şi după ce pleacă Marius s-o ducă pe Valentina Baciu asistenta care i-a făcut injecții lui mamă-sa, lui Vica (nu putea să se prindă-n gură, să se certe, să se sfădească cu el de față cu-n om străin spunându-i câteva verzi şi uscate, din lună şi stele), Miha îşi descarcă nervii pe nepusă masă: mie şi lui Vica, mamă-sa tot țintuită la pat şi năcăjită, că: -"Mă voi scula vredată din pat, ca să mai umblu şi io (eu)? "Miha aprinsă: -"A-ți auzit ce mi-o zis fără să-i crape obrazul gros, ca la Herbac-Clujana, să-mi cumpăr maşină dacă vreau... să merg acasă? "Fiecare cu grija lui îşi scrie istoria, o poveste frumoasă, romanul de acasă şi fără a i se fi dat ca temă, subiect, să-l scrie pe curat (Eu si Vica i-am spus, dar care nu zice, că viața lui aşa cum a fost, e un roman şi încă ce roman? ). O rugaciune ptr Vica:

Doamne, dă-i paşi şi convingere de preumblare lui Vica

Pentru a frecventa cu dragoste şi sănătate biserica ta !

Dă-i paşi şi umblet lui Vica, îndelungă răbdare şi încredere lui Vica

Dă-i, Doamne viață şi credință nemasurată lui Vica,

Dă-i, Doamne binecuvàntare întru răsărit de soare

Pentu a fi lângă Pavel alinare, înțelepciune şi putere,

Limpezirea vieții, lumina şi elexirul vieții,

Desluşirea eficienții zileei după corola luminozității dimineț.

     - Esti bine MAESTRE Ratundeanu ! Stai ca vor mai urma, Ben

     - De ce n-aş fi bine ? Ce va urma, Ben-ule? Pară mălăiață în gura lui nătăfleață ori pesmet muiat pentru Un om leneş?

Ca să urmeze CAUTÂND DUPĂ MERE trebuie să fim sănătoşi, Ben Todică şi să ne ajute Dumnezeu, că ce-mi doresc mie, îți doressc şi ție, om de omenie din profunda şi marea Românie ori tu pe o plasă de paiangeni legeni un elefant, doi, trei elefanți... până la zece, că cine nu ne crede să se nece într-un pahar cu apă rece şi să se facă praf tămâie, c-am prins pe dracu-ntr-o cutie-işcutie, l-am prins în turbincă cu şmecherie şi dacă am mâncat un blid de pilaf o mică chinezoaică ce-şi face vânt cu-n evantai, mi-l scoate dintre măsele cu-n stâlp de telegraf, că Magdaleno spune drept cine te-a muşcat de piept, că albina n-are dinți, n-are măsele..., nici la gât şir cu mărgele, ca să se dea mare cu ele?!

N-am cum zice, că la Mihaela-Ştefania îi e uşor în dragoste şi dor, ca muncitor să ne țină şi pe noi la oraş departe de țară, de Ciubăncuța şi de caş, de echo-sănătos, ea, Miha, trebuind să mergă, robotească în plus pe lângă serviciul ei de îngrijitoare la grădință, să alerge pe la târgul Agraria organizată la lucru şi după postul paştilor la nunți la restaurantul Roman Gheorgheni şi să n-o lase nici pe una Galea la care face curat (şi aceasta, ca cei de la restaurant şi cei de la Agraria permițându-şi să-i plătească, că fata seamănă cu mamă-sa Vica harnică, destoinică, ştiind de unde să înceapă un lucru şi unde şi cum cu dichis, cu efort, să-l termine cu bine, aşa cum eu n-aş şti să-l fac lucru cu spor şi bine ori mi se pare mie, că eu ştiu doar să scriu, că de câte ori Miha când nu fac ceva şti tri supărări cum omit, uit, deşi-mi spune, deşi nevoia te-nvață să treci orice hop, să depăşeşti peste orice greu, sarcină, indiferent că-i cu rochie mini, lugă sau creață, dar fiecare pune-n față căruța dinaintea cailor mai întâi prevăzător pune pe "dacă ramuri bat în geam şi se cutremur plopii, "prevederea fiind mama înțelepciunii, pentru a trece cu grijă peste obstacolul, pedica, ce poate surveni ori c-ar putea surveni, că omu-i om şi porcul e bun fript şi se depăşeşte cu inteligență situațiile critice, dificile, cu paza bună trecând primejdia, paza cea rea, că pentru asta e prevăzător, pregătit, omul, mobilizat cu toate forțele, ca Iisus să pregătească celorlalți de-a dreapta Tatălui Ceresc un loc fiecăruia aparte, cum şi tu o faci zi de zi în Australia cu o îndemânare a firii, practic, trebuindu-ți un leu şi câstigându-l doar ostenidu-te, ca silitoarea Miha, alfel avându-şi aparte, distinct şi deosebit boii prinşi la plug  pe brazdă, dar cine ce şti cât vă zdrobiți voi, eu scriind doar zilnic, ca să mai apuc şi ziua de mâine, că nu-s băgate zilele în sac, că însă lucru ce-l poți face nu-l amâi, nu-l laşi pe mâine, în trup sănătos fiind minte sănătoasă, fiind judecată).

Ieri, că noi oamenii suntem, ca vremea, suntem cum întorci mâna, ieri s-a plâns de durere Vica şi către seară după ce-a mâncat avea tendința de a voma, am crezut, că e ceva trecător, dar dimineață la 6 fără un sfert a luat tromadol, că acuza durere acută şi am observat-o cu frisoane. Cu ce să-i termometăm temperatura n-avem la Mihaela-n casă. O să cheme salvarea, dar cum o s-o îmbrace pe Vica ? se îngrijora Miha. -"S-o spălat ieri ? mă întreabă Miaela-Ştefania Celemen. Cum să se spele, n-o avut timp ? Monologheză cu ea însuşi precipitată, nemulțumită, cu boii duşi de-acasă, cu privirea berbeci duşi în transhumanță sus la munte, c-aici se păşunează. Omul bolnav se simte fără vlagă, de multe lucruri, n-are chef, poftă, să le facă şi de ce doar cel bolav ştie de ce-i indolent, fără apetit, ca şi când s-ar fi înorat de vreme grea prevestind furtuna? Doar cel bolnav ştie de ce-i pleoştit, ca plouat, ciuciulit, uneori nici bolnavul nexplicându-şi starea lui de om cu față de morgă. Miha, că n-o să vie salvarea la timp îşi contramandă decizia şi zice auzibil: -"Or să-l sun pe Marius, să vină el cu maşina s-o ducem pe mica la Hematologie, că salvarea care nu mai dă Dumnezeu să vină..."

Viața-i în figuri de ceardaş cu hopşa -şa cu învârtită de românesc cu pocnituri fecioreşti din degete de holtei care mai lovesc şi turecii cismelor de box îmbrăcați cu uioş fără suman, cu nădragi, cioareci de lână pentru sezon de iarnă pe cap cu căciulă şi sub uioş pieptar.

Cei de la salvare au venit, i-au făcut vre-o 40 ml soluție perfuzabilă, dacă i-am întrebat ce, cu ce o tratează, concret nu spun ce anume, zicându-mi : tot ce facem scriem şi mai mult au contat sfaturile, că sfaturi toți dau, dar nu şi bani pentru cheltuit, pentru a cumpăra “nospa” şi “piafen” pentru a-i calma durerile care te pot scoate din sărite înebunindu-te (şi tu Ben, cam nasol şi naşpa ai făcut cunoştință cu durerile severe, aspre, obraznice).

De la urgență a fost la Vica Dr.Epure Runcu Paul Cristian, vorbă calmă, sigur pe el, din stofă de tergal şi lut bun, pâine de o ființă, pâinea lui Dumnezeu oricea-i zice Ben.

     - Pai atata i-ar trebui domnului (vorba aia) sa nu fie, ca ajunge la radio, imediat..., mediat in Australia!

     - Acuma timpul în care o venit a fost mulțumitor, n-am avut de aşteptat o lume, mult timp, deşi nu-vorba de cei de la fără un sfert, de sfertul academic pe care şi tânăr fiind, când eşti tânar, îl accepți, îl treci cu vederea, că de ne-am fript în iaurt noi suflăm şi în ciorbă, cu toate că starea lui Vica era de găină beată, ca de ducă la cele sfinte, dar era îndoită: "să meargă sau să nu meargă ? c-auzise ea, că până la Dumnezeu te omoră sfinții şi aşa mai departe, că-i mult până a fi ca la carte... "şi eu la nedumerirea ei mă întrebam de politicieni de hois, cea şi ho (tri de ho ! în loc de un di, di căluț, di... şi gândeam la sfânta lor reformă, deci cugetam sau mă prosteam făcându-mă, dar în fapt eu scriam scriind aiurea vrând să exist, vițelul fătând vaca, cum nu s-o mai văzut, cum nu s-o mai pomenit, de nu s-o fi întâmplat în societatea noastră post ceauşistă, de nu s-o fi întâmplat viceversa, altcumva fiind vorba de altceva şi să stârpească Mândraia, Joiana, Bumba... Uneori mai făcându-se fițe şi, chiar dreptate în societatea românească fără să mă înşel nerămânându-se de căruță pe repede-s, pe jos, în târg dând, vânzând sau divorțând de Maria, dar tot Marie, dar cu altă pălărie luând, că şi ursul păcălit de vulpe a rămas fără coadă ori am uitat? “Uite-mă răul!”, am uitat povestea şi tâlcul ei, mulțam fain, Benule !? (şi-n înțelepciunea  mioritică românească, someşan-carpatică, că sunt multe snoave, basme, unele inedite şi Danubio-Pontic, frate Ben).

Nu ți-am pomenit, că nu-mi venise în minte până la chestia cu banii care puteau fi găsiți sub meselor aranjate la castel, chiar în timpul balamucului, petrecerii, de la petrecera muncitorească de pa castel, nu v-am spus, că la noi în casă era un fel de "falanster", dar nu utopic, ci aşa cum pare-mi-se, că-l concepuseră şi prevăzuseră, dar nu le reuşiseră socialiştilor: Dinu Cocea  şi Dobrogeanu Ghera şi altora, care voiseră o societate dreaptă, liberă şi democrată,  altcum, deci: altruistă, şi în casa lui Dragomir şi Veronica se trăia altfel, cu un fel de egalitate, deşi nu toți aduceau bani în casă, dar ni se spuse clar: -"Dacă vă trebuie vre-un leu să mergeți la film sau să vă luați, cumpărați, ceva de la cofetărie, alimentara, luați-vă din puiuc, sertar, numai ne spuneți şi nouă, c-ați luat şi mama venea de la cumpărături cu bacnotele strânse, boțite-n mână demulte ori nenumărate şi-i punea la îndemână în bucătărie fără a se plânge că i-se luase, că le lipseau din agonisală şi asta pentru'că nu erau corupți, hoți, nici din a casei, nici din înafara ei. Ca atare nu se afla careva să  cotrobăie şi de la o vreme ducând rolele de la gară la cinematograf câştigam de fiecare dată câte-un leu şi pe deasupra vedeam filmul din culisa sufleorului fără să fiu văzut de vre-un profesor, de la şcoală dându-ni-se voie doar duminica la cinematograful "Ilie Pintilie", dar dintre profesori mai todeauna erau careva la film, dar nu ca să ne urmărească neapărat pe noi, deşi parcă dracul ne chema să ne amestecăm unde nu ne fierba oala (de mine n-aveau să ştie în Aghireş-Fabrici, Gara-Mare, dar frecventarea, vizionarea, filmelor mă făcuse cinefil înrăit şi-ntr-o vreme chiar îmi pusem în perspectivă să mă fac actor, dar şi scriitor şi chiar am scris la revista Luminița să întreb: cum poți ajunge la o aşa profesiune şi perfomanță.

Uneori omul nervos scoate flacări pe gură cu motiv, dar cine-l mai crede sănătos la bilă, la bibilică mai ales, că are şi două căşti în urechi şi din gură molfăind, ca un bătrân pentru a cărui gingii miezul de pâine i se pare infernal de tare şi uneori mi se pare, că şi Miha ar vorbi singură, că s-ar certa cu sine nemulțumita şi ostenită, ca o epavă împotmolită în malul Dunării: -"Fută-te cine te-o jidănit, să te fută ! "Mamă-sa-i bolnavă şi azi ne-o făcut boala ei figura, a fost o figură nu neapărat Vica, că ea s-ar fi dus cu Marius la Ciubăncuța, dar trebuia s-aştepte salvarea, că m-a făcut să telefonez la urgență îngrijorând-o amar starea deplorabilă a lui mâne-sa, că de la o vreme şi pragul îi înalt cum îi şi movila, muşuroiul, pentru un om bătrân, moşneag, e cât un deal-munte, că neputința rupe legea.

     - Asta e viitorul croit de americani, daca nu se autodistrug. Vor extinde viata omului altoind ADNul omului cu cel de pasare, care ajunge sa traiasca si 600 de ani - unele. Ei fac deja incrucisari cu animale pentru a dezvolta soldati puternici. Pentagonul nu va recunoaste desigur insa ii vom vedea in 10-20 de ani. Oamenii cu cap de pasare pe care ii vedem pe peretii piramidelor din Egipt - nu sunt poezie. Ei au existat. Civilizatia care a construt piramida asa zisa a lui Keops a fost mult mai avansata decat vor Egiptologistii ca noi sa credem.

     - Tolba ți plină de noutăți şi grăitoare, deşi nu tot ce se naşte din pisică mâncă şoareci şi nici tot ce naşte din pasăre zboară.

     - Vezi voi cei deacasa nu aveti curajul sa credeti. Irina Petras scrie intr-un eseu: “Românii nu se pot lăuda, din păcate, cu o bună gestionare a propriului trecut. Glasul lor nu se aude căci nu se rosteşte răspicat. O lungă istorie hărţuită dinspre toate punctele cardinale şi neprielnică unei aşezate aşezări în rândul lumii a condus la o situare temătoare faţă de incontestabilele argumente proprii.  Anul 1989 aducea libertatea, dar nu şi libera, ferma asumare a identităţii. Dimpotrivă, a lăsat loc „ruşinii de a fi român”, a stârnit necugetate puneri la zid ale unor mari personalităţi ale culturii române. În căutare de senzaţional aducător de rating, se scot la iveală ori se inventează detalii scandaloase, se mută accentul de pe valoarea Operei pe „păcatele” autorului ei. Descifrarea în „spaţiul mioritic” a orizonturilor care fac parte din „fiinţa şi substanţa noastră”, tratată de Blaga, a căzut în derizoriu. „Mioritic” numeşte azi tot ce este neînchegat, ticăloşit, jalnic. Trăim suspendaţi, ironizăm orice referire la români şi românesc. Să vorbeşti despre limba română ori despre specific românesc înseamnă să-ţi tragi eticheta de „naţionalist”. Într-o ţară veche, dar care abia de 100 de ani a reuşit să se aşeze în graniţele fireşti, ISTORIA, iată, nu mai merită să fie învăţată. Clipa face jocurile în indiferenţa sinucigaşă generalizată. Se elimină tot ce a pus temelie fiinţei noastre naţionale. Nici măcar limba română nu rămâne neatinsă în acest proces de auto-subminare identitară. Nu ne mai aducem aminte de un Antonio Bonfini – secretar al lui Matei Corvin – care se minuna că „Înecat sub valul de barbari, coloniile romane din Dacia mai exală limba romană şi, ca să nu o părăsească nicidecum, se împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieţii, cât a limbii”. Am auzit pe diverse canale de televiziune un vers dintr-un cântec vechi. El sună aşa: „Ţara noastră-i ţara noastră”. Mă urmăreşte simplitatea solemnă a acestei definiţii aparent tautologice. I-aş adăuga o alta: „Limba noastră-i limba noastră”. Sunt enunţuri simple şi fundamentale. Nimic de negociat aici. Nu fală goală cer ele şi nici nu pot fi motiv de ruşine. Naţionalitatea noastră e un dat, suntem români graţie limbii în care nea-am născut şi cu care am crescut. O calitate de asumat cu demnitate, cu fermitate, cu răspundere. Si nu uita Pavele ca o iubesc si pe ea ca pe tine insa ea, Irina “nu vrea sa stie”.

     - Până la urmă nu-i nimic din vorba care te scoate şi din casa vecinului rostită smâcit, din sucă rea, de Marius: -"Du-te şi-ți cumpără maşină, dacă vrei să mergi acasă la țară, vorbe parese zise ca să-şi evidențieze, ca acel fecior, care piuise strigătura la joc măreț: -"Da, de unde mi-s eu? "şi mamă-sa care rezema pareții căminului sau a şurii îi raspunse făcând râs, distracție şi rămânând de pomină: -"Ia de-aci din curu meu", aşa şi Marius se dase mare, mareț, că cine mi-s eu față de Vali asistenta care o injecta pe Vica, că nu mai departe ieri sângele de frate nefăcându-se apă şi chiar "Mistrețu" fiind bun din fire, dar vrând să se dea mare era ca o cioară vopsită pe bară: "cra, cra... eccetera, eccetera... se câca unde sta, că şi pupăza-i pasăre mândră, dar îi pute cuibul, aşă, că mai ieri, alaltăieri hai vorbă înapoi, de joi mai apoi, uitând, c-a fost cu o zi înainte pupăza din tei şi... "după noi potopul”, îi zice lui soru-sa: -"Nu vii acasă Mihaela?" şi ea la rândul ei nu-l refuză şi-i plăteşte benzina ce-o consumă, deşi frate, frate: neam, neam, dar brânza-i pe bani, dacă omul e un om simțit şi nu se preface, că nu ştie, Miha câştigând un leu slugărind, deservind peste noapte la restaurantul Roman şi permițându-şi să dea lui frate-su banu orbului ori al aceluia care stă cu mâna întinsa şi pălăria cerând ploaie, că de nu cură, picură, pe la spitale ori pe trepte de biserică, oamenii fiind miloşi şi dând zeciuială, că ştie prostimea, că numai făcându-şi milă de nevoiaş, ştiind vorbele lui Iisus: -"dând lui mie-mi dați".

Deabia mi-a căzut fisa legat cu amenițarea sau presupusa ta amenințare, că de nu se poartă bine delicat cu pacienții doctorul Epure, tu-l dai pe post în Australia, deşi-i apă de ploaie, care-n cel mai rău caz îl spală pe doctoraşul plinuț, vrând şi el cu voință să scape de balast, plusul de kilograme (aiasta îi popria-i declarație de dragoste estetică față de sine) deci apa de ploie adunată de țarănci să-şi îmbăieze prunciica pală, dezinfecteză, de niscai microbi ce i-a putut contacta de  la Vica, deşi Vica nu-i are, boala ei fiind de altă natură şi ne-infecțioasă, ne-transmisibilă. Deci concluzia mea e că apropoul tău e o durăitore pentru păsări, o ciuhă,  sperietoare de ciori, că înafară să sperie, ce alte consecințe grave cu atentat la viața produc, filozofule?  Tu ştii, că dacă pe om nu-l atingi la buzunar, dacă nu-l faci să simtă durere, tipii nu se sinchisesc de ce spui tu, că şi la americani cu om-uciderea lor, le intră pe-o ureche şi pe cealaltă le iese şi oamenii continuă să moară în experențele lor trimbulinde, tembele şi mişeleşti de balaur care cere vieți omeneşti pe capete, deşi social-uman se încalcă poruncile dumnezăieşti, dar cui pasă?

Dacă Eminescu e Hristosul Limbii Române, cel mai iubit, cum zici cinstit, Ben Todică, cum zici, ca adevărat român, că eşti dragoste, că eşti Iisus Iisus de poveşti mai presus, mai Iisus, Patrie limba Română, dragoste care dragoste cere, că unde dragoste e, Dumnezeu e cum nu fu altu primăvară, esență, excelență şi conştiință, comoră rără de cazanie ce-o cântă iară şi iară țaranii şi orăşenii noştri, români neaoşi, ca tine de poveste şi aşa, aşa, ca la noi generoşi, altruişti artişti: de veste bună şi de poveste în lupta cu dragoste şi dor nemaipomeniți, vorba lui Coşbuc, fire de tort, a celor ce-s iubire, rost şi fericire-folos din fire pentru ceilalți cu luminos, c-am fost şi suntem, că suntem România, România fiind Raiul înfloitor-roditor, care-n drag, respect, prețuire şi bunătate o avem să  revarse rod şi norod pentru falnic viitor eminescian, viitor de excelența, că existăm carpato-someşan danubiu-pontic, existem cu împăciuire şi bună-n voire şi pace şi pâine pentru popore cu armonie, simetrie şi aiasta şi datorită ție şi vom dăinui cu pace vouă, liturghie-n spice şi datorie nouă în deplină divină omenie, că nu distrugem corola de lumină şi minune de doină, ci-n talanți cu har trăim mulțumiți, drepți şi cinstiți, deşi în propria casă de piatră suntem huliți, dar în ciuda unora vom dăinui cu harta pusă şuhan în cui, vom trăi nobil şi sublim, ca nişte martiri sfinți, trăim cavalereşte, cu inimă de taină mare, să înflorim mai departe eco-sănate în bonus de zile cu bine, cinste şi virtute a neamului, vom dăinui trăind cu drept la veşnicie, poezie cu spațiu şi timp potrivit la loc de oameneni potriviți sfințiți, ca tine, dar şi ca mine fercheş şi nealcoş Făt-Frumos, chiar şi-n pretutindeni primăvara tuturora cu duh de viață şi duh de adevăr, simetrie, în principii de Biblii cale întru armonios către Hristos, că doar aşa cu toții vom fi fericiți, să trăiți bine, Ben!

Irina Petraş e un om matur, critic de calitate, e un om spiritual, om cu integritate morală, om între oameni pentru oameni, om de mare calitate cu suflet şi vorbire distinctă şi deosebită şi românească-aleasă, infinit apropiat cu respect de Patria limba română de obiect, e şi preşedinta U.S.R. filiala Cluj pe merit, c-aici e autonomie, frățietate, ca pe vremea paşoptistă a lui Nicolae Bălcescu, Avram Iancu mare conştiință a Transilvaniei sfânt pământ românesc, pe-acele vremuri istorice nexistând laşitate, fărămițare, ca în satul a lui Bucur devenit mai de mahala, mai de scandal şi țigănie, că unii membri scriitori au dat bir cu fugiții, au fugit de responsabilitate, că-n Bucureşti unii deşetepți au fost nemulțumiți, au fost mai cu moț, ca nimeni şi pe nicăieri dorindu-şi şefie, putere de conducere, deşi meritrocrații şi eştea fără funcții, n-aveau nici o bază, o motivație serioasa umblând cu cioara vopsită, cu doleanța personală şi egoistă la proțap, creerul, aurul cenuşiu, fătându-le mule încălțate şi motani încălțați prin țara lui pasvanti şi la tri păduchi la doi paşi coloană fără sfârşit în Dej vizavi de tribunal dincoace de Someş şi înfloritul câmp de maci, locul de care s-a îndrăgostit vestitul critic şi scriitor Lucian Gruia dar crezându-se-n drept nemulțumiții, ca buric al târgului pe unde nu se întâmpla nimic, ei "el fugitivo" aprinzându-şi paiele-n cap, cum o spune şi Alex.Stefănescu şi purtătorul de cuvânt, mai tânărul critic prof. univ. Daniel Cristea Enache, nemulțumiți nemulțumiții, spărgătorii laşi de grevă, nemulțumiți de marele preşedinte Prof.univ. Nicoae Manolescu, din cauza unor înterese politice viciate şi de prost gust, din cauza a multe orgolii măgărăii calcă-n strachini; (Irina Petraş ştie, c-aş dori să intru în uniunea scriitorilor profesionişti, având la ea în arhivă unele documente duse personal mai necesitând să-mi fac cererea şi nu ştiu ce dosar la care mai priceapă-să şi alții, că peste tot e hârțogărie, birocrație şi nu-i vorba de valoare autentică, de calitea de om, ci de anțe, panțe suferă de mațe şi un doctor în butoi scoate un cuțitoi şi taie burticica, scoate apendicica ciuli-buli, ciuful care ciufuleşte lumea şi nu se vede că-i minunea: buruiana, holbura, ciuful şi batjocura !)

Noi amândoi "pace şi război Tolstoi"dăm în bobi, avem la mii de kilometri depărtare unul de altul (15 mii de km, dar cine şti, cine o măsurat cu prăjina, lanțul, calul, cum o măsurat inginerul Ioan Prodan din Cernuc pamânturile în loturi, parcele, pe raza, perimetru, comunei Recea-Cristur, o aşezare după concluzia lui Vladimir Cinezan ?) noi de la această distanță disperată, depărtare de mări şi țări (cine calculează şi ne spune dacă sunt 7, număr magic ori câte mări şi țări ne desparte, frate Ben?), că n-am aruncat zarurile, dar aici şi aşa norocos prin tine am un job, am dat cu bobii jucând biliard şi şeptică după obiceiul de la Ciudanovița, obicei prost, ca mama-minunii, hazardul plictisit şi obosit născut la apelul de seară, să nu mă spânzure cu ciucurii brâului de toarta inelui şi pentru'că am un dialog cu ministru, interviu amical, cu tine Ben, omule, tu Ben, invitându-mă cu meşteşug la nunta cangurului şchiop, deşi eu mă enervez când Daria-Loredana mă telefonează şi eu a naibii scriu pe cont propriu, dar de unde să ştie mezina, această cenuşăreasă rămasă singură cuc la Ciubăncuța, de unde să ştie, că eu, deşteptul de Barbă-Cot şi voinic de babă slabă, un mucos cu mucii curgându-i pe barbă, că eu scriu în plop: fraer şi în aer şi călare pe un jumate de iepure şchiop, scriu, chiar şi la nunta Zamfirei unde şi pământul era ba lung, ba lat de se întâmpla şi Coşbuc să fie bat, că la astfel de petreceri, care om nu se smțea ca de obicei conform tradiție, care om călca pe bec nesimțându-se bine, ca om ?.

     - Tata lucra in minele de uraniu noaptea la revizia puturilor iar ziua dormea iar cativa golanasi jucau table afara chiar sub geamul apartamentului si striga unul dintre ei regulat; Jocu-i joc si se respecta, Jocu-i joc si se respecta !' pana cand tata suparat ca nu putea sa se odihneasca sa sculat, a coborat jos la ei, ca stateam la al doilea nivel, a luat tablele de pe masa si dandule de capul lor striga 'Jocu-i joc si se respecta, Jocu-i joc si se respecta!, sangele a inceput sa curga si de atunci nu am mai auzit de ei. Am avut un tata painea lui Dumnezeu insa cand ii sarea tandara ma ascundeam sub pat. Era ca Isus in piata camatarilor.

     - Era un Iisus în templu unde afaceriştii făceau mare tămbălău şi nu suntem ati-semiți cum pe nedrept era făcut Eminescu, iar un prieten Tiberiu Groza director la Centru de promovare şi de Conservare a Tradițiilor Culturii Populare al județului Cluj, doar pentru'că nişte copiii colindători în spectacol au colindat uzând de vorbele "jidan afurisit", a fost dat jos din conducere, dar ce era politicul, negobia, unora, urzela altora cauza eliminării, deşi asta, ce vină ce vină avea el, colinda colindată aşa avându-şi valoarea şi autenticul şi de ce să omiți vorbele cu pricina, dacă-n credința poporului ei au omorât, răstignit, omul cel mai fără de vină, pàinea cea mai de-o ființă şi din cauza asta de ce, de ce să se sară peste cal dând afară din serviciu un om de valoare, din cauza, că cineva-i vroia funcția ori globalizarea accerbă vroia să ne pierdem indentitatea națională, noi avându-ne eul, personaitatea specifică, cu unicucitate națională de care nu trebuie să ne ruşinăm fiind distincți, deosebiți, excelenți şi expreşi, ca popor între popoare pentru popoare: pace şi pâine, prin excelența de a fi cum trebuie, ce se cuvine, stare de bine arătându-ne cine suntem prin ceea ce suntem iubire de semeni şi candidați la fericire cu drept de înviere, deci nu condamnați la moarte prin ce zice pesimist istoricul Lucian Boia, că nu expresia: "ca şi" ne va face să dispară Limba română, patria limba română, credința aiasta, asta-i o imbecilitate, o trădare a drepului de a fi laudă de zestre (de ce ne-am sluji răii, văjmaşii, care de mult ne-ar desfința, globalizatori, că popoare migratoare au dat lacomi năvală prădându-ne şi făcând moarte şi prăpăd în popor trecându-ne prin foc şi sabie ori înşelându-ne bunătatea, buna credința, bună-cuvința, când îi credeam pe cuvânt, dar nu erau de cuvânt, ciopârțindu-ne țara, ciobindu-ne cuibul pentru a nu fi perfect, infinit, coloană fără sfârşit Bràncuşi, cu respect sărut la poarta săutului de dulce doină şi lumină, apropiată de obiect?

Vorbe româneşti simțite şi de poveşti, vorbe sfinte din nativul dreptului de a fi, ca marele Eminescu laudă de zestre al vetrei şi a neamului plin de suflet, minte şi divin. Cine-şi închipuia, că Ben e un român, mândru tocmai, că-i român, un talent nativ întru Dumnezeu cu Dumnezeu îmulțit în cuvânt, prin Dumnezeu şi Cuvânt, dovadă, că românii există, există, ca adevărați oameni între oameni, există excelență şi mare conştiință, pentru oameni cu soarele omeniei în suflet, cu luna-n minte, pace, vorbă şi pâine în stomac-fericire din proprie inițiativă, perspectivă, dată cu vrere şi plăcere: iubire celorlați, iubire cu înviere, dați artist şi altruist celorlalți, dragostea nefiind îngâmfare, nici laudă de sine, ci bunăcuvință, omenie, bunătate şi poezie, ca-n cer să fie Rai de bine şi veşnicie şi pe pământ, un dar din dar în sfințenia bucuriei îmulțită Patria limba română cu îndemână, că de ce ne-am compara cu alții, însuşi Dumnezeu întru Dumnezeu răsărit de soare, lumina lumii, naşte lumina din lumină şi lumina lumină fiind laudă şi slavă, pace şi pâine îndestulătoare, îmbelşugartoare, binecuvântare, cum nu mai fu altu mai Hristos cu folos, luminos şi folos, sănătate a pământului-duh de adevăr şi duh de viață !

Te scâi, îți tot fac necazuri, că-s un dificil, mai ales, că şi în timp ce scriam ți-am dat multă bătaie de cap, mult de lucru, dar culmea ți-a plăcut, c-ai mai uitat de boală mutându-ți ca la un copil mintea şi jocul ți-a fost o fizo-terapie intelectuala, un joc spiritual antrenant şi minunat pentru amândoi.

Totu-i bine, reuşesc să citesc pe telefon cartea noastra. N-am crezut, nu mi-a venit să cred, că-i o izbândă citibilă, savuroasă, chiar dacă mie nu mi s-o parut aşa când o scriam, dar acuma citind-o cu toate, că-n unele cuvinte scăpasem câte o literă, pocnesc din degete şi din bici, că totul e un frumos, un întreg, un succes de care mă pot bucura şi eu, ca orice scriitor. CĂUTÂND DUPĂ MERE, recunosc: se datorează stăruinței tale, a minții şi sufletului tău, c-ai arătat multă dragoste, răbdare, perseverență şi înțelegere cu-n om la care i-se nălucea, că--i scriitor, dar datorită ție chiar sunt de adevăratelea începând să-mi tragă brazdă boii scrisului şi nu-i puțin lucru, după cum vorbeşte lumea.

Sper c-acest frumos al graiului să fie super şi pentru alții, dovadă, ca Miclău şi prof.George Anca sunt încântați. Mulțumirile noastre, miez de pâine! E cugetarea unui om demn, deşi merele noastre, Ben, nu-s merele de aur, deşi sunt tentați la ele nişte zmei.

     - Nu-s merele de aur cerute de asazisii academici care te-au inchis in regulile lor. Adevarul absolut e cel vazut de tine nu de cei care stabilesc regula jocului. Tu mereu lupti sa fii recunoscut si acceptat de ei. Ei te-au prins in plasa lor si esti captiv. Luptand sa obtii tineretea fara batranete pierzi adevarata traire. Maxima vietii e ce-a stabilita de tine. Dumnezeu nu te va intreba daca ai fost membru de partid sau ai facut parte din gasca x sau y, te va intreba ce ai inteles tu despre creatie si bucuriile daruite. Nu daca ai fost deacord cu Putin sau Tramp ci daca ai daruit dragoste si mangaiere celui din drumul tau. Eu te inteleg pentru ca tu nu esti singurul HOMER. Tramp asa cum e el “cel mai mare din lume” e o caricatura, spun dusmanii.

     - E prea multă vrednicie, Ben, în aprecierile ce ne sunt făcute, eu fiind, mai ales eu un băligat de la coda vacii, că minerii şi dacă put, put mai plăcut şi dacă, în acea noapte a pământului, în şut alături de ortaci transpiră, profesoru însă, ca venerabilul Anca e parfurmat cu iz de pâine, de prune domneşti şi arome de mere şi mălin din mălinul lui Labiş, o poezie dulce clasică pusă prea timpuriu pe şină de tranvai, ca s-o ofilească şi distrugă, dar nu s-o desfințeze, sinfonia mioritică nativă mai dăinuind, deşi căpriora îşi dase inima celor flămânzi pe vreme de secetă şi criză ce-a năpustiit România şi pe româniii ei, pentru mioriicul lor, pentru'că mai aveau de suferit şi încă şi acuma au cu-n singur dor, ca să existe o lume a păcii, o lume culme a omeniei şi cinstei cu obiectivul muncii acasă CĂUUTÂND DUPĂ MERE în "lauda" de zestre a neamului cu omenia şi hărnicia fetei moşului, o dovadă a cinstei în ceea ce suntem, fiind ca noi şi profesorul George Anca, un om între oameni în dreptul de a fi crin şi omăt pe vârf de Carpați şi curățenie de isop, de smirnă, tămâie, cu betală aveşniciei de verde şi de albastru.

Ben, lumina răsare din noi nefandosită şi ce-a dat Dumnezeu în sufletul nostru a spus şi Ap. Petru, Petros, că nu-i spurcat, pe noi curățindu-ne de păcat însuşi Cuvântul-Dumnezeu, Dumnezeu-Cuvântul (în privința asta neexistând îndoieli, ci convingeri cu însuşi existența, esența şi excelența, ca să explice aprecierile facute laudă şi slavă lui Dumnezeu, grandioase vorbe din firescul limbii-comoară, limba română, un firesc a graiului autohton, autentic, omenesc, un"laudator temporis acti", în tot ce-am scris fiind un travaliu, însuşi soarele muncitorului-plugar harnic care întoarce brazda pentru semănătură din boabe mirabile să răsară o pădure, un lan-pădureț de pâine de toate zilele şi de o ființă conştiință națională raportată Eldorado şi El Greco spiritual-excepțional, magistral, la universal evadându-se din banal.

    - Tu esti deosebit de altii, esti unic, toti suntem si e un dar de pret. Nu exista om fericit in crestere continua, nici un erou nu a murit fericit. Drumul e presarat cu spini si trandafiri. Mai devreme ai fost excitat, etuziasmat iar acum in frgilitate ai cazut le prima adiere de vant. Toti mai marii lumi l-au strigat pe Dumnezeu in final si din asta invatam ca viata e despre tine si creatie nu despre filozofii inventate care sa te intrerupa din drumul tau spre adevar.

     - Concluzia acestui om e omenească, cumsecade, chiar domnia sa scriind artistic, sufletist, artist-poetic, că are stofă pentru aşa ceva. E un om sincer, un om de caracter.

     - Nu te mai injosi. Carte aceasta este pentru oameni care te vor aprecia, sunt destui care au nevoie de ea. Oameni noi, tineri, artisti romani care sunt nealterati/virgini pentru noi deschideri spre lumina locurilor si trairilor in alte forme si simtiri fata de darul darurilor daruit de Dumnezeu. Toata lumea canta rock si manele, muzica usoara si tangou, simfonie sau folclor tu insa canti Jazz folcloric. FII UNIC !!! Nu ti-am cerut sa fii fericit pentru ca OMUL nu stie ce e FERICIREA. Isi fura caciula singur de zeci de mii de ani.

     - Eu şi scriind poezie, eu nu fac gargară cu pioneze, nu ştiu în ce fel scriu, cu ce paranteze şi nici nu caut un gen anume ori un nume, eu îmi am stilul meu şi exprimarea mea de român neaoş pentru' că-s român, nu fără pereche, dar get-beget român, eu, sunt român al timpului obtuz, epigonic, că mulți mulți foarte mulți scriu, iar unii nu-şi văd lungul nasului, de unii, zău, nu-ncap, aieştea orgoliu şi mândrie văzându-se şefi de clan. Nu asta mă întersează, că ei în propria osânză se bareză, blochează.

     - Tu canti JAZZ!  Ei nu inteleg astfe de muzica, "inca", dar vor avea timp sa se indragosteasca de stilul tau. Nu lua pe nimeni in seama pentru ca tu asa joci si daca le place bine, vie in hora, daca nu spunele: dute cu “Doamne ajuta” la discoteca ta insa ai grija sa nu se inburde pe voi. Chestia asta cu datu mare e in toate meseriile. Asta ne duce la razboaie si asta va sfarsi lumea: DATU MARE.

     - Înțăpăturile ne vin din multe părți, din diverse direcții, te mai necăjeşte viața laică, lumească, care şi de are cine se îngriji de banii bisericii, te împunge, străpunge, cu sulița între coaste, ca să-ți cauzeze durere şi lacrimi. Vica e slăbită, amârâta, îți dai silința ca să fie bine, dar tot auzi vorbe şugubețe cu răutate rosite la telefon de Miha către Daria: "-Tu şi tată-tu, Darie, vii cu logăre, cu vorbe, să-mi spui ce să fac, ce am de făcut şi să nu mă duc în oraş, că mica, Vica, trebuie dusă la baie, dar tu din Ciubăncuța cum de ştii? "Mihaela Celemen e ițită, repezită, nu cu vorbe urâte, deşi toată lumea-i nervoasă, zăpăcită, zbuciumată şi cu sufletul zdrobit, ca şi capul şarpelui ieşit la drum în fața drumețului care mai are ceva cale anevoiasă până la mărul de lângă drum.

     - De asta spun. Cand dai o carte la lume trebuie sa fii tare ca te vor intepa din toate directiile. Tipareste cartea ca altcum lumea te va inebuni la cap cum vrea ea si pe placul ei si vei renunta. In felul asta nu vei scoate niciodata o carte serioasa pe piata, o carte reala ci doar cartofi prajiti ca majoritatea poetilor, care fac multe combinatii si rime dar nu spun nimic din profunzimea vietii. Pentru substanta si adevar intodeauna vei fi biciuit si CRUCIFICAT.

     - Tu nu m-ai temperat, ci m-ai avântat transparent cu dealul mai la deal, cum grăieşte româneşte nepotul lui Alexandru Vaida-Voevod, Mircea Vaida, cu dealul mai către munte, mai către limpede de izvoare deabia mijite în floare, ca să răzbată printre stânci şiuşotind în albie mai la vale, mai la poale, în ape curgătoare. Peste tot, de peste tot, una peste alta numai vrbe, vorbe-sărbătoare de apreciere...

     - M-a bucur ca te intorci la poezie!

     - Mi-aduc aminte: regim petenciar, dar cu ce se laudă americanii, dacă nu cu ciuma închisorilor, cu ce măsoară ei, Ben,civilizația dacă nu cu văcarii pistolari, cow-boy de la care a noştri tineri au împrumutat şalopeta, blugii şi cu asprimea închisorilor se mai fălesc aceşti globalizatori, nu-i aşa? Eminescu zicea în Glossa, că ce-i val (fudulie, fală, straiță golă, că traista goală nu dă odihnă, te omoară): valul, ca valul trece.

    - Lasa soarta sa se ocupe de astfel de probleme ca uite ce-au patit Eminescu si Creanga. Nu cerceta aceste legi ca fara sa-ti dai seama inebunesti si iei si-o caramida-n cap.

     - Chestia cu războaiele urâtă, criminală, treabă. Mihaela e puravă, îți scoate peri albi, dar o scol, că trebuia, Vica, dusă la baie, dar Miha: -"Nu trebuia, că mi-am pus ceasu la 6 fără zece". şi-i 6 fără 25', că Vica s-a cerut să mergă şi neputința rupe legea, e căzută sărmana rău în vergea şi singur nu mă descurc şi ea Miha o zis: -" Dacă-i ceva vii şi mă trezeşti peste noapte", dar oi fi greşit, deşi..., că de musai sus sai !, însă cum e cu planul de acasă şi şi vujiala, potriveala din târg ?. După Vica cred, că urmez eu şi-ntârzii în baie câteva secude, dar cu ea, cu Mihaela grabită cum s-o scot la capăt fără să-mi ies din țâțâni, deşi rându-i ca la rând, însă grăbită e repezită Miha, ca fata la măritat fără răbdare, deşi are 50 de ani: -"Să mă duc eu la baie să mă piş, c-am pus ceasu la 6 fără 10 'să sune...". Îi grabită ca şi cum ar scăpa trenul şi ce poți face cu omul ițit, zăpacit, când e pus, e pornit omul pe ceartă din orice, deşi nici pe ochi nu-i spălată încă? S-ar putea, ca eu să nu bag de seamă sentimentele bune, ca om somnuros, că n-am fost încă servit cu cafeluța şi ponios să nu văd să dezleg vaca de la iesle ori s-o vaccinez, pentru a preveni apariția bolii fiind prioritar, mai acut şi mai important şi mai benefic, dacă, chiar vrei să ştii, bravule! (cămaşa se rupe până s-o scoți de pe tine s-o dai la primenit, la spălat). Aiasta e una din multele scene fără importanță din viața noastră cotidină plictisitoare, nepeptănată, anoastă.

Nimic nu-i uşor şi când ni se pare, că va fi uşor, veghea trebuind păstrată cu înțelepciune, că prudența e mama, mana, rugăciunii, care te-apropie cu cererea de ofertă, de dar, că bați convins că ți se va deschide şi ceri, că ți se dă, că nu mai departe Vica trebuia să aibă, cum au mai întotdeauna femeile (nu ştiu de ce ?), Vica trebuia şi avea ultimul cuvânt în casă (pentru asta suntem certați de Mihaela, că numai ea lucra, numai ea e harnică şi la om oricine ce-ar zice: din prea mult lucru efort, epuizează, i se înec corăbiile, ea, Vica, având decizia, având victoria finală, eu, ca bărbat, după ea: "eram laş", eu capul, dar ea era gâtul, eu cedam, abandonan dintr-o comoditate (nu mă mai tociți şi pisălogiți cu: "de ce?"; uneori ca să se evite cearta, "mărul discordiei, dar mai ştii de ce? Vica acuma tace şi mie nu-mi place tăcerea ei, lipsa prezenței ei active, palpitante, cu vervă şi patos, un tonic pe corabia învierii şi lipsa de comunicare mă face să simt lipsa dulceții sau amărăciunii ei, chiar dacă exista un "sâc, sâc, că n-ai mărgele, c-ale mele! "în acest înşiră-te mărgăritar al vieții, era sarea în bucate, era piperul, era picantul-codimentul, gustul, dar acuma e o lipsă inexplicabilă a viului, a energiei, a inspirației, dar o lipsă a paletei cu larg deschis în a fi mă înebuneşte, deşi ea-i în pat cu o față palidă, anemică, cu puținul păr rămas după chimo-terapie, răvăşit, cu o inapetiență din toate privințele, că nu mai are energia, vlaga şi voiciunea care o avea ieri prezentând-o în toate zilele cu postura de artistă, că cine era mai chipeşă, mai evidentă şi mai cu suflet pentru tot cera curat, ordine şi disciplină în aiastă Arcă a lui Noe înainte de a ajunge pe muntele Ararat, după cum s-ar presupune, dar acuma Vica evident n-are nici paşi de păşit, nimic spectaculos, în curva asta de viață cu ghiveci dezmățat, corupt, internațional politic şi de globalizare, deşi lumânarea vieții lui Vica mai pâlpăie cu feştila în burtuca lămpii netăciunită, mai arde uneori cu izbucniri nestâmparate. M-am fost învățat cu vorba ei usturătoare, cu vorbele ei fără şir cântate horitor şi doinite, dar tăcerea asta bruscă mă doare, nu-mi dă linişte, nu-mi dă pace (o fi infernala linişte prevestitoare dinaintea furtunii? furtunii într-un pahar cu apă? că să nu vii tu, Ben, cu ispite şi amăgeli de flori dalbe-pescăreşti şi vânătoreşti, că femei mai sunt, să nu zici, că nu zici bine şi, crede-mă pe cuvânt: mă necăjeşti, că de la o vreme şi mie mi-o trecut vremea ca la bureți usturoiul şi după ploaie chepeneag, că la ce-s mai bun şi eu un ramolit şi un pişolcos, care pute înțăpător, ca o hârtie igenică folosită, urmând doar să tragi apa, ca să mâie hoitul născut, chiar pentru'că nu tot ce naşte din pisică şoareci mâncă ori nu tot e o haznă, mai ales la hazna, în ciudă, du-te-n pisici, du-te-n puii mei, cum zice "Gelu-"Nelu Beldean, dar iată, omule! că nu mă plac, din cauza grijilor, neliniştilor, a poznelor ce mi le fac de unul singur şi în plus, pe deasupra de prisos hulindu-mă , deşi ştiu care-i scorul final, că-ntr-o zi vine mama minunii cu coasa nebatută, ştirbă, dar care om stă omeneşte? (tu crezi, că Ming a ta a stat cu mâinile-n sân ori nu mai vroia să-ți audă glasul la Radio, după surpriza neplăcută, după accidentul suferit, crezi, că n-a mai vrut să te vadă prin casă suflare de om, deşi, ca tine-şi mai putea gasi pe toate drumurile neştiindu-se din ce tufă de veneția sare iepurele mai răsărit, nu trăsnit, ca tine, ba şi cu barbă, că doar tu, no! eşti paşte murgule iarbă verde...  ori da da de acasă, bulibaşa care dă sfară-n țară şi, care împarte jumarile, deşi sfoara-i mai mare ca jumara?). Ceva mă sapă în interior ca un vierme şi mă sfledereşte ca un sfredel în creer neştiind care mai poate fi paza bună care trece peste primejdia rea, grea, Vica fiind la pat bolnavă? Pasivitatea ei, lipsa ei de vigilență, lipsa de miscare, de activitate, țese ca-ntr-un război de țesut, că tortul s-a urzit, firele s-au întins prin ițe şi spată şi se țese miraculoasa pânză de paiangen, deşi de la uțuțat lipsesc : drăgălaşii de elefanți, drăgălaşule, Ben, dar nu-mi place lipsa de curiozitate a lui Vica, pierderea ei în spațiu şi timp, ca o transbordare peste veacuri, de la ea, mai auzindu-se gemete moşmodite-ncet şi rar, ca şi când pe un copil în somn, l-ar certa Maica Preacurată. Nu-mi place nici cum mănâncă, nici cât.., deşi poate fi dusă cu pluta, ea ori sufletul ei dintr-un cer deschis de rusalii se lansează cu paraşuta şi totul e încă viu şi O.K., că un porumbel alb stă mai gata-gata să se înalțe, dar nu perfect, că niciodată nimic nu e perfect, nimic nu-i fără păcat, nu e nici un om negreşit, că însuşi Nichita un foie verde a ciortit din aer albastru lui Eminescu, eterul şi-a ciobit cubul, ca să se întrebe şi mire cu toții: de ce a fi om e lucru mare, dar a fi domn, gazdă, academician..., nu-i nici o mirare, nu-i corect, nu-i perfect ?!

     - Noi nu am inventat viata si avem datoria s-o caram pana la capatul daruit. Soljenitan a scris o lucrare in puscarie de trei volume fiecare a doua mii de pagini, deci in total de 6000 de pagini impotriva comunismului lui Stalin, care a omorat 170 de milioane de oameni, si pe toti cei din jurul lui care nu au fost deacord cu el. Mao Tse Tung, a omorat 70 de milioane (scriu autorii fugiti) ca sa obtina bomba atomica de la rusi si cine stie cate in razboiul lor intern. Vestul au omorat si ei sute de milioane ca sa-si demonstreze libertatea lor democratica in ultima suta de ani. Religia a omorat si ea sute de milioane de oameni pentru credinta. Atunci imi ceri mie sa-ti dau raspuns la adevaratul sens al vietii? La cine si unde sa cautam dreptatea? Cert este ca vom muri intr-o zi. Noi filozofam = ne zbatem. Sotiile noastre se zbat si ele in felul lor. Conducatorii lumilor se zbat si ei. In realitate toti urmam un drum, o harta, un destin. E acest zbucium care ne da dragostea fata de cei de langa noi. Daca Ming nu ma iubeste asa tare, inseamna ca nu va suferi atat de mult la pierderea mea si atunci mor mai impacat insa daca ea se va duce intai, atunci va fi groaznic pentru mine fara ea. SUNTEM PARTE DINR-UN UNIVERS PREA MARE CA SA-L INTELEG. CE E CERT E CA TREBUIE SA NE TRAIM VIATA CU FRUNTEA SUS PANA LA CAPAT, SI OBRAJII SIRUITI IN LACRIMI.

Intelepciunile noastre sunt ca instrumentele muzicale. Unele suna mai duios decat altele dar adevarata simfonie se obtine prin uniunea noastra. Tu nu ai canta atat de frumos fara Vica iar eu fara Ming. Ea intodeauna striga la mine in vocea ei dulce: Nu vreau politica si politicieni in casa!!! Ambasadoarea romaniei a venit la noi la cina, cu Preotul nostru si partenerii lor insa ea nu ia tratat mai diferit decat orice drumet sau strain care ne-a trecut pragul. I-am omenit pe toti cu acelas respect. Le-a pus tot ce am avut mai bun pe masa. Asa erau si parintii mei. Daca ii pasa lui Ming ca mai vorbesc la radio sau nu? Nu stiu. Ce stiu e, ca ii place cand conduc masina la drum lung, sa ii cant cantece in limba romana. Eu acum sunt intr-un fel in papucii Vicai. Datorita dozei mari de medicamente ma desprind incet de cele lumesti, de legaturile materiale si cele emotionale, ca sa nu fie suferinta grea si poate deaceea ne este data si batranetea, ca sa uitam. Sa devenim din nou de “tzatza”. Dute cu gandul sus pe cruce langa Hristos si iti vei usura suferinta dragul meu frate Pavele. Pentru cine facem tot ce facem ? Intreaba-i pe Eminescu si pe Brancusi, pentru ce atatea poezii si piatra cioplita. Ti-ai pus intrebarea cate aschii de piatra i-au intrat in ochi, lui Brancusi? Si pentru ce? Tot ce ii poti da lui Vica e dragostea ta, sa te vada pe langa ea. Si atunci totul va fi mai usor pentru amandoi. Cand eu am inceput sa filmez moartea mamei mele, a fost dupa o luna de stat si bocit cu ea in camera, stiind ca va muri intr-o luna. Dupa o luna obosesti si incet suferinta se transforma in normalitate. Cine nu stie cand vizioneaza filmul, nu poate intelege cum trei copii se pot comporta asa in jurul unui suflet care moare. Aceasta stare se creaza, "cred", ca sa ne protejeze, ca sa nu murim odata cu ea. Ma gandesc acum, atunci nu am simtit asta. Daca te uiti in film in momentul cand oamenii arunca pamant sa o acopere, fratele meu sta pe banca si abia atunci realizeaza ce se intampla: Ca ramane singur.

     - George Anca se ştie cine este, dar eu ce să vă spun, sincer n-am ştiut, că este o aşa somitate culturală cu adevărat, deşi ce-i drept pe bună dreptate i-am cerut pe facebook prietenia, ca unui om adevarat, care într-adevar este, însă totuşi iubirea n-aveam de unde i-o şti, şi nici, că va scrie o prezentare atât de frumoasă la CĂUTÂND DUPĂ MERE, neştiind nici, că scriu cum scriu avându-mi scisul românesc, scrisul vorbit al nației mele şi pe sufletul acestui om de aur, maestu, om cu-n aşa suflet mare n-aveam de unde-l şti pe acest om de omenie, că-i plăceam lui Ben, era altceva, dar, că-i plac şi sunt apreciat de George Anca, e naşpa, extraordinar, mai ales că-i profesor doctor, academician, cu talentul îmulțit cu har, eccetera, eccetera (chiar aiasta e fascinant, colosal, însemnând, că scrisul meu e într-adevăr autentic, de valoare, original, că scriu inedit, cu talent nativ şi luminos, cum zice şi criticul şi istoricul literar Alex. Ştefănescu(vă mulțumesc oameni buni tuturor pentru'că mă apreciați cu-n drag şi cu-n respect, cu prețuire sinceră, dezinteresată). Toată admirația mea pentru calitatea voastră de oameni între oameni, pentru oameni !

Ben, George Anca ne prezintă cartea Căutând după mere, aşa cum o fac ilustrațiile într-o Biblie pentru copiii curioşi şi iscoditori, iubirea lui fiind îndelung răbdătoare, plină de bunătate neâmpovărătoare, e dragoste divină, că unde dragoste e, Dumnezeu e plin de bună-cuvință, plin de căldură a lui, că totul la El e o ispravă serioasă şi o slavă a lucrului bine făcut, Creatorul fiind lumina, măsura şi rostul lucrurilor, pentru'că Dumnezeu-Cuvântul s-a întrupat în noi pâine de o ființă, ca să ne împlinim prin ceea ce noi suntem iubire, calea către adevăr şi viață, c-am am avut în acest sens o menire-misiune, ca şi noi amândoi s-arătăm NĂDEJDEA PHONEXULUI: SPERANȚA ŞI CREDINȚA, C-AVEM DREPTUL DE FI PACE ŞI PÂINE, UN MAI BINE PENTRU TOȚI TRĂITORII DE PE PĂMÂNT.

Nu vi clar, că Mihaiela-Ştefania nu bate pasul pe loc având cui semăna, lui mică-sa Vica, deci fiind într-un dute-vino, nu stă cum nu stă nici apa-n ciur, dar nici nu descântă:

-"Tot pe loc pe loc

Să răsară busuioc."

Cu greu reuşesc s-o fac să mânce o banană  şi dacă-i zic mai fiind în velişul ei o sferde, bucățică, îşi apleacă şi-şi duce mâna la cap Vica ca un copil care deabia mere-n picioare, gest ilustrând, Doamne sfinte, că s-a ruşinat şi dacă mai stărui zice: -"Dute şi-mi dă pace. "Nu mai zic nimic şi mă retrag după ce o ajut punând-o-n pat.

Ce-am fi fără cerul albastru şi fără de foe verde al pământului, Ben? Ar mai avea suport şi sens, poezia? Mihaela s-a spălat pe mâini ca Pilat în ce o priveşte pe maică-sa (şi nu că nu-şi dă înteresul pentru ea, ci pentru'că mă lasă pe mine un neândemânatic, un neputincios, un moaie poame aiurit, cu ea, că altfel e doar caracter şi mult efort şi bunătate, ca să fie bine şi chiar mură'n gură nu poate fi, dar cum sunt eu? aştept ca un om leneş până şi pesmetul muiet?). Mie mi că mere la resaurantul "Roman", se străduieşte pentru existență, în timp ce eu trândăvesc scuzabil s-o grijesc pe mândra mea Vica şi chichineața-i fobia, cucona frică: -"Dacă nu mă descurc de unul singur, ce mă fac?" (e cumva: fugi găină, că te tai ori unde nu-i cap, vai de picioare !?). Cine-ți oferă pe gratis, de-a moaca şi de-a futuți pomană oarece în ziua de azi: pară mălăiață în gura lui Nătăfleață, Sucă-om sucit !? Dacă te temi de apă, mai mănânci peşte, teleleule !?

PR-F. & BT.