CHIPUL OMULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Tot omul
trebuie sa respecte chipul oamenilor vii, pentru a respecta dupa cuviinta si
chipul lui Dumnezeu. Caci chipul Domnului nostru Iisus Hristos este chip
omenesc. Cine nu respecta chipul omenesc nu respecta nici chipul lui Dumnezeu.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 392
LUCRURI SPARTE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cel care se
obisnuieste sa se întarâte si sa se mânie pentru felurite lucruri care nu-l
multumesc (cad, se sparg), care nu se potrivesc si asa mai departe, acela se
obisnuieste sa se mânie si pe oamenii care din oarecare pricina nu îi fac pe
plac, care i se împotrivesc cu voie sau fara voie. Trebuie sa rabdam toate cu
seninatate, iar la cel mai mic început de mâniere sa ne pocaim înaintea lui
Dumnezeu si sa cerem ajutorul Lui pentru noi, cei neputinciosi.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Spicul viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere de
Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 134
Iisus Hristos vazut de un musulman
care a studiat Coranul
A aflat din Koran ca Isus este
Dumnezeu.
S F E R A
Sfantul Vasile cel Mare
Gândeste-te
la cuvintele lui Dumnezeu, care strabat creatia! Au început de atunci, de la
facerea lumii, si lucreaza si acum si merg mai departe pâna la sfârsitul lumii.
Dupa cum sfera, daca se împinge si este pe un loc înclinat, merge la vale
datorita constructiei sale si a însusirii locului, si nu se opreste înainte de
a ajunge pe un loc ses, tot asa si existentele, miscate de o singura porunca,
strabat în chip egal creatia, supusa nasterii si pieirii, si pastreaza pâna la
sfârsit continuarea spetelor, prin asemanarea celor ce alcatuiesc speta. Din
cal se naste un cal, din leu un leu, din vultur un vultur si fiecare din
vietuitoare îsi pastreaza speta prin continui nasteri pâna la sfârsitul lumii.
Timpul nu strica, nici nu pierde însusirile vietuitoarelor, ci, ca si cum acum
ar fi fost facute, merg vesnic proaspete împreuna cu timpul.
Sfantul
Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed.
IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 171
P E T I C U L
Sfantul Nicolae Velimirovici
Peticul cel
nou la haina cea veche. Aceasta expresie desemneaza metoda înnoirii de fatada,
necrestine, atunci când omul se schimba doar pe dinafara, croindu-si în parte
ceva nou, însa înlauntrul sau nu se schimba si ramâne la fel ca înainte.
Aceasta se refera la toti cei care cauta sa-si îndrepte starea lor prin
„cârpeala cea veche”, în loc sa se înnoiasca pe sine smerindu-se prin
Mântuitorul Hristos. Asa cum peticul cel nou îndata se desprinde de haina cea
veche, marind numarul jalnicelor zdrente, tot astfel si pacatosii cei vechi
leapada noua învatatura a Domnului, deschizând ranile cele vechi, mai puroinde
si mai grave decât au fost mai înainte ca ele sa fie descoperite.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 57
LINISTEA DE ADANCIME
Parintele Arsenie Boca
Iisus
doreste de la toti credinciosii lumii o liniste de adâncime: linistea credintei
în Dumnezeu. Aceasta ar da sa se înteleaga ca în jurul unui om linistit (din
cauza radacinilor lui în Cer) se face liniste pe pamânt.
Parintele
Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul
XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 75.
EGOISMUL
Arhim. Efrem – Arizona
Astăzi vom
vorbi despre marea boală duhovnicească, care se numește egoism.
Egoismul
este o patimă irațională care biciuiește în adevăratul sens al cuvântului
neamul omenesc. Toți oamenii suferim de această mare boală. Pe omul egoist,
egoismul îl face de rușine și îl teatralizează.
Suntem
chemați de Dumnezeu să ne nevoim, să ne luptăm împotriva acestui egoism, pentru
a ne slobozi de el.
Omul vechi
este starea pătimașă a sufletului, adică de fapt egoismul. Toate patimile,
toate păcatele, toate căderile, au egoismul ca început, ca punct de pornire.
Mare rău. Nu-l lasă pe om liniștit, ci îl tiranizează zi și noapte. Toți
oamenii, în general, suferă de acest rău și mai mult decât toți eu, păcătosul.
La început,
când eram lângă sfântul meu Stareț, când am mers pentru prima oară în acel loc
lipsit de mângâiere din pustie, acolo lângă acel om, am cunoscut și am văzut în
faptă egoismul meu.
Când eram în
lume, oamenii credeau despre mine că eram un copil sfințit. Eu mă împotriveam
acestor laude, însă ele încet-încet au început să-mi facă rău. Iar acest rău
l-am văzut în faptă, atunci când am pus început, după Dumnezeu, să mă vindec de
toate patimile mele.
Când am merg
la Starețul Iosif, îndată, din prima zi, a început supravegherea, a început
vindecarea mea. Mă trata cu asprime, mă mustra mereu, mă certa și asta mă
obosea destul de mult, pentru că eram slab sufletește.
Este
adevărat că atunci când mă mustra, adică atunci când punea medicamentul pe
rană, mă durea. Egoismul se răscolea înlăuntrul meu și-mi spunea de ce Starețul
folosea numai cu mine o astfel de pedagogie aspră. De ce să mă mustre? De ce
asta? De ce cealaltă? Eu, cu rugăciunile Starețului, mă împotriveam, nu eram de
acord, mă războiam cu el. De multe ori, după o pedagogie aspră, mergeam în
chiliuța mea, luam icoana lui Hristos răstignit și plângeam deasupra ei,
spunând:
„Preadulcele
meu Iisus, Tu fiind Dumnezeu fără de păcat, ai răbdat atâtea și atâtea rele,
atâtea clevetiri, atâtea ocări și luări în râs din partea unei mulțimi atât de
mare de oameni care Te urau și aveau atâta răutate împotriva Ta, dar pe toate
acestea le-ai răbdat cu atâta îngăduință pentru dragostea și mântuirea mea. Iar
eu, un om păcătos, un pătimaș și vrednic de milă, mă împotrivesc și spun: de ce
Starețul îmi pune un medicament atât de amar pentru mântuirea mea? Însă eu
primesc cele vrednice de cele pe care le- am săvârșit. Prin urmare nu am nici o
îndreptățire, ci trebuie numai să fac răbdare și să ridic crucea pe care mi-a
dăruit-o bunătatea Ta pentru mântuirea mea”.
Acestea le
spuneam lui Hristos și cu adevărat primeam multă ușurare. Odată după un astfel
de plâns, am simțit o putere in inimă, încât doream să rabd până la sfârșit,
până ce mă voi fi răstignit sufletește, care să primesc după aceea învierea
sufletului meu.
Multe pilde
ale sfinților bărbați ne dau mult curaj ca să ridicăm și noi această cruce,
această greutate în înfruntarea înfricoșătorului egoism. Egoismul este o patimă
înfricoșătoare, grea, care încurcă foarte greu inima noastră. De aceea marele
Părinte al pustiei, Pimen, spune că cel care vrea să-și dezrădăcineze patimile,
suferă și varsă sânge. Și într-adevăr, acesta este adevărul.
Când cineva
ne mustră, ne jignește, îndată înlăuntrul nostru se produce o respingere, o
greutate lăuntrică, o întristare, o înăbușire, o presiune care ne împinge să ne
împotrivim, să răspundem, să ne mâniem pe acel om care ne-a făcut aceasta. În
acea vreme este trebuință de o strângere, trebuie să înghițim adânc în sufletul
nostru otrava acestui egoism. Să înăbușim fiara care vrea să iasă afară și să
ne învinovățească. Și dacă, de fiecare dată, în astfel de cazuri, înfruntăm
răul în acest chip, înăbușind fiara când vrea să iasă afară, odată cu trecerea
vremii, va pieri înlăuntrul nostru. Atunci când cineva va închide o fiară
într-un loc închis și nu este hrănită, în mod firesc, după un interval de timp
va muri. La fel și cu această fiară, egoismul, dacă nu o vom hrăni prin cedări,
încet-încet, cu Harul lui Dumnezeu, va dispărea.
O fecioară a mers la Avva Pamvo și
i-a spus:
Avva, eu
postesc mult și mănânc la șapte zile. Fac și alte nevoințe. Am învățat pe
dinafară Vechiul și Noul Testament. Ce mai trebuie să fac ca să ajung la
desăvârșire?
Atunci înțeleptul bătrân i-a spus:
Fiica mea,
atunci când cineva te ocărăște, te ia în râs, simți înlăuntrul tău că te laudă?
Nu.
Dar când te
laudă cineva, simți că te ocărăște?
Nu, Avva.
Mergi, fiica
mea, căci nimic nu ai făcut până acum.
Avva Pimen
mai avea șase frați. Cel mai mare era Avva Anuv. Și au plecat toți frații să
locuiască într-o chilie, într-un templu idolesc, lângă care era o statuie a
unui zeu. Într-o zi Avva Anuv a mers și a început să arunce cu pietre în
statuie și s-o ocărască. A doua zi a mers și a început să rostească înaintea ei
multe cuvinte de laudă.
Când l-au văzut pe Avva făcând
acestea, frații lui l-au întrebat:
Cu acestea
pe care le faci, ce vrei să ne înveți?
Iată, când
m-ați văzut aruncând cu pietre asupra idolului și ocărându-l, mi-a spus ceva?
Nu.
Dar a doua
zi când l-am lăudat, ați auzit să-mi spună ceva?
Nu, Avva.
Dacă vreți
ca să rămânem toți împreună și să trăim în dragoste, așa trebuie să facem. Să-l
răbdăm unul pe celălalt.
Egoismul
este o moștenire pe care am primit-o de la strămoșii noștri, Adam și Eva. Ei au
fost biruiți de către diavolul, lucifer. Acesta este începutul egoismului.
Lucifer era
mai-marele primei cete de Îngeri. Era cel mai aproape de slava lui Dumnezeu. Se
desfăta de întâiul Har. Primea vestirile, descoperirile înaintea celorlalte
nouă cete. Cu toate că avea această slavă și Har, a cugetat cu vicleșug
împotriva lui Dumnezeu. Spunea în sinea sa: „De ce Dumnezeu să fie atât de sus?
De ce să aibă această slavă? De ce să ne închinăm Lui? De ce toate să se supună
Lui? Oare eu nu pot deveni dumnezeu? Mă voi sui și eu la înălțime și voi sta lângă
El. Voi deveni și eu asemenea Lui și toate se vor închina mie. Și voi avea și
eu aceeași slavă”.
Când a
cugetat acestea și le-a crezut, îndată Dumnezeu l-a aruncat de la Fața Sa, l-a
aruncat jos. Și toată ceata sa s-a pierdut în abis. La fel este și cu orice om
mândru și egoist, este aruncat de la Fața lui Dumnezeu
FRUMUSETEA FLORILOR
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cât de minunate si felurite ca forma, culoare si miros sunt nenumaratele flori si, îndeobste, plante din natura si din feluritele clime ale pamântului! Nu te poti îndulci destul de înfatisarea si mireasma lor. Daca plantele sunt atât de minunate, sa ne gândim ce buna mireasma vor raspândi în rai sfintii, dreptii lui Dumnezeu din toate tagmele, rangurile si vredniciile! „Daca pe iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu asa o îmbraca, nu cu mult mai vârtos pe voi, putin credinciosilor?” (Matei 6, 30) Straduieste-te, omule, sa ajungi la frumusetea cea launtrica a credintei, a virtutii si nu te lenevi. Ce buna mireasma raspândesc, mai presus de cea a orisicarei flori, moastele sfintilor! Minunat este Dumnezeu întru sfintii Lui!
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Spicul viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere
de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 166
L U P A
Sfantul Ioan din Kronstadt
La lumina
soarelui vedem deslusit toate obiectele, îndeosebi cele apropiate, pe cele mai
mari si pe cele mai mici, dar cu o lupa sau cu un instrument optic maritor
vedem clar si obiectele foarte mici dar si pe cele îndepartate. Tot astfel
Sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu si toti Îngerii Domnului, aflându-se
neîncetat în Dumnezeu, în Lumina cea vesnica, în Fiinta cea mai simpla, uniti
în chipul cel mai strâns cu Ea, vad toate nevoile noastre, ne cunosc toate
gândurile, dorintele, simtamintele, intentiile, faptele, aud toate cuvintele
noastre. De aceea, chemând înainte de toate pe Domnul, sa chemam cu
nezdruncinata credinta si cu osârdie întru pocainta pe Maica Domnului, pe
Sfintii Îngeri, pe Sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu, în ajutorul nostru
cu nadejdea ca vom fi auziti – si sa vietuim în sfi ntenie, asa cum sfânt este
Domnul, cum sfinti sunt si Sfintii.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed.
Deisis, Sibiu, 1996, p. 240
RADACINILE
Sfantul Sofronie Saharov
Pentru a
zugravi mai limpede tabloul caii noastre crestine, asemenea Parintilor, vom
alege metoda pildei. Când ne uitam la un pom batrân, de veacuri, care îsi
înalta coroana pâna în nouri, noi stim ca puterea radacinilor lui care se
afunda în adânc trebuie sa fie pe masura dimensiunilor sale. Daca radacinile
lui nu ar patrunde în întunecatele sânuri ale pamântului, poate tot atât de
adânc pe cât este de înalta coroana; daca întinderea radacinilor sale si
puterea lor nu ar fi pe masura volumului si greutatii partii vazute a
copacului, ele nu ar putea nici sa îl hraneasca, nici sa-l tina în picioare: un
vânt slab l-ar putea doborî. Tot asa si în viata duhovniceasca a omului. Daca
constientizam maretia chemarii noastre în Hristos, cu alte cuvinte, alegerea noastra
în Sfatul cel mai înainte de veci al lui Dumnezeu spre înfiere, iar aceasta mai
înainte de zidirea lumii, atunci de aici noi nu ne vom înalta în mândrie, ci cu
adevarat ne vom smeri. Miscarea în jos, în întunericul cel din afara, este de
neaparata trebuinta noua tuturor, pentru a ne tine în adevaratul duh crestin.
Ea se exprima printr-o necontenita amintire a nimicniciei noastre dintru
început, prin cea mai aspra osândire de sine în toate. Si cu cât mai adânc se
pogoara omul în osândirea de sine, cu atât mai mult îl înalta Dumnezeu. „Zic
voua… ca tot cela ce se înalta pre sine smeri-se-va, iar cel ce se smereste pre
sine se va înalta” (Luca 18, 14).
Sfantul
Sofronie Saharov, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, traducere de Parintele
Rafail Noica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 107
SIMTUL GUSTULUI
Sfantul Nectarie al Eghinei
Prin intermediul gustului suntem îndrumati spre alegerea alimentelor pe care le cunoastem si le clasificam pe baza sucurilor ca fiind de diferite tipuri: acre, dulci, amare, sarate si astringente, acceptându-le pe cele placute si respingându-le pe cele neplacute. Întelepciunea lui Dumnezeu a asezat ca paznic credincios pe lânga acest organ de simt organul mirosului, spre a tine departe tot ceea ce ar putea sa ne puna viata în primejdie prin gust si prin dizolvarea lichidelor în organul de simt al gustului. Gustul este un simt deosebit pentru ca transmite sufletului fidel si amanuntit proprietatile oricarui tip de lichid cu care intra în contact, iar sufletul se pronunta cu privire la calitatea acestuia.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 83
PARASIREA CUIBULUI
Parintele Rafail Noica
Originea îti
este cuibul, ca al pasarilor. Pasarea se naste într-un cuib; pâna-i cresc
aripile si îsi ia zborul, creste în cuibul acela, dar dupa aceea, de multe ori,
nu se mai întoarce în acel cuib niciodata. Omul, în orice caz, îsi face aripi
duhovnicesti catre fiinta lui, catre vesnicia lui si zboara acolo, în vesnicie.
Parintele
Rafail Noica, Celalalt Noica, Ed. Anastasia, Galati, 2002, p. 37.
PESTELE
Sfantul Vasile cel Mare
Fiecare neam
de peste are hrana sa deosebita. Unii pesti se hranesc cu mâl, altii cu alge,
altii se multumesc cu ierburile care cresc în apa. Cei mai multi pesti se
manânca unii pe altii; cel mai mic dintre ei este hrana celui mai mare. Daca se
întâmpla vreodata ca pestele care a înghitit un peste mai mic sa fie prada
altuia, atunci ajung împreuna în pântecele celui din urma.
Ce altceva,
oare, facem noi, oamenii, când împilam pe cei saraci? În ce se deosebeste de
pestele cel din urma omul, care prin lacoma lui iubire de bogatie, îi baga pe
cei slabi în sânurile nesatioase ale lacomiei lui? Un om a luat acelea pe care
le avea saracul; dar tu, înghitindu-l pe acela ti-ai facut din bogatia lui
bogatia ta. Facând aceasta nedreptate mai nedrept te-ai aratat si mai lacom
decât lacomul. Vezi sa nu te astepte si pe tine acelasi sfârsit ca si pe pesti:
undita sau vârsa sau mreaja. Ca negresit si noi, daca vom face multe
nedreptati, nu vom scapa de osânda cea din urma.
Sfantul
Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed.
IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 150
FURTUNA SI CORABIA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cautati mai
întâi Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga
voua” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip sa cautam mai întâi Împaratia lui
Dumnezeu? Iata cum. De vezi furtuna bântuind si urlând cu furie sau citesti
undeva despre un naufragiu, adu-ti aminte de furtuna patimilor omenesti, cea
care nu trece zi sa nu iste muget si tulburare în inimile oamenilor si care
face sa esueze corabia duhovniceasca a sufletului, sau chiar corabia
societatii. Roaga-te sârguitor lui Dumnezeu sa potoleasca furtuna pacatelor,
precum a potolit oarecând cu cuvântul Sau furtuna pe mare, si sa dezradacineze
din inimile noastre pacatele, readucându-ne pentru totdeauna linistea.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257-258
PUTEREA LUMII
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Omul,
abuzând de libertatea pe care a primit-o de la Dumnezeu, a cazut din starea lui
cea dintâi si, din stapân a devenit rob, rob al instinctelor; toate s-au
întunecat înlauntrul lui iar odata cu caderea lui s-a tulburat toata creatia.
În niste prapastii întunecate urla slugile iadului, care încearca sa încurajeze
faradelegea, desfrâul, pacatul. Pe anumite unde, prin unele programe, prin
unele pagini, satana cu insistenta încearca sa ni se strecoare în suflet, în
gând, în inima si în viata, noua si copiilor nostri. O lupta, un razboi urias a
pornit satana pe pamânt împotriva lui Hristos.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 90-91
LUMANARICA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Pentru
arderea înaintea Domnului în vremea rugaciunii sa nu te zgârcesti la o lumânare
din ceara: adu-ti aminte ca o arzi înaintea Celui care traieste întru lumina
neapropiata si din lumina Sa te lumineaza si pe tine. Lumânarica ta e ca o
jertfa de ardere de tot adusa Domnului; deci, ea sa fie dar adus lui Dumnezeu
din inima desavârsita. Sa-ti aminteasca faptul ca tu esti dator sa fii
luminator care arde si lumineaza. „Acela” – s-a spus despre Ioan Botezatorul –
„era faclie care ardea si lumina” (Ioan 5, 35).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, In lumea rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003, p. 110
B A I A
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vedem ca
oamenii, întrând în baie, se spala de urâciunile si murdariile trupesti si ies
din baie curati si îmbracati în camasa alba. Tot asa si crestinii, intrând în
baia Sfântului Botez, se spala de întinaciunea pacatelor, se curata si se
sfintesc, se îmbraca cu haina prealuminoasa si scumpa a dreptatii lui Hristos
ca si cu o porfira împarateasca si se fac fii ai Împaratului Ceresc si
mostenitorii Împaratiei ceresti, si ies de acolo curati, sfintiti, îndreptati,
precum graieste spre mângâiere Apostolul: „Dar v-ati spalat, dar v-ati sfintit,
dar v-ati îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos si în Duhul Dumnezeului
nostru” (1 Corinteni 6, 11). De aceea Sfântul Botez este numit de catre Apostol
„baia nasterii” (Tit 3, 5). Pentru ca la Sfântul Botez ne nastem din nou, noi,
cei ce pieriseram, ne vom mântui si ne vom înnoi, ne vom curata si ne vom
spala, devenind „faptura noua în Hristos” (2 Corinteni 5, 17).
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Comoara duhovniceasca din lume adunata, traducere de
rasofora Domnica Talea, Ed. Egumenita, Galati, 2008, p. 398
TEMELIA PORUNCILOR
Avva Ioan cel Pitic
Avva Ioan
cel Pitic zicea: „Nu se poate zidi o casa de sus în jos, ci de la temelie catre
acoperis”. Îl întreaba: „Ce înseamna aceasta?”. El raspunde: „Temelia este
aproapele, pe care trebuie sa-l câstig si sa-i fiu de folos mai întâi. De el
atârna toate poruncile lui Hristos”.
Avva Ioan
cel Pitic, Patericul sau Apoftegmele Parintilor din pustie, traducere de
Cristian Badilita, Ed. Polirom, Iasi, 2005, cap. Despre Avva Ioan cel Pitic,
Cuvantul 39, p. 168
NECUVIINTA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cine este
necuviincios cu oamenii va fi necuviincios si cu Dumnezeu. Respecta în om
chipul lui Dumnezeu, maretia si splendoarea sa nepretuita, rabda cât poti de
mult greselile si ratacirile omului cazut, pentru ca si Domnul sa ti le rabde
pe ale tale. Vrajmasul neamului omenesc si al lui Dumnezeu, nefiind în stare
sa-si verse rautatea asupra lui Dumnezeu, cauta cu orice chip sa si-o verse
asupra omului – chipul lui Dumnezeu – si, o data cu aceasta, toate gunoaiele
sale: întunericul, trufia, invidia, pe care le-ar dori intrate în om. Respecta
omul, mântuieste-l, pazeste-te si pe tine însuti, nu te enerva, nu fi rau,
pizmas, nu ofensa, nu minti, nu curvi, nu fura...
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 250
CRINUL
Sfântul Nicolae Velimirovici
Crinul este
simbolul neîngrijorarii. „Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se
ostenesc, nici nu torc” (Matei 6, 28). Ei îsi tes astfel de odajdii, ca nici
împaratul Solomon nu a fost îmbracat în asemenea vesminte întru toata slava sa.
Sfântul Nil Sinaitul, în lucrarea sa „Despre iubitorii de argint”, scrie despre
însemnatatea crinului ca simbol: „Sufletul desavârsit este asemenea crinului
între maracini, iar aceasta însemneaza sufletul care traieste fara griji
desarte în mijlocul celor care se îngrijesc de multe”.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 39
STIINTA SUPREMA
Sfantul Ioan din Kronstadt
„Cautati mai
întâi Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga
voua” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip sa cautam mai întâi Împaratia lui
Dumnezeu? Iata cum. Daca esti elev sau student la vreo institutie de
învatamânt, sau functionar, sau ofiter la indiferent ce arma, sau tehnolog,
pictor, sculptor, industrias, maistru de atelier, adu-ti aminte ca pentru
fiecare dintre noi stiinta suprema este sa fii crestin adevarat, sa crezi cu
adevarat în Dumnezeu, Cel în trei ipostasuri, sa „vorbesti” în fiecare zi cu
Dumnezeu în rugaciune, sa iei parte la sfintele slujbe, sa respecti poruncile
si rânduielile Bisericii si sa-L porti în inima pe Iisus înainte de lucru, în
timpul lucrului, dupa lucru, fiindca El este lumina, puterea, sfintenia si
ajutorul nostru.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257-258.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu