Dacoromâncele care au adus
omagiu Neamului prin frumuseţe şi spirit
„Maica Domnului
este Crinul neamului omenesc.”
(Sfântul ARSENIE Boca)
Primele FEMEI frumoase ale omenirii au fost Reginele Hestia şi Tomiris, cărora le-au urmat
cele 12 înţelepte SIBYLE-
profetesele Neamului primordial pelasg: Persica,
Sibica, Delfica, Himera, Laţia, Numeea, Heles, Frigia, Europea, Tibrutica,
Erythreea, Cassandra, cele care alături de ceilalţi profeţi traci ai lumii
au proorocit alegerea Fecioarei Maria
de către Dumnezeu privind misiunea
renaşterii şi mântuirii omenirii: „Naşterea Domnului din Fecioara
Maria, din viţa regală geto-dacă, Naşterea
Sfântului Prunc la Betleem, Venirea Învăţătorului Moral al
Omenirii-Iisus Hristos, Venirea Proocului cel Mare din marginile de Sus,
Venirea Zilei luminoase în care Domnul Cel de veci pentru păcatul tuturor va fi
trimis şi după trup va vieţui, Vestirea Magilor, Răstignirea pe Cruce, Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
Pogorârea Duhului Sfânt, etc.” (c.f. Aelian, V.H., Histoire Grace. II; Diodori Siculi, Pausaniae Descriptio Graeciae I; Apollodori
Bibliotheca, I; Plutarque, Oeuvres.
Tome XIV; Herodoti, lib. IV; Suidas; Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică.
Ed. Obiectiv-Craiova, Theodor Zielinski-Sibyla, Ed. „Meta”, 1994, ş.a.)
MARIA - Fecioara
MARIA Vlaherna - Carpatina - MAICA Domnului
nostru Iisus Hristos – Împărăteasa
Cerului şi a Pământului, adorata Crăiasă de Eminul Mihail Eminescu este o
Regină a Frumuseţii şi o Împărăteasă a Spiritului. „Mulţumesc înaintea lui Dumnezeu,
spunea tracul nostru Sf. Dionisie Areopagitul, care a cunoscut-o personal pa
Maica Domnului, când am văzut cu ochii mei pe cea mai frumoasă decât toate femeile din
lume şi mai înfrumuseţată decât toate puterile cereşti, pe Maica Domnului
Dumnezeului nostru Iisus Hristos.”
(Diacon Gheoghe Băbuţ, Maica Domnului
Ocrotitoarea României. Editura Pelerinul Român, Oradea, 2000, p. 33)
Dincolo de chipul Ei frumos, de Fiinţa Ei sublimă se urzea o lume a
fascinaţiei, o lume de vis în care
surâdeau Viaţa, Harul, Libertatea, Adevărul, Binele şi Frumosul.
„Cine este Aceasta, ca zorile de
albă şi curată?/ E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată./ Stăpână
Porfirogenetă şi Doamnă a dimineţii,/ Logodnica Mângâietorului, Preschimbător
al vieţii,/ spre Tine, noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!/ Ia-ne şi pre noi
părtaşi ai sfântului munte Tabor.” (Ieroschim. Daniil Tudor/ Sandu Tudor, Scrieri I. Ed. Christiana,
Bucureşti-1999, p. 24)
MARIA Magdalena
S-a născut în Cetatea tracă
Magdala, în familia armânului – palestinianTeofil.
Gândurile şi fiorurile ei
treceau în caleaşca lor de aur, smerind azurul ce cobora în noaptea înstelată,
când Luna îşi scutura pulberea pe pământ în franjurii de argint.
Dincolo de ea, o priveau ochii
lui Iisus ce emanau o frumuseţe dumnezeiască, iar în privirea Lui se zămislea
adevărata Dragoste neomenească şi nepământeană.
DOCHIA – prinţesa fiică a lui Decebal
În Ţara Bucuriei Daciei Mari
în care a odrăslit Nemurirea, în Neamul în care a înverzit şi cântă Primăvara,
în Naţia în care a înflorit prima oară Dorul, în Vatra Carpatină, s-a întrupat
Profeţia, iar în braţele Veşniciei în care se leagănă Nemărginirea, de-a lungul
şi de-a latul ei, Frumusţea şi-a ţesut sufletul din mireasma diafană a Naturii
plină de sărbătoare, întrupându-se în mirifica prinţesă Dochia.
OLIMPIADA – Sfânta
Născută în jurul anului 360,
la Constantinopol într-o familie aristocrată şi deosebit de bogată. Bunicul ei,
tracul Flavius Avlavius a făcut parte din primul nucleu al castei senatoriale
create de Constantin cel Mare, sfetnic al împăratului, vicar al diecezei Asia,
prefectul pretoriului Orient, al doilea om în stat. După moartea marelui
Împărat, fiul său Constanţiu l-a exilat în Bitinia şi l-a executat. Tatăl ei
Seleuc/ Seleucus ajunge comitele Cetăţii Constantinopol sub împăratul Iulian
Apostatul, dar sfârşeşte tot prin moarte tragică. Rămâne orfană şi
moştenitoarea unei averi colosale, avându-l tutore pe senatorul Procopius,
prefectul Capitalei imperiale, iar mentori pe arhiepiscopul Constantinopolului
Nectarie, patriarhul Ioan Gură de Aur şi pe episcopul Grigorie de Nazianz.
Căsătorită pentru scurt timp, rămâne văduvă, se călugăreşte, ajunge diaconiţă
şi fondează o mănăstire lângă Catedrala Sfânta Sofia, pe care o înzestrează cu
cele 50 de fecioare, fostele ei cameriste şi alte 200 de fecioare, adunând o
obşte de 250 de monahii. A donat Catedralei Sfânta Sofia 10.000 livre aur,
100.000 livre argint, toate proprietăţile din provinciile Tracia, Galatia,
Capadocia Prima, Bitinia şi toate casele din Constantinopol.
După exilul inuman şi
nelegiuit prelucrat şi provocat de Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, în urma
Sinodului de la Stejar (Septembrie
403), prin graţia împărătesei
Eudoxia, tema criticilor virulente ale patriarhului Ioan Gură de Aur,acesta a
ajuns în Bitinia, dar în Octombrie s-a întors triumfător la cererea poporului
evlavios. Intrigile ierarho-aristocrate s-au înteţit, fiind arestat în anul
404,de Învierea Domnului şi trimis în exil pe 20 Iunie 404, la Cucuz, iar în
August 407, pleacă în alt exil la Pityus, murind pe drum lângă Comana în 14
Septembrie 407.
În perioada exilului, ucenica
sa Olimpiada dincolo de corespondenţa inedită de un înalt rafinament spiritual,
a făcut multe demersuri pentru întoarcerea şi repunerea în drepturi a marelui
Ierarh, demersuri care i-au atras la rându-i intrigile sceleraţilor imorali
împingând-o şi pe ea pe drumul exilului.
Despre Prietenia de har şi de
aur dintre Diaconiţa Olimpiada şi patriarhul Ioan Hrisostom se spunea: „Prietenia lui Ioan pentru Olimpiada este de
cea mai bună calitate. Ea face cinste atât unuia, cât şi celuilalt.”
(Demetrios de Phaleron, Epistolografi
graeci, Ed. Hercher, Paris, 1873, Epist.I,
1c.)
Ioan Gură- de Aur, patriarhul Constantinopolului,
o caracteriza pe diaconiţa Olimpiada astfel: „Milostivire, simplitate, smerenie sunt trăsături suficiente pentru a
compune un chip plin de farmec. Ele ascund o inimă de aur, nestricăcioasă ca
aurul însuşi.”(Epist.XVI, 1b.) (
Sf. Ioan Gură de Aur, Scrisori din exil
către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi. Trad. Ioan I. Ică jr.
Deisis-Sibiu, 2003, p.
ELENA – Împărăteasa Bizanţului
Elena vine din seminţia noastră dacică, fiind înzestrată de
Dumnezeu cu o frumuseţe nemărginită, o inteligenţă aleasă, o bunătate pe măsură
şi o virtute cerească -smerenia, calităţi suverane în care l-a crescut şi l-a
educat pe fiul ei şi viitorul Mare Împărat al lumii. Constantin i-a dăruit Mamei sale palatul de la Sessario, din
Lateran, unde s-a dedicat în exclusivitate slujirii Mântuitorului prin
credinţă, nădejde, demnitate, dragoste şi filantropie. A rămas în istorie ca
cel mai mare ctitor de lăcaşuri sfinte.
Împărăteasa ELENA - cinstită la demnitatea
cerească întocmai cu Apostolii Domnului.
MARUŞCA Misici-fiica lui pan Mihail Misici a fost prima mare iubire
a Marelui domn Ştefan al Moldovei. Femeie inteligentă, curajoasă, frumoasă cu
un chip plăcut, strălucitor, un trup bine reliefat, exprimând bunăvoinţă,
bucurie, răbdare, fidelitate şi demnitate.
(Cornel Bîrsan, Doamne şi Domniţe,
Jupâniţe şi Amante ale Domnitorilor Români. Ed. Librex, Bucureşti-2017, p.
134)
MARIA-Voichiţa (1478-1504)
Prinţesa MARIA-Voichiţa era
fiica Voievodului Radu cel Frumos, nepoata lui Vlad Ţepeş şi a lui Ştefan cel
Mare. S-a remarcat în mod deosebit prin frumuseţea ei şi prin nobleţea
princiară care rivaliza cu fastul Curţilor regale europene.
MARIA Rareş
Maria avea un chip strălucitor
peste care se revărsau din belşug lumina şi frumuseţea sufletului ca o
binecuvântare de sus în mii de raze. În urma paşilor ei se răsfrângea mireasma
faldurilor mlădioase. Peste inima ei în îmbujorări trandafirii se aşeza dorul
marelui Ştefan. (Şimanschi Leon, Petru
Rareş. Ed. Academiei R.S.R., 1978)
CASANDRA Cantacuzino
Casandra Cantacuzino, domniţa Domnitorul enciclopedist Dimitrie
Cantemir: „Era frumoasă şi, zice-se,
această indispensabilă calitate femeiască, era la ea floare la ureche pe lângă
toate celelalte daruri cu care o înzestrase natura: deşteaptă, bună, miloasă,
milostivă, gospodină, cultivată-ba chiar spun unii că învăţată. Pentru Dimitrie
Cantemir, era cea mai demnă soţie ce-şi putea alege.” (Constantin Gane, Trecute Vieţi de Doamne şi Domniţe. Vol.
I, Ed. Orizonturi, Bucureşti, p. 250)
MARICA Brâncoveanu ( n.cca.1660 - d. 1729) a fost fiica
postelnicului de Vaideeni-Vâlcea, Neagoe, fiul domnitorului Antonie Vodă din
Popeşti Leordeni(1669-1672) şi a jupânesei Ilinca. Bunicul postelnicului Neagoe
a fost un negustor grec din Târgşor, numit Mihai Grecul, fratele Tudorei,
favorita lui Mihai Viteazul cu care a conceput-o pe Marula. Mihai Grecul a fost
ginerele lui Mihai Cantacuzino-Şaitanoglu,
căsătorit cu fiica acestuia Bella Cantacuzino, sora după tată a Theodorei, mama
lui Mihai Viteazul. Doamna MARICA s-a căsătorit cu Constantin Brâncoveanu în
anul 1674, cu care a avut 11 copii: 7 fete şi 4 băieţi.
În fiinţa sa alesă sălăşluia
cultul pentru Dumnezeu, Creaţie şi Neamul dac. Ochii, inima şi sufletul ei
frumos caută, întâmpină, îmbrăţişează şi împărtăşeşte celor doritori, binele,
frumosul, adevărul, sublimul serafic şi suferinţa sfântă. Jertfa ei, a familiei ei a fost o simfonie a armoniei universale
care înnobilează generaţiile. Ţinuta regală şi-a înrămat-o unei conştiinţe
creştin-ortodox, unui caracter integru, unui suflet strălucitor din demnitatea
căruia se aprind toate manifestările dinlăuntru şi din afară, imprimându-i
astfel pecetea originalităţii sale princiare, prin care conlucrând cu Taina lui
Dumnezeu s-a răsfrânt într-o admirabilă pledoarie pentru jertfa Neamului drag.
MARIA Cantemir (1700-1757)
Maria a fost fiica cea mare a
lui Dimitrie Cantemir şi a Casandrei Cantacuzino, născută în Iaşi la 29
Aprilie, în timpul domniei lui Antioh Cantemir, unchiul ei.
MARIA era o femeie deosebit de
frumoasă, de inteligentă şi de cultă, profund religioasă, stârnind admiraţia
tuturor celor din înalta societate, moldavo-valahă, jupânese, domniţe, doamne,
cavaleri, boieri şi voievozi. Pasionată de geometrie şi astronomie, Maria era una dintre cele mai erudite şi mai frumoase
prinţese ale Europei acelei vremi.
Evlavia creştin-ortodoxă a prinţesei pentru Maria Magdalena, ocrotitoarea ei,
cu a cărei frumuseţe se asemăna s-a împlinit în ctitoria înălţării bisericii „Sf. Maria
Magdalena” de la Ulitkino, între 1742-1747, unde a dorit să fondeze o
mânăstire de maici. (Eşanu Andrei
& colectiv-Dinastia Cantemireştilor
(sec.XVII-XVIII) Academia de Ştiinţe a Moldovei, 2008)
Domniţa Maria, fiica Voievodului Grigore Callimachi, vestita Marghioala
Roznovan, socotită „cea mai frumoasă femeie din Moldova”, căsătorită cu Grigore
Sturza.
Eufrosina Rosetti, bunica lui Radu Rosetti, considerată „ cea
mai frumoasă femeie din Europa!” , iar fiica ei Elena Sturza rămâne un miracol al posterităţii:
„ brună cu ochi albaştri, un păr mare, negru, un oval al feţei foarte
regulat, o gură frumoasă, sublinia cea mai frumoasă femeie din Moldova din
întâia jumătate a veacului trecut.” (Constantin Gane, op. cit., p. 371, 467)
Veneraţie Monahiei
Platonida - ex Doamna Despina Miliţa, soţia Sfântului Domnitor Neagoe
Basarab. (Măria Sa, Neagoe Basarab.
Însemnările Monahiei Platonida Doamna Despina a Ţării Româneşti. Schitul
Ostrov, 1551)
Urmând tradiţia Vlăstarelor
domneşti, ce au urmat Calea Împărătească a lui Hristos, pinţesa şi ţarina Teodora, fiica lui Basarab cel Mare şi soţia ţarului Alexandru al Bulgariei, devenită
Monahia Teofana, Doamna Rada, soţia lui Vlad Călugărul, mama
lui Radu cel Mare, călugărită sub numele
de Samonida, Doamna Maria soţia Domnului Ioan Vodă cel
Cumplit, a îmbrăţişat monahismul după văduvie cu numele de Teofana, Tudora mama
Viteazului Domn al primei mari Uniri, Mihai,
s-a călugărit la Mănăstirea Cozia cu numele de Teofana, prinţesa Raluca
Sturza, soţia prinţului Grigore
Mihail Sturza, rămânând văduvă, donează toată averea la săraci şi la
mânăstiri şi se călugăreşte, renăscând sub numle MARIA la M-rea Agapia preţuită de sobor ca „buna noastră mamă” [
+1920]. (Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul
Românesc. Ed. Episcopiei Romanului, 2001, p. 507)
VERONICA
Micle
„Dulcea mea amică,
[Bucureşti, 5-11 august 1879]
„Veronică
- e întâia dată că-ţi scriu pe nume şi cutez a-l pune pe hârtie-nu voi să-ţi
spun, dar tu nu ştii, nici poţi şti cât te-am iubit, cât te iubesc. Atât de
mult încât mai lesne aş înţelege o lume fără soare decât pe mine fără ca să nu
te iubesc.” (Mihai (BAR,
ms 2279, 88r-92r)
Veneraţie Schimonahiilor: Fevronia (+1895), Sofia (+1897) şi Olimpiada
Iuraşcu (+1902) mătuşile după
mamă ale poetului Mihail Eminescu. (Arhim.
Ioanichie Bălan, Patericul Românesc.
Ed. Episcopiei Romanului, 2001)
Venerare pururea Mărturisitoarelor şi
poetelor Dorului mistic, Monahiilor
Suferinţei, Monahiilor Jertfei,
cele care au pătimit în închisorile regimului torţionar comunist, Maicile: Mihaela Iordache, Teodosia-Laţcu, Mihaela
Portase, Veronica Gurău, Aspazia Oţel Petrescu, Patricia Codău, Olga Gologan,
Tatiana Răduleţ, Nicodema Vasilache, Pangratia Mureşan, Maftidia Grancea,
Epistimia Dănilă, Atanasia Iordache, Irina
Lecca, Anastasia Porfiria Ciolac, Ana-Epraxia Danielescu, Eufrosina şi
Magdalena Bochi, Veronica Constantinescu, Olga Glejaru, Monica Păciu, Calidona
Anghel, Nimfodora Cuştiuliţă, Epiharia Muşat, Despina Băzăvan, Xenia şi
Veniamina Răducu, Olimpiada Liţescu, Gabriela Cotârlan, Cipriana Cojocaru,
Onisifora Rus, Tinca Popa, Silvia-Maria Vlad şi multe altele asemenea lor. (Ierom. Siluan Antoci, Monahiile ortodoxe purtătoare de lumină în
întunericul comunist. Vol.I-II, Ed. Doxologia Iaşi, 2010,2012)
MIHAELA – Maica Iordache - martira
Maica Mihaela Iordache, supranumită TRANDAFIRUL ALB al misticii monahale dacoromâneşti, a fost arestată
ca mireană cu numele Marieta din ordinul expres al lui Carol al II-lea în vara
anului 1938. După eliberare a intrat în monahism la Mănăstirea Vladimireşti, de
unde a fost arestată de regimul comunist, urcând muntele muceniciei din
închisoarea Miercurea Ciuc. Crezul
Maicii Mihaela (fragment)
„...Am vorbit despre Hristos şi
am mers-în parte, după puteri-pe urmele Lui. Acum suntem total ai lui Hristos,
vieţuind întru El.” (Dr.
Ana-Maria Marin, Suferinţele Maicii Mihaela, în „Libertatea”-New York, anul
VII, nr. 63, Nov. 1987)
ECATERINA Gâţă
Ecaterina Gâţă – Fecioara cu
părul spicului de grâu şi ochii Viţei de vie.
Peste fiinţa ei angelică s-a
revărsat întreaga frumuseţe a naturii, peste care s-a pogorât ca o graţie
divină, marama tainică a spiritualităţii religioase dacoromâne. Privirea ei
pogora zorii de dimineaţă în inimile celor din jur, iar ţinuta regală de
prinţesă dacică aducea reverenţă peste tot. „Avea
un corp atletic, o ţinută dreaptă, părul blond, faţa ovală, ochii mari şi
verzi. Îi plăcea să îmbrace o iie albă cu model naţional pe piept, aşa cum
purtase şi Nicoleta Nicolescu,
martiră a prigoanei carliste, model spiritual pentru Ecaterina Gâţă şi pentru
generaţii întregi de creştine.” (Cezarina Condurache, Sfinţii Închisorilor – 28 de biografii exemplare. Ed. Evdokimos
Fundaţia Profesor George Manu, 2015, p. 245)
MARIA Muscalu Baicu.
Mioara - cea supranumită - Aurora calvarului feminin românesc.
„Era foarte frumoasă, fără îndoială, dar
avea ceva mai mult decât „o preafrumoasă
fată.” Ochii ei albaştri, părul ei foarte blond, sufletul ei foarte cald,
bunătatea ei plină de naturaleţe, cu un cuvânt, toate calităţile ei, inclusiv
numele de alint, Mioara, sugerau
ceva emblematic, ceva ce ţinea de spaţiul mioritic.” (Aspazia Oţel Petrescu, In Memoriam Spice, Ed.
Elisavaros, Bucureşti-2008, p. 210)
ZORICA Laţcu – Maica Teodosia – Privighetoarea misticii liricii
creştine
Teodosia-Zorica Laţcu - Maica, cuvioasa, admirată de mulţi ca poetă
genială, dar mai presus de toţi exigentul profesor Dimitrie Popovici, cu toată
autoritatea sa didactico-pedagogică: „poezia
domnişoarei Zorica Laţcu a atins cerul poeziei pure!”
Maica Teodosia Zorica Laţcu a
fost Trubadurul mistic al Iubirii
cereşti.
VERONICA Gurău – stareţa Mănăstirii Vladimireşti
Fecioara din Vladimireşti –
chemată la monahism de Fecioara Maria, la vârsta de 16 ani, a ctitorit Mănăstirea
Vladimireşi, alături de cele 318 alte fecioare – monahii.
A trecut prin calvarul
închisorilor comuniste, apoi alungată din mănăstire, prigonită, perioadă în
care lacheii duşmanilor lui Hristos i-au devastat mănăstirea, transformând-o în
grajduri şi depozite, apoi refăcută tot de ea după visul frânt al Crăciunului –
roşu al anului 1989. „ - Maica Veronica
este ca o regină, exharta fecioară a plaiurilor noastre. Prin arestare, i-aţi
dat nimbul martirajului... Maica Veronica este o Janne d’Arc a Valahiei,
pornită dintr-un sătuc umil spre a predica lumina, curăţenia morală şi curajul
civic, unor neoiobagi aflaţi în întuneric şi în mocirla unei vieţi fără orizont
metafizic... Maica Veronica nu este o femeie în sensul frivol al cuvântului. Ea
este un supraom răsărit în penuria de oameni mari ai ţării mele, supraom dotat
cu darul atât de rar al contemplaţiei, concomitent cu geniul organizatoric.”
(P. Pandrea, Călugărul Alb, p.159)
MIHAELA – Maica Portase, ghidul Mănăstirii Vladimireşti
Maica Mihaela Portase a fost o culme a frumuseţii feminine
feciorelnice valahe şi o cunună mistic-jertfelnică a monahismului ortodox
dacoromân.
Frumuseţea Femeii ortodoxe înveşmântă sufletul ei miraculos în marea
splendorii existenţiale reflectându-se regal în dăruirea ei totală, în
nemărginirea ei divină.
Trecută prin calvarul temniţelor comuniste, din Icoana frumuseţii ei spirituale se reflectau peste cei din jur
uimirea, căutarea, poezia şi ruga mistică, ce ţâşnesc ca o corolă a zorilor
peste anotimpurile harice ale celui ales.
Oltea Manoliu Bellu-chip frumos reflectat dintr-o icoană strălucitoare,
răspândind în jur o distincţie rară, enigmatică, cu o prestanţă princiară,
trecând între 1948-1964 prin toate ororile comuniste, dar rămânând pururea o
floare rară, mistică. „O lăcrămioară
mistică, imn, cânt serafic, laudă adresată Creatorului Sublim” (Aspazia
Oţel Petrescu, IN MEMORIAM SPICE, Ed.
Elisavaros, Bucureşti-2008, p. 108)
EUGENIA Indreica Damian (1925, poetă a Crucii)
„Mi s-au risipit cuvintele frumoase prin suflet/ ca un pumn de seminţe
spulberate de vânt/ şi nu le mai ştiu potrivi într-o rostire curată./...dar au
rămas florile să înlocuiască vorbele.” (ibid.)
MARIA Indreica
Maria, poseda un dar ceresc al vocii ei catifelate,
serafice, de aur care vibra precum cetele angelice în jurul Împăratului lor.
Arpegiile glasului venea dintr-o lume de basm ce răspândea în sufletele
sensibile aurore boreale şi dantele de lumini dumnezeeşti. „Pe undele cîntării <<Ave
Maria!>>... nu veneau note muzicale intonate de glas de om, ci zvon
de sunete nepământene, nepreţuite cântări celeste ce ridicau în zboruri înalte
spre lumina cea lină şi spre lumea cea liberă de orice zăvor, sufletele
întemniţate.” (Aspazia Oţel Petrescu..., p. 145)
FLORICA SAV, originară din Păulişul
Aradului. În “Mugurele” de învăţătoare
a odrăslit rodul biruinţei. Elevă strălucitoare a Şcolii Normale din Beiuş, a
militat pentru credinţa străbună şi iubirea de neam, fiind arestată în “marele val” din 1948. Candoarea ei îmbrăţişa
până la superlativ lumina trăirii, iar suspinul devenea în jurui perceptibil ca
o adiere. În cugetul ei se oglindesc
toate trăirile şi sentimentele noastre nobile. Caracterul său ferm săpat în stânca
dârzeniei i-a adus cununa de muceniţă.
MARIA – Regina României
„Iubirea
există în inima mea, e invincibilă, e o lumină ce nu poate fi stinsă nici de
dezamăgiri, nici de deziluzii, nici de neîncredere, nici de neînţelegerea
omenirii. Credinţa cu care merg mai departe este mai puternică decât toate
cele; invincibilă, puternică, de neînvins; armura care mă fereşte de
nedreptăţile vieţii.” (Maria Regina Dacoromâniei)
MARIA Tănase - Regina Cântecului românesc
„Maria Tănase este cel dintâi autentic rapsod
al acestui pământ. Când o aud pe Maria, glasul şi cântecele ei le intuiesc
venind din străfundul milenarei plămade thracice. Mă regăsesc cu tot ce e mai
bun în mine, în stihurile şi melodiile
interpretate de ea.” (Mihail
Sadoveanu)
Filocalia Învierii Domnului,
psalmul ascetului, splendoarea Cuvântului divin în mirajul grăirii de taină,
serafica frumuseţe a Liturghiei ortodoxe, armonia Duhului Sfânt şi mistica
sofianică a Fecioarei Maria s-au împletit în dumnezeiasca rugăciune-dăruire a
Inimii Neamului dacoromân dospind Cântecul popular, din care a odrăslit deodată
Măria Sa, Ţăranul - falnic ca un Poem sublim, iar din susurul lui de azur, a
ţâşnit Pasărea măiastră a Daciei regale, Maria
Tănase.
MARIOARA
Murărescu (1947-2014)
Folclorul
este cea dintâi religie a unui Neam binecuvântat de Dumnezeu!
Marioara Murărescu, fiică de preot şi fiică a meleagurilor de argint,
Stoeneşti – Argeş, a adunat în armonia ei fizico-psiho-spiritual-religioasă,
sublimul îmbrăţişării de răsărit, miracolul azurului voroneţean, fascinantul
tril al ciocârliei, eleganţa şi majestatea rândunicii, picurii de mărgăritar ai
poeziei, raze de spirit ale preotului, mlădierea de caracter a învăţătorului,
sublimul dor al mamei cu care şi-a înfrumuseţat şi înnobilat sufletul de
ROMÂNCĂ. În anul IV de Conservator a fost remarcată de renumiţii profesori
Emilia Comişel şi Gheorghe Oprea care, i-au îndrumat paşii spre Folclor.
Asemeni Reginei muzicii populare – Maria Tănase a străbătut ţara de la un capăt
la altul culegând ce e mai frumos şi îndrumând chemările spre consacrare, realizând
ca un mare pedagog nemuritoare emisiune TEZAUR FOLCLORIC.
FEMEIA prin plămada ei hirotesită şi harismatic conferită de
Atotcreatorul nostru Hristos este
locul de întâlnire dintre Dor şi Dăruire, dintre Frumos şi Sublim, dintre Pământ şi Cer, dintre Răbdare şi Extaz, dintre Fior şi Luceafăr, dintre Rugă şi Cântare, dintre Om şi Dumnezeu, dintre Adevăr şi
Jertfă, dintre Suferinţă şi Dragoste,
dintre Cruce şi Înviere.
Niciodată
literele nu sunt mai fericite decât
când se încunună cu numele MARIA, cu numele FEMEIE!
Surâsul lui Mărţişor să înmugurească o Primăvară în sufletul:
Tuturor FECIOARELOR-FEMEILOR-MAMELOR,
Tuturor FEMININELOR
Suferinţei-MĂRŢIŞOARELE Iubirii,
Tuturor MONAHIILOR!
Întru mulţi ani binecuvântaţi
şi înfloriţi în mireasmă de Dor!
Gheorghe Constantin Nistoroiu
8 Martie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu