Vasilica
Grigoraș – NU, SĂRĂCIEI TRANDEȚII
~*~
speranța
unei destăinuiri
doar
un licăr încețoșat
șovăie
molcom
în
căușul adânc al privirii
spre
colinele înalte
ale
orbului dinlăuntrul firii
aud
un zumzet neobișnuit
cuprind
cu aceeași inspirație
poema
domoală și pe cea răzvrătită
m-atinge
mirosul petalelor pudice
le
încrustez pe tighelul buzelor
care
rostesc vorbe nenăscute încă
în
ciuda vântului
cu
înfățișare fioroasă
îmbrac
o lumină fie și palidă
în
timp ce soarele
se
leagănă în cumpăna cerului
trimițându-mi
bezele
din
creștetul zidului din mine
dispare
fără nicio urmă
sărăcia
lucie a tandreții
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu