M
A R E A
Arhiepiscopul
Iustinian Chira
Marea este cea care pastreaza si sporeste
la infinit freamatul padurilor, murmurul izvoarelor si licaritul stelelor.
„Thalassa, Thalassa”, rasuna ca o invocare din antichitate, prin care, de-a
lungul mileniilor, fiinta omeneasca si-a marturisit extazul. Un colt de natura,
un crâmpei de cer, un amurg sau niste zori vor înalta, vor face sa tresara veac
de veac inima omeneasca.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
34, 54.
Omul
este lipsit de orice putere, dacă îi lipsește Duhul Sfânt
Preotul
Iosif Trifa
Trebuie să ştim că Dumnezeu lucrează prin
Duhul Sfânt. Prin Duhul Sfânt lucrează şi Mântuitorul. Duhul Sfânt este Izvorul
darurilor. Prin Duhul Sfânt primim şi darurile Jertfei de pe Cruce. „Duhul pe
Care îl voi trimite de la Tatăl ‒ zicea Iisus ‒ va lua din al Meu şi va vesti
vouă” (Ioan 16, 13-15).
Duhul Sfânt ne apropie de Golgota, de
Jertfa Crucii, pentru ca, prin Crucea Golgotei, să-Și reverse apoi asupra
noastră darul şi harul Său. Când stai sub braţele Crucii, stai sub revărsarea
darului şi a harului Duhului Sfânt.
Lucrarea mântuirii sufleteşti o
pecetluieşte şi o desăvârşeşte Duhul Sfânt. Apostolii nu înţelegeau bine nici
Jertfa Golgotei şi nici nu aveau putere destulă (în vremea răstignirii au
fugit), până când nu S-a pogorât peste ei darul şi harul Duhului Sfânt.
(Preot Iosif Trifa, Oglinda inimii omului,
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009, p. 59)
STIINTA
SUPREMA
Sfantul
Ioan din Kronstadt
„Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu
si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6, 33). Cum, în ce
chip sa cautam mai întâi Împaratia lui Dumnezeu? Iata cum. Daca esti elev sau
student la vreo institutie de învatamânt, sau functionar, sau ofiter la
indiferent ce arma, sau tehnolog, pictor, sculptor, industrias, maistru de
atelier, adu-ti aminte ca pentru fiecare dintre noi stiinta suprema este sa fii
crestin adevarat, sa crezi cu adevarat în Dumnezeu, Cel în trei ipostasuri, sa
„vorbesti” în fiecare zi cu Dumnezeu în rugaciune, sa iei parte la sfintele
slujbe, sa respecti poruncile si rânduielile Bisericii si sa-L porti în inima
pe Iisus înainte de lucru, în timpul lucrului, dupa lucru, fiindca El este
lumina, puterea, sfintenia si ajutorul nostru.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p
În
ceasurile de noapte, intri mai uşor în rugăciune
Sfântul
Porfirie Kafsokalivitul
În Sfântul Munte, mulţi se roagă zi şi
noapte. Se întâmplă să se roage cineva de seara până dimineaţa şi să nu-şi dea
seama când trece timpul. În iubirea lui Dumnezeu, ceasurile fug cu altă
repeziciune. O, ce-i în Sfântul Munte noaptea! Mireasmă, tămâie, îngeri,
rugăciuni… Îngerii poartă rugăciunile sfinţilor şi le duc la Dumnezeu. Ce
taină!
Noi, la Sfântul Munte ne trezeam fără
ceas. Când venea ora, îndată ne sculam. Şi obosit de-ai fi fost seara, şi chiar
dacă ai fi adormit târziu, când venea ora, zburai în picioare. Este o
obişnuinţă, îndată ce te trezeşti, să zbori în picioare. Bineînţeles, se poate
şi să te întorci pe cealaltă parte şi să te ia somnul până la prânz. Foarte
rău! De aceea, îndată ce te trezeşti, să te ridici din pat. Să alegi ceasurile
de noapte. Intri mai uşor în rugăciune. Chiar şi întâmplător dacă te trezeşti
noaptea, nu te culca îndată la loc; este un prilej pe care ţi-l dă Dumnezeu să
te rogi, cât poţi, în linişte.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi
cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura
Egumeniţa, 2003, pp. 280-281)
Sfânta
Scriptură – scrisoarea lui Dumnezeu către om
Preotul
Iosif Trifa
Dumnezeu are o carte în care vorbeste
despre El si despre planurile Sale. Aceasta carte este Sfânta Scriptură. E
adevarat că oamenii au scris această carte, dar au scris-o insuflați de
Dumnezeu. Când însă cineva ia în mâna Biblia, trebuie să o ia ca pe o carte, ca
pe o scrisoare a lui Dumnezeu. Când vă veți înfățișa la Judecată înaintea lui
Dumnezeu, eu socotesc că una din întrebari va fi și aceasta: „Ți-am trimis o
scrisoare în care te înștiințam despre starea păcatului și despre iertarea ce
ți se dă prin Sângele Fiului Meu. Îți arătam în acea carte cum să trăiești ca
un fiu al Meu. Ai citit tu această scrisoare?”. „Doamne, vei răspunde tu, am
auzit că Tu ai avut o carte pe pământ, dar eu n-am deschis-o niciodată.” Vai va
fi ție, cititorule, de nu vei putea da un alt răspuns...
(Preot Iosif Trifa, Citiri și tâlcuiri din
Biblie, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2010, p. 19)
COLINDELE
Arhiepiscopul
Iustinian Chira
Colindele noastre nu fac parte din
cântarile cultului, dar sunt sfinte ca si cântarile slujbelor bisericesti. Ele
nu fac parte din cântarile lumesti, dar nu sunt straine de bucuriile pe care
crestinul le gusta în doina, în cântecul de leagan, în cântecul pe care îl
cânta românul când se afla departe si i se face dor de tara lui, de satul lui,
de familia lui. Colindele noastre sunt cântece de leagan, prin care fiecare
crestin si român, de la copilul cel nevinovat pâna la batrânul încarcat de ani,
le cânta marelui nostru Stapân si Împarat…
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
19-20
Mărturia unei foste sectare
– M-am născut în Creta în anul 1975 şi am
venit prin 1989 cu toată familia în Atena, unde m-am stabilit definitiv.
Aparţin unei familii creştine ortodoxe evlavioase şi din pruncie am primit
botezul ortodox. Totdeauna îmi amintesc cu drag de acei ani frumoşi ai
copilăriei petrecuţi în sânul Bisericii Ortodoxe, cu slujbele de duminică şi de
marile praznice.
M-am înstrăinat de dreapta credinţă în
2005, într-o şcoală particulară din Atena, unde predam (sunt profesoară). În
acea şcoală am făcut cunoştinţă cu o elevă de-a mea, Anna, cu patru ani mai
mică decât mine, care a fost (şi încă este) membră a „bisericii apostolice
libere …….” (aşa cum le place să se intituleze) din Atena. Ca să intru direct
în subiect, Anna, dându-mi foarte grabnic un Nou Testament, mă abordă făţiş,
începând să-mi vorbească de Hristos „cel de la început”, iar mai apoi despre
biserica ei.
Aproape zilnic venea la mine, iar mama nu
bănuia nimic, mai ales că odată, la un Sfânt Maslu făcut la noi acasă, Anna a
venit ca de obicei şi a participat – nimeni dintre noi nu a priceput ce
credinţa avea ea. Cu timpul, însă, începu să-şi dezvăluie încet-încet
„identitatea”. Iniţial am arătat un oarecare interes faţă de această nouă
„biserică”, despre care îmi zicea că este, chipurile, prima biserică
apostolică. Şi, fireşte, a urmat spălarea creierului! A reuşit în două
săptămâni să mă facă să-mi schimb părerea în privinţa unor lucruri în care
credeam şi faţă de care aveam o preţuire aparte. Nici nu-mi vine să cred prin
ce am trecut! Mi-a schimbat radical toate convingerile despre Maica Domnului,
icoane, cruce, preoţi – în cele din urmă am ajuns să-mi fac griji cu privire la
calea pe care eram.
– Maria, ai mers la casa de rugăciune a
sectei?
– Da, bineînţeles că am mers. Anna m-a
luat cu ea ca să ascult „propovăduirea Evangheliei”. Am mers devreme, ca să
prind şi orele de rugăciune. Când am intrat în „biserica” lor centrală din
Atena, m-am simţit aşa de ciudat, că îmi venea să urlu de ceea ce vedeam! Nu
numai că nu mi-a plăcut, dar găseam cele văzute atât de deplasate – mai ales
două „prorociţe”, ce răcneau aşa de tare. Cei din jur credeau că, în acele clipe,
ele vorbeau în limbi străine! Dar răcnetele lor nu au reuşit decât să-mi
provoace silă – să-mi fie cu iertare că o spun aşa, pe şleau! Nu vreau să
jignesc pe nimeni, dar m-am simţit ca într-o sinagogă a iudeo-sataniştilor.
Acea zi a fost pentru mine o zi neagră – Anna a început să mă convingă că, vezi
Doamne, aşa era în prima biserică apostolică! Îmi petreceam zilele ascultând
predici ale pastorilor de pe CD,
mărturii de-ale oamenilor care „L-au cunoscut pe Hristos”, citeam Biblia. Pe zi
ce trece, începusem şi eu să îngenunchez la rugăciune şi să cer „naşterea din
nou”, aşa cum ziceau ei. În toate acestea ceva nu era în regulă. Nu mă puteam
concentra la serviciu, pierdeam din orele de somn ca să ascult CD-urile cu
predici, aşa că am început să mă întreb de ce ajunsesem în halul acela. Anna
îmi spunea întruna că trebuie să plâng şi să-L primesc pe Hristos ca Mântuitor
personal al meu. Eu îi ziceam că pe Hristos L-am primit la botez şi aveam
conştiinţa Lui de mic copil, pentru că întotdeauna fusesem creştină. Niciodată
nu mă lepădasem de El, dar ea tot insista că nu L-am cunoscut aşa cum ar fi
trebuit.
Într-o zi de noiembrie a anului 2006, Anna
mi-a propus să mergem la „biserică”, să îngenunchez pe o perniţă în faţa
amvonului şi să îi cer lui Hristos să mi Se descopere, să-mi mărturisesc
păcatele, să plâng – şi „fraţii” se vor ruga să mă nasc din nou. Acolo,
Hristoase al meu, nu se putea mai rău decât atât! Am uitat cu desăvârşire felul
în care se comportau acei oameni, sila şi dezgustul pe care mi le provocau
„slujbele” lor, cu răcnetele lor sălbatice, care ei pretindeau că reprezintă
„vorbirea în limbi”. Îmi pierdusem minţile. Atunci a venit pastorul, şi-a pus
mâinile peste baticul pe care mi-l dăduseră să-l port pe cap şi a început să
zbiere ceva într-un grai care îmi părea a fi o limbă greacă cu accent şi
terminaţii arăbeşti. Mă simţeam foarte rău, eram indispusă şi enervată şi îi
rugam pe Iisus Hristos şi Maica Domnului să mă scape din acea experienţă
dezgustătoare. Voiam să-mi fac semnul crucii, dar nu puteam, deoarece mi-era
frică să nu mă dea afară. Pastorul continua să se „roage în limbi” şi, deodată,
o femeie a început să răcnească de parcă era posedată. Înfricoşătoare clipe!
Răcnea, repetând aceleaşi cuvinte, rupea ceva în engleză de genul „my God” („Dumnezeul
meu”), iar cei din jur îmi tălmăceau ceea ce credeau că răcnea Dumnezeu pentru
mine, prin gura ei: „Fiica mea, Eu te-am călăuzit în casa Mea, rămâi cu Mine,
vine sfârşitul. Eu te voi păzi!” Am intrat în panică, căci mi-am dat seama că
devenisem victima unor înşelători, ce-şi băteau joc de mine şi mă „prelucrau”
legal. Auzi, îmi vorbea Dumnezeu prin gura acelei nebune! Doamne miluieşte!
Înfricoşată foarte, am găsit puterea să mă ridic în grabă şi să mă duc la
toaletă. Acolo am început să plâng de frică. O „soră” care stătea lângă mine
mi-a zis că în acea clipă a avut o descoperire… cum că foarte curând o să mă
nasc din nou. Hristoase al meu, ce descoperiri, ce vedenii! Iarăşi m-am
speriat, m-am sculat şi am fugit de îndată din acea adunare de descreieraţi…
A doua zi, când m-a sunat Anna, i-am spus
că m-am speriat foarte tare. Ea a căutat să mă liniştească, spunându-mi că o să
se roage în camera ei şi o să-I ceară lui Dumnezeu să ridice frica de la mine.
În acea noapte am avut coşmaruri atât de vii şi atât de intense, încât m-am
sculat foarte transpirată, plângând cu sughiţuri. Atunci a fost pentru prima
dată după atâtea luni când mi-am făcut din nou semnul sfintei cruci! Dimineaţă
am povestit totul mamei şi fratelui meu. Ei m-au sfătuit să nu mă mai încurc cu
acei oameni, iar mama a aprins candela şi am văzut-o rugându-se în ascuns
pentru mine. Atunci mi s-a înmuiat inima, am început din nou să plâng şi am
alergat în braţele tatălui meu, care mi-a zis că observase o schimbare majoră
în comportamentul meu de când căzusem în mrejele penticostalilor. M-a mângâiat
şi m-a asigurat că nu o să lase pe nimeni să-mi facă vreun rău. În aceeaşi zi,
după-amiază, m-a sunat Anna şi mi-a zis că văzuse în vedenie în seara
precedentă, când eu avusesem acele oribile coşmaruri, cum Iisus mă îmbrăţişa şi
mă ducea la „biserica” lor. În acel moment mi-am dat seama că aveam de-a face
cu oameni maniaci, periculoşi, care pot fi în stare de orice. I-am zis că nu
vreau să o mai văd niciodată, i-am închis telefonul – şi, de atunci, nu m-am
mai întâlnit cu ea.
M-a salvat faptul că nu m-am „botezat” la
acei nebuni şi că nu m-am adâncit în credinţa lor absurdă. Ei cred că
îmbrăţişează creştinismul. Dar ce fel de creştinism? Ceea ce am văzut şi am
trăit pe propria-mi piele la ei nu seamănă a Biserică, nu are nimic
dumnezeiesc. Comportamentul lor este atât de deplasat, iar vorbele de neînţeles
şi răcnetele lor te fac să te simţi de parcă ai fi la o întâlnire a
musulmanilor sau a iudeo-arabilor. Este foarte clar, nu au absolut nimic de-a
face cu Biserica întemeiată de Hristos. Fac prietenii numai între ei, iar toţi
ceilalţi sunt socotiţi pierduţi. Au convingerea că numai ei se mântuiesc.
Niciodată nu mai vreau să trec prin ce-am trecut. Nu-i urăsc, dar mi-e frică de
ei. Îi compătimesc şi mă rog pentru ei, ca să-şi înţeleagă rătăcirile. Am văzut
pe net multe pagini web sau bloguri referitoare la acest fenomen; de aceea,
m-am gândit să mărturisesc mica, dar înfricoşătoarea mea experienţă.
– Maria, sunt unii care consideră că
astfel de mărturisiri, spovedanii ca ale tale sunt născociri…
– Să spună ce vor. Dar dacă vreun fost
neoprotestant vrea să depună mărturie că aşa stau lucrurile şi că nu sunt
născocirile mele şi să povestească experienţa lui, bine ar fi să nu se teamă.
Iar dacă se teme, să mărturisească sub anonimat, dând mărturie despre
rătăcirile lor, aşa încât să se păzească şi alţii de această organizaţie care
se pretinde a fi biserică.
Traducere de Gherontie Monahul, din
periodicul Aghios Minás, nr. 42, ianuarie-martie 2010
Diferența
dintre un pastor și un preot ortodox
Odata un pastor protestant s-a intalnit cu
un preot rus, credincios si evlavios si i-a zis:
-Noi facem fapte filantropice, aziluri,
camine, sali, spitale, organizam spectacole cu muzica pop si rock si stadioanele
sunt pline de tineri. Facem drumetii, alpinism, turism, ne implicam chiar si in
viata politica a locului si a natiunilor noastre, suntem plini de viata si
activitate! Voi ce faceti?
Preotul rus ar fi putut sa-i raspunda ca
si Biserica are activitati filantropice si sociale, incepand cu Vasiliada pana
la infaptuirile fiecarei mitropolii in parte, dar n-a facut-o ci i-a raspuns
asa:
– Ce facem noi? Noi savarsim Sfanta
Liturghie cu Sfanta Jertfa care umple Raiul si goleste iadul.
Despre
smerenie
Nu există om fără de păcat. Suntem
încercați, zi de zi. Ispitele care vin peste noi sunt, oarecum, asemănătoare.
Unul e bețiv, altul desfrânat, altul se mânie și tot așa. Bețivul, om de casă,
se uită la desfrânat și îl judecă văzând cum își prăpădește familia.
Desfrânatul se uită în familia bețivului și judecă excesul de băutură care
distruge familia chiar sub ochii săi. Și bețivul și desfrânatul se uită la
mâniosul lăsat de soție pentru că nu îl mai suportă, judecându-l la rândul lor.
Astfel, este posibil ca fiecare dintre aceștia să fie expert în observarea
defectelor celorlalți, însă nu sunt capabili să privească în propria ogradă, la
propriile patimi. Vindecarea patimilor pleacă de la conștientizarea lor. Cu
toate astea, între cei trei menționați în scenariul de mai sus, există o formă
de diferențiere. Acea formă de diferențiere se numește voința de despătimire.
Voința este simbolul excelenței în cazurile de față.
– Dar cum te despătimește voința, părinte?
– Nu voința este cea care te despătimește.
Voința și efortul depus sunt cele care îl „obligă” pe Bunul Dumnezeu să ne dea
daruri duhovnicești și virtuți. Să luăm exemplul smereniei. Ai cerut vreodată
smerenie?
– Am cerut, părinte.
– Ai primit smerenie?
– Smerenie, conform definiției din
dicționar nu am primit, nici chiar cu eforturi.
– Deci, ce ai primit?
– Parcă aș fi primit mândrie în loc de
smerenie.
– Bună observația ta, pentru că nu
primești smerenie la cerere, cel puțin din prima, așa, pe nemeritate. Primești
în schimb oportunitatea de a te smeri, dar nu și virtutea. Care înseamnă cu
totul și cu totul altceva. Pentru a obține smerenie, ai nevoie de multă luptă.
Darul smereniei se primește abia la final. Când ceri smerenie, ar trebui să fii
conștient de ceea ce faci. Pentru că în loc de darul smereniei vei primi
încercări destul de grele, precum jigniri nemeritate de la cine nu te aștepți,
ispite legate de credință și multe altele. După foarte mult efort, în care
ți-ai demonstrat gradul de suportabilitate, pe fondul păstrării credinței,
evident, vei primi darul smereniei. Acesta este posibil să vină și la sfârșitul
vieții. Mândria este cea care te chinuie de cele mai multe ori până în ceasul
morții. Vezi, de aceea nu avem oglinzi în Sfântul Munte, ca nu cumva să ne
mândrim uitându-ne în oglindă.
– De aceea nu aveți oglinzi în Sfântul
Munte?
– Nu e vorba doar de mândrie aici, ar mai
fi ceva. Noi reușim să ne oglindim în inimile noastre și să ne vedem exact așa
cum suntem. Vrei un test de autocunoaștere?
– Da, părinte.
– Când îți iese un cerșetor în cale, ce
faci?
– Nu știu, de la caz la caz, mai dau, mai
refuz căci mă gândesc că banii merg altundeva decât la acel amărât, care cere.
– Ei vezi, cerșetorul acela este doar un
test care nu are legătură cu el, ci doar cu tine. Este un test care arată dacă
ai înțeles ceva. Când un cerșetor îți cere ceva, Bunul Dumnezeu te cercetează,
îți verifică inima. Dacă ești capabil să rupi ceva de la tine cu tot dragul,
atunci te apropii de Porțile Raiului, dacă nu, mai exersează. Milostenia are
legătură cu cel ce dă, nu cu cel ce primește. Atitudinea față de cerșetor este
cea care contează. Dar atenție, timpul este limitat. Dacă pierzi ceva drag, te
întristezi tare după acel lucru?
– Posibil.
– Este tot un test, dacă ai mai făcut un
pas spre ruperea de lume. Dacă suferi mult, mai ai de exersat. Dar nu pierde
vremea. Șansa la a doua viață nu o ai. Totul se întâmplă aici și acum. Orice
s-ar întâmpla, nu renunța la nădejde. Nădejdea reprezintă conștientizarea
faptului că Dumnezeu are soluții. Unde încetează puterea omului, începe puterea
lui Dumnezeu.
Tot cu această ocazie din preajma
discuției, mi-a fost dat să văd o frumoasă lecție de smerenie, precum și forma
ei de manifestare. Un părinte vatopedin, cu grave probleme locomotorii,
neputând sta în picioare pe timpul slujbei, era așezat într-un colt, cu
piciorul sprijinit pe un scăunel, să-i fie alinată durerea. Un rus prezent la
slujbă, sesizând poziția nefirească, l-a mustrat vocal pe părinte, atrăgând
atenția celor prezenți asupra faptului. Atunci părintele s-a ridicat, deşi
durerea sa era vizibilă, și-a cerut iertare față de pelerin, asistând la slujbă
chinuit de durerea statului în picioare. După terminarea slujbei, un alt
pelerin, bulgar de origine, kiropractician de profesie, asistând la scenă și
văzând mersul și suferința călugărului, i-a înţeles pe dată afecțiunea, iar în
următoarea jumătate de oră i-a fixat luxația cu care părintele se chinuia de
câteva luni fără să știe ce anume are. Asistând la această scenă, am purtat
discuții lungi cu părintele despre acest eveniment. Ceea ce s-a întâmplat sub
ochii noștri a fost o lecție despre cum a funcționat smerenia în acestă
situație.
– Dragul meu, smerenia este o cale de
urmat. Însă, contrar multor păreri, smerenia ca și cale nu este una logică, ci
este o cale supra-logică, pentru că aici intervine și Pronia Dumnezeiască, care
depășeșește întru totul logica noastră. Nu vreau să crezi că ce îți voi spune
este o laudă, vreau doar să înțelegi un fenomen. Faptul că m-am smerit în
Biserică, a atras mila lui Dumnezeu, trimițându-l pe doctor să îmi fixeze
articulația. Mai pe înțelesul tău, a fost un test pe care l-am trecut.
Dacă nu aș fi fost prezent la întâmplare,
probabil aș fi considerat cele povestite și explicate ca fiind o exagerare.
– Părinte, smerenia este bună în tot și în
toate?
– Smerenia nu este bună, este
excepțională, dar cu mici excepții. Smerenia nu înseamnă să lași pe cineva să
intervină în relația ta cu Dumnezeu. Smerenia nu înseamnă să accepți legislația
care te aruncă în brațele păcatului și care se întoarce împotriva celui
datorită căruia stăm aici de vorbă. Să nu confundăm smerenia cu prostia. Cu
această ocazie îți voi transmite un mesaj primit de părinții vatopedini direct
de la Maica Domnului: atâta timp cât avorturile nu vor înceta, atâta timp căt
acceptăm obiceiurile distrugătoare de suflet ale unor minorități, atâta timp
cât inversăm virtuțile cu păcatul, fără să opunem cel mai mic efort duhovnicesc
și atâta timp cât necinstim pe Noii Mărturisitori ai secolului XX, unde sunt
incluși și Sfinții români ai închisorilor comuniste, tot ce vezi în lume nu va
suferi îndreptare. Încercăm să facem ceva cu ce nu ne aparține. Lumea nu este a
noastră să facem ce ne taie capul cu ea, lumea este a lui Dumnezeu, dar nimeni
dintre cei care o conduc nu se întreabă dacă proprietarul de drept este de
acord cu așa zisele măsuri luate. Amin.
– Doamne ajută!
Fragment din cartea Cu picioarele pe
pământ, ediție extinsă, autor Ionuț RITEȘ, care va fi lansată în curând cu
binecuvântarea părinților de la Chilia Buna Vestire din Sfântul Munte Athos
PIERDEREA
INCREDERII IN POVATUITOR
Ucenicul: Cum de am ajuns ca mi-am pierdut
increderea si pretuirea ce acordam sfaturilor sfintiei voastre si povetele ce
mi le dati au incetat sa mai aiba ecou in inima mea, si totul pare greu de
facut?
Staretul: Ti-ai pierdut increderea din
pricina banuielii, si pretuirea din pricina familiaritatii.
Povetele mele nu mai gasesc ecou in inima ta pentru ca tu le asculti dintr-un
fel de curiozitate; te gandesti ca sar brusc de la un subiect la altul si ca
raspund intrebarilor tale doar cu niste simple sintagme. Lasa curiozitatea;
cauta sa fii cumpatat in indraznire; si fii convins de faptul ca Dumnezeu este
Cel Care te povatuieste prin altii. Nu fi distins; pastreaza-te in simplitatea
ascultarii, si atunci vei simti ceva deosebit in inima ta. Daca nu ai
simplitatea care discerne, dobandeste-o prin a nu te increde in tine, si prin
amintirea scopului cu care ai venit aici. Aminteste-ti ravna si starea
sufleteasca pe care ai avut-o la inceputul intalnirii inimii tale cu Dumnezeu,
prefacerea sfanta lucrata de dreapta Celui Preainalt. Caci celui ce se afla cu
adevarat in ascultare, cu ajutorul lui Dumnezeu nimic nu-i vine greu sa faca.
Adevarata lepadare de sine va face intototdeauna ca jugul mantuirii sa fie mai
usor. Daca ispitele nu intrec darurile lui Dumnezeu, omul care voieste sa se
mantuiasca poate face orice in Numele Celui Care ii intareste pe toti – Domnul
Iisus. Iar acesta este un adevar sfant de care oricine are credinta vie nu se
va indoi niciodata. Pentru cineva putin-credincios, chiar si un fir de praf
pare cat un munte; si la fel, pentru cineva care crede, este foarte simplu si
foarte usor sa mute muntii ispitelor.
(extrase din: Ierom. Clement Sederholm,
“Viata si invataturile Staretului Leonid de la Optina”, Editura Bunavestire,
Bacau, 1998)
INVIFORAREA
Sfantul
Teofan Zavoratul
Amara este bucuria lumii acesteia: vai
celui ce se amageste cu ea! Ca o corabie înviforata de valuri se înviforeaza
viata mea cu nenorocirile; bucuria desarta o înrobeste cu privelistea
desfatarilor. Fii mie cârmaci si du corabia mea la limanul Tau în Dimineata
aceea mare când se va rosti hotarârea cea vesnica.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 40.
SPORIREA
DUHOVNICEASCA
Ucenicul: De ce am ajuns ca dupa cinci ani
de vietuire in manastire si incercari sustinute de a ma indrepta, sa simt
contrariul: ca am devenit de fapt mai rau, faptele mele necugetate, inima rece
nu mă lasa de a marturisi?
Staretul: Foarte putini s-au inaltat in
scurt timp pe aripile credintei si virtutii spre cerul cel duhovnicesc, sau au
simtit in ei certitudinea vesnica intru nadejde si logodna cu slava viitoare. Foarte putini, dupa osteneli
indelungate, au simtit mistic rasplata cea mangaietoare sau florile bunei
faptuiri in Domnul, care sa imbie gandul la multimea roadelor in via cea dintru
inaltime a lui Hristos. Si sunt altii care nu vor simti niciodata acestea in
toata viata lor pamanteasca, po¬trivit randuielii Ocrotitorului nostru Cel
ceresc, Dumnezeu, Care intotdeauna da ceea ce e bun pentru noi. Caci noi, cruzi
inca in intelegerea judecatilor Celui ce conduce lumea, ii cerem adesea
instrumente care, in ele insele si in puterea lor, sunt spre mantuire, dar pe
care noi, in nepriceperea noastra, le-am folosi in defavoarea noastra. De aceea
iubitorul Parinte al Luminilor ascunde unor oameni evlaviosi darurile care sunt
spre mantuire altora, lor insa aducandu-le pierzarea. Ce s-ar intampla daca
Dumnezeu, Care le stie pe toate ne-ar implini orice dorinta? Cred, desi nu sunt
sigur, ca toata lumea s-ar pierde. Chiar daca nu respinge rugaciunile celor
alesi ai Lui, totusi, uneori Dumnezeu nu le implineste cererile. Si asta numai
pentru a le potrivi pe toate in cel mai bun mod, potrivit cu voia Sa dumnezeiasca.
Ar mai trebui sa stii ca oamenii care traiesc fara a lua aminte la ei insisi nu
sunt niciodata gasiti vrednici de a primi har; dar daca totusi se invrednicesc
de aceasta numai prin bunatatea lui Dumnezeu se petrece doar inainte de
sfarsit. Or, numai pentru ca tu nu te vezi inaintand, nu inseamna ca nu
inaintezi deloc. Astfel de trairi pot sadi adevarata smerenie in inima ta. Iar
cand ai dobandit cunoasterea ca esti lipsit de roade duhovnicesti, atunci
trebuie sa-ti indarjesti lupta pentru Dumnezeu. Cand aflam ca suntem lipsiti de
virtuti si, astfel, nu mai avem o parere
inalta despre noi insine, aceasta prin ea insasi poate atrage atentia binevoitoare a lui
Dumnezeu, care ne va intari prin nadejde impotriva duhului ucigator al
deznadejidii. Cand nu am reusit nimic in virtuti, nu e nici o alta cale mai
aproape de mantuire decat smerenia. Inaltarea de sine chiar daca e insotita de
virtuti, jigneste pe Dumnezeu; dar un suflet bland nu va fi uitat inaintea Lui.
TALCUL
LUCRURILOR INCONJURATOARE
Sfantul
Teofan Zavoratul
Talmaciti tot ce va înconjoara ori
întâlniti în cale în modul care vi se pare cel mai potrivit. Începeti cu casa
în care locuiti si talmaciti totul în ea: cladirea, peretii, acoperisul,
temelia, ferestrele, soba, mesele, oglinzile, scaunele si celelalte. Treceti
apoi la locuitorii casei si talmaciti ce sunt parintii, fratii, surorile,
rudele, slujitorii, oaspetii si ceilalti. Talmaciti si obisnuita derulare a
unei zile: trezitul, ziua-buna data celor ai casei, prânzul, treburile casei,
plecarile, întoarcerile, bautul ceaiului, tratatiile cu prajituri, cântatul,
ziua si noaptea, somnul si celelalte.
Luati-va din nou ca îndrumator pe
Sfintitul Tihon din Zadonsk. El a scris patru carti cu astfel de talmaciri,
numite Comoara duhovniceasca din lume adunata. Luati-le si cititi-le. Vazând
apoi cum face el, obisnuiti-va sa faceti asemenea. Sau preluati chiar
talmacirile lui. Daca citirea acestor carti o sa vi se para o treaba prea
îndelungata, Sfântul are si o varianta prescurtata a talmacirilor, numita
Felurite întâmplari si tâlcuirile lor duhovnicesti (vezi editia româneasca), în
care a tâlcuit 146 de întâmplari. Nu va va fi greu sa le cititi pe toate cu
atentie, mai ales ca ele cuprind ceea ce va intereseaza. Alegeti cum anume, dar
faceti neaparat ceea ce v-am propus.
Dupa ce veti face asa, veti vedea în
fiecare lucru o carte sfânta deschisa sau un capitol dintr-o carte. Atunci
orice obiect, preocupare ori treaba vi-L va aminti pe Dumnezeu. Veti pasi prin
lumea materiala ca prin lumea duhului. Totul va va vorbi despre Domnul si va va
îndrepta si mai mult atentia înspre El. Daca veti adauga de fiecare data la
aceasta aducere-aminte frica de Dumnezeu si evlavia în fata maretiei Sale,
atunci de ce fel de învatatori si de îndreptatori veti mai avea nevoie?
Dar trebuie desigur si multa stradanie,
atât a mintii, cât si a inimii. Sa nu aveti mila de dumneavoastra. Daca veti
avea mila, va veti pierde. Daca nu veti avea mila, va veti mântui. Renuntati la
acel obicei daunator care ne stapâneste deseori aproape pe toti: nu ne
precupetim efortul pentru nici un fel de treaba, în afara de mântuire, pentru
care devenim zgârciti. Ni se pare ca este suficient sa ne gândim si sa vrem, si
treaba este gata. Dar de fapt nu este asa. Problema mântuirii este prima
problema. Dupa importanta lucrarii este si efortul depus. Straduiti-va, pentru
Dumnezeu! Înca putin si veti vedea roadele. Iar daca nu va veti trudi, veti
ramâne cu mâinile goale si nu veti fi buna de nimic. Sa va izbaveasca Dumnezeu
de aceasta!
Sfantul Teofan Zavoratul, Ce este viata
duhovniceasca si cum sa te apropii de ea?, traducere de Elena Dulgheru, Ed.
Anastasia, Bucuresti, 1997, p. 207-208
STROPII
DE NOROI
Parintele
Arsenie Boca
Dupa încetarea trupului, poftele, stropii
acestia de noroi împroscati din trup pe suflet, stârnesc în sufletul desfacut
de trup o vapaie de pofte, care-l muncesc cel putin tot atâta cât l-ar chinui
setea pâna la moarte, pe unul care ar trece Sahara si n-ar gasi apa.
Sufletul, izgonit din trup de moartea
acestuia, are sa se chinuiasca în felul fiecarei patimi, care l-a ros în viata
pamânteasca.
Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie
Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca,
2002, p. 169
TRUPUL
INVIAT
Sfantul
Inochentie al Odessei
Dupa cum la începutul primaverii toate
cele ascunse în launtrul pamântului si cu putinta de a învia se umplu de viata
si ies la suprafata, iar cele ramase pe suprafata pamântului dobândesc o noua
înfatisare, tot astfel si în ziua Învierii toate trupurile omenesti care se
odihnesc, asemenea semintelor, în sânul pamântului, vor învia si se vor scula
din tarâna.
Iar cu aceia dintre fratii nostri pe care
aceasta mare zi a Învierii îi va gasi în viata, se va petrece, dupa cum spune
Apostolul, o schimbare de alt fel: ei, fara sa moara, vor dobândi un trup nou,
potrivit cu felul lumii celei noi; si, de vreme ce atunci toate se vor savârsi
cu o iuteala si o putere uimitoare, schimbarea aceasta – dupa cum ne
încredinteaza acelasi Apostol – se va petrece într-o clipeala de ochi (1
Corinteni 15, 51-54).
Pentru mintea omului trupesc, deprinsa a
se opri numai asupra celor ce le vede cu ochiul si le aude cu urechea si care
nu se pricepe a se ridica de la cele vazute catre cele nevazute, poate parea
neînteleasa si chiar nefireasca învatatura Evangheliei despre Învierea
trupurilor omenesti. De unde anume va fi luat trupul care demult s-a prefacut
în tarâna si s-a amestecat cu pamântul, ori s-a spulberat în aer? Ba mai mult
decât atât: cum vor putea învia acele trupuri care, prefacându-se în pamânt si
intrând în organismul plantelor de pe el, au devenit prin aceasta hrana si,
prin urmare, însusire a altor corpuri omenesti? Toate acestea par încurcate si
greu de dezlegat pentru omul trupesc.
Oare cum credeti ca raspunde la aceste
întrebari Sfântul Apostol Pavel? „Nebune” – zice el – „tu ceea ce semeni nu va
învia de nu va muri; si ceea ce semeni nu este trupul ce va sa fie, ci
grauntele gol, fie de grâu, fie de altceva; iar Dumnezeu îi da trup, precum
voieste, si fiecarei seminte îi da un trup al ei” (1 Corinteni 15, 36-38).
Asemanare foarte dreapta si prin urmare foarte convingatoare. Caci,
într-adevar, ce semanam noi toamna? Nu paie groase si înalte, nu spice aurii,
ci seminte goale care în cursul iernii mor, iar cu sosirea primaverii, din
pricina înmultirii caldurii pamântului, îsi pierd chipul lor si intra în stare
de putrezire; dar aceasta putrezire si moarte slujeste de temei, de principiu
si de conditie a viitorului pai si spic, asa ca acele seminte care nu mor în
chipul acesta pâna la sosirea primaverii, nu pot rodi nimic, ramân în pamânt si
se prefac în tarâna. Tot astfel si corpurile omenesti date pamântului sunt
niste seminte pentru viitoarele trupuri noi în care noi trebuie sa ne îmbracam
în ziua cea mare a Învierii. Aflându-se în sânurile pamântului, trupurile se
desfac în partile din care au fost alcatuite, se curata prin mijlocirea
putrezirii de toate formele stricaciunii si astfel se pregatesc pentru ca din
ele sa se ridice la timp, prin lucrarea atotputerniciei dumnezeiesti, niste
trupuri curate si vrednice de a îmbraca în sine, pentru toata vesnicia,
nemuritoarele suflete omenesti.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 56-59
DRAGOSTEA
FRATEASCA
Ucenicul: Nu vad dragoste intre frati si
nu aflu pe nimeni cu care sa pot vorbi despre Sfintele Scripturi.
Staretul: E cu neputinta sa nu existe
dragoste intre ei. Asta ar trebui sa gandesti, si asta este concluzia corecta
la care ar trebui sa ajungi. Daca nu vezi dragoste intre ei asta e pentru ca nu
ai tu insuti dragoste. Tu insuti trebuie sa arati primul faptele adevaratei
iubiri, si apoi o sa vezi ca dragostea salasluieste intre ei si e din plin
pastrata in tine. Mai mult, ni s-a dat porunca de la Dumnezeu sa iubim pe
aproapele cu o inima curata, dar nu scrie nicaieri sa cautam noi iubirea lor.
Daca ei nu sunt in stare, sau mai bine spus, daca nu indraznesc sa discute cu
tine despre Scripturi, atunci nu o cauta cu dinadinsul. Cine are smerenie,
acela are si simplitate, iar acest vlastar dumnezeiesc nu iscodeste judecatile
lui Dumnezeu. Se supune lor, pur si simplu, cu credinta, iar la timpul cuvenit,
se multumeste cu acele conceptii pe care credinta i le dezvaluie. Dumnezeu nu o
sa il intrebe pe incepator de ce nu a ajuns teolog, ci mai degraba de ce nu a
luat aminte la sine. Dumnezeu nu il va parasi in cele ce ii privesc mantuirea.
Or, daca e placut Lui, ii va descoperi si tainele cailor Lui. Mintea luminata
cu Lumina lui Dumnezeu, potrivit masurii credintei sale, e mai presus de orice
carte de invatatura, caci evident ca mintea descopera invatatura si nu
invatatura mintea.
JUDECAREA
CELORLALTI
Ucenicul: Cum ar trebui sa ma port cand ii
vad pe altii exprimandu-si liber gandurile si sunt scandalizat? Dar atunci
cand, cu privire la sfintia voastra, parinte, nu vad intotdeauna blandetea unui
staret in purtarea fata de altii si atunci ma simt si eu jignit?
Staretul: Ti se pare asta pentru ca iti
lipseste atentia, iti lipseste intelegerea. Nu trebuie niciodata sa judeci pe
cineva de vreme ce nu cunosti ratiunea lucrurilor sale. Si nici scopul, care se
ascunde in spatele felului in care ma port cu altii, nu il stii. Astfel de
fapte pot scoate la iveala mult mai iute caracterul interior al unei persoane,
si sunt necesare in cazul celor ce se comporta cu trufie. Asa ca nu ai
dreptate. Incearca mai bine sa fii atent la tine insuti si sa nu mai urmaresti
faptele, purtarea si treburile altora. Ai venit la scoala lepadarii de sine ca
sa faci ce ti se spune; de aceea nu ai dreptul sa judeci cand, unde, cum si cu
cine au altii treaba.
CUNOASTEREA
Sfantul
Nectarie al Eghinei
Cunoasterea este suma ideilor acumulate în
urma impresiei si rezultatul întelegerii datorate atentiei; este activitate a
intelectului si delectare spirituala. Pentru a ajunge la cunoasterea unui lucru
trebuie sa ne îndreptam atentia asupra obiectului respectiv, sa-l întelegem;
mintea noastra trebuie sa-i cerceteze si sa-i clasifice trasaturile; categoria
dedusa este informatia, ideea, cunostinta care ramâne în constiinta si prin
care omul îsi îmbogateste tezaurul sau de cunostinte.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 111-112.
REPERUL
Compozitorul
Arvo Part
Putem sa ne înselam, dar – e foarte
important – trebuie sa ne orientam drept. Pentru aceasta avem nevoie ca reper
de punctul cel mai îndepartat; astfel, drumul nostru va fi drept. În schimb,
daca tintim un punct foarte apropiat, cea mai mica greseala ne va târî, în plan
cosmic, la mii de kilometri de telul nostru. Nu e vina lui Dumnezeu daca noi
facem greseli, ci consecinta libertatii noastre.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii –
puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 63
RISIPIREA
GANDURILOR
Ucenicul: Cum pot scapa de risipirea
gandurilor in timpul rugaciunii?
Staretul: Cand te rogi cu buzele, roaga-te
si cu mintea; adica ingradeste-ti mintea cu puterea cuvintelor rugaciunii. Daca
esti tulburat de vreun gand la ceva, de cum ai observat aceasta neluare aminte,
intareste-ti atentia la rugaciune. Fa aceasta tot timpul si vei simti folosul.
Statornicia mintii atrage lucrari
deosebite ale harului.
TRANDAVIA
Ucenicul: Lenea ma stapaneste inca mult;
cum sa scap de ea?
Staretul: Daca lupti impotriva lenei fara
hotarare, nu o vei birui niciodata. Dar, de cum te-ai ridicat impotriva ei cu
hotarare neclintita, cu ajutorul lui Dumnezeu, desi nu fara suferinte, poti
castiga biruinta. A rezista chiar daca esti atacat este semnul unui ostean bun
si credincios; dar a renunta de fiecare data este trasatura unui purtator de
arme nepasator. Cand cineva ajunge in aceasta patima, trebuie sa ia aminte la
sine pana in mormant, altfel va auzi in ultima zi cea mai infricosatoare
judecata de la Cunoscatorul inimilor: Sluga vicleana si lenesa! (Matei 25, 26).
In Scripturi se spune „Celui care
biruieste” si nu „Celui care a biruit” deoarece fara ajutorul Celui Preainalt
nu putem birui pe vrajmas cu desavarsire; niciodata nu am putea castiga vreo
superioritate asupra lui. Numai cel care biruieste este incununat, numai cel
care porneste la lupta cu hotarare neclintita de a duce razboiul pana la ultima
suflare, numai cel care nu arunca niciodata armele in clipa celei mai mari
primejdii, cel care, fie el in prizonierat fara de voie, nu isi preda inima
dusmanului. Unui astfel de om, chiar de ar fi cateodata invins, nu i se
imputineaza niciodata ravna cea sfanta; el se jertfeste neincetat, cu duh de
nadejde. Din acest motiv sporeste si primeste cununa numai pentru hotararea
lui, caci a fost gasit curajos si vrednic de cinstirile ceresti.
DEZNADAJDUIREA
Ucenicul: Cum pot scapa de ucigatorul duh
al deznadejdii?
Staretul: Pesemne ca, din voia ta proprie,
esti atras catre ceva anume. Daca incetezi a te mai calauzi singur si daca vei
face totul cu binecuvantarea lui Dumnezeu, atunci, cu aceasta binecuvantare,
vei culege pacea sufletului si celelalte roade ale Duhului Sfant. Daca vei
parasi cu totul voia-ti proprie nu vei simti niciodata greul intuneric al
deznadaiduirii. Cele mai groaznice valuri ale patimilor se vor potoli; in locul
lor vor rasari limpezimea mintii, linistea gandurilor, blandetea duhului si
pacea cea neamagitoare, care te va binecuvanta din inalt si va veni sa se
salasluiasca in sufletul tau. Daca vei pastra atentia neintrerupta si luarea
aminte la tine insuti, vei deveni asemenea fecioarelor intelepte si vei intra
in camara de nunta a Mirelui Celui nemuritor. Mirele vine in miezul noptii! Ai
grija deci, sa nu-ti ingreuiezi inima cu deznadejdea. Da slava Domnului
Dumnezeului tau pana ce nu va apune soarele. Vino in Numele Domnului la calea
lepadarii de sine daca vrei cu adevarat sa te mantuiesti. Deznadejdea ii
chinuie pe toti; ea strica roadele asteptate ale intelepciunii, chiar si in cei
mai mari oameni. Dar nu are loc in incepatorul simplu si curat. Cel care s-a
lepadat de sine cu nadejde in Dumnezeu, de ce sa mai fie deznadajduit? Pentru
un astfel de om Vramasului i-au lipsit de tot sabiile.
(Psalmul 9, 6).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu