Scrisoare
pastorală
Foaie
periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul
XXII(2022), nr. 466(16 –31 Martie)
Dragii mei enoriași!
Inimă de femeie. De două luni, aproape de granițele țării noastre se
aud bombardamente. Zi și noapte cad bombe și rachete de tot felul spulberând
clădiri publice și rezidențiale. Spitale, școli, grădinițe, blocuri de
locuințe, muzee, teatre, biserici, magazine, adăposturi și multe alte imobile
sunt spulberate în câteva clipe. Zi și noapte
pământul este răscolit de explozii, ard focuri imense și cerul este
acoperit de nori negri de fum. Acolo unde până mai ieri erau străzi și
bulevarde pe care circulau oameni și mașini, parcuri în care se jucau copii,
magazine în care se făceau cumpărături, școli în care se învăța carte sunt astăzi gropi imense și
munți de resturi. Mii de oameni de toate vârstele, profesiile și stările
sociale sunt sfârtecați și amestecați cu dărâmăturile, alte mii și mii
sunt răniți și schilodiți pentru tot
restul vieții. Milioane de femei, copii și bătrâni și-au luat lumea în cap și
fug îngroziți peste graniță, cu moartea în spate și nădejdea în suflet. Sunt
distruse vieți, familii, idealuri. Mii și mii de soldați mor, fie că apără
țara, fie că o atacă. Sunt vieți de
oameni tineri, oameni care se pregătiseră pentru anumite cariere, care își
clădiseră visuri de viitor, care au lăsat acasă părinți, soții, copii, frați. A
venit ordinul și a trebuit să plece la luptă!
Până mai ieri noi,
cei din lumea civilizată, eram convinși că războaiele sunt specifice trecutului
sau lumii a treia, lumii sărace și înapoiate. Nu credeam că ororile ce se petrec azi în
Ucraina mai pot fi produse de oameni care mânuiesc calculatoarele, care se
plimbă printre stele cu navete interplanetare și cuceresc cosmosul, care
studiază în laboratoare tainele lumii și ale materiei. Și totuși!
Multe dintre
monumentele închinate eroilor neamului românesc reprezintă câte o femeie, care
ține pe brațe un soldat rănit sau mort. În Austria, într-un mare muzeu, este o
sală uriașă, în mijlocul căreia, pe un scaun, șade o femeie cu un tânăr soldat,
mort, în brațe. Este simbolul femeii din
toate timpurile și din toate locurile, fie că e mamă, fie soție, sau soră sau
fiică, care are nefericirea să-și vadă copilul, soțul, fratele sau tatăl
plecând în război, care așteaptă cu înfrigurare zi și noapte vești de pe front,
care se roagă cu lacrimi de sânge lui Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor
sfinților să i-l aducă înapoi viu și nevătămat. Fiecare dintre astfel de femei
se aseamănă Maicii Domnului sculptate de Michelangelo în Pietà, care-și primea pe brațe Fiul coborât de pe cruce.
Mă întreb dacă cei
care pornesc războaie se gândesc vreodată la râurile de sânge ale soldaților
morți sau răniți, ori la fluviile de lacrimi ale femeilor care au viața legată
într-un fel sau altul de acei soldați. Mă întreb dacă se gândesc vreodată la
suferința pe care nimeni n-o poate măsura a celor de pe front și a celor din spatele
frontului, a celor de acasă, în special a femeilor. Statisticile numără morții
și răniții, gloanțele și bombele, rachetele și tancurile, dar scapă întotdeauna
din vedere tonele de suferințe din sufletele femeilor care au pierdut pe cineva
pe front. Durerea acestora este pentru tot restul vieții. Am cunoscut mame
îndoliate, care mai aveau singurul ideal în viață acela de a muri cât mai
curând, ca să-și mai poată revedea pe cel scump rămas pe câmpurile de luptă sau
în morminte fără cruce. Am cunoscut văduve de război, care și-au dus crucea
văduviei de la 20 de ani până la adânci bătrânețe, crescându-și copiii,
făcându-și muncile, ținând loc și de mamă și de tată, și de bărbat și de femeie
la casă. Am cunoscut multe ,,fete bătrâne” de la mine din sat, care și-au
așteptat iubiții să revină de pe front până le-a-nghițit și pe ele pământul.
Vorbim de eroii
căzuți pe front și bine facem. E datoria noastră sfântă să facem asta.
Niciodată nu vorbim însă de eroinele din spatele frontului, eroinele fără nume,
care s-au topit în tăcere, trudind să ducă singure jugul casei, ducând
în suflet ca pe-o cruce dorul de cel plecat, sperând mereu, dincolo de
toate evidențele, că, poate-poate, într-o bună zi…., îl vor vedea intrând pe
poartă. Îi fac toate pomenile și toate parastasele, așa, ca să fie făcute, ba
chiar îi fac și mormânt cu cruce în cimitir, ca ,,să fie și el în rândul lumii”, dar continuă să spere
și să aștepte…!
Se opresc
bombardamentele, tac tunurile, se încheie pace, se reclădesc orașele și satele
distruse, cresc flori sau mărăcini pe mormintele celor căzuți în luptă, se dau
decorații, se scriu pagini de istorie și viața își reia cursul. Numai inimile
mamelor, soțiilor, surorilor sau fiicelor sfâșiate de pierderea celor iubiți
continuă să sângereze multă vreme, de cele mai multe ori până când moartea îi
ajută să se regăsească.
Mă întreb dacă cei ce
pornesc războaie au mame, soții, ,
iubite, surori sau fiice, dacă au înțeles vreodată ce înseamnă dragostea și
durerea din sufletul unor asemenea femei din viața lor.
Mai mă întreb și
întreb, dacă cei ce pornesc războaie de cotropire sunt într-adevăr oameni!
*
Cuvinte părintești. Din scrierile
regretatului ierarh Arhiep. Justinian Chira al Maramureșului selectăm câteva
fraze, care dezbat o temă de mare actualitate: singurătatea. Iată-le:
,,Ce cuvânt mare și sfânt, mai ales în
timpurile noastre, când nenumărați oameni se simt singuri, se plâng de singurătate;
sunt în mijlocul mulțimii, dar se simt singuri; sunt printre prieteni mulți,
însă de multe ori se simt singuri. Un om care-l are pe Dumnezeu niciodată nu
este singur. Singurătatea nu-l omoară, ci, dimpotrivă, îl face fericit. În
singurătate el poate să se simtă într-o atmosferă mai potrivită, unde să se
gândească mai profund la Tatăl nostru cel Ceresc, unde se poate ruga mai
liniștit, unde poate sa-și desfășoare gândurile, să urce cu ele până la
Dumnezeu. Toți Sfinții au iubit singurătatea și pustia; nu pentru că au fugit
de societate, ci pentru că acolo se întâlneau cu Dumnezeu”.
*
Cununia. Când
eram elev la seminar, ba chiar şi student, în vacanţe, colindam satele, în
special cele de munte şi culegeam cântece bătrâneşti, bocete, colinde,
colocăşenii, obiceiuri şi altele. Unele dintre acestea le-am publicat de-a
lungul anilor, altele mi-au rămas în manuscrise sau pe casete.
Într-o zi am fost îndrumat
la doamna D. T. Avea pe atunci 36 – 37 ani, dar faţa îi era zbârcită şi, în
general arăta mult mai trecută. Era la vremea prânzului şi tocmai venise acasă.
Fusese la săpat, pe bani, la un vecin. Ne-am aşezat pe marginea drumului şi-am
vorbit multe şi de toate. Din când în când întrerupea discuţia şi-mi cânta
încet, aşa cum numai ea ştia să cânte, câte o doină, în care simţea că-şi
exprimă mai bine gândurile şi trăirile.
Auzisem despre dânsa de
câţiva ani. O auzisem cântând la radio, o văzusem la televizor. Îi apăruse
chiar un disc. Nu era o oarecare. Câştigase câteva concursuri de prestigiu, aşa
încât stilul ei devenise reprezentativ în zonă. Ai fi crezut că e în culmea
fericirii. De unde! Era sfâşiată de dureri adânci. Soţul ei era foarte gelos şi
cu greu îi dădea voie să plece de acasă la vreun concurs, spectacol sau
înregistrare. Când se întorcea de acolo, în loc să se bucure şi el de succesul
ei, îi lua banii câştigaţi, se îmbăta şi o bătea. O bătea de moarte! Atunci
când vorbea cu mine era răguşită. Spunea că de mai bine de trei săptămâni se
afla în acea stare. Nu era răcită. Tocmai aducea o spinare de lemne în croşnă
şi soţul ei venise pe la spate, o prinsese de funia care-i trecea peste umăr, o
izbise, o târâse, iar funia i se încolăcise în jurul gâtului. Soţul era
înfuriat, fiindcă seara, aflat pe undeva într-o colonie împreună cu alţi
tăietori de lemne, o văzuse pe soţia sa cântând la televizor şi i se păruse,
vezi Doamne, că zâmbeşte mai nu ştiu cum. Ortacii de muncă râseseră de el, iar
lui atât îi trebuise. După ce mi-a povestit toate acestea şi altele asemenea,
am îndrăznit să-i zic: ,,– Dumneata eşti o personalitate a folclorului, a
cântecului românesc. Nu-i păcat să-ţi îngropi talentul ce ţi-a fost dat?” ,,–
Ce să fac, dom’le?” m-a întrebat. ,,– Divorţează!” i-am zis, convins fiind că
aceea e soluţia salvatoare pentru ea. A tresărit, m-a privit fix pentru câteva
clipe şi mi-a zis: ,,– Domnule, eu sunt cununată cu bărbatul meu!”
Am înlemnit. Nu mă aşteptam
la un asemenea argument. Simţeam cum roşisem până în vârful urechilor de
ruşine. A continuat: ,,– Ştiu că n-aş muri de foame. Mi-aş lua fetele şi m-aş
duce în lume. M-am gândit de multe ori şi la asta, dar nu pot. Sunt cununată.
Întâmplă-se ce s-o întâmpla de acum încolo, nu mi-e teamă. Am două mulţumiri,
pe care nu mi le mai poate lua nimeni. În primul rând, cântecele mele au fost
înregistrate la radio, la televizor. Cât va fi lumea, voi fi şi eu acolo, se va
pomeni şi numele meu. În al doilea rând, mă bucur că fetele mele cântă aproape
la fel ca mine. Poate vor avea ele mai mult noroc în viaţă!
Au trecut de atunci mai bine
de cincizeci de ani, dar îmi amintesc de această discuţie de câte ori îi aud
glasul sau o văd la televizor. Aş putea spune că este geniul neînţeles. Ar fi
prea simplu. Cred mai degrabă că domniţa cântecului mehedinţean este tipul
adevărat al ţărăncii românce, care a înţeles cu adevărat, dintotdeauna,
seriozitatea actului de întemeiere al unei familii, sfinţenia cununiei. Am
dat-o drept exemplu multor mirese, ba chiar şi unora dintre acelea pe care „de le zgârie pisica / dau fuguţa la mămica”.
Dacă am avut cui!
*
In memoriam: Mircea Sântimbreanu(III). În luna mai 1984 am auzit că
l-ar fi schimbat pe Dl. Sântimbreanu. N-a fost adevărat. Era vorba de
incidentul dintre Vadim Tudor cu Moses Rosen.
La 15 nov. 1984 pentru
nimeni de la editură nu mai era un secret faptul că eu sunt preot. Venise
directorul într-o zi în biroul unde lucra Domnul Gheorghe Marin, Doamna Natalia
Petruț și încă un redactor și-l întrebase pe Domnul Marin: ,,- Ce-ți mai
face popică?” Toți au făcut ochii mari, dar nu s-a făcut caz de aceasta.
Dimpotrivă. Din partea Doamnei Natalia Petruț și a Domnului Mircea Sântimbreanu
am observat o oarecare deschidere. De acum nu mai eram dubios pentru ei. Enigma
se dezlegase.
Doamna Natalia Petruț
mi-a povestit despre episcopul Emilian Birdaș de la Alba-Iulia, ca despre un om
foarte inteligent și bine documentat. M-a îndemnat să scriu proză inspirată din
lumea satului, mai bine-zis din agonia satului actual. Să nu abordez o
literatură tezistă și să iau viața așa cum este ea în realitate, fiindcă
aceasta are valoare de document, iar de aici până la realizarea artistică nu
mai este mult.
La 17 nov. 1984 mi-au
spus la editură că au dat cartea mea, Coloana Infinitului, vol. II,
pentru referat, Doamnei Stela Toma, cercetătoare la Institutul ,,G. Călinescu”,
din luna iulie. Până la vizita mea nu adusese la editură nici referatul, nici
manuscrisul. Am căutat-o la telefon, dar n-am găsit-o. Directorul mi-a spus
că-mi poate publica în 1986 volumul, dar de cel mult 500 pagini, la care să se
adauge cca. 100 pagini anexele. În concluzie: trebuie reduse cca. 200-250 pag.
din varianta pe care o depusesem la editură.
La 20 oct. 1985, de la
Editura Albatros am primit o scrisoare de la Domnul Mircea Sântimbreanu,
directorul editurii, în care-mi spunea: ,,vă putem considera exonerat de
participarea la concursul de debut, așa încât așteptăm Povestirile”. Era
mare lucru. Un scriitor îmi oferea o șansă. Depindea acum în mâinile cărui
redactor urma să ajungă manuscrisul. Dacă era unul, care să aibă exigența Părintelui
Valeriu Anania, toată lucrarea îmi era zadarnică. Eu am definitivat volumul Amintiri
din Dealul Pietrei și l-am trimis editurii.
La 31 dec,. 1985, l-am
întâlnit în Tr. Severin pe Domnul Ion Șerban-Drincea, poet, scriitor și
redactor la ,,Viitorul”. Mi-a spus că în urmă cu câteva zile l-au dat afară pe
Domnul Mircea Sântimbreanu. A fost criticat pentru o carte a lui Anghel
Mănăstire, care se numește Noaptea nu se împușcă. Se zice că ar fi fost acuzat că în cartea
respectivă ar fi fost denaturat chipul autentic al țăranului român. Acesta se
pare însă că este doar un truc. În realitate, însă, omul avea spatele drept și
nu obișnuia să sărute papucii nimănui. Când avea prilejul, critica fără
menajamente. Tocmai avusese loc un congres al partidului, în care ,,tovarășa”
fusese aleasă în fruntea științei, tehnicii și culturii românești, iar omul
probabil că nu s-a mai putut abține. Șacalii au fost pe el, i-au clădit
eșafodul și i-au săpat groapa. Omul acesta merita pe drept scaunul pe care
ședea. Cartea românească a pierdut în el un reprezentant și un slujitor de
prima mână. Păcat!
La 12 ian. 1986, Domnul
Prof. Virgil Sfetcu din București, inspector general la Ministerul
Învățământului, mi-a spus despre Domnul Mircea Sântimbreanu, că ,,e un om
terminat, pus pe liber”. Toată vina lui s-ar datora faptului că ar fi scris
o povestire pentru copii, în care unul dintre personajele zoo ar fi avut
similitudini cu ,,tovarășa”. Domnul Sântimbreanu nu se împăca bine nici cu
conducerea Uniunii Scriitorilor. Domnul Virgil Sfetcu mi-a spus că și în cadrul
Uniunii Scriitorilor sunt multe bisericuțe și o ură nemaipomenită între ele.
De! Talente și talente!
Peste vreo câțiva ani,
întrebându-l pe Domnul Gheorghe Marin dacă mai știe ceva despre Domnul Mircea
Sântimbreanu, mi-a spus: ,,- L-am întâlnit în urmă cu câteva luni,
întâmplător, pe o stradă lăturalnică! Își plimba câinele. Abia l-am recunoscut.
Nu mai este ceea ce a fost. E un bătrânel modest, mărunt, aproape pierit,
care-și târăște cu greu picioarele!”
Dumnezeu să te ierte,
Mircea Sântimbreanu!
*
File de jurnal: 7 Nov. 1982(II). ,,La un moment dat,
Preda a spus că pleacă la Craiova și cere mitropolitului să-i decline
competența și să delege pe cine o vrea. Același lucru l-a făcut și Achițenie.
În această situație am propus următoarea formulă de compromis: ,,- Deși nu am
analizat încă soluția aceasta cu oamenii noștri, aș propune-o, totuși, spre
analiză: 1. În legătură cu faptul că s-au folosit materiale și tehnică de lucru
necorespunzătoare, noi suntem de acord să renunțăm la pretențiile noastre, dacă
pictorul Ivănescu ne garantează lucrarea pentru 25 de ani, asumându-și
obligația ca dumnealui ori moștenitorii legali să suporte toate cheltuielile pe
care le vor necesita eventualele remedieri”;
A avut loc o explozie de bucurie: ,,- Garantez, părinte, pentru cincizeci
de ani!” a sărit Ivănescu, gudurându-se ca un buldog.
,,În contul sumei consumate de noi pentru
materiale și lucrări care intrau în competența pictorului, suntem de acord să
nu i le imputăm, dacă ne execută următoarele lucrări: Să ne termine de pictat
fosta ,,casă a scării” din pronaos; Să ne picteze cele patru icoane din
exteriorul bisericii; Să ne restaureze toate icoanele portative și prăznicarele
bisericii”.
Materialele și manopera noastră ajungea la vreo 4.000 – 5.000 lei.
Lucrările pe care i le ceream ajungeau la cca. 7.000 lei. A acceptat. M-au
felicitat cu toții. Oamenii mei au acceptat soluția cu bucurie. Am spus în
continuare: ,, - Domnule Ivănescu, în legătură cu acțiunea penală și
consistorială, aș avea să vă spun următoarele: faptul că nu am găsit în
dumneavoastră omul de la care să învăț ceva în viață este un eșec al meu. Eu
însă am probleme mult mai serioase decât aceea de a mă trage cu dumneata de
curele pe ușile tribunalului. Nu pot însă ca să renunț la demnitatea mea de om
și de preot. Cu toate acestea, de mine depinde continuarea ori încetarea
acțiunii. Prevederile penale sunt destul de severe. Aș avea o soluție de
rezolvare. În acest sens, dacă dumneata recunoști că ai greșit față de mine
și-ți ceri cuvenitele scuze față de oameni, angajându-vă totodată că
dumneavoastră și membrii familiei dumneavoastră nu vă veți mai lega de mine
câte zile veți avea!” ,,- De acord,
părinte, haideți să ne împăcăm!” a explodat Ivănescu. ,,- E adevărat că
părintele e escroc?” a întrebat Preda. ,,- Nu-i adevărat!” a zis Ivănescu. ,,-
E adevărat că-i falsificator etc. etc.?” ,,- E un preot admirabil și nu-i
adevărat ceea ce am zis la un moment de supărare. Regret și-l rog să mă ierte!”
Deși jumuliți, am scăpat, totuși bine, dacă avem în vedere că din cele
58.740 lei ai devizului am făcut lucrarea cu 50.000 lei, că am făcut pictura
din nou a catapetesmei în același preț, fără să fi fost prinsă în deviz; că din
cei 5.800 lei ce reveneau pentru masă am dat doar 2.500 lei; că am salvat 5.200
lei fondul premial, care nu i s-a mai acordat; că am salvat cei 2.000 lei, pe
care ni-i cerea pentru Biță; că ne face lucrările menționate în valoare de vreo
7.000 lei; că nu mai mă bagă în pușcărie; că nu mai mă duce în dinți la
patriarh; că nu mai mă transferă; că zice ,,Bogdaproste!” c-a scăpat!
Moș Gheorghe Manolea din Malovăț, consilierul meu, a zis că ,,decât o
luptă dreaptă, mai bine o pace strâmbă!” Eu zic: ,,Pedepsește-mă, Doamne,
pentru păcatele mele, dar nu mă osândi pentru pacea cu turcii și pentru formula
de compromis!”
Când au ieșit în drum, cu voce tare și-au dat întâlnire la Restaurantul
Parc-Hotel din Tr. Severin. I-am dus pe Preda, Pufan și Achițenie la acel
restaurant. Ivănescu cu familia și Calopăreanu ne escortau din urmă. Eu am vrut
să contribui cu ceva pentru masă, scuzându-mă că nu voi putea merge cu ei,
deoarece sunt preot și nu-mi pot permite să intru în restaurant vinerea. Cei
doi Ivănescu nu mă auziseră spunând aceasta. Și-au luat rămas bun de la mine,
dar nu m-au invitat la masă. După câte avantaje le făcusem, poate meritam acea
invitație, deși n-aș fi acceptat-o. Au intrat cu toții în restaurant să-și
serbeze victoria.
Doamne, Doamne, și Ție Ți s-o fi terminat benzina și nu mai ai cu ce
coborî printre noi?
Părintele Ionică Sfetcu m-a felicitat pentru rezolvare.
,,- Aceasta te-a impus în fața oamenilor ca un om demn și cinstit!” mi-a
spus dânsul.
Ieri am avut servicii în Malovăț și în Bârda. Au venit cinci persoane din
Severin în frunte cu doamna Nica Rovența și au făcut curățenie în biserica de
la Malovăț împreună cu localnicii. Am lucrat cu ei până pe la ora 21. Patru
femei dintre acestea le-am dus la Severin cu mașina. Mi-au umplut de acolo
mașina cu covoare și carpete pentru biserică. Le aveau pregătite de vreun an.
Sunt în jur de 20 de piese, în valoare de cca. 25.000 lei. Am umplut
portbagajul. În interior nu a rămas liber decât locul șoferului, în rest am
umplut mașina până la plafon. Unele piese sunt cumpărate de la marinari, câteva
sunt românești. E ceva de vis. Nici n-aș fi crezut vreodată că biserica de la
Malovăț va avea parte de așa ceva.
Am venit până acasă cu inima cât puricele. Plecasem de acasă în salopetă
și nu aveam nici un act și nici bani, iar pentru covoare nu aveam acte de
proveniență. Noaptea, fără acte și cu o mașină plină până la refuz cu lucruri
suspecte nu aș fi putut trece neobservat. N-am întâlnit însă nici picior de
milițian pe drum. Cred că Dumnezeu m-a însoțit atunci și m-a apărat ca să nu
pățesc nimic”.
*
Ajutoare și donații. În această
perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna
Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș: 1.000 lei; Domnul
Mocănașu Oprea din Tr. Severin: 300 lei; Doamna Prof. Univ. Dr. Ana-Maria
Ciobanu din București, Doamna Michescu Elena din București, fiică a
satului Malovăț, Domnul Vlăduț Valeriu din Tr. Severin, fiu al satului
Malovăț, Doamna Mehedințu Elena din Brașov, Doamna Luca Jana din
Bârda: câte 200 lei; Doamna Clelia Ifrim din București: 190 lei;
Domnul Dima Vasile din Malovăț: 120 lei; Domnul Baltac Gheorghe din
Malovăț: 110 lei; Doamna Cioloca Polina din Timișoara, fiică a satului
Bârda: 100 lei; Doamna Rolea Viorica din București, fiică a satului
Bârda și Domnul Rolea Titu din Schela(MH) și Doamna Toma Valentina din
București: câte 50 lei. Doamna Prof. Simona Vlăduț din Tr. Severin a
donat pentru Fondul Central Misionar 100 lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
În cursul lunii Martie am donat pâine
credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 6 Mart.(Bârda): 107 pâini; 13
Mart.(Malovăț): 490 pâini; 20 Mart.(Bârda): 902 pâini; 25 Mart.
(Malovăț): 180 pâini; 27 Mart.(Malovăț): 800 pâini. Așadar, în
luna martie s-au donat 785 pâini. Totodată, s-a vândut pâine la prețul
de achiziție de 0,90, 1,00 și 1,10 lei/buc., astfel: 6
Mart.(Bârda): 943 pâini; 13 Mart.(Malovăț): 160 pâini; 20
Mart.(Bârda): 198 pâini; 25 Mart.(Malovăț): 120 pâini; 27
Mart.(Malovăț): 200 pâini. Așadar, în luna martie s-au vândut 3.315 pâini.
*
Până la închiderea prezentei ediții am donat
din cartea Arhim. Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în Biserică un număr
de 185 exemplare. Dintre acestea, 110 exemplare le-am trimis prin
poștă acelor credincioși din afara parohiei, din țară și străinătate, care au
ajutat parohia cu cel puțin 100 lei în perioada 1 Aprilie 2021-31
Mart. 2022. Rugăm pe cei din afara parohiei, care au rude în parohie, să le
roage pe acestea să se prezinte la biserică și să le ridice cărțile.
*
La colecta pentru Fondul Central Misionar
inițiată de Sf. Sinod s-au adunat 235 lei. Împreună cu Consiliul
Parohial am hotărât să achităm însă 500 lei.
*
Pe 7 aprilie vom face o acțiune caritabilă la
azilul din Cujmir. Au 23 de bătrâni internați. Le vom asigura masa de
prânz. Doamna Șeitan Elisabeta din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț,
s-a oferit să suporte costul mâncării. Mai au nevoie de 23 costume de pijamale.
Le-am cumpărat deja cu suma de 960 lei, bani donați de o familie din
parohie, care nu vrea să i se știe numele. La casieria magazinului s-a făcut
mare haz: lumea făcea stocuri de alimente, popa făcea stoc de izmene!
Pentru luna mai, probabil în ziua de 5, vom
face o acțiune la alt azil din Mehedinți, probabil la cel din Șișești. Doamna
Corina Mălureanu din București a trimis deja 1.000 lei, reprezentând costul mesei. Vom vedea de ce mai
au nevoie. Încă nu am luat legătura cu conducerea azilului.
Dumnezeu să răsplătească tuturor!
*
Plăți. În luna martie am făcut câteva plăți mai mari,
astfel: 4.672 lei tipografiei pentru cărți; 4.235 lei brutăriei
pentru cele 4.100 pâini donate și vândute în luna martie; 2.150 lei Mănăstirii Sihăstria pentru
cele 300 cărți pe care le donăm credincioșilor din parohie și din afara
parohiei; 940 lei poștei pentru colete; 960 lei cele 23 costume
de pijama pentru Azilul de la Cujmir; 880
lei protoieriei pentru făclii de Paști; 668 lei pentru impozit; 500 lei protoieriei pentru Fondul
Central Misionar; 400 lei pentru
timbre poștale; 300 lei transport cărți de la Craiova; 290 lei protoieriei
pentru epitrahil; 246 lei pentru patru steaguri tricolore; 220 lei poștei
pentru trimiterea a 110 cărți donate în afara parohiei; 190 lei protoieriei
pentru candele; 163 lei curentul electric; 109 lei internetul; 83
lei toner pentru imprimantă și altele mai mici.
*
Contribuția de cult. Până la 31 Martie,
respectiv până la sfârșitul trimestrului I al anului, au achitat contribuția de
cult 91,60% dintre familiile din Malovăț și 89,54% dintre
familiile din Bârda. La nivel de parohie au achitat contribuția de cult pe 2022
90,93% dintre familii. Precizăm
că în parohia noastră contribuția de cult nu este obligatorie și nu este o sumă
fixă. Fiecare dă ceva dacă vrea și cât vrea. Serviciile religioase sunt
gratuite, indiferent dacă cineva a achitat sau nu ceva pentru contribuția de
cult. Preotul este la dispoziția tuturor, fără deosebire, 24 ore din 24, 365
zile pe an. În rest este liber.
*
Publicații. În această perioadă,
preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Arhivele
pandemiilor(III), în ,,Națiunea”, București”, 21 mart. 2021, ediție
on-line(https://ziarulnatiunea.ro/ category/dosarele-natiunii); ,,Scrisoare pastorală” – 465, pe
blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din
Melbourne(Australia), 19 mart. 2022(https://bentodica. blogspot.com); în ,,Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare, 22 mart.
2022, ediție și on-line(https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 22 mart. 2022, ediție și on-line(http://www.observatorul.com);
Chipuri și măști, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an.
XXIV(2022), nr. 1122(24 mart.), p. 12; Leac pentru hoție, în ,,Obiectiv
mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIV(2022), nr. 1123(31 mart.), p. 12; Proverbul
– element de Drept cutumiar românesc(III), în ,,Răstimp”, Tr. Severin, an.
XV(2022), nr. 1(ian. – mart.), pp. 45-50.
Domnul Prof. Cornel Boteanu face o amplă
recenzie lucrării preotului Dvs. Folclor din Mehedinți în cartea sa Repere
culturale și etnografice din Plaiul Cloșani(Craiova, Editura MJM, 2022, pp.
180-185. Îi mulțumim respectuos.
Parohia noastră a reeditat următoarele cărți: Bucate
de post; Pr. Prof. I. Ionescu, Calea mântuirii; Pr. Prof. I.
Ionescu, Permanențe culturale și creștine românești; Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda și C. Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă
Română”(1874-2014), 3 vol.; Id., Bibliografia
Revistei ,,Mitropolia Olteniei”(1948-2008), 2 vol.
Parohia noastră a publicat cartea Doamnei
Aurelia Corbeanu, Tăinuind despre cărți(114 pag.). Autoarea și-a
cumpărat întreg tirajul.
Cartea Doamnei Aurelia Corbeanu este un buchet de recenzii și comentarii
pe marginea numeroaselor cărți citite de dânsa. Se poate sesiza cu ușurință, că
autoarea este un rafinat om de cultură, un competent mânuitor de condei, care știe ce să rețină și cum să expună
ideile și mesajele cărților lecturate. Cartea
Doamnei Aurelia Corbeanu devine ea însăși un îndemn convingător spre
universul fascinant al bibliotecilor și
al cărților, într-un cuvânt, al culturii.
*
Excursii-pelerinaje. Pentru joi, 14
aprilie, organizăm o excursie-pelerinaj, pe următorul traseu: Tr.
Severin – Bârda – Malovăț – Motru - Tg. Jiu - M-rea Vișina - M-rea Lainici –
Petroșani – Hațeg - M-rea Prislop - Mormântul Părintelui Arsenie Boca
–Caransebeș - M-rea Teiș - M-rea Piatra Scrisă – Orșova - Tr. Severin-Bârda.
Costul e de 60 lei/persoană. Am completat deja de un microbuz de 30
locuri. Continuăm înscrierile.
*
Zâmbete. ☺S-a terminat cu furtul în
România. Unul și-a uitat sapa la poartă și nu i-a luat-o nimeni. ☺,,-
Nevastă, unde facem revelionul?” ,,– La bușteni! Tu îi tai și eu îi car!” ☺Nasturii
și mintea se observă numai când lipsesc. ☺,,- Să trăiți,
domnule doctor! Ce mai faceți?” ,,- Îmi omor timpul!” ,,-Păi, nu mai aveți
clienți?” ☺Să mulțumești pe toată lumea
e imposibil, dar să-i enervezi pe toți e floare la ureche. ☺Când dormi prost toată noaptea, este
imposibil să te trezești deștept dimineața! ☺Legea nr. 1 a mecanicii: unde poți să legi cu sârmă, e
păcat să pui șurub! ☺Somnul adânc ajută la prevenirea îmbătrânirii, mai ales
dacă dormi la volan.
*
Înmormântări. În ziua de 22 Mart. am oficiat slujba înmormântării
pentru Rolea Marina(96 ani) din
Bârda. Dumnezeu s-o ierte!
*
Anunțuri. ►Praznicul de Sf. Gheorghe cu pomenirile
cuvenite se vor oficia luni, 25 Apr. Aceasta este rânduiala Sf. Sinod, pentru a
nu se face petreceri în Săptămâna Sf. Patimi; ►În cursul lunii martie prețul
pâinii s-a schimbat de trei ori: de la
0,80 lei/buc. s-a făcut 0.90 lei/buc., apoi 1,00 leu/buc., iar ultima dată 1,10 lei/buc.; ►Avem făclii de Paști cu
25 lei/buc. și cu 35 lei/buc.; ► Avem icoane de multe
feluri. Primim și comenzi pentru icoane cu anumiți sfinți și sărbători.
*
Program. În cursul lunii aprilie avem următorul program de slujbe; 2 Apr.(Malovăț-Bârda); 3 Apr.(Bârda); 9 Apr.(Malovăț-Bârda); 10
Apr. (Malovăț); 16 Apr.(Malovăț-Bârda);
17 Apr.(Bârda); 18 Apr.(denie la Malovăț); 19
Apr.(denie la Bârda); 20 Apr.(spovedit
și împărtășit în Bârda, la biserică și în sat; denie la Malovăț); 21 Apr.(pomeniri la ora 8 în Bârda;
slujbă la Malovăț; denie la Bârda); 22
Apr.(spovedit și împărtășit adulții în Malovăț, la biserică și în sat;
denie la ora 19 în Bârda; denie la ora
21 în Malovăț); 23 Apr.(spovedit și
împărtășit copiii în Malovăț; pomeniri la ora 19 în Malovăț; slujba Învierii cu
Sf. Liturghie la ora 23 în Bârda); 24
Apr.(slujba Învierii cu Utrenie de la ora 3 în Malovăț); 25
Apr.(pomeniri de Sf. Gheorghe la ora 8 în Bârda; slujbă cu slobozirea
Paresimilor la vii și pomenirile de Sf. Gheorghe în Malovăț); 26 Apr.(slujbă cu slobozirea
Paresimilor la vii în Bârda); 30 Apr.(Bârda-Malovăț,
pomeniri și slobozirea Paresimilor la morți). În restul
timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la
biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. Sfintele Paști cu sănătate,
pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu