Curajul
întrebării și al răspunsului
Magda
Ursache, scriitor
02
Octombrie 2022
„Fără istorie, fără limbă, calea
colonizării se arată deschisă noilor fabricanți de lume, de ordine și de canon”
(Petru Ursache, Antropologia, o știință neocolonială, ed. I, Timpul, 2006; ed.a
II-a, Eikon, 2014.
M-am simțit ca doctorul Arafat când a
ieșit lumea-n stradă să-l apere de Băsescu- Petrov: surprins, foarte surprins.
Mutatis mutandis, în dimineața de joi, 15 septembrie, au pornit telefoanele și
e-mailurile. Au venit și multe flori virtuale. Galbene. Am fost și eu
surprinsă.Foarte surprinsă. Mesajul era să nu fiu supărată. Nu dau nume, nici
măcar nom de plume, nume de pix, ca să nu le „cauzez” expeditorilor. Problema
și problemul ? O notă din „România literară” nr. 37, pag.28, intitulată
Talmeș-balmeș. Era vorba de un articol mai vechi, reluat, cu voia mea, de
revista „Porto-Franco”, nr.315, 2022, red. șef Sterian Vicol. Cum mă încurajau
cititorii complici? Cam așa: „Ar trebui să fii nu mâhnită, ci veselă că te-a
beștelit Manolescu.” „Dă-i pe râzătoare pe oportuniști. Cine te urăște o să te
mai urască și mai tare”. „Pe Magda nu poți decât s-o urăști sau s-o iubești.”
Și încă: „Bărbatul curajos este o femeie: Doamna Magda Ursache”. Vreo 3-4 șefi
de reviste mi-au oferit cât spațiu vreau pentru Drept la replică. De la
Boppard: „Dacă răspunzi, nu te mai vezi în «România literară» în veci, ca și
mine”. Ei, Doc, la colecția mea de eșecuri adaug și asta! „Ești într-adevăr
„cel mai curajos bărbat”, majoritatea preferă să tacă”.
Din Londra: „N-am înțeles ce-ți reproșează
N.M. Sunt alături de tine până la capăt. Unde o fi capătul, vom vedea”.
Nici eu n-am înțeles ce mi se reproșa. Am
încercat să mă dumiresc de ce n-oi fi în chestie când consider oportunismul o
boală pentru care nu există niciun vaccin „sigur și eficient”.Și nu-i nimic mai
deformant decât această „corectitudine politică”, patologică de-a dreptul,
încercând să ne reeduce mental.
Dar de ce aș fi un trouble fête care face
talmeș-balmeș din istorie și din istoria literaturii române?Am recitit Oameni
de apă ca să pricep ce i-a displăcut (Profesorului Acad. N. Manolescu sau
anonimului, că nota Talmeș -balmeș nu-i semnată) și tot nu m-am dumirit de
ce m-a pedepsit cu certare (vorbă de
cronicar). Să fi scris bazaconii? Ce fel de bazaconii? Că „în lumina” P.C. (Political
Correctness) se face mistificarea istoriei, dar și mistificarea istoriei
literaturii?
Spus de la capăt : oamenii de apă
(sintagma lui Șerban Foarță) sunt oameni de nimica toată, reversibili ca
impermeabilele, dar și ex aequo în incompetență.
Ia să vedem ce n-a vrut să aprobe, din textul
meu, cine a scris nota: că pilonii României, Biserica, Școala, Familia
creștină, Limba română, se degradează, iar noi asistăm la distrugerea lor? Că
termeni ca etnie, neam,rudenie, tradiție sunt considerați învechiți, fără sens
și folos?
Am mai citit o dată textul , luând-o de la
capătul capătului, că tot n-am înțeles de ce sunt amendată, cu ajutor din DEX,
pentru clarificarea vocabulei talmeș-balmeș:
- că nu mă supun mișcării „Cancel
Culture”, care dărâmă statui? Oamenii de apă sunt de acord cu alte statui:
Marx, Engels, Marx și Engels;
-
că de la vulgata stalinistă la vulgata corectitudinii politice nu-i
decât un pas? L-au făcut ciorile vopsite, cameleonii, maimuțele,
struțo-cămilele;
- că îi mai ucidem o dată, îi îngropăm
prin uitare pe cei care au mers în moarte pentru pământul lor;
- că politica memorială e mioapă: vede
fasciști peste tot, prin sonorul domn Florian?;
- că riposta națională e considerată
inutilă, chiar aberantă?;
- că se lucrează cu dubla măsură în toate
ce sunt?;
- că literatura etnospecifică , amprentată
național, primește NUP?
Ce
scrie-n DEX, despre concepte esențiale ca valoare, cultură, posteritate, nu ne
mai place? Păi să rescriem și DEX-ul!
Neemancipată mai sunt. O lipsită de
corectitudine politică, înțepenită în Neam, în Tradiție, în Biserică. O
conservatoare reacționară. O retrogradă ținând la etnic-etic-estetic, care nu
mai e dans le vent, ferm convinsă că acela care cedează moral cedează și
estetic. Noii ordini se supun cei atinși de correctness și-s destui. Se
readaptează în foloase proprii și-s destule: slujbe grase, premii cu miros greu
au obținut postsocialist cei care au suferit rău, dar bine. Goma le-a spus-o
neted: „Rescriu istoria cum le-ar plăcea lor să fi fost.” Cine a cedat a și
profitat. Și sunt ostili celorlalți. Cu un cuvânt împrumutat de Mircea
Cărtărescu de la Pierre Hasner: Ce monștri naște mama ei de democratură !
Da, dintre cele trei feluri de oportunism,
oportunism stalinist, oportunism anti-național, oportunism ateizant, cel mai
periculos mi se pare oportunismul ateizant.
Ateii și ateizanții au devenit ghizi de
democrație originală, de cenzură și mai originală. Un eseist de unde-i Dunărea
mai lată scria una lată : „Motivul religios nu mai are ce căuta în poezia
modernă.” Fluierați în biserică, băieți! Isonarii ideologiei political
correctness blamează poezia care se îndreaptă spre religie, mit, iubire
hristică. Cine nu intră în noul canon rămâne marginalizat, ca superbul poet
Constantin Hrehor. Și ce să facă poeții? Să bage clopote sub apă (am uzat de
titlul lui Ion Omescu)? Așa ne trebuie dacă acceptăm ca ghizi de democrație
absolvenți de Academie „Ștefan Gheorghiu”. O pro-rectoriță de Iași, după ce a
predat neabătut un curs despre „Codul
eticii și etichității socialiste”, s-a orientat spre etica lui Toma D’Aquino.
Cea mai bizară alăturare e Marx - Sf.Augustin. Cât despre Eminescu
gazetarul,care se arăta înspăimântat de „ireligiozitatea” tot mai mare și mai
mare, mulți vor să bage soarele-n sac, vorba lui Creangă. Dacă T. Maiorescu l-a
declarat „centrul iradiant al canonului cultural și literar românesc”, alții și
alții îi neagă centralitatea, unicitatea.
Sub stupida etichetare incorect politic
sunt puși martirii pușcăriilor, victimele ororii și terorii temnițelor
comuniste. Repere morale ca Mircea Vulcănescu, Daniil Sandu Tudor, Ion
Petrovici, Țuțea, Traian Chelariu, Radu Gyr, V. Voiculescu, Steinhardt, Vasile
Militaru, Ciurunga… rămân sub incidența lui damnatio memoria. Mai ales despre
sfinții închisorilor se lansează „opinii” minimalizatoare, din nepricepere sau
din rea voință: Gafencu, Boca, Stăniloae, Monseniorul Ghika, Iustin Pârvu,
Iuliu Hossu, Arsenie Papacioc, Benedict Ghiuș...
Cui mă acuză de talmeș-balmeș, îi
displace, pesemne, că am citat prea multe nume. Ce să fac dacă sunt atâția
morți în pandaimos, atâția „oameni între oameni”, cu comportament demn, de
neîndoit sub vremi vitrege, dar și atâția oameni de apă, vechii activiști,
ieșiți iarăși la suprafață, plus fiii lor, grămadă?
Abia în 1996 s-a ridicat sentința
condamnării grupului „Rugul aprins” (din 8 mai 59). Daniil Sandu Tudor a murit
la Aiud, după bătăi cumplite și-i făcut aventurier de o giruetă de acoperiș, un
vire-vent, cocoșelul de tablă, care se tot rotește într-un picior, anunțând de
unde bate vântul.
Eu cred în plata și răsplata Istoriei. Vin
greu, dar vin, așa cum crede acad. Ioan-Aurel Pop. Istoria scrisă de el
dezmeticește, nu și istoria scrisă de Boia (v. Jocul cu trecutul. Istoria între
adevăr și ficțiune). Nu-i de joacă alăturarea asta a iluzionistului de la
U.B(ucurești). Dacă istoria devine ficțiune, nu cercetare laborioasă, eroii pot
deveni peste noapte trădători, iar sfinții - marxiști. Doar n-o să ne mai
propunem ca istoria să fie cât mai aproape de adevăr. Mai simplu e să
ficționăm.
Deocamdată, asistăm la victoria
ateizanților. Z. Ornea, corect politic așa cum a fost mereu, a scris că
relaționarea ortodoxie- etnicitate e blamabilă și păguboasă. Domnul directori,
cum era supranumit postsocialist, când se afla în fruntea a vreo trei
instituții, n-a fost niciodată, nici ante, nici postdecembrist, păgubos ( ca
N.Gheran , care striga în țara surzilor : „Reacționăm ca niște inculpați”). Și
chiar suntem inculpați: mereu și mereu
domnul Florian ne acuză de extremism, iar exagerările românofobe (pe banii românilor)
nu sunt taxate cum ar trebui.
Experimentul Pitești, rezistența din munți
sunt subiecte tabú. Sorin Lavric e incorect politic atunci când le abordează. Rolul de debatteur e dificil.
Poți fi rănit și ponegrit dacă ai demnitatea opiniei. Lavric e condamnat pentru
că l-a evocat, în Parlament, pe V. Gafencu, numit „sfântul închisorilor” de un
evreu, Monahul Nicolae Steinhardt. Evocat deopotrivă de Lavric. I-a
comemorat pe Mircea Vulcănescu, pe
Monseniorul Ghika, pe Mitropolitul Visarion Puiu, pe luptătorii din munți, Toma
Arnăuțoiu și Virgil Maxim. N-a uitat nici de victima re-educării de la Pitești,
Constantin Oprișan. A fost cenzurat de „România liteară”, numit ipochimen de
Călin Vlasie. După ce l-a făcut idiot pe Eminescu, ce mai contează? Alt debatteur
care nu e om de apă, Marius Oprea, e amendat că umblă după „potcoave de cai
morți”, adică morții fără cruce din gropile comune.
Anticreștinismul e moștenit de la ateii
staliniști. Ei au pornit atentatele la origini, limbă nativă, credință
ortodoxă. Tătuca Stalin - ateul - e protoglobalizatorul. În ce mă privește,
lupt cu ignorarea adevărului istoric atât cât pot.Uitarea martirilor nu e numai
o greșeală, e o crimă morală, o barbarie.În iarna lui 2012, parlamentarul Sorin
Ilieșiu a propus o zi pentru comemorarea eroilor, martirilor. Presa a scris că
s-ar fi opus atunci Andrei Pleșu, cum că n-am avea nevoie de „noi chermeze”. Să
nu fi înțeles angelologul că temnița a fost o Academie de educație creștină?
Sau, poate, s-a opus pentru că eroii stânjenesc: e greu să fii ca ei.
În reabilitarea oamenilor de apă suntem
neîntrecuți: Ana Pauker - Passionaria Balcanilor, Valter Roman, ca model de
vitejie-n front (din ’64 până-n ’83, când a murit, a condus „Editura Politică”
pentru dresajul nostru; medalia de aur „Secera și Ciocanul” a purtat-o în fală;
ideea Regiunii Autonome Maghiare (1952-1968) de la el ni s-a tras).
Recuperabili au fost Leonte Răutu, „perfectul acrobat”, Moșu, adică Gogu
Rădulescu, înscris în G.D.S., Mizil, Ștefan Andrei, lăudând „dictatura de dezvoltare”
a lui Ceaușescu.
Ioan-Aurel Pop dă O mică lecție de istorie
(revista „Clipa”, 5 noiembrie 2019): „știind istorie, ne simțim oameni între
oameni și anume români.”Adversarii, cei care batjocoresc spiritul trecutului,
nu-l plac. Acad. Ioan-Aurel Pop nu se „încadrează”, nu-i adaptabil ca oamenii
de apă. Susține că interesul național nu trebuie interpretat politically
correct. Și-i reconfortant să-l asculți spunând că ținta U.E. nu poate fi
anihilarea națiunilor.Cum să fie ignorat lexemul patriae? Vine omul plat cumva?
U.E. cere regionalizare, desființarea județelor. Județele sunt vechi de 600-700
de ani, ne-a spus Dinu Giurescu.Istoricul prinsese Regiunea Stalin și nu voia
să se recomande: „Sunt X din regiunea a 5-a a Europei”. A murit mâhnit de tot ce
ni se-ntâmplă, ca și istoricul sincer, Florin Constantiniu.
Spuneam că dubla măsură e-n toate, ca pe
timpul PCR-ului (a nu se confunda cu testul pandemic).Operele morale sunt
minimalizate, negate, re-negate.E indicat „să nu”. Să nu scrii despre
„legionarul” miop Mircea Eliade, „deloc înzestrat ca prozator” sau despre
Cioran - după Crohmălniceanu, „promotor al fascismului”. Noica nu-i onorabil
ideologic, Zigu Ornea, da, e onorabil. Iar gheristul a fost trecut pe lista
lovinescienilor. Nu, n-am compasiune pentru un delator care a predat cartea lui
Noica despre Hegel Securității.
Cornea și Ornea sunt scuzați pentru faza
proletcultistă. La fel Crohmălniceanu, la fel S. Damian. „Decăzut” e numai G.
Călinescu. George Ivașcu e lăudat pentru „geniul gazetăresc”. Ba geniul
oportunist. Învăța în închisoare limba rusă cântând. Călinescu e blasfemiat,
body-guardul său ideologic -, pe vremea când Vitner nu-l scosese încă de la
catedră - e lăudat. Se face procesul Iorga, nu și Peltz, care-l numise „vulcan
care scuipă borș”, procesul Arghezi, nu M.R.P., procesul Camil Petrescu, nu și
procesul Petru Dumitriu. C.T.P. i-ar da premiul Nobel și foc lui Nichita
Stănescu. Ni se spune că romancierul Canalului Dunăre-Marea Neagră a avut
talent. Romancierul Bărăganului o fi avut și el talent? Și dacă Opera conta și
contează, atunci de ce sunt revitalizați Deșliu, Beniuc, Jebeleanu, Banuș, și
nu Vintilă Horia, Ștefan Baciu, Vasile Posteucă... De ce Galan și Sahia, dacă
vorbim de talent? Paul Georgescu e prozator „de subțire” (și este), însă
ruraliștii, de la Duiliu Zamfirescu la Rebreanu și Preda, „miros a oaie
mioritică”.
„Ciracii prilejuali”, cum le spunea
universitarul Luca Pițu oportuniștilor,
cu silă față de valori emblematice, față de personalități marcante, ar trebui,
în opinia mea, incriminați penal. Nu, nu-i subiect minor: stalinita e un virus
mai puternic decât Omicron. După Omicron rămân complicații, ca și după
stalinită.
Revizuirea valorilor (i-aș spune
revizitare) trebuie făcută cu criterii ferme, nu cu ambiții și parti-pris-uri.
Altfel devine revizionism. Am avut de-a face cu ideologii mercenari ai
literaturii socialiste. Știu ce le putea pielea.Și nu pot să nu constat că au
schimbat portavocea political-socialistă cu portavocea correct
politică.Milițienii gândirii, acum polițiștii aceleiași, ne spun ce-i corect
politic și ce nu. Să desconsiderăm etnoidentitatea în primul rând. Fii răbdător
și profitor, că altfel...Altfel ce? „Ai avenirul dat la spate”, cum râdea
incomodul Luca Pițu, care a refuzat Premiul USR, n-a membrat, n-a fost
indemnizat.
Dacă nu reacționăm la îndrumări corect
-politice frizând absurdul, până și sintagma lui V.Voiculescu, Gânduri albe,va
fi declarată incorect politică. Iar blasfemia, odată tolerată, devine –prin
repetare –normală. Țara a cam intrat la apă sub acești oameni de apă, iar
disprețul pentru valori atinge cote de avarie.E altfel cumva și nu văd eu bine?
Cuentos infantiles politicamente correctos
(cum ar spune James Finn Garner) nu ascult. Nu-i ascult pe political think-eri,
pe influencerii de școală neomarxistă.Nu ocolesc să spun ce cred că trebuie spus:
răul nu dispare de la sine, are rădăcini vii, foarte vii.Chiar dacă ia cineva
aminte sau nu,chiar dacă sunt ignorată de cititori sau nu, eu fac ce depinde de
puterea mea. Dacă vreți, auziți ce vreau să spun. Dacă nu, nu.
Trebuie, totuși, să mă scuz și o fac:
Scuzați-mi abuzul de memorie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu