Dintotdeauna
omenirea a ajuns pe mâna unor mari nebuni
Conf.
univ. dr. N. Grigorie Lăcrița
02
Octombrie 2022
Un
război nuclear ar însemna sfârșitul lumii
În această perioadă, pericolul unui al
treilea război mondial înspăimântă întreaga omenire, care poate fi distrusă,
chiar și de mai multe ori, distinct prin fiecare „tip” de război, precum:
război biologic; război chimic; război cu bombele cinetice; război cu
super-armele cu fasciculule de particule; război cu armele laser cu energie
direcționată sau armele electromagnetice etc. Aceste arme utilizate într-un
conflict la scară mondială ar putea distruge omenirea de pe întreaga planetă la
fel cum ar fi distrusă de un bombardament nuclear.
Folosirea cele circa 15.000 de arme
nucleare deținute de 10 țări, dintre care în jur de 13.500 sunt deținute de
Rusia și de S.U.A., ar conduce la dispariția totală a omului de pe Pământ,
chiar pentru câteva milioane de ani, conform unor specialiști. Nimeni nu are de
câștigat de pe urma unui război nuclear, căci acesta ar duce nu numai la
anihilarea totală a inamicilor, ci ar învelii întreg Pământul cu radiații atât
de puternice care ar face ca toate formele de viață de pe el să dispară.
După prima explozie nucleară, care a uimit
militarii şi oamenii de ştiinţă, când aceștia s-au înghesuit să-l felicite pe
Oppenhaimer, directorul ştiinţific al proiectului, acesta, devenind conştient
şi afectat de consecinţele pe care „opera sa” a avut-o și o va avea asupra
omenirii, a exclamat, după citatul din poemul indian Bhagavad Gita: „Dacă
strălucirea unei mii de soare ar clipi pe cer, ar fi ca o strălucire a Celui
Atotputernic. Eu sunt moartea, distrugătorul lumilor”.
Albert Einstein a avertizat și el asupra
consecințelor pe care le-ar avea asupra omenirii un război nuclear: „Nu ştiu
cum se va lupta în cel de-Al Treilea Război Mondial, dar ştiu că în cel de-al
patrulea se va lupta cu bâte şi cu pietre (cel de-al patrulea război mondial
putând avea loc, posibil, numai după milioane de ani). Mi-e teamă de ziua în
care tehnologia va fi mai importantă ca relaţiile interumane. În lume va exista
o generaţie de idioţi.”
Un război nuclear, care ar însemna
sfârșitul lumii, nu poate avea loc decât în condițiile în care omenirea a ajuns
pe mâna unor mari nebuni, a unor „genii ale răului”, a unor „cuceritori
malefici”, care nu mai au capacitatea să țină cont de aceste realități din
cauza dorinței lor nebunești de a-și întinde cuceririle… până să-și supună
întreaga lume.
Despre
genialii cuceritori malefici
Istoria consemnează faptul că, numeroasele
și marile nenorociri din istoria omenirii, au fost cauzare de „genialii
cuceritori malefici”, de „geniile răului” care, pentru setea lor nebunească de
putere, au ucis mulţimi de oameni nevinovaţi ale unor popoare pașnice. Succesul
„genialilor cuceritori malefici” a constat în capacităţile și plăcerile
nelimitate ale acestora de „a ucide pentru a cuceri”, în general pentru gloria
lor personală. Orice război de agresiune, de ocupare, de acaparare a altor
teritorii din afara graniţelor propriei ţări, ar trebui să fie judecat corect
și consemnat în istorie ca fiind „criminalitate statală organizată”, iar
„criminalii cuceritori geniali” ca „lideri ai criminalităţii statale
organizate”.
Un „geniu militar al răului” spunea că
„Femeia cea mai folositoare este cea care naște cei mai mulți copii”. Pentru ce
susţinea respectivul „geniu militar al răului” acest lucru? Pentru a avea
carnea de tun necesară ambiţiilor sale nebuneşti de a cuceri lumea. În ţara
acestuia au fost mame care au avut și 5-8 copii-băieţi, care au fost înrolaţi,
pe rând, în numeroşii ani de războaie, ca și tatăl lor, și care au fost cu
toții măcelăriţi în sângeroasele lupte purtate „pentru gloria împăratului”.
Acest „mare cuceritor” a lăsat în urma sa, în propria lui ţară, sate întregi în
care nu mai existau bărbaţi între 20 și 50 de ani, în care erau sute de mii de
femei ai căror bărbaţi și copii-băieţi le-au fost luaţi, cu forța, și duşi pe
cele mai îndepărtate câmpuri de luptă, la mii de kilometrii în afara graniţelor
ţării lor, unde au fost măcelăriţi pentru gloria respectivului „geniu militar
malefic”, numit în cărţile de istorie „erou naţional”.
Aceste „genii militare malefice” au
manifestat permanent o totală indiferenţă faţă de carnagiile săvârşite asupra unor întregi popoare
paşnice, carnagii care nu puteau avea loc decât din partea unor „monştrii cu
chip de om” în nebuneasca lor ambiţie de făurire a unor „imperii ale răului”.
Succesul „marilor cuceritorii malefici” a fost cu atât mai mare cu cât au
trimis mai multe vieţi nevinovate la moarte.
Exemplele sunt numeroase de „genii
criminale ale omenirii”, dintre care aici voi exemplifica cu cei circa de
40.000.000 de oameni uciși de armatele lui Ginghis Han (n. 1162 - d. 1227),
care a reprezentat 10% din populația lumii din perioada respectivă (când
Mongolia avea sub 2.000.000 de locuitori). Imperiul său mefistofelic a fost cel
mai mare imperiu terestru din istorie, care a ajuns să acopere, în perioada sa
de maximă cucerire, 22% din suprafața Terrei.
Masacrele și vărsările de sânge au fost
atât de brutale cum nu s-au mai întâlnit în istorie până în secolul al XX-lea,
când „genialul criminal Hitler” le-a depășit de câteva ori, atât prin numărul
oamenilor uciși, cât și prin al tehnicilor „moderne” aplicate. Posibil că,
peste ani va fi și acest călău „reabilitat” și considerat „un mare geniu
militat”, „un mare cuceritor din istoria omenirii”.
Fiecare dintre cele circa 3.000 de
războaie de agresiune (criminale) purtate în întreaga lume până în prezent, au
fost un ospăţ al morţii, mai mic, sau mai mare, cu până la 60 de milioane de
oameni morți numai în al Doilea Război Mondial, dintre care aproximativ 20 de
milioane de militari și 40 de milioane de civili, mulți dintre civili murind
din cauza genocidelor deliberate, a masacrelor, a bombardamentelor masive, a
bolilor, a foametei etc. Mai mult ca sigur că, după Al Treilea Război Mondial,
nu va mai avea cine să numere victimele din cauză că, dacă acesta va avea loc,
va fi un ospăţ al morţii întregii omeniri. Nu vor scăpa nici acei nebuni care
l-au declanșat și nici cei care le sânt dragi, dacă se poate vorbi de
sentimente de iubire la respectivii.
Cu cât un „geniu militar al răului” a
omorât mai mulți oameni ai unor popoare paşnice, cu atât victoria sa malefică a
fost mai mare. Cât timp oare omenirea va mai face greşeala de a accepta ca, o
bestie umană, care prin campaniile sale militare, a măcelărit numeroase
populații paşnice, a jefuit și incendiat sute și mii de localități, a
batjocorit femei și fecioare, a omorât copii nevinovaţi, să mai fie numit ca
„mare cuceritor”, ca „mare geniu militar”, ca „erou naţional”?
Sunt multe popoare care, în întreaga lor
istorie, nu au purtat războaie de agresiune, care nu au ieşit niciodată din
graniţele propriei ţări în scop de agresiune, de cucerire a altor popoare, a
altor teritorii, a altor ţări. În ceea ce mă priveşte, sunt mândru că aparţin
unui asemenea popor. Aceste popoare pașnice au tot dreptul să facă judecăţi de
valoare corecte, respectiv: numai cel care îşi învinge duşmanii în luptă pentru
apărarea patriei, numai acesta este un „geniu aflat în slujba umanității”, este
un erou naţional, este un mare patriot.
Cel care întreprinde acţiuni pentru
cucerirea unui popor pașnic ar trebui considerat și consemnat în istorie ca un
criminal, ca un duşman al omenirii. Este un fapt cunoscut că, de când lumea,
istoria nu se face și nu se scrie de popoarele paşnice, la care „Propaganda
învingătorilor devine istoria celor învinşiˮ (R.W.Trevanian), fapt pentru care
nici cărţile de istorie nu prezintă corect nici „geniile răului” și nici
„imperiile răului” realizate prin adevărate „agresiuni criminale statale”.
Unii
umanişti iluştri despre „geniile răului”
Jules Verne, în cartea „Castelul din
Carpați”. Din când în când istoria mai consemnează și despre unii umanişti
iluştri, precum Jules Verne, Cincinat Pavelescu și Adrian Păunescu etc., care
au emis judecăţi de valoare corecte despre eroismul popoarelor paşnice și
despre „geniile răului”, precum în cele ce urmează.JUles verne, în cartea
„Castelul din Carpați”, vorbeşte despre „valahii din Transilvania” care „...Au
fost amestecaţi în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane,
au luptat împotriva ungurilor, a saşilor, a secuilor; numele lor figurează în
cântecele şi doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocitei perioade; aveau
drept deviză faimoasa lozincă valahă: «Dă până la moarte!» şi-şi dădură, îşi
vărsară pentru cauza independenţei sângele, acest sânge care le venea de la
români, străbunii lor. Se ştie, atâtea silinţe, jertfe şi sacrificii n-au dus
decât la cea mai nedemnă asuprire a urmaşilor acestei rase viteze. Ea nu mai
are existenţă politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania
nu deznădăjduiesc că-şi vor scutura jugul. Viitorul le aparţine şi ei repetă,
cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate
năzuinţele: «Românul nu piere!»”. (Jules Verne, în cartea „Castelul din
Carpați”, un roman de anticipație publicat în 1892, a cărui acțiune se petrece
în majoritate în Munții Carpați din transilvania).
Istoria a confirmat și de această dată că
„Orice război de eliberare este sacru; orice război de asuprire este
blestemat”. (Henri Lacordaire în „Cugetări” ). Este o problemă de timp până
când blestemul va cădea asupra tuturor asupritorilor poporului român, care au
distrus și România de azi, în care nu (prea) mai avem nimic al nostru, care
(prea mult) nici nu mai pare românească.
Cincinat Pavelescu, în poezia „Geniul
răului”. Cincinat Pavelescu, în poezia „Geniul răului”, redată mai jos, face
judecăţi de valoare corecte despre „geniile malefice” care, prin domnia lor,
vor ca „în iad pământul să-l transforme” .
„Proteu ascuns și nestatornic, dar lacom
d-a-nghiți întruna,/ Țin toată lumea-ngenuncheată sub gestul meu poruncitor,/
Doar pentru mine unii luptă, și alții-nving, și alții mor,/ Și nici nu știu că
pentru mine muncesc cu toții, 'ntodeauna./ Când vrunul mi se-mpotrivește și
luptă-n zbuciumul pieirii.../ Eu îl zdrobesc. Să fie rege sau om ce iese din
popor,/ E robul meu, ursit să piară, și-n clipele când îl dobor,/ Iau forma
sacră-a datoriei, a banului sau a iubirii!// În firea lui ce se revoltă, strecor
al patimii venin,/ Căci ținta mea este măcelul și dușmăniile ce vin/ Să schimbe
legea d-armonie și-n iad pământul să-l transforme.// Și când din gloata unei
lupte se-nalță vaiete, ușor,/ Eu re-mbrăcându-mă în haina primordialei mele
forme,/ În aerul acrit de sânge mă schimb în corb croncănitor... ”.
Altfel exprimat: Cel nestatornic, și lacom
d-a-nghiți întreaga lume și a o ține îngenuncheată sub gestul său de dictator,
el vrea stăpânul lumii ca să fie, omenire care să muncească, să lupte, și să moară pentru el.
Când vrunul i se-mpotrivește și luptă-n zbuciumul pieirii... el îl zdrobește,
indiferent că este rege sau simplu om
din popor. El crede că oricine e robul lui, ursit să piară, și-n clipele când
îl doboară, ia forma sacră-a datoriei sau a iubirii! În firea celui ce vrea să se revolte, strecoară al patimii
venin, căci ținta lui este măcelul și să schimbe legea-n dușmănie și-n iad
pământul să-l transforme. Și când popoarele, secătuite de tot ce aveau și sleite-n
lupte pentru el, se vaietă, stăpânul lumii, în aerul acrit de sânge și scârbit
de sărăcia lor, le dă tot dreptul … să moară după cum vor.
Adrian
Păunescu - „Suntem pe mâna unor nebuni”
Dar și Adrian Păunescu, în poezia „Suntem
pe mâna unor nebuni”, redată mai jos, exprimă crudul adevăr conform căruia
„Nebunii urcă-n vârf de tot, Comandă lumea idiot, Declară zilnic un război,
Murim săraci, murim umili, Din moftul unor imbecili Şi este vai şi-amar de
noi”.
„Sunt nopţi şi zile pe pământ/ Când nu mai
e nimica sfânt/ Şi omul trage-n jug din greu,/ Nebunii pleacă din spital/ Şi
intră-n câmpul social/ Şi îl ucid pe Dumnezeu.// Nebunii urcă-n vârf de tot,/
Comandă lumea idiot,/ Declară zilnic un război,/ Murim săraci, murim umili,/
Din moftul unor imbecili/ Şi este vai şi-amar de noi.// Suntem pe mâna unor
nebuni,/ Suntem pe mâna unor mari nebuni.// Nebunii fac în lume foc,/ În oameni
nu mai cred deloc,/ Ca în relicve care-au fost,/ Zoologia e la preţ,/ Stau
geniile în coteţ/ Iar Shakespeare li se pare-un prost.// Nu mai există nici
valori,/ Nu se mai nasc nemuritori,/ Există bani şi-atâta tot,/ Să fim
maimuţe-n carnaval,/ Maimuţa n-are ideal,/ Maimuţa are numai bot.// Suntem pe
mâna unor mari nebuni,/ Suntem pe mâna unor nebuni”.
Concluzii.
Un război nuclear, care ar însemna
sfârșitul lumii, nu poate avea loc decât în condițiile în care „omenirea a
ajuns pe mâna unor mari nebuni”. Oare „Marii nebuni” care au ajuns de-a o ține
îngenuncheată sub dictatura lor mare parte din omenire, care își doresc de-a fi
stăpânii lumii, care în dorința lor nebunească d-a-nghiți întreaga lume, chiar
nu mai au capacitatea să înțeleagă că un război nuclear înseamnă sfârșitul
lumii ?
Bibliografie selectivă web:
-
https://ro.wikipedia.org/wiki/Al_Treilea_R%C4%83zboi_Mondial
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu