marți, 20 martie 2018

Cautand dupa mere 27





Cautand dupa mere 27

Am făcut pozele ferit, dar şi aşa Mihaela:
-"Ce faci ticule, vrei să le postezi pe undeva ?"
Dacă n-aş scrie aş înebuni, aş muri de plictiseală şi oboseală, dar aşa pot rămâne răstignit la masă să scriu ore-n şir, ca şirul de sfinți şi voevozi, în Eminescu, în dreptul nostru de a fi mare conştiință, pâine de o ființă, ca ziua care se cunoaşte laudă de zestre "laudator temporis acti"de dimineață pentru zările albastre, zilele îmulțidu-se ca să nu ni se mai gate pururi zilele.
Miha:-"să nu fi trimis undeva poze făcute aici, lasă-mă-n vacanță !"
Lăsați-mă-n prostia mea, cer ctitorilor şi nu-mi scoateți ochi căutând calul de dar la dinți, că nu sunt"tudoş" atoate-ştiutor, "ciont leveş", ca Budulea-Taichi, Ion Slavici, că pur şi simplu n-o ştiu s-o fac pe deştetul, în minte având numai ce am fără a vă pretinde s-o nimeriți ca advocatul nebăgat... şi ca musca nimerită-n lapte şi atunci mie de ce-mi cereți un cult (şi clae-grămadă se zice, că, Ceauşescu a vroit aşa ceva cerând imposibilul, că Papa-Lapte o dă cu bățu-n baltă pişându-se contra vântului, ca să se stropească tot nepermis şi fără sens, în țara lui Papură-Vodă, dar no, stați o leacă: nu-i cazul cu Ceauşescu, care a cârmuit mai bine ca toți cei care azi îşi fac de cap fără a limpezi apele tulburi trecute de cota de potop şi inundă în Arca vieții ignorând pe Salvator (Trebuie să m-acceptați şi voi cu bună-cuvință, cu bună-voință, ca iluştri: Ben Todică, Ion Miclău, Mihai Duțescu, Lucian Gruia eccetera, eccetera..., deşi sunt cela ce sunt şi cum sunt, un om mic mai mult lat decât înalt şi în tototuşi iubirea, flacără mare, credeți-mă, o dihanie ca cea descrisă de Pavel Dan, în cel aflat unde se țuca crucea popii, în postura, calitatea de crâşmar, birtaş, o mirătură de borfaş şi fariseu (nimic nefiind pe lume cum spun răii, mincinoşii şi prorcii falşi, că nu se nesocoteşte sfatul celor buni, a înțelepților, căutând să fii în preajma lor pentru a şti, cum adică: un prost aruncă o piatră, un bolovan mare într-o fântână, dar zece înțelepți n-o pot scoate, ca să îmbrace cămaşa fericitului nefăcându-se de fazan, zice şi Ferghete Viorel la el în ocol adunăturii de oameni, curioasă de ce le va mai zice badea Viorel, fătu, ca pilde şi oamenii, consătenii, ştiau, că bunicul e un om citit, umblat prin lume şi muncitor, om care n-a dat cu piciorul în fericire şi dacă fericirea-i ca o minge şi se rostogoleşte-n aut, cornel, pe lângă poartă şi nici Ion Roată şi unirea n-a fost greu să lămurească pe boieri, cum înțelege, c-ar trebui să fie unirea punând cu toții umărul la greu fără ca să fie unul: ho, altu cea şi: hois).


DE SFÂNTĂ DUMINICĂ

Clipă de clipă
Tu trăieşti sub a lui Dumnezeu cristică aripă artistică,
ca o pâine de o ființă-conştiință
de sfântă duminică de fiecare zi aparte de toate zilele cale, adevăr şi viață,
ca ziua care se cunoaşte de dimineață,
în dreptul de a fi iubire cu înviere
laudă de zestre, candidând la fericire melodie sinfonică-populară, comoară rară
preferată cu zări albastre
laudator temporis acti aparte
mai presus Iisus de moarte.

***

ÎN ANEVOIA DE BINE
Mă bucur pentru traiul vostru terestru artistic
Nichita Stănescu: verde de albastru
pentru bine: pace şi pâine,
liturghie-n spice,
în anevoia de ce ni se cuvine:
zeiesc, pragmatic şi dialectic pentru a fi zi de zi
cum te capacitezi cu drept de a fi firesc, omnesc, natural şi național monmental, magistral tradițional opțional raportat punctual la univeral aur cenuşiu strecurat,
aşa cum omenirii doar Dumezeu luminat şi curat,
Mesie a iubirii, ne-a dat dezinteresat omenirii, deschizându-ne prometeic cutia Pandorii.

Nu sunt eu aşa priceput şi cu telefonul cum poți ajunge la aşa performanțe ? Am crezut, că ce-mi place mie? că s-ar putea să-ți placă şi ție.
Ar trebui să-i spun lui Mihaela franc, rafta-n buze răzându-i mierța, dar crezi, că am curajul spărgătorilor de bănci, Ben? Ar trebui să-i spun: -"uit, fato, nu țin minte şi ce nu țin, amin! Oricât te-ai supăra pe mine cu: -" fa aia, dă lui mama... Mi-ar reproşa: -"Dar să scrii nu uiți ?!" şi de scris, scriu non-stop, cu herupul de parcă mâine aş da ortu'popii.
     - Noi suntem aici doar martori. Prievste-i si admira-i pentru drumul pe care l-au ales. Este experienta lor! Generatia noastra a ales un drum prost, poate ei in grotescul drum ales vor gasi poarta spre lumina. Cu cat mai mare e groapa diavolului cu atat mai puternic va fi reculul, tinta fericirii lor. E timpul nostru sa fim mosnegi umiliti de cei tineri si eu ma impac cu asta. Pentru mine aroganta si lipsa lor de ingaduinta e comfirmare ca istoria se invarte in cercuri precum capitolele biblice.
     - În starea asta n-are rost să-i dați nici un chimical lui Ferghete Ludovica, zice medicul neurolog Văcăraş Vitalie.
    - Tu, Ben, ce-ai reuşit cu doctorul tău? Lauda de sine nu miroase a bine, iar vorbele altora sunt de pomină, reclamă, dar nu şi beneficiu.Bine-ar fi să fie bine.
     - Nu exista medicamente pentru vindecarea mea. Din cauza ca am rasucit zgarciurile dintre discurile 4,5 si 6 acestea ating nervii si ma durea insuportabil. M-au internat rapid si mi-au facut trei zile injectii cu morfina apoi m-au indopat cu vre-o treizeci de tipuri de pastille rootindule, cate 5,6 deodata timp de o luna pana au selectionat 5 din 30 care sunt potrivite pentru durerea mea si dupa inca doua saptamani de stat in spital si fizioterapie, adica exercitii fizice in apa si pe uscat ca sa stimuleze indreptarea si revenirea la loc a zgarciurilor in acest fel si deconectandu-le de nervii care produceau durerea, apoi cu aceste 5 tipuri de pastille care au in compozitie si elemental morfina mi-au dat drumul acasa cu conditia sa merg de doua ori pe saptamana a cate doua ore la fizioterapie in spitalul apropiat de mine. Dupa doua luni am ajuns sa renunt la trei pastille si inca dupa o luna am ramas doar cu una. Deci aceste pastille au avut rolul numai de ami amorti durerea. Acum am durere suportabila si continui cu doar o pastila, dimineata si seara si continui fizioterapia. Pronosticuri: Pot sa raman cu acesta durere pe viata sau sa se vindece in 6 luni, deocamdata nu am voie sa ridic mai mult de 1 kg. Am ridicat din intamplare o plasa ca sa o ajut pe sotie si am carat-o 10 metri, cred ca avea trei kg si mau luat dureri mari care sau retras incet dupa trei zile la durerea obisnuita. Daca vindecarea prin fizioterapie nu merge mai exista doua solutii; una cu o siringa lunga sa-ti-o infinga in sira spinarii cu droguri  sau o alta sa te taie sis a-ti infiga trei pene de metal intre discuri ca sa nu se atinga unul de celalalt insa amandoua solutiile prezinta pericolul ca poti sa ramai paralizat la pat daca nu reuseste. Astept mana Domnului.
     - Radeau!
     - Nu exista medicament de vindecare ci doar exercitii fizice. Lumea rade insa ea nu intelege durerea pana cand nu o simte pe pielea ei. Iti vine sa urci pe pereti si te zbati ca sarpele in lovituri. Singurul fel este cu greutati mici sa-ti reintaresti muschii din jurul spinarii si de sprijin. O ora pe zi e sufficient, de exercitii combinate alese de un fizioterapist.
     - Să te faci sănătos tun, că-i destul cu suferința, cu chinul, chinuința, amărăciunea şi pentru noi, dar şi pentru omenire şi pentru România. Cele bune să se adune, ca-n raiul omenesc să s-adune pe bune!
     - Ben, iată o păcătuire din multele care le voi fi făcut. De această icoană cu Sf.Anton, după spusa mamei, mă leagă o amintire, năzbâtâie, ca cea cu furatul de mere din grădina  vecinului, nănaşului, popa Nicula Petru, la care socru i-a fost după câte îmi amintesc unul Roşca (sunt în Cluj şi nu pot să mă uit în monografia satului Sâmpetru-Almaşului scrisă, alcătuită de învățătorul Teodor Groza învățător de prima mână, deci nu o pot cerceta pentru  fi mai cu precizie în cele scrise cu simț de răspundere şi drag) chiar dacă n-o fost multe făr-de legile mele, eu trebuie ca răspopitul Ion Creangă să nu le trec sub tacere, că nici cel mut ca o lebădă n-o face, nu tace, deşi terorea comunistă intenționa să-l lase fară pâine cu tot geniul poetic şi filozofic, care-l face să existe în calitate de excelență a culturii, dar ce zic, eu trebuind să vă spun cum în sat a poposit cu o căruță cu coviltir, ca cele văzute prin filmele americane (o goană nebună dupa aur şi lupta indienilor pentru a existența autohtonilor în fața nesăbuinței colonizatorilor lacomi şi mai răi decât ne sunt înfățişați şi-n politica actuală de globalizare) deci a sosit acel mocan cu icoane şi lumea buluc, se îngrămădea care de care curioasă să le vadă şi hop şi eu, deşi cumpărător nu eram, dar lumina soarelui şti cum am ajuns în stăpânirea unei asemenea icoană şi ca să ne uitam la ea mai cu atenție ciurda, ceata de copiii, mulți la număr în acele vremuri istorice, ne-am retras în casa bunicilor, unde nu ne săturam privind-o şi pe când au intrat bunicii şi mama vânzătorul de icoane plecase, călătorului, omului, stându-i bine cu drumul. Pe când am fost trimişi să-i ducem mocanului icoana, nu mai aveam cui o da, deşi porunca era să nu te închini la chip cioplit, dar pe mine ceva mă legase de această icoană pe care o puteai vedea şi admira şi după ce ne mutasem în Aghireş-Fabrici, în blocul Rapidului, în apartamentul 7.
     - Urare de suflet, din sufletul poporului, Ben
     - Binele doar binele îmulțindu-ne zilele în talanți, ca la țanc, franc şi cu tupeu să facem voia şi plăcerea lui Dumnezeu, culori de curcubeu, întru răsărit de soare, lumea binecuvântare s-aibă parte pe merit fiecare de binele în săul său, întru Dumnezeul său pentru a ne însoți mereu şi mereu ca să ne mulțească-n bine zilele cu pace şi pâine în răsărit de soare şi de binecuvântare bucurând cu fericire eco-sănătos cu bonus de viață spirituală şi materială pe toți, pe ceilalți şi până şi pe vrăjmaşi, îndestulându-i cu îmbelşugat de pace şi pâine, iubire, drept la înviere, ca la un adică toată lumea culmea să se dea pe brazdă pentru a se nemuri în veşnicie cu dreptul de a fi.
     - Astia nu se vor da pe brazda niciodata pentru ca sunt asa cum spune o vorba chineza: sunt buruieni rele.
     - Batjocura lumii, două buruieni cate trebuiesc extirpate din mălăina, ogorul şi țarina omenirii fiind sulița şi crucea răstignirii, MESIEI IUBIRII, că iau multor prunci îmbucătura, pâinea de la gură. Nu ştiu starea ta de bine, Ben, dar eu aş veni cu propunerea şi rugămintea să pregăteşti materialele, manuscrisul pentru publicare, tot la Editura Sitech, rugându-te totodată să-mi afli un corector. În prima parte a manuscrisului, fiind proza, Dialogul..., CĂUTÂND DUPĂ MERE, vol.1, iar în partea a doua, ca o agendă, vol.2 la NĂDEJDEA PHONEXULUI, poemele ori ai tu altă idee?
Doamne ajută şi Dumnezeu să ne judece după vrere şi plăcere. Cu respect şi prețuire, Ben Todică, dragule !


P.S. Să ne țină pumnii pentru a promova acest examen de BACALAUREAT fiind pacea şi fericirea pentru omenirea, care cu sacrificiu şi martiraj e candidată la fericire, liturghie şi simfonie-n spice întru răsărit de soare cu iubire şi binecuvântare, MESIE A IUBIRII, ca fiecare individ aparte să se bucure de fericire !
Pavel imi trimite o imagine cu o femeie inaripata in bratele unui barbat vanjos:
     - Ai vrea-o pe asta inaripata pe coperta. Tu esti ea si eu sunt el?
     - Tu, Benoni Todică, ai un Dumnezeu, că de nu l-ai avea pe Dumnezeu în tot şi-n toate, un tot, Domn Savaot, pentru toate şi cu toate pentru tot, deci să ne lămurim: dacă n-ai avea pe Dumnezeu, nu mi-aş explica generozitatea de a-ți împărți fericirea proprie cu ceilalți şi asta o ştiu, din experența, că mi mâncată pielea, că aşa ceva poate face doar un om bun, un om distinct, tocmai prin bunătate, prin acea frumusețe interioară deosebită, cum tu dovedeşti a o avea, să dovedeşti prin tot ce faci dezinteresat, de poveşti, aşa cum o faci, doar tu, şi-n cazul meu, publicându-mă pe blogul tău pentru a mă face  cunoscut pe mapamond, românilor din cele patru zări, românilor de pretutindeni, lucru pe care alții n-o fac din teama de a nu-i depăşi, de a nu fi mai bun ca ei precum neprețuitul "Orbitor" - Mircea Cărtărescu, ori care le-o fi aspirația, respirația, expicația şi motivația ?
În rest tot ce-i inferior bunătății e boală, e o plutire de epavă în derivă, eşuată, ca un titanic sabotat ori lovit de ghețar, de banchiză.
     - Eu sunt in serviciul mesajului nu al moftului fie acest bun sau rau. Il cunosc din comentariile sale pe domnul Apetroae de vre-o 10 ani, de pe Reteaua Literara unde este present la a comenta textele tuturor scriitorilor cu talent. El este ca scris un om citit si greoi ca un elefant academic, generos, amanuntit, clar si la obiect. Comentarii de valoare pentru toti cei atinsi de dinsul. Domnul Apetroae e din generatia profesorilor nostri si e o mandrie sa te critice. Eu nu am avut o asemenea intalnire decat pe You Tube unde l-ai vazut si tu comentand frumos la poezie. Eu nu ma vad pentru ca atunci cand faci ceva bine esti invizibil. De fapt asta si urmaresc. Daca doresc sa fiu criticat atunci va trebui doar sa ascult de sfatul lui Nichita si sa lovesc cubul perfect intr-un colt cu ciocanul si atunci toti se vor opri si vor exclama: “Vai ce cube perfect ar fi fost acesta daca nu era ciobit!”. Daca urmaresti comentariile criticilor iti pierzi vocea. Fii credicios pana la moarte talentului tau! SCRIE !!!


Tu esti romania cultura si sufletul iar eu sunt fiul ratacitor intors acasa.

Am inceput sa lucrez la carte si cand va fi gata am sa ti-o trimit. De asta te-am rugat sa scrii ceva despre relatia ta cu mine la realizarea cartii, la construirea ei pentru ca asa sa nascut din dialogul si provocarile noastre ca sa o punem la inceputul cartii asemeni cum voi face si eu.. Nu te grabi ca va dura vre-o luna doua aranjarea textului si corectarea. V-a fi o carte foarte importanta. Tu o vei avea primul pentru a o trimite la tiparit. Lasa - o sa creasca si sa dospeasca in liniste Pavele.

ROMÂNIA PHONEX-FELIX-ZAMOLXIS
De ce nu? Gândurile noastre au aripi de zări albastre,
că noi cu vrerea şi plăcerea lui Dumnezeu
suntem iubire, culori de nelinişte-curcubeu
prin ceea ce suntem
cu țară şi neam
din Raiul ce-l am,
laudă de zestre-laudator temporis acti,
ROMÂNIA FELIX-ZAMOLXIS.

Pentru "Fiul Rătăcitor"cine va tăia vițelul  gras pas cu pas în lumna zilei dintâi, lumina lucrului bine făcut, chiar dintr-un început când totul în ordine şi disciplină cu dragoste s-au făcut cu doină, suferință, conştiință şi lumină, în grădină cu stupină cu pace şi  pâine trasă-n mâine cu bine, cu luptă de dragoste şi dor întru răsărit de soare a celui mai iubit.
     - De ce scrii nea Pavele?
     - Îmi ceri marea şi sarea, dar nu răul, cum m-am legat de viața ta şi am făcut voia lui Dumnezeu devenind prieteni, deşi nici unul din noi nu-i Eminescu, Luceafărul poeziei omeneşti, însă nici neântrecutul povestitor Creangă, cu atât mai puțin Slavici, deşi eu mă simt vinovat, cu musca pe căciulă, că eu m-am prins asemeni scaiului de lâna oii sau scaiul de coada calului mai întâi scriindu-i lui Ioan Miclău în Australia pentru a-mi scrie o cronică, referință despre cartea IISUS HRISTOS-DREPTUL LA VEŞNICIE şi deabia apoi descoperându-vă e-mail-ul, ca să vă scriu oful, nici nu ştiu care, că n-o începusem ca fericitul Creangă îndemnat de Eminescu, pasiunea de a scrie zgândărindu-mă mai demultişor (asta şi determinase pe mătuşa Elviră şi unchiul Toma, doi veritabili învățători, părinți morali, care mă determinaseră să dau examen de admitere la Pedagogică, ei crezând, c-ar fi bine să devin învățător pentru pasiunea care o aveam pentru scris, chinuindu-mă să scriu toată viața mea, arta scrisului crezând-o şi azi menirea, chemarea mea, ca şi cum a scrie cărți mi-ar fi rostul, o altfel de cântare a cântărilor, poetul David scriindu-şi cu pricepere psalmii, strălucite poezii-rugăciuni. (Scriu, Ben, dar încă nu dezleg calul lui Gherghiță de a garifiță sau de la vraniță, de la portiță).
Întru dreptul de a scrie, de a creea, capeți noi forțe dăcă forțezi mâna destinului stăruind să munceşti cu voință, cu dragoste, răbdare, pasiune, ordine, pasiune şi când eşti copleşit de treburi, de griji, de neajunsuri, ca El Greco, tu trebuind fără îndoială să înaintezi, să exişti şi vugetând să te vitejeşti ca Alexandru Dumas, însă în stilul tău, în goana după aur către Eldorado spiritual în Arca vieții simțind ca fluxul şi refluxul mării dreptul de a fi Manole zidind în zid de mănăstire pe Ana ce a lui, s-o zidească în ciuda tuturor îndoielilor firii omeneşti s-o zidească cu soare, ca să nu cadă zidurile sub o ploaie de stele, el, Manole simțind revigorare: în corp sănătos, minte sănătoasă, cum se zice celebru, espresiv, că după o faptă bună, eşti alt om, te simți în plin succes cu arta scrisului stăpânind şi arta de a scrie un roman, ca, "Geniul pustiu scris de Eminescu şi scriind plin de curajul spărgătorilor, scriind cu dragoste de patrie era plin cutezanță, că TRANSILVANIA SFÂNT PĂMÂNT ROMÂNESC şi Moldova nu e a noastră, ci a urmaşilor-urmaşilor noştrii, deci Basarabia e sfânt pământ românesc, că Van Gog scriind cu lumina e de pomină, ca Grigorescu sau Stefan Luchian, scriind fulminant şi de pomină, scriind cu lumina soarelui în culorille curcubeului (ai perfectă dreptate, chiar obosit, frânt, de griji, de pricaz, necaz, nu pici, nu cazi, ci "Hopa-Mitică, Gopo", te ridici din căderea liberă, te ridici cu energie nebănuită şi cu tupeu, şi stăpân pe grai, pe Patria Limba Română faci, ca lumina să nască lumină pentru fotosinteza din frunză, ca cine vrea să fluiere, să cânte din frunză). P.S.STRĂNEPOTA Carla aflată-n şi născută-n Spania la câteva zile de la lumina zilei dintâi se roagă pentru românii de pretutindeni (mi-a parvenit poza prin Flaviu Teodor Celemen di Miguer).
Nu eu sunt seamănă vânt şi culege furtună, frige peşte cum zice fain, neaoş, ardeleneşte, bărbăteşte, prof. univ. Sabin Gherman, un dur la Look Tv., dur pebtru'că spune sincer, plin de carcter, spune divin, franc şi la țanc țais, cu tupeu, transilvan, molcom şi pragmantic, dialectic filozofic, ca un Pavel Dan al câmpiei, cu Ospățul lui Urcan Bătrânu gospodărit de Simion şi Ludovica, e dur prin sinceritate, spunând cu bunătate firească marele adevăr istoric, adevăr omenesc de îndreptare, de pace şi pâine a limbii române raportată universal la prestigiul de mâine, în obiectivul muncii cu drept, Mesie a iubirii, cu drept la înviere, preț a fericirii şi dăinuirii neamului deplin de omenie în Arca vieții cristice şi eminesciene cu iz românesc, geto-daco-Zamolxis fix-pix Felix.

"SĂNĂTATEA este starea de bine complet, din punct de vedere fizic, mental şi social," definea prin 1949, anul naşterii mele, în Constituție, Organizația Mondială a Sănătății-OMS, o adevărată şcoală a lui a fi, şcoală cu înaltă ținută etică şi morală, care impunea nobleță sufletească, că moartea trebuia împinsă cât mai către neant, ca să nu mai facă pe cât posibil umbră degeaba pământului, mai ales că eu, Ben, în viața aiasta uneori sumbră Căutând după mere, din cauza sensibilității mele prea din cale afară, viață copleşită de emoții şi "ceardaş", eu nu puteam sări peste propria mea umbră, dar mă dam în vânt după răpăguş, fecioresc, sub grumazul ceterii lui domnişorul Caroi, lemnarul alcolisit în Sâmpetru, de prin Gherla, dar eu bevisnic am vărsat lacrimi, chiar la înmormântarea lui Urcan Bătrânul, un ospăț a minunii, ospăț a diavolului, ospăț comico-ironic, că eu motivat sau nu, fiind cu "răpăguşul fițingău a naibii, fir-ar să fie ! sunt un melancolic, vărsam lacrimi din senin fără să joc teatru, vărsam lacrimi de Făt-Frumos din valea plângerii şi vărsam lacrimi, nu de bucurie, ci amare, ca cele a lui Darie din DESCULȚ de pe lunga, dar îngusta vale a Călmățuiului, a lui Zaharia Stancu din Omida cu rădăcini amare şi cu ce mult te-am iubit Maria, în aiest joc cu moartea din cenuşa imperiului...
     - Cateodata omul plange nu cand e nevoie ci cand i se da ocazia si in aceasta ocazie plange toate lacrimile infrangerilor sale.
     - Benule, dragule, nu eu am scris despre marele Brâncuşi, cum crede Ionică din Gepiu, Bihor de România, un artist al cuvântului scris cu acuratețe. Bună Ziua la dumnelor/voastră, oameni de omenie !
M-am gândit, dar nu v-am zis şi nici n-am zis, c-oi zice să zici, să se aplece acest Gheorghe Apetroaie asupra ce scriu, am scris şi eu, că nu-i bine să forțezi mintea şi nici mâna cuiva s-o facă pentru'că nu eu seamăn vânt pentru a culege furtună, fiecare adunând, secerând ceea ce seamănă, o viață mai bună ?
     - Oricum eu mă bucur cu tine şi de tine. Unii sunt constienti de a inota prin ape dulci pentru a-si mentine un fel de reputatie/nivel. Ei nu au curajul sa se arunce in valtoarea bataliei. Daca te gandeste la astfel de lucruri vei suferi. Viata-i prea scurta. Mergi inainte pe drumul daruit de cel de sus, de Domnul Dumnezeu. CREDINTA SI INCREDEREA E CHEIA.
     - Ben, de ce ? Ca să nu stai în banca ta şi culmea, Dan Spătaru cânta de banca trei de la geam şi Dan Spătru era om, românaş de neam.
Dar ce? ungem şcoala cu slănină, clisă, ca s-o manâce câinii (c-aşa se mai vorbea, când se vedea că ne-am codi să mergem la şcoală din diverse motive, că trăgând mâța de coadă şi tăind fruze la câini nu ne-am învățat lecțiile şi nu ne-am scris temele, deşi în fața celor mari, a părinților nu recunoşteam o asemenea vină), că şi aşa peste tot şi-n tot reformă era o măgărie (Vica zicea amărâtă, nemulțumită, cu o mie de motive: "-Doamne mare-i grădina lui Dumnezeu şi, Doamne mulți măgari, proşti, mai sunt în ea, domnii fiind domni şi ajunşi în şanț...) şi sistemul are grave lipsuri fiind de multe ori goana după deşărtăciune şi vânt şi fără a ne ascunde după deget, că lumea-i de hârtie, ca sa-i putem da foc într-o/la o mânie ? Când zic de/şi aşa ceva mi-asum răspunderea, că nu una zicem şi alta facem (socotind, că-i ca la noi, ca la nimeni şi defăimând de fapt pe Eminescu şi prin şirul de voevozi, luând în derâdere pâinea de-o ființă a națiunii, deşi nedorindu-ți neamul fericit, om între oameni nu eşti, ca să-ți înfloreşti simțirea rod pentru norod, în echilibrul iubirii acrobatic dansând pe drod între pământ şi cer, prin eter plin de caracter cu drept la înviere). Doamne fereşte! unii exagerează şi iese pe a lor, prost.
În scrisul meu sper să se vadă că-i arta scrisului, un efort, osteneala grozavă cu o migală neînchipuită, cum i rânduit omului, omul sfințându-şi locul cu pasiune, care impune o dragoste care dragoste cere, o rabdare, o stăruință, o ordine şi o dosciplină cu bună-cuvință şi un caracter de fer pentru'că scrii având răbdare şi un scop (omul fiind masura lucrurilor, avâd un ideal suprem: ceea ce- i iubirea pentru celalalt, pentru acel manifest echo-sănătos încăpățânat în bine", cum ar zice Adrian Păunescu: "manifest pentru sănătatea pămîntului " (o dragoste pentru patrie şi pentru tot ce-i prin Eminescu şi prin destin-Dumnezeu, al nostru, un senin şi un drept  la iubire pentru înviere cu-n aparte dezinteresat a fiecăruia mai presus de moarte, ca "o  melodie preferată", cum zic şi cei de la Radio Ronânia-Actualități.
Prin scris eu m-am apropiat de mine însumi am apropiat în felul meu infinitul cu respect, predicat şi subiect, de obiect.
Am căutat s-arăt oamenilor luminat şi curat că doar facând binele celorlalți poți aştepta binele. Dar fără a avea stofă, aluat, în acest sens, nu poți fi artist în arta scrisului (poet, scriitor), că pentru a te sfinți ca profesinist îți trebuie chemare, să munceşti fără sfârşit formându-te prin talent şi un crez social-uman cum îmi zicea Pr.Gheorghe N. Dumitrescu-Bistrița şi învățator, un distinxt folcorist şi deosebit om  de cultură  de la Academia de folcor "IZVORAŞUL"Bistrița-Mehedinți.
Când vorbele curg având, ca râul apa în propria albie cu stăruință de permanentă primenire, vântul grăindu-ți lin alunecând prin holde, nu poți decât să admiri în zori frământarea pâinii pentru lucrătorii deja îngenunchiați în rugăciune şi înțelepciune la capătul ogorului pe care aveau să-l are cu râvnă, cu hărnicia albinei lucrătoare porinite să zboare din floare-n floare în propria-i poezie de zi de zi cu drept de a fi ceea ce-i iubire, ca să îți justifici existența şi esența, excelența, si eşti cine eşti şi misterios "Quo vadis, Domine" (încătro mă îndrept, Doamne?), în tot existând un luminos laborios, expresiv, celebru, cu înaltă simțire ori nu-i limpede ce vreau să exprim în dorul lelii (lelea fiind o tantii aflată "la lilieci", radio-şanț unde Marin Sorescu e un strălucit al cuvântului precum Brâncuşi la masa tăcerii prin dăltuirea, modelarea sa cu sens a pietrei a dat chip şi asemănare "sărutului", "coloană fără sfârşit", lângă "poarta sărutului", "templu'eliberării" la Marea cea Mare a lui: -"tii, mamă ce de jii !"?.
Ioan Tomescu m-aprciazază datorită bunului prieten bihorean, care în cronica sa a scris atât de elogios despre mine şi Nădejdea Phonexului, scrie dezicându-se de proverbul: "prietenul la nevoie se cunoaşte", deci Ioan Tomescu îmi scrie pe mesenger: "Am parcurs recenzia şi-mi dau seama, c-ai scris cu mult talent şi vervă [asta-i impresia artistică creată de sinceritatea cu care scrie bunul meu prieten Ioan Miclău Gepianul, un om cu suflet larg, om de cultură n.n.n.]. Vă urez succes în continuare ! "Frențescu Oana: "Felicitări din toată inima ! "şi aş putea zice fericit, că meritul e al aceluia care e pe drumul artei, Ioan Miclău, un om căruia, Ben, nu aflu cuvintele potrivite pentru a-i mulțumi, dorindu-i şi lui sănătate, aşa cum şi nouă ne dorim, că trio românesc are nevoie de sănătate, aşa cum au toți oamenii nevoie de sănătate, aşa cum toți oamenii mapamondului au nevoie, ca de pace, de aer, că unde sănătate e, bine şi armonie e.




F&B





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu