Veniticii de Ion Lazu

Impresii lăsate de lectura romanului

Veniticii de Ion Lazu

Ana Trestieni

   Prima impresie (uneori prima impresie este cea mai puternică) este că avem de aface cu un roman cinematografic. Ce-i conferă romanului caracterul cinematografic ? Dialogul plin de naturaleţe care împânzeşte textul, descrierea amănunţită a gesturilor, a mimicii şi a emoţiilor personajelor. De pildă scena în care Grigore Manu (personaj principal) primeşte într-un plic ordinul de evacuare.

„Dar înţelegând un lucru simplu: că plicul îi este adresat anume lui şi nicidecum vreunuia dintre consătenii adunaţi la primărie, îl trase la sine şi, cu el încleştat între degete, se duse către fereastră, mai la lumină, de fapt ca să rămână singur. Îl ţinu o clipă în aer, cu amândouă mâinile, cum ar fi luat de piept un duşman, scrutându-i faţa. Apoi strivi plicul la un colţ, în felul ştiut, iar prin dezlipitură băgă degetul mare şi îl sfâşie până la celălalt capăt. Scoase conţinutul. ...............................................................................................................................

Grigore, Ruşii au rupt frontul la Nicolaev şi vin încoace, spre Nistru. Ţi-am făcut rost de un Ordin de evacuare pentru întrega familie. Caută să plecaţi chiar în astă seară. Dumnezeu să vă aibă în pază! Inginer Ion Gulea.

   În primul moment nu simţi nimic, decâtâ căldura din încăpere şi tăcerea nefirească, de parcă sufletul i-ar fi fost pecetluit. Altfel biletul glăsuia clar.”  

   Vezi practic scena desfăşurându-se sub ochii tăi.

   Dacă vreun cititor caută în acest roman, personaje impresionante, eroi excepţionali nu-i va găsi. Peste tot sunt numai oameni. Situaţiile descrise în roman sunt excepţionale. Oamenii nu. Ei sunt împovăraţi de situaţiile limită, dar caută mereu revenirea la normalitate.

   Pe lângă personajele principale (membrii familiei Manu) sunt multe personaje secundare şi mulţi figuranţi. Toţi cei care într-un moment dramatic au apărut şi au influenţat destinul familiei Manu. De exempu, o astfel de scenă, bogată în personaje şi figuranţi, încărcată de tensiune se derulează la oprirea trenului supra aglomerat cu refugiaţi într-o gară în care vor să se urce şi alţii. Vera, soţia lui Grigore îşi lasă băieţelul, Mihăiţă să coboare din tren ca să umple un ceainic cu apă. E ca şi cum un aparat de filmat baleiază gara cu toată vânzoleala ei, înghiţind silueta băieţelului. Şi se opreşte apoi asupra chipului mamei rămasă la fereastră.

„ Ah, acolo, foarte departe, la uşa gării, îl zării pe băiat. Un militar îl ridicase pe braţe. Băiatul ţipase o dată Ma-măăăă şi apoi se lăsă purtat pe braţe, din soldat în soldat, până la fereastra unde Vera îl aştepta hohotind; îl înşfăcă, nici ea n-ar fi putut spune cum, îl trase înăuntru, din mâinile celor care începuseră să fugă odată cu trenul, mulţumindu-le, mulţumindu-le mereu ... Acum îl strângea la piept, spasmodic, sărutându-l la nimereală.”  

   Peste vreo 200 de pagini îl revedem pe Mihăiţă, băieţelul blond şi cu ochii albaştri ai bunicii din partea mamei, şcolar isteţ şi bun la carte la o şcoală dintr-un sat din apropierea Slatinei. Copilul se îmbolnăveşte de meningită şi moare. Tragedia legată de dispariţia lui Mihăiţă este descrisă cu toate rănile lăsate în sufletul mamei, fraţilor şi tatălui. Dacă romanul ar fi fost o ficţiune, scoaterea din scenă a unui personaj îndrăgit de cititori, cum era Mihăiţă, ar fi fost o mare greşală. Dar romanul lui Ion Lazu are un puternic caracter autobiografic. Oare Rebreanu nu si-a pierdut fratele şi a scris apoi Pădurea spânzuraţiilor.

   Romanul are ambiţia de a lumina o lume dispărută, Basarabia părinţilor autorului şi a satelor din apropierea Slatinei aşa cum erau ele pe vremea copilăriei scriitorului. Şi reuşeşte nu numai la modul documentar, istoric, ci şi poetic. Bătrână, Vera este surprinsă, astfel : „ Mama, privindu-şi venele de la mână, spune : arată ca Prutul şi Nistrul.”  Grigore povesteşte de-alungul întregii sale vieţi, scene şi visuri din satul basarabean din care a fost izgonit.

   Partea a doua a romanului este scrisă sub formă de jurnal. Acum Grigore şi Vera sunt bătrâni şi se bucură de nepoţei, copiii lor fiind adulţi realizaţi . Moartea Verei şi a lui Grigore sunt relatate în această a doua parte a romanului, precum şi dispariţia altor membrii ai familiei.

   Echivalentul acestui roman este un film documentar despre odiseea unei familii de refugiaţi basarabeni. Dar un film documentar făcut cu artă. Da, există şi filme documentare în care scenariul este scris cu mult talent artistic.