FERGHETE - PENTRU ZIUA DE MÂINE

PENTRU ZIUA DE MÂINE

de PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE

Lui CRHISTIAN W. SCHENEK

Să dea Dumnezeu, să vă fie de bine,

cu tot ce prețuiți că ni se cuvine-n respect,

infinit apropiat de obiect, distinct cum ni se cuvine

dumnielorvostră laudă de zestre şi celor dragi, familiei, sub teii-nfloriți pe alei

surâs de Giocondă pe pervaz de fereastră omenescă, " laudator temporis acti " de zare albastră,

indentitate națională distictă şi deosebită a noastră, dragule eminescian şi român

cu simțire omenască de țară şi neam, pentru mâine, în iubire: pace şi pâine, pentru omenire cu drept la înviere candidând la fericire

iarbă verde de-acasă cu viața de adevăr cum nu fu alta  mai Hristos luminoasă

doină, roadă roindă de grădină, în ciudă, aparte, mai Iisus de moarte cu Dumnezeu în tot şi toate bunătate adunată responsabilitate, Templu eliberării şi libertății, Mesie a iubirii cu unirea țărării binecuvântării, alduirii şi sfințirii răsărit de soare, dragoste şi dor, în mare trecere la curți de dragoste şi dor, răul, aruncându-l tăiat din rădăcina afară din casa noastră pe uşă de staur şi fereastră nemurindu-te cu binele ce-ți umple zilele Eminescu în Arca vieții, elexir a veşniciei tinereții, cântec nemurit cu ispravă întru a lui Dumnezeu slavă aparte, mai Iisus de moarte, pentru mâine: iubire, pace şi pâine, liturghie, bine-n spice, Eminescu binecuvântare, răsărit de soare, tot întinzând corda, cântec nemurit de legendă-baladă, în viscolita zăpadă verde de albastru cu lebădă întru veşnicie născută la sat cu iscusință, silință de artă, în satul livadă cu pomi, eden cu înălțimi şi de Academia Patria Limba Română ruşinat lăudat, urat, colindat, răul, din rădăcină smuls, tăiat şi afară aruncat să iasă pe uşă, pe fereastră cu floare mândră albstră, binele să intre nesilit în casă de om pentru rodire cu înflorire de pom, binele zâmbind zare senină, poetic, pragmatic şi dialectic, să intre Hristos, frumos, luminos şi cu folos, în casă, ca o rujă de muşcată aflată în glastră pe pervaz de fereastră să surâdă Giocondă cât zarea albastră Maică Precestă Preacurată, din lacu albastru de codru al nostru legănând  verde-albastru printre nuferi şi stufuri, nadă, o barcă cu o Veronică stelară, floare de colț, cazanie pe care o cântă cântare a cântărilor, țăranii în rostul lor cugetare adâncă în luncă lovind unealta de os ostenitor, bravând Făt-Frumos, liturghie de pace, bine şi pâine, în spice !