Ideocrație
Prof. dr. Mircea Druc,
ex Prim-ministru, Chşinău
Imperiile
clasice au dispărut după cel de-Al Doilea Război Mondial. Intelectualii
kominterniști le-au criticat necruțător, cu mânie proletară. Și mișcările de
eliberare națională din colonii le-au zdruncinat cu succes. Iar lumea
occidentală, în general, a subestimat specificul și potenţialul unui Imperiu de
tip nou. Fondată în 1922, Uniunea Sovietică, numită și „Marele
Experiment", nu reprezenta o inovație generată de un imperativ istoric. În
1917, puciul troțchist-leninist, inspirat de Finintern, a dus la căderea
monarhiei ruse și acapararea puterii de către un singur partid politic.
P.C.U.S., animat de ideea fixă - revoluția mondială și transformarea din
temelii a omenirii, a proiectat și construit pe ruinele clasicului imperiu
țarist ceva inedit: o Ideocrație
Noțiunea de
„ideocrație" provine din cuvintele grecești „ιδέα"-ideea și
„κράτος"-putere. A nu se confunda „ideocrația" (puterea ideologiei)
cu alți termeni consacrați, precum „iudeocrația" (puterea evreilor) și
„idiocrația" (puterea idioților). În utopia platoniană, cei care aveau
menirea să devină „suveranii", erau marii filosofi; în teocrația
tradițională conduce Divinitatea (Dumnezeu/Allah) prin interpuși; în evul mediu
teocrația, ca putere a sacerdoților și a Papei, și-a găsit exprimarea în cezariano-papism
și bizantinism; în secolul al XX-lea s-a vorbit deja de o tehnocrație, ca
putere a intelectualității și a managerilor. Kominternul a conceput Uniunea
Sovietică ca un fel de teocrație seculară. Și, totodată, ca o ideocrație în
care avea să conducă ideea socialistă prin partidul unic, de avangardă.
Dominația unei singure ideologii (bolșevismul în U.R.S.S., fascismul
corporatist în Italia și rasismul în Germania) era legată organic de
subordonarea întregii vieți sociale unui singur șef suprem (Вождь, Duce,
Führer).
„Ideologia",
percepută ca o știință despre idei, este considerată un instrument important de
cucerire și menținere a puterii. Între funcțiile ideologiei (cele de apărare,
evaluare, elucidare, cunoaștere, educare) pe primul loc se plasează funcția de
legitimare a orânduirii existente; de integrare a tuturor segmentelor sociale
în jurul valorilor/normelor elitei conducătoare, care include în componența sa
și vârfurile armatei ideologice. Crearea și întreținerea unui enorm aparat
propagandistic avea drept obiectiv suprimarea libertăților democratice;
implementarea în țară a unității de idei cu metode militaro-polițienești;
răspândirea ideologiei totalitare prin impunerea în alte țări a anumitor
partide sau declanșarea unei revoluții mondiale. Pe noi, românii, Armatele
Imperiului creștin ortodox ne „eliberau" de sub jugul altui Imperiu
necreștin musulman. Armata Roşie muncitorească-țărănească a unui imperiu de tip
nou refăcea, în plan geografic, clasicul Imperiu rus. Astăzi, nu mai avem de a
face cu mitologia Imperiului ideocratic bolșevic axată pe triada „коммунизм,
дружба, мир". Suntem, mai curând, în situaţia când Rusia țarilor ne tămâia
cu triada «православие, самодержавие, народность». Rămâne de clarificat dacă
actuala „lume rusă" are afinități cu doctrina clasică fascistă, numită și
„a treia cale", sau, mai curând, cu național-socialismul (nazismul) german
din perioada interbelică. În prezent, istoriografia rusă, ca și cea sovietică,
în trecut, substituie niște noțiuni distincte - „național-socialismul" și
„nazismul" german cu „fascismul" italian. Și acest fapt, deloc
întâmplător, merită o analiză riguroasă academică.
În defunctul
Imperiu bolșevic, Partidul Stat (sau Statul Partid) a imaginat ideocrația sub
forma unei piramide, care iradia absolut toate sferele vieții. În vârful ei se
aflau conducătorii - segmentul ezoteric al partidului, sau inițiații - fiii
aleși și credincioși ai ideologiei. Pe o treaptă mai jos se situa aparatul -
aspiranții la titlul de conducători. Niște inițiați, sperând că și ei vor fi
cândva aleși. După care venea activul partidului - veriga de mijloc a
servitorilor credincioși, inițiați doar parțial. Și, în final, activul de masă
– mercenarii armatei ideologice. Aceștia, neeligibili, erau niște credincioși
ai ideologiei, inițiați și ei parțial, dar cu gândul la o eventuală inițiere
deplină. Important de reținut: statutul ideocraților (mercenarilor ideologiei)
nu corespundea cu cel al membrilor simpli ai PCUS. După colapsul Imperiului
sovietic, piramida Bisericii Ruse resuscitează teocrația, extinde și
consolidează frontierele unui alt Imperiu - ortodox-pravoslavnic cu centrul la
Moscova, care se vrea și cea de „A Treia Romă". În Republica Moldova, nu
comisarii, nu politrucii partidului-stat ci propagandiștii Rusiei post-sovietice
împreună cu „stataliștii" autohtoni - niște epigoni și uzurpatori ai
Moldovei istorice - vor să ne bage într-un virtual paradis eurasiatic.
Odată cu
instalarea la Kremlin a lui Vladimir Putin, în Federația Rusă s-a consolidat
spectaculos un nou tip de ideocrație și o nouă clasă politică. Aceasta, însă,
nu știe cu ce să se ocupe. E o chestiune pe deplin firească, organică. Or, din
start, actuala nomenclatură, moșită de aparatcicii lui Vladimir Putin, nu s-a
constituit pentru a efectua o activitate pozitivă. Nu, ea a vrut doar să
culeagă roadele unei creșteri economice naturale, fără să contribuie cu ceva.
Politologul rus Dmitri Oreșkin avertizează: „Evident, pentru regimul actual din
Rusia, etapa căutării unui model de dezvoltare optimă s-a încheiat. A început
faza degradării. Partidele politice, compuse în bună parte din marginali, se
ocupă de filozofie și aceasta înseamnă că se apropie colapsul. Practic, ele
vântură tezele privind „statul ideocratic", expuse acum zece ani, de către
filozoful Alexandr Dughin și alți gânditori. Este un fel de autoamăgire, căci
în istoria Rusiei o ideocrație integrală s-a edificat doar în perioada când
comunismul era o religie, iar Stalin era sacerdotul suprem, divinitatea
terestră... Adevărul e că această religie, confruntată cu realitatea vieții și
problemele oamenilor s-a spulberat. Iar poporul a rămas dezamăgit de statul
ideocratic"[1].
În eterna
căutare a unei „identități ruse" ieșite din comun, noua ideologie
putinistă nu e decât un ambalaj al vechilor tentații eurasiatice. În prezent,
profesioniștii războiului informațional-psihologic se implică în lupta pentru
acapararea și menținerea puterii politico-economice, apărând interesele noilor
clanuri. Și, practic, propagandiștii, politologii, creatorii de imagine, experții
în tehnicile electorale și relațiile cu publicul sunt prezenți în toate mediile
de informare în masă. Una din sarcinile lor este modelarea și manipularea
opiniei publice atât în interior cât și în exterior.
Pentru ași
justifica existența, ideocrații Rusiei contemporane caută să inventeze diverse
sarcini și ocupații. Aceeași problemă o aveau și ideocrații sovietici. Se
discuta la infinit: despre criza generală a capitalismului, despre orânduirea
progresistă a țărilor comuniste, despre civilizația apuseană
decadentă/muribundă; despre modernizare, revoluție tehnico-științifică și
progres istoric. Sute de mii de cetățeni sovietici băteau apa în piuă și țineau
cursuri de comunism științific. Care a fost rezultatul final se știe.
În actualul
program electoral al lui Putin valorile spirituale și morale sunt menționate
după activismul cetățenesc, în sensul unui voluntariat al întreprinzătorilor,
la modă în clasa de mijloc. Vor fi dezamăgiți nostalgicii economiei sovietice
industrializate și vor prinde curaj promotorii economiei postindustriale.
Totuși, pentru cei care visau să revină la industria grea, Putin le oferă un
program nuclear, care amintește de epopeea rachetelor nord-coreene. Pe viitor,
Kremlinul nu mai are în vedere nici reformele anunțate în trecut, nici
creștinismul, nici biserica, nici religia. Se vorbește despre un model de
dezvoltare denumit convențional „tehnocrație conservatoare cu bătaie
nelimitată". Tezele strategice, scrise pentru „VVP" de echipa lui
Alexei Kudrin și alți experți cu viziuni planetare, prevăd „hibridizarea"
statului rus cu serviciile speciale, cu tehnologii IT de vârf și un sistem
politic tehnocratizat intens. Obiectivul cheie este axat pe formula „Ca ei, dar
fără ei" - crearea unui Occident economic în interiorul Rusiei, fără a
deveni Occident pe dinafară. În următorii șase ani sub un Putin reales, Rusia
va arata ca o matrioșka tradițională: în interior o păpușică tehnocrată cu
aspect extra-modernist, iar în exterior una în camuflajul "omuleților
verzi", care somează Occidentul: „Europa și S.U.A. să cadă la înțelegere
cu noi!" Dar, să speram că și de această dată Occidentul nu se va speria
de noile arme rusești.
În
încheiere, o viziune personală extrasă dintr-un jurnal ținut în tinerețe, la
Leningrad și Moscova; o cugetare asupra viitorului nostru, al românilor,
inspirată de realismul utopist în contradictoriu cu realismul socialist și
realismul capitalist: „În trecut, am luptat cu un Imperiu necreștin. Și am
obținut unele victorii morale. Dar nu le-am putut fructifica decât parțial.
Căci apăruse un alt Imperiu - creștin-ortodox. Acesta ne „elibera" de
Imperiul precedent. În prezent, deznaționalizarea noastră continuă. EI, ne mint
cu mituri internaționaliste. Noi, derutăm „eliberatorii" cu un simț nativ
al umorului. Simulând obediența, renaștem ca Pasărea Phoenix. Instinctul
autoconservării s-a declanșat. Nucleul nostru genetic germinează întruna. A
încolțit deja sămânța dacilor liberi nemuritori. Zalmoxe este cu noi! Așa să ne
ajute Dumnezeu!".
-----------------------------------
[1] Российская иделогия. Идеократия и
самообман. Рассуждение о нравственности и морали - форма административной
мастурбации, когда ресурсы есть, а заняться нечем. https://republic.ru/russia,
17.02.10 | 14:25.
http://www.art-emis.ro/analize/4699-ideocratie.html
Bravos !
RăspundețiȘtergere