vineri, 13 aprilie 2018

GANDUL ZILEI, 13 aprilie 2018









PACE CELOR CE VIN
BUCURIE CELOR CE RĂMÂN
BINECUVÂNTARE CELOR CE PLEACĂ



Vineri, 13 aprilie 2018

The enemy number one is ego.

If there is a boil on the body, you apply ointment on it and cover it with a bandage until it heals. If you do not apply ointment and tie the bandage around this wound, it is likely to become septic and cause great harm later. Now and then you must clean it with pure water, apply ointment again and put on a new bandage. In the same way, in our life, there is this boil which has come up in our body in the form of 'I'. If you want to really cure this boil of 'I', you will have to wash it every day with the waters of love, apply the ointment of faith on it and tie the bandage of humility around it. The bandage of humility, the ointment of faith, and the waters of love will surely cure this disease that erupted with this boil of 'I’. (Divine Discourse, Feb 17, 1985)

Inamicul numărul unu este ego-ul.

Dacă vă iese o bubă pe corp, îi aplicați un unguent și o pansați, până se vindecă. Dacă pansați fără să aplicați mai întâi unguentul, există probabilitatea infectării și a agravării ulterioare. Din când în când, trebuie să o curățați cu apă distilată, să aplicați unguent din nou și să pansați. În același mod, în viața noastră, există această bubă care a apărut în corpul nostru sub forma „eului”. Dacă vreți cu adevărat să vindecați buba „eului”, trebuie să o spălați zilnic cu apele iubirii, să-i aplicați unguentul credinței și să o pansați cu bandajul smereniei. Bandajul smereniei, unguentul credinței și apele iubirii vor vindeca în mod sigur această boală care a erupt cu buba „eului”. (Discursul Avatarului, 17 februarie 1985)

Sathya Sai Baba, www.radiosai.org





Evaluarea numerologică a zilei

„Numărul constituie substanţa tuturor lucrurilor” (Pitagora, Metafizica)

Ne guvernează astăzi numărul începutului, care ascunde datoria karmică a fostului rău conducător, secondată de nuanța karmică a fostului leneș de altădată, a însușirii roadelor muncii altora, a disprețului față de muncă. Parcursul acestei zile este unul dificil. Să nu ne enervăm, să nu dăm frâu liber orgoliului, să nu fim dictatoriali cu partenerii noștri! Să dăm dovadă de stabilitate, de consecvență, dar să evităm ideile fixe, pozițiile inflexibile.

În cel mai bun caz, putem depăși obstacole care au întârziat sau oprit lucrări începute mai demult și, prin efortul comun al asociaților, se poate trece într-o nouă etapă a activității respective.

Vulnerabilitate: capul, inima, simţurile. (A.D.)






CALENDARUL CREŞTIN ORTODOX



Vineri, 13 aprilie 2018

(†) Izvorul Tămăduirii; Sf. Sfinţit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul (Harți)

http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfintii-sfintiti-mucenici-artemon-cvintilian-dada-36121.html




În Constantinopol, Istanbulul de astăzi, dincolo de zidurile vechii cetăţi a Sfântului Constantin, în apropierea Porţii Silivri, se ascunde cu smerenie sub pământ, în tainiţa unui paraclis din veacul al cincilea, o apă binecuvântată de Maica Domnului care a dat Ortodoxiei una dintre cele mai strălucitoare şi mai iubite sărbători: Izvorul Tămăduirii. Înfăptuirea binelui naşte recunoştinţă, iar recunoştinţa îmbracă, în căutarea ei firească de a se exprima nu doar în planul sufletesc, ci şi în cel material, felurite forme. Recunoştinţa împăratului Leon cel Mare (457-474) faţă de minunea pe care Maica Domnului a făcut-o în viaţa lui a îmbrăcat forma unei frumoase biserici care avea să ocrotească peste veacuri Izvorul Tămăduirii.

Tradiţia Bisericii ne spune că, înainte de a ajunge împărat al Bizanţului, pe când era încă soldat, Leon obişnuia să se plimbe în pădurile din afara zidurilor Constantinopolului. Într-o zi a întâlnit în pădurea de dincolo de poarta Silivri un orb rătăcit. Făcându-i-se milă de el, Leon a hotărât să-l ia de mână şi să-l călăuzească spre cetate. La un moment dat, orbului i se făcuse foarte sete şi l-a rugat pe viitorul împărat să-i dea puţină apă. Atunci Leon a intrat în desişul din apropierea locului în care s-au oprit în speranţa că va găsi apă, dar fiind greu de pătruns printre arbuştii foarte deşi, s-a întors întristat. Atunci a auzit un glas dulce care i-a zis: „Nu e nevoie să te osteneşti, Leone, căci apa este aproape. Pătrunde mai adânc în pădurea aceasta şi, luând cu mâinile apă tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui întunecaţi; şi vei cunoaşte de îndată cine sunt eu, care sălăşluiesc aici de multă vreme“. Leon a făcut aşa cum îi spusese glasul şi îndată orbul a început să vadă. Adânc pătruns în suflet de cele întâmplate, el a hotărât să ridice aici o biserică în amintirea minunii făcute de Maica Domnului, lucru pe care l-a şi înfăptuit după ce a ajuns împărat. Peste câţiva ani, împăratul Justinian (527-565) s-a vindecat de o boală grea după ce a băut apă din izvor, motiv pentru care a reconstruit biserica, făcând-o şi mai mare. Din păcate, biserica avea să fie distrusă de turci în 1453, anul căderii Constantinopolului.

De-a lungul timpului, şi-au primit vindecare de la acest izvor numeroşi creştini, amintiţi în Sinaxar: împăratul Leon Înţeleptul şi soţia sa, Teofana, Patriarhul Ştefan, fratele împăratului, Patriarhul Ioan al Ierusalimului, împăratul Roman Lecapenul şi mulţi alţii. Datorită acestor vindecări miraculoase, în acest loc s-a născut sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, care s-a răspândit în scurt timp în toată lumea ortodoxă. Astăzi, deşi aflat în inima islamului, izvorul este adăpostit între zidurile înalte ale unui ansamblu monahal, îngrijit de Patriarhia Ecumenică. Mănăstirea poartă pe chipu-i alb urmele suferinţei lăsate de pustiirea otomană. Curtea aşezământului este pavată cu dale mari de marmură, pietre funerare de pe mormintele grecilor din oraş, profanate şi distruse de turcii otomani. Toate se aştern ca un covor de jertfă sub picioarele ostenite ale pelerinilor către intrarea în paraclisul subteran ce tăinuieşte izvorul vindecător. Cu fiecare pas pe treptele abrupte şi măcinate de timp ce duc spre izvor, pelerinul coboară în istoria veacului al cincilea, când împăratul Leon cel Mare a construit paraclisul. Izvorul este împrejmuit de un edificiu realizat în marmură albă, străjuit de o icoană în care este reprezentată Maica Domnului cu Pruncul în braţe, înconjurată de îngeri, stând deasupra unei fântâni. De asemenea, sunt reprezentaţi împăratul cu garda sa şi patriarhul însoţit de alţi episcopi, soldatul Leon şi orbul în fundal, iar la baza fântânii, un paralitic ce îşi primeşte vindecarea. În bazinet înoată câţiva peşti aurii despre care se spune că sunt acolo de sute ani, fiind întotdeauna aceiaşi la număr şi de aceeaşi mărime. Nimeni nu ştie să explice cum rezistă în aceste condiţii sau cu ce se hrănesc. O veche legendă spune că, la 1453, în momentul cuceririi Constantinopolului de către turci, un călugăr prăjea câţiva peşti în tigaie în apropierea izvorului. Când un alt părinte a venit să-l anunţe de căderea oraşului sub stăpânire otomană, călugărul a răspuns că va crede acest fapt doar dacă peştii revin la viaţă, moment în care peştii au sărit din tigaie în izvor şi au început să înoate. După această legendă şi-a luat numele şi cartierul Balikli, în care se află astăzi Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii“, „balikli“ însemnând în limba turcă „locul unde înoată peştii“. Tot în paraclisul subteran se află minunata icoană a praznicului Izvorul Tămăduirii, a cărei vechime atinge perioada de aur a Bizanţului şi despre care se spune că „se curăţă singură“. Orice intervenţie asupra ei în vederea restaurării este „respinsă“ de icoană. În ciuda umezelii din biserică şi a vechimii ei, şi-a păstrat nealterate calităţile, iar analizele făcute asupra ei au dovedit calităţi de refacere inexplicabile ştiinţific. Ansamblul monahal mai cuprinde o biserică impunătoare construită în secolul al XIX-lea şi cimitirul în care sunt înmormântaţi peste 20 dintre patriarhii ortodocşi ai Constantinopolului, între ei aflându-se şi patriarhii ecumenici care au susţinut demersul Bisericii Ortodoxe Române pentru obţinerea autocefaliei în anul 1885 şi pentru ridicarea la rangul de Patriarhie în anul 1925.

În această zi, în toate bisericile şi mănăstirile, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei – Agheasma Mică.

Sfântul Mucenic Artemon a trăit în vremea domniei împăratului Dioclețian fiind preot în cetatea Leodiceea. Artemon a slujit Biserica lui Hristos ca citeț timp de 16 ani, ca diacon timp de 28 de ani, iar ca preot 33 de ani.

Atunci când s-a pornit persecuția împotriva creștinilor, Artemon era înaintat în vârstă. Acesta fiind prins a fost dus la templul lui Esculap, pentru a jertfi idolului. Vrăjitorii ce se aflau în templu au eliberat mulți șerpi veninoși pentru a-l ucide pe Artemon. Însă acesta s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a suflat asupra șerpilor, omorându-i pe toți. Văzând această minune, Vitalis, mai marele vrăjitorilor a îngenucheat înaintea lui Artemon și a strigat: „Mare este Dumnezeul Creștinilor!”

Sfântul Artemon l-a botezat apoi pe acesta, împreună cu mai mulți păgâni. Mulți din cei botezați au fost hirotoniți diaconi și preoți, iar Vitalis a devenit Episcopul Palestinei.

Dar încercările aveau să continue pentru bătrânul Artemon. Judecătorul a pregătit o groapă cu păcură încinsă, în care plănuia să-l arunce pe robul lui Dumnezeu. Prin rânduială dumnezeiască, judecătorul însuși și-a pierdut viața în acea groapă.

După aceste întâmplări, Sfântul Artemon a trăit liber încă o vreme. Continuând persecuțiile împotriva creștinilor, Sfântul Artemon a fost prins și omorât prin decapitare, în anul 303.



Troparul Sfantului Mucenic Artemon

Mucenicul Tău, Doamne, Artemon, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Tot astăzi, facem pomenirea Sfântului Mucenic Dimitrie Peloponisiu, a Sfinților muceniri Maxim, Cvintilian și Dada, a Sfântului mucenic Elefterie Persul, a Sfântului mucenic Teodosie, a Sfântului mucenic Zoil.



Cu ale lor sfinţe rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.




ALEXANDRA DOGARU













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu