BISERICA ORTODOXĂ, CA TRUP AL LUI HRISTOS, ESTE LOC DE VINDECARE

CUVANTUL CREATOR - Sfantul Ioan din Kronstadt

        Si în gura noastra cuvântul este creator, formând sunete articulate; o data cu cuvântul iese duhul viu al omului, care nu se desparte de gând si de cuvânt. Dupa cum vedeti, cuvântul prin însasi natura sa este creator chiar si în noi. Atunci de ce mai suntem neîncrezatori si sceptici fata de forta creatoare a cuvântului? De pilda, când ne rugam, de ce nu suntem convinsi ca aceasta slujire prin cuvânt ne aduce negresit milostivirea Stapânului? Fiindca cuvântul îsi creeaza mereu trup siesi. Sunetele distincte, vorbele puse pe hârtie, cartile nu sunt oare carnea în care s-a îmbracat cuvântul? Dar noi n-am tinut seama de aceasta, am ajuns sa credem ca este ceva ce nu merita o prea mare atentie. Nu numai firea dumnezeiasca este creatoare, ci, prin darul dumnezeiesc, si firea creaturilor Sale însufleti te, cu calauzirea lui Dumnezeu, Care a spus: „Cresteti si va înmultiti” (Facerea 1, 28). Sub puterea lui Dumnezeu, sufletele creaturilor însufletite îsi cresc lorusi trupuri. Astfel, oamenii prin puterea pe care le-a dat-o Dumnezeu cresc si se înmultesc pe pamânt pâna în ziua de astazi. Oamenii si animalele îsi fac cele de trebuinta vietii, dar mai ales omul, creatura prin excelenta nascocitoare, care uimeste prin creativitatea sa infinita în toate domeniile. Deoarece Dumnezeu-Cuvântul este Creatorul omniprezent, faptele Sale sunt raspândite pretutindeni, desi nu la nesfârsit; creeaza, face si, daca este de trebuinta, preface.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 436.

SUFERINTELE ÎTI ADUC NISTE ÎNTELEPCIUNI ADÂNCI

SI TE FAC SĂ TE GÂNDESTI SERIOS

LA MÂNTUIREA TA

Suferintele îti aduc niste întelepciuni adânci si te fac să te gândesti serios la mântuirea ta. Dar, vă dati seama cine ne păzeste pe noi? Îngerul păzitor îl face praf si tăndări pe drac, care nu mai are nici o misiune, este un apostat. Îngerul păzitor este în misiune. Lupta este între ei si câstigă acela de partea căruia suntem noi cu faptele noastre. Si nu ne-ar fi rusine să-l părăsim pe îngerul păzitor, să-i dăm câstig de cauză diavolului, dusmanul îngerului, dusmanul nostru, cu nepăsarea, ba si cu căderi directe? Si totusi, Dumnezeu, în mila Lui, ne-a dat putinta să ne ridicăm prin spovedanie. Va să zică e o îngăduintă continuă pentru salvarea fiilor Lui, oamenii.

Părintele Arsenie Papacioc

BISERICA ORTODOXĂ, CA TRUP AL LUI HRISTOS,

ESTE LOC DE VINDECARE SUFLETEASCĂ

ŞI CENTRU DE DEZINTOXICARE

DE SUB INFLUENŢA DIAVOLILOR

 O suferinţă gravă a oamenilor contemporani, chiar şi a credincioşilor, este lipsa dispoziţiei de a ridica şi de a-şi duce propria cruce, şi de a-L urma pe Mântuitorul nostru Cel Răstignit. Vrem binecuvântarea lui Dumnezeu, vrem pacea lui Dumnezeu, vrem cununile mântuirii, vrem Raiul, îi cinstim pe sfinţi şi pe mucenici, dar nu vrem pătimirea celor rele, nu vrem postul şi strâmtorarea înfrânării, nu răbdăm încercările şi bolile, nu suferim plecarea din viaţa aceasta a celor dragi nouă, nu suportăm nedreptăţile şi izgonirile. Confortul şi consumismul influenţează cadrul vieţii noastre duhovniceşti. Însă, precum scrie Sfântul Isaac Sirul, „Nimeni nu a urcat la Ceruri cu răsfăţul”. Şi înţeleptul Sirah susţine: „Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită.” Ne găsim des în faţa realităţii triste în care, atunci când Dumnezeu permite vreo boală gravă sau vreo altă greutate într-o familie creştină, spre înţelepţire şi întărire duhovnicească, părinţii nu întârzie să fugă în durerea şi disperarea lor la vrăjitori şi magi, la bioterapeuţi, la iluminaţi şi bio-energeticieni, şi predau sufletele lor şi ale copiilor lor satanei, în loc să arate o mai adâncă căinţă şi supunere sub voia lui Dumnezeu şi să se sfinţească în mijlocul încercărilor primite. Este mai bine, scrie Sfântul Nicodim Aghioritul, să moară copilul şi să meargă în Rai, decât să-l legăm în plasele satanei şi să ajungem în iad. Acelaşi lucru este valabil pentru toate celelalte greutăţi, cum sunt de exemplu dobândirea copiilor şi tulburările vieţii conjugale. De asemenea, cu totul rătăcită şi neortodoxă este părerea celor mai mulţi creştini de a-şi dori o viaţă cât mai uşoară, „fericită”, şi de a cere de la Dumnezeu – pentru că țin unele dintre poruncile Sale: merg la slujbe, ţin post, se împărtăşesc ş.a. – să le dea succes şi reuşită în toate problemele lumeşti. Din Pateric aflăm că vechii asceţi, când pentru o perioadă nu aveau nici o greutate sau nici o ispită, ziceau, cu nelinişte, că „i-a uitat Dumnezeu” şi se simţeau în siguranţă numai atunci când dragostea lui Dumnezeu le trimitea încercări. Recapitulăm: este o rătăcire să căutăm o viaţă comodă, fără întristări, care nu duce niciodată la Ceruri..(…) Biserica Ortodoxă, ca trup al lui Hristos, este loc de vindecare sufletească şi centru de dezintoxicare de sub influenţa diavolilor, de vreme ce, după Sfântul loan Teologul, Dumnezeu-omul Iisus a venit pe pământ „ca să strice lucrurile diavolului” (I Ioan 3, 8). Principalul rost al Bisericii nu este lucrarea de asistenţă socială – care nu este totuşi lăsată deoparte -, ci mântuirea credincioşilor, „pentru care a murit Hristos” (Romani 14, 15), prin participarea lor la Sfintele Taine. În diferite religii există teorii şi practici de îmbunare şi îmblânzire a divinităţii. Ontologic însă, numai Hristos dăruieşte iertarea păcatelor şi îndumnezeirea firii omeneşti.

Arhimandrit Atanasie Anastasiou

S:PR.ASB