„Pe muchie de cuţit. Relaţiile
Româno-Sovietice, 1965-1989”
Prof. dr. Vasile Buga,
Centrul de Studii Ruse şi Sovietice „Acad. Florin Constantiniu”
Ceauşescu îi cerea lui
Brejnev, în 1976, să desfiinţeze gardul de sârmă ghimpată de pe Prut
~*~
Ideea
scrierii acestui volum mi-a fost dictată de constatarea pe care am făcut-o cu
ani în urmă, privind absenţa unei lucrări de sine stătătoare, care să ofere o imagine
generală, pe cât posibil obiectivă, fără idei preconcepute, asupra evoluţiei
sinuoase a relaţiilor româno-sovietice pe parcursul unui sfert de veac
(1965-1989). Firul conducător l-au reprezentat relaţiile dintre P.C.R. şi
P.C.U.S., definitorii pentru identificarea direcţiei ansamblului raporturilor
româno-sovietice, inclusiv în momentele de criză prin care au trecut acestea,
în august 1968 sau în decembrie 1989. Am abordat, de asemenea, momentele
sensibile din istoria comună a celor două ţări, inclusiv problemele privind
Basarabia şi tezaurul românesc evacuat la Moscova în anii primului război
mondial, disputele din domeniul istoriografic sau discuţiile pe marginea
cadrului juridic al relaţiilor bilaterale. Aspectele colaborării
româno-sovietice în cadrul Tratatului de la Varşovia, percepţia Moscovei asupra
unor direcţii majore ale politicii externe a României din perioada 1965-1989,
poziţia P.C.R. în cadrul mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale
urmează să fie tratate într-un volum separat.
În
elaborarea lucrării am cercetat timp de peste un deceniu documente elaborate la
nivelul celor două conduceri de partid şi de stat, existente în Arhivele
Naţionale Istorice Centrale ale României (Fondul C.C. al P.C.R., Secţia
Cancelarie, Secţia Relaţii Externe, Secţia Propagandă şi Agitaţie, Secţia
Organizatorică), precum şi în Arhiva de Stat Rusă de Istorie Contemporană
(R.G.A.N.I), Arhiva de Stat a Federaţiei Ruse (GARF), Arhiva de Politică
Externă a Federaţiei Ruse (A.V.P. R.F.), Fundaţia de cercetări
economico-sociale şi politice (Gorbaciov-Fond) din Moscova. Am folosit,
totodată, ediţii de documente, volume memorialistice, studii şi articole
apărute cu precădere în reviste de specialitate din România, Federaţia Rusă,
Republica Cehă, precum şi articole din presa centrală a vremii, română şi
sovietică, axate pe tematica abordată.
Fără
pretenţia de a constitui o prezentare exhaustivă a raporturilor
româno-sovietice, volumul de faţă reprezintă o primă tentativă de a înfăţişa
evoluţia, cu lumini şi umbre, plieri şi replieri, a raporturilor dintre
Bucureşti şi Moscova, într-o etapă importantă a dezvoltării României şi
afirmării ei pe arena internaţională, până la evenimentele dramatice din
decembrie 1989. Pe alocuri, în relatarea evenimentelor am inserat şi observaţii
proprii, sub impresia formată în timpul participării în calitate de referent la
Secţia Relaţii Externe şi Cooperare Economică Internaţională a C.C. al P.C.R.
(1966-1989), precum şi ca interpret la convorbirile româno-sovietice purtate la
diferite niveluri. Am recurs în mod deliberat la citarea amplă a unor pasaje
din stenogramele convorbirilor, a opiniilor exprimate de autori români şi
străini, pentru a nu altera esenţa acestora, lăsând cititorului libertatea
deplină de a-şi formula propriile opinii şi concluzii în cunoştinţă de cauză.
Exprim întreaga gratitudine conducerii Arhivelor Naţionale ale României,
personalului de la sălile de studiu şi de la depozitele acestora pentru
strădania de a pune la dispoziţia cercetătorilor documentele aflate în arhiva
fostului C.C. al P.C.R. În egală măsură, mulţumesc conducerilor arhivelor din
Federaţia Rusă şi arhiviştilor acestora pentru amabilitatea de a-mi facilita,
în măsura posibilităţii, accesul la documentele solicitate.
Totodată,
exprim întreaga gratitudine în primul rând domnului prof. dr. Radu Ciuceanu,
directorul I.N.S.T., conf. univ. dr. Octavian Roske, secretarul ştiinţific,
pentru susţinerea editării volumului de faţă. Cu deosebire mulţumirile mele
călduroase sunt adresate domnului dr. Dan Cătănuş, redactor al volumului,
doamnelor Mihaela Maria Gavrilescu pentru machetare şi indice, şi Iuliana
Dumitrescu pentru realizarea coperţii, precum şi celorlaţi colegi pentru
sprijinul acordat în finalizarea acestei lucrări. Nu în ultimul rând, recunoştinţa
mea este adresată colegilor români care au îndeplinit în diferite etape ale
perioadei tratate funcţia de interpret la convorbirile româno-sovietice: Nicu
Bujor, Gheorghe Roşu, Sergiu Celac şi Gheorghe Stoica, stenodactilografilor
Constantin Mateescu, Nicolae Dârnu şi Grigore Lungu, precum şi colegilor ruşi:
Evgheni Karpeşcenko, Vladimir Potapov, Nikolai Rembievski şi Ceslav Ciobanu.
Problema
Basarabiei a apărut pe agenda relaţiilor româno-ruse în prima jumătate a anilor
'60, odată cu accentuarea divergenţelor dintre P.M.R. şi P.C.U.S. şi începerea
procesului de distanţare a conducerii P.M.R. de Moscova. Pentru prima dată, una
din problemele sensibile ale istoriei comune româno-ruse/sovietice, vizând
problemele teritoriale, a fost abordată la 15 martie 1964, în cursul
convorbirii de la Piţunda dintre Nikita Hruşciov, prim-secretar al C.C. al
P.C.U.S., preşedintele Consiliului de Miniştri al U.R.S.S., şi delegaţia P.M.R.
condusă de Ion Gheorghe Maurer, membru al Biroului Politic al C.C. al P.M.R.,
preşedintele Consiliului de Miniştri al României, la înapoierea acesteia din
vizita întreprinsă în R.P.D. Coreeană şi R.P. Chineză. Cu acest prilej, în
contextul discuţiei asupra dificultăţilor delimitării frontierei
sovieto-chineze, Nikita Hruşciov s-a referit la complexitatea problemei
revizuirii frontierelor în Europa, dând drept exemplu, printre altele, problema
Basarabiei : „Eu cred că nu trebuie să discutăm despre această problemă, că
atunci în ţările socialiste ar trebui să se facă un plebiscit. Dacă românii ar
ridica această problemă, eu personal aş fi pentru plebiscit şi să lăsăm
popoarele să hotărască unde [sic!] vor să aparţină". Discuţia amintită a
fost evocată în timpul convorbirilor dintre delegaţia P.M.R,. condusă de Ion
Gheorghe Maurer, şi Nikolai Viktorivici Podgornîi, membru al Prezidiului,
secretar al C.C al P.C.U.S.[1].
Conducătorul
delegaţiei române se întreba cu acest prilej: „De ce în Uniunea Sovietică se
crede că România are pretenţii teritoriale faţă de Uniunea Sovietică? De ce în
Uniunea Sovietică se crede că în România se revendică Basarabia? Ce fapte, ce
declaraţii, ce atitudine din partea României, a factorilor ei responsabili
justifică asemenea credinţe în Uniunea Sovietică? Pentru că noi ne-am întâlnit
cu aceste probleme, întâi foarte mulţi dintre oamenii noştri care au venit aici
au fost întrebaţi: Este adevărat că voi revendicaţi Basarabia?"[2].
Intervenind în discuţie, Emil Bodnăraş, membru al delegaţiei române,
participant la întâlnirea de la Piţunda, a menţionat că în convorbirile purtate
cu Nikita Hruşciov delegaţia română nu a acordat o atenţie deosebită acestui
aspect, mirându-se doar de „punerea problemei", dar că, ulterior, după ce
această chestiune a revenit în întrebările puse de unii cetăţeni sovietici în
convorbiri cu studenţii români aflaţi la studii în U.R.S.S., conducerea română
a încercat să clarifice natura acesteia. „Să ne lămurim - declara Bodnăraş -
dacă la dv. s-a format vreo părere că România socialistă a pus, pune sau
intenţionează să pună problema Basarabiei sau probleme teritoriale".
Pentru
clarificarea lucrurilor, demnitarul român a amintit o cuvântare a lui Nikita
Hruşciov rostită la 7 septembrie 1959, la Leipzig, în care acesta a abordat
problemele teritoriale existente între ţările socialiste. Printre altele, liderul
sovietic precizase că „o parte din actualul teritoriu al R.S.S. Moldoveneşti a
fost cotropită de regele român şi, la un anumit moment, a fost din nou
realipită la teritoriul sovietic. Între Uniunea Sovietică şi Republica Populară
Română nu se iveşte însă niciun litigiu de frontieră, deoarece cele două ţări
ale noastre sunt socialiste şi sunt călăuzite de interese comune, merg spre
acelaşi ţel - comunismul. Dar aceasta nu înseamnă că în rândurile unei anumite
părţi a populaţiei României nu există oameni care să considere că Moldova este
o parte a României". Încercarea delegaţiei P.M.R. de a clarifica în cursul
convorbirilor din iulie 1964 de la Moscova motivele pentru care conducerea
sovietică a găsit de cuviinţă să ridice această problemă a degenerat la un
moment dat într-o polemică aprinsă pe marginea denumirii de „Basarabia",
îndeosebi între Ion Gheorghe Maurer şi Alexei Kosîghin, membru supleant al
Prezidiului C.C. al P.C.U.S., prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al
U.R.S.S., membru al delegaţiei sovietice, care a contestat existenţa unui
asemenea denumiri.
Referindu-se
la problema sensibilă a frontierelor, conducătorul delegaţiei P.C.U.S., N.V.
Podgornîi, a precizat că, în ultima vreme, conducerii sovietice i-au parvenit
anumite ştiri că în România se ridică pretenţii faţă de o parte din teritoriul
Moldovei Sovietice, cărora conducerea sovietică nu le acordă însă importanţă.
Acesta a ţinut să sublinieze, totodată, că partea sovietică nu a găsit nici în
stenograma discuţiei de la Piţunda, nici în cuvântarea lui Hruşciov de la
Leipzig „niciun fel de aluzii care ar fi dat prilej să se facă afirmaţii despre
prezenţa anumitor neînţelegeri referitoare la probleme teritoriale" dintre
cele două ţări şi, cu atât mai puţin, în problema unor pretenţii teritoriale
dintre ele. „In aceste documente – a continuat liderul sovietic - problema
frontierei dintre U.R.S.S. şi România se pune tocmai pentru a ilustra ideea că
frontierele existente între ţările socialiste le considerăm intangibile".
Concluzionând, Podgornîi a declarat că, la Piţunda, Hruşciov nu a pus nicio
problemă teritorială faţă de România şi că, în esenţă, această problemă „a fost
ridicată de către tovarăşul Bodnăraş, iar tov. Hruşciov numai a răspuns la
aceasta".
Discuţia
care a urmat a evidenţiat o anumită neconcordanţă în consemnarea fidelă în
stenogramă a poziţiilor celor două părţi a discuţiei de la Piţunda în
chestiunea Basarabiei, ceea ce nu l-a împiedicat pe Ion Gheorghe Maurer să
declare: „Zvonurile, lipsite cu desăvârşire de orice temei, despre pretinsele
revendicări teritoriale ale R.P.R. faţă de U.R.S.S. nu pot să nu creeze printre
oamenii sovietici decât o imagine total deformată a poziţiei ţării noastre şi a
relaţiilor dintre România şi U.R.S.S., iar la noi în ţară nasc nedumeriri cu
privire la substratul pe care îl pot avea astfel de zvonuri". Tocmai de
aceea - a încheiat premierul român - ele ne-au produs o deosebită mâhnire şi
îngrijorare. Ele nu sunt nici în interesele popoarelor noastre, nici în
interesul prieteniei şi frăţiei lor, care a făcut până acum faţă atâtor
încercări. O asemenea problemă nu există şi nu poate exista. Acesta este
punctul nostru de vedere...". Apariţia, în anul 1964, la Bucureşti, a
lucrării „Karl Marx. însemnări despre români (Manuscrise inedite"), editate
de acad. A. Oţetea şi S. Schwann, sub egida Academiei de Ştiinţe a R.P.R., care
conţinea o serie de remarci critice la adresa politicii ţariste în privinţa
Basarabiei a fost de natură să provoace iritare la Moscova. Gestul nu a scăpat
nici atenţiei Occidentului. Aşa cum nota un raport al C.I.A., „îndrăzneala de
care a dat dovadă România punând pe tapet problema sensibilă a Basarabiei s-a
dovedit a fi un atu şi un avertisment adresat U.R.S.S."[3].
Istoricul
american Larry L. Watts introduce problema sensibilă a Basarabiei şi Bucovinei
de Nord din ecuaţia româno-sovietică în contextul controverselor româno-ungare
pe marginea problemei, la fel de sensibilă, a Transilvaniei.Citând un raport al
CIA, acesta scrie că Moscova „a încurajat în secret Ungaria să ia atitudine cu
privire la poziţia României în Transilvania" (Ibidem, p. 287), folosind
aceasta ca pârghie de presiune asupra Bucureştiului. „Până în 1966 - scrie
Larry Watts - acţiunile de dezinformare întreprinse de sovietici s-au soldat cu
un succes remarcabil. S-a creat un cadru interpretativ bazat pe două premise
diferite: interesul Ungariei pentru Transilvania era inofensiv şi admirabil, în
timp ce interesul României pentru Basarabia era retrograd şi condamnabil. La
sfârşitul anilor 1960, situaţia se prezenta astfel: dacă Budapesta ridica
problema Transilvaniei, serviciile de informaţii americane interpretau acest
lucru ca fiind o dovadă de preocupare «legitimă» pentru drepturile
minorităţilor. In schimb, dacă România ridica problema Basarabiei, acest lucru
era văzut în cel mai bun caz ca o « revanşă » faţă de U.R.S.S., dar de cele mai
multe ori era considerat drept o manifestare « agresivă » a unor pretenţii
teritoriale". Schimbările survenite la nivelul conducerii P.C.U.S., în
octombrie 1964, în urma demiterii lui Nikita Hruşciov, şi la nivelul conducerii
P.M.R., prin încetarea din viaţă, în martie 1965, a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej,
au făcut posibilă punerea în surdină a polemicii româno-sovietice în această
chestiune. Aşa se explică, este de presupus, absenţa ei pentru un timp de pe
agenda convorbirilor dintre noii lideri ai celor două partide - Leonid Brejnev
şi Nicolae Ceauşescu - în timpul vizitei lui Nicolae Ceauşescu în U.R.S.S. în
luna septembrie 1965. în mod evident, aceştia nu erau interesaţi să împovăreze
cu o asemenea problemă relaţiile dintre cele două partide la începutul
colaborării lor. Aceasta nu însemna, însă, abandonarea acestei chestiuni, care
continua să mocnească, pentru ca să izbucnească în scurt timp.
La aproape
două luni de la întâlnirea la nivel înalt din septembrie '65, la Chişinău,
primul secretar al C.C. al P.C. din Moldova, Ivan Bodiul, a adresat CC. al
P.C.U.S. o scrisoare în care raporta despre „editarea în România a unor cărţi
în care este denaturat,trecutul istoric al Moldovei"[4]. La 1 iulie 1966,
C.C. al P.C. din Moldova adresa C.C al P.C.U.S. o scrisoare în care era atrasă
atenţia asupra faptului că în România se contura tendinţa de a se demonstra că,
în anul 1812, „Rusia a anexat o parte a teritoriului românesc unitar",
precizându-se că până în anul 1859 „nu exista niciun stat unitar român".
„În această ordine de idei - se menţiona în continuare -ocuparea Basarabiei în
1918 este tratată ca un act de reunire a pământurilor româneşti, iar
soluţionarea justă (subl.n.) a chestiunii basarabene în anul 1940 este
calificată acum de cercurile largi ale României ca un act nedrept de despărţire
a poporului român"[5] Se exprima opinia că acestea erau acuzaţii grave,
care vizau „aspecte importante, principiale" ale relaţiilor dintre
popoarele român şi sovietic, propunându-se să li se dea o ripostă.
Se scotea,
de asemenea, în evidenţă faptul că în multe lucrări apărute în România se
exagera politica de cotroprire a ţarismului în această regiune, admiţându-se,
totuşi, că un asemenea proces „a avut loc, dar nu în măsura în care se afirmă
astăzi". În acest context, se atrage atenţia că istoria cunoştea numeroase
fapte ce ilustrau „tendinţa poporului moldovenesc de a trăi alături de cel rus
într-un stat unitar", amintind că pe parcursul secolelor XVII-XIX,
domnitorii moldoveni „s-au adresat oficial de zeci de ori • Rusiei cu
rugămintea de primi Moldova în supuşenia sa" şi că una din aceste cereri
„s-a terminat cu încheirea, în 1711, a înţelegerii privind trecerea întregului
principat moldovean în componenţa Rusiei". În aceeaşi scrisoare se semnala
abordarea critică de către conducerea de la Bucureşti a documentelor elaborate
la congresele III, IV şi V ale Cominternului. „în aceste documente se constată
ocuparea Basarabiei de către România şi asuprirea poporului moldovenesc; se
susţine lupta oamenilor muncii din Basarabia şi Bucovina de Nord pentru
reunirea cu Uniunea Sovietică, se confirmă existenţa naţiunii moldoveneşti
independente, se dă o apreciere înaltă organizaţiei de partid din Basarabia în
crearea şi bolşevizarea P.C.R., se caracterizează politica de agresiune a
conducătorilor României regale şi cârdăşia lor cu fascismul german împotriva
U.R.S.S.". În egală măsură este sesizată „tentativa de a justifica
intrarea României burgheze în război de partea Germaniei fasciste, se pune la
îndoială însuşi faptul aservirii oamenilor muncii din Basarabia de către
imperialiştii români şi autenticitatea luptei revoluţionare a muncitorilor şi
ţăranilor din Basarabia pentru reunirea cu Patria Sovietică". „În năzuinţa
de a justifica ocuparea Basarabiei la începutul anului 1918 - continuă autorii
scrisorii -ideologii burghezi din România au interpretat greşit chestiunea
privind naţiunea română, au început a ignora faptul existenţei naţiunii moldoveneşti
independente, a-i identifica pe moldoveni cu românii".
- Va urma -
---------------------------------------------
[1] Moscova, 7-14 iulie 1964. autorul
a prezentat această convorbire în volumul apărut în 2012.
[2] A.N.I.C., Fond CC. al P.C.R,
Secţia Relaţii Externe, dosar nr. 36/1964, Voi. II, f. 86. Ibidem, f. 85.
[3] Larry Watts, „Fereşte-mă, Doamne,
de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România", Editura
Rao, 2011, Bucureşti, p. 286.
[4] Vasile Buga, „Istoria se repetă:
Probleme cu limba şi literatura română la Chişinău", 1965, „Arhivele
Totalitarismului", nr. 1-2/2009, p. 194-195.
[5] Elena Negru, Gheorghe Negru,
„Cursul deosebit" al României şi supărarea Moscovei. Disputa
sovieto-română şi campaniile propagandistice antiromâneşti din RSSM
(1965-1989). Studiu şi documente. Voi. 1 (1965-1975), Institutul Cultural
Român, Chişinău, 2012, p. 139.
Articole asemanatoare
Anii, câţi mi-i va slobozi Cel de Sus
nu-mi vor ajunge să dăruiesc dragostea şi căldura sufletului meu pentru
protejarea valorilor naţionale! - 23.05.18
După cinci ani de la înălţarea la
Ceruri, la apelul Neamului Românesc Gheorghe Buzatu răspunde „Prezent!” -
20.05.18
Proiectul legislativ „Totul pentru
noi ! Nimic pentru Ţară !” - 20.05.18
Scenarii de groază printre analiştii
manipulatori - 16.05.18
Contribuţia Ortodoxiei Române
Luptătoare la procesul istoric încununat cu înfăptuirea României Mari -
16.05.18
http://www.art-emis.ro/cronica/cronica-literara/4840-pe-muche-de-cutit-relatiile-romano-sovietice-1965-1989-1.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu