Mere pădurețe 5 - necorectat

Mere pădurețe 5

Uneori sunt întrebări indiscrete pertinent puse. Nu tot ce este îți place. Nunta se pregăteşte şi cu două luni înainte, dar aşa eveniment înmormântarea te ia pe nepusă masă te ia cu surpriza neplăcută, zice şi Dorina.

Până-i în viață omul are puține brațe de ajutor, dar mort are un roi care de care mai harnic şi mai întreprinzător.

-"Camera asta s-o închizi, că nu ştiu când apare zâna aiasta", zice Mihai Viteazu, că eu deştept şi aşa i-am zis cu admirție lui Miha, lui "Păstaie lui Păstaie", a lui Vica, zice breaz despre o chiriaşă hăbăucă, brează, pupăză din tei, care nu-şi face o rânduială în propria cameră îmbâcsită de miros acru şi de urină, miros înțepător, chiar şi hainele fiindu-i în neorânduială, precum nutrețul în iesle învârvonat cu furca, dar ce să zici, că nu-şi deschide nici fereastra să aerisească (o face Miha cu grijă după ieşirea ei în Cluj, deşi studentă, pasăre, buhă de noapte, că ziua pleacă târziu la facultate, dar noaptea vine când vine pe la ora 1-2, nu cu mult înainte de cântatul cocoşilor, după cum are călduri, năbădăi şi expediții, aventuri, care probabil, îmi închipui: nu-s de futuț pomană (Mamă-sa acasă bate apa-n piuă şi tată-su prin Italia şi ea le toacă bănuții, deşi mai are o surioară pe-acasă mai mică, dar pe inconştientă o doare-n cot? Nu se zice să nu-ți îngropi talanții şi nici să ți-i risipeşti, dar ea ce face, că nu face moarte de om, cum zice îmbrăcată aproape sumar, cu minii, ca o fată a pădurii care şi şi-a uzat şi ponosit hainele în habitatul sihastru, sălbatic?

Marius o cumpărat o cană de porțelan care o să fie îngropată cu tămâie şi jar din cadelniță, zice Marius, c-asa se face, se mai face şi cina mortului la care se invită groparii şi clopotarii şi la femeie moartă, la Vica: 7-9 femei şi la bărbat mort 7-9 bărbați. Mortul se scoate din casă cu picioarele înainte, tot aşa şi-n groapă cu picioarele către răsărit. La înviere să se trezească ( fi) cu fața către soare.

Priveghiu cum s-o făcut, nu se mai face, că azi în ziua înmormântării se-aduce mortul de la oraş  îmbălsămat după altă modă de mântuială orice minune ținând tri zile, că-i pe tri şi fuga nici de rugă nici de fugă, cum zicea şi Vica, că a treia zi, tot după scripturi şi mortul se îngroapă după o rânduială, dar în graba care-i, poate fi şi la nimerală, că-i o încâlceală, încurcală, deşi e silință, că drgoste cu silă nu se face, o ştim şi când nu ştii prin împrejurări fortuite ce lipsuri descoperi, înveți ce-i de învățat, că se învață şi dezvață tot timpul şi cu viața mergi tot înainte fără greşală iertând greşiților noştri mereu, mereu, şi mereu ierți cu răbdare, stăruință, cu putință, până la victoria finală îndoindu-te, ca să exişti.

Se zice, când se merge încet: se merge ca la mort, deşi totul se face-n grabă, cu efort, deşi mortul nu te ia la rost, c-o devenit blând stând în banca lui, nu te mai mână şi adună, nu-ți mai porunceşte, nu te mai îndrumă şi totu-i mort, ca la mort. Nu mai sunt învinuiri, comentarii, că mortu-i mort, nu grăieşte să-l auzi, să te necăjească, dar să ştii că trăieşti simțind, că-ți ține de urât şi, că nu eşti singur.

DE CE ALT RAI

autor, MB Marica

De ce alt rai? Mi-e liniștea adâncă

Și pajiștile azi, din ce in ce mai verzi,

Un câmp cu flori mă veselește-n luncă

Și-un tril de păsări așteaptă să-l dezmierzi.

E liniște.Doar inima îmi bate

Cerșind la porți de suflete, stingheră

O clipă doar, din trecere-efemeră

Ce viața noastră-n chinuri o străbate.

Amiezile pe rând tot țes lumina

Ce brațelor întinse dau putere;

Nu vreau alt rai, doar dulcea mângîiere

În viață,-a celui ce-mi va da odihna!

Pavel apreciaza poezia de mai sus si raspunde:

Dumnezeu le potriveşte toate,

În culori de nelinişte-curcubeu

Bună veste de Maică Precurată.

Iată cum cântă lira,

Strune omeneşti proprii cântă-

Cugetare adâncă de luncă.

Fără inimă ce bate

Nici cruda realitate nu este

Templu cu vitralii colorate de responsabilitate.

Când ni se întâmpla ceva, Vica credulă, naivă, ca altă lume a satului, ca lumea toată cuminte, culme de lumină, de minune, credea, când se nimerea să te îmbolnăveşti ori să ți se întâmple ceva rău la casă duduind focul în sobă şi vorbindu-te cineva undeva de rău, cum se sporovăia în leja satului, la scoala de duminică a şanțului unde se sta pe râpa lui să se desfete şi relaxeze, că aveau impresia şi chiar convingerea, că li se datorează necazurile, "prilejul",  unor rău-voitori care le-o fi făcut: vrăji, farmece, ceva descântece or'fi dat slujbe, oi fi ținut post şi o fi picat pe tine, că l-ai ținut strâmb postul, pe nedrept şi afurisenia te-o năpăstuit pe tine şi ce nu se vorbeşte, deşi nu era nimic din aiasta fiind înbârligături, băligături, deşrtăciuni, că ce om e supra natural, para normal, investit cu puteri "anțe-panțe" ...de pricolici, ca Roata care-n Recea s-o făcut Roată şi o fost prins şi legat cu frângâie şi la ziuă au văzut frânghia îi intra pe gură şi-i ieşea pe cur şi câine s-o făcut unul, când era în hotarul Osoiului la strâns de fân şi o ieşit de pe râpa parăului, jidăului, la muiere, speriind-o, dar mai apoi "După noi potopul" după ce rentors cum o fost, Doamne sfinte!, dar uluită femeia a povestit în sat, că între dinții bărbatului a văzut scame din şurțul ei, că s-a dat acel câine mai înainte la ea, pricoliciul fură, ia laptele de la vaci, eccetera, eccetera (dar de unde ştiu ce ştiu dacă nu de la atât de ştiutoarea Vica cu frică de Dumnezeu, însă fără stăpânire de gură, că te suduie de nu te vezi picant şi colorat şi blestema cu mira-s-ar lumea de tine, ferească-te Dumnezeu de rău, că potopul de vorbe se năpustea asupra ta (unii chiar ziceau: "E rea de gură, dar nu-i rea la suflet, că pe vremea restricției cu vițeii, a lui Ceauşescu, care vroia creşterea  laptelului şi cu naşterea decrețeiilor creşterea populației României, deci Vica ne putea băga la puşcărie, dar n-a făcut-o, că avea ca sfântă: inimă de om, inimă de aur, ca om de aur, aurar-făurar pentru fericirea celorlalți"!

Tot ieri o venit o veste prin Daniel a lui Micle Sabin din Ciubanca, că femeia lui  Itu Vasile "Țifraşul," Florica, s-o pierdut în pădure mergând Florica după hribe, că s-o rătacit de ceilalți şi i-ar fi venit rău şi c-ar fi murit ştia Dany, deşi pe urmă veni şi trecu cu viteză prin Cibăncuța către Ciubanca o maşină de la pompieri şi jandarmi şi nu cu mult timp mai apoi veni primarul şi l-a luat pe Dan Chira a lui Pavel "Doba" şi Maria "Ursoaica", că era un om săritor Dănuț, fiul lor şi de ajutor şi au căut-o, găsit-o, în viață, dar căzuse, se lovise, nu cu mult înainte suferind un atac cerebral, dar se încumentase, se hărnicise şi se duse după hribe, c-aşa-i omul şi acuma-i dusă la spital, zice Dănuț Chira, care-i şi groparul lui Vica. Tocmai acuma, Doamne, trebuie să se mai întâmple şi altceva nefiind suficientă moartea lui Vica?

Aş fi scris, dar cu îngropăciunea lui Vica sunt cum sunt, obosit, deşi pe viu, în timpul evenimentelor atâtea erau de scris suculent, cu arome şi culori-Dumnezeu: iubire şi drept la înviere.

Poze or făcut alții, că eu nu eram prevăzător şi nici în apele mele, tremuram din toate mădularile, am fost susținut alții, eram amețit şi ruşinat de atâta lume venită buluc la casa noastră, ca la film (şi nu pricep de ce a trebuit să mi se întâmple mie pacosteacasta ?). Eu parcă nu eram eu, Vica aranjată, îmbalsamată, în sicriu, de ce mi se părea că respiră şi, că are să deschidă ochii şi sculându-se-n cur are să întrebe: -"No! Ce-i cu voi, de ce v-ați adunat dragilor, ca la mort !"

Odihneste-te cateva zile! Vica e mandra de tine. Ea te privea si-ti spunea sa nu mai tremuri. Te admira pentru cat de tare te tii! Lumea sa adunat ca stie ca scrii si vor sa se citeasca in slova ta, sa intre si ei in istoria Ciubancutei.

M-am trezit înfrigurat. Simnt, că mi frig. Şi afară e mai rece. Daria-i dusă la treburile ei, că-i îngrijitoare la şcoală. Vica lipsînd efectiv cu "desăvârşire", eu va trebui s-ațuț, aprind focul (frigul ce m-a cuprins e semnul îmbătrânirii? Ceva nu-i înregulă).

Acu chiar ca ai ramas singur ca Ion Creanga. Fa focu ca e mai frig pentru cateva zile, ca asa e cand se deschid cerurile, sa plece sufletul cu alaiul care vine ca sa-l conduca spre TATAL.

Crezi, că pot? M-aş plictisi, dar scriu, chiar dacă o fac aiurea, lapidar,c a-ntr-un jurnal, dar de fapt ştiu şi eu ce voi reuşi să fac sau cum voi reuşi sau ce anume voi mai scrie făcând voia bunului Dumnezeu? Afară de zilele trecute venind acasă Marius să pună la punct lucrurile, să facă ordine, curat cu multe târcăite-pârcăite, cu tâlc, răbdare, stăruință, că lipsa stapânului de-acasă, dacă-s stăpân cumva de nu-s, nu ştiu cum să vă zic, de nu-s anapoda şi viceversa un Tândală piele goală bagă-n oală, că nici înțeleptul de Păcală nu sunt: eu gol venind şi gol plecând, dar hop din joc şi horă, că nu despre asta era vorba, ci că venind Marius pe-acasă, să facă ordine, curat, ca un grăbit care nu şti de ce i-i oala de mămăligă la foc, încurcă-lume, mai nervos, ca oricând presimțind..., mergând cu moto-cositoarea pe lângă stiva de lemne tăiate scurte din drujbă, ca pentru foc şi clădite la peretele poeții, grajdului,el le urneşte, el le fute, le dă jos, de la locul lor, dar nu-l deranjează, ca atare nu pune mâna, ca un om gospodar cumpănit, socotit şi destoinic, să le repună la loc, să refacă stricăciunea, deşi strica aspectul, exteticul şi avea să mă deranjeze pe mine dându-mi de lucru, că era în tot o regulă, o măsură a lucrurilor şi la mine-n gospodărie nu era mai înmăsură să ştie ca Vica şi ar fi deranjat pe mică-sa, dacă minunea lui Dumnezeu ar fi adus-o pe picioarele ei acasă (unii îşi bat capul să zică, că nu acasă zici, nu mergi acasă, ci la locuință, la domiciliu zici, trebuie să zici când eşti întrebat: unde te duci, acasă fiind în pământ, în mormânt, aici fiind la locuință, dar eu nu pricep cum adică lăsând pe cei dragi şi tu ducându-te ca Vica, preotul Olariu Septimiu prin glasul lui rămas bun, adio, de la mine, de la copiii, consăteni, de la prieten şi nepreteni? cum adică ea ar fi mers acasă? (Daria scrie neortodox, ca şi mine cu litere fugind, ca iepurii pe coastă sau pe dos pe la nadă sau pe sub dumbravă, fug literele din cuvânt, deşi altfel Daria, mezina, e puiul care învață pe cioară). Acuma doar Daria are o permanență lângă sufletul meu, ea doar fiind permanent în Ciubăncuța, localnică, iar restul: Marius cu Mihaela-Ştefania în Cluj şi Teodor-Flaviu e dus pe lume, în Spania, la îndemână fiindu-le doar telefonul şi plictisiți uneori să-ți scurteze vorba:-"Lasă că mai vorbim noi !").

Poezia e însuşi viața lui Dumnezeu în omul-om înflorind pentru oameni ca un pom.

Mere pă durețe-corobețe

Ieri, alaltăieri, de fapt, o venit o veste, zvon, poveste, ca orice poveste de poveste despre Florica Itu, Pop, din Ciubanca, nevasta şefului de secție, S.M.A. Jurca, mecanic de fapt "Țifraşul" ...(am acățat, schițat herogrific, câteva vorbe, ca să nu se uite, ce au mai fost în trăirea spontană, banală, cotidiană).

Acuma până şi Cornelia Revnic, Găvruş, noră la Jilău, bărbatul lui Vasile "Borişca", cel care n-avea copiii, dar zice "fain-frumos: -"Cine trăieşte trebuie să facă ceva, dar ea Cornelia din familia dihorilor, Găvruş, văzând-o pe Daria o căina, se necăjea pentru ea şi o bocea plină de înțelelegere țărănească, omenie pe care n-o înțeleg la români mulți neştiind ce-ar însemna dor şi felul lor de a fi, chiar întrebându-se: "De ce românii: de ce-s aşa proşti, românii? de ce-s aşa buni, ospiatalieri şi față de străinii-vrăjmaşi ? Deci de Daria a zis Cornelia miloasă: -"A rămas Daria fără mamă" şi zicând femeia în vârstă, mai în etate ca Vica, plângea de anume, cu toate, că nu poți şti tainele cerului, ce i-i sortit omului, ea pe lângă sufletul ei neavând într-o viață de om vre-o sămânță de copil, urmaş, continuare ereditară peste timp.

Raveica Zbângului, Itu, mătuşa omenosului deputat Itu Cornel, cel care mi-a sponsorizat două cărți, ca alt fiu din Ciubanca Ing., Augustin-Liviu Munteanu, fiul Pr. econom Gherghe Munteanu din Poiana-Blenchi, spunându-i lui Itu Raveica, că mă înteresează cuvânt cu cuvânt exact cum se ştie şi ghicitoarea, ea muierea asta cum să-mi spună: "pizdă uscată în cui aşezată"? aşă, că schimbă cuvântul "pizdă" cu hribă, că nu i se sta ei femeie bătrână, se ruşna să-mi spună ghicitoarea autentic, dar nu ştiu cum reuşisem s-o fac să mi-o zică, aşa cum o ştia din bătrâni, inedit, că de ce ne-am ruşina de ceea ce suntem, chiar şi-n fața lui Dumnezeu ? Trebuie s-avem respect față de moştenirea plină de vocație, demnitate, cinste, distincție, că folclorul nostru, a neamului, e o valoare, c-altfel de se trag clopotele?

Oamenii se remarcă prin ei însâşi, prin voința lor. Gabriel Deaconu, multiplu campion national de tir…, Spune-mi asta de ce a murit? Ca nu era gras si nici batran si era si campion national, adica facea sport nu ca mine si tine pe scaun toata ziua. Cica fa sport sa traiesti mult!

Pentru sănătatea, noastră, Ben, ne uităm în farfurie, că ne pasă, ca să avem un stil sănătos, c-altfel murim înainte de vreme.

     - Esti un frate INTELEPT ! Deaceea te iubim.

     - Sunt în Dej. Când e un val pe val şi se loveşte de mal, pomul plin de mere la cutremurare îşi scutură merle, care cad ca mărgelele de pe firul rupt, care nu le mai ține înşiruirea.

Şony,Alexandru Găvruş -"Doctorul cotoaştelor"din Cibăncuța, întâlnit la Dej zice: -"Din om poți deveni neom" (nu se explică cum, cine-i dă cu leoca, cu oiştea, lui Irimia în cap sau în gard.

Ben, profesorul Bogdan herțeg, îmi scrie: Poezia e frescă din biserica sufletului. Am crezut, că numai eu sunt Stan-Pățitul. Chestia cu sportul şi cu trăitul sunt poveşti de popă batran pe care nu le inteleg.

     - Nici acum?

     - Nu ştiu şi de mă tai la ce te referi?

Frumusețea e o sinfonie în sufletul tău, care admiră tot, ca un crai al României, un crai Matei Caragiale de curtea veche, căruia nu-i scapă din vedere nici un detaliu, chiar şi o gânganie redând atmosfera cu muzicalitatea ei, cu-n preaplin de divin, plină de eul unui firesc punctual şi natural.

Ma minunez cat de aproape suntem intru totul plamadeala lui Dumnezeu. Pentru copaci unii suntem albine harnicute iar altii viespii care taie si defriseaza fara sa realizeze ca se taie pe ei insisi (si sigur nu le pasa pentru ca ei traiesc doar pentru azi si O ZI PE CONSTIINTA.) fara respect pentru ETERNITATEA DUMNEZEIASCA.

Noi roim in jurul altui dar Dumnezeiesc din darurile daruite prin viata acestei planete care are dreptul la celebrare iar noi "darul" OM ne comportam precum raia si mucegaiul imputind planeta.

     - Tu înțelegi poezia, o chiar reciți cu splendoarea rouă-i, o lacrimă şi mană cerească. Găsesc simț omenesc fără preget, o trăire cum fără egal Eminescu o avea universal, în spațiul fără pereche, mioritic.

     - Copacul ca si omul este o alta, sa-i zicem CIVILIZATIE ) ca sa folosesc metafora noastra care il sarbatoreste pe om intr-o alta DIMENSIUNE. Si atunci te intrebi frate Pavele ce sanse are copacul acesta care ne este frate, daca Eminescu care e carne din carne nu are?

     - Oamenii tăți au trăirile lor aprte, pățanile lor diferite şi învățările de minte diverse, cu paletă largă de înțelegere, că cine s-aştepta să moară Vica, speranța zicânu-se, că moare ultima ?, că moartea în casa mea e lucru ce nu mi l-am dorit, lucru care m-a văduvit de substanță, de esență şi excelență, că fără ea, fără cheia casei ce sunt eu, sunt anost, doar singur pentru toate şi-n pâinea cea de toate zilele, nu doar scrisul e totul, netrebuind să uiți de la mână până la gură să fii om, să acționezi zi de zi de la A la Z, că trebuie să fie prezența ta simțită alfa şi omega peste tot şi în toate, chiar şi la fântâna lui Iacob unde samariteanca îi da apă lui Isus minunându-se de ce-i spune acesta, promițându-i cu duh de adevăr şi duh de viață, promițându-i apă vie.

Cumnata, de fapt nora Dorina, Victorița, Vichi fară să-i spus cineva: -"Când meri la Ciubăncuța să ți se lege ceva de mână, că nu mergi la casă pustie, dar ea şi neatenționată, ca de-a noastră, că-i femeia lui Marius Celemen "Mistrețu" e simțită, simțindu-se ea om între oameni, se gândi din propria inițiativă ce n-ar lipsi, nu că ar stărui: -"În numele Domnului, din partea Domnului..".

     - Ai nevoie de timp si liniste pentru ca esti inca invaluit in voalul mortii care a deschis cerurile pentru ea si acest tunel nu se inchide brusc pentru ca e defapt o dizolvare dintr-o lume in alta. Ea poate intinde mana sa te apuce de guler. Nu glumesc!

     - Mă bucuri de fiecare dată, când îmi publici un nou capitol Din mere... corobețe, sălbatice acre, ca strugurii pentru vulpe, deşi strepezesc dinții, pe mine însumi mirindu-mă ceea ce am scris fără scrupule, franc şi cu tupeu fără a căuta cuvintele, eu dându-le drumul pe hârtie: oi negre pe câmp alb.

Dorina telefonează să curețe Daria nişte cartofi, ca să se facă o ciorbă. Îi spun, că-i înourat, nu-i soare. Ea zice cu mult suflet: -"La noi în suflet să fie soare."

Dorina nu coborâ bine din maşină, pe mine găsindu-mă pe drum, pe Marius chiar determinându-l să mă întrebe calm, blajin: -"Ai fost la bar ?"-"Nu. M-am simțit amețit şi m-am plimbat şi povestind o țâră cu vecinii (cu Minodora, Beby şi cuscră-sa şi cu soția lui Zicu)"Dorina grijulie mă întrebă:

-"Ați mâncat ceva astazi ?".

     - De parca cumva lumea se asteapta ca noi sa murim la varsta asta. Parintele Barda mi-a trimis tema iadului prin care incearca sa convinga tineretul sa se intoarca la credinta si am zambit gandind ca ce traim azi, cu masacrele din lume si bombele cu deplited uraniu, la stiri in fiecare seara, face iadul parintelui ca un fel de gradina de distractii, la urechea si ochii vremurilor noastre. Biserica trebuie sa schimbe "tema iadului" cu ceva mai convingator pentru noile generatii altcum vor ramane fara credinciosi.

    - Prietenul meu Pr.Al.Stănciulescu ştie mai mult, ca oamenii de rând, că ştie ce ştie cu o măsură sfântă a lucrurilor, scriind ce scrie pilduitor, ca Iisus, e el un om de nădejde, un suflet nobil.

     - Nu ma intelege gresit! Eu nu faceam aluzie la sfintia sa ci in general la biserica, biserica de pe intreg pamantul.

     - Vor intra lucrurile cu încenitorul în albia normalității,c-aşa ceva cui nu i s-a întâmplat? N-am ce înțege greşit.Peste tot e cum e lumea,cu îndoieli,cu reflexii,că lumea suntem noi prin ce iubim,prin ce aspirăm,visăm să fim.

     - Exact de asta vorbeam: gaini dezbracate si pisici curioase.

     - E grozav să se ştie cine-i românul, care i spațiul lui mioritic, de ce-i înstare dăruindu-se cu dragoste şi dor pentru fericirea celuilalt.

     - Biserica întregului mapomond are 0sânza viciului, a râsului şi plânsului, un lanț al slăbiciunii de iad, că social-uman de la opincă până la vlădică e cu mândrie şi ogoliu, e cu  păcat, cu greşală, care nu scuză pe nimeni, chiar şi Iisus stând în cumpănă: -"Ia, departă, Doamne păharul aiesta de la mine".

     - Scrie despre inmormantare, despre curiosii de pe margine, despre Vica, despre cosciug, despre visul inainte de a muri. Ce ai simtit in ziua morti? Daca nu scrii acum nu iti vei aduce aminte niciodata. Suntem programati sa uitam ca sa ne putem duce viata incontinuare. Sigur poti spune ca e mai bine asa. Acum vei intra in "legistics" cu restul familiei. Asta va fi volumil 3 intitulat MERE ACRE ? Sau poate COMPOT de MERE !

     - În Aghireş-Fabrici, înainte de a fi Cinematograful dincolo de uzina electrică era în castel la etaj, dar "Pirulo", Şony Varga, un Tom Degețel, un mânânțel, s-a hărnicit şi şi-a proroiectat de capul lui film, dar a dat peste el operatorul şi el a sărit de la etaj, de la o înălțimea respectabilă fără să pățească ceva şi a rămas de pomină, de poveste, toți povestind de isprava lui, ca mamă--sa pentru aiasta să-l închida-n casă şi el şi din apartamentul blocului tot de la etaj, să sară, lecuind-o pe mamă-sa de-a-l mai închide-n casă, deşi făcea trăsnăii, năstruşnicii, c-aşa-i era firea de cioflingar.

     - Si fratele meu a sarit la 16 ani de la etajul doi cand a venit militia sa-l ia si sa-l duca la Gataia la spitalul de nebuni pentru ca sa legat de niste fete si alte prostii copilaresti. Nu a patit nimic pentru ca in fata blocului era un plop inalt si el a parasutat printer crengile acestuia recitand poezia lui Eminescu Pe langa plopii fara sot si a fugit. Desigur ca grasii de militieni nu au putut cobora in aceiasi viteza trei nivele de trepte.

Tare uşor e Ben să zici scrie despre..., chestia-i ce scrii şi cum scrii (îmi bat eu capul, că mă suii pe un cui, că ce facem, indiferent ce, are un scop, un țel, un rost, un pios, o sfințenie, dar dăcă n-ai chemarea mai bine stai deoparte (Burdea, chiar ți-o zice pe față: -"Eşti prost, stai acasa" şi-i aşa cum e şi la joc unii joacă pe rupte, iar alții razămă pereții avându-şi rolul de curioşi, de bârfitori, că nu stau ca muții-n păpuşoi, Dragomir, punând-o între cucuruzi pe Domnica cu curul pe mălăină, ca să lase în ia sămânță bărbătească, spermă, ca să odrăslească prunci şi el să-şi facă griji după ce se îmbătase cu must de struguri la mătuşă-sa Vilica, sora lui tată-su, a lui bunicu Viorel Ferghete, se îmbătase la mătuşă-sa şi unchiu-su Iacob Miron şi tulburat să fugă, ca nebun la grădina "Ursului", unde locuise dascălul Ion Rătundeanu-Ferghete, bunicu-su, vecin cu Dulişu, Jeler Simion, la grădina cu cei doi nuci rămuroşi, urieşi, unde Duliş urmărit de jandarmi, se mai ascundea şi-şi aştepta merindea adusă de săteni, de sâmpetreni, care-l ştiau nevinovat, dar cine-i asculta să-l lase-n pace şi să nu-l hărțuiască, Dragomir fugise cătrănit, cu gânduri negre, să-şi pună capăt zilelor; totul se petrecea înainte de a o cunoaşte pe păduri pe Veronica, pe cea ursită lui, pe cea dăruită de Dumnezeu să-fie muiere, nevastă, soție, pe mama).

     - -"Eşti prost, stai acasa" e pentru societatea dictatoriala. Ce a zis Tutea? Intre un destept si-o baba alege baba. Dumnezeu ii considera pe destepti INCUIATI. Fii liber macar acum pe ultima suta de metri si traieste! Nu jigni pe nimeni personal insa fata de ideologii fii liber, fii tu. Viata ta e numai a ta! Nu e nici a lui SOLOMON si nici a lui IUDA.

     - Nu ştiam de urât, ce urât să am după Vica ? Unii zic să nu visezi urât să o apeşi pe picioare, să tai o şuviță de păr şi să te afumi cu ea, dar draga de ea nu mi-a fost urâtă şi chiar dacă n-am fost uşă de altar pentru mine Vica n-a fost urâcioasă. (Ce ți-a fost drag, drag îți rămâne şi degeaba vorbesc unii fără de ei).

-"În sat înainte de a muri Vica s-a auzit cântând buha, pasărea morții, "îmi zice cobind "Pişta" şi chiar se întreba: ce o să se mai întâmple în sat după moartea lui Anicuța Cosma? nevasta lui Păcală şi după ce a murit Iulian Cristea "Peticosu" a lu' Todoru Lichii, spune "Cheța", Crăciunaş Lucreția, nerău intenționat bagând un fel de strmbe (că nu poți lua din gura oamenilor vorbele, că cine vrea să vorbească vorbeşte, că şi câinele urlă-n pustii, urlă cum urlă lupul, urlă că umblă după lupoicele care ar făta şi alăpta pe Romulus şi Remus, dar ce are a face, ce mă înteresează pe mine? Şi totuşi nu înțeleg superstițiile, naivitățile lumii, credințele deşarte şi mai ales de ce-mi mai amărăşte sufletul şi aşa pelin, pelin-amar, în asemenea pricaz, necaz ? (te mai uiți după poveştile lumii când îs înteresante şi crocant-picante ?)

Câți nu grăiesc fără păcat, sincer, plini de caracter, că ce-i frumos trece iute (una Nicoleta Savin la Naşu T.V. şi-l descoper şi pe cel din Oşorhel, pe Vasile Sima de a "ŞUTULUI," care mai lucrând la unul şi la altul pe sate, chiar şi la mine, lucră scump neştiind la omenie cu toate, că din gură te piptănă: -"Eu îmi las la cine mă duc loc pentru Bună ziua, "însă numai gura-i de  el, dar neavând pe cine angaja e bun şi el, că pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti şi de ce, pentru'că aşa cum zice şi Dan Grigore, Ion Iliescu e mic copil ? Îl pun pe aiesta a Şutului în aceeaşi căciulă cu Pasvanti amintit, că  mint de îngheață apele (Vica l-o chemat în nu mai ştiu câte rânduri spunându-i ce are de făcut. Promite, că vine, dar nu mai vine şi se şi laudă neobrăzatul: -"Am unde mânca, am ce mânca", are bani de țigări, țuică capătă... şi atunci de ce să-l doară capul ? Nicoleta Savin: -"Unii destabilizează, deşi nu se poate sta după orice copil care zice c-ar fi nevinovat de sângele vărsat la revoluție, că-i aşa sau nu, avem nevoie de securitate, de oameni serioşi, de oameni de marcă, de oameni de firmă."

     - Dumnezeul lor intodeauna castiga. Jocul e foarte bine organizat frate Pavele. Tu esti un om foarte bun, un bun sot si prieten.

     - Cu ce am greşit dacă am greşit ?Nu ştiu ce şi cui să fi greşită?

     - Odihneste-te! Totul va intra in normal dupa sase luni. Cred.

     - Pe cine am jignit ? Cu ce vorbe ? De ce trebuie să suferim Ben ? De ce trebuie să plătim mereu şi mereu, pentru'că iubim (veşnic suntem luați prin surprindere şi dacă nu-ți convine şi motorul încins te trage pe dreapta, după cum se face reclamă la medicamentele proaste, unii dându-şi tromfii, deşi ? De ce n-ajunge suferința lui Iisus ? De ce omenirea mai trebuie să sufere ? Nu m-am simțit bine şi am venit la Cluj şi mâine mă voi prezenta la nerogul Vasile-Marius Rusu la Clinica Recuperare. Tu eşti bine mersi. Capul sus.

     - Eu am o alta programare sa vad un profesor doctor pe 14 Mai. Astia de la asigurari ma trimite si pe mine de la Iafa la Kaiafa ca din asta se imbogatesc si doctorii. Astea-s vremurile insa daca iti spun adevarul despre iubire si Isus tot nu ma crezi pentru ca asa e facuta, trebuie sa afli singur secretul. Cand ne facem bine trebuie sa ne vedem.

     - Uneori nu mai ştiu cum să-ți răspund la unele întrebări de bibilică şi de politica struțului. Tu întrebi de una şi eu îți răspund altceva, scriind de ceva, altceva, ca-n povestea cu Cenuşotcă ceva din esența sufletului meu pus pe cale la cale.

     - Ca sa nu te incurci cu raspunsurile trimite de fiecare data, cand pui o intrebare tu un email nou (scrisoare noua) nu raspunde cu intrebare la intrebarea mea ca atunci se incruciseaza raspunsurile cu intrebarile si iese ciorba.

     - Scriu, dar cui fac vre-o favoare dacă nu mie ? Tu tot mă încarci de voință şi energie, dar la ce bun ?

     - Te tiu in viata ! Si tu pe mine dandu-ne speranta.

Voi nu simțiți, ca Ben,

Mă mințiți,

Nu vă cred, că vă jucați cu sufletul omului,

Cu vorbe-n pus mă plictisiți,

Că n-aveți ce să prelcrați,

Dar nu mă publicați,

Deşi nu fac degeaba umbră pământului

La curți de dragoste şi dor

Pe Altarul soarelui.

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE

Unde-i ecuație

E şi emoție

Şi adecvată soluție.

*

STIMATE DOMN,

MARIOARA NEDEA

Te-alung grăbită din retina mea

în timp ce tu te-nfigi impertinent,

În pulsu-mi ce ascuns după perdea,

Mai ticăie într-un presentiment.

Stimate domn, din visele-mi târzii!

Mai lasă-mi trupul să mai vegeteze

sub inocente, pure fantezii,

Și lasă-mi mâna să te croșeteze,

În toamne violete și-n gutui

strivite de secunda galopantă,

Din părul meu cu iz de cerb hai-hui.

Din bluza mea de gându-ți descheiată.

Străpunge-mi frunza încă nencepută

de șarpele ce-a instigat la mere.

Și lasă-mi în sprânceana rezolută,

Refluxul tău ce trupul meu îl cere.

Îmi bate cordul prins în călimară,

Și mă-nroșesc ca macii de pe ii

când gura ta pe sânii mei coboară,

Stimate domn, din visele-mi târzii!

*

     - A trecut doar o saptamana de cand a plecat Vica. Ai si inceput sa fii curtat frate Pavele.

     - Lucru bun e sufletul binelui făcut şi de tine Ben. Românul trebuie să ştie ce vrea, că vrea pacea şi unirea, întregirea omenească şi sufletească. Adică Ben şi maestre, cum adică ? Sinfonia naştere, viață şi moarte e complexă şi ne implică, că o permanentă transformare există-n noi, chite-esența noastră cu o serie de întrebări, nedumeri: mulțumiri şi emulțuriri, zvârcoliri, zbuciumări, zdruncinări, că în sinfonia existenței e un floral, omul fiind un dirijor de orchestră prin tot ce gândeşte şi înfăptuieşte trăind pragmatic.

Omul e un Nică-Fără-Frică, deşi din cauza fricii omul a făcut şi imposibilul, dar dacă reuşeşte omul să fie măsura lucrurilor e ca un Zeu şi de fapt ce-mi zice medicul neurolog Vasile-Marius Rusu ? Să mă odihnesc, că doar oboseala, ostenala, m-a dat de pământ, m-a dat peste cap şi mă face un învins, că-n rest odihna, cum zici şi tu, Ben, mă v-a reânvigora, mă va energiza mă va reface şi-mi voi recăpăta buna-dispoziție, normalitatea, în dreptul de a fi. În tot sunt nişte reguli, principii de Biblii, lupta cu dragoste şi dor.

A murit Vica, trebuie să admitem, că-i o normalitate, venim pe lume, ca să murim ? Nu ne naştem deodată şi nu deodată murim, încearcă şi medicul neurolog Rusu Vasile-Marius să mă lămurească de firescul lucrurilor. Medicul, prieten de peste 32 ani, mă vede deprimat, într-un fel estenuat, decepționat şi pe nicăieri şi căuta, ca pe un pacient să mă consoleze readucându-mă pe linia de plutire în Arca Salvatorului insuflându-mi curaj, optimism şi poftă de viață, cum tu o făceai de la bun început, Ben, ție spunându-ți tot cu încredere şi sinceritate, confesându-mă, ca unui preot.

Trebuie să înveți cum să performezi învățând psihic cum să corolezi colorând viața cu performanță, deşi nimic nu-i mură-n gură, că timpul mai permite să studiezi pentru a fi cu exigență şi excelență pe cordonatele unei Românii profunde şi mari. Pentru viață noi românii ne pregătim ca la carte.

Trebuie să înveți cum să performezi învățând psihic cum să corolezi colorând viața cu performanță, deşi nimic nu-i mură-n gură, că timpul mai permite să studiezi pentru a fi cu exigență şi excelență pe cordonatele unei Românii profunde şi mari. Pentru viață noi românii ne pregătim ca la carte.

Nu-i târziu niciodată să împlineşti tot ce-ți doreşti, că pentru asta te-ai rugat o viață să scrii o carte şi chiar dacă n-ai terminat-o, o voi termina tot cu ajutorul lui Dumnezeu ? Reuşim să ştim ce trebuie lumii învinsă ? Râdem, visăm şi să ai decepții în arta scrisului suferi, dar datorită ție datorez totul e succes cum trebuie, cum trebuie să fie, Ben.

Moartea cauza un nedefinit, o frică, în sufletul celui în cauză, celui care coloană către infinit devenea un nedefinit zvârcolindu-se în nerăbdare, regretând ceva, că se legase prea mult de pământesc, de efemer, ca un fluture care se atinge de sticla înferbântă a lămpii şi piere, deşi se legase frenetic de tot ce-şi făurise într-0 viață de 0m aşa cum a fost, dar nerăbdarea o mistuie în trap şi galop: -"O să mă fac bine să mai umblu pe picioarele mele?" Cine-i răspundea, e cazul meu, eu fiind cel care o veghea şi îngrijea neputincios zi şi noapte şi cel care să-i răspund fals, deşi sincer: -"Nu, ca să ne facem bine am venit la doctori, să ne trateze ?!" Mă îndoiam de propria-mi existență: -"Ce are să mi se întâmple cu mine?", că eu însumi iluminat şi prea- umbrit de boală mă îngrijoram: -"O să pot să-i fiu de ajutor, de sprijin, până la capătul zilelor ei ?" Nu era după mine şi frica, c-am să iau pe"nu" în brață era o continuă frământare, o sâcăială şi neodihnă, că până unde poate mere răbdarea, osteneala şi voința cu bună-cuvința unui om lângă patul suferindului, ducând jelania, o durere ascunsă, ferită, pe cât posibil de Vica, de ochii ei atenți la tot ce se întâmplă în jur ? (totul în ciudă, amăgindu-te, c-a fi bine şi, chiar aşa: de ce n-ar putea fi, că nu s-or băgat zilele-n sac, lumina vieții sub obroc ?)

Frica apără pădurea, frica apără castitatea unei femei, frica o fereşte de ispite, frica îmi fac eu părerea prespunând construieşte castele de nisp pe fudație, temelie, de nisip, cu fațade cu vitralii colorate de soare şi responsabilitate pentru proprii copiii şi chiar a-l altora făcând pe bonele în Spania.

Inainte de casatorie, pe la ora unu noaptea a batut in usa vecina, o femeie singura, tanara si frumoasa cu o fetita mica, ramasa singura pentru ca sotul era inchis pentru droguri. Era in combinizon, eu in pijama si mi-a cerut 10 dolari ca sa cumpere lapte pentru fetita care spune ea, plange in casa de foame. Ea de 2si ceva de ani, eu de 4si ceva de ani. Asi fi facut-o ca un nebun, taur infuriat. Da ce crezi ca am avut curaj. Daca e o capcana si nebuna ma da maine in judecata si ma lasa in curu gol? Cu riscul de a fi considerat de catre ea a doua zi fraier i-am dat zece dollari si i-am inchis usa in nas si m-am culcat singur. Erau un om liber si fara de pacat in partea mea. A dou zi mi-a spart casa si mi-a furat aparatul de filmat.

      - Din cauza fricii poate murii câinele, găina, dar cum le înspăimânț e problema (găina am vazut-o după ce-am vaccinat-o şi punând-o jos din mână, am văzut-zbătându-se şi colegul Doda a zis: -"S-a speriat, dau-ar boamba cu nutrii în ea !" ), că de câine te înfrici tu mai repede, când mârâie înholbându-se şi se rânjeşte la tine ori tu Ben, nu te temi, eşti fără frică, că nici lui Nică Creangă nu-i e frică luând pupăza din tei şi furând cireşe de la mătuşa Mărioara, ca s-o încaseze acasă pentru năravul rău şi pentru'că năzdravânul a încâlcit şi cânepa, deşi corupții din fundu' unghiului, din vârful piramizii, nu sunt condamnați şi nici văduviți de averile lor imense şi ilicite-spurcate cu tri supărări ?

Ben, tu ai nevoie de celalalt, ca să-i împarți din fericire ta, chiar dacă fericirea, crucea pe care, ca toată lumea o cari în spatele tău, pe umerii tai încă zdraveni, pe drumul Golgotii, ca să poți zice tatălui ceresc: -"Doamne, iartă-i, că nu ştiu ce fac !" (Povestea ta aşa precum eseul au un profund, o trăire cu adevărat, indiferent ce vor zice unii sau alții, deşi simt nevoie de tine avându-ți ştiința şi conştiința şi tu, Ben, ca Terence Tao, eşti un distinct, pentru unii, ca mine profesor, iar pentru ceilalți binefăcător publicându-i pe blogul tău dezinteresat, arătând astfel lumii valoarea, esența mioritică a poporului român, aici fiind însuşi excelența ta, autenticul a cine suntem şi de ce suntem ceea ce suntem, ca oameni de pace, oameni care-şi caută mântuirea nu doar pentru sine, c-aşa cum înțelegător Albert Einstein afirmă grenial, convingător: -"Nu am talente speciale. Am doar pasiunea curiozității." Şi eu, chiar n-am chiar dacă scriu aparte uzând de expresii celebre, proverbe, zicători, din graiul omenesc, un firesc şi dumnezăiesc, al românilor mei dragi.

De ce zic asta ? Nu-s umblat prin lume şi chiar şi țărişoara asta am vazut-o în limita posibilităților, iar, c-aş fi citit... nici vorbă, de ce m-aş lăuda, deşi nu-s arşău de bâtă, că eu sunt doar ca mine "foe verde din țara lui Făt-Frumos", în leja lui Adrian Păunescu şi vorba de duh, calculată a lui Alex. Ştefănescu, sunt un scriitor, luminous (unora de ce nu le place de Alex. Ştefănescu? Care om nu-i pretențios ?).

Ce mutră obosită, stresată oi fi având, că Daria mă sfătuieşte: -"Să nu te necăjeşti, ticule !" (Sunt doar cu ea la Ciubăncuța, dar ce-i curios, ea-i îngrijorată de starea mea alterată probabil, nu-s sigur pe mine, bâjbăi, ca şi cum fanta de lumină te loveşte-n plină față derutndu-te şi chiar surprinzându-te neplăcut, dar ce vreți: "De ce-i cerul albastru? sau câte ouă mănânci pe inima goală ? Şi totul e din dorința copilului de a şti, dar eu nu pentru asta întrebasem de unde ştim cum o doare pe vacă capul? Eram curios din fire ca marii oameni, descoperitori al oului lui Columb sau de ce-i ciobit cubul lui Nichita Stănescu ?"

Daria: -"Am impresia, că mama nu-i moarta. Aud vocea ei în urechi. "Mai înainte, Vica: -"Măi, Pavele..." Ce-o fi vrând ? Nu mi-o spus tot în cinci luni de chin ? Şi Vica asemeni care o ieşit din puşcarie după cinci ani mai stând în fața casei galbene încă un timp, dar una din ele tot mai zise: -"Lasă, tu Frosină, că ne-om mai întâlni şi când ne-om întâlni o să-ți mai spun oarece."

Pavel primeste o poezie:

N-am plecat

Când luna îşi aşterne pat de stele

Şi liniştea te mângâie profund,

Tu fă-ţi popas în gândurile mele,

Că-ţi simt chemarea şi-o să-mi caut drum.

Şi dacă dormi cu lacrima pe pleoape,

Trezindu-te uimit în zi de ieri

Când buză lângă buză ne-alintam cu şoapte,

Iubite, am să vin fără să-mi ceri.

Când cerul va avea din nou culoare,

Adu-ţi aminte unde m-ai lăsat,

Pierdută-n dor sub bolta firii tale,

Şi-atunci poate te dumireşti:

Eu niciodată n-am plecat!

Karla C

Pavel ii raspunde:

Stimată doamnă cumsecade,

Eu sunt o mândră toamnă

La care în iarbă verde frunza-i cade.

E puternica fata ii spun. Poza e de fata insa cred ca are vre-o 50 de ani ca-i prea desteapta. Pavel continua:

De iubire se vorbeşte frumos

Şi tu vorbeşti unui Făt-Frumos,

Hristos luminos de folos,

vorbeşti ca-n poveşti plină de iubire trăind şi candidând la fericire

mântuită prin artă câştigându-ț

Cu dreptul la înviere întru sens în univers Răsărit de soare cu vers şi de binecuvântare,

Care tinde spre infinit, ca cel mai iubit

Nesilit, volubil, extraordinar

Punând cu har lumea pe jar,

Ca ceea ce eşti cu omenie sindrofie

Preaplină de inspirație răsfățàndu-te

Să rezolvi omenesc o ecuație

Şi eşti extrem de pretențioasă

Cum nu fu alta la român crudă realitate

Cu superb în casă de proverb

Avându-ți în fițe şi strălucire, aură şi nimb.

Pavel Rătundeanu-Ferghete

M-am născut natural, dar câți ştiu ce înseamnă asta? (de ce n-ați şti ca-n palmă, ca pe un drum în naturalul pitoresc rural, omenesc, al României, o veşnicie a veşniciei, în acest mioritic născându-mă, ca Eminescu?)

-"Vică, Vică, nu mă pot împăca cu gândul, că n-ai mai fi, că m-ai fi lasat nefiind laşă şi abandonându-mă, ca pe ouăle cucului în cuibul strain, al altei păsări la clocit, deşi în credința poporului meu sufletul tău mai e la streşina casei 40 de zile şi deabia apoi Iisus ți-l va înălța deschindu-ți-se cerurile, ca la botezul lui Iisus de către Ioan -"îainte mergătorul"şi la înălțarea ta, Isuse, sortindu-ți, Vică: ziua înmormântării tale, ca pe o dragoste şi doruleț, răsplată a marii credințe şi a faptelor tale bune din timpul vieții petrecute în Arca Salvatorului, ca atare ți s-a sortit conform prohodului deşfăşurat eferveşcent şi cu duh sfânt de Pr.Septimiu Olaru, într-o, chiar zi însemnată la poporul român, ca o zi de "sfinte paşti" : Înălțarea Domnului, dintre toate zilele lui Dumnezeu, o sărbătoare însemnată, sfântă, dreaptă, pentru poporul roman (contrazice-ți-mă dacă vreți şi negați, că poporul român n-ar fi un popor a lui Dumnezeu, un popor ales în negația negagației cu drept la înviere prin iubire fiind cu rezolvarea ecuației Unirii, României Profunde, Drepte, Sfinte, Tainice  şi Mari întru omenesc răsărit a păcii mondiale, pretutindeni cu pâine şi bine: acoperământ, adăpost, şi rost, tras falnic viitor luminos-Hristos şi folos, tras în mâine pentru oamenii omenirii-opera omnia de România, culme în drept de înviere pentru lume !).

Încă, Ben, scriu fleț (nu mi-am intrat în mână: "inimă română".

Puteți observa, că şi politica mă derută, că şi frumosul Petru Roman nu-i un bun exemplu, cum nu sunt nici primi-miniştri, care i-o urmat: Ciorbe,  Văcăroiu, Năstase, Ponta, Dragnea, cu toții dând maşinaria social-umană în marşalier, ca racul punând boii dinaintea carului îngreunând situația materială a poporului şi la ei primând înteresul personal "înteresul purtându-le fesul", el părăsindu-şi, chiar şi femeia cu origini în Dârja, Cj., o echo-sănătoasă, care l-a atenționat bine-intenționată: -"Petre, Petre, nu faci bine: vezi, că buturuga mică răstoarnă carul mare ! "Şi dacă a dat cu picioru-n bine, ca Iliescu e urmărit penal de D.N.A. Oare chiar s-a pus mămăliga la foc ?

Regret, că nu-mi văd de-ale mele stele mari şi mânânțele şi să scriu despre înmormântarea lui Vica, deşi nu s-a desfăşurat, ca comândarea lui Urcan Bătrânu din Tritiu lui Ioan Cristoreanu şi Pavel Dan, două nume de seamă, ca cel a lui Liviu Rebreanu în Transilvania pământ sfânt românesc.

     - O sa treaca vre-o 5 -6 luni pana iti intri in normal.

     - Trebuie să ne bucurăm de o clipă, ca asta şi dacă umblăm sfârnel, ca-n ciur, deşi sita nouă stă o vreme-n cui şi evenimentul cu Vica şi frământarea lui Pavel Rătundeanu-Ferghete e reală, e certă, mai fortuită de ineditul situației neaşteptate, trebuind să mai întrebi încolo şi încoace: ce e de făcut ? de ce? Anticipat prea puțini sunt pregătiți şi chiar dacă ar fi în acel  moment totul e în pripă, întors pe dos, în mare emoție amară şi zăpăceală, cu jelanie, tristețe, gândul de a nu greşii călcând pe bec neglijând tradiția, obiceiul (în familie e forfotă, necaz, multe lacrimi, fețe încrispate, împetrite, ca cel a lui Sara din cauza necredinței, curiozității şi pentru neascultarea Sarei, la părăsirea deşărtăciunii Sodomei şi Gomorei). Nimic nu-i lipsit de sens în Arca vieții. Şi e demn de reținut: "un lucru început, trebuie şi sfârşit, ca să aibă sens şi permanentă primenire al apei care trece pestre trei pietre la Piatra pe piatră, pescarul, având firu-ntins, Victor Țăruş, "după cum zice pictorul Marin Gruia, fratele criticului şi scriitorului Lucian Gruia.

Până atunci să nu scriu, chiar dacă o fac într-o turnură facilă? Nefăcând-o nu cumva îmi pierd din experența şi aşa puierilă, copilăroasă, în arta scrisului nacceptată de maistru Alex. Ştefănescu, deşi m-a întovărăşit în viață o viață (tot fiind cu gura pe mine prin Flacăra, Zig-zag, în Supliment literar-artistic Scânteia Tineretului publicându-mi culegeri din folclorul nostru inegalabil şi inedit, orație de nuntă îmi publica fiind cu iz spiritual popular, din folclorul adunat din zona dealurilor Clujului şi Dejului, ca cetățean al satului românesc, că eram doar Tehnician veterinar o ştia deja, că i-am spus-o, ca să ştie cu cine, cu ce pramatie, cu ce ciuf-ciocloflender are de lucru, deşi eram un om imposibil să devină scriitor, chiar dacă  domnia sa zicea contrarul, viceversa şi incredibil, dar adevărat, nu-l făceam de ruşine pe acest mare dascal, colos al scrisului, profesor de marcă al meu, nu-l făceam de râs şi turcă măcar, batăr, în clipa de față, că : "nu-i aşa, că şi caii se puşcă" cu dulcele glonț al Patriei Limba Română ?

     - Eu vorbeam de a intra in normal ca zi cu zi sis a-ti reface viata de familie cu o noua imperechere. Cat priveste scrisul tu continua pentru ca in asta sta originalitatea ta, in suferinta si rezolvarea ta, din punctual tau de vedere. Tu nu trebuie sa obtii comfirmare de la nimeni daca scrii sau nu bine. Tu esti unic si numai tu poti sa te critici, sa te confirmi.  Cine te va citi si va rezona cu simtirile tale te va confirma. Desigur ca academicii sunt antrenati sa confirme oameni folositori sistemului care ii plateste. Tu cu stilul tau ii incurci iar ei daca te confirma public ei isi vor pierde scaunele. Tu vii cu ceva nou, ei vin cu nimica. Academicii sunt niste militieni literari. Drumul tau e al tau! Dumnezeu ti-a dat sansa sa privesti adevarul prin stilul si talentul tau. Fereastra pe care ti-a deschis-o e doar a ta. Defapt a crapat-o un pic. Ai curaju si deschide-o incet. Academicii iti dau peste mana mereu si tie iti place. Tu vrei iubirea lor nu o iubire noua si doar a ta. Invarte palosul pe deasupra capului si inainte la lupta fat frumos din Ardeal! Pentru limba parintilor mei INAINTE!!!

     - Daria grijulie se roagă acasă şi-n adunarea lor, eu fiind boaba lipsă din ciorchinele ei, erau doauă boabe lipsă până a muri mamă-sa, Vica, se roagă Daria-Loredana naivă, sinceră, bărbătoasă, din suflet, se roagă pentru mine, ca un inger rămasă orfană de mamă, dar avându-mă doar pe mine, tatăl Pavel, ea mai având doar un tatăl ceresc: -"Doamne ai grijă de tatăl meu şi îngăduie-mi să-l am pe el zile îndelungate, ca să nu rămân singură cu odihna vântului şi casa cucului, ține-L, Doamne, sănătos şi în viață, chiar dacă-ți mai greşeşte scriind..."

Uneori eu filozofez să infirm, dovedind nu: dacă tăciai filozof rămâneai şi că dacă taci faci colaci, dar tot nu-i mânci, însă dacă zici tot îi strici (tot ce faci strici şi de ce ?  "Omul e o dihanie ciudată alcătuită din contraxte", că tcala, tacala, până măritala, dar după ce măritala umblă gura, ca sucala, deşi vaca cumpără vaca. Din totdeauna mi-am zis: este o filozofie a vârstei, un preț al evadării în nemurire cu-n "Dubito cogito, cogito, ergo sum" indubitabil, că noi suntem ca o floare a soarelui căutăm soarele, merele din sânul Evei, a costei lui Adam ?

     - Stii ce fac eu acum? Imi carpesc pantalonii. Pentru ca mis dragi. Ming de multe ori mi ia tras din mana sa-i arunce zicandu-mi ca o fac de ras. Mie nu-mi pasa de lume, ca eu nu traiesc pe vrerea lor eu traiesc pe vrerea mea. Eu ma infratesc cu pantalonii mei iar Ming e perfectul consummator pentru capitalisti. Dar nu pentru asta numai o fac. Imi exersez indemanarea. In copilarie vecinul care era maistru la complexul de sortare a minereului de uraniu, unde ma angajase ca sudor dupa ce am terminat profesionala de la Bocsa Romana ma trimite sa-i ridic pantalonii de tergal, adusi din Anglia scumpi pe acea vreme. Ii agatase intr-un cui iesit dintr-o scandura pe langa care trecuse si frumoasa lui sotie care era din Romita de langa Cluj, mai avea si o sora, Reghina mai tanara tot frumoasa, lucra la banca din Cluj impreuna cu sotul, o adoram, il atentionase de multe ori sa nu-i poarte la serviciu. Na ascultat si aveau acum o ruptura de vre-o sase centimetri chiar in fata deasupra de genunchi. Croitorul era un batran care fusese adus nu stiu de unde de securitatea romana care pazea zona dintr-o unitate militara unde repara si croia uniforme de ofiteri. Nu erau gata. Ca sa nu fie de ocara m-a asezat pe scaun si s-a apucat sa-i coase cu mana in fata mea. A ales un fir foarte subtie de o culoare apropiata de pantaloni, a luat un bec mare, ars de 500 de Wats, si o sticla goala de coniac sa asezat pe scaun si a inceput sa tese printer ochiurile fine de tergal ca dupa ce ia terminat si i-am dus maistrului asta sa uitat la ei buimac jumate de ora ca nu gasea ruptura, locul. El baga sticla si becul inauntru cracului. Acest act il retraiesc de fiecare data cand imi carpesc pantalonii. Incerc sa-l emulez pe croitor. Ai mei nu inteleg pentru ca as putea sa-I arunc si sa iau altii din dulap ca doamne feri e plin de pantaloni, pe care i-am adunat de-alungul anilor insa pentru mine e mai important sa-i cos eu decat sa fac ce-i place capitalistului: CUMPARA SI VINDE - Intoarce banii cu lacomie in visteria lui. Acest act acum, ma transporta acasa la croitor, la copilul de 17 ani care astepta si se minuna de mainile croitorului. Se frigeau la foc mic de lemne intr-o tigaie bucati mici de carne de porc pe care sotia lui avea grija sa Ie rostogoleasca incet.

     - Tu zici vorbe mari, Ben, deşi când eu nu sunt inspirat fac un talmeş-balmeş literar, tu crezându-mă pe bune un enciclopedic.

     - Eu sunt aici sa le destelenesc. Scrie.

    - Măi, omule, la noi e un făgaş a normalității, lipsa de orgoliu, că-n căutarea interiorului nostru e înțelepciunea, firescul, poporului din care facem parte, că--i pur şi simplu înțelepciunea grăitoare, ca o cântare a cântarilor: -"Haina veche, curată, chiar cârpită, salvează, cruță, cu un teribil omenesc, păstrează pe haina cea nouă, că din două babe faci o nevastă şi aici e spiritul conservator, deci haina veche, întreține pe cea nouă, îi lungeşte viața". Ce pot să-ți spun cu mâna pe suflet, căzut în conul de penumbră: -"Nici eu nu sunt nelcoş, mereu cu forța mă tot atenționat de Vica mă schimbam, c-altfel eram neglijent, că poate nici nu mă barbiream şi eram un Zombi, dar la destinație mă simțiam ruşinat, jenat, de joi mai apoi, de carți până marți, eram şifonat, chiar dacă cei din jurul meu, numai grija mea n-o aveau, că mulți vedeau, însă puțini pricepeau, că puțini dintre țăranii printre care mă foiam, mişunam, în încercarea mea de-ai ajuta, încercarea de a fi om, că țineam cu dinții la asta, ca tine un exigent universal (tu eşti un om care dai tonul sinfoniei, eşti debordant, eşti important din puctul meu de vedere pentru comunitate, că eşti spiritul social-uman, cum zice plin de  vitalitate Alexandru Cistelecan, apreciind şi pe Hristina Doroftei, un scriitor care a început fără griji păşind în scris cu dreptul, aflu eficient, în picătura de cultueră", emisiune T.V.3, că pe câmpia din vecini e multă verdeață, mult soare şi căldură de om cu mentalitate aparte distinctă, tu însuți fiind coloana fără sfârşit, un om experimentat, aur cenuşiu strecurat prin dragostea ta de țară de limbă, cu toate că nu faci afaceri din asta, din viața ta mai bună, investind pentru binele celorlalți penru'că asta ți şcoala vieții, omenia, ca un om de seamă a lui Servus România).

Vica da gustul iubirii ei traiului zilnic, era un cronic al mâncării bune cu gust, eco-sănătosă, în ciuda gustului bun şi cine mânca în casa noastră, că ea făcea lucru bun fără a servi capra vecinului pe masă, în ospăț ospetelui, musafirului, Vica ştiind ce şi cum are de făcut, aşa cum şi Dumnezeu şi-a zis şi a făcut în lumina zilei de început, ca jucător de primă mână, campion al binelui, având ce să învățăm tot timpul, că a învăța ține de normalitate şi de dreptul de a fi.

PF-R.& BT.

Ce-o sa faceti fara mine?