luni, 2 iulie 2018

"Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul"




Pe 14 februarie 1935 în satul Pererîta, aflat pe atunci în România, se năştea marele poet român Grigore Vieru, omul care a declarat că "Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul"

~*~
„Deşi pământul se învârte mereu, m-am născut acasă.”

„Degeaba a venit libertatea, dacă fraţii nu se cunosc între ei.”

„Basarabia este un copil înfășurat în sârmă ghimpată.”

„Să ai un prieten în familie, unul în ţară, unul în lume şi unul în Cer. Mai mulţi numai Dumnezeu poate avea.”

„Dorinţa este amintirea a ceea ce a fost, dorul – a ceea ce va fi.”

„Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii.”
„Ochii îs doi şi-s trişti, d-apoi inima, singură?!”

„Un nume curat – iată care este ţărâna cea mai uşoară pe pieptul celui coborât în pământ.”

„Nicio mamă nu poate şti viaţa cui leagănă: a unui viitor rege sau a unui viitor criminal.”

„Mama este începutul tuturor începuturilor.”

,,Nu sunt atâţia ochi pe pământ câtă frumuseţe în jur.,,

,,O spun să mă audă şi plin de floare pomul: "Şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul."....

,,Grigore Vieru nu este doar Lacrima Limbii Române, ci şi Surâsul ei…

,, Bunul Dumnezeu sa-l ierte si cu dreptii sa-l numere!. Veşnică să-i fie pomenirea şi amintirea! Amin!..

-------


Sursa: Prof. Valentina Lupu








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu