DARURILE FIRII INCONJURATOARE
- Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca pomul îsi daruieste
roadele atât stapânului sau, care îl curata, taindu-i vlastarii, cât si
strainilor; sau ca fântâna îi adapa nu doar pe cei care o îngrijesc, ci si pe
cei ce-o pângaresc si scuipa în ea, iar soarele lumineaza atât pentru cei ce se
minuneaza de el, cât si pentru cei care-l nesocotesc. Asa sunt si crestinii cei
adevarati, care ca si „orice pom bun fac roade bune” (Matei 7, 17) sau „ca
niste luminatori stralucesc în lume” (Filipeni 2, 15), facându-le bine tuturor,
celor buni si celor rai, prietenilor si vrajmasilor lor, urmând întru toate
pilda Cerescului lor Tata, Care „face sa rasara soarele Sau peste cei rai si
peste cei buni” (Matei 5, 45). Aceasta te învata, crestine, sa urmezi si tu
adevaratilor crestini si dimpreuna cu ei sa te asemeni Parintelui Ceresc, si nu
fiilor veacului acestuia, care nu iubesc pe nimeni decât pe ei însisi si pentru
sine.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 98
SCANDURA
- Arhiepiscopul Iustinian Chira
Nu stim ce înseamna în sine
materia. Aparent asa, în forma pe care o vedem ai zice ca-i lemn, carton, dar
nu în sine. În sine nu a ajuns sa cunoasca nici stiinta cea mai avansata ce e
materia. Si asta e clar si trebuie retinut acest lucru: în sine noi nu stim ce
înseamna materia. Noi vedem aparentele numai, modul de a fi, în exterior. În
epoca nucleara stim precis ca aceasta masa care ni se pare compacta, este asa
în realitate? Când ea e compusa din atomi, din protoni, din neutroni, din
fotoni, acestea sunt elementele din care-i compusa materia. Este sau nu? Pai
atunci? Noi vedem aici scândura aceasta. Stiinta a început sa cunoasca materia.
La început numai de atomi se vorbea, în antichitate. Pe urma s-a constatat ca
nici atomul nu-i atom. S-a constatat ca în fiecare exista protoni si neutroni.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 159
CARTEA URIASA A NATURII
- Cuviosul Bonifatie de la Teofanie
Natura vazuta este o carte
uriasa, în care sunt scrise cu litere mari si zugravite în culori vii
adevarurile elementare de care avem neaparata nevoie ca sa ne îndreptam pe
calea mântuirii, toti pot si trebuie sa citeasca aceasta carte. Fenomenele
binefacatoare ale naturii descopera si hranesc simtamântul dragostei si
recunostintei fata de Domnul; fenomenele înfricosatoare insufla simtamântul
fricii si evlaviei fata de El; fenomenele line – simtamântul umilintei si
dispozitia rugatoare a duhului; fenomenele înalte si uimitoare nasc în noi simtirea
neputintei noastre omenesti, iar dupa aceea stârnesc simtamântul smereniei,
pricinuiesc credinta si nadejdea vie în Facatorul universului.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 126
RADACINILE SMERENIEI
- Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Fiind întrebat de ce arborele îsi
înfige radacinile în pamânt cu atât mai adânc cu cât este mai înalt, Cuviosul
Bonifatie a raspuns: „Înaltându-se, se smereste si smerindu-se, se înalta. Asa
trebuie sa faci si tu, frate în Hristos! Daca însusirile tale intelectuale sau
morale, de la fire sau de la har, din afara sau dinauntru, te înalta, cu atât
mai mult smereste-te întotdeauna si peste tot. Fara radacinile adânci ale
smereniei nu vei fi niciodata ferit de cadere”.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 140.
Z I U A
- Sfantul Ioan din Kronstadt
Ziua este simbolul caracterului
trecator al vietii noastre pamântesti: mai întâi dimineata, apoi vine ziua, în
sfârsit, seara, si atunci când cade noaptea, ziua toata s-a scurs. Astfel se
scurge viata, mai întâi copilaria, ca prima dimineata, apoi adolescenta si
maturitatea ca plinul zilei si ceasul amiezii; în sfârsit, batrânetea, ca seara
cazând, daca ne-o da Dumnezeu; dupa care, inevitabil, vine moartea.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 114
BINECUVÂNTAREA MESEI
Un Imparat a vazut ca supusii sai mancau fara
binecuvantare, fiecare se pune la masa si manca cum nimerea. Intr-o zi
Imparatul, a spus unui slujitor sa vina sa fure de pe masa lor, cand vor fi
toti la masa, fara sa scoata o vorba. Intra acesta cand era petrecerea in toi
si fura de pe masa Imparatului si fuge. Cei de la masa s-au revoltat si i-au
atras atentia Imparatului, dar Imparatul a spus ca nu a vazut nimic.
Peste un
timp, vine si fura iar. Boierii au reactionat si i-au spus Imparatului:
– Cum te
faci ca nu vezi ca a furat, pentru ca din fata ta a furat!
– Si cu ce
v-a deranjat?
– Pai cum
Imparate, nu-i frumos sa ai o asemenea atitudine fata de Imparatul tau.
Sa furi de
pe masa lui.
– Bine spus!
Dar ia sa va intreb eu.. Voi care mancati si uitati sa ii multumiti lui
Dumnezeu, nu sunteti oare niste talhari care furati de pe masa Lui?
Uitand ca El
este cel ce creste si hraneste lumea?
Si s-au
rusinat boierii la vorbele acestea si au plecat capetele!
Cel care
face rugaciune este cel care sta cu Imparatul la masa!
Iar cel care
mananca fara rugaciune, este hotul care fura de la masa Imparatului!
Acestea sa
le aveti in minte, pentru ca daca avem trezvia rugaciunii, avem simturile toate
taiate imprejur, ureche la lucrul bun, ochii la lucru bun, limba la lucru bun…
Si saraca
limba.. cat strica acesta, trebuie sa aveti mare grija cu ea! Credeti ca Ion
Creanga cand a scris povestea Soacra cu Trei Nurori, si cand nurorile i-au
spart limba, a scris-o la intamplare? Nu! A vrut sa arate cat de mult rau poate
face femeia cicalitoare si certareata. Aici trebuie sa fim atenti. Pentru ca
limba ne vatama sufletul. Sa invatam s-o stapanim, sa nu-i dam frau.
„Pune
Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor
mele.”(Psalmistul David)
GELU STANCIULESCU
Sursa Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU
BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu