IZVORUL DE SUB DEALUL VIILOR
Mi-am tot propus să scriu despre acest
izvor de sub “dealul viilor” precum și a tristei stări ajuns în zilele de azi!
Dar, tot timpul luat de alte lucruri și
scrieri am tot amânat această idee. Zilele astea răsfoind prin niște caiete
ajunse și ele ferfelițe dând înspre îngălbenire deja, am regăsit acest titlu
chiar cu unele notații gata făcute.
Cu siguranță, bătrânii satului Gepiu, câți
mai sunt în viață, își amintesc de acest “deal al viilor” ce mărginește malul văii Orăscu ce vine dinspre Păușa, și
trece prin “vulpiște”. Vulpiștea era un fel te teren erodat, o mâncătură în
teren de câțiva kilometri dar ascunsă într-un hățiș de mărăcini, unde
sălășluiau vulpile ca într-un paradis, scheunând și lătrând în nopțile cu lună.
Acestui loc i se zicea pe vremuri “vulpiște”.” Dealul viilor”, își are de
asemenea istoria lui, fiindcă pe vremuri cu sute de ani în urmă era acest deal acoperit de vii. Era o
binecuvantare îmi povestea un unchiu de al meu, al carui oase odihnesc acum într-un
cimitir din statul Ilinois al Americii. Au fost
viile astea plantate pe acest deal fără tăgadă de locuitorii români ai satului.
Cum s-au dărăpănat e o altă istorie, numai că la talpa acestui deal, din malul acestei
văi Orăscu, izvora o apă limpede de izvor, curată ca lacrima. Cei din generația mea își amintesc, și pot
confirma, cu câtă plăcere tinerii, fete și băieți, dar și bătrânii, seara în asfințit de soare, cântând cu olurile în
mână, se duceau să aducă apa de la izvor. Nu au astăzi locuitorii comunei o mai
bună și dulce apa ca aceea. S-a erodat valea, s-a arat dealul, viile smulse,
izvorul acoperit și uitat.
De multe ori in copilărie, mă duceam la acel
izvor ce se mai prelingea prin iarbă, mă aplecam și beam cu nesaț acea apă placută. Dar
izvorul nu e mort. Nu, el este legat la un fel de râu subteran ce trece înspre
Ungaria și așa mai departe. Mai la nord într-o potcoavă de păduri numită
Bitanga, ce se cuprindea in pășunea Gepiului, era o fântâna seculară și din
istorie pomenită, care avea aceeași apă placută, dovadă că își avea același
izvor freatic subteran de proporția unui râu. Pe vremile secetoase se spune că
la această fântână veneau cu carele să ridice apă locuitorii din satele vecine,
cum era, Miersig, Mierlau, Gepiș, Paușa,
Bicaciu, Colonia de Gepiu în ultima vreme, chiar si Tincanii! Unde este azi
fântâna? Înămolită într-un baraj construit fără a fi necesar, dar gândit din
fotolii birocratice, să fim în treabă! Că acest fluviu subteran există și azi o
dovedește arteziana de azi din comuna Gepiu. Aceasta mai bine de o sută de ani
de când a fost forată, încă dă satului apă
de aceeași calitate. Și mă tot gândesc cum n-au observat asta experții
comuniști, când de la această fântână arteziană era apă suficienta să asigure
adăparea “septelului numeros” din grajdurile
cooperativei agricole, grajduri construite tocmai în jurul acestei
arteziene binefăcătoare! Se pare că ungurii și-au pavat și îngrădit cu lanțuri
bronzate artezienele lor legate cu siguranță la aceeași venă de apă, dar noi ii
pizmuiam după cum o fac și ei, în loc să ne iubim ca niște vecini creștini! Imi
vine uneori să zic, Doamne, dă în gând unui tânăr sătean să ia un hârleț sau un
burghiu de forare să desfunde acest izvor din “Dealul viilor”. “Ce fapta de valoare ar fi!”
Ioan Miclau-Gepianu
1/1/2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu