Ioan
Miclău-Gepianu:
DIN
VIAȚA LUI IOSIF VULCAN
(
n.31 Martie ,1841 – d.8 Septembrie, 1907)
Născut într-o familie de preoți români, la 31 martie,
1841, la Holod, ocomună a județului Bihor, Iosif Vulcan va primi o educație
bună. Ulterior, încă din tinerețe și apoi de-alungul vieții sale, se va
consacra luptei de emancipare a neamului său românesc transilvănean.
În 1844, părinții săi, Nicolae Vulcan și Victoria
Vulcan, se mută la Leta-Mare, unde tatăl său este preot timp de 36 de ani. Încă
din 1859, pe când tânărul Iosif Vulcan era elev în ultimul an al Liceului
orădean, el debutează în ”Telegraful Român” cu articolul: Despre necesitatea
unei foi beletristice române. Deci era în ființa sa sâmburele unei chemări ce
avea să se împlinească.
În
1860 îl găsim pe Vulcan student la Facultatea de Drept din Budapesta.
Înclinat spre cele ale muzelor, dar și spre cele ale
realismului, căci tânărul Iosif Vulcan se maturiza într-o împletire dintre
romantism și realism, atingând literatura și teatru, devine un optimist și
pasionat căutător de frumuseți, care să înnobileze acest străvechi neam al său,
al românilor transilvăneni și de pretutindeni.
Acestea îl determină ca, în anul 1865, Vulcan să
deschidă Revista Familia, revista sa nemuritoare pe care o va purta ca pe o
flacără de iubire, timp de cinci decenii și în care, la 1866, tânărul Mihai
Eminescu publica poezia: De-aș avea, prin care de fapt tânărul bucovinean se
face cunoscut tuturor românilor.
Iosif Vulcan fiind și el în floarea tinereții, desigur
că va fi atins de influențele literaturilor franceze și în special de romanele
lui Al.Dumas. Astfel, chiar primul. roman scris de el s-a intitulat: Sclavul
amorului.
Dar maturizarea și vremurile în special îl împing spre
teme majore. Apar nuvelele și romanele lui cele mai valoroase, ca de exemplu:
Doi morți vii (dezbinări confesionale), o nuvelă scrisă în anul 1861 și
publicată în ”Concordia” Vin apoi la rând: Vezina, ducele lui Decebal, Dar,
Rănile Națiunii(1876), apoi Ștefăniță Vodă cel Tânăr, opere ce rămân
nepieritoare. Ba mai mult, considerând folclorul un adevărat tezaur național,
Vulcan înființează în 1875, ca o variantă a revistei Familia, publicația
Șezătoarea. Iar în 1903, pe scena teatrului din Oradea, se juca piesa de teatru
Ștefăniță Vodă cel Tânăr, care aduce o mare însuflețire printre locuitorii
Oradiei la acea vreme. Era o însuflețire de înfrățire între români și unguri.
Atunci, într-o înflăcărare mare, poetul Ady Endre striga la mulțime: ”Aceasta
nu e numai o premieră de teatru, ci este ea însăși o premieră de înfrățire
între românii și ungurii locuitori ai orașului”, așa că prezentarea teatrală a
fost repetată și în ziua următoare, la insistențele publicului.
Cu ocazia acestei premieri, la Restaurantul ”Vulturul
Nergru” din Oradea, unde se întâlniseră artiștii pentru a cinsti succesul
premierei teatrale, Iosif Vulcan a rostit istoricele sale cuvinte: ”Deși
cultivăm Limbi deosebite, sentimentele noastre comune se întâlnesc în templul
sfânt al literaturii”.
Ca dramaturg, Vulcan are reprezentate pe scena
Teatrului Național din București piesele: Gărgăunii dragostei și Ștefăniță Vdă
cel Tânăr (1880-1890).
Revista FAMILIA, a fost însă acea capodoperă pe care a
scris-o și a șlefuit-o de-alungul vieții sale marele holodan, care niciodată nu
s-a desprins de timpul și munca necesară, dar și financiar, pentru apariția
ne-întreruptă a Revistei Familia.
Mulți scriitori și poeți ai vremii și-au văzut
creațiile lor publicate în coloanele acestei Reviste și cărora Editorul le
acorda iubirea sa prin cele mai bune cuvinte.
Iosif Vulcan se stinge din viață la 8 septembrie,
1907. Funeraliile se țin în 10 septembrie, oficiate de Episcopul de Oradea,
Radu Demetriu. Au fost prezenți reprezentanții tuturor instituțiilor și
asociațiilor științifice și culturale române și maghiare mai importante.
Academia Română a fost reprezentată de Vasile Mangra, Societatea de Teatru, de
Iosif Blaga. Au fost de față delegații Societății ”Petre Maior” al ASTREI,
Prof. Universitar Zsolt Beoty, de la Societatea ”Kisfaluty. Înmormântarea a
avut loc în Cimitirul ”Olosig”din Oradea. Cuvântarea funebră o ține
folcloristul Atanasie Marian Marienescu, bun prieten și colaborator la Revista
Familia.
IOSIF
VULCAN ȘI TEATRUL TRANSILVĂNEAN
”,,,Ziarele anunțară că eminentul nostru artist, dl.
Pascaly, va aranja cu trupa sa câteva reprezentări la Gherla, pe timpul
adunării generale a ”Sociațiunii” (Asociația Transilvăneană). Eu însă (Iosif
Vulcan), doream să văd mai multe piese și astfel dorința mea mă mână la Arad,
unde chiar atunci publicul avea ocazia a se delecta în scena română. Și ce bine
că mă dusei la Arad, că, precum știți, dl. Pascaly, neputând merge la Gherla,
aș fi fost lipsit de plăcerea de a vedea teatrul român”.
La Arad, Vulcan l-a vizitat pe Mihail Pascaly, cu care
a avut conversații pe teme literare și dramaturgie, artă teatrală, etc. Tot
acum Vulcan are fericirea a-l întâlni pe tânărul său debutant, Mihai Eminescu.
Editorul ”Familiei, era deci bine informat de soarta teatrului din România,
fiind conștient de necesitatea creării
unui repertoriu național. În timpul șederii sale la
București, mărturisește Vulcan – ”teatrul fu principalul meu studiu”.
Prin Teatru, Vulcan vedea mijlocul cel mai potrivit de
educație, de înfrățire între naționalități, cunoscute fiind istoricele și fără
– de – sfârșitele frământări etnice . Teatrul, spunea el, este cea mai mare
instituție și școală de educație, pe lângă biserică și școlile de stat,
...dezvoltă în noi gustul frumosului, gustul bunei cuviințe, reâmprospătarea
gloriilor străbune, victoriilor și luptele românilor pentru libertate și
independență”.
Inițiativa lui a avut ulterior un mare răsunet în
rândurile intelectualității române din Transilvania. Până și oamenii de artă și
literatură de talia lui Ady Endre, au recunoscut marele effort al Redactorului
Revistei ”Familia”.
De un optimism întradevăr de neegalat, Vulcan pune pe
scena Teatrului din Oradea, piesa dramei sale Ștefăniță Vodă cel Tânăr. Acestea
s-au petrecut la data de 4 martie, 1903. Succesul a fost de un mare răsunet.
Publicul a cerut repetarea reprezentației și în ziua următoare.
Înflăcărat de eveniment și mai ales de înflăcărarea
mulțimii române și maghiare, umanistul poet maghiar Ady Endre nota: ”Premierea
prieteniei româno-maghiare”, iar în ziua următoare (5 martie, 1903) la
Restaurantul ”Vulturul Negru” din Oradea, la banchetul organizat în cinstea
marelui succes al teatrului românesc, invitați ai artei și literaturii române
și maghiare, au adus elogii autorului dramei Ștefăniță Vodă cel Tânăr. Ady
Endre, din partea etniei maghiare a fost cel mai înflăcărat, vorbind despre necesitatea
înfrățirii, indiferent de nație. Cu această ocazie, în cuvântul său, Iosif
Vulcan a rostit istoricele cuvinte:
”Deși cultivăm limbi deosebite, sentimentele noastre
comune se întâlnesc în templul sfânt al literaturii”. (5 martie, 1903, cu
ocazia premierii dramei sale, Ștefăniță Vodă cel Tânăr, la Oradea.
*
STRĂBUNII
LUI IOSIF VULCAN
”...Străbunii lui Iosif Vulcan sunt originari din
Muntenia, de unde o ramură a lor s-a stabilit la Blaj, iar de acolo,
străbunicul Petre Vulcan se mută la Șinca-Veche (Jud. Făgăraș), locul de
naștere a lui Gheorghe Șincai. Aici se naște Nicolae Vulcan, tatăl lui Iosif
Vulcan, la 23 Decembrie,1805. Din această familie se trage și vestitul episcop
Samuil Vulcan, unchiul lui Iosif Vulcan, intemeietorul Liceului de băieți din
Beiuș, ocrotitorul corifeilor Școlii Ardelene – Petru Maior, cu care se înrudea
după mamă, iar Gheorghe Șincai și Samuil Micu, nevoiți să se refugieze din
cauza persecuțiilor lui Ion Bob, tot la episcopul orădean găsesc adăpost.
După terminarea studiilor făcute la Blaj, Sibiu,
Oradea și Viena, Nicolae Vulcan, cu sprijinul lui Samuil Vulcan, stă timp de
doi ani (1829-1831) la cancelaria episcopală din Oradea. La 21 august, 1831
este hirotonit și numit paroh la Holod, de confesiune greco-catolică, după
obligațiunile vremii.
Dar tot în acest an se căsătorește cu Victoria Irinyi
( Irimie era numele de familie), de confesiune ortodoxă, din Leta Mare,
Ungaria, proprietar și diriguitor de moșii în Pusta. Nicolae Vulcan și Victoria
au avut 6 copii, din care 5 au murit prematur. Iosif Vulcan se naște la 31
martie, 1841 la Holod, unul din domeniile principale ale episcopiei.
Frumusețile locurilor natale, amintirea prunciei sale
în această natură, ce dă copilăriei acele suveniri sfinte, cerești, adun în
amintirea poetului de mai târziu, în versuri, sentimentul cel mai nostaligic
despre Holod. Cităm:
LA
HOLOD!
”Te
salut cu bucurie,
Mic
sătuț ce scump îmi esti,
Căci
vederea-ți îmi reînvie,
Mii
de suveniri cerești,
Suveniri
dulci din pruncie,
Mă-ncântați
adeseori!”
În 1844, familia Vulcan se mută la Leta Mare, unde
tatăl lui Iosif Vulcan preoțește timp de 36 ani.
Continuânduși copilăria și primii ani de școală aici,
Iosif urmează însă cursurile liceale la Oradea, pe care le și termină în 1859.
Se înscrie apoi la Facultatea de Drept din Budapesta, unde se ocupă parcă mai
mult de literatură decât de științele juridice, de politică nici atât. Totuși,
obține cu succes diploma de avocat, însă în acea vreme, scrie Octavian Goga,
romantismul era în floare, tinerimea română din dualul imperiu vibra acum
înflăcărată de simțul renașterii naționale. Urmându-și impulsul interior al
vocației sale literare, cu deosebit talent, Iosif Vulcan își leagă viața de
acel val de redeșteptare a nației sale române, cu așa de tari fire, încât o
viață întreagă va rămâne credincios idealului românesc.
De-a lungul al celor aproape cinci decenii de
activitate literară. Redactor-șef al Revistei FAMILIA, el însuși creator,
însuflețit animator al teatrului și culturii române, Vulcan înalță frumusețea
de geniu al neamului său românesc transilvănean.
Ioan Miclău-Gepianu
(Cu drag gliei române ardelene)
COMENTARII:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu