Prin
sinceritatea propriei mele conștiințe, întotdeauna percepeam Românul a fi o
personalitate aleasă, de un caracter înclinat spre bună înțelegere, spre
hărnicie, spre simplitate, fiind iubitor de societatea omenească. În emigrație,
la fel nu se dezminte, fiind iubitor de societatea omenească în care există,
indiferent de prezența în jurul său a altor suflete de altă origine națională!
Eu insumi
regasindu-mă în această genă a Neamului meu românesc, mai pot spune că Românul
nu iubește simțul discriminării rasiale ori religioase. El se simte stăpân pe
identitatea sa, pe Limba și Tradiția s-a culturală.
Așadar,
românul rămâne tot român indiferent unde se află sau în ce loc s-a hotărît să
trăiască. Motivele emigrării nu fac momentan topicul acestor rânduri, dar vreau
să evidențiez un adevăr istoric, și anume că, oriunde ar emigra, acesta își ia
cu el dorul, durerea, cântecul, credința și limba. Are un înalt simț de respect pentru locurile lui natale,
precum si iubirea pentru istoria
românească, a respectului pentru personalitățile de seama ale istoriei Neamului! Inclusiv ale istoriei
străvechi-preistorice, căci frumoasă și
din adâncimea timpilor originează
această ”Creangă de aur” a românismului dacic! Vorba lui Sadoveanu!
Și încă ceva,
amintindu-l pe veșnicul nostru arhetip și totuși veșnic tânarul Mihai Eminescu,
pentru noi exponent de neegalat, ghid
ideal pentru o armonioasă expresie a Limbii Romanești, ne asigură nouă
continuitatea și neuitarea acesteea!
Avem o Limbă ”ca un fagure de miere” ne spunea Eminescu, o adevărată ”comoară
pe câmpie revărsată” aprecia
Al.Mateevici! Până și cercetători și lingviști al altor neamuri,
prețuiesc și recunosc valoarea dar și vechimea
acestei Limbii Românești!
Asadar, eu,
ajuns a-mi continua viața ca emigrant, nu pteam ieși din matricea neamului
românesc, nu puteam, cred, ieși din
darul hăruit mie din naștere, de Unul și Sfântul Dumnezeu, acela al iubirii
Artelor! Iubeam cartea, munceam din greu pentru a-mi susține o famile de cinci
guri de hrănit, dar, în recompensă tot familia mi-a fost aceea care m-a
sprijinit a-mi împlinii ceea ce iubeam! Citeam mult, adunam cărți, dicționare,
ziare, enciclopedii, publicații de tot felul, ca apoi, la un moment dat, să mă
aflu cu un suficient stoc de carte, o adevărată bibliotecă privată a familiei!
Am numit-o din drag ”biblioteca Mihai Eminescu”, și am anunțat-o tuturor
românilor doritori de o carte românească, fapt care mi-a facut o bună
prezentare comunitații romănești din zona, și treptat in orașele mai mari ale
Australiei, precum, Wollongong, Sydney, Melbourne, Brisbane, Adelaide, s.a.m.d.
Aceasta se petrecea in anii 1996. Intrarea mea in poezie a marcat un moment de
realizare, de mari speranțe și vise de viitor. De politică mă țineam binișor
deoparte, citisem suficient ca autodidact despre gloriile astea trecătoare,
deci nu mi-au fost niciodată căi de afirmare. Politica este o profesie a omului
politic, iar eu mă vroiam poet și scriitor de literatură beletristică! Cu o
crescândă evoluție a educației și moralei
vieții, convins că scriu și pentru copii mei in același timp!
Deci în anul
următor, 1997, am deschis și revista de
artă și cultură, intitulată Revista de Artă și Cultură”Iosif Vulcan”, pe care
am editat-o timp de 10 ani, deci până la anii 2007. Devenisem cunoscut in lumea
scriitoricească, deja reușisem să am și câteva cărți de poezie publicate,
cărți cu scrieri în proză, teatru,
participam la publicații din Țară si la cele australiene! Înțelegeam tot mai
profund rolul artelor, serviciile acestora aduse umanitătii! Educației
generațiilor în timp și spațiu, precum și axiologiile ce se nasc in mersul
universal în general. Înțelegeam
continuitatea tradițiilor specifice unui neam dar și unitatea in această
diversitate în care supraviețuim, și care unitate poate fi extrem de
benefică in contextul prezentului și
viitorului. De aci ideea de a lăsa generatiei tinere viitoare, un oarecare
volum de referinte sănătoase pentru continuarea și orientarea activităților
lor. De exemplu momentan la Biblioteca ”Mihai Eminescu”-Cringila N.S.W,
(suburbie a orasului Wollongong), avem o frumoasă arhivă cu ziare și reviste
românești de pe câteva continente pe care trăiesc românii noștrii emigranți.
Corespondențe ale noastre cu lumea scriitoricească românească internatională, deci
apreciabile materiale de referință, ce pot fi, cum zic, utile noilor asociații
culturale, societăți culturale, noi înființate. Este important de știut cât
folos aduce existența unui fond de activități acumulate de-alungul anilor,
pentru a observa tendințele, succesele precum și insuccesele înaintașilor.
Dorințele acestora, luptele binelui pentru câștigul frumosului vieții în
societățile românești, uneori mici, dar răspândite prin datul sorții, pe
întregul mapamond. Ce frumos vorbește cineastul din Melbourne, bunul prieten
Ben Todica atunci când își revede calea vieții sale, când de peste trei decenii
poartă stindarul Limbii Române si a traditiei creștine românești aici la sudul Terrei. O adevărată piatră de
hotar, care orientează calea generațiilor de români de acasă și pretutindeni!
Prietenia lui m-a onorat!
Azi, eu, la o
vârstă septuagenară, muncesc și scriu, creez versuri, altfel nu pot înțelege
sensul vieții! Dar si viitorul acestei biblioteci private de familie mă intereseaza!
Trebuie să o las continuitate societății românești, spre a servi în continuare
Românilor. Anul 2015 doresc să fie un an de continuitate si de gratuită servire pentru cititorii români-australieni,
așa cum am făcut-o de la bun început! Rămânând ca Bunul Dumnezeu să hotărască
și zilele vieții mele, iar această bibliotecă are și va avea un viitor
folositor generațiilor tinere care perpetuu preiau stafeta culturii noastre!
Doresc viitor de pace și bună cinstire Neamului Românesc, tuturor comunităților
românești de pretutindeni!
IOAN MICLĂU-GEPIANUL,
AUSTRALIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu