~*~
Citind al
doilea volum din Nădejdea Phoenixiului,
poetul ni se arată ca un Toma pe buza revelației care până trece dincolo în întâlnirea
personală cu Cuvântul nu e letargic, ci urcă cuvinte și expresii românești
compromise, curățindu-le pe această buză spre o mai curată spunere. E o
schimbare a „lătratului și a mușcatului”, un efort de a schimba dezordinea în
ordinea necesară omului ca să trăiască rânduit. E un fapt minunat că mai sunt
români care, neștiuți, nerecunoscuți, nerăsplătiți, vindecă rostiri pe care noi
tot le îmbolnăvim. E un meșeșug vechi la care am renunțat pentru un pumn de
tipare poetice occidentale, e un rost al poeziei pe care critica literară nici
nu-l mai bănuiește. Când toți își cântă boala, când poeții stau la poalele
dealului tot uitându-se cu ochii larg deschiși la fiecare mică zgărietură
nemaivăzând dealul, îmbătrâniți în văi și-n văitare, poetul cu suflet de copil
urcă zglobiu pe zăpada albă, trăgând cu bucurie sania cu înțelegeri acolo unde
„albul omătului încă nici de Sfinte Paşti nu se topeşe, nu ne părăseşte / Şi ne
face de minune, de poveste în culorile de nelinişte, / În culorile de lumânare
cu flacară” („Pentru ce știm”).
Nu ar fi mai
sănătos pentru copiii noștri să învețe la școală astfel de poeți, nu stihurile
sterpe ale postmodernismului? Căci din iubire pentru om, sacrul vindecător își
picură leacul în paharele de antipoezie. Câți nu se străduiesc să scrie în
forme postmoderne, împingând poezia înspre o criză a ei? Și iată că, prin poeți
ca Pavel Rătundeanu, Adevărul își găsește cale de a înnobila omul, necăutând la
formă, ci la conținut. Se naște o poezie turnată în antipoezie, numai să bea
omul în nădejdea că se va întrema.
Vedeți,
există o altă ierarhie, una neștiută, una înspre Adevăr. Așa că la ce bun să te
zbați să te miști în cercuri aparent potrivite din care nu mai poți ieși? Nu e
mai bine să înveți să înțelegi, decât să te dai bine pe lângă unii sai alții?
Nu e de mirare că m-am întâlnit cu Pavel Rătundeanu întâmplător pe stradă? Și
asta o scriu ca o mărturie.
De altfel, întotdeauna
e de iubit un univers poetic în care Un ni-i vers.
Bogdan Herțeg
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu