KYOTO PRIZE
Masachide Tsujimura –
Dimitrie Grama – Colocviu – Borges – Ioan Miclău-Gepianu – George Anca –
Salvina Pașca – Adrian Munteanu – Melania Cincea – Paperclip
Dear Dr.
Anca, George I.,
We would
like to ask you to nominate the 2020 Kyoto Prize candidates in Arts and
Philosophy.
The closing
date is September 18, 2019 (5pm in Japan time zone).
The field of
2020 Kyoto Prize in Arts and Philosophy is "Thought and Ethics."
In view of
your highly respected contributions particularly in this field, the Kyoto Prize
Selection Organization invites you to submit nominations for the most worthy
candidate in this area. We would be honored to consider your esteemed
recommendations.
Concerning
the nomination, please visit the following website:
https://kpnomination.inamori-f.or.jp/en/login/
and please
use the following account for the nomination:
ID: CF72530
password:
dXqJPcgf
Please note
that we do not offer save function. This is because of the security concerns.
An automatic
confirmation e-mail is sent to you when your nomination is submitted
successfully. The content of your nomination can be confirmed with the PDF
attached to this e-mail. Please use the same password as above to open the PDF
file.
Thank you in
advance for kindly assisting us in our quest for the most deserving recipient.
Please feel
free to contact us if you have any questions.
Sincerely
yours,
Masahide Tsujimura, PhD
Research
Department
Inamori
Foundation
620
Suiginya-cho, Shimogyo-ku, Kyoto 600-8411 Japan
Email:
c-nomination@inamori-f.or.jp
URL :
https://www.inamori-f.or.jp/index_e.html
Dimitrie Grama
To:George Anca
Jun 18 at 6:53 PM
My dear
friend!
Even if in Denmark I was called a
"Renaissance Man" because of the multitude of activities I practised
and was recognised to be top of the range in all of them and in spite of much
of my thinking and writing is gravitating around Thought and Ethics, I don't
have a CV in these fields other than some poetry books, philosophical strange
ideas and some other insignificant papers.
There must
be other people you know who are more interesting than me (I doubt that they
are Romania, expect you, of course).
You see, my
brother, I can't present myself, not even to you!
Sadly unaware of glory and comfortable in my
"marginalisation"!!! But very proud and grateful that you were
thinking of me as a candidate to such a prestigious prize!
Thank you,
my friend!
DG
George Anca
Mai
„Gândim”. Eu am nominalizat pe Goma, psihologul Ioan Ciofu, Marcel Petrișor,
Puși Dinulescu etc. Nominalizați au rămas, fără câte 500 mii dolari. Pe tine,
cine știe?
Dimitrie Grama
To:George Anca
Jun 18 at 9:01 PM
Ce sa zic?
Nu prea stiu ce si cat au scris acesti nominati pe tema "thought and
ethics" deoarece am citit doar o carte de Goma (lamentatii anti-comuniste,
etc.) iar din ceilalti ce am mai apucat pe internet. Sunt destul de incult si
neinformat cu privire la performantele de acolo.
Nomineaza si tu unul din gasca Carturescu
(sau cum al cheama) Patapievici (filozoful!!!!), Liiceanu sau altul tinut de
subtiori (de tot felul de uniuni) sa nu se prabuseasca!
Ce sa
zic........?
Centrul
Cultural MIHAI EMINESCU
Str. Jean
Louis Calderon nr. 39
Colocviile de Marți
25 iunie 2019, 5 pm
Anul XI nr. 6 (112)
Tema: COPIII
LUI CARAGIALE
Spectacol
Copii de la școala Corbii Mari,
Dâmbovița,
sub îndrumarea prof. Ionela Ghiță
Stanciu, prezintă:
Justiție de Ion Luca Caragiale
Interpretează: Neculae Andreea, Andrei Marinica si Iordache
Ionut
Petre Carina - recită Povestea
gastelor de George Cosbuc
Neculae Andreea - recită Catrenele
fetei frumoase de Lucian Blaga
Intervenții
Bianca Michi, Cristian Nema: Cannes 2019 (film)
Gheorghe Lupașcu: Perpesicius cu
Eminescu pe Dunăre
Corneliu Zeana: Evoluție
(a)româno-europeană
Vasile Menzel: Enescu, un Festival, o simfonie a iubirii
Puși Dinulescu: Țeapa
George Anca: Dodii Părinte
Anca Fanea: Legende toponimice
ialomițene
Andreea Fanea : Neagoe Basarab, cel
dintâi pedagog
Mihaela Paceagiu: Flaubert față cu modernitatea
Anușa Sorescu: Destin
Viorel Speteanu: Nicolae Bălcescu 200
Teatru de poezie: Liliana Popa,
Gabriela Tănase, Bianca Michi Nema,
Elena Armenescu, Doina Boriceanu, Gheorghe Lupașcu, Puși Dinulescu, Vasile
Menzel, Corneliu Zeana
Lansare album
Papa Francisc în Grădina Maicii
Domnului, fotografi Cristian Radu Nema, George Călin și Octav Ganea, Editura
Integral, 2019
Coordonator: Dr. George Anca
Borges y el tango: una obertura
La
Biblioteca Nacional de Maestros invita a la charla de Gustavo Provitina
-guionista, director de cine, escritor y docente universitario- en la que se
referirá a la relación de Borges con el tango.
Estará
acompañado por las pianistas Cynthia Wainz y Mariana Bollero, quienes
interpretarán obras de Juan María Solare -Reencuentro, Quince bajo cero y
Milonga Nunca Más- y Astor Piazzolla -Muerte del ángel, Milonga del ángel y
Adiós Nonino-.
La actividad
es libre y gratuita con inscripción previa
Se
entregarán certificados de asistencia
CORCHEAS EN SU TINTA
Ioan Miclău-Gepianu
EMINESCU SI SPIRITUALITATEA
ROMÂNEASCĂ DE AZI!
Se spune și cred cu convingere, că cea
mai frumoasă etapă a istoriografiei literaturii române a fost perioada în care Vasile Alecsandri după o lungă și
rodnică creație literară, dând literaturii noastre o valoroasă operă, apunea,
iar la zenitul nou al literaturii românești apărea ca un luceafăr Mihai
Eminescu.
Zic cea mai frumoasă etapă, pentru că
acum idea ierarhizării valorilor literare devenea o chestiune tot mai discutată
la agenda zilei. Spiritele vremii se agitau, grupări scriitoricești se
închegau, noi orientări și curente emancipau
gândirea, cât mai ales legarea poeziei de realitatea vieții cotidiene.
Asta însemna desigur și un apus al romantismului. Lirismul profund a lui Mihai
Eminescu, așa cum ll constata Titu Maiorescu, era totuși mai puțin romantic,
tindea spre realismul lui Stendhal, însă prin profunzimea filosofică din care
Eminescu își scoate ideile inspiratoare, ideile
social-economice si istorico-politice, se producea o dislocare complectă
a poeziei spre a fi redată interesului general, de emancipare națională.
Poezia avea să fie acum, mai mult ca
oricand înăși simțirea națională, și dacă vreți, a acelei simțiri ce suferea,
ce îndura, ce plange și luptă, și nu tocmai a acelei simțiri vesele ce învăluia
imaginația lui Alecsandri, omul deagata, ministru si moșier, cum afirmau uneori
G.Calinescu, Tutor Vianu, si altii.
Cel puțin în
critica vremii puteau fi auzite des asemenea argumentări, mai ales la generațiile
în devenire, dar, eu încerc să apuc o
cale ceva aparte, desigur nu înafara opiniilor făcute de înaintași la vremea
respectivă, opinii ce stau precum acele coloane de catedrale de susțin zidirea prin vremuirea vremurilor.
Și, era drept înțeleptul ridicat din
Cristineștii Hotinului, B.P.Hașdeu când asemăna literatura română cu o câmpie
poetică, unde fiecare creator de artă e ca un ram ce crește în individualitatea
sa. Ba mai mult, e loc pentru fiecare, și pot răsări genii în această câmpie
literară deoarece e spațiu sufficient, ași zice infinit, pentru fiecare talent
desigur.
Mai mult, B.P.Hașdeu afirma în studiile
sale cum, Vasile Alecsandri nu a fost cel mai mare poet român, dar a fost
asemenea unui prototip, cuprinzându-se pe el însuși, și nu cuprinsul întregii
literaturi române, dar fără a umbri pe nimenea in jurul său.
Aci e cazul să amintim, fără supărare,
acea obișnuință românească de a adora, iar în această adorație sentimentală
răsfirată învăluim o valoare a personalității cu prea multă supranaturalitate
și neglijăm valorile din jur. Stând tot la exemplul hașdeian, cum ar fi o
gradina mare, cu un singur pom, mare și frumos, dar unul singur? Nu ar arata
oare ca un stejar stingher pe o costișă de deal? In realitate lucrurile nu erau
chiar așa, nu era Alecsandri un stejar stingher. Erau acolo multe suflete mari
ca de exemplu: Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu, Al.Odobescu, Mihail
Kogalniceanu, C.Rosetti, Dimitrie Bolintineanu, Ion Creanga, deci floarea
literaturii noastre de îl înconjurau în marele peisaj scriitoricesc. Dar să ne
amintim că atunci se împlinea Unirea Principatelor Romane, sub domnia lui
Al.I.Cuza, deci se făurea unitatea națională. Deci valoarea tuturor era
inestimabilă!
Acum, să ne apropiem de generația lui
Mihai Eminescu, de însăși personalitatea sa exceptională, de viitorul poet ce
avea sa deschida cale literaturii romane pentru veacurile viitoare. Născut la
1850, Mihai Eminescu avea în jurul său deasemenea pleiada multor oameni de
seama ai culturii românești. Astfel amintim pe I.L.Caragiale,
B.Stefănescu-Delavrancea, Titu Maiorescu, Al.Vlahuță, Miron Pompiliu, Iosif
Vulcan, Ioan Slavici, G.Cosbuc, G.Ibraileanu, Ilarie Chendi, s.a.m.d.
Semnul istoric, aducerea față în față a celor
doi mari poeți și scriitori, Alecsandri și Eminescu, și a disputelor locului
operelor lor in ierarhia valorilor deci, se pare că îl da Titu Maiorescu atunci
in 1886, cand in “Convorbiri Literare” publica articolul, “Poeți și critici” în
care spunea: “În fruntea noii mișcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri.
Cap al poeziei noastre literare în generatia trecută, poetul Doinelor si Lacrimioarelor,
culegatorul cantecelor populare păruse
ași fi terminat chemarea literară. Și nici atentia publicului nu mai era
îndreptată spre poezie, o agitare stearpă preocupa toate spiritele. Deodată,
dupa o lunga tăcere, din mijlocul iernei grele ce o petrecuse în izolare la
Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecea izolat in literatura țării
sale, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor”.
Maiorescu
spune iar imediat în acelasi discurs: “Alecsandri ne-a înavuțit poezia cu “Ostașii
noștri” si cu drame, îndeosebi “Fântâna Blanduziei”; Eminescu a adus lirica română
la o culme de perfecțiune…” iar in continuare Maiorescu citeaza un sir lung de
poeți și scriitori, la finele căruia apreciază a fi “o întreagă mișcare ce dă
ultimului deceniu un aspect cu totul deosebit și îmbucurător”.
Din acest moment grupările de opinii își
încep cursul. Al.Vlahuță și B.Ștef.Delavrancea, buni prieteni a lui Eminescu,
nu sunt de accord cu verdictul maiorescian, și ca atare, se manifestau public
și deschis. Vlahuță organizează la Ateneul Român, conferințe în care demonstra
superioritatea poeziilor lui Eminescu, față de dulcegăriile lui Alecsandri.
Ministrul Culturii se enervează, astfel polemicile se țin lant, trecute mai
ales prin filele publicațiilor vremii și a cenaclurilor literare.
De remarcat este însă faptul că atât
Alecsandri cât și Eminescu, nu au dat semne de pizmuire reciprocă, dimpotrivă,
Alecsandri spunea în versurile sale:
“E unul care cântă mai dulce decât
mine?
Cu-atât mai bine țării, și lui cu-atât
mai bine,
Apuce înainte s-ajungă cât mai sus,
La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu
apus”.
La fel
Eminescu aprecia:
“S-acel rege al poeziei, vecinic tânăr
și ferice,
Ce din frunză îți doinește, ce cu fluierul
îți zice,
Ce cu basmul povestește – veselul
Alecsandri”.
Recunoaștem
din aceste versuri, cele mai luminoase caractere ce înobilau mintea și cugetul celor
doi stâlpi ai literaturii noastre românești. Deci nu vreau să intervin cu
subiectivismele mele, ci în continuare să observăm opiniile celor avizați în ale evaluarii unor opera
literare, celor luminați în a desluși în critica lor acele subtilităti de
interes social, educational, istoric, politic, economic, etc. spre care înclina
viziunea poetica la cârma căreia se afla creatorul Mihai Eminescu.
Deci să ascultăm opinia celor ce aveau să
vină!
Iată-l pe
Tudor Arghezi: “Într-un fel, Eminescu e
sfantul preacurat al ghiersului românesc.
Din tumultul
dramatic al vieții lui s-a ales un Crucificat. Din pietatea noastra depașită, dimensiunile
lui trec peste noi, sus și peste vazduhuri”.
Se înșiruiesc apoi sufletele mari ale
literaturii, răsărind ca stelele: Lucian Blaga, Octavian Goga, Ion Barbu, Tudor
Vianu, George Calinescu, Mihail Sadoveanu, s.a.m.d.
Acești
maieștrii ai poeziei și al scrisului
românesc au analizat/criticat îndeajuns opera lui Alecsandri, au
analizat/criticat îndeajuns demersurile ministrului Instructiunii, Titu
Maiorescu, au dezvelit și înlăturat din
noianul creațiilor literare ceea ce putrezise, dar pe Eminescu l-au aflat
întotdeauna curat, drept ca un sfânt și suferind ca un Hristos în credința sa.
Opera lui Eminescu este tot ceea ce ne
dorim: speranță, fericire, lupta, idealul, trecut-prezent-viitor,
credința, e însăși geniul national al Românilor!
Spiritualitatea românească de azi, se pare
că are atâta nevoie în orientare de gandirea eminesciană, asemănător cu ceea ce
lumea căuta în învățăturile sfinților.
Limba și
ființa neamului nostru, ca și al altor neamuri, sunt creații divine, pasibile
deci metafizicii, iar în lupta de continuitate existențială, Eminescu dă
poeziei sale virtutea unor forme de lupte,
gazetă a realităților zilei, el pune în poezie propria sa viață, de
aceea el credea în poezia sa.
Azi când un sistem filosofic comunist
dovedit utopic, se disloca din sistema filosofiilor internaționale curente,
cultura româneasca pare a sta arcuită pe doua maluri, se tulbură parcă și
ordinea firească în gândire, asta ca efect al decepției suferite, cum zic, în
urma unui system social utopic. Oricum, în asemenea situații istorice anarhia crește,
iar literaturile preiau starea de fapt, mediocritățile și nedăruiții în ale
artei, cu interese ce murdaresc caracterele dau buzna cu scrierile lor. Pericolul certurilor aiurea se extinde punând
în situații dificile adevaratele conștiinte și talente capabile a desluși prin
norii și noianul evenimentelor.
Avem nevoie de o gazeta
eminesciana? Avem cu siguranță!
Acum răstorn tablorul vremurilor, și, iată
ne aflăm scăpati de pecinginea ideologiilor utopice comuniste străine noua
românilor. Ne apucăm oare să distrugem
totul? A zidit cineva ceva aici în care sa nu stea truda și munca, banul si
sângele romanesc? La Eminescu se derula
însă cu limpezime imaginația realității
și viitorului nației sale!
De ce il
căutăm azi cu atâta însufletire? Oricum, nu pentru al adora ca pe un zeu mitic,
ci pentru că a avut, a simțit și a înțeles acel sentiment al propășirii
neamului său românesc, al căutării de adevăr și dreptate, veșnic ascunse în
veșnicele strâmbări de realități istorice.
Iata deci de ce Eminescu e mare, geniu,
universal, national. Spiritualitatea
românească de azi, de pretutindeni, renaște din greul istoriei trecute și se
îndrepată spre lumina unui viitor eminescian. Și daca a fost Eminescu poet,
filosof, patriot, istoric, politician, gazetar, economist, liric , așa vor fi și cei ce azi se adună azi spre ai
sărbători memoria și opera”.
(Bibliografie:
De la arhiva bibliotecii ”Mihai Eminescu”- Australia)
George Anca
Poeme de Lora Levițchi
După datări, surptinzătoarea
scriere a Lorei Levițchi – ingineră la Cluj, MBA, MAFN
în State – pare a se naște abia în anul
2019. Poemele narative se
ritmează în patru acte: În căutarea pietrei filozofale, Dragostea ideală,
Ascensiune spirituală, Ideal de neam și
țară. Poeme lungi în metri diverși, colocvial-liric-totemic.
Religiozitate patriarhală, americanizată. Jazzul și moartea mamei merg
împreună.
Un folclor propriu oarecum în
descendența bucovinenei Elena Niculiță-Voronca, evident în ecou cu propriul
canto „Balada Sofiei Vicoveanca”. Altfel, versifică epatant:
„Sunt M. Eminescu, I. Creanga, N. Stanescu, M.
Sadoveanu, / Sunt G.Toparceanu, P. Ispirescu, L. Blaga si I. B Deleanu / Sunt
D. Zamfirescu, M. Preda, Cosbuc si A Muresanu” (Zbor de dor și țară).
Universalizare intimă: România a dat
lumii, mai ales în secolul al XX-lea, o întreagă pleiadă de genii de nivel
mondial: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Ştefan
Lupaşcu, Jean Pârvulescu, Vasile Lovinescu, Mihail Vâlsan şi mulţi alţii. Nume
proprii : Ca va numiti americani, chinezi, arabi ori indieni, / Romani, evrei,
unguri, italiani ori coreeni. Încă nume proprii :Si-asa am readus la viata,
cuferii plini de istorii, a dragostei neprihanite,/ Cantata de Dante,
Shakespeare si Voltaire.
Dintru început, poemele șochează prin
eros zmeesc - solemnitate puberă - intensități eminesciene personalizate -
prolixitate voită, transformabilă, - versatilism sensorial – reporterial
ingineresc – baladism revelat primitiv...
Moartea mamei se vădește ucidere medicală, de
răzbunat după 7 ani. (Mama din vis; Martie). „Doamne, du-mă-n vis la mama mea”.
Celei în transă, medium îi este însuși Dumnezeu. „Si intra, Doamne
Atotputernic, tu, cu coasa~n ei, /Coseste~i ca pe serpii prinsi in sanul
maicutzelor femei, / Rostogoleste pietroaie de credinta peste ei, / Si ochi le da sa vada, cat sunt de rai si de
misei! /…/ Doamne, du~ma in vis la mama mea” (Martie)
Autoarea mi-a spus: „eu sunt asa cum
sunt, nici religioasă, nici nereligioasă...
Scrierile mele nu sunt onirice. I am sorry. Versuri ce le~am scris ad
hoc conectandu~ma energetic cu dv” -
„Jazz, peste
orasul New York/ Canta pentru tine saxofonul unei statui din Central Park/
Miezul noptii pierdut in luminile lui fascinante/ Radiaza a fantasme cu ingeri
ce s~au pus pe a juca dart/ Jazz, intr~o lume normala dar si nebuna/ Ce~alearga
mai mult, dupa ce~i efemer/ Cersetorii de suflete, intunecate fiinte ascunse in
catacombe de metrouri/ Tanjesc in ritmul cantecelor ce le auzi in vis/ Ei fac
ca dragostea a se prelinge din bunul potir/ In siroaie de lacrimi cu ritm de
blues/Totul in acordanta cu~o noapte imbracata in safire/ Nici nu mai
stiu...sunt in iad..ori paradis.
Excerpte -
eros crud, pe cal, bocanci de armată, înapoisme, conăchisme ... :
„Nu mai sunt
ca alta dat, / Toata fecioria mea, / Lui i~am dat si am ramas, / Ca pamantul
ostenit” (Glăsuit-a roibul meu)
„Ce mi~i
amorul dintre stropii ploii celeia marunte, /
Ce cad cadentat in ritm de Bach dintr-o opereta, / In oglinzi mari de cristal, se reflecta o iubire, mult boema /
Aburindu-le in placeri, se tot preling pe la caturi. // Ce~i amorul
dintre tine badje, iar eu soldovita aleasa, /
Stransa ~n talie cu brau / Impletit in nade maiastre, din raze de
curcubeu” (Paradisul amorului)
„Cat desfrau, destrabalare, cat aur
si nestemate,
Aruncate~n troaca mare pentru porci
si~al lor desfrau,
Iar ei imbatati cu totul, isi arata
fatza hada, cu machiaje ca de curve,
Ce imagine urata, ce grotesc, nimic
nu~i viu!” (Eliberarea)
„- Iubitul meu, hai, urca in sa si
alearga pe calul tau cel mai destoinic de razboi,
lasand in urma campul de lupta ce mi
te aduce la mine, prin suierat de gloante
Eu iti incredintez acest scump
trandafir inrosit al inimii mele”
„Inapoisme
din Evul Mediu, ce le~au incins abominatii~n dible.” (Albastre margarete).
„Pierduta-mi cunostinta, izbita-n cap
si arsa,
Stransa de gat, lovita cu bocancii de
armata, in spate si in burta,
Pe luciul podelei de parul lung de voi eu am fost trasa,
Batjocorita, scuipata, drogata si
umilita” (Mucenicia spre mântuire)
„Te voi gasi, oriunde ai fi, eu
calarind pe murgul meu,
Chiar de
pierdut in galaxii, ere intregi de voi parcurge, fara sa para ca mi-e greu.”
(Suflete pereche)
„Tinand cu hotarare, amandoi,
crampeiul de sfoara al zmeului hoinar,
Dar deodata, drumul, sfoarei
impletite, tu, ai dat,
Iar eu, cu tot cu zmeu, cu teama, in
aer de indat' m-am ridicat,
Si am plutit pe cerul albastru, si-n
alt destin am navigat.
Ce poti de ale dragostei manipulari
sa stii, cand ai doar 18 ani?” (Zmeul)
Din Lostrița Izvorului Muntelui
...
Murgu sa-si adape-n lac, sa primeasca
al meu cantec,
Fermecat in a lor inimi pe vecie fara
frica de neant.
...
Noi ajunseram, tu ai scos briceag din
fildes de la brau si ai crestat
Din coada-mi ce te-anconjurat!
Si-atunci fu bai, nevoie mare, caci
de durere am tipat,
Ti-am dat drumul din a mele brate, in
haul apei te-am lasat,
Si tu nu te-ai impotrivit, din contra
tu mi-ai spus soptit,
Eu nu mai am mult de trait...
In lupta eu am fost ranit,
Iar rana de la cap din sangerare nu
s-a mai oprit...
Dadui sa iau cu ploasca apa, dar tu,
moarte, se pare mai repede-ai venit
...Du-ma la groapa...ca sa uit de
asta slabiciune mare.
Si-atunci, eu din visare-am tresarit,
si ma vazui pestoaica pe jumate, cu coada
Iar el, om si ranit si innecat
aproape,mi se zbatea in brate in drumul lui spre moarte
Si tare trista-am devenit...M-am
ingrozit...
Atunci am inteles ca libertatea ce-am
primit
Era himera, lacul crud cerea in
schimb vieti omenesti
...
Si eu complice acum...mult m-am
cait!...
Stai!...Stai!..Nu pleca din asta
viata, voinice....
Stai!..ca si eu am fost odata ca
tine.. intreaga.. cu picioare
Te voi salva indata...
La mal l-am tras si- am suierat spre
ale padurii vietuitoare,
Sa vina sa-mi aduca iarba de fiare,
ce acum mi-e grabnic trebuitoare
Am descuiat cu ea sufletul lacului si
mi-am luat picioarele-napoi,
Si-apoi pe pat de frunze mi te-am pus
Te-am oblojit cu pulbere de vasc
Padurea a amutit solemn, si totul s-a
redus la noi,
Ce am jurat de-atunci sa nu ne
despartim
Tu scut, eu pavaza, sa fim,
Iar lacul a-nteles si-a tremurat.
Si spre baraj el s-a retras.
Filozofale
...
„Ajuns-am
acum pe camp de lupta si varful sagetii implantate-n spate ti l-am scos,
Si ale mele
maini, de soapte, liant au devenit cand sangele din tine cu putere a tasnit, Prin
forta autosugestiei, am inceput al trupului tau vindecare, Divinul in scanteie
l-am pogorat pe al tau crestet, in ochi, in ale tale zdrobite maruntaie, in ale
tale maini, picioare, iar in suflet, ti-am asezat o floare alba, Crescuta in
penitenta, din a mea dragoste cea mare, Ce-o port de secole cu mine inchisa in
al meu cufar de suflet,” (Piatra filosofală)
...
„La tine,Doamne, in valuri de flori
de magnolii pretioase,
Cusute in dantelarii din cele fine, gasite pe pamant,
Cu alb roziu in flori mari si in
gradient, frumoase,
Venim
ca sa ne mantuim
Dintr-un copac cu flori, mai incarcat ca niciodat'
In care fiecare floare~i acoperita
de~o lacrima de sfant!” (Mucenicia spre mântuire)
…
„Guardian cu pusca~n spate, esti hain
de nu se poate,
Patul armii mi~l infigi in ficati, in
gat, in spate,
Gardiene, gardiene... si tu esti
dator cu o moarte,
Ca si mine, ca si el...inceteaza a fi
misel!!” (Gardianul)
„Caleidoscop de petale de chilhlimbar
coniac si musgravit din trandafiri,
Plutesc in aer dansand in spirale, in
turbioane fermecate, frematand,
O plasma infierbantata ce a zacut
mocnit, ascunsa-n burta pamantului in adancuri,
Tasnit-a in vazduh cu forta
eliberatoare, ca vinul cel mustit de mult.
Ce avut-a de secole calus la gura, sa
nu mai poata a spune, nici un cuvant!” (Reunirea familiei)
...
Se zicea asa odat, ca femeia-i din
barbat,
Ca ea far' de el, n~ar putea trai
vreodat,
Dar si vice versa, e adevarat!”
(Epopeea vieții)
...
„Pamantule, te rog, auzi-ma, sunt eu,
acela care,
Alaturi de celelate vietuitoare imi
duc traiul pe obrazul tau,
Te vad atata de mahnit, prin
zbuciumul albastrului involburat al apelor din ai tai ochi, din mari si din
oceane,
Iti vad durerea reflectata in
oglinzi, prin matelotii cei de gheata,
icebergurile cele- nalte pana la cer,
ce din prostia noastra, se topesc la poluri!” (Iertarea pământului)
Salvina Pasca
Să iubim
Să iubim răsăritul de soare
și asfințitul ce doare.
Să iubim fiecare zi,
alta la fel nu va mai fi.
Să-l iubim pe cel de lângă noi
chiar de-i căzut în noroi.
Cu iubire creștină să-l scăldăm,
să-i întindem mâna,să-l ridicăm.
Să iubim tot ce Dumnezeu a creat,
de la firul de iarbă, la pământ
aplecat,
la zborul păsării spre înalt.
Să iubim cast ,făr* de păcat !
Adrian Munteanu
CÂND MĂ PRIVESC ÎN TINE
Când mă privesc în tine, ce mirare!
Bizare gesturi curg necunoscute
Zidesc palate-n pulberi prefăcute
Zvârlind pe trepte semne de-ntrebare.
Mă ţin dorinţe-n glod, fără virtute
Şi patima se zbate în uitare.
O îndoială urlă şi dispare
Sub cer opac, pe tăinuite plute.
Privirea-mi este gata să aprindă
Scânteia îndoielii-n drob de seu,
Săgeata spaimei şerpuind spre grindă
Şi semnul vrajbei, furișat mereu.
Mă văd în tine ca într-o oglindă
Cu haina mea umilă. Sunt chiar eu.
Melania Cincea
68 de ani de la Rusaliile negre
Deportările
din Banat şi Mehedinţi, din vara anului 1951, reprezintă un bestial proiect de
epurare socială inventat regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat în
plină dominaţie sovietică. În urma unui plan pregătit timp de trei luni, cu
precizie diabolică, au fost scoşi din casele lor, pe parcursul nopţii de 17
spre 18 iunie 1951, fără niciun anunţ prealabil, peste 44.000 de oameni,
începând cu femeile şi bărbaţii apţi de muncă şi continuând cu familiile lor,
compuse din bătrâni de până la 85 de ani şi din copii de toate vârstele (unul
din ei, născut abia cu două zile înainte)
"După
trecerea anilor şi deceniilor, momentul prim al deportării şochează încă
memoria tuturor, poate cu o intensitate mai mare decât cei cinci ani de
detenţie care au urmat. Năvălirea miliţienilor şi activiştilor în plină noapte,
alegerea la repezeală a brumei de obiecte care puteau fi luate, transportul sub
pază la gara cea mai apropiată, aşteptarea fără termen a garniturilor de tren,
îmbarcarea în vagoanele pentru animale, călătoria în ritm de melc spre o
destinaţie ţinută secretă, în sfârşit (după multe zile şi chiar săptămâni)
deschiderea vagoanelor, coborârea în gările din Bărăgan şi transferarea
deportaţilor şi bagajelor în plin câmp sunt mii de clipe de coşmar pe care emoţia
intensă le-a fixat în amintire şi le-a dilatat până la paroxism.
Singura
consolare pentru zecile de mii de oameni a fost că nu au fost duşi în Siberia,
că au rămas în ţara lor, chiar dacă o ţară devenită vitregă, înstrăinată ea
însăşi.
Întrebarea
pe care o nasc azi mărturiile acelei tragedii naţionale este dacă deportarea în
masă a avut într-adevăr ca scop protejarea unei frontiere sensibile sau a
urmărit mai degrabă epurarea societăţii de elitele ei adevărate, devenite mai
primejdioase decât vecinătatea cu Iugoslavia lui Tito.
Dacă s-a
urmărit această epurare, atunci scopul n-a fost atins, pentru că în Bărăganul
pustiu şi sălbatic aceste elite s-au regenerat, devenind, prin câştigarea
solidarităţii, mai puternice decât înainte." (Romulus Rusan, text pentru
expoziția Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan, realizată în 2011, cu
sprijinul Institutului Cultural Român de la Berlin)
Operaţiunea Paperclip a dus în SUA
1600 de oameni de ştiinţă nazişti
Criminali de
razboi şi ofiţeri SS au căpătat poziţii proeminente în comunitatea ştiinţifică
din SUA
"Paperclip"
înseamnă agrafă de birou. Un nume inofensiv sub care se ascunde una dintre cele
mai mari minciuni ale secolului XX. 1600 de oameni de ştiinţă nazişti au fost
duşi în SUA, după cel de-al Doilea Război Mondial. Majoritatea erau susţinători
convinşi ai ideilor naziste, ofiţeri SS, lideri ai celui de-al treilea Reich şi
criminali de război. Serviciile secrete ale SUA le-au "curăţat"
biografiile şi CV-urile şi, astfel, aceştia au primit cetăţenie americană şi au
fost angajaţi să lucreze pentru armata SUA sau pentru diferite institute de
cercetare.
Faptul ca în
SUA, aceşti oameni de ştiinţă nazişti au pus bazele unor institute şi programe
de cercetare (inclusiv programul spaţial al NASA), discipline, teorii,
orientări educaţionale, oferă o perspectivă terifiantă. Sau, mai degrabă, ne
ajută să înţelegem mai bine de ce ştiinţa contemporană este atât de destructiv
orientată şi de ce educaţia este atât de defectuoasă.
Ultima
bătălie a celui de-al Doilea Război Mondial nu s-a dat pe câmpul de lupta, ci a
reprezentat o cursă disperată pentru a pune mâna pe tehnologia celui de-al
Treilea Reich. În 1945, Aliaţii se confruntaseră deja cu o parte dintre
rezultatele tehnologice ale nemţilor în domeniul militar: rachete teleghidate,
farfurii zburătoare, avioane cu reacţie. Ei se temeau să nu existe alte
proiecte secrete.
După o cursă
disperată, agenţiile de spionaj ale SUA au reuşit să pună mâna pe o cantitate
uriaşă de documentaţie ştiinţifică şi au dus în SUA sute de oameni de ştiinţă
germani, pentru a-i interoga despre cercetările şi proiectele lor. Nu era vorba
numai de tehnologie militara, ci şi de experimente de control mental, cercetări
medicale, sociale, electronice, aeronautice, de fizică atomică. Apoi, din aproape
în aproape, s-a ajuns la ideea de a-i aduce pe aceşti oameni de ştiinţă în SUA,
împreună cu familiile lor, şi a-i angaja să lucreze în cadrul proiectelor
ştiinţifice americane.
Operaţiunea LUSTY - vânătoarea de
tehnologie aeronautică
Încă din
timpul celui de-al Doilea Război Mondial, serviciile de spionaj ale armatei SUA
aveau în obiectiv, printre altele, investigaţii privind tehnologia militară
germană. Echipe speciale erau trimise pe front sau în Germania pentru a pune
mâna pe rapoarte tehnice şi ştiinţifice, arme, avioane, echipamente, inclusiv
rămăşiţele avioanelor prăbuşite, pentru a extrage cât mai multe informaţii.
Echipele de spionaj tehnic ale SUA erau antrenate la o şcoală militară specială
din Ohio. Acestora li se adăugau 32 de unităţi de spionaj tehnologic ale
Aliaţilor.
La
încheierea razboiului, în 1945, spionajul tehnologic a fost declarat una dintre
priorităţile serviciilor secrete ale SUA. Atunci a fost demarată operaţiunea
LUSTY, care se referea la exploatarea tehnologiei aeronautice secrete a
Luftwaffe (aviaţia armatei naziste). LUSTY a demarat, cu scopul de a extrage
maximul de beneficii din documentele ştiinţifice, facilităţile de cercetare şi
echipamentele aeronautice ale aviaţiei naziste. Operaţiunea avea două echipe şi
direcţii de acţiune: prima, sub comanda colonelului Harold R. Watson, fost
pilot de testare, colecţiona avioane şi arme, pentru analiza lor în SUA. Cea
de-a doua echipă recruta oameni de ştiinţă, căuta documente ştiinţifice şi
investiga laboratoarele de cercetare şi platformele de testare.
Echipa lui
Watson a recrutat rapid un număr de piloţi de testare germani pentru a
transporta aeronavele germane în SUA. În mod similar, au fost recrutaţi şi
cercetători ştiinţifici, iniţial pentru a traduce documentaţia şi a da anumite
explicaţii tehnologice. Ulterior, ei au fost "păstraţi" în SUA ca
"resursă intelectuală". Proiectul s-a extins gradat şi pentru alte
domenii, nu doar pentru aeronautică.
Oamenii de ştiinţă germani au ales
SUA
Pierderea
razboiului era iminentă pentru Germania , încă de la începutul anului 1945.
Propaganda nazistă, una dintre cele mai eficiente în ceea ce priveşte
manipularea maselor, încuraja populaţia vorbind de "armele minune"
care vor distruge armatele aliaţilor, inclusiv de celebrele rachete V2, care ar
fi făcut imposibilă apropierea oricăror avioane de Berlin. Totuşi, în diferite
cercuri, existau oameni suficient de realişti, care să aibă în vedere anumite
planuri pentru eventualitatea pierderii războiului.
În fabrica
de rachete din Peenemunde, directorul tehnic Wehrner von Braun a intuit
iminenţa capitulării, datorită ordinelor contradictorii primite de la ofiţerii
superiori SS. În cadrul unei întâlniri secrete cu apropiaţii săi, el a avansat
ideea că superioritatea tehnologică a germanilor poate fi o
"carte-blanche" pentru oamenii de ştiinţă. Negociind diferitele
resurse tehnologice şi ştiinţifice, aceştia vor putea beneficia de un tratament
privilegiat din partea aliaţilor, după pierderea războiului. În viziunea sa, ei
puteau să aleagă cui să se predea - URSS-ului, Angliei sau SUA - şi au ales
SUA. În eventualitatea unui atac asupra fabricii din Peenemunde, 14 tone de
documentaţie au fost ascunse în minele din munţi. Toată această documentaţie a
fost predată ulterior serviciilor secrete ale SUA.
Victoria
forţelor aliaţilor în Europa s-a proclamat pe 7 mai 1945, odată cu capitularea
armatei germane. La scurt timp după aceea, Magnus von Braun, fratele
profesorului dr. Wehrner von Braun, a fost trimis să contacteze autorităţile
americane şi să le informeze că mulţi dintre cercetătorii şi tehnicienii de la
staţia de rachete Peenemunde, care fugiseră după învingerea Germaniei, trăiau
în sătucurile împrăştiate în munţii Alpi şi erau dispuşi să se predea armatei
SUA.
Overcast şi Paperclip -
"Vânatoarea de capete"
150 de
oameni de ştiinţă au fost curând contactaţi şi investigaţi de serviciile
secrete americane. Toţi au fost angajaţi cu contracte (pentru început, de cinci
ani), în SUA. Primii dintre ei au început să lucreze pentru armata SUA chiar de
la jumătatea anului 1945. SUA s-a angajat să aibă grijă de familiile acestora
în Germania şi ulterior să le aducă familiile în SUA. Aşa a început Operaţiunea
"Overcast", rebotezată ulterior "Paperclip". Realizând
progresul tehnologic şi ştiinţific al Germaniei Naziste, autorităţile americane
nu au văzut decât avantaje în aducerea acestor oameni de ştiinţă în SUA. Dar
cel mai mare avantaj era, în viziunea lor, ca aceştia să nu ajungă să lucreze
pentru Uniunea Sovietică, marele inamic al Americii.
După
încheierea razboiului, a început vânătoarea criminalilor de razboi - ofiţerii
superiori SS şi Gestapo şi liderii partidului nazist. Dar în afara serviciilor
secrete "clasice" existau şi cele care "vânau capete" - aşa
cum fac acum corporaţiile care caută să angajeze oamenii cei mai performanţi. O
agenţie specială se ocupa de recrutarea cercetătorilor şi tehnicienilor germani
pentru a lucra la proiectele de cercetare americane: Joint Intelligence
Objectives Agency (JIOA), sub conducerea capitanului Bosquet N. Wev.
"Vânătoarea de capete", familiară pe piaţa muncii în ultima vreme, nu
e prin urmare, ceva foarte nou . . .
Operaţiunea
a primit numele de "Paperclip" (cuvânt care înseamnă agrafă de birou)
de la agrafa cu care formularul de imigrare era ataşat documentelor personale
ale "recruţilor ştiinţifici", acest formular fiind o promisiune
implicită a naturalizării sau acordării cetăţeniei americane. Sub auspiciile
acestui program, urmat de alte programe similare până în anii '70, peste 1600
de oameni de ştiinţă germani au fost aduşi, pe ascuns, în SUA împreună cu
familiile lor şi li s-a acordat cetăţenie. Politica guvernului SUA declara că
"naziştii convinşi" şi criminalii de război nu au dreptul să intre pe
teritoriul SUA. Din acest motiv, proiectul Paperclip a fost controversat încă
de la început şi desigur, clasificat, pentru a evita discuţiile publice.
Paperclip, între versiunea oficiala
şi manevrele CIA
Preşedintele
SUA, Harry Truman, a autorizat în 1946 demararea oficială a proiectului
Paperclip. La ora respectivă, primii 150 de oameni de ştiinţă fusesera deja
aduşi şi angajaţi în SUA. Truman a introdus un amendament privind
"inadmisibilitatea foştilor membrii ai Partidului Nazist, a suporterilor
activi ai nazismului şi militarismului". Directorul JIOA a replicat că
oamenii de ştiinţă germani erau numai formal membri ai organizaţiilor naziste
(lucru obligatoriu pentru a putea ocupa anumite funcţii importante) şi erau
politic inactivi. Convenabil, dar discutabil, în actele tuturor
"recruţilor ştiinţifici" importaţi de SUA se regăseşte - aşa cum a
reieşit după declasificarea documentelor respective din Arhivele Naţionale ale
SUA - aceeaşi formulă: "membru formal al Partidului Nazist, politic
inactiv".
Responsabilă
cu investigarea trecutului oamenilor de ştiinţă propuşi pentru angajare şi
imigrare în SUA, Agentia JIOA a finalizat cercetările pentru primul lot şi a
înaintat primele dosare Departamentului de Stat şi Departamentului de Justiţie
în februarie 1947. Reprezentantul Departamentului de Stat a declarat că
dosarele erau acuzatoare şi că toţi cei selectionaţi sunt "nazişti
convinşi", astfel că toate cererile de acordare a vizei au fost respinse.
Wev, directorul JIOA, a scris un memoriu în care avertiza asupra faptului că
oamenii de ştiinţă respectivi, dacă ar fi fost trimişi înapoi în Germania, vor
putea fi folosiţi de inamicii Americii, şi această posibilitate ar reprezenta o
ameninţare mult mai mare decât convingerile lor naziste. El se referea la
precauţiile Departamentului de Stat în termeni ireverenţioşi: "eforturile
de a lovi în continuare un cal nazist deja mort". Acelaşi personaj
considera că, după înfrângerea Germaniei, comunismul era o ameninţare mult mai
mare decât nazismul.
Nu este
pentru prima dată în istoria serviciilor secrete când conducătorii acestora,
convinşi că ştiu ei mai bine care este interesul naţional şi binele public, iau
decizii peste capul preşedinţilor SUA şi al organizaţiilor democratice. Şi în
cazul proiectului Paperclip, serviciile secrete şi-au urmat cu tenacitate scopul
propus şi au reuşit până la urmă să aducă în SUA toate persoanele vizate.
Conexiuni la vârf între CIA şi
spionajul nazist
Comandantul
Wev a decis să ocolească legea şi a găsit sprijin la CIA. După ce JIOA a
început investigaţiile pentru realizarea dosarelor oamenilor de ştiinţă
nazişti, directorul CIA, Allen Dulles s-a întâlnit cu liderul spionajului
nazist, Reinhard Gehlen şi au găsit împreună soluţia. Gehlen le-a oferit
americanilor reţeaua amplă de spionaj pe care reuşise să o infiltreze în URSS,
în schimbul promisiunii că SUA vor "importa" întreaga sa unitate de
spionaj, care urma să continue să funcţioneze în cadrul CIA.
În acelaşi
sens, Dulles a dat ordin să fie rescrise dosarele oamenilor de ştiinţă germani
pentru eliminarea tuturor elementelor incriminatoare. Importarea spionilor, dar
şi a cercetărilor "ştiinţifice" din domeniul spionajului, este o
explicaţie posibilă pentru proliferarea ulterioară la nivelul CIA a proiectelor
nebuneşti de genul ARTICHOKE, MK-ULTRA, Midnight Climax (proiecte de manipulare
mentală incluzând tehnici de interogare).
Aşa se face
că dosarele oamenilor de ştiinţă au fost "curăţate" de orice referire
la nazism şi, până în 1955, numai în cadrul proiectului Paperclip, peste 700 de
oameni de ştiinţă germani au primit cetaţenie americană şi poziţii proeminente
în comunitatea ştiinţifică americană. Mulţi dintre ei fuseseră ofiţeri SS,
membri ai Gestapo-ului, lideri ai partidului Nazist, făcuseră experimente
inumane pe prizonierii de război şi erau criminali de război. Per total,
numărul "recruţilor ştiinţifici" se pare însă că depăşeşte 1600 -
incluzându-i pe cei aduşi în SUA înainte de 1947 în cadrul altor proiecte
colaterale care au continuat şi după 1955.
Uluitor este
nu doar succesul acestor manevre, ci faptul că au reuşit să fie ascunse faţă de
opinia publică. În ciuda unor informaţii şi a unor lucrări care au apărut în
anii '70, de-abia în 1985 dezvăluirile despre acest subiect încep să facă
vâlvă. Linda Hunt scrie un cutremurător articol de investigaţie în Buletinul
Fizicienilor Atomişti (Bulletin of the Atomic Scientists) în 1985, articol în
care arată că a examinat mai bine de 130 de rapoarte asupra unor subiecţi ai
proiectului Paperclip şi că fiecare dosar fusese modificat pentru a elimina
menţiunile privind ameninţarea la adresa securităţii naţionale pe care
respectivii o reprezentau.
Figuri proeminente: trei exemple
Un bun
exemplu privind modificarea dosarelor este cazul lui Wehrner von Braun, despre
care am mai vorbit. În ceea ce-l priveste, un raport din 18 septembrie 1947 îl
considera pe acesta: "o ameninţare la adresa securităţii naţionale".
În luna februarie 1948 însă, apare un nou raport care afirmă că "nu există
nici o informaţie incriminatoare despre subiect. El nu poate fi o ameninţare
din punct de vedere al securităţii."
Wehrner von
Braun, ofiţer SS, a fost timp de opt ani directorul staţiei de rachete de la
Peenemunde şi, sub conducerea lui, au fost produse armele care au devastat
Anglia în bombardamentele din 1944-1945. În ciuda acestui fapt, el a fost
printre primii recrutaţi de SUA şi angajat de armata americană. Mai mult decât
atât, el a devenit celebru la începutul anilor '60 ca director al centrului
spaţial NASA, Marshall Space Flight Center şi este considerat
"părintele" programului spaţial al SUA.
Probabil cel
mai proeminent medic adus în SUA de proiectul Paperclip a fost doctorul
Hubertus Strughold. În timpul războiului, el a fost director al Institutului
aeromedical al Luftwaffe (aviaţia nazistă). Naziştii au realizat experimente
medicale criminale asupra prizonierilor din lagăre. Una dintre temele specifice
de cercetare medicală în aviaţie era legată de influenţa condiţiilor extreme de
zbor asupra piloţilor - în lagărul de la Dachau, de exemplu, existau anumite
camere depresurizate în care se simulau condiţiile de înaltă altitudine. Deşi
nu există dovezi care să îl lege personal pe Strughold de aceste experimente,
cariera sa de succes atestă afilierea sa, nu doar formală, la Partidul Nazist.
Trecutul
nazist al lui Strughold a fost uitat pe baza recomandărilor comandantului JIOA
însuşi. După ce a lucrat ani de zile în cadrul SAM - School of Aerospace
Medicine, Şcoala de Medicină Aerospaţială - aparţinând de Aviaţia Militară a
SUA (US Air Force), Strughold este cunoscut acum ca "părintele medicinii
spaţiale". Biblioteca de la SAM îi poartă numele şi a primit nenumărate
distincţii publice în SUA.
Un al
treilea exemplu este Erich Traub, care conducea în Germania nazistă un
laborator de cercetare privind armele biologice şi lucra sub directa îndrumare
a lui Heinrich Himmler (nr. 2 în al treilea Reich, după Hitler). Denumirea
conspirativă a acestor cercetări era "Programul de cercetări despre
cancer". Traub îşi făcuse studiile în SUA la Institutul Rockefeller în
anii '30 şi era implicat în activităţi de propagandă nazistă pe teritoriul SUA
încă de atunci. Rămas în Germania după sfârşitul războiului, a lucrat pentru
ruşi în cadrul aceluiaşi laborator care urmărea crearea de arme biologice.
Adus în SUA
în 1952 pentru a fi intervievat ca "expert virusolog" a fost imediat
racolat în cadrul proiectului Paperclip. Trecutul nazist şi implicarea sa în
rău-famatul program nazist de cercetare pentru obţinerea unor arme biologice au
fost şterse cu buretele la solicitarea unor înalţi militari. În SUA, Traub a
lucrat la un proiect extrem de controversat de elaborare a unor arme biologice
în cadrul bazei experimentale Plum Island. La numai şase ani de la angajarea
sa, el a fost numit director al centrului experimental. Aici se realizează,
oficial, cercetări asupra bolilor la animale, dar în spatele acestei faţade
este vorba de cercetări privind crearea unor virusuri şi arme biologice.
Două ramuri ale aceleiaşi organizaţii
oculte
O altă
operaţiune secretă cutremurătoare, asemănătoare proiectului Paperclip, este
Proiectul Rat Line (sau Rat Run, fuga şobolanilor) - prin care au fost
"salvaţi" ofiţerii superiori ai SS şi Gestapo, marii criminali de
război fiind făcuţi scăpaţi în America Latină şi primind noi identităţi. În
cadrul Operaţiunii Rat Line este dovedită deja implicarea lojii masonice
italiene P2 şi a Vaticanului, precum şi a grupării masonice Cavalerii de Malta.
Oficial,
Proiectul Paperclip a fost stopat în 1957, când Germania (RFG) a protestat faţă
de SUA că a secătuit-o de "resurse umane ştiinţifice". Nu s-a făcut
nici un comentariu la nivel diplomatic despre sprijinirea şi protejarea
naziştilor de către SUA.
Consecinţele
acestui proiect sunt incalculabile. Categoric, epoca pe care o trăim este
determinată mai mult de acţiunile serviciilor secrete decât de istoria
oficială. Faptul că "inteligenţele" aflate în spatele maşinii de
război naziste au ajuns să aibă poziţii proeminente în comunitatea ştiinţifică
din SUA şi în armata SUA şi-a pus amprenta asupra evoluţiei acestei
superputeri.
Cruzimea
manifestată de armata americană în confruntările militare recente şi arbitrarul
acestor războaie nu are de ce să ne mire, pe acest fundal. Pe de altă parte,
"frăţia" dintre Thule (societatea secretă ocultă nazistă) şi ordinul
american masonic Skull&Bones şi-a spus cuvântul şi, prin proiecte precum
Paperclip şi Rat Line, a dus la reunirea celor două ramuri ale aceleiaşi secte
satanice.
https://georgeanca.blogspot.com/2019/06/kyoto-prize.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu