miercuri, 26 iunie 2019

DUMITRU V. APOSTOLACHE - DOCTORUL VALERIU LUPU – medical care știe să fie medic





DOCTORUL VALERIU LUPU – medical care știe să fie medic

Munca medicului nu este nici aparatul, nici seringa, ci inima și sufletul lui bune, unde e iubire de om e și iubire de arta medicală.
IULIU HAȚIEGANU



Istoria profesiei medicale a fost dintotdeauna marcată de relațiile care s-au realizat între medic și pacient. Medicul se consideră a fi înzestrat cu arta de a vindeca, iar pacientul, ca beneficiar al actului medical, în scopul obținerii starii de sănătate.
Personalitate de primă mărime a vieții medicale și culturale vasluiene, doctorul VALERIU LUPU a avut și continuă să aibă o vastă paletă de preocupări precum: medic pediatru, publicist fervent, eseist și autor al mai multor cărți de medicină și literatură, apreciate pozitiv atât de publicul larg, cât și de specialiști.
Originar din ținuturile botoșănene, vede lumina zilei la 15 august 1945, în satul Dragalina, comuna Cristinești și și-a petrecut copilăria în satul George Enescu, județul Botoșani. Familia sa a simțit în mod dramatic conjunctura politică și socială a acelor ani. Tânărul Valeriu Lupu a fost nevoit să urmeze cursurile Școlii de Arte și Meserii Suceava (1959 – 1962) și să-și câștige existența, muncind într-o fabrică de mobilă și binale (1962 – 1966).
Cu toate acestea n-a renunțat la drumurile dificile, convins fiind că acestea duc spre cele mai frumoase destinații. Pornind de aici, nu s-a oprit niciodată din învățat. Concomitent cu munca în fabrică, a urmat cursurile serale ale Liceului nr. 1 din Rădăuți, obținând bacalaureatul în anul 1966. A simțit pe propria-i piele că drumul spre fericire presupune trei secrete: hotărâre, efort și timp. Parcă-l citise pe Dalai Lama.
Între anii 1966 – 1972 a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (pe atunci Institutul de medicină și Farmacie IașiÎ, unde a beneficiat de îndrumarea unor mari personalități medicale din învățământul universitar ieșean. Între aceștia: ASIA CHIPAIL, MARCEL BURDEA, JEAN H. SCHNEER, ALLA VÂȚĂ, NICOLAE TRIFAN, academician ION HĂULICĂ, ELENA RUSU, MIREL HAIMOVICI, GEORGICĂ SCUMPU, GABRIEL IONESCU, GHEORGHE CHIPAIL cărora le-a purtat recunoștință toată viața.
În urma concursurilor organizate după terminarea facultății, a trecut prin toate gradele de pregătire ale unui medic: intern – clinic la Clinicile de Pediatrie, Boli Infecțioase, Endocrinologie și Neonatologie Iași, medic secundar (1975) la Iași, medic principal de specialitate Pediatrie (1978) și medic primar (1991) în urma concursului susținut la Cluj-Napoca.
La terminarea stagiului de internat în 1974, i s-a refuzat accesul în învățământul superior medical ieșean. Pur și simplu, i s-a anulat concursul susținut pe motive de origine socială (tatăl aflându-se în Statele Unite ale Americii) și a fost repartizat, din oficiu, la Dispensarul Medical Todirești-Pașcani. A fost un refuz arbitrar, refuz care avea să deturneze, în mod nejustificat, un destin, o evoluție firească, o carieră. După un an de muncă la Todirești-Pașcani își va relua evoluția profesională, dar pe linie de rețea.
Și-a aprofundat continuu pregătirea de specialitate prin participări la cursurile de perfecționare organizate de Ministerul Sănătății. În decursul mai multor ani s-a pregătit pe diferite teme de actualitate (la acea vreme), de pediatrie, urgențe în pediatrie, optimizarea diagnosticului și tratamentului malformațiilor congenitale și bolilor genetice. Pe baza acestei pregătiri a coordonat activitatea cabinetului județean de patologie genetică și malformativă.
În cadrul programului OBSERVATION AND INVESTIGATION INTO GOOD PRACTICE TO EMULATE QUALITY CARE FACILITIES, a efectuat un stagiu de pregătire în Marea Britanie, sept. – oct. 1991, Powys, Cardiff, Abergavenny. Drept urmare a elaborat un studiu intitulat „Propuneri privind reorientarea și restructurarea sistemului medical din România”. Printre alte idei reformatoare propunea și regionalizarea sistemului medical românesc, ca o modalitate de descentralizare și adaptare suplă la nevoile reale ale asistenței medicale și stării de sănătate a populației în funcție de contextul socio-economic și geo-climatic.
Și totul a rămas la stadiul de propuneri. Doctorul Valeriu Lupu însă, continuă să fie o persoană conștiincioasă și deschisă către noi experiențe. Domnia sa știe că măsura valorii noastre este în cap și în inimă.
Programul de perfecționare profesională i-a fost o permanență. Așa se face că s-a pregătit pentru obținerea titlului de doctor în Științe Medicale, între anii 1991 – 1994. A susținut la UMF ”Iuliu Hațeganu” Cluj-Napoca, în anul 1994, examenul cu teza: „Caracteristicile clinico-biologice și fiziopatologice ale gastroenterocolitelor acute grave la sugar și copilul mic”, avându-l conducător științific pe profesorul dr. NICOLAE MIU (de la Clinica de Pediatrie II Cluj-Napoca). Menționăm că teza de doctorat a fost susținută în Aula Universității „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca pe data de 15 iulie 1994. Examenul a fost un succes, iar teza „evidențiază faptul că profilul electrolitic al deshidratărilor secundare enterocolitelor s-a schimbat în ultimele decenii, în sensul creșterii procentuale a deshidratărilor hipernatremice, iar studiul hiatusului anionic, coroborat cu nivelul bicarbonaților arată că doar o treime din acidozele metabolice necesită administrare de alcaline în etapa a doua a reechilibrării hidroelectrolitice. Tulburările de coagulare, ce apar în acest context, sunt mai degrabă secundare coagulopatiei de producție și nu ca rezultat al coagulării intravasculare diseminate, cum erau considerate manifestările hemoragice până atunci în tratatele de specialitate. Perturbările metabolice sunt cvasiconstante, interesând îndeosebi metabolismul glucidic și lipidic (hiperglicemia de stress și de organ mai bine exprimată la nivelul ficatului, pancreasului, rinichiului și sistemului nervos).” (Mihai Ciobanu, Nicolae Bârlădeanu și Valeriu Lupu. De la „Spitalul lui Draghici” la Spitalul Județean de Urgență Vaslui 1852 – 2010, Editura PIM, Iași, 2010, p. 128)
În întreaga activitate a doctorului Valeriu Lupu a existat unitatea dintre învățământ, asistență medicală și cercetare științifică de specialitate. Funcțiile îndeplinite de-a lungul anilor, la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, au scos în evidență faptul că medicul Valeriu Lupu este și un bun manager al sistemului de sănătate. În calitate de director, între anii 1990 – 1993, a încercat o reorientare și revigorare a asistenței medicale în staționar și în ambulatoriu, îndeosebi prin creșterea calității actului medical, asigurarea asistenței de urgență și a asistenței materno-infantile. A reușit transformarea a trei compartimente în secții de spital (neurologie, cardiologie și chirurgie pediatrică) și înființarea a două noi secții (oncologie și ortopedie și traumatologie adulți), ceea ce a lărgit paleta asistenței medicale și implicit a nivelului de competență a spitalului. A condus Secția de Pediatrie a Spitalului Județean timp de 18 ani (1992-2010), depunând eforturi pentru ridicarea nivelului calitativ al asistenței medicale din secție. A creat sectorul de terapie intensivă „copilul mare”, a readaptat schemele și protocoalele terapeutice după modelul clinicilor ieșene, a instituit „staff-ul de miercuri” cu prezentări de cazuri și referate, a elaborat, împreună cu colectivul, o serie de lucrări științifice, a organizat Conferința interjudețeană de Pediatrie, din iunie 1995, cu tema „Gastroenterocolitele acute la vârstă mică”, Consfătuirea interjudețeană cu tema „Actualități în patologia materno-infantilă” din 6-8 octombrie 2000 și Simpozionul „Actualități în nutriția sugarului sănătos și bolnav”, din 20 martie 2001, iar în calitate de iatroistoriograf și ca membru activ al Societății Române de Istoria Medicinii, a organizat Congresul Național de Istoria Medicinei (ediția a IX-a) la Vaslui în perioada 23-25 mai, 2019, în parteneriat cu autoritățile locale, manifestare considerată ca eveniment cultural al anului.
De-a lungul anilor doctorul Valeriu Lupu a format un colectiv de medici pediatri cu preocupări în munca științifică și profesională, care s-a constituit într-o adevărată ”școală de pediatrie” la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în spiritul predecesorului său, doctorul Constantin Voinescu (Dumnezeu să-l ierte!) și după modelul clinicilor universitare, fapt apreciat de renumiții corifei ai pediatriei românești: profesor dr. RĂZVAN PRIȘCU, profesor dr. MARCEL BURDEA și prof dr MARIN BURLEA.
A mai deținut următoarele funcții: metodolog județean pediatrie, președinte al secțiunii de specialitate în cadrul Autorității de Sănătate Publică Vaslui, președinte al Uniunii Societăților de Științe Medicale Vaslui (1990-1998) și președinte al Colegiului de Disciplină al Medicilor și Farmaciștilor Vaslui (1990-1994).
Recunoașterea activității doctorului Valeriu Lupu a fost făcută și prin acordarea de diplome și medalii. A fost ales membru al Societății Române de Genetică Umană în 1998, membru în Comitetul Societății Române de Gastroenterologie Pediatrică în 1996 și a fost inclus în WHO’S WHO – enciclopedia internațională a personalităților, în 2010.
Pentru doctorul Valeriu Lupu, activitatea de cercetare științifică a fost, încă de pe băncile facultății, o preocupare permanentă. Aceasta s-a concretizat prin numeroase lucrări, studii, referate și comunicări. Din 1990 susține și o prodigioasă activitate publicistică, îndeosebi în domeniul eseistic. Este autorul a 114 lucrări publicate și comunicate, între care: 78 lucrări cu caracter științific (76 în calitate de prim autor). A publicat în revistele: Pediatria, Revista de pediatrie, Viața Medicală, Fiziologia, Revista Medico-Chirurgicală, Gastroenterologie Pediatrică, Pagini Medicale Bârlădene, Medica Academica, Revista română de Hematologie, Elanul, Viața noastră, Meridian Cultural Românesc, Maramureșul Medical, Revista de Istoria Medicinei ”Victor Gomoiu” și în ziarele: Viața Medicală, Permanențe, România Liberă, Monitorul de Vaslui etc.
Doctorul Valeriu Lupu impresionează și prin publicistica constituită în volume: Știința creșterii și dezvoltării copilului (Puericultură), Editura Cutia Pandorei, Vaslui, 1996; Genetică și embriologie, Editura Cutia Pandorei, Vaslui, 1996; Îndreptar de diagnostic și tratament în urgențe la copii, Editura Cutia Pandorei, Vaslui, 1996 (în colaborare); Reflecții peste timp, Editura PIM, Iași, 2007; De la „Spitalul lui Drăghici” la Spitalul Județean de Urgență Vaslui 1852 – 2010, Editura PIM, Iași, 2010 și 2019 (două ediții, în colaborare cu profesorul Mihai Ciobanu și doctorul Nicolae Bârlădeanu); Compendiu de preocupări științifice în pediatrie, (ediție îngrijită, comentată și completată), Editura PIM, Iași, 2012; Paulescu – între știința vieții și metafizica existenței, Editura PIM, Iași, 2012-2016 (două ediții în limba română și limba engleză ; Medicină și societate – eseistică medicală, Editura PIM, Iași, 2014 (în colaborare cu Vasile V. Lupu); Mihai Eminescu – din perspectivă medicală și socială, Editura TipoMoldova, Iași, 2016 și 2017 (două ediții) și volumul Istorie, Familie, Tradiție și Dăinuire, 2018 volum de eseistică închinat centenarului Marii Uniri.
A participat activ la diferite congrese, conferințe, consfătuiri și simpozioane. Este autorul a trei cursuri de perfecționare: „Resuscitarea cardiorespiratorie la copil”, „Nutriția copilului și Patologia nutrițională” și „Urgențe în Pediatrie”.
Prin întreaga activitate profesională și științifică doctorul Valeriu Lupu a dovedit că este posesorul unei adevărate mobilități intelectuale, ceea ce i-a permis cuprinderea și aplicarea unor vaste cunoștințe în domeniul pediatriei, ca și abordarea unor probleme de perspectivă biologică și filosofică. Se spune că medicul îndeplinește o activitate demiurgică atunci când readuce la viață un om în suferință. De multe ori activitatea practică a doctorului Valeriu Lupu a fost, totodată, o formă de rugăciune în care copilul-pacient a fost analizat prin prisma valorilor de proximitate: competență, abnegație, empatie și pasiune pentru viața omului, pentru profesiunea aleasă, toate acestea fiind caracteristice firii domniei sale. L-a avut mereu în minte pe Nae Ionescu: „Gândim la credință și cugetăm la știință”. Mereu a considerat că „A crește un copil sănătos este în egală măsură o știință și o artă, dar și o datorie morală, ce revine deopotrivă familiei, medicului și societății”.
Viața și activitatea doctorului Valeriu Lupu de până acum dovedește în mod elocvent că nicio forță din lume nu-l va putea opri pe cel ce visează, pe cel ce construiește, pe cel ce iubește, pe cel care speră la o viață mai bună. Domnia sa a știut din tinerețe că trebuie să învețe sa facă, ca trebuie să știe și mai ales că trebuie să știe să fie medic. A știut, a muncit și a reușit.
Doctorul Valeriu Lupu a știut și știe să trăiască zile pline de bucurie, să viețuiască frumos în case mici dar cu ferestre către o lume foarte mare și să înflorească acolo unde a fost „plantat”. Viața domniei sale și a propriei familii are o eleganță care depășește tot ce am putea gândi noi.
Se spune că pe basarabean îl poți cunoaște după vinul pe care-l produce. Eu zic că pe doctorul Valeriu Lupu îl cunoști după reușita actelor medicale efectuate de-a lungul zecilor de ani și care l-au făcut de invidiat de confrații în profesie, iar pe publicistul cu același nume, după autenticitatea și valoarea articolelor sale, a eseurilor și a cărților publicate. Aflat în dupa-amiaza vieții, doctorul Valeriu Lupu continuă să fie un bărbat inteligent, cultivat și cu o înfățișare plăcută. Este un om fascinant, în preajma căruia simți că devii o variantă mai bună a ta.
Felicitări, domnule doctor Valeriu Lupu! Multă sănătate și noi bucurii!


Prof. DUMITRU V. APOSTOLACHE







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu