ISPRAVA TRUPULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nefireasca
dominatie a carnii asupra spiritului se explica printre altele si prin aceea ca
spiritul pare a fi „îngropat” în carne, legat de aceasta. Aceasta iese în
evidenta îndeosebi în raport cu slujirea lui Dumnezeu. Omul pare a se apropia
de Dumnezeu mai mult cu gura, cu trupul, fals, nu I se închina în duh si-n
adevar. Într-adevar, traim adesea ca si cum n-ar exista în noi spirit, suprema
treapta a desfrânarii vadindu-se în om atunci când spiritul este sufocat cu
totul si când omul ramâne doar trup si nimic altceva. „Nu va ramâne Duhul Meu
pururea în oamenii acestia pentru ca sunt numai trup” (Facerea 6, 3). Priviti
cu atentie în ce chip Îl cinstesc oamenii pe Dumnezeu: veti constata ca trupul
încearca sa o ia înaintea spiritului. La sfinti se vede ca spiritul
precumpaneste asupra trupului, fiindca acestia traiesc cu spiritul, nu vad în
lume nimic altceva decât spirit, întelepciunea, atotputernicia si bunatatea lui
Dumnezeu vadindu-se în toate. În orice fenomen, în orice lucru vad pecetea
spiritului. La oameni exista o preponderenta considerabila a trupului asupra
spirtului si ea apare în faptul ca ei recunosc doar cele ce pot fi percepute
prin simturi, nu vad – cum se spune – mai departe de lungul nasului; omul
simturilor, omul trupesc, vede lumea aproape ca si fiintele necuvântatoare,
irationale; îl lasa rece întelepciunea, puterea pururea fiitoare, bunatatea
Creatorului. Citeste Cartea Sfânta si vede în ea numai buchea. Când se roaga,
mintea îi zburda, trecând mecanic peste cuvintele rugaciunii, nu le patrunde
sensul, ignora arta rugaciunii în duh si adevar. Trupul predomina si sistemul
de învatamânt (Nicaieri nu se învata în scoala ceea ce reprezinta lucrul de
capetenie al practicii crestine: cum sa ne rugam; se învata oare undeva cum
sa-L vedem pe Dumnezeu?) Trupul va continua sa domine lumea pâna la sfârsitul
veacului, astfel încât „Domnul când va veni – sa judece lumea – va gasi oare
credinta pe pamânt?” (Luca 18, 8), ca si la oamenii lumii celei dintâi
(necredinta este isprava trupului).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 38-39.
INCAPERILE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Dupa cum
aerul dintr-o încapere se aseamana cu cel din exterior si provine de la acela,
presupunându-i în mod necesar existenta, prezenta lui pretutindeni, tot asa si
sufletul, care este suflare a Duhului lui Dumnezeu, presupune existenta
omniprezenta si atotîmplinitoare a Duhului lui Dumnezeu. Iata o paralela între
„încaperile” materiale si cele spirituale.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 390
PUTEREA CUVANTULUI
Compozitorul Arvo Part
Cuvântul
Scripturii este un cuvânt puternic. Cuvântul nostru este un cuvânt slab.
Cuvântul nostru este un cuvânt sarac. Conteaza valoarea si greutatea
cuvântului, de oriunde ar veni el. Cu sunetul e oarecum la fel. Un sunet are
putere, altul nu. Un sunet îi va convinge pe oameni, altul nu. La fel e si cu un
cuvânt, cu o limba sau cu o informatie oarecare, concreta, orice nume ar avea.
Totul este una. Totul în aceasta lume are aceeasi obârsie. Important este care
e relatia cu acea obârsie. Soarele straluceste peste noi toti, indiferent ce
lucruri groaznice ar putea face o persoana sau alta. Nu putem sa stabilim
restrictii pentru soare din aceasta pricina. Si soarele este totusi un lucru
foarte mic în univers. Aceasta asemanare este foarte îndepartata, însa si
foarte puternica.
Compozitorul
Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de
Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 84-85
CURATAREA POMULUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un
gradinar, când curata un pom – un mar sau altul asemenea –, îi taie vlastarii
si ramurile netrebuincioase, care vlaguiesc pomul de puteri si opresc roadele
din cresterea lor sau care pot sa-l si usuce, de nu vor fi taiate dintru
început. Tot omul este asemenea unui pom si dinlauntrul sau, din inima,
întocmai unor cioturi si unor lastari, se ivesc gândurile cele rele, poftele
necurate, mânia, rautatea, iubirea de argint, hotia, minciuna, viclenia,
lacomia, cârtirea, hula si toate celelalte, dupa cum zice Hristos: „Din inima
ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânari, furtisaguri, marturii
mincinoase, hule” (Matei 15, 19). Precum gradinarul curata un pom, taindu-i
ramurile si cioturile netrebuincioase, pentru ca acestea sa nu strice pomul
când vor creste, asa i se cuvine oricarui crestin sa-si curete inima si sa taie
din e a cugetele rele îndata ce vor începe sa iasa din inima si sa se arate,
pentru ca nu cumva, crescând ele, sa pagubeasca omul launtric si duhovnicesc.
Asa precum cioturile si lastarii netrebuinciosi, crescând din pom, îl
secatuiesc de vlaga si astfel îl fac neroditor, iar mai apoi îl si usuca,
întocmai si gândurile rele, de nu sunt taiate de la început, ci li se îngaduie
sa creasca, îl aduc la istovire pe omul cel launtric si duhovnicesc, îl fac
neroditor si îi preschimba sufletul într-o ramura uscata, iar mladita uscata se
va scoate afara din via lui Hristos (Ioan 15, 6). Sfârsitul unui asemenea
suflet este arderea, dupa cum zice si Scriptura: „Iata, securea sta la radacina
pomilor si tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca în foc”
(Matei 3, 10).
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 178
TAIEREA VOII
Avva Dorotei
Si precum
omul mergând pe drum si aflând un bustean, si înlaturându-l mai face o parte
din drumul lui, asa e cu cel ce înainteaza taindu-si voia lui. Caci taindu-si
voia lui câsiga despatimirea si, prin despatimire, vine cu Dumnezeu la
desavârsita nepatimire. El poate, pe o scurta distanta de drum sa-si taie zece
voi. El vede ceva cu gândul si spune: „Ia seama acolo”, iar el zice gândului:
„Nu iau seama”; si-si taie voia lui. Caci nu ia seama. Iarasi, afla pe unii
care îl clevetesc si gândul îi spune: „Zi si tu cuvântul acesta”. Si el îsi
taie voia si nu-l zice. Si iarasi îi zice gândul: „Mergi întreaba pe bucatarul
ce fierbe”. Si nu merge, si-si taie voia lui. Vede iarasi ceva si gândul îi
spune: „Întreaba cine a adus aceasta?”. Si el îsi taie voia si nu întreaba. Si
taind-o asa mereu, ajunge la obisnuinta de a o taia, si începând de la cele
mici ajunge sa taie cu liniste si cele mari, si asa ajunge nici sa nu mai aiba
peste tot voie. Si orice i s-ar întâmpla îl lasa linistit ca si cum i-ar fi
propriu. Si astfel, fara sa voiasca sa faca voia lui, se afla facând-o
întotdeauna pe aceasta. Caci neavând ceva al sau, tot ce se face e al sau. Si
asa se afla, cum am spus, neavând o împatimire, si din despatimire, cum am
spus, vine la nepatimire.
Avva
Dorotei, Filocalia, vol. IX, traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Ed.
Humanitas, Bucuresti, 2009, p. 433
DELICATESE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nu iubi
darurile mai mult ca pe Daruitor, nu iubi hrana stricacioasa mai mult decât
hrana nestricacioasa – preacuratul Trup si Sânge al lui Hristos, fiindca sunt
unii care iubesc delicatesele lor mai mult decât aceasta hrana cereasca,
nestricacioasa, de viata facatoare.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Spicul viu sau ganduri despre calea mantuitoare, traducere
de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 131.
STRALUCIREA DUMNEZEIASCA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Soarele da
lumina. Soarele Ratiunii dumnezeiesti straluceste neîncetat în sufletele celor
alesi.
Dumnezeu salasluieste întru sfinti, în chiar numele lor, în chipurile lor. Daca le vom folosi chipurile cu credinta, vor face minuni.
Da-mi, Stapâna, Doamna, inima simpla si curata, încredere fiasca, daruire si dragoste fata de tine, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 362
OCHIUL INIMII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum în
lumina soarelui putem vedea si aerul, si pamântul, si apa, tot ce se afla în
vazduh si pe pamânt, asijderea si-n lumina Soarelui imaterial putem vedea cu
ochii inimii lumea duhurilor, a îngerilor, a sfintilor, pe Maica Domnului, pe
patriarhii biblici, prooroci, apostoli, ierarhi, mucenici, cuviosi, toti
sfintii; îi vedem cu ochiul inimii (prin credinta), întocmai cum vedem cu ochii
firesti realitatile lumii senzoriale. O inima simpla si curata poate vedea, de
pilda, cu ochiul launtric chipul Maicii Domnului ca si cum ar vedea cu ochi
trupesti oricare alt obiect.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 418
GREUTATEA TRUPULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Sufletul
este puternic, de aceea si poate „tine” greutatea trupului; acesta însa este
neputincios, îl poate doborî lesne materia, chiar daca este de o obârsie cu el.
Prin comparatie, si Dumnezeu, Care este duh, tine tot universul, ca si când
n-ar fi, „cu cuvântul puterii Sale” (Evrei 1, 3), iar sufletul omului, cu
binecuvântata de Dumnezeu usurinta, îsi poate supune trupul sau, ba chiar si pe
al altora, cu duhul (precum vedem ca fac sfintii). El face ca, în timpul
rugaciunii, cuvintele acesteia sa se prefaca lesne în duh. Omul trupesc însa se
supune la fiecare pas materiei trupului si se împiedica în litera rugaciunii,
nefiind în stare sa o prefaca în duh, fiind el însusi doar trup. Duhul sfânt si
curat al rugaciunii nu poate fi patruns de duhul necurat, captiv al trupului.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 49.
NEMURIREA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Dorul de
nemurire arde în sufletul fiecarui om. Fiecare tânar, mai ales, doreste sa
realizeze în viata lucruri mari, lucruri bune, care sa înfrunte timpul si sa
cucereasca eternitatea. Nefericita ar fi viata noastra de fiinta cugetatoare, care
aspira, care gândeste, care iubeste, daca viata s-ar reduce doar la atât cât ne
da pamântul, daca nu ne-ar astepta cerul, infinitul, nesfârsitul, stralucitul
locas plin de lumina, de slava si de frumusete negraita. Privesc uimit în
adâncul eternitatii, în adâncul vietii vesnice care-mi sta în fata. Acest adânc
m-ar înfiora, m-ar înspaimânta daca nu as cunoaste ca Dumnezeu este Stapânul,
ca Iisus Hristos este Domn peste Cer si pamânt, peste timp si eternitate.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 135
CASA CRESTINULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Orice casa
de crestin închipuie casa cea necuprins de mare, universul, cerul si pamântul,
în care salasluieste Domnul. Iata de ce întâlnim în orice casa de crestin
chipurile Mântuitorului si Maicii Domnului, care cheama la rugaciune pe cei ce
vietuiesc în acea casa si care vin cu evlavie înaintea Lor.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 382-383.
MERSUL OMULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum mama
îsi învata copilul sa mearga, ne învata si Domnul sa credem în El cu credinta
vie. Mama îsi pune copilul pe picioare, îl lasa sa stea asa, se îndeparteaza de
el, apoi îl cheama sa vina la ea. Ramânând singur, fara sprijinul mamei,
copilul începe sa plânga, vrea sa se duca la ea, dar nu încearca, de frica sa
faca primii pasi, pâna când se hotaraste sa paseasca si cade. Întocmai ca o
mama, Domnul îl învata pe crestin sa creada în El, credinta fiind ca si mersul
(credinta – cale duhovniceasca). Credinta noastra este firava, lipsita de
experienta, întocmai ca un copil care învata sa mearga. Domnul ne lipseste de
sprijinul Sau, lasându-ne pe seama diavolului sau a feluritelor necazuri si
suparari. Ceva mai târziu însa, când avem mare nevoie de ajutor ca sa s capam
de ele (când nu simtim nevoia mântuirii nu suntem gata sa mergem la El), parca
ne-ar îndemna sa ne îndreptam catre El (si trebuie, într-adevar, sa o facem)
dupa ajutor. Crestinul îsi da silinta sa faca aceasta, „da drumul” ochilor
mintii (asa cum copilul îsi da drumul la picioare), încearca sa-l vada cu el pe
Domnul, dar inima care nu este obisnuita sa-l „vada” pe Dumnezeu se teme sa-si
faca curaj, se împiedica si cade. Vrajmasul si stricaciunea pacatului pe care o
avem de la nastere închid ochii inimii care încerca sa vada, tinându-l pe om
departe de Dumnezeu, facându-l sa nu poata înainta. Domnul îi este totusi
aproape, gata sa-l aduca la Sine, sa-l cuprinda chiar si în brate, numai sa
vina la El cu credinta; si atunci când, straduindu-te, reusesti sa-L vezi pe
Domnul cu ochii inimii, El îti întinde o mâna de ajutor, ca si cum te-ar lu a
în brate si ti-ar alunga vrajmasii. Atunci simte crestinul îmbratisarea
Mântuitorului Însusi. Slava bunatatii si întelepciunii Tale, Doamne! Asa cum,
atunci când esti strâmtorat de diavolul si de toate necazurile trebuie sa vezi
îndata ca înaintea ta sta Sânul iubitor de oameni al Mântuitorului tau, cauta
cu îndraznire la acest Sân parintesc, ca la o nesecata comoara de bunatate si
darnicie si roaga-te Domnului, din toata inima, ca sa ne faca si pe noi partasi
acestui nesecat izvor de bunatate si ajutorare duhovniceasca si îndata ti se va
da ceea ce ceri. Principalul este sa ai credinta sau vedere a inimii catre
Domnul si speranta ca vei primi de la El ceea ce Îi ceri, ca de la un Atotbun.
Asa este! Experienta ne-o arata. Asa ne învata si Dumnezeu, adica sa
recunoastem ca fara El suntem de o neputinta morala fara seaman si, cu zdrobire
de inima, sa mentinem duhul nostru într- o necontenita dispozitie rugatoare.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 42-43.
T R U P U L
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Trupul
nostru este cu samânta pacatelor în el, cu viermii, adica cu placerile, cu
pacatele noastre cele întunecate. Si atunci când noi murim ce apare în trupul
omului? Viermii! Trupul nostru devine hrana viermilor, apoi dispar si acestia
iar trupul devine pamânt curat. Trecând prin moarte, trupul s-a purificat, s-a
usurat de pacat si a devenit pamânt curat, frumos mirositor.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 132
CASA DE VACANTA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Doamne, fac marturie înaintea Ta
ca energia si sanatatea, vigoarea fizica
si spirituala nu pot fi obtinute traind tot timpul într-o casa de vacanta sau
în padure, ci la Tine, în biserica si mai cu seama în timpul Liturghiei si prin
Datatoarele-de-viata Tale Taine! O, suprema fericire a Sfintelor Taine! O,
viata izvorâta din Sfintele Taine! O, negraita dragoste a dumnezeiestilor
Taine! O, minunata si vesnica pronie dumnezeiasca, cea care dai mântuire si
îndumnezeire prin Sfintele Taine! O, preînchipuire a vietii vesnice prin
Sfintele Taine!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 260
SUSURUL APEI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum curg
râurile catre mare, curg sufletele oamenilor catre Dumnezeu.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 444.
TARIA LUMINII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum în
lumina soarelui putem vedea si aerul, si pamântul, si apa, tot ce se afla în
vazduh si pe pamânt, asijderea si în lumina soarelui imaterial putem vedea cu
ochiul inimii lumea duhurilor, a îngerilor, a sfintilor; pe Maica Domnului, pe
patriarhii biblici, prooroci, apostoli, ierarhi, ucenici, cuviosi, toti
sfintii; îi vedem cu ochiul inimii (prin credinta) întocmai cum vedem cu ochii
firesti realitatile lumii senzoriale. O inima simpla si curata poate vedea, de
pilda, cu ochiul launtric chipul Maicii Domnului ca si cum ar vedea cu ochi
trupesti oricare alt obiect.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 418
GOLICIUNEA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca unui
om dezbracat îi este rusine de sine însusi, dar si ceilalti se rusineaza de el
si-i întorc spatele. Asemenea se întâmpla si cu sufletul care nu s-a acoperit
cu harul Domnului, întrucât nu-l are. Satana, vrajmasul nostru, ne-a despuiat
ca un tâlhar, smulgând de pe noi haina harului lui Dumnezeu si a mântuirii. Din
aceasta pricina, stramosii nostri, dezgolindu-se prin viclenia lui, si-au
cunoscut goliciunea pe care n-au vazut-o înainte de cadere si au început a se
rusina de sine, ceea ce a fost dovada si marturie a goliciunii lor launtrice.
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vazându-ne goliciunea, de la care Dumnezeu si
Îngerii Lui îsi întorceau fata, S-a milostivit de noi si a venit pe pamânt la
cei despuiati, saraci, slabanogi si calici si S-a îmbracat în trupul nostru,
facându-Se asemenea noua întru toate, afara de pacat, ca sa ne spele cu sângele
Lui pe noi, cei goi, întinati si spurcati si ca sa ne îmbrace în haina cea
curata a dreptatii Sale si sa ne înfatiseze în acest chip înaintea
preacuratilor ochi ai Parintelui Sau Ceresc. Prin credinta, acest sfânt vesmânt
i se da fiecaruia la Botez. Cel care îl pazeste, luptând împotriva vrajmasilor
ce se ridica nevazut asupra noastra si vor sa ne dezbrace iarasi,
pricinuindu-ne ocara si rusine înaintea Domnului si a Îngerilor Lui, acela
fericit este, dupa cum zice Domnul: „Fericit cel ce privegheaza si-si pastreaza
vesmintele, ca sa nu umble gol si sa se vada rusinea lui” (Apocalipsa 16, 15).
Caci, vazându-l îmbracat în haina Fiului Sau Unul-Nascut, Tatal Ceresc îl va
recunoaste pe unul ca acesta si îl va primi ca fiind al Sau si îl va face
partas la mostenire dimpreuna cu alesii Lui, ducându-L în palatul slavei Sale.
Iar de va pierde cineva prin nepasare si prin lenevire acea porfira sfânta si
astfel se va arata dezbracat înaintea Domnului si a alesilor Sai, atunci nimic
altceva nu-l va însoti decât rusinea si ocara cea nesuferita, caci, gol fiind,
îi va fi rusine lui de sine însusi, dar si Dumnezeu, dimpreuna cu cei alesi ai
Sai, se va rusina de goliciunea lui si îsi va întoarce de la acela ochii Sai
preasfinti si se va lepada de el ca de unul ce nu este al Lui. Pacatosul cel
orbit nu-si vede goliciunea, întrucât nu are deschisi ochii sufletului sau si
de aceea nu se rusineaza, asa precum si omul care doarme sau care e orb nu vede
goliciunea sa trupeasca si de aceea nici nu-si simte batjocorirea. Însa o vede
ochiul cel atotvazator al Domnului si se leapada de un suflet ca acesta. O va
vedea si sarmanul pacatos atunci când se vor deschide cartile sfaturilor si gândur
ile tainice ale inimilor omenesti se vor da în vileag întregii lumi. O va
vedea, dar îi va fi atunci spre cea mai mare rusinare, ocara, necinste si
nenorocire. Daca ne rusinam a sta goi înaintea câtorva oameni si, neputând
suferi aceasta, fugim sau ne acoperim cu ceva, atunci pentru suflet va fi o
rusine si o ocara cu mult mai nesuferita sa stea dezgolit si, pe lânga aceasta,
întinat si pângarit, în fata întregii lumi, înaintea Îngerilor si a oamenilor,
a alesilor lui Dumnezeu si a Însusi Judecatorului celui Drept. Un suflet ca
acesta va dori negresit sa se ascunda în crapaturile pamântului, în întuneric
sau chiar în iad, fiindu-i cu neputinta sa îndure rusinea si ocara a toata
lumea si mânia dreptului Judecator, însa nu-i va fi cu putinta. O, cât de fericit
este acela care-si cunoaste înca de pe acum acea goliciune napastuitoare!
Astfel, el se va rusina de sine si, prin credinta, îsi va cauta haina la
Hristos, Care îl îmbraca în vesmântul mântuirii pe tot omul ce crede în El si-l
cere de la Dânsul. Aceasta întâmplare ne învata sa ne cercetam sufletul spre a
vedea daca nu cumva e gol si astfel, prin credinta, sa cautam si sa cerem haina
pentru el de la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru ca în ziua aceea sa nu ne
înfatisam goi înaintea Domnului si a Sfintilor Lui si sa nu ne acoperim cu
rusine.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 194
UMEZEALA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca de
vreme ce pamântul n-are umezeala, nimic din el nu rasare, desi semintele sunt
puse în tarâna. Asa este si inima omului: chiar de va auzi cuvântul Domnului,
ea nu va putea sa creasca rodul vrednic de acest cuvânt daca nu va avea în sine
umezeala harului lui Dumnezeu. De aceea avem porunca sa ne rugam cu osârdie
pentru a o primi: „Cereti, cautati, bateti”, graieste Domnul (Matei 7, 7). Prin
aceasta suntem încredintati ca ni se cuvine a ne ruga lui Dumnezeu cu sârguinta
si a cere har de la El, ca sa ne dea „urechi sa auzim” Cuvântul Lui si „inima
sa întelegem” voia Sa (Isaia 6, 10). Fara acestea nimic nu vom putea, caci avem
o inima stricata pâna în temelie, astfel încât, chiar de am auzit Cuvântul
Domnului, nu ne este cu putinta a-l pricepe si a-l adânci în inima, iar de l-am
înteles, nu-l putem face; de aceea, în fiece clipa avem trebuinta de harul lui
Dumnezeu, care ne este ajutator în fapta buna cea lucratoare.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 108
MIEZUL INTELEPCIUNII
Compozitorul Arvo Part
Pauza nu
este un oarecare procedeu sau efect ce tine de forma. Dincolo de pauza sta
vesnicia. Este pâinea spre fiinta care ne este de trebuinta pentru a ne opri,
pentru a cugeta, pentru a cântari cuvântul pe care l-am spus. Sau cuvântul pe
care îl vom spune… pe care poate ca nu trebuie sa-l spunem. Si aceasta este o
pauza. Pauza este concentrarea tuturor puterilor; în întelesul sau desavârsit
este miezul întelepciunii.
Compozitorul
Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de
Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 67
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu