„Poem despre frumusețea amurgului”
~*~
Amurgul acesta, care,
într-o-mbrățișare,
Mari depărtări apropie,
Pe care amândoi îl contemplăm cu
uimire
În frumusețea lui cea mai presus de
fire,
Ocru-arămiu e, ca penetul de magică
dropie.
E brodat cu mătăsuri delicat
sângerii,
De parcă ar fi trecut prin zariștea
lui
Fluturi răniți, gingași războinici ai
nopții.
Să-mi spui, iubite, să-mi spui –
De ce,
Dimpreună cu noi privind asfințitul,
se înfioară –
din rădăcini până la ultima frunză –
mestecenii?
Amurgul acesta, de-ar fi spre
degustare,
Gust rafinat ar avea, de adumbrite
cireșe amare.
De-ar fi să-l risipească zefirul, ar
ajunge la noi
Miresme primăvăratice de liliac,
iasomie, caprifoi…
Spre ascultare de-ar fi, negreșit
amurgul acesta
Ar cânta dumnezeiește la vioară,
Până ce toate lacătele beznei s-ar
sfărâma,
Până ce s-ar izbăvi lumea și s-ar
lumina…
Mestecenii știu, făpturile lor albe
se înfioară!
~*~
(din volumul Clipa de grație, Ed.
Eikon, Buc., 2016)
Mihaela Malea Stroe
https://lapasprinbrasov.ro/poem-despre-frumusetea-amurgului-de-mihaela-malea-stroe/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu