MERE PADURETE 56 - (necorectat/necenzurat) De ce nu-L intrebi pe Dumnezeu?

 

Nu se renunță niciodată la indentitate și la al neamului credință-conștiință.

MERE PADURETE 56

 

     - De ce nu-L intrebi pe Dumnezeu?

     - Între noi n-a exista care-i smeul care-i leul? E o nebunie întreagă, când se ceartă cu Daria frații ei. Parcă s-ar bate toca, în turnu bisericii, urmată de trasul clopotelor de incendiu/vreme grea. Iar din suflet, în colțul ochilor dau lacrimi ca din Lancrâm, pentru durerea și rațiunea comunistă care-i întrezicea spiritual pe Lucian Blaga național-monumental, cu un zâmbet mare care da bucuria României profunde și crede: intregite mare, în firescul de hotare, în dreprul de a fi, în veșnicia filozofiei și poeziei învierii. în Fără sfârşit de Ben Todica, versuri ADRIAN BOTEZ, totul parcă-s cuvinte încrucișate, în crudă realitate candidat la fericire, pentru a fi lapte și miere, iubire. în Mere Padurete ca o incoronare a unei iubiri la noi totul e artă, e la modă și o tradiție. Elize Stan e cu tata din Sibiu. Lucreția Ciobanu a avut o viață exemplară, în cântarea populară a cântat pastoral; s-a născut în Zbârcea. Eram pe la 1243, când năvăliseră și, în voevodatul Sâmpetru tătarii și Mira și Miru nepieritori, își dovediseră vitejia coborând din cetatea de deasupra Fundăturii, cu tunel de comunicare, în Almaș, Aghireș, Dâncu și Dăbâca lui voevodu Gelu care dădèa lupte adevărate, înțelegând, că doar uniți sunt neânfrânți acești nemuritori. Vica era internată ca să nască pe Daria și eu ca să-i fac norme lui Vica eram la împrăștiat îngrășăminte chimice peste holde și deoparte, mai terit a hotarului eram eu și Reghina, o femeie cu fața mai țigănoasă, dar aspectoasă, pe care o tăvălii, fără rușine, în holdă ca să mă trezesc, că-n pântecele ei îmuguri ce era de așteptat. În anii me răi/buni vin și trec, îi petrec, că unde pleci, că dacă pleci, ia-mă și pe mine, Ben. Unii-s cu hai fă bine și râd de tine, dacă nu le ripostezi și nu pui punct, că-i corect ca să termine cu batjocura lor (se răstește Marin cu ho, că-i destul no ca până la Mărășești, că nu merge ca rața prin lobodă, că nu prazi ovăsul pe gâște). Cel mai mare dar dat de Dumnezeu, omului, e viața,  cum se zice, în filmul Mihai Viteazul. Noi nu trebuie să înghițim rușiea, pànă la sfàrșitul veacurilor, vorba lui Mihai Viteazu, că românii, vorba lui Mihai Pătrașcu, bine intenționat și bine informat asupra ce are de înfăptuit, ca să rămànă de a pururi de pomenire, luptând contra vrăjmașului neamului și țării. Faptele noastre sunt demne de străbuni, de chemarea străbunilor cu dragoste de adevăr și de viață, cu  inimă și suflet ca natura naturii firii și cugetării lui sincere, tenace și ițită, așa cum ne știi și vezi, dragule Ben, în curaj și bărbăție autentic-mioritică, carpatică, arhi-cunoscută de la Tamira Burebista și Decebal citire încoace, dușmanii noștri, căzând ca copacii pădurii sub secure, răul nerăbdător fiind tăiat cu sârguință din rădăcină. Capul ne mai stă pe umeri, dragule! Noi trebuie să dovedim, că suntem pro-victorie, noi fiind noi înșine. Tot Mihai bravul a rostit, că de vorbe și promisiuni-minciuni, noi suntem sătui. “Fără sfârşit”. Iată, cum, ni se dezvăluiește... Am fost, în vis fabulos și fantastic, rămân necontrolat și sunt de domeniul senzaționalului, dar acuma știu, că doar visez, însă, chiar dacă, în realitate, nu-i ce fac, dar gàndesc astfel cu simțămintele, dar ce s-a mai întâmplat, doar prin moarte suntem incredibili, că altfel sincer nu ne permitem, că nu suntem grozavi, că doar vorbele-s de mine. Mama mea-i floarăreasă, fata pădurii, vedeți: Căutând după mere, dar ce zic, că nu povestesc bine, in Mere Pădurețe, nu mă grăbesc nici s-o fac, să vă povestesc, cu haz, cu...cu tâlc, să înciotric, încovrig, îmbârlig... Eu am o lumină un har cu semnificații... În casă la mine venea și pentru televizor și pentru că, îi plăcea ca și cum să mă viziteze ar fi fost obligatoriu. Ceva se întâmplase cu hornarul, coșarul, Ciupe Alexandru a lui Gheorghe-Pierdutu (pierdutu, că toamna a mers la târgu de vite de la Bobâlna și a fost găsit doar primăvara, în Ponoroaia) și era și a lui Ilișca "chiloți de tablă", cum îi ziceau copiii, micii bolunzi a satului, așa cum ziceau și lui Letu, în Sâmpetru și, Domnișoru, unuia Nichita Oliver, în Osoiu etc. Reghina, Regina, nu era așa frumoasă, dar trebuia să zic și eu ceva, în plus? Află Alexandru, că Regina era groasă, însărcinată și găsi, rătăcitul aiesta ca la noi la nimeni, de, de ponos și se spànzură, veni, în acea seară oficialul  Cristea Octavian, cuscru lui. Reghina, veni cu un capăt de țară la mine și-mi spuse leliță, dar nu cumva eu și Vica, să povestim, în sat ce ne-a spus, să nu-l facem cumva de rușine și să spunem, că Ciupe Alexandru, cuscru lui, că s-a spânzurat, dar Reghina n-a recunoscut și l-a înmormântat cu prohod. Aici era pozna și mirarea. Avea musca pe năframă, c-avea capul ca să poarte năframa pentru a nu o ploua-n gât…, de. Nici acuma n-am un rezultat bun. Ce face Ben drăguțul? Ca nu mi se deschide Mere Padurete 55. Sunt disperat, că nu știu ce se petrece, în neregulă, Ben? Ce face distinsul, Ben?

     - Poate nu ai destula memorie in telefon. Trebuie sa stergi din vechituri ca sa eliberezi spatiu – probabil. Vezi un specialist.

     - Aceeași cacealma și nici un rezultat. Ce face, Ben? Mă îngrijorează Ben. Nu știu ce mai face. Vica, că știți, că nu știți, ea era parcă la munca câmpului, dar ea avea complexe, era cu multe valențe și ea avea menirea, darea și ținea la mine și vroia de la mine tot mai mult vroia de a fi împreună și-i simțeam iubirea, cum și, tu, Ben o aveai pe Ming, cu viața ei asiatică mai bună doar împreună, cum cântă și Alexandra Ungureanu (ea era clar că nu-i nimeni de neânlocuit, numai Vica era de neânlocuit, că ea era de iubit fără s-o dea, în bară, că era, se gândea la mine permanent și nu zicea:

     - "Lasă-mă, în pace.". Era o cinstire cuvenită a femeii și doar Vasil Rebreanu, în Țiganca descria fenomenul care, în dragoste prindea viața artistică, și era pătrunzătoare și emoția ca o nădejde eroică și plină de plăcere copilărească se simțea personal prin toți porii simțind prezența vie a lui VICA. Era o imagistică ca-n filme și asta e moștenire. Eu nu pot lectura capitolul 55. Ce se întâmplă, Ben?

     - Dute la un specialist in telefoane.

     - Lanul avea splendoare și miros de verde, o plăcere, ne deschidea sufletul cu providență către rai și viața-mi era un mai de femeie-zee. Avea un sălbatic a plăcerii. Doar cei care au trăit și emoția celuilalt, a femeii care avea farmec, dăruindu-se, știa ce-i viața, o simțea, simțea împărăția lui Dumnezeu pe pământ, simțea comuniunea a două ființe care se contopesc unul, în altul, cu rază de speranță, de endrofine care-i unește, se intrăpătrund unu-n altul, se fac unul, se sfințesc, unul prin altul cutremător și plăcut, în acele momente de dulce aducere aminte și-ar da și viața. Și de fapt asta era superbul tinereții, cu fundament, o asumare, o grijă remarcabilă, că nimic nu era vulgar, aici fiind fericire și pocăința bărbatului, un superb și candid, în frământare cu respirație regulată, incredibilă, sportivă, responsabilă, topică cu suculența și esență de a fi minunată, în lumina care punea în valoare umanul și viralul, oferta vie, în lumina remarcabilă, pentru rod vrând să rezulte autentic sens, normal provita și firesc făcând un singur trup omenesc, așa cum, își'joară după vrerea și plăcerea lui Dumnezeu, în fața altarului. Am și eu necazul meu, Domnule prof. Dan Șalapa, dumneata poți intra, pe blogul lui Ben Todică, că mi-a apărut capitolul 55, din Mere pădurețe, că mie nu mi se deschide ca să-l citesc, Dumneata, domnule profesor reușești să mi-l trimiți ca atașament PDF? MULȚUMESC. cu bine, DOAMNE AJUTĂ! În ce pruvește pe Regina, pinguina, struțul cu capul ascuns, în nisip e fictiv, în strategia de luptă era dată naibii. Un moment mai bun, deosebit, nici, că se putea. Lucrarea era tot atât de importantă c-avea înzestrare de la mama natură, cum scria și Emil Zola care descria de marcă aducându-și aportul. E prostesc cum scriu eu, dar tu mă lauzi, prietene. Vica e un reper. Era hotărâtă. Ca femeie își avea riscul ei. Prin Vica eram rațional și emoțional, mă redescoper, mă agăț de ce-i frumos, național, în monumental, că eram ca artist sunt optimist și uluitor de deștept ca doamna Bușulenga care se călugărește, în culori de neliniște. Vă pup pe suflet ca poet al neamului-patrie lumba română, antrenat și cu îndemână. Ni s-a năzărit am scris pe barba ta și la tezele admirate de profesorii mei, că nu eram catolic ca famfaronii, un italian-marfă nemțească ca președintele cu baftă s-ajungă președinte, că ne luminează ca Păunescu / Vadim, /Barbu-minunați. Mircea Dinescu la Cetate, pe Dunăre, era ce a ajuns și avut noroc. La spitalul din Neamț nici acuma menejmentul n-are noutăți, România dizain, te iubesc! Doar poveștile frumoase ne-aduc mai aproape. La spital incendiu ca la colectiv. Nimic nu-i fain și nici pe bune. Lumina lui Hristos, acel luceafăr care, în adevăt și prin viață, nu apune niciodată.

     - "Stai și spalăți vasele și apoi hai și vorbește cu mine".

      - Depășit de situație. Între ciocan și nicovală. Ilegalități cu grămada ca la noi, după vechea tradiție nelegală. Fiecare avem un plan, că suntem aparte. De ce s-ar mai trage mâța de coadă? La ce-i bun omul dacă-și pierde sufletul și face răul, ceea, ce nu se dorește, că ne năpăstuiește ca, în bătălia de la Țiganca, chiar dacă nu-i bună nici enervarea, în lumea asta, trebuind să ne rupem de firea veche, pentru a ne întâlni cu binele și cu bucuria, după cum zice și Teodor Bakonschi (pandamia ce face, cu ce intenții, cu ce nimicuri banalizând viața, tot omul sfințându-și locul, nu-i așa?)

     - Omul trebuie sa se rupa de vechile naravuri, asa cum zici si sa devina oaie sau bou de injugat.

     - Cum am fi mai buni, decât suntem, trebuind să știm cum și ce-i de făcut?

     - Asta e noua linie a partidului globalist. Nu trebuie sa ti se de-a raportul, nu trebuie sa stii ci sa sari atunci cand te loveste biciul.

     - În scris găsesc o rază de speranță al unui Hristos a înviat distinct și deosebit (dar ce-i la Țiganca? A fost o bătălie cruntă, în al doilea război mondial, pentru Eliberarea al Basarabiei.

     - Tu, ești înainte de de toate ca Eusebiu Cămilar un spiritual, soț a lui Magda Isanos.

     - Noi ce etalăm. Asupra ce ne aplecăm ca ce să vedem (oi până la 200 noi le ținem, dar de la 200 de oi, în sus, ne țin ele pe noi, cum se zice. Ceva crocant, în formulă sclipitoare și superioară, cu impexabil: nobil, util și durabil de care ne putem bucura, în raiul ce-l am. Papa Francisc a plâns la moartea lui Maradona, în alegerea cea bună. Știi de asta părinte? Pe ateu de ce să-l convingi, dragule? Știm ce-i lucru bun, c-am iubit mult pe Vica (ce-i eliberarea de feromoni?) Mai mult ca oricând se adeverește: fă bine și așteaptă rău (și de ce zic aiest lucru: unul găsește doi puiuți de urs și pentru că, îi salvează este amendat. Care nu vrea familie și să se antreneze ca gospodina Simona Halep și dacă plouă și ea are 100 metri de gânduri de parcurs frumos cu ce și pentru ce are să se întâmple, că dragostea are propria cale către Dumnezeu și adevăr, un mișto a vieții. Am luat plasa. Nu lucru la nici o revistă degeaba ai pielea de gănă. Ce-i fe mob ion, pentru ce tic, tac? Era irezistibilă și eficientă, Vica. Că n-am parte de somn, nu-s răsfățat de somn, dar, în mod legal pe cine înteresează de suferința mea? Stupid zilnic au loc accidente și mor oameni, dar cine-și dă seama de acest imposibil, eveniment rutier, nenorocire; apoi auzi:

     - "Asta vrea să plece de la mine"și bărbatul s-aruncă-n gol de la etajul 4 (e vorba de consum de droguri și alcol și ea a beneficiat de curvușag, preacurvie? Totu-i îngrijorător. E disperare. E o oboseală, stres și, în mod normal și depresie, de imoral, că epidemia... și ea pierde vieți și-i scandalos și frapant. Nimic nu-i diplomat, inocent și nici bine ca-n Can-Canaria nu e, ci deșanțat, în politică și artist cosmooolit, deplorabil, capitalist și parcă fără reguli și restricții și responsabilitate (democrația e prost înțeleasă). Eu ca bun jucător, că cineva, Ben, mi-o făcut selecția și m-a clasificat, c-avea domnia sa vorba bună, mulțumesc, om bun care stă, în picioare, că el era om cu scop și cu beneficii, înteresant. Era incredibil și era ca nou, fără vrăjală, ci natural revigorat. Îmi vine-n minte cuvântul: mihei, rememorând, cum intram, în casa lui domnișorul Karoi, mai fiind încă o cameră, dar, în antreul aiesta era masa de lucru, că era astaluș, dulgher, cu strung tot din lemn, unde el seconcentra, pe un perete fiind o vioară prin care se deconecta cântând la ea, ducând arcușul pe strune, încărcându-și bateriile corpului și minții, în nebunia lui artistică, descărcându-și biochimic priortizat optim și pentru mine acest om ca Iancăla din magazinul universal mixst, era important și nu conta, că unul era evreu și altul ca Fery ungur care nu era abuziv, că erau empatici, prin beneficiul și omenia fiecăruia aparte, că erau oameni cu principii. Aveam ce învăța, că erau ocazii, oameni fantastici și speciali ca viața să-mi fie mai bună fără a fi obositor, ei știind tot ce mișcă, tot ce era focusat public. Îmi plăcea la Karoi și mă mir cum n-am învățat de la el impresionant meseria de lemnar, dar într-un fel mă bucur, că nu m-am făcut de rușine, eu nefiind priceput ca Ioan Miclău din Gepiu și poet, că la mine era lipsa mea de inedit și de îndemânare, că m-am învățat, în timp doar să scriu, cum zici tu, să scriu bine, obișnuindu-mă să scriu stăruind, cu pasiune, cu răbdare și dragoste, cum ne surpinde la Cazane ne surprinde Laleua galbenă, lacrimile unei fetițe de soare a cărui legendă am uitat și ce am știut, cum am știut și despre fetița cu chibrite, în viața cu copilărie atât de frumoasă și fără griji. Simt emoțiile iubirii care mă făcea s-arăt bine și înmiresmat, în parfumul de România. Eram înebunit și acuma de spiritul lui Vica, aromată cu arome de om. Nu era om rău. Eram cu înteres față de ea și de viața care o duceam cu ea sustenabil, cu subiect și predicat, de la masă la și, în pat. Cu ea alături trăiam, în purgatotiu, în paradis, în acel roz de care se tot vorbește ca de un euforic și energetic, cu pragmatic și dialectic. Cu ea alături trăiam, în purgatotiu, în paradis, în acel roz de care se tot vorbește ca de un euforic și energetic, cu pragmatic și dialectic. Cu ea alături nu simțeam greul vieții și ne plăcea de Ceaușescu și epoca lui de aur, chiar dăcă unii o minimalizau numind-o epoca de piară cu Fred. Lângă ea ignoram greul, că măcar ea, unică cum era nu-mi zicea, că nu mi-a zis:

     - "Nu te prosti, Pavele!" Atâta lume, îmi aduce laude, că mă comport bine. Unele lucruri nici nu trebuia să le știți, altele, îmi scăpau, le-am uitat și am un lapsus. Am mai fost, câte ceva, suspect. Era incredibil și era ca nou, fără vrăjală, ci natural reânvigorat. Ce se face cu infecțiile nozocomiaiale, din spitale; ce se face, ca să nu existe așa ceva, în România, că nu s-a ajuns la nici un rezultat nici cu marii arși, dar nici, în ce privește epidemia, domnul Câțu, că nu s-a ajuns la nici un rezultat, cum vine asta? Aș vrea să știu ce plănuiești? Câțu, de ce sfidează regulile? Vreme neobișnuită. Câțu-i prins cu mâțu-n sac, după cum le îmbârligă și-ncovrigă.  Din toate timpurile istoria e tragică, melodramă, comedie, e cum e și am avut noroc sau nu, chiar și astăzi dominându-ne tagma jefuitorilor. Sunt momente valoroase de istorie adevărată/ de amintiri ca celei ale reginei Maria sau mai dinaintea ei, istoria fiindu-ne vastă frescă.

Ești cu făinoșag și ești, în rândul lumii,

cu lumina luminii,

cu Eminescu minunea minunii.

Cu Dumnezeu e cu noi culmea culmii, minunea minunii

și lumina luminii.

 

Nu contează, bravează, că jan de la Craiova: cântă, râde și dansează-mingea-poartă pasează.

     - "Îi aspră Daria ca viața,"o zis Marin. Dacă nu simți degeaba atingi nota, că nu iese melodia la nai. Natura ne oferă sănătate vizibilă.

În momentele mele grele, eram cu Vica mea,

chiar și acuma, când ea-mi lipsea

ca pe cer o stea și lumina sa care lumina.

 

În alte țări pe vremea lui Ceaușescu erau greve, dar nu la noi, că la noi era tihnă, deși, în lumea întreagă era zarvă, revoltă (era ceva vicios, dar la noi era tihnă, la noi da doar acuma e deșertăciune și vânta, cuma, acuma sub Câțu și Orban, nu se muncește, nu se face nimic și nimic nu e serios, că se promite, însă doar gânduri de plecare, ca și cum ar vremuii, însă nimic ca să se facă, că nu se face nimic, oamenii nefiind serioși, doar promite și se chiulește și se cheltuiește banii poporului nu le ajunge corupților, jefuitorilorcă furii fur având țara volnerabilă (eu și Vica lucram, în câmp, lucram ostenitor, la colectiv, pe hotar, în soarele din plină și din surâsul de plină vară și eram mulțumiți de ce eram, în tinerețea noastră cu rezultate extraordinare, când lucram ca să ajungem departe, lucram pentru țară fără s-o jecmănim, chiar dacă plata era mică, însă eram împăcați, mulțumiți, de puțin, de situația, cu tot impedimentul vieții care era cum era, eram mulțumiți de situația care era, că și atunci erau reguli, dar era cinste, cum nu mai e acuma și aveam onoare și aveam sănătate vizibilă și aveam dragoste, aveam dragoste năvalnică plină de bucurie și de omenie, cu poveștile noastre fără atâta hahos dat de virus, aveam fabrici, giganți, acuma sunt distruse și vândute, inchise și e vizibil chiulul, chiulul muncitoresc e înfloare, că oamenii doar pentru șomaj jinduiesc, de parcă n-ar avea ce face și asta naște monștri, dezastru. monștrii, incendii, prăpăd, ca și când oamenii n-ar fi zdraveni, că-i capitalism și reglare de conturi, în această ilogică controlată ca este tot si toate formelele peste tot cu situații similare peste tot, în noua orânduire mondială schimbătoare cu gabarit depășit nu cu atât de mult soare, în trai. Și lucrurile de mântuială, nu faci nimic, că flecarii nu au spirit, nu-s întreprinzătorii, nu-s, în folosul poporului. Sunt conducătorii capitaliști fără nici un rost, ci niște răi. Răii sunt răi, sunt dușmanii propriului popor (ce fel de responsabuli sunt, că mie-mi vine să-i blestem, că-s doar pentru înteresul lor și nu-s pentru binele la toți.

     - Piratii nu-s crescuti in ideia de familie si popor. Ei stiu doar distractie si prada. Cine creaza si muncesc sunt tot sarmanii.

     - Ce se face obosiți fizic și pshic, în stare de epuizare ce se mai poate face benefic? Toți sunt stresați, în societatea românească și ea e afectată emoțional și suferința e de depresie și nu mai ai calitate, în ce faci.

     - Asta e si scopul. Sa fie macinata inteligenta si constiinta omului. Credinta si iubirea de aproapele a disparut atunci cand iti vinzi parintii si copiii.

     - Corupții sunt un deșeu social, un deșeu politic, o surpriză neplăcută, dragilor. Cine va face la noi curățenie socială? Cum să ne bucurăm de normalitate, de mai bine? Cum să ne fie pe măsura pretenții, că Ilie Moromete a tăiat salcâmul și Dragomir Ferghete pomnițarul din grădină, când era holtei el și mamă-a Nastasia salvându-l de pe capra de tăiat lemne smulgându-l de sub firez, tată-su Viorel competent vroind să-l firezeze, că feciorii, fițingăii satului ca să urce după pomniță, în el, i-au stricat, înhâit, gardul de la drum mereu dându-i de lucru ca să-l refacă, chiar dacă avea altceva util de făcut badea, fătul Viorel, ceva deosebut, în gospodăria lui, că era omul gospodar migălos și harnic. Era greu, maii ușor îți complicai viața și nevasta lui Viorel, o dregea, că la copiii trebuia pomnițe ca să nu umble pe ulițile satului/ prin curțile satului ca și copilul Creangă după cireșe și eu Pavăl după mere, în grădina popii. Eu eram inima satului, în inima satului, că nu eram mai breaz ca fericitul și universalul Creangă. Cursul evenimentelor nu era ceva normal, cu atitudine, dar, își urmau cursul evenimentele și dacă nu era un firesc al vieții noastre contemporane. Totul avea un firescul ca o frescă din biserica de lemn al Sâmpetrului. Totul are un sens. Efort trebuia să fac, dar cum să salvez situația? Cu ea viața-mi era tare frumoasă, nevisată, cu calm și sinceră și, pentru asta nu-mi trebuia nici o rețetă, că, în tot era dragoste de viață, era o chemare a străbunilor, un normal, că eu, cu Vica am fost, făcuți, să fim împreună. Am fost unici. Dacă aveam prieteni, ei trăiau, în siguranță cu naivitate și candid, în pitoresc, nativ ca Eminescu care romantic scria versuri cu șoapta și rostirea încântătoare a frumoasei și suavei năsăudence, Veronica Micle. Sunt influiențat fundamental de istoria și speranța noastră de mai bine, legale. Om cu om uniți facem ce trebuie. La noi, în bine, e un ego - cofort, cu românca, că joacă, joacă româncuța și pe Vicuța, n-o uiți până la moarte dacă o iubești, că i s-a dus vestea, pomina, că m-a fermecat țărăncuța. Ne dăm foc la valiză. Vica e ingenuă și un exemplu pur și simplu, cu veșnicul ei zâmbet pe buze cu perspective ca lăudabila Irina Loghin și rota vieții, compus inspirat de Vlad cu loialitate poetică. Doar durerea care eram eu, în viața ei ca ofertă a lui Dumnezeu pentru ea ca dragoste și dor de piveste, cum eram eu trăindu-mi incredibil visul, ca un năstrușnic Marin Preda, adevărat ilie Moromete, din Siliștea, pardon Sâmpetru-Almașului, satul natal a lui Veronica și Dragomir, cu o lume romantică cu săteni harnici ca sătenii lui Vica, din Ciubăncuța, cu curajul vieții, fără teamă, că se vor infecta cu: coronavirus, ea cu iubire pentru sâmpetreanu Pavel Ferghete, nepotul lui Viorel fătu, localnic, în mijlocul satului, vizavi de Picii, într-o altă casă, dar pe locul, unde Radu Răgulii a reconstruit o casă cu etaj, că casa bătrânească a cumpărat-o de la Monica Gore, vara, fata lui Ionașu Sălăjan de la Dunești și a lui Viruța, Elvira, Ferghete sora lui Dragomir, sora mai mică, mezina, mai având-o ca soră Dragomir și pe Sabina, fată bătrână, în casa lui badea Viorel fătu, om descurcăreț, om a lui Dumnezeu, fecior de a lui Ioan, Rătundeanu-Ferghete de la grădina Ursului și de a Nichituții, datorită lui Geoege Ferghete emigrant, în America, ne-am mutat lângă Picii, Augustin Birtocean, în mijlocul satului (vi clar consăteni cine mi-s și cu cine mi-s neam, cu ce români vajnici și sâmpetreni cu trup și minte sănătoasă?). Era ca pe vremea, când sâmpetrenii cu Miru și Mira au luptat cu facilitate contra barbarilor, cu tătarii care au năvălit, în România ajungând și-n Sâmpetru, Sfânt Petru cù Răchiți, pe la 1243, când a coborât, în sat și garnizona, cei din cetatea de pe dos și a fost un mare, vitejesc sprijin sâmpetrenilor. Infecția e la noi și la ruși cu cele mai multe cazuri, că ne obrăznicim mergând la cârciumi fără a respecta. Nu de noi ca cei ticăloși corupți încălcăm legile, că în nimic, nu se respectă nimic, că unii care se pupă, nu resoectă nimic, n-au o etică, în estetica de a fi, cu drept de a fi provita cu înviere, candidând la fericire, că ne trăim rolurile noastre aparte ieșindu-ne din pepeni, în ciudă, că putem fi cu toții afectați. Cum facem ca să fie bine, protejându-ne pruncii, părinții? Dai, în țară, dai, în te miri cine. Nimic nu-i nou pe lume. Cine știe, că Arhimede a strigat victorios Evrika? Cine știe dacă el n-a consemnat undeva pe papirus ca vechii filozofi ca Socrate, care și el, vedeți, studiați, că cine, nu are ceva de spus pentru a rămânea de pomină, fir-ar să fie, că politica mă face să urlu-n gura mare ca pe Mircea Cărtărescu/pe Mircea Dinescu parcă ar fi fost mușcat de șarpe, c-are fire dreaptă, omul aiesta din Cetate, din baltă ca metaforicul Fănuș Negu ilustru și ca maistru scriitor, mai câlțos, cu gura pe Eugen Barbu care-i explica ce și cum, în Caietele Pruncipelui, mai multe volume, dovedind și argumentând creația sa sau ce mama dracului, că-i bun omul aiesta învinuit ca Păunescu/ Corneliu Vadim Tudor, c-ar fi români patrioți și ce rău e, în asta!? Nu m-oi pricepând la cum vorbesc criticii și politicienii? Dar ce zic ca o gură spartă/ sperietoare? Ce ne garantează liniștea, pacea? Vrem, în exces un viitor mai bun, dar suntem ca racul cu soare și veselie. Căutam și mă străduiam pentru marea șansă a vieții mele. Trebuia să cer explicații lui Vica, fără să mă mai întreb: în ce sens, dacă cumva am inventat apa, apa caldă/ demontând ceasul să mă întreb: de ce nu încap, în carcasă toate rotițele și toate șurubele, cum nu toți oamenii nu-s buni de senatori, parlamentari, că-s niște belele, chiar dacă niște țărani a lui Dinu Săraru, de la Cornu Caprei/ țăranii lui Zaharia Stancu, din Omida au grozăvia celui care ca Darie a scris despre ei ca despre niște minunății cu dragoste și revoluție, români pur sânge sănătoși, cu trup sănătos și minte sănătoasă asemeni țăranilor între care am trăit și eu, în Ciubăncuța, Ciubanca sau Osoiu/ Sâmpetru, Avrame/ Mirone și chiar, în Aghireș-Fabrici, Ahireș sat/ haltă! Fără să domine libertatea, descătușarea, nu-mi găsesc liniștea, pacea. Infecția e la noi și la ruși cu cele mai multe cazuri, că ne obrăznicim mergând la cârciumi fără a respecta. Nu de noi ca cei ticăloși corupți încălcăm legile, că în nimic, nu se respectă nimic, că unii care se pupă, nu resoectă nimic, n-au o etică, în estetica de a fi, cu drept de a fi provita cu înviere, candidând la fericire, că ne trăim rolurile noastre aparte ieșindu-ne din pepeni, în ciudă, că putem fi cu toții afectați. Deplâng Horinca, că românii n-au cum se îmbăta, deși nu-i amuzant, ocazia de a-ți slăbi imunitatea (asta ce nu pricep unii) și ce scop scuză mijloacele?. Beția nu-i o stare de bine, ci e chiar boală curată. Nimeni nu te împinge din spate să mergi la terasă, crâșmă, birt și să-ți faci cu voința, mâna, ta rău! Cu vrute și nevrute, Dumnezeu ne primește la El, chiar dacă alergăm după moarte. Să nu dăm putere la rău. Atac, în forță (aiesta cucerește pe toți ca să te aibă la mână și să te scoată din casă, îmi zice Tudor Vasile mai cumsecade ca toți pocăiții. Stai să-ți spun ceva, îmi zice Daria-Loredana (realizezi ce zici?) Cineva-i mai cu coarne. Mai ia și tu ceva pentru sluietă, cu limbaj licențios de ți se face scârbă, că unora li se rupe ranga, că i se rupe și i se-n dezdoaie, că i se îmoaie, îi moare. Aroganța conducătorilor trbuie ținută, în frâu și sub control, ca șarpele viclean din Destine rătăcite, o fantenzie și o invenție, fantezie, vrăjeală, în general naivitate, inacceptabilă de unul ca mine, că, în cazul acesta nu-i vorba de credință, ci de aiureală și nu slava adusă Dumnezeului nostru, pâine de toate zilele care ne însănătoșește la un moment dat zi de zi, în esența de a fi ceea ce suntem, în iubire pentru semeni și provita, pentru a  candida la fericire, în funcție cu cel ce-l ai, în față relevant, în evidență cu vizibilitate aramă. Joc cu cărțile tale. Mă, aici e sat fără câini? Și cine vrea ne suflă-n ceafă? De ce să ne mai bucurăm? Vica și acuma-mi merge la suflet ca pofta ce-am poftito io, vorba marelui Mihai, oricât de greu ne-ar fi ca s-aducem normalitatea la noi acasă și să conteze. Răspunsul trebuie să ne vizeze, cu maxima vizibilitate (vezi Donald Trump abil ca orore). Fă ce ai de făcut, îmi zise careva ca tine. La unii s-a umflat tărâța-n ei, vorba... și cineva da cu pumnii, în aer (nici câinele nu-i fără stână, că dar din dar se face rai). Și unii oameni perverși din politică trebuie ținuți, maistre, în lesă, agățați, în smâc, capcană, cum zice înțeleptul Solomon, părintele proverbelor și a cântării cântărilor, tata marelui poet biblic, David din Cananul, țara făgăduinței, David psalmistul. Cum scăpăm de problemele personale care dăunează ca alcolul creerului care pare invincibil ca românii supt Mihai Viteazu, unic, în istoria unirii ca marele Burebista/ Ioan Alexandru-Cuza, întregitorul României cu specific spiritual? Filă cu filă, cu sânge ne-am scris istoria, în cartea vieții, genial ca fără egalul și național-universal mioritic poet Mihai Eminescu, George Călinescu și Alex. Ștefănescu, critici și istorici de seamă, fără de care cine ar mai mișca un deget dialectic filizofând, în veșnicie candidând profund, în veșnicia și nemurirea nemului românesc și a neamului omenesc. Curtea zice, că declarațiile nu-s acceptate. Învins e cel care se lasă, lașul (cel cu Melancolii deșarte). Ciobanii n-au unde belii și vinde mieii. În America e acolo unde moartea, înseamnă moarte, chiar și-n jocul supravețuirii, că iubirea mea pentru Vica învinge, că-și are calea spre adevăr și viață spre zâmbetul ei surprinzător. De ce ne-ar enerva amărâtul virus covid/ sarcov? De ce i-am purta frică, măi, Nică fără frică, Greuceanu/ Prâslea cel voinic, cu merele de aur, în acest joc a lui Pintea mogojeanu, Jianu/ Duliș sâmpetreanu, un sâmpetrean fără seaman (era și pe la noi furtuna renoirii cu apetit povita pentru pace, frate-meu, fenomenul transformării, al biochimiei social-cosmice și umane și al distrugerii tagmei jefuitorilor și al explotării omului de către om. La noi erau lupte cu tătarii ucigași și jefuitori nemiloși, iar la graniță cu Scoția, Anglia, în 1221 duceau și ei lupte, că erau revolte, nemulțumiri, se cucereau castele. Se părea, că și noi trecuți, în biserică, prin foc și sabie, unde se adăpostiseră slăbănogi bătrâni, muieri și copiii, deci se părea că eram uitați de Dumnezeu, că dacă nu ne apăram singuri viețile, nu era cine ne apăra. Eu sunt din Europa civiluzației, din România legendară al civilizației, un trend și brend al creeației, dar era înteresant și supr fantastic, creeativ eram scriind, nu ca ilie Marian, un civilizat ( eram ca o maimuță, în imagini dintr către care aruncam pietre ca să ne arunce jovial lămâii). E un frumos a înviorerii, o lacrimă a fericirii. E o tirii-bombă ca romatismul la Eminescu.

     - Mama avea o vorba: Gura bate curu. Nu mai jigni lumea sau, lua-o in trei peri ca se va rasfrange impotriva ta. Nu pretinde ca stii totul.

     - Totu-i fantastic și sunt foarte impresionat de acest important. În România mea eu sunt un mare. Totul... Era o chestie, trestie.

     - Ai dat de ROMANTISM.

     - Undeva-s sentiment de indignare, de, de imputare, respirat, că nu mor câinii, când vor alții, împelițații. Vin operativ și eficient coperativ și perspectv creeativ. Ești un om asumat. Tu, încătro mergi? Muncești ca să trăiești și să câștigi!  Suntem într-o conjucție și conjurație, în conjuctură care lasă pe toți cu gura căscată (dar ce numa bag, în mine, bag să fie bagat? încerci totul ca să te lauzi, că la nimeni nu-i acasă ca la români? O educă cu violență maximă domestică și agresiv. Avem încă treabă și cu ce se întâmplă doctore? Era o chemare a iubirii. Mioara către Lupu a Rednic:

     - "Dacă ai adus vorba de Ștefan cel mare după bătalie se abate pe la Han și către cei de acolo:

     - "Care ați băut aseară ?" Mușterii se codesc și doar unul prinde curaj:

     - "Ceilalți mergeți la bătălie și noi amândoi, hai să mergem, să ne dregem". Marin Teci:

     - "Ea vorbele mele le pune la cur". Ai multecalități poetice și ca redactor la revista Extemporal. Eu las lacrimi și talent. E bine să-mi urmez visul și acuma la vârsta mea hăbăucă, indiferent de ce și diferențierea clară, că eu scriu cu drag și pasiune. Ce legături de sânge am? Am scris scris suficient despre asta?

     - "Cum de știi românește, doctore? Încerc și eu să scriu continuare, vol.2 la Mere Pădurețe, sunt la capitolui 56 deja. Am scris și poezie câteva volume publicate, în Australia pe blog de Ben Todică, un om cumsecade, eu scriind doar pe telefon, în acest om găsind un artist și apreciindu-mă ca ceea ce sunt, în limba română, eu știind doar de România care mi naționalul și natalul, maistre. Am lucrat ca Tehnician veterinar, am lucrat o viață. Asta am învățat, asta știu: iubesc animalele și scriu, cum a scris cu talent, popular, cum a scris amintiri Ioan Crengă, un mândru creștin răspopit, prieten cu genialul Mihai Eminescu și Ioan Slavici care a scris Budulea Taichi, Mora cu noroc, Mara eccetera, eccetera, că n-am cetera la mine/ fluiera. Apropo, tu, ai român pe cineva, în familie, omule? Tu, ești tânăr, dragule ca atare ai multe posibilități, aspirații, omule! La vârsta ta ai multă energie și mute calități, mult soare și multă căldură de om. Mă bucur și eu băsie. Ești așa de drăguț, cum vorbești frumos și cum rar vorbesc, chiar și românii pitoresc ca frescele pe străvechile biserici, cu para mormal, din Maramureș, din România te iubesc! Cât am stat trei zile în spital, eram ca o muscă care zbura fără cap, zice Loghin (și care vi întrbarea?) Eu nu mă prucep la afaceri și rămân, cu sărăcia mea, dragule! Nu-mi place să mă complic, așa, că doresc să dorm liniștit și fără griji, cu capul pe pernă. Servus, chiar dacă râmân ardelean cinstit și cu sănătatea mea scriitor. Și tu, să rămâi sănătos și cu bine! Poveștile mele trebuie să fie frumoase, chiar și când mi se pare, că n-ar fi scrise cu suficiente emoții și mai mă dau de a dura, în iarba de la grădina Ursului, că-i puțin lucru cu efort puțin, fără a fi puțin lucru. E ceva de nedescris Daria, zice Marin, că numai, când e de ploaie ne trage patul adaugă ca la vorbește lumea. Vica a fost luată cu inteligență și convingere, a fost luată sustenabil pe viață. Și a fost drăguță lângă mine, a fost nelipsită, fără să trebuiască s-o recuceresc zilnic. Totu-i relativ, cum zice Enștain, dar ce minunat era, când Daria a făcut primii ei pași așa cum au făcut cosmonauții primii pași ai lor pe lună (din păcate ce ne imaginăm, în ce ne privește ca ce-i mai minunat, în viața noastră ca dragostea care era fără sfârșit). În, 1907, am văzut, că-i vai, de român, când e flămând! După cum s-ar vorbi, la noi nu-i penurie de vaccin, nici de combustibil pentri mașin ca pe vremea colectivului, când și prostii destule se făcea, că erau lipsuri destule. Vica era ordonată, mătura și vasele le ținea curate, aranjate, îi lucea marginea plitei, era o performanță și nu exagera, dar era igenică, o mare doamnă. Omul era morală și după comportamentul și curăția care o menținea, în casă, în curte, că punând mâna, știind unde să o pui și pentru ce, vădit dovedind, că eșt om/ femeie ordonată și disciplinată, în ce trebuia făcut peste tot ca lucru bine făcut, puteai și să te grozăvești. Nu era nici o problemă, că Vica harnică se silea din răsputeri ca să fie bine. Ea, Vica strălucea și era viața mea, cum știți și eu viața ei, cum ați observat, dragilor! Zice și avea clipe de rătăcire, când Daria era vorbită de rău, era ponegrită, flendurită, în vorbe urâte, nedemne. o batjocorea și o defăima cât, îl ținea pe Marin gura (era buruienos) și cât era satul era ca o curvă de muiere rea de gură, leliță și bârfitoare, uneori era chiar un mincinos veritabil ca politicienii care doar promitea electoratului, dar vorbele lui n-aveau temei, că nu se țineau de cuvânt, nu-și duceau promisiunea dată, făcută electoratului, că n-o duceau la împlinire, că promite, promite, mereu, că nici cel ce-ți cere promisiunea nu crede, în realizarea ei. Doar olandezi, își întârzie lucrările la plajă, din cauza unor impedimente. Marin pregătește mâncarea. Nu se grăbește să meargă la Dej ca să se angajeze cu noroc și fericire. Dacă ar avea copiii avea foc, avea noeoc și fericire. Cum era n-avea noroc și fericire, că nu putea avea. Era undeva pe Pampuria ca Jan de la Craiova. Marin:

      - "Eu mănânc sosul cu lingura și zama cu polonicul ca să-i simt gustul."

     - "Pa, tata!", zicea jan de la Craiova, din insula Papuria dându-și curaj, chiar dacă nu-i spărgător de bănci/ de genul ăla, ca din farmacia inimii și de la izvorul minunilor. Miha:

     - "După cum ți-s mâinile, se cunoaște cine ești, că și lucru și dragostea trece prin stomac, mai zice și Flămânzilă, Marin (la Bar trebuie lovele, zice și Parfumuĺ bețivul, Sorin lui Partizanul Coriba, bețivul tehnic. Fii cu ochii-n patru ca Orbitorul. Unora le-a rămas doar vreo două virgule. Cine-și aruncă televizorul cu meciurile de fotbal pe fereastră enervați, că n-au decurs după preferința fanilor? La noi și, când ne merge rău e spirit de glumă, că la noi i s-a pus binelui picioare, chiar dacă suntem prun politică râs și turcă, că la noi se râde, cântă și dansează ca la Putin, rus ca turcu și pustolul, o catastrofă și un senzațional apocaliptic ca Donald Trump, un american pierdut, în spațiu, sărit de pe fix-pix, cu o doagă lipsă ca un comic vestit al ecranului. Că dăuă dracului, că ne prea facem de cap! Marin: of de viața mea! Natura deabea înverzește printre pavaj, că vine poliția, vine să mă ia! Între rosturi se dă cu clor, chiar dacă nu-i atât de distractiv. Vica era dragostea vieții mele, vezi, în lanul de maci a lui Lucian Gruia, visând și făcând dragoste sub umbrele sclupturale a lui Brâncuși, în parnas/ la Târgu-jiu. În iubirea așa mare cu Vica au rămas cuvinte nespuse pentru cenușăreasa atât de chipeșă pentru cenușotcă, mezinul din povestea poveștilor. Cum facem din fiecare clipă o poveste? Unele lucruri mă depășesc și totuși ce se întâmplă incredibil? E cumva o delapidare ori ce-i dragule? aŕ fi o bucurie, că n-am păcuit cu nimic, în țesătura asta, în complicația asta frumoasă, dar nu ca la români acasă. Totu-vis, de vis. Dumnezeu cordonează, că numai Dumnezeu știe ce face, în disperarea mea, Dumnezeu știe, cum să răspundă rugăciunii mele pioasă și cu pasiune spusă din toată inima. Erată: Totu-i vis de vis. Ce limităm/ noi ne limităm, în dreptul de a avea, dreptul de a fi oameni chiar, în starea de alertă. Între oameni e empatie, chiar și, când dau cu piciorul, în noroc, fără a lua, că n-are rost, să iai împrumut bancar ca și cum te-ai juca cu dracu, de-a dracu, fir-ar să fie, că-i sitația penibilă ca și cum ai face alergie și ai avea urticarie, că nici atmosfera dintre munții care se bat, în capete, că încă ninge pe la munte, că ceva nu-i, în regulă și-ntr-crimă odioasă este un suspect la care se descinde, că victima e paefumat de prostituate pe stradă fiind depășire neregulamentară, că și, în vaccinarea cu Astra Zeneca apar tromboze, cheaguri de sânge ca naiba și nu-i bine, a naibii, mai ales la rapel, că nu-i un lucru bun ca și cum mafioții și sabotorii, ineficienții n-ar intra, ca teroriștii, în țară ca năvălitori și răi! Viața ni dulce și amară ca o doină și ni foarte clar, zice, CĂ de incidenț, nu zice Câțu cu cinste și despre inocență? Viața bate filmul, în dragistea mea cu Vica (se mai moare de covid). Marin, își bate joc de Daria. Bărbatul bețiv, își face indentică și femeia (nu căutam să-mi explic, cum se băluga răul, Càțu, în politica lui imfamă, injurioasă).

     - "Ai făcut, cum se zice la școala de șoferi, poligonul zice lui Vuchi, Marin batjocoeos, cu ofertă specială.

      - "Tu, Mihaela fată dragă te iubesc de o viață întreagă!" Mihaela lui Vica e acasă. La unii pumnii le era pumnii mai lungi, mai iuți ca mintea. Sunt de geoază. Valizele cu bani, din fotbalul românesc, îs pline și exsită speranță. Vica-i bucura cu plăcinte, când, îi veneau copiii acasă, că nu-și putea ține mânurile-n buzunar, că-și așteaptă cu viața trecătoare de Aurel Tămaș, își aștepta copiii Vica ca o mamă bună, gospidină și ospitalieră, când veneau pe acasă, până au la cine veni pe acasă și să-și primească copiii bine era o obsesie la Vica, că doar așa se simțea bine, mulțumită, la marea artă, cu forță, în forță, energică, c-așa era călită Vica, călită ca oțelul era spectaculoasă, superbă, Vica mea, era magnifică ca atmosferă însorită. Cine se grăbește, prinde trenul și e lat în spate ca biscuitu-n dungă, că și-n gură cu poftă iai, cât e nevoie ca să nu te doară capul. Era activă și o avantaja munca pe Vica. Popii vorbesc de necisitatea, cum să se facă îmormântarea pe vremuri, cu covid, când bătrânul Urcan, că vedea cu roșu de dinaintea ochilor, ironicul. Între mine și Vica, din purece, nu s-a făcut armăsar, ca atare, în chemarea iubirii n-a fost: dezbine și stăpânește, culoarile de neliniște ca o nevoie de a urina ștrada ca să nu pot lăsa treaba asta deoparte, ca într-un joc, în care te poți juca inspirat și cu lucru bine făcut, cu o șansă de bine. Nu-i o improvizație vica n-a mușcat mâna care i-a dat, i-a întins mâna cu pâine, mâncând, càt mai ieficient și sănătos. Chiar a Ghiță Costel a violat după 15 ani de închisoare a corupt și violat minoare. Cum facem din fiecare clipă o poveste? A făcut pășuții ei de hopa, pași voinicei, urmați de gângureală, de copulăria pe care Daria nu și-o uita, în pofta ei de mișcare, de bambureala e, prin care se dă mare. Tu, habar n-ai, dar, îți cunoști și știi locul tău/ lungul nasului Pinochio, cu starea de spirit și siguranță, în ciudă, că se adună norii. Tu, n-ai probleme cu prostata și crucea provita sus, e în deal la cruce, pe Golgota, că n-ai constipație și poți mânca orice bine rezolvând orice ecuație, cu omenească nebunie ca soluție. Nimeni nu-ți vrea capul de pomană, fără să fi făcut nimic ca minunați ce sunteți, responsabilizați ca oameni, ca oameni botezați încreștinați. Daria să-mi trăiești, chiar dacă, nu te-ai născut, să trăiești mândră, în București! Ne trăim oare viața la maxim? Facem bine ce facem pentru fericirea celorlalți, dăruim din fericorea noastŕă, pentru fericirea națiunii noastre, vorba lui Avram Iancu? Hotul de bani:

     - Dragul meu, vreau să știi că sunt o persoană sinceră, fără să-mi pese că nu ne-am văzut. V-am dat cartea de identitate, fotografiile și certificatul de depozit pe care mi l-a dat banca la depunerea banilor. Nu știu o altă dovadă pe care o doriți. Așa cum am spus, sunt o persoană cu mintea deschisă. Vreau să fim aproape, vei fi fericit să mă cunoști în toate zilele vieții tale.

     - Ce zici, ce vorbești, străine? Stefan e departe… Oi fi eu sărac, dar nu prost, că-s român, gagiule!

     - Mai multă iubire. Cu respect și mulțumiri.

     - Pentru ce vorbești aiurea fără conțînut? Oi fi eu sărac, dar nu prost, că-s român, mioritic pe un picior de plai și într-o gură de Rai? Fuck off! Eu sunt cum sunt, sunt ca românii mei, bravule! Lângă mine Vica era, floarea floarilor, zâna româncă, nevasta mea bravă. Ți-am spus că mi tare dragă Vica și n-o uit nicidată, când voi muri eventual. Tu, ai trendul tău, dar ce anume, că, în România brendul e suferința, frumoși nebuni! Te-am întrebat, dar nu mi-ai răspuns, zăpăcitule, te-am întrebat cu făinoșag:

     - Cum de știi și de unde știi alintata și doinita, provita: de pomina: limba română? Noi nu ne putem nouă rezista, din orgoliu, mândrie și artă, bună relaxare. Oala pusă la foc, pentru căseni e un bine. Eu am puterea de a juca și de a cuceri prin scrisul meu universal, că am un național monumental. Cine are minte și inimă buna, e și spiritual. Tu, de ce umbli cu fofirlica? Îmi pare rău c-am îmbătrânit, Dan Salapa! Viața mea e legată de viața lui Vica care nu era femeia / vulpe a vicleană care să știe niscai farmece și a te vrăji, chiar dacă unii boscorodeau de ea rău, cu toate, că, în făinoșagul florii ei, nu era adevărat de la ea așteptându-mă la dragoste, dragostea fiind cadoul lui Vica pentru mine, Pavel. Vica am crezut, că nu mă iubește, dar aici și era farmecul, ea fiind ce, nici nu mă așteptam. Ea făcea ceea ce, în iubire, trebuia să facă și a făcut, cu vâf și îndesat, lucru bun, cum ar veni. Mă ținea cu capul, în poala ei și mă proteja. Față de cine o făcea Vica? Era ciudată Vica, avea angoase ca și, când mama ,mama striga și Daria, așteptând doar ce mama ei Vica știa, la ea aflându-sa știința care înlătura din necesitatea copiilor cu știință: "nu se poate", cum doar într-un sistem românesc exista iubirea ei maternă, iubirea, iubire și iubirea de mama (și apropo eu nu știu să povestesc, că nu știu povești, chiar dacă tu zici contrarul, fantastic și magic, ca un rege la vânuătoarea regală și cu o bere, pentru calul lui Moise, în rașul F, în viața lui DR Popescu, un scriitor pe care-l văd special ca pe Rău de la Steaua, plin de energie și cu omenia de pe Bârgauă. Vica era din dragoste pentru România Margareta de România și era drăguța mea. Ce ne sparge carapacile. De ce pe Vica o plăceam atât demult, în ciudă, că cei trei copiii a ei erau o greutate la casa omului și acuma din fericire, eu eram greutate pentru acești minunați care se sileau să-mi fie bine, indiferent de neplăcerile care le-o făceam, că nu eram nospa, ci nașpa pentru ei, deci la vârsta mea îi iritam, îi enervam și nu le aduceam vre-un răsfăț, ei îmbărbătându-mă și asigurându-mi confort. Era îndrăsneață și mucitoare, Vica. Nu încerca să facă pe deșteapta cu mine, nici când mai venea de pe sate beat. Eu încerc să vă spun povestea mea. Unele lucruri sunt de râsul curcilor, că nu fac față, chiar dacă poveștile-s frumoase sau din contra, la scriitorul Grigoare Zanc, că atâta s-aputut și, în cazul lui Câțu care n-are limbaj adecvat, în tot fiind și o dialectică cu delicatețuri, după cum se duce vorba, în viitor mai școala on laine e prostie o câșă, cu bonus. A fost, chiar asta o aberație, când mă refer la politica fără sens a lui Câțu, că dialogul lui numai de liberal nu e, c-are moștenire grea totul fiind un fals, strigare la cer.

     - Bună ziua Domnule, Pavel Rătundeanu-Ferghete, Vă felicit fiindcă sunteți foarte prolific și scrieți mult și interesant. Dumneavoastră ați putea umple singur o revistă, doar că ar trebui sintetizat și aranjat materialul respectiv de către Dumneavoastră. Să știți că eu pierd mult timp ca să scriu bine un articol, tot scriu și iar șterg, apoi îl citesc de câteva ori cum m-a învățat Dl. Djuvara și apoi îl trimit  pe acest artiol mai deoparte, și să știți că tot mai are greșeli articolul  meu. Dar am câștigat totuși ceva, faptul că mi-am impus voința ca să-mi iasă bine, chiar dacă nu am reușit întrutotul. Observ la Domnia voastră  multă grabă în comunicare, ceeace cred că este foarte obositor. Vă admir, fiindcă eu nu aș putea niciodată să scriu atât de mult și de bine și de inspirat ca Dumneavoastră, Dar așa este pe lume, fiecare cu darul lui, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.

     - Mulțumesc pentru acest frumos omenesc, pentru această comunicare in Hristos, cu drept la veșnicie și înviere-drept de a candida spiritual la fericire, pro compex al vieții căruia trebuie să-i purtăm de grijă ca să fie morală, cu dragoste, cu răbdare, cu credință și pasiune ca unii să poată învăta de la noi, că noi transformăm cireașa de pe tort, în PRIMĂVARA TIMPURIE, ÎN PROPRIA ROMÂNIE TRECUTĂ ȘI PREZENTĂ, CU GLORIE-VICTOTIE, CU PRINCIPII DE BIBLII. Unele lucruri dăunează grav sănătătii, chiar dacă nu ținem cont și câștigăm, în gabarit, dar doar omul e om, în ton fericit și tonic. Mă bucur întotdeauna la vorbele dumneavoastră care par o adevărată poezie, bucurie, cu sens, în univers, cu vorbe superbe, calde și sincere care vin dintr-o inimă de om cu mult soare și cu multă căldură de om, cu în florirea, în fire de dom, templu, pur și simplu exemplu. Totul e de genul... Sunteți o femieie cu bun simț, artist, cu bun gust, un om corect. Adela ar vrea, iară cu Cosmin, dar Cosnin e fătălău și nu face copiii și ea de la el s-a dus cu unul dela Recea care i-a dat pe coajă ca să scoată din ea impuritățile pentru a simții gravitația la fel cu ce-i esențial, în a fi curvă, Cosmin cu năframă pe cap și cercei/, cercel, în ureche sau, în urechi. Întâmplarea e panaramă, oror, neetică, că și Marin zice Treci, că lucră Marin, în pădure și-i vine lemnu-n cap, la Marin Mureșan din Jurca. Încătro quo vadis Domino, în domino, Aneta, balta o fi plină de pește, dragă, s-ajungă pentru lumea întreagă ibtegră, normal-morală, din școala de dincolo de școală,pe verticală, în culori de neliniște, cât ai zice pește, cât ni se întind cuminte zilele ultra rezist artist, că n-am de ce fi pesimist, când omul din tine cu calitate,e în realitate emoțională, e optimist și pașoptist. Lui ȘTEFAN MIHUȚ, jurist, dramaturg și prozator din Dej, îi scriam povestea lui tata, baiul care-l avea cu securitatea, în Aghireș-Fabrici, ca muncitor la fabrica de ghips, "de Ipsos Rapid", ajuns pe panoul de fruntașilor, cu poza lui Dragomir și aici era nenorocirea, că i s-a propus, să intre, în securitatea muncitorească, dar el nediplomat i-a refuzat și i-au purtat sâmbetele, omului cinstit care nu se temea de ei, cu toate, că i-au făcut veacul, l-au omorât, că știa că mergea Dragomir la Bufetul de lângă gară unde șef de restaurant era Ionci, prieten la toartă cu securiștii. La bufetul-restaurant Dragomir mai mânca ciolan cu fasole și bea, cu prioritate alcol și aiesta probabil, îi punea ceva-n mâncare, în ciudă, că avea stilul lui ca om cinstit, dar a murit de tânăr, chiar dacă se vorbea, că la Ionci și Brad, din Aghireș sat au fost descoperit în ruda căruții aur, că erau din țeavă ruda și, în interiorul ei au găsit aur, dar n-au fost condamnați. Eram, în căruța doctorului veterinar ofițer care avea prins la ruda căruței doi cai nărăvași care și la potcovire trebuiau contenționați și i-a îndreptat către o portă metalică, nouă tehnicienilor strigându-ne:

     - "Voi să săriți c-au înebunit caii, au boluzit." Cei prezenți se uitau cruciți la cascadoria noastră senzațională iprevizibilă, adhoc și spontană, adevărat spectacol fără instrucție prealabilă, antrenament, că nu eram prevăzători, ci eram naturali-spectaculoși. Vica mi-a fost soție pe viață. A închis ochii și, în spitalul de oncologie, i s-a pus mâinile pe piept fără să i se aprindă vre-o lumânare de careva. Sunt multe lucruri nechibzuite pe lumea asta: cu îmormàntările și că Ștefan Mihuț, nu mi-a păstrat manuscrisul, că n-avea unde și era ca și cum l-ar fi ars, chiar dacă, în Arhibva Astra... Era mai important ca orice. Întodeuna, când ieșeam din casă era:

      - "Să te întorci cu bine!" Gândim la o viață bună cu valori normale. Noi ne învioram șj bucuram sufletul și pe cei din jur. Cu animale de companie ca Calistrat Hogaș pe drumuri... La noi, în spitale se face multe risipe, că e o halucinație politică, că e și haos cu marfa clientului care-haotic, România te iubesc, chiar dacă te vorbește lumea, în provocarea blondelor. Un frumos, în scrisul tău poetic. Cum nu le-a trecut prin cap ca să facă film după balada Toma Alimoș? Ce frumos ar fi, film ca cel, cele, cu Nemuritorii, Decebal/ Burebista și Mihai Viteazu sau cele cu înflăcărații haiduci ca totul, dragilor, să fie O.K., rămâmând, să rămân mască, dar cine răspunde la miile de întrebări care vin pe cont propriu, fascinante, că unde e logica, dar unde e rațiunea, însă filmul de ce nu se face, însă cine scrie scenariul, dar regizare, în seama cui revine, chiar dacă nu totul a fost roz?

     - Lucrul ce-l mai important in Democratie/Capitalism, care se pune l-ai omis - BANII. Cine investeste bani intr-un film care e impotriva hotilor din guverne? Care dupa ce sa-r face ar fi sabotat de partide si ar da faliment investitorul. Azi ca sa ai succes trebuie sa gandesti ca un hot.

     - Eu scriu și cu efort ca tine cântecul mi-l port. Cântecul e despre sat și despre veșnicia ce ca floarea albastră, moștenire și zestre, s-a născut fără asemănre, ca soarele la care te uiți mirat, cu banat și minunat. Noi prin natura noastră tŕăim, în Destine rătăcite. Se lucră, în hotar, de când se începe până se gată și la lucru era minunat, că erau minunății. Dar hai să nu mai lungim vorba, că-i sărăcia omului/ tu mu înțelegi cu vorbă bună și, chiar dacă nu te doare la cap ca ștroșala te legi.

Scrii colorat, curat

ca-n carpați,

unde dai, dar unde ce vezi?

că pantalonii-s crăpați,

ca om pur și simplu ca Eminescu la rele dedat

cu amorul și dorul lui Veronica Micle adunând cele bune ca să ne cunune

cu stare de suflet cum face orice poet cu farmec fermecat.

Am puterea să te aleg ca coleg

și să te culeg și ce-i cârpit să dreg.

Scriu ca să te înțeleg.

 

     - Sotul reginei Elisabeta a murit acum o ora. Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viaţă. Prințul avea 99 de ani. Anunțul decesului prințului consort, care avea titlul de duce de Edinburgh, a fost făcut de casa regală britanică. Să ne iubească nemurirea!

     - Cât de bine le spui. Ne spui despre averea omului, despre adevărata muncă, cugetare adâncă.

Eu scot porumbelul pe gură,

că o deschid, cât o șură

(eu doar de politică m-am bălăcărit).

Nu-mi vine crez,

că Teo roz ascunde gozul sub preș

și e un mare drag.

Eun mare drag și un enorm roz, chiar dacă pui mătura pe goz,

ca să pară puținel, cum vrea și Teo Roz.

Filtrez prin sufletul meu

ce scriu pe contul meu,

scriu cu orgoliu și cu succes

ca să am, în artă acces

și să fiu roz, Teo roz.

 

Nu vă dați seama de greutatea cuvintelor scrise de mine pe albastru cerului/pe verdeața pământului înverzit? Uită cum dorm ca piroaștele-noală, zice Marin.

Există talent, inspirație și motivație,

puterea de a rezolva rădăcina la la socio-ecuație,

fără a contra cu negație,

că nu există nu se poate.

Sânt florar și-mi plac florile, salvez, îmulțit, în har ca grădinar,

că nu vând can-can, viața trăită-n van

Viața cântată, în frunză,

cu fotosinteză

și gargară cu pioneză.

În Maldive plin de pasiune

am atitudine cu înțelepciune,

pierd, în pleov, cu prespective,

în alertă cu pandemie și lipsă de omenie.

Fără aer ți se pare, că s-a terminat lumea,

că nu mai ai indicii,

detalii: principii de biblii.

 

Căpitane, te-ai făcut mișto de bafră, te bați ca un e, te bați ca copil ce a cescut mare, te, în deșrtăciune și vânt, cu morile lui Don Quijhote urmărind pe Dulcineea, că ce ai, în cap nu-ți poate lua nimeni, cum nici mie nu mi-o poate lua nimeni pe Vica. Emil Cioran, Octavian Goga, Nichita Danilov, G.Bacovia, Daniel Corbu. Aici e un tâlc.

     - Ai dreptate. Majoritatea poetilor se ascund in vise frumoase, isi baga capul in nisip ca strutul (versuri pompoase) in loc sa lupte impotriva celui care le face viata mizerabila – asupritorului. Ei vor doar sex/interes fara iubire. Iubirea e lupta, implica curaj, sacrificiu. Sunt buni ingineri/tehnicieni in ale versului/literaturii insa tradatori ai adevarului/lasi. O specie de prefacuti care isi fura caciula adevaratului destin (insemnatate a vietii) singuri si incurajeaza viitorul copiilor lor si a copiiilor copiiilor lor sa prospere in halucinatia viitorului artificiu diavolesc. O adrenalina falsa/simulata nu divina si eterna prin creatie autentica. Acestia sunt acoperitorii/protectorii crimei si a hotilor din umbra. Masca actorilor de pe scena vietii speciei om.

     - Poveștile frumoase, se zice, că ne aduc mai aproape, în curat, fără pandemie la o nouă viață, viață curată, spălată la demență de Ovidu Țăndărică care ști senin să bată și toca la urechea surdului, țângălește melodios. Sunt mai multe discuții, parlamentări și lămuriri fără rost comentarii (ce se face glume proaste de care se râde și protestează făcând lanț viu uman, în fața spitalelor din spitale obișnuite făcându-se, în unirea de destin, în spitale suport covid, așa cum din prinț al Greciei a devenit suveran, în Marea Bretanie, în regat.

     - Traim vremuri din ce in ce mai irationale. Daca nu ne trezim vom trai o viata plina de surprise. Logica a fost aruncata pe fereastra. Natura ne priveste in durere ca din iubire si constiinta ne-am transformat in daunatori, morti vii chiar si spirituali. ‘V-am primit ca oaspeti’ pare a spune padurea ‘si in aroganta va comportati ca niste betivi/inchipuiti. Luati suflete cu atata usurinta!’ Mai avem suflet?

     - Vaccinările și testurile, sunt ultimile cerințe ca să faci excursii, că nu se ține reacțiile, în frâu. Bunele practici nu sunt. În 6 județe sunt rate de incindențe, de infecție. La noi cele mai puține zile de școală. Vozganian s-a născut, în Focșani scre și Cartea șoaptelor, scrie frumos despre armeni, familia lui, un specific a lor ca român scriitor. Nu mai scrie, deși are multe merîte. Dai o raită ca Vozganian, în amintiri focșănene, încinși spiritual, că sunt duri protestarii. Vom reveni, în vară revenim mobil și sublim, zice Câțu căþcăind minciuni, că n-are de unde ști adevărul și viața, dar zice minciuni, de vrăjeală, că n-ar conștiință, n-are nimic sfânt, în România, că nu-i simbolist ca Bacovia și depășit de situație, în ecuație. La noi e serioasă treaba lui Câțu, că ce zice de amorul de a zice untold ca și surdu, cei cu boală daun, să audă și ei, chiar, în Turnul de fildeș/în turnul din Pisa, turnu pentru care am făcut istorie, ca și Câțu care face notă discordantă, în canta-media. Iulia Bucur zice, că cine are nume sfânt e fericit pe pământ, că câte nume-s rânduite, prin botez, îs sfințite. Las-o moartă, e o vorbă care umblă ca o fraierală ca și, când ai pune pe tine niște țoale, fără să știi de ce Câțu ar ar avea neștiință pa și pusii și vorbea prost politic, îndrăgostit lulea de prostie, care ne îngrijorează, că nu-i capabil sau ce... Nu-s genial, cum susții tu, Ben.

     - Genialitatea se marcheaza la o suta de ani dupa deces. Eminescu in viata era considerat nebun si altii.

     - Există o bucurie a mișcării, dar nu există nu se poate, în vrăjala asta socială. Ce notase Cioran, în cele 40 caiete rămase inedite? Lucrase, cum știm, în delirul și, în melancolia lui țicnită ca Panait Istrate, când vroia să se sinucidă, deși se dovedise bun comunist și scriitor genial.

     - Asa am crezut si eu ca e un mosneag sarman, un om pierdut ca multi altii romani rataciti prin vest. Abia dupa ce i-am descoperit cartile am realizat pe langa ce titan am trecut in cantina din Latina.

     - A vrut să-și facă rost și ce și-a făcut ca politician finanțu Câțu, pentru ce rău depune efort? Mai contabil era, mai finanț cu sfeter, neșcolatul Ceaușescu, dar tu ca să te prefaci că nu știi, că el a achitat toate datoriile țării. Voi corupților sunteți doar niște risipitori ca risipitorul, cel care a fugit de binele de-acasă ca la rentoarcere tată-su să taie vițelul cel gras.

     - "Omul lui Dumnezeu, sunt o mare figură, cu oile noastre și capitalismul lui Pește" (mai mulți mor de frică). Nu-s un sceptic, că virusul covid există, diferența, că nu se poate, că: nu există nu se poate doar, omul cu voință te miri ce nu poate omul lui Dumnezeu, ca provita să salveze omenirea", Iisus e ultra rezist, e exist, că ce am fi, oameni, fără Iisus? Pe cine să întrebăm: Ce crede? C-așa-i cu dragoste și așa o fost lumea cu eficiență, așa-i, în conștiința omenirii, că noi suntem ceia ce suntem. De ce să lăsăm durerea să ne macine și distrugă? Nu sunt, iubire, că n-am cum fi oribil, nimicit or ca corona virus, că noi suntem buni sută la sută.

Ni dragă bineața ca la soare dinimineața.

Nu țin seama, cât de dragă mi-o fost viața.

Ușurel cum mere noru

joacă fata cu fecioru,

că de tineret, îi plin la bunicu ocolu.

 

Când copiii lui Vica erau pitici, mici, îmi ziceau superstiția, c-atunci, când îți trece prin fața ta o pisică neagră, tu, să scuipi și să faci trei pași înapoi. Cu ce pornesc pitoresc și firesc, că-s optinesc, dar fără tine, Ben și fără tine, Melania, încurajarea ta, ce-aș putea zice, că nici optimist n-aș fi.

     - Noi construim calea ferata in ETERNITATE. Suntem la capatul ei. Inaintam in abis. Il spintecam victoriosi intru DIVIN stanga, dreapta, sus, jos INAINTE DOAMNE! In timp ca specia umana traieste doar pentru acum.

     - Vreau să ajung, dragilor, la normalitate, cu-n artistic ca la carte, Biblie, cum  scrie, în Cartea çărților ca să bat filmul, fierul la cald pe nicovală, cu viața mea ajunsă unde viaț multora se poate schimba, în cartea pe care o scriu chiar eu, chiar dacă sub formă de opera omnia, nu-i operă, capodoperă, reușită, scrisul îngenuchindu-mă și târându-mă prin realitate, că sănătatea mi mai mult voință, fără de care n-aș fi ce sunt. Monica Anghel mă săgeată, că e undeva, în inima mea și nu mai contează că mă iubește ori ba, ca Vica, care-i altundeva ca femeia mea de altundeva, de acolo de sus, că e ca un surâs ca România mea și mă iubește, în culori de neliniște. Artistic Anghel e un trio-artistic, e un frumos-cântăreț/un măreț, în cântarea cântărilor esențiale al României profunde, tainice, de pace și psalmice. Doar eu din familie a scris, Dragomir doar, în cele câteva scrisori scris greu lizibil și herogrific (mi-ar fi plăcut, că Dragomir a scris ori, că scrie ca Dumitrașcu (Dimitrue) Cantemir, în Istoria heroglfică/ Descripțio Maldave, Creșterea și descreșterea imperiului otoman etc. Regret, că nici Veronica, mama n-a scris, că nici frații: Mircea, dar nici sora Maria, n-au scris, eu fiind unicul, nu cel mai bun, din lume. Oamenii iubesc/ înseală-sunt loiali și trădează, cum și alți au spus-o fără jenă cunoscând advărul ca la carte, adevărul existând, în realitate, că oamenii sunt cum sunt fără a fi O.K., drepți și cinstiți cu ei înseși. Din Spania, nu Flaviu, ci un cosătean Ioan Miron, îmi telefonează și-mi pare bine, că-mi mai amintesc te miri de ce. Îmi zice, că prin 1980, când a îngropat pe tată-su către terenul de fotbal, pădurarul Miron. Atunci a prezăntat cumnatului ofițer venit de la București pe cele două fete a lui Papă-Lapte, pe Măria și Violica, amândouă îmbrăcate, în haine bărbătești: cioreci, căput, uioș, căciuli și la cumnatul, nici venindu-i să creadă, că-s femei și păstorițe la turmele de oi, din Sâmpetru-Almașului. Din Spania, nu Flaviu, ci un cosătean Ioan Miron, îmi telefonează și-mi pare bine, că-mi mai amintesc te miri de ce. Îmi zice, că prin 1980, când a îngropat pe tată-su către terenul de fotbal, pădurarul Miron. Atunci a prezăntat cumnatului ofițer venit de la București pe cele două fete a lui Papă-Lapte, pe Măria și Violica, amândouă îmbrăcate, în haine bărbătești: cioreci, căput, uioș, căciuli și la cumnatul, nici venindu-i să creadă, că-s femei și păstorițe la turmele de oi, din Sâmpetru-Almașului. Au avut amândouă copiii din flori, că locuiau cu părinții lor, în poiana Spinului, în Purcăreț (am mai arătat ce nu mergea bine, că n-aș vrea să mă repet). Florin Câțu ne-aduce lumină/covid, lege sau esența religiei, așadar ce-i restricție, dar care-i tocmeala, că n-are nici lecție de viață, că nare conlucrare, că toarnă minxiuni și informarea nu e justă. Ca pasărea cerului, universul, îți rupe din sens, bucurie, în umanitate și imunitate, cu omenie, de la o generație la alta, dai cu zbor de zor, în dragoste și dor întru viitor de ceea ce-i iubire provita, în drept de a candia la fericire.

M-o fătat muica oltean

ca să nu mor șuhan,

că nu trăiesc năzdrăvan

ca pește Florin Câțu-n van.

Ca neica Tudor barosan ne facem îndatoria și datoria provita să ne apărăm România

cu glia pe mâna românilor,

în rostul lor, cu simțul frumosului, Hristosului.

Faptele să ni se potrivească cu gândurile, în profund și măreția părintească și românească.

Succesul istoric e a românilor,

viteji cu rostul cinstit a lor,

că Vladimir din Vadimir a ridicat țara cu pandurii ca un singur om,

Că România e, în rod ca un Dom.

Dragostea e și cu despărțire,

în dreptul de a candida la fericire,

în divinul de iubire,

că sunt bejeniți românii,

în numele sfântă a pâinii.

Noi cu toți românii ne rentoarcem ca frunza și iarba primăverii,

că Mesia învierii, e-n fiecare din noi aparte, fără moarte, Mesie a iubirii

ca să distrugem pe corupții becisnici și nemernici,

că doar, Tu, Doamne cu dreptate și sfânt, ne judici.

Tu,pe unde moțăii/dormi ca puțoii, în păpușoi, venind ca haiducii care pun jugul deoparte ca să trecem peste moarte ca înviind din morți poetic ca sufetul legat de trup, să fim demn ca a mării singurati lup. Nu m-am văzut nicăieri/pe nicăieri, încălzit de aprecieri ca fiu al României mari.

Viața, își dansează papucii, bucuros,

că Vica nu mi-a dat păpucii ca unui Făt-Frumos,

în fereastra deschisă rai spre plai a inoceței

către oamemii care nu-mi dau final, în național și, în tradițional,

un câmp cu flori-comori provita.

 

Florin de la românii au talent:

     - "Vreau să rămâii plăcerea noastră vinovată".

Ca ce mă duc ca cel mai iubit,

om potrivit la locul potrivit,

din fericire ca Hristos la final fericit

Cine-mi promite, pâine fierbinte,

că-s om bun, că-s om care am creeat confort.

În viața sacra, frumoasă,

nu-s, din fericire ca mâncarea arsă

 

Eu cu fataaia Vica, fată/ femeie văduvă frumoasă, mândru stau cu artă la masă, că după Mircea Dinescu și-n Baltă, se poartă mega cum laude, cum laude, în undă verde, Așa e la români la fiecare, cât îi pământul și România de profundă și de mare, între pământ și soare, se poartă din fericire, cu fericire și cu iubire.

Din ce, în ce mai robotizați

ca botezați și din ceresponsabilizați,

maturizați, în ce, în viitor ne propuneți.

 

Din ce, în ce mai robotizați ca botezați și din ceresponsabilizați, maturizați, în ce, în viitor ne propuneți. La ce să înveți ce nu-i de învățat fiind școlat ca un Monte Criato, om expirimentat și a naibii de bogat (care ți natura și aventura, în tevatura de hecher, pirat, care și-a uitat moralitatea, că nu-i de miralre, dar pirate, unde ți morala, școala de dimcolo, cu școala?) De ce te-ai păstra,în aparențe, om cu mari speranțe, om de mare noblețe, în ceea ce, în sfântă treime ar avea renume și universal, în credințe. Ce-i cu istoria religiilor, cu esențe și excelențe de Mircea Eliade, un mega cum laude, cu udă verde, în cinoaștere, din stilul de viață cu oravita. Cu Vica împreună am avut viață tare frumoasă, că tu-n poveste erai ca o prințesă, în gamă complexă sustenabilă. Dacă scriu nu-i teribilism, în ciudă, că afișez altruism. Romică zice: nu tace și cel cu bluz face pace, în ureche, că-n lume se exportă libertatea. Vântule, vânt nebun, vânt nervos. Sunt pierderi din cauza pandemiei, mor oameni dragi. În Marea Britanie moartea prințului PHILIP ca cea șefului Trifan, Mânzat, în Ciubăncuța, jandarm, în secuime aproape atingând peste o lună 100 ani. Altundeva urmăriri ca, în filme, urmărind un nebunatic camion care era nesăbuit șoferul care nu-și controla viteza, chiar dacă trebuia s-ajungă departe fără stare de oboseală/ stres. Era vorba de a proteja, dar de fapt de ce-i vorbit pe bune aici ca să nu faci nimănui rău? Ceva era de vorbit fără ca mingea să nimerească, în bara porții? E un delir ca-n Delirul lui Marin Preda. Își bat capul, ca să numească strada principală: Duliș/Jeler Simion. Dar ce spun românii, că ce ne dă de furcă? Șefii ce oferte au făcut? Primarului, îi zburase un porumbel din gură lui Pavel... să-i dea o diplomă de cetățean de onoare. Sugerase consilierilor care păreau niște adormiți, fără inițiative. Sunt și mâncărurile gustoase de cinci stele fără prăjele/ ulei, dar tu ești sufletul mâncatului, că-i de cartea recordurilor. Doar voba bună care mi-o zicea Vica, vrându-mi binele, că era o sfatoșă. Ce fac, fac, cu drag, chiar dacă se află câte un deștept care zice:

     - "Își caută cu lumânarea. Tânăr nu mai sunt și se lipește de mine binele ca nuca de perete." Dacă-și dau demisia, nu mai mor oameni de covid? Cine ce explicație avem care li titlu de glorie, în de departe care-i logica, rațiunea de stat și simț, bunul simț? Tu, nu-mi răspunzi sau nu primesc eu ce-mi scrii, Ben și ca atare, mă enervez inutil, prietene? îmi doresc o sănătate grațioasă, vizibilă, dragule. Răspunsurile tale mă revitalizează. Unde-i hiba? Scrisul meu vorbește de la sine. Izvorul nemurii, mă ancorează, cu atmosfera cu mult soare și multă căldură de om, în realitate cu soare ca să ne înfloare. Chiar așa cine-s chemați să răspundă la întrebări, dacă nu Ben, pas cu pas, că-i vorba de lucru bine făcut, în lumina zilei de început? Alexandru Crivăț a fost găsit mort nu departe de bârlogul unui urs.

     - Tu, nu-mi răspunzi sau nu primesc eu ce-mi scrii, Ben și ca atare, mă enervez inutil, prietene? îmi doresc o sănătate grațioasă, vizibilă, dragule.

     - Eu ti-am raspuns la toate intrebarile plus ti-am trimis regulat ce public ca text pe blog si videorecitari aproape zilnic pe "You Tube". Trebuie sa te initiezi in posibilitatile telefonului si cum functioneaza ca sa iti de-a acces la materialele ce le primesti de la corespondenti. Prieteneste te cu un tanar care se pricepe la tehnologia aceasta digitala ca sa te ajute.

     - Prin multe întâmplări avem de trecut, dar bine e când totul se întâmplă cu bine. Mi dorul și de felul de a fi a lui Vica. Eu eram fiul unor țărani, ca atare nu eram fiul ălui rege sau ălei regină, părinții mei: Veronica și Dragomir erau niște țarani sâmpetreni. Vedeam filme fără număr, cum văd și acuma eram pasionat și de citi și-n Aghireș-Fabrici am participat și la "Iubește cartea", cu isignă, pentru care am fost examinat de profesorul Ioan Sinoschi care mă știa de câte parale eram, nu prea grozav. Mă amestecam, în toate și unde nu-mi fierbea oala, çă eram curios și chiar timid fiind, la curiozitate puțini mă puteau întrece, eu căutând să știu cât mai multe, nu doar, în Aghireș-Fabrici, dar și pe la Bistrița și Șimleul-Silvaniei. Noul mă ademenea dovedind o forță mentală, că era ceva și nu prea de capul meu. De amestecat mă amestecam unde nu-mi fierbea oala. Trebuia să fac ceea ce era nevoie, dar eu eram cum eram, nenicule și dacă n-aveam mască, în comedia aiasta umană. Nu-mi prea jucam grozav rolul de elev liceian. Zaharia Stancu, în romanul Vântul și ploaia, în 3 volume, unde Darie, se desfășoară ca acrivist, prin noroiul satelor. E o bucurie care o trăiește. Mereu e un data viitoare ca rimanul Secretul Nok Du, unde autorul se joacă cu sufletul nostru, c-așa vrea el s-o facă. Vrea el să ne spună el ceva fără să ne amăgească (e un roman al unor tristeți și singurătăți ca cel din Cel mai iubit dintre pămânreni/ Marele singuratic (greu ca-n Singur pe lume. Mai exact ce și despre ce spun? Cum salvezi lumea, tu, de pandemie? Nu se ști, dar cine știe ce se întâmplă sub lupa lui Alex. Ștefănescu, că lumea stresată e nervoasă și neverosimilă și arunci tu ca obrăznicătură ce faci de risipești bețele, în gerul iernii ca fata cu chibrituri? Noi n-avem cum din spațiul românesc, n-avem, cum să vedem oceanul, uneori cu greu, după mulți pași văzând marea. Dar noi ce știm și care va fi soluția, cu precizarea necesară? E o criză polirică, mor români. E o agresiune. E ceva. Aieștea se ridiculizează și nu-i corect, că nu-i corect și radical. Viața, în felul ei, e frumoasă și tristă ca Vica. Avea un frumos, mai frumos ca frumosul (eu un frumos ca iarba verde și albastru cerului, când cărarea se întinde, în fața noastră spre munți ca dragostea care-și găsește calea spre casă, în viața minunată și frumoasă, împărătească ca și cum Vica-și luă copiii de mână, patrie limba română și de zână, ileană cosânzeană, când copilul mama-și strigă: mămăligă și-l cheamă zori de zeamă. În serialul Rebelul, în Coreea, încoronarea înseamnă Conficius= bunătate, creștinism= altruism, în atitudinea și aptitudinea oamenilor ca o cântare a cântărilor, în rostul românilor cu folos neamului nost. Marele critic ingenuis, Irina Petraș are să zică, că n-am muncit degeaba? Mai mult ca perfect, era, cum scriam/ dragostea mea cu Vica, o strălucire și un extaz, că o savuram, o gustam, în nebunia mea cu tihnă, pe Vica? În care om nu--i spiritul încrezător de luptător, spirit invincibil de care-mi spunea Vica. Eram ca primul născut al unui rege, ca atare nu-s renegat al neamului meu, ci sânge și suflet, din sufletul neamului meu ca George Coșbuc. Marin:

     - "jos chiloții, că vin hoții." Omeni de apă în ţară la apă.

Noaptea învăluie lunga agapă

Cinic tumult, avatarul imund

Ţara-n derivă se duce la fund

 

... Sunt versuri inspirate de "caldul, fierbintele text" din atas cu care Doamna Literelor noastre Magda Ursache gratuleaza de data asta ravna mea de mesager literar.

     - Care mai care. Sunt, în ceea ce sunt Eminescu neamului meu, sânge din sângele neamului, sânge care nu se face apă, nici apă sfințită. E un drum către rădăcini, din rădăcini luând-o de la capăt, din străbuni cu dragoste de viață, un plen al conștiinței ce-a-nfllorit sub tei pe calea lactee din doi făcându-se din doi unu și a devenit o ființă dintr-o ființă îmbucându-se, că asta ni se cerea, în cununie, cu vroia, în omenie. Viața ne surprinde cu ce nu ne mai surprinde, că ne bucură. Suntem eficienți prin ce trebuie. M-am „bucurat”de multe atacuri la persoană, dar nu răspund oricui. Proverb românesc: „Dacă dai cu pietre, pietre primesti sau faci valuri.” Dragostea aduce normalitatea, că e un fenomen dând esența. Cu ea eram pe drumul meu. Vica-i mireasmă de floare și umple tot satul, că-n neastâmpăr și mânile ei. Uneori mi se pare, că n-am folosit vorbele potrivite față de Vica. Nu era așa simplu să iubești pe Vica. Era timpul s-o iubesc. Un frumos, cu speranțe și noblețe, cum mai rar, cu puncte de vedere, însuflet cu poezie și omenie, Florin Câțu fiind un nenorocitîn cruda realitate cu inavertețe: e un tragic și o dramă cu:

     - "Fă, nenorocito!", o lecție de viață, în primăvara încă ieșită din legendă, că reânvie lumina din lumină care ne redescoaperă, în viața vieții. Politica ne fură, în necinstea ei. Ne ia din nădejde și din cheful de viață. Se despică firu-n patru, că răul pe care-l facem, nu ne scuză. De unde și până undeAlex. Ștefăbescu domn adormit, moțăind, în fotoliu? Era critic și istoric, cu adevărat dialectic și filozofic, cu răsfăț, măreț, calculat, un om între oameni, magnific pentru oameni de marcă. Isteria învinge rațiunea, c-așa-i polirica turbulentă a lui Câțu, dar ce-i mai exact, că la el legea și firescu era să mai aștepte, în cheful de viață, cu toate, că schimba planul, în exclusivitate și era mai mult decât normal (puteam ieși la plimbare cu o umbrelă). La ce eram ochi și urechi? Ce era logistic, ca și cum am fi acolo. Efectiv cel fără picior era oprimist și nu se lăsa, îmbărbăta și nu sesiza ce el Câțu, nu făcea, în fapt cum nu făcea nici "Călărețul fără cap". Ceva-i, chiar realitate. De ce nu dăm valoare? Eu, însă cum îmi dovedesc utilitatea? Noi ce și cui recomandăm? Au inventat țigări fără nicotină, cafea fără cafea, dar parlament fără idioți-corupți? Înainte de toate e o motivație,că putem cunoaște pe Dumnezeu. Întâlnirea omului cu Dumnezeu, îți dă o tihnă. Câți nu vrem să fim mai buni ca ieri? Noi suntem din fruncea, din România, fără ne numi după localități din străinătate: Viena, Paris..., că-n, îndărătnicia ardeleană și-n calmul de doină, din lumina de pomină a veacurilor care au să vină. Da, la noi există un marasm, că implantologia și parandorologia care devine rudimentară, primitive (no, comont !). Aici e ca un pământ sterp cu satul pe nicăieri, că e o nenorocire totală, cu păduri furate (cu o mentalitate proastă, însă așa merge la noi), în România. La noi e o cădere liberă. Nu stai nici, în sport până lumea te fluieră. Te retragi din timp și nu încurci pe nimeni. La noi e o cădere liberă. Complementari și complex prin ce facem fiecare aparte, că la urmă compensăm și concentrăm viața, încă, din copilărie, adolescență și maturitatea care e genială, nu că ne-am putea compara cu Eminescu sau cu Veronica Micle, ci pentru că noi am contribuit și am făcut fiecare ce-am făcut aparte, cu amprenta și ineditul, cu dreptul nostru de a fi. Rusia cu armată, în Ucraina, n-arată intenții bune, că miroase a război și să facă rău ucrainienilor și, totul e neasăbuință a lui Putin. Și, în sculptură e muncă, cheltuială, pentru armonie și pentru bine, bunul care-l avem, în nevoia de a ne bucura și a fi de omenie, prin mândra și draga, cu drag de Românie. Aici e istorie și noi cei din România luăm aminte, că e o lecție care nu mai are față umană. Pe teritoriu USA s-a desfășurat depopulând de populația indian-autohtonă, se desfășura o luptă antirasistă și era urât dezmățul, lapidarea inumană. Ocupanții engleji se îmbogățeau cu aurul indienilor, așa cum rușii s-au îmbogățit cu aurul românesc ca ungurii, turcii și alte lepădături care au năvălit asupra noăstră să ne ucidă și jefuiască fără nici o etică și eleganță, fără o conștiință omenească și națioonală, cum nici corupții, cârmuitori, n-au suflet, că nu-s români, ci hoți, din tagmă de jefuitori fără inimă, că-s niște jigodii jegoase. Nici sințul umorului nu mai am și nici ironic/ proverbial nu sunt, că nu-s nici spiritual, ci o măgăreață, un mototol. Ce trăiesc, Ben, nu-i nici basm. Vica nici nu era femeie ùșoară, femeie de consum. Nu dă nici nu dă tonul, nici nu trăiește ca o zgaibă, că Vica era nevasta mea, eram cununată cu ea la sfat și la popa. Nici să scriu o legendă nu știu s-o fac, că nu-s înalt și rar, ci mai mult lat decât înalt sunt. Noi am trasversat epoca foarte difucilă, cu vremuri de incetitudini (niciodată nu ești om mare pentru servitorul tău, zice Tudor Vianu, tata doctorului Vianu). Ești măgulit de laudă și n-o uiți. Am întâlnit pe Geo Bogza care, îl aprwciază. Ești un paria, îi zice Eugenia Vodă. Nu tot omul face lucrul bun, lucru ideal. E o stare de bine, dar trebuie multă socotință. Prioritate și la Astra Dr. Teodor Mihali Dei, actualul președinte ec. Radu Găvrilă era editarea de cărți, răspândirea culturii și pentru aiasta, în orașul natal a lui Lucian Gruia suportul financiar l-a depus primarul municipiului Ioan Ungur. I se publică poeziile poetului tribun Andrei Mureșanu editată de editura Astra Dej, 2006. Prefața o scrie Ion Buzași. Ca un Nicolae Labiș e recunoscut ca un Mihai Eminescu ca o pâine proaspătă aburind scoasă din cuptor e recunoscută bună și hrănitoare, necesară. Ca scriitor nu trăiam, în prierie, în sălbăticie ca, în Purcărețul lui Papă-Lapte, în Poiana Spinului, din hotarul Sâmpetrului, cum îmi spunea feciorul Ioan a lui pădurarul Miron de la terenul de fotbal, vecin cu omul de serviciu de la Sfatul popular, Tutele, cel care bătea și cu doba. Dacă era acțiune ca-n filmul Sărutul Dragonului ori, în romanul cu Cei trei mușchetari, După 20 ani/ Vicoantele de Bracelona. Tineretului le place să citească romane, cu aventuri, cum, îmi plăcea și mie, dar ascultă, Ben, despre mine ce să le scriu înteresant, că pe vrema ceaapeului, nu făceam, decât munceam, lucram la câmp cu Vica și totul era cum era: banal, insicnifiant, fără ceva palpitant, nu eram nici eu bătăuș, așa ce să fi făcut ca să plac? Ho, că altceva, pe unde să trag chiulul, că nici copilărie ca universalul Creangă sau Ghiorchi nu sunt, așa că ce pretindeți de la mine, urieșule, spiritualule vrei? Eu scriu anevoios și greoi, după cum vezi, chiar neinspirat scriu, nu-i așa? Fericirea se face cu materialul clientului, zice pshihatru Vianu. Mă simt bine, în țara mea. Eu vroiam să fiu eu însumi. Eu am scris ca să mă readuc la viață(eu sunt muritor, chiar romancier fiind și mai bine ar fi să mă consider nemuritor, zice. Eu am rămas singur ca huhurezul. Înainte de a se declara pandemie, am fost la Brașov la fratee-meu la Mircea și Maria lui moldoveanca, o nevastă pe sprânceană, de omenie. Mircea m-a dus, în centru și pe la biserica neagră ca s-aud orga și totul era ca într-un vis orădean cu magnolii musai, unde e o îngrijire mai atentă, cu splendoare la palatul episcopal la Oradea cu surprize ca-ntr-o frescă bisericească, cu ceea ce e frumos, în migala de a fi. La noi tot rece e, nu ca-n Siberia la mare căutare, dar rece. Multă străduință și bunăvoință din partea cumnatei, mătușa Dariei ca să ne primească și omenească cumsecade ca neamuri, de-ale noastre, date de lui Dumnezeu luminate, în acea lumină din lumină lină de înviere. Parcă ar fi cu lapte și miere. Erau ospitalieri, oameni buni și cu suflet Maria și Mircea frate-meu. Mircea și Maria erau exemplari ca tine și Ming asiatica ta, Ben, cu armonie a sufletelor ca cozonacul de Sfinte Paști. Erau unici, benefici. Aveau cele două fete ale lor, dar ajunși eu și Daria la ei le făceam mare, tare, plăcere. Politică cu sincoape, din cauza lipsei de responsabilitate a lui Florin Câțu, că el se înțelege pe sub masă cu cei din coaliție, că nu-i un joc, mă supăr, îmi iau jucării și mă duc acasă/ ce mama drracului !?. E tot o speculație, un pretext, un element care a schimbat regulile jocului fără nimic regulamentar. Ce implemementăm? Au rupt masa discuțiilor. Nu-i ceva clar, ușor. Suntem necolecviali, că zic Usre plus, că nu dau înapoi, cu metaforele lui. Vlad Voiculescu e cu frâna/ frânele trase. Unora le-o apărut riduri, în creer. Aș vrea ca oamenii să gândească și să facă cum zice Mircea Dinescu să facă din politică poezie, delicatesuri, convenabilul de a fi bine, de a trăi compatibil, nu-i așa, că binele face bine, ne scapă de rău sau, cum ai zice? Înteresantă era și lupta Betovenilor/a celor 101 Dalmațieni, lupta pentru existență ca esență, cu drept de a fi, în lumea mai bună. Nervii astenici sunt puși pe arcuri. Viața ne surprinde. Înteresantă era și lupta Betovenilor/a celor 101 Dalmațieni, lupta pentru existență ca esență, cu drept de a fi, în lumea mai bună. E o armonie cu tine. E dintr-o epopee națională Drumul oaselor, chestia cu Trandafirul Galben și parola Cozia (n-o frost prost Eugen Barbu, orice-ar zice, indiferent ce scrie, chiar: Alex. Ștefănescu, criticul și istoricul aiesta dotat cu talent nativ îmulțit). Totul e scris la țanc. Și unul și altul au scris multe de-adevăratelea cum rar. Ce se întâmplă nu-i ceva special și de excepție. Șansa e să te ții de lucru care-l începi, că nu-i puțin lucru, când faci ce faci lucru bun. Pas cu pas cu greu se scrie, dreptul la bucurie, după Mireasa din tren. Nici o brânză n-o făcut politicienii. Prieteni să ai mai deștepți și eu vă am pe voi, mulțumesc lui Dumnezeu! Ce film genial: poți mai bine, vorba lui Cătălin Crișan și vorba lui Țiriac: să înveți să pierzi. Cum să-mi deapăn pe rășchitor amintirile disperate cu pupăza din tei, din ghemul copilăriei de sub teii de pe alei (unde, cu ce forță să deapăn pe vârtelniță, pentru a face țevi de pe sulul de tort, înșirându-l cu sucala?) Vica avea fițe de vivă și-mi confirma, că-i aleasa inimii mele. Punea ordine, în viața mea, mă proteja, Că pădurea se defrișa. Cu Vica eram la firul și inima ierbii, la izvoarele unde se adapă cerbii. Eu din țânțar mai fac și armăsar. Chestia-i cum îmi îndrept greșelile dacă ele există, fără a fi bine ticluite. Tu, cum faci să ieasă bine?

     - Tu hotarasti binele. Cum iti asterni asa dormi. Vrei sa fii Horia, Closca si Crisan ajungi sub roata, vrei sa fii eroul zilei de azi devii homosexual si ajungi in Hollywood, vrei statuie ca Alexandru apauca-te de pradat si parjoit popoare. Uite-te la eroii de azi ce bine o duc. Pentru ei a iesit bine.

     - Mă duc la Dej, pentru Daria-Loredana Ferghete cu provocare, c-avea ea datorie, defectul ei, defect ca să fac poveștile: frumoase scoțându-le din ambalaje, din dolojire, dându-le un strop de natură, strop de soare și strop, rouă, de fericire ca să revină viața la normal fără lapoviță și fără vânt, risipire-deșertăciune, din care n-avem ce câștiga. Marin e gurmand, lacom, a stat iarna pe seama noastră, să-l întreținem noi pe cheltuiala noastră ca să ne facă handicapați și pe mine, eu, și Daria, că n-are scrupule, n-are obraz, etică și moralitate. Să ne uităm, în jur și să vedem frumosul, cu magnolii care ne înconjoară. Nu-i o imaginație, ci o realitate vie. Nu vă mirați, că toți suntem născuți întru veșnicia lui Hristos, cum zice și apostolul Pavel, în echilibru vieții, că noi, prin biserică ne gudurăm bisericii ca mandatați și responsabilitați și să ne iubim unii pe alții ca semeni, apripiați, în dragoste, să ne căutăm unii pe alții. Nu infirm, nu confirm, dar e putere a cuvântului (ce să zic, când auzi: nu comentez). Omului i dat, să se lupte și cu moartea, dragilor, să nu se dea bătut. Aici e buricul ideeii: ne vom iubi până vom muri, cu surprize la fiecare pas, că ne vom descoperi, în fiecare zi apa este, zi de zi. Nu aiesta ți confortul. Noi avem talent aparte. Iubirea se simte și-ți dă cuvinte inspirate. E frumosul răsfățat, în soare de primăvară, de neam și țară. Daria o cumpărat:

     - "Am luat niște prăjitură și Sorin, Sorcova, m-ajută la bagaj. E dusă, în sat, nu știam pe unde umblă și mi-o venit s-o întreb prin telefon. O Cumpărat tort de la Adela, c-a fost ziua ei, în 12 aprilie (e berbec). Nu-mi place, că-i cheltuitoare. I-am adus bani de la Dej. Să nu se știe cu bani, așa-i Daria mână spartă, mână risipitoare. Asta mă sâcâie, că oricât, îi spui tu, să fie cumpătată, mână strânsă, dar e viceversa, vorba lui taica Caragiale, în teatru, schițe/nuvele, după cum și tu/voi știți, nu-i așa? Era un film: Nu-i așa, că și caii se împușcă? Toți avem nevoe să credem ceva, să ne convingem de ce-i adevărat, de ce-i poveste de succes. Nu suntem Sfarmă-piatră, Toma Alimoș/ Harap Alb. Credem în imposibil? Frumoase vorbe, veebe proverbe când unul zice cea altul hois, însă patria limba română nu șchioapătă, că nu-i, în letargie, că ea ne pătrunde prin porică recitarea ta, Ben, prin toți porii e o performanță, de conștiință națională, e demențială, chiar, în actul de guvernmental de guvernare care a decăzut moral și cetățenii nu mai cred, fiund, în  abuzul, cu consecințe grave care ne influențează, grav, negativ, chiar dacă lumea e bolundă, însă, tu, vii cu frumos și ne atingi la inimă, că a venit primăvara cum zice răspicat, clar și sincer, prietena noastră Melania Rusu Cargioiu. Fiecare-i de banii lui ca regele Leu, în imperiul Leului, unde-i... o situație școlară, că nu se ști împăcați încătro o apucăm. Avea și Vica acces de pesonalitate cu indetate, având potențial regal distinct și deosebit național, c-avea un monumental ca Moise din O bere pentru calul meu/ Vânătoare regală. Era clar Catrina din tipica românească, țărănească și omenească, din Moromeții lui Marin Preda, pregătite ca de Sfinte Paști. Iubirea se simte și-ți dă cuvinte inspirate. Agasmetar și Molitvenic, își ia, în spital la bolnavi (nu știu ce-și ia cosmonauții, în cosmos. Mă celarul e doar muncitor, dar dacă a fost cavaler regal, vezi filmul Giuvaeierul de la palat, ce vom învăța? Când învățai să scrii și să citești, în trecutul depărtat, cum au făcut Miru și Mira, era o cinste, în cetatea din Sâmpetru. N-am făcut nimic înteresant ca Duliș, Jeler Simion, sub terorea regimului aspru, comunist/ caputalist, de dinaintea instalării comuniștilor la putere, că-mi aveam locul meu, în Împărăția Oglinzilor strâmbe. Ca atare n-aveam cum să fiu erou nici, în copilărie, nici pe urmă,în adolescență, deși eram mai dezghețat ori moaie-poame, nici eu nu știu cum, Strâmbă-Lemne, Doamne ajută! Spun adevărul, dar, cum vedeți, nu știu să-mi povestesc povestea, în bunătatea ei, că-s mai gură-cască și de nici o ispravă sau Vica știe mai bine, cum v-am spus, cum și voi o spuneți, oameni de ispravă, devenind de ispravă datorată lui Daria și a celorlați 3 prunci care școlați de Vica era erau spirituali și buni, că nu le pot băga de vină, în ciudă că eu scriam această poveste fără noimă. Noi trebuie să fim bine, în societate, zice și președintele. Evident, nu ești a casă, Ben?

     - Sunt acasa insa tu nu primesti emailurile mele pentru ca prietenii tai au avut grija sa le ascunda sau sa le delivreze in “spam” iar tu nu te pricepi sa le muti inapoi.

     - Pentru asta, tu, nu vorbeșri, conversezi, cu mine. Durerea incomodează. Fără durere ai putea iubii din rinichi, din rărunchi toată inima vieții tale și ai avea culoare și valoare, Ben. Durerea e derajantă, te doare la senzanțional și e obositoare. Spatele tău, coloana ta a fost jenată, derajantă, în accidentul pricaz, necazul avut. Vica nu făcea pe Maica Tereza. Pentru ce mă încordez la jug? Vica m-a sprijinit, în orice problemă și m-a scos din propria îndoială. Mă, îi zi de lucru, nu ți-ar ajuta scumpu! Nu-i puțin lucru dacă-i zi de lucru. Merg din urmă-n urmă ca să dau de mamă și sar din piatră-n piatră ca să dau de tată. Bună ziua! Mulțumiri. E foarte expresiv doamna Lidia Lazu, recitalul dumneavoastra. Ne îmbrăcăm în hârtie, că prin hârtie, nu pătrunde nici glonțul, că e ca o cămașă anti-glonț. Învățăm din pilda șoimului și, nu a ciorii. mușcătura veninoasă, nu-i gustoasă. Nimic nu te învață și pregătește provita, pentru viață ca viața. Vreau ceva natural și național monumental tradițional, că-s papă-lapte dat pe spate. Prindem putere, când s-arată soarele ca bisericile să strălucească pe toate răzoarele. Luăm lumina din lumină, că omul e lumină din lumină. Eram oameni simpli, dar nu simpliști. Aveam o experență și excelență nobilă. Asta, îmi permiteam, cu spirulină povita, să luăm lumină, din lumină lină. Ca balanță cum, îmi aflu echilibru ca să nu mă iau piept la piept neexistând nu se poate. A fi loial, ce înseamnă? Cum aveam eu drumul meu? Care-mi erau motivele de a merge până-n pânzele albe? Ce te împinge spre seriosul vieții mele, o bază de felul cum scriu eu acuma? Tu, ca bun cordonator, cu energie debordantă. E rodul muncii mele. Ești om bogat, un spirirual și național. În Susenii-Bârgăului, de Sângeorz, se aprinde focul de purificare, în Sâmpetru-Almașului, Sălaj, e de Anul Nou:

     - " Vili, vili, mă!" ca o gazetă vie, un capricios strigându-se care, cu ce o greșit, cu cine o păcătuit, adică, de cine i-a plăcut, cum eu, cu Vica dedându-mă la de dulce, la zâmbet trupesc și omenesc căpătându-mi aripi, în evadarea simțurilor! E un bine social-uman, că prin dragoste nu trăiesc, în van, ce mult te iubesc, dragă Vica! Nu mai suntem la mâna noastră, nu mai e cu îndemână, să te culci, cu o străină (nu mai sânt, în club, că n-am făcut-o și așa în teren ca frații Simion Gârleanu, cei mai buni și teribili, la box. Șmecherul tot șmecher e ca scriitorul Emil Gârleanu, cu Bărăganu și necuvântătorele. Încolțise, în mintea mea, că sunt scriitor, că am apetitul de a scrie. Nu se întâmplă nimic, de azi pe mâine. Suntem de bun simț, de bun gust, artist. Nu e o zi ca altă zi. Eu, cu Vica, am fost pătimitor. Tu, cu recitarea ta și unul Miron care mi-o telefonat, din Valecia, Spania, Meditereană care mi-a zis glumeț mi-a încărcat bateriile cu energie verde-solară, cu-n frumos verbal național, încântător. Voi aveți un universal frumos. E ceva fain, o performanță spectaculoasă. De ce n-am fi dragi, dragilor? Cu voi suntem, în batalion disciplinat al Rimâniei. Cum neredecorăm viața?

     - Pentru noi e usor ca nu mai avem nevoie de sex. Ne concentram doar pe munca. Noi am iubit iar noile generatii nu vor mai sti.

     - Am, în voi încredere. Ce vrei? tu, ziceai, că n-am contract cu tine și asta-i un dezastru, o trudă inutilă.

     - Ce ne-a mai ramas acum la sfarsit de viata e sa ne alegem felul in care iesim din ea.

     - Aproape am scris capitolul 56, din Mere pădurețe, vol.2, cum, îl salvezi, Ben Todică. Mie mi clar, că ți l-am trimis pe mailul gmaililul tău. Tu, nu-l vei fi primit? Astă noapte mă gândeam la ceva, din copilăria mea și la știri și, aflu, cum cel care avea grijă de albine a fost înțepat de ce a avut grijă de ele. La albinele lui Domnișorul Karoi, cineva a aruncat din drum pietre, în câinele care asmuțat și fiind o floarea soarelui, în fafță, câinele o aplecase către stupii roind și îngrămădite, și mare șoc, albinele înegri cerul pe o mare parte a drumului, pe care nu se putea înainta fără să ți se facă rău cu veninul albinelor. De ce n-am fi dragi, dragilor? Totul, cu Mărgelatu, Florin Persic și Buză de iepure, Cheh Szoby. Prin corespondență ești elegant și inteligent. Învătat de instict am știut să mă feresc și să ocolesc drumul, dîrumul cu pericol și astfel, să nu mai ajung la etatea me, nu cu mult înainte fiind trimis la moșa, că frate-meu Mircea se înecase cu un pui de fasoale găsindu-l pe jos și el băgându-l netrebnic ca orice prunc băgându-l în gură. inconștient, băgându-l... și sufocându-se. Și fără venirea moșei ar fi murit. Am o energie debordantă și un echilibru, știind ce-i plăcut, pentru noi. Nu suntem nepăsători, că ne îmbracă lumina, ne îmbracă sufletul. TU, dacă nu ai primit ce ți-am scris, acest bun e pierdut, eu făcând lucru meu la vremea lucrului meu, în fiecare zi fiind o măsură și o surpriză. Am o liniște și o împăcare. Am încredere ca-n gardul din spatele casei. Eu mai știu unul care jumulea găinile fără să cârâie, aud, în Trandafirul Galben. Străinii ne sabotau și pe la 1848, se îngrijeau ca rușii cărora le trebuiau despăgubiri de război. Totuși românii aveau o stare de spirit pozitivă. Vezi parcă îngrijorat de vre-o bazaconie, catrastroafă electronică, în schimb, eu, cu nimb,am trimis acestei strălucite doamne, spre fericirea mea, eu, am trimis unele episoade și Melaniei Rusu Cargioiu, sper să ți-le trimită, Ben (tu ce zici, prietene?). Totul e picant, că, în film e neprețios. Avem multe pe cap și nu-i ușor de rezolvat. Vizionează „Dorul de ducă!

     - Dorul de duca unde? …trebuia sa te apuce in trecut. Azi e dorul de a intra in gaura, dorul de a te ascunde, dorul de a comite sinuciderea. Zeci de mii zilnic.

     - Vizionează „Mistere din munţii şi subsolul României”!

     - Asta da speranta. Curiozitate. Imaginatie.

     - Mă îmbăt cu apă rece. Scriu, dar nu mă pot descredita. E o.k., dar ce zici tu? E util, cu viziune clară, că avem o viziune vocațională? Avem conflicte. Care ni școala vieții? Care ni drumul, în stil spartan, cu sens? Cum suntem canalizați, focusați? Avem un mod iglu. Pandemia nu ne lasă să fim cum a fost, că-i vorba lăsăm o moștenire. Prietenia ni până herupism, că ne punem sufletul pe tavă provita, că-n rest sunt basme, dar ce dovedim? Ce dau la schimb, în aldgoritm. Din ce facem patos? De ce luăm act? Cum ne școlăm, provocăm, cu sine, cunoscându-ne? Cum ne pregătim pentru asta? Succesul e o afacere, nu o durere, ci o plăcere a noastră, în ediția de colecție și de istorie, în setea și foamea de bine. Tu, cum faci istorie? Succesul e o afacere, nu o durere, ci o plăcere a noastră, în ediția de colecție și de istorie, în setea și foamea de bine. Tu, cum faci istorie?

     - Eu impletesc permanent istoria in Mere Padurete!

     - Foarte bine și foarte frumos, din partea ta. Permanent e un antrenament cu sine ca să nu intrăm la apă, că sănătatea e garantată, emoția evidențiată ca aramă. Avem multe pe cap și nu-i ușor de rezolvat. Cum adică: nimeni nu-i proroc, în țara lui (cum adică o găselniță, o refulare?) Tu, ai găsit o soluție, prin talentul autentic (talentul pune o piatră la temilia a ceea ce-i iubire întru înviere). George Vulturescu îşi serbează azi ziua de naştere. La mulți ani, fericiți ani! Cu bine și la mulți ani! Pelin mănânc, seara pe pelin mă culc. Prin corespondență ești elegant și inteligent. Aurul te face să treci peste beteșugurile omenești. Dacă ești îndrăsneț (ă), cu voință și, ca atare ai viață, ai adevăr și o viață sănătoasă (viață cu voie bună, în logică și rațiune, în pasiune, dragoste și dor, cu tandrețe și noblețe, cu imunotate, în realitate constipată/ diaree, toroștele, pànă la podele, că o oaie/ vacă, cufurită, cufurește întraga turmă/ cireadă, ciurdă, cum zice badea Ion ca un bufon ne face de râs făcându-se de turcă, că așa pricepe el mai prostuț, în fața a lui fi/a nu fi, c-așa se nodă și deznodă (ca să vezi avem vigilență!) Tu, ești năzdrăvanul care se dă peste cap pentru a fi bine, provita. Care-mi erau motivele de a merge până-n pânzele albe? Cum aveam eu drumul meu?

     - Tu, ești o șansă, în plus.

     - Asta-i gen gagarin. Suntem parcă porniți pe drum lung să reclamăm pe politiciieni cu neisprava lor, te clamăm lui Dumnezeu și totul prin Mere pădurețe. Mai am și eu vre-o10 ani ca să am vârsta ei, Dumnezeu mă ierte pentru nepolitețea mea! Dumnezeu s-o ierte pe această doamnă a literaturii noastre! În drag de România a scris despre noi, în nevoia de bine, pentru pământenii noștri. Ca bogda proaste, Mărgelatu, vin din lumea largă ca Merele pădurețe. Politicale, nu prea știu, cum Mircea Dinescu ca poet și excelență, în delicatesuri politice și poetice, cum vine vorbă-Mere pădurețè de la mama ei, când nu s-arucă cu căciula/ pietre după câini ca Letu, zis și Buză de iepure, cu Belele lui ca al unuia Mărgelatu/ Trandafiru Galben. Eu, n-am cum s-o duc rău, că nici acuma nu mi rău și ca ce mi-ar fi și de-amu încolo, omule? Știam chestia cu așternutul, cu săratul, că te întinzi doar cât ți plapuma și, în rest ce-ai vrea, tu, iar eu de ce-aș fi pretențios, în poziția socială, că eu nu mă joc nici de-a trânta? Chestia, cu sfânta treime, n-am cum îmbrățișa, glumețule, că n-avem specialiști ca să mă tragă pe roată, că s-au dus pe sfârlă grofii unguri.  Tu, de ce râzi de unul singur, ca atare: sărac și cuminte, cumințenie ca Brâncuși/ genialul național, Eminescu? Andra lui Melania care-i advocată și care a mai citit Mere Pădurețe, nu zice nimic de răul, pericolul, riscul care m-ar paște dacă scriu cum scrii mai cu handicap, mai prost dispus, în ce-i privește pe politicienii ironizați de mine ca un interes public ca haiduc literar care literar și spiritual aș fi un mare național. Mai lasă-mă de banii mei, că calul bătrân, cu nărav, greu, îl înveți să tragă, în ham. Prostii, nu-mi mai băga și tu, în cap, că am eu destule, cu duiumul/ am în prostie. Ca bogda proaste, Mărgelatu, vin din lumea largă ca Merele pădurețe. Sunt cum sunt, sunt ca o barcă luată de curenți și de furtună, că fergheteg ar însemna uraganfurtună și în Clinica de Recuperare, Cluj, Dr. Neurolog Marius-Vasile Rusu, îmi zicea:

     - "Cum vă simțiți, Domnu Furtună?" Fiecare mă judecă, cu credința lui, cu convingerea omului de bună credință, fără ca eu să mai pot să privesc, în adâncu privirii ce iubesc. Nu-mi văd de lucruri, chiar dacă ne scapă ca cămila prin urechile acului, în deșertul Gobi (ce investiții, în viitor se face?) Cànd faci drum pe calea vieții, sari, treci, peste obstacole, peste rotocoale de fum, cu sfara mai mare ca jumara. Eu, nici ca Vagabondul romantic și fantaetic, nu mă pricep să scriu, cu fiorul emoțiilor, cu-n frumos prozaic/ liric, cu un tâlc și un plin divin de viață. Nu, eu, am arta frumosului, cu strălucirea artei. Sunt niște circumstanțe. N-aveam astâmpăr nici când albinele întunecaseră cerul, eu, vroind să merg la joacă cu prietenii și trecusem prin grădini, pe ocolite, deși nu eram căutând după mere. Viața e pentru mine, stare de bine, că eu dau gustul ca artist optimist, altruist, că curajul nu-mi lipsește, în culori de neliniște a lui Papă-pește! Jinduiam mere, la popa Nicola, ginerele popii Roșca Pavel, în Sâmpetru-Almașului, în Căutând după mere, Căutând după fericire, vorba lui bibleotecarii Vasilica Grigoraș, un om de forță scriitoricească. Om care n-a șovăit, Vasilica Grigoraș (noriul-noroiaș, îl transformă ca faur, în aur). Cererea de acțiuni, sunt pasiuni-corona de spini, însângerând dumnezăiasca frunte, pâine fierbinte la țară, deal/ munte. A fost o vreme, când, în trupul meu lângă Vica nu se sițea nici o epuizare, ci un gust de artist, că aveam celibritataea lui Pompeiu belit de pe dracu și făceam istorie lângă Vica care era un cadou, o trimisă de Dumnezeu și eu eram un norocos, că n-am greș, c-aveam principii de Biblii. Eram, în vremea cu pricina ca regele Mihai/ principile Radu, eram, în cucerirea vieții jucăușe, un cuceritor al lui Vica. Noțiunea de noroc există dacă-ți faci, tu, noroc. La urma-urmelor cine eram eu, că eram ce eram numai datorită lui Vica. în rest, nimic nu conta, că eram un forforos, ba, Dragomir, chiar zice plin de sine, că-s baligă și moliciune, că venise și el din Aghireș-Făbrici la părinții lui, în Sâmpetru-Almașulu, venise la tată-su și maică-sa, unde dase și de mine scriind, după el tăind frunze la câini, că asta le era știința lui. Pe drumul vieții nu eram de unul singur. Iubirea noastră era cea a lui Selena, o eroină ca Vica, o sănătate reală, așa, că ce faci doctore? Eram o natură, din natura strămoșilor, era prin fire naturală și sinceră, chemare a străbunilor, o firea din firea lucrilor cu măsură și firesc. Vica nu-mi frângea inima ca Ileana Vulpescu, că nici ea... și era o culme și acuma la relitatea cu etate respectabilă. Privirile lui Vica era de zână ca de la o zeiță, sânzâiană, în ie românească care se bucura de mine. Sunt bine, că n-am încătro, în școala de dincolo de școală, îubire pe verticală. Până acuma provocarea a fost pistol cu apă. Că una spune și alta face ca Preț al fericirii (ocolul e spectaculos, că dacă o iei drept întârzii, iar dacă ocolești ajungi la timp, are un rost, Irina Loghin, la spus glume, bancuri, că știe să le spună artistic, în fel și chip, că are un stil unic, e Irina Loghin e o legendă vie, cu simț al umorului fără egal național). Are darul spusului, de a spune cu tâlc, imbatabil; e cu bun gust și bun simț, indiferent de decorul socio-uman, si sano maxima, din inimă, că-i o Vica mai tânără, cu aspect natural-sănătos, că depind și eu, că-i bine făcută, e cu lucru bun, în măsura lucrurilor. Are șansa de om sănătos. Da, mai e Fetița și vulpea ca într-o Dumbravă minunată de marele Sadoveanu cu lizuca ... și basmul și altruismul unui: Un om necăjit. Între noi era:

     - "Trăiește clipa, trăiește-ți viața!" Un permisiv și relaxant. Ai literat iluzii? Eu sunt alături de Vica și de români. Spuneți cum să și ce să spun? Care-ar fi damblaua, beleaua, luleaua, laleaua, dacă n-ai fi tu! Ben Todică, chiar: ce m-aș face dacă n-ai fi, tu, Melania? De unde mănâncă, dacă nu la sat și săracul și bogatul? îmbuibații, parlamentarii, de ce vor ca să abuzeze pensii și salarii speciale? Când sunt condamnați de ce să fie eliberați înainte de vreme? Prețuiesc pe cei care mi-o dat șansa de a avea parte de bine/fericire. Nimic nu-i așa de ușor ca să ne apropie, un rol cheie. Ești extrem de folositor. Pe unde o fi navigând Haralambie de pe Toate pânzele sus, a lui Radu Tudoran, dar ce o fi făcut scriitorul Haralamb Zincă, că mi s-a făcut dor de el? Pe la noi uni-s preocupați cu vaccinarea, dar și îngrijorați sunt de becisnicia, coronavirus și de la noi. Ce mai ziceți despre Marele Anonim, din Mere Pădurețe, că politica, în delicatesuri, Mircea Dinescu, din Cetate de pe Dunăre, din Baltă, ne-o cam acrit sufletul. Fiecare cu ce suntem, că suntem ce, în inimă și minte avem ca laudă de zestre, amice, (tu ce ai a zice?). Indiferent,că o iubeam pe Vica, dar e buba, că la cununie, n-aveam să-i dau inelul, că n-aveam nici din aur, din trompetă ca să i-l pun pe deget. N-aveam nici măcar de tinchea. Îmi oblojesc și eu sufletul, cu tot ce mă lapădă de Satan, că Iisus din mine l-alungat ca să rămân curat. Ești și sunt de bună-credință. Viața e viață, fără pretenții. Viața ni, în furtună ne mână și adună. În familia lui Vica domnea naționalul și tradiția ca socio-umană ecuație, că se trăia datorată ambiției ei armonios și dinamo-etno folcloric, armonios și sănătos. Viața-i trecătoare, cum zice și clujeanu Aurel Tămaș, e frunză călătoare, că ajuns la Marea cea mare strigă jianul de la Jiu plin de admirare, în România binecuvântare:

     - "Ti, mamă ce de jii! În familia lui Vica domnea naționalul și tradiția ca socio-umană ecuație, că se trăia datorată ambiției ei armonios și dinamo-etno folcloric, armonios și sănătos. Dar Vica o paloma blnca (porumbița albă), era inegalabilă și cum făcea, nu știa... nimeni cum făcea, că se descurca Vica. Miha venind din sat:

     - "Pica-v-ar mânurile, că știți numa să mâncați, dar nu să spălați vasele!" se referă Dariei și lui Marin care lăsaseră vase, în ghivetă. De Daria se leagă Miha, că se leagă la cap și dacă nu o doare, nu se lasă din gură nici Daria oricât îi spun, deși taca cumpără vaca. Miha, îmi scoate ochii, nu-mi admite nici mie să scot o vorbă, să comentez (e mai smâcită, cum era și Vica, că nici la Vica, nu erau toate ca la biserică fiind vie și vii erau cu vii. Învățătoarea asiatică, Ming, ziceai parcă, că s-ar lega de tine (afla clenci ca Clenciu), deci nici, tu, nu ești mai breaz ca mine, dar se poate înșela oricine, om de pâine, om cuminte a limbii române, om Brâncuși sculptat, române-n mine: Eminescu, sânge albastru, din patrimoniul tezaur al nostru.

     - Te analizezi singur? Ca mereu arunci in toate colturile camerei precum nemultumitul. Ia-o in brate. E VIATA!

     - Vasilica Grigoraș scrii cu performanță, adevărat, surprinzător, emoționall și cu argumente, documentată asupra ceea ce tu scrii sustenabil, cu subiect și predicat, cu minte sclipitoare. Scrii maistru, scrii super cu excelență. Mulțam, frumosule, de acest verde care curge ca o apă limpede, din tulpina bradului! Curge verde de albastru cum mega laude, limpede.

     - L-ai putut vedea? Toti vorbiti intr-o doara de parca ati fi pe heroina. Ca falsorii si prefacutii din internet nu mai difuzeaza informatiile corecte. Cand iti arata o cifra cand iti arata alta. E o nepasare crunta analfabetica!

     - Mulțam fain, că-mi scrii pardisiac, pitoresc, cu un plin din suflet divin. După cum ni muzica/ politica, dansăm, în hora lui hai să dăm mână cu cei cu inimă română! Iar timpul să-l dăm înapoi. Povestea vieții noastre povestea, Vica, te iubesc ca și cum, tu, erai tot fată, dăruită mie toată. Viața lui Vica îi era un cântec și nu mă înșelam, ea, cântând nebunesc prin toți porii și-mi încânta toți porii. Uitați-vă la Veta Biriș, din Căpâlna și veți vedea pe Vica mea și asta mă împresionează, emoționează, că ea mă frapează și tapează și spre copilăria istorică mă duce cu gândul erotic și istoric. Îți dorești întodeauna ce nu ai, chiar dacă-i păcat, dar cine n-are un regret ca un poet? Guști cu poftă, la mare artă, că-i pur, pur și simplu, exemplu. Un dublu, că-ți dai ție și dai și celorlalți, că oamenii toți ne sunt ca frați, apropiați, în reala plăcere, vrere și durere. Refuz să vorbesc, scriu, pe cont propriu, confuz. Nimic, nu-i imposbil, nimic nu-i cu nu se poate, că incredibil, nu există, nu se poate. Dintodeauna turma a fost risipită, dar s-a pecetluit pentru eternitate păstorul blând și bun ca să aducă omenirea pe drumul cel bun, drum de pace și provita, pentru pâine-patrie a limbii române. Noi suntem flori, în grădina cu flori, în grădina Maicii Domnului, cumva cântă Veta Biriș. Nu lucru profan, nu mă risipesc, în van. Fiecare trăim memento mori, undeva fără măslini, în afara grădinii Ghețimani și ne-avem pașii pe drumul crucii. E aceeași poveste care se înflorește care de care zice, vorba vine. Marin:

     - "Reghina o mers la plesneală, să vadă o venit sau nu pâinea la Minuca". R, rățușcă, rămurică, România-i sufletului tău, fă lumină, în jurul tău.

     - "Daria nu știe ce-i ciocolata și mănâcă hârtia,"zice Marin batjocoros.

     - "Dacă totu-i pandemie, să vă cânt o melodie", zice tot Marin Teci. Cu Vica, aveam fericire, cu orce chip. Vica avea respect și bunele maniere. Vica mă sfătuii:

     - "Pavele, nu rupe rândul." Mi-aducea pofta pe tavă. Cine o cunoștea mai bine ca cel care o iubea pe Vica? Fiecare-i cu strădania lui aparte, în lumină și frumos Hristos și cu, înviere luminos candidând la fericire cu iubire! Sfinte Paști fericite, cu înviere de viață și lumină! Hristos a înviat!

     - Adevarat a inviat!

     - Să ai emoții, nu-i rău. Baftă!

Vica, chiar dacă nu exista pentru altcineva era unica pentru mine, ea era cea care-mi zice:

     - "Ai grijă de tine, Pavele".

     - Teribil e filmul Vagabondul, și după ce se întâmplă acuma, cu pandemia, în India. E un film capodoperă, un film semnificativ ca filmele capodopere, după opere prestigioase de scriitorii geniali ruși, dar nu numai, scriitori care pe noi ne-au marcat, deși, în copilărie am citit pe ruși, prin natura împrejurărilor, așa cum am citit pe filozofi ca Marx, Engels, Lenin, Stalin și pe Gorki, Doftoieski, Tolstoi, Agaidar și o gamă diversă fără număr și opere ca Război și pace, Crimă și pedeapsă, Idiotul, Ana Karenina, Suflete moarte... Aveam o foame și dragoste de lectură, un apetit.

     - Christos a Înviat! Sărbători Pascale Binecuvântate, Multe Mulțumiri cu Sănătate și Voie bună, Cu Stimă și Prețuire: ,,PAȘTE FERICIT!!!” Melania Rusu Caragioiu.

     - Scrii maistru, scrii super cu excelență. Arșinel:

     - "Mie mi se spune Buftea Scarlete umblă după fete". Mama mi-a spus, că m-a născut, în căruŕă, zice și Stela Popescu, mie speriat de vițel, m-a dat lumii pe marginea șanțului și nu m-o mâncat lupii sau ce? Ceva la mine era demențial genial și ce am rezolvat? Dacă nu dorești, nu există, în realitate nu se poate, că nu iai pe "nu", în brață. Ce nu-i de spus, să nu spui. Asta era. Spui orice-ar fi adevărul. Degeaba ne-om comporta ciudat. Starea e delicată. Ceva la mine era demențial genial și ce am rezolvat? Trebuie să simțim fericirea, că suntem oamenii păcii, pâinii și muncii, din batalionul disciplinat a dreptului de a fi. Cu Vica, în suflet numai soare peste tot. Vica era ca o regină, în Ciubănçuța, Dumnezeule mare! De ce nu m-aș gândi, chiar la asta? Nu am lipsă de respect față de această mândră populară! Din orice meserie te retragi până ce ești, în glorie, zice Dem Rădulescu Bibanu, în filmul… Astă seară dansăm, în familie ori cum, prietene, tu ești de altă părere ca Loredana Groza, că mânci usturoi și gura nu-ți pute, că se consumă fructe și legume și cea mai bună legumă e porcul, în povestea de suflet, Mere pădurețe, că-i vrednică de tot înteresul, nu-i așa? Cu Vica m-am luat de bună voie și nesilit de nimeni, numai de voința noastră, Ben.

     - Ok?

     - Totul a fost făcut lucru bun, din iubire.

     - Ok?

     - Toru-i fain la noi, fain și strălucitor, dar mai ales genial. Hristos a înviat! Totu-i ca-n zi de sărbătoare!

     - Adevarat a inviat!

     - Vica după câțiva ani buni zicea, că fără soțul ei, Pavel, nu poate trăii, de ce zicea asta atât de prețios, nu știu, dar zicea clar:

     - "Eu fără soțul meu nu pot trăii". Îmi dau seamă cum sunt oamenii, dar cum sunt eu, nu știu zău (Creangă ce zicea?). Toru-i fain la noi, fain și strălucitor, dar mai ales genial. Hristos a înviat! Totu-i ca-n zi de sărbătoare! Uneori femeile știu ce nici doctorii nu știu, pot ce nici doctorii pot (și așa era energica și magica, magnifica, mega cum laude era Vica, femeia lui Dumnezeu). Era o nebunie, ce nebunie! Ea cu ochii deschiși se lupta cu imposibilul. Că lumea se schimba, mă schimbam și eu (era nevoie de mâini și picioare). La bar berea e povestită, zicea Marin Teci gagiul lui Daria.

     - "Fac ce-mi toancă mie".

     - OILE MOR ORICUM !

     - Tu, te auzi, ce spui atât de frumos, ca-n ziua de paști, ca-ntr-o poveste responsabilă, cum ai tu, obiceiul s-o scrii cu suplețe și noblețe, în plin de candoare și binecuvântare. Viața nu e o simplă joacă, că e mai complicată: cu oboseală, depășind orice măsură, în complexitatea ei. Ce să strig, în gura mare? Dragostea găsește o cale, zice Vica după filmul indian serial și era o replică pe măsura stării de lucruri existente, în Ciubăncuța, vorba vine. În tot e magia dreptului de a fi. Uneori la noi se bombonește, cel enervat, vorbește de unul singur părând Vica cea sărită de la bine. Românii rămân eroi și asta mă bucură, că, în noi e: Dumnezeu, e salvarea. Nu mă abat de la subiect. Nu se ferea de lucru și era ca boul pe brazdă, până cădea ostenită. În orice tulburare apelăm la Eminescu, Brend România și renaștem, în limba română. E o doinire a noastră: zare și zestre, patrimoniu și Dumnezeu-doină și lumină a învierii de pomină. În limbajul nostru indiferent cum am vorbi, nu-i violență de limbaj, de exorimare și de expresivitate, ci un academic zice prostii, că noi vorbim românește popular fără vulgaritate, ci cum ni frumosul și metafora limbii cu acuratețea ei. Cum vorbim noi unic, specific, cu doină și lumină, nimeni, în lume nu vorbește, cu renume, pe lume. E lucru greu să se vorbească românește. La noi și vorbeĺe sunt ca elementele dintr-o mâncare gustoasă și hrănitoare. “Anii dinaintea "Terorii", incredibilă efervescenţă în România” de Craciun?

     - M-am născut în 1931 și până în 1940 am prins niște ani de paradis. Salarul tatălui era bun, se găseau haine și încălțăminte frumoase, se tipăreau ziare, cărți și reviste frumoase,  găseam bunătăți de mâncare, trăiam în puf, era epoca scriitorilor români de seamă, care erau în viață. De prin 1940 am văzut apariția iadului, din ce în ce mai adânc și mai plin de foc. Săptămână luminată, cu sănătate, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Vorbe care ne mai descrețește fruntea cu notele ei de rădăcini amare cu totuși iubirea și dreptul de a fi și vremi și vremuri cu fruntea-n sus, că nu ni se permitea să trăim rău, acuma acuzându-se regimul precar, din India, cu Mama India, însă nici la noi nu-i mai breaz, în Căderea libereră, numa, că eu nu-s inspirat, pentru a brava cu ce nu-i de bravat, cum ar zice Caragiale, că-i viceversa, dat naibii, mai rău vasăzică ca-n ilegalitatate, cu probleme și cu Mere pădurețe bune la năcrit zama de fasole, mâncarea aceea gustoasă și pe vremea colectivului, când eu și Vica tânăr și cu putere, voinicos munceam la hotar, pe hotarul colectivizat al Ciubăncuței, chiar și oboseala, osteneala, fiind o plăcere simțită pe pielea noastră ca o sfințenie, cu stofă de oameni. Erau trăite ca toate asemeni înserării pe deal cu scârțâit de car și, a cumpenii de la fântână și a cântecului tineresc care umplea sonor, vesel, satul, în plinătatea de cântece și de mugete de vite, de iosag care cobor la noptat, în satul cu cerul colorat, în orizont, în orizontul cu dealul de unde și noi deabea venisem pentru a pune capul zilei pe pernă dezhămându-i povara, ca și cum era necesară odihna, pentru a-i reîncărca bateriile. După cum vor decurge evenimentele, a dică după ce va urma și s-adună binele și eu, mă voi semna. Incredibil e posibil castel de nisip impecabil, dar insipid, că nu-i un lucru caritabil, ci imbecil, pandemic nepractic. Nu-i obligatoriu vaccinul, dar pe cont propiu, nu mergi la serviciu nevaccinat, drac împelițat, motan încălțat. Voi dați inelul bărbatului adorat ca-n demi vals e cu senș de dans, în univers.

CĂ NU MĂ FAC, CĂ PLOUĂ

Nu-i om cel care nu fură meserie

într-o prostie, la meserie

ca să stai și la o cafea pe canapea, că noi nu vrem pandemie,

ci bună pace și, patrie limba română cu îndemână

ca idee de poezie, că nu mă fac,

că plouă,

în viața nouă.

CĂ N-A FOST...HANDICAPAT

Din mine a pornit focul depresia și s-a panicat, în România cel care s-a spânzurat,

că n-a fost aur cenușiu strecurat.

Mințește, cum pășește.

Ideea e transformată în poveste de succes,

cu acces

și fără stres, din fericire, Iubire.

Voi dați inelul bărbatului adorat ca-n demi vals e cu senș de dans, în univers.

În capul meu domină ceața

ca-n nuvela Ceața,

a lui Marin Preda, că viața li se pierde, în viața,

că unde nu-i cap, vai de picioare!

că nu-i start, Brad, la apelul de seară!

Nici pe departe nu scriu ca-n romanul Regina întunericului, bettseller, scrisă de o școlăriță care se descoperă, în fragil ca în Întoarcera lui Magelan, în acest flux și reflux de viață cu elexir de a fi, în povestea frumoasă, cu tinerețe cu noblețe și speranțe, ca să facem diferența, în distanța de a fi cu orice preț de preț. E un diamant al României, un talent îmulțit și înzecit, cheie, în arta succesului, în scris.

ÎN  SOCIO-DESTIN CREȘTIN

Sunt gelos pe propria neputință,

în ciudă, că Dumnezeu mi-a dat reală voință și conștiință, națională identitate și credință;

dă-mi, Doamne biruință întru înviere, să fiu candidat la fericire,

cu drept la înviere,

în primenire, cu mântuire, candidat

cu preaplin divin de iubire, în socio-destin creștin.

 

 

PR-F&BT.