CANTECUL COPIILOR
Compozitorul Arvo Part
Ce
face un copil când se joaca singur? Cânta. De ce cânta? Se bucura de ceva
frumos. Se entuziasmeaza. E firesc. La adulti, aceasta stare e mai complicata
pentru ca aceasta armonie dintâi s-a distrus si s-a pierdut.
Compozitorul
Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de
Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 67
Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXI(2021), nr. 458(16 –30 Noiembrie)
Dragii mei enoriași!
Sărbătoarea Neamului. În ziua de 1 Decembrie 1918 s-a încheiat un proces
istoric îndelungat. La acea dată s-a consfințit oficial, că speranța și lupta a
milioane de români s-au împlinit. Nu a fost ceva artificial, forțat, o hotărâre
de cancelarie, străină de realitate. Nu a fost darul binevoitor al unor puteri
străine. A fost efectul firesc a secole de jertfă adusă pe altarul istoriei.
Atunci a fost ceasul astral al neamului românesc. El a încununat miile de eroi
căzuți sau răniți pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial. A fost
consecința efortului supraomenesc al românilor de la Mărășești, Mărăști, Oituz,
Valea Jiului, Turtucaia.
Unirea a fost prezentă în viața românilor
dintotdeauna. Condițiile istorice nu ne-au permis s-o realizăm faptic, deplin. Granițele
politice care au despărțit vremelnic pe români au fost artificiale. Niciodată
ei n-au socotit că acestea sunt veșnice. Proverbul ,,Apa trece, pietrele
rămân!” a fost ca un crez al răbdării, al speranței, al încrederii în
Dumnezeu și în dreptatea Lui.
Ne-au unit limba,
credința creștină, cântecul doinei,
cântecul de leagăn și de dor, de dragoste și de revoltă, bocetul și colindele. Ne-au
unit ca-ntr-o horă dansurile noastre românești, datinile din toate
anotimpurile, sărbătorile, nunțile și înmormântările, pomenile și parastasele.
Ne-am unit în fața puhoaielor de năvălitori, care au venit din cele patru
vânturi ca să ne ceară pământ și apă, copii, vite, cereale, băutură și adăpost.
Ne-am unit în fața cataclismelor de tot felul, fie că au fost cutremure,
inundații, alunecări de teren, incendii, vijelii, potopuri.
Ne-am unit când ne-au
amenințat dușmanii, bolile și nenorocirile. Ne-am unit ca să ne scăpăm turmele
din gura lupilor, urșilor și altor jivine. Ne-am unit pe câmpul de luptă, la
semănat și la prășit, la cosit și la secerat. Niciodată nu ne-am socotit
singuri, ci, atâta vreme cât am știut că în casa de alături, în sat, în cetate
sau oraș, în țară și dincolo de fruntariile ei trăiește un suflet de român, un
frate, un vecin, un fârtat, am fost mai puternici, nu ne-am dat bătuți, ci am
rezistat cu eroism.
Ne-au înfrățit Dunărea,
râurile și pâraiele, câmpiile, dealurile, văile, munții și codrii. Carpații
ne-au fost ca o centură a puterii și a nădejdii, marea ca o gură de oxigen, ca
o cale spre veșnicii. Dumnezeu ne-a fost tată și Țara ne-a fost mamă. Cu prețul
vieții noastre am luptat ca să nu fie terfelite numele și demnitatea părinților
noștri. Am dat liftelor păgâne tot ce-a fost nevoie: ascuțișul sabiei, izbitura
buzduganului, iuțimea săgeții, iar, când
ne-a copleșit mulțimea lor, le-am dat bani, cereale, vite, copii, dar nu
le-am dat o palmă de pământ din trupul Țării.
Mai mult, nu am permis ca
pe pământ românesc să se așeze cohorte de păgâni, să-și construiască moschei,
să ne transforme în pașalâc. Am avut demnitate și cu prețul vitejiei și
diplomației am apărat-o. Ne-a văzut Dumnezeu zbaterea, truda, credința și
speranța, ne-a auzit suspinul și rugăciunea și ne-a ocrotit și El prin veacuri.
Nu ne-au strivit cizmele uriașilor, nu ne-au pervertit sufletele credințele
deșarte.
Am vorbit cu mândrie de
Țara Românească, Țara Moldovei, Țara Transilvaniei, Țara Banatului, Țara
Bucovinei, Țara Maramureșului, Țara Dobrogei, dar întotdeauna am avut
conștiința că ele sunt părți ale vechii Dacii, părți ale României, împărății
ale limbii și neamului românesc. Limba română și credința ortodoxă au fost
sângele care a circulat prin toate și le-a dat viață și legitimitate prin
veacuri.
Ziua de 1 Decembrie 1918
a fost pecetea, ștampila trecutului, dar și temelia viitorului acestei nații.
Ea ne bucură, dar ne și obligă. Suntem urmașii celor ce au realizat România
Mare, celor ce-au trăit bucuria supremă de la 1 Decembrie 1918. Nu putem să fim
mai prejos. Le-ar fi rușine părinților și strămoșilor de noi. S-ar zvârcoli în
mormânt, dacă am lăsa neamul și țara să se destrame, dacă am trăda crezul de
veacuri al înaintașilor noștri.
A curs prea mult sânge și
prea multe lacrimi, ca ele să nu dea rod în sufletele urmașilor. S-au înălțat
prea multe rugăciuni spre Dumnezeu, ca El să rămână indiferent și să lase
neamul românesc să piară. I-am înălțat prea multe biserici și mânăstiri în sate
și orașe, în munți și în câmpii, ca El să ne părăsească. Așa păcătoși cum
suntem, dar suntem ai Lui! Nu-Și va uita și nu-Și va lăsa copiii pe mâini
străine sau în risipire. Iar dacă-I vom fi dragi…., o nouă zi de 1 Decembrie
1918 ne-o va dărui curând!
Dă, Doamne, și ascultă-ne
ruga!
*
Sfaturi părintești. Cunoscutul teolog și duhovnic grec Arhim. Filothei
Zervakos ne dă un ,,LEAC PENTRU TOATE BOLILE SUFLETEȘTI”. Iată-l: ,,Există un leac pentru toate bolile
sufleteşti. Unii nu ştiu despre el, iar alţii îl cunosc, dar nu-l folosesc şi
rămân netămăduiţi. Cei ce-l iau nu numai că se vindecă, dar devin şi sfinţi.
Acest leac este smerenia. Prin leacul acesta, proorocii au profeţit viitorul.
Prin acest leac, Sfinţii Apostoli, din pescari ce erau, au devenit
propovăduitori şi dascăli înflăcăraţi ai lumii. Prin acest leac, Sfântul
Spiridon, din păstor de oi cum era, a devenit episcop sfânt al creştinilor.
Acest leac a fost luat de Preasfânta Fecioară şi s-a învrednicit să devină
Maica lui Hristos, care este Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit şi lipsit de
păcat. Domnul ne îndeamnă ca toţi să luăm acest leac, pentru a afla odihnă aici
pe pământ şi în ceruri! Smerenia adevărată nu-l lasă pe om să cadă în păcat;
dar, chiar dacă n-ar izbuti şi ar cădea, îl ridică imediat. Acest leac vă
sfătuiesc să-l luaţi pentru a vă vindeca de orice patimă. Dacă nu-l aveţi,
cereţi-l de la Preabunul Dumnezeu şi o să vi-l dea. Aşadar, prin smerenie şi
prin răbdarea pe care aceasta o aduce, vă veţi mântui. Domnul a spus: „Cel ce
se smereşte pe sine va fi înălţat de Dumnezeu. Cel ce are răbdare până la
sfârşit, se va mântui. Prin răbdare vă veţi câştiga sufletele”. De câte ori
valurile repetate şi înfuriate ale ispitelor şi suferinţelor vor veni asupra
noastră şi ne vom afla în primejdie de a pieri, să strigăm precum Petru:
„Izbăveşte-mă, Doamne, că pier!”, şi în clipa aceea El îşi va întinde sfânta şi
milostiva Sa mână şi ne va izbăvi.”
*
In memoriam: Generalul Corneliu
Dragalina. A fost fiului marelui comandant de
oști românești, Generalul Ioan Dragalina(1860-1916). S-a născut în anul
1887. A urmat cariera militară și în
Primul Război Mondial a luptat cu grad de căpitan pe frontul din Dobrogea,
participând și la luptele de la Turtucaia. În perioada interbelică și-a perfecționat pregătirea profesională. În anii 1943-1944 a
fost guvernator al Bucovinei. În Cel de-al
Doilea Război Mondial deținea gradul de general de corp de armată. În
această calitate a condus Corpul 6 de Armată, luptând în Crimeea, pe Don și la Stalingrad.
În
ziua de 7 septembrie 1982 călătoream cu trenul de la Timișoara la Tr. Severin.
Am avut atunci prilejul să discut cu un veteran de război, care luptase sub
comanda generalului Corneliu Dragalina. Îl cunoscuse atât în timpul războiului,
dar și după război. Dezvăluirile veteranului au fost emoționante.
În U. R. S. S. armata
română a întâmpinat greutăți extraordinare cu frigul. Erau grupuri de soldați,
care numai săpau la gropi, iar alții care cărau morții cu roaba. Populația
rusească i-a simpatizat pe români și când s-au dus, și la retragere. Ba chiar
dădeau mâncare soldaților și-i considerau ca pe niște eliberatori. Nu am avut
înaintarea bine pusă la punct, dar retragerea a fost dezastruoasă. Am pierdut
efective mari în timpul retragerii. Generalul Cornel Dragalina era mereu în
apropierea armatei. Mergea cu elicopterul, cu mașina sau călare și încerca să
ridice moralul trupelor. El fusese guvernator în Bucovina și se dovedise a fi
un român adevărat. Când erau pe frontul din Rusia și chiar până la retragere,
încerca să-i convingă pe ofițeri și soldați că un alt front îi așteaptă:
cucerirea Ardealului.
Când dintr-o armată
decimată de frig, de foame și de război, o armată care se retrăgea în
dezordine, reușea să smulgă câte un cântec ca acela ,,Ardealul, Crișana,
Banatul ne cheamă!” parcă Dumnezeu cobora pe pământ, alinând toate rănile
și înflăcărând până și sufletele lașilor. După capitularea noastră din august
1944, generalul Dragalina a intrat în umbră. Din alte surse, am aflat că Generalul
Corneliu Dragalina a fost numit pe 15 noiembrie 1944 inspector general al
trupelor motorizate. În martie 1945, în baza decretului 860/1945, a fost trecut
din oficiu în rezervă. A fost hărțuit după aceea tot timpul de securitate, dar
n-a fost întemnițat. I s-a confiscat casa din Timișoara.
Sora sa Viorica, fiica
eroului General Ioan Dragalina, a fost
condamnată la cinci ani închisoare pentru ,,uneltire contra statului”;
în realitate, fiindcă a fost descoperită că …. studia Filosofia lui
Rudolf Steiner!
Unii zic că l-ar fi văzut
pe Generalul Corneliu Dragalina, îmbrăcat cioban, printre cei care asistau la parada
trupelor române prin Timișoara spre frontul de vest. De atunci nu s-a mai auzit
nimic de el.
Un mare erou, odraslă a unui
alt corifeu al Armatei Române, a fost aruncat pe nedrept la coșul de gunoi al
Istoriei.
Asemenea
oameni s-au jertfit pentru libertatea, unitatea și independența Neamului
Românesc!
*
File de jurnal – 9 Octombrie 1982. ,,Ieri, în timpul anchetei, pictorul Ivănescu
a afirmat că ,,- În toată cariera mea
n-am întâlnit un preot așa legist, atât de scripcar. Toți preoții cu care am
avut de-a face mi-au fost ca niște prieteni, au ascultat sfaturile și
îndemnurile mele, având în vedere experiența mea mai îndelungată în problemă!” La acestea, inspectorul Preda a completat cu
afirmația: ,,- Într-adevăr, domnule
Ivănescu, de data aceasta ați avut ghinionul de v-ați găsit omul pe măsură! Eu
îl cunosc mai demult pe părintele. Este un om foarte corect, scrupulos și
legist. La aceasta se adaugă și o cultură solidă, care-l ajută să-și
documenteze punctele de vedere. Tocmai de aceea vă atrag atenția că aveți de-a
face cu un om deosebit și să vă revizuiți gesturile și cuvintele, în așa fel încât
să nu faceți ilegalități, că nu vă merge!” La un moment dat, Ivănescu,
crezând că prin asta va reuși să-și atingă un nou obiectiv, a strigat în gura
mare: ,,- Ăsta, părinte protopop, vrea să
vă ia locul! Mâine-poimâine vă ia locul!” Protopopul, zâmbindu-i complice,
i-a făcut semn să se așeze și i-a spus: ,,-
Sunt și alte posturi mai mari în Biserica Ortodoxă. Cel de protopop e prea
mic!”
11 Octombrie – 1982. ,,Sâmbătă de
dimineață am avut servicii. Pictorul și-a făcut bagajele. Nu am discutat nimic.
Am vrut să dau niște pâine soției sale, dar n-a vrut să primească.
După-amiază am dus-o pe mămica la
piață, iar eu m-am dus la bibliotecă. Fiind vremea culesului, au adus și la
centrele de desfacere ale statului tot felul de legume și fructe, așa încât și
prețul pe piața liberă a scăzut simțitor. Severinul e aproape pustiu. Copiii
sunt plecați la cules. De câteva săptămâni, cu lenjerie de pat și cu tacâmuri
aduse de acasă, au umplut satele de câmpie pentru culesul porumbului. Vor fi
ținuți acolo atât cât va ține campania, până se va termina recolta de strâns de
pe câmp. Părinții sunt foarte îngrijorați, fiindcă frigul, umezeala și hrana
proastă cauzează foarte mult sănătății copiilor. Pe de altă parte, navetiștii
vor fi lăsați în satele lor, până când consiliile populare locale le vor da
dovadă că nu mai au nevoie de ei. Din unele zvonuri, se pare că cei de la țară,
care au mai puțin de cinci ani vechime în industrie, nu vor mai fi primiți la
vechile lor locuri de muncă, ci lăsați în agricultură. Într-o astfel de
situație, munca nu mai este o plăcere, ci o marfă!
Am vorbit cu Domnul Prof. Mănescu Ion, directorul școlii din
Bobaița. A venit la mine ca să împrumute o instalație de răsturnat mașina în
vederea antifonării pe dedesubt. Mi-a povestit că pe vremea când era primar în
Malovăț, s-a întâmplat o ,,găinărie” cu oi. Câțiva din conducerea C. A. P. –
ului, președinte fiind J. și a Consiliului Popular Comunal, vicepreședinte
fiind M., au plecat pe munte să cumpere oi de la cetățeni pentru C. A. P.
Înregistrând sume mai mari decât plăteau în realitate, au realizat profituri
proprii de câteva zeci de mii de lei. Au fost reclamați și li s-a descoperit
escrocheria. La anchetă, cetățenii care vânduseră oile au declarat realitatea.
Trebuia să-i condamne pe vinovați. A intervenit însă fratele lui M., ofițer la
Ministerul de Interne, și, în colaborare cu Ploștinaru Iulian, fostul
prim-secretar al județului Mehedinți și fost coleg de școală al lui M., au luat
legătură cu primarii din comunele de munte și cu miliția, au obligat oamenii
care vânduseră C. A. P. – ului Malovăț oi, să revină asupra declarațiilor
inițiale și să declare alte sume, care concordau cu cele din registre. În felul
acesta, lucrurile au fost mușamalizate și vinovații scoși basma curată. Primarul,
Domnul Prof. Ion Mănescu, s-a dus la
noul prim – secretar de partid, Marcoșan, și l-a rugat ,,ca pe un tată”, să-l
elibereze din funcția de primar, pentru a nu mai sta ca un paravan după care să
se producă tot felul de găinării și escrocherii.
Sâmbătă-noaptea a bătut piatra. A fost
o furtună puternică și s-au produs multe descărcări electrice”.
*
Contribuția
de cult. La 30 Noiembrie socotim încheiată perioada în care s-a achitat
contribuția de cult pe anul 2021. În numărul viitor al ,,Scrisorii
pastorale” vom prezenta situația acestei contribuții de cult și câțiva din
fruntașii parohiei noastre la acest capitol.
Începând
cu data de 1 Decembrie a. c., primim
contribuția de cult pentru anul 2022. Facem precizarea și de data aceasta că și
pentru anul viitor vom respecta întru totul principiile devenite obișnuință în
parohia noastră: fiecare dă contribuția de cult dacă vrea și cât vrea. Preotul este
la dispoziția tuturor 24 de ore pe zi, 365 zile pe an, indiferent dacă au achitat sau nu ceva pentru
contribuția de cult, iar serviciile religioase sunt gratuite pentru toți
enoriașii parohiei noastre, fără deosebire. Mai pe românește spus,
toate serviciile religioase în parohia noastră costă zero lei, zero bani. Dacă vi se pare că sunt prea scumpe,
negociem și mai scădem. Acum e clar, nu?
*
Ajutoare
și donații. De la 1 Decembrie 2020 până la 30 Noiembrie 2021 am primit
ajutoare și donații din afara parohiei, de la fii ai celor două sate, cât și de
la credincioși străini de parohie. Aceste ajutoare ne-au fost de mare folos pentru desfășurarea intensă a
activităților misionare, pastorale și culturale desfășurate în parohie și în
afara parohiei. Din lipsă de spațiu, vom menționa mai jos donatorii fruntași:
A. Fii ai satului Malovăț: I. D-na
Albulescu Maria(Tr. Severin): 700 lei; II. Dl. Gogoașe Marian(Tr.
Severin), Dl.
Nistor Vasile(Franța) și D-na Pleșan
Valeria(Tr. Severin): câte 500 lei; III. Dl. Ilinca Dragoș(Italia): 435 lei; IV. D-na Michescu Elena
(București) și Dl. Popescu George –
Laurențiu(Tr. Severin): câte 400
lei; V. D-na
Ing. Doina Teșilă(Tr. Severin): 350 lei; VI. Dl. Tărăbâc Gheorghe(Tr. Severin): 310 lei; VII. Dl. Pera Nicolae(Constanța), D-na Doina Vasilca(București) și
D-na Pera Măriuca(Tr.
Severin): câte 300 lei; VIII. D-na Sandu Aurica(Tr. Severin): 250
lei; IX. D-na Mârza Simona(București): 240 lei; X. Dl. Ilinca Alexandru(Italia):
235 lei; XI. D-na Vlădioniu Mariana(Tr.
Severin): 230 lei; XII. Dl. Popescu D.
Dumitru(Tr. Severin), Dl. Col.
Manolea Daniel(Tr. Severin), Dl.
Popescu Constantin (București), Dl.
Zorilă Sandu (Tr. Severin), Dl.
Avoc. Vasile Ploștinaru(Caransebeș-CS),
Dl. Bogdan Gheorghe – Gabriel (Germania), Dl. Mănescu Nicușor(Tr. Severin), Dl. Ing. Haneș Marian (București), Dl. Franț Titu(Tr.
Severin), Dl. Nistor Ion(Tr.
Severin), D-na Șeitan Elisabeta(Tr.
Severin), Dl. Ing. Michescu Ion(Tr.
Severin), Dl. Ionașcu Marinelu(Anglia),
Dl. Surugiu Nicu(Italia), Dl. Vasilescu Marius-Daniel(Tr.
Severin), D-na Bobăiceanu Floreta(Tr.
Severin): câte 200 lei; XIII. Dl. Toma
Constantin(Tr. Severin): 170 lei;
XIV. Dl. Munteanu Gheorghe(Tr. Severin): 160 lei; XV. D-na Iordache Sevastița(Tr. Severin), D-na Michescu Maria (Tr. Severin), Dl. Coman Dorin(Tr. Severin), Dl. Partenie Doru-Nicușor(Tr. Severin):
câte 150 lei; XVI. Dl. Asaftei Florin(Timișoara), Dl. Pirici Constantin (Timișoara), D-na Pleșan Luminița(Tr. Severin), Dl. Grecu Grigore (Tr. Severin), D-na Butoi Denisa(Anglia), D-ra Ing. Meilă Daniela(Timișoara), Dl. Paulețu Iancu(Balotești-MH), Dl. Popescu N. Mihai(Tr. Severin), Dl. Neagoe Liviu(Tr. Severin), D-na Șeitan Silvia (Tr. Severin), Dl. Baltac Ionuț(Suedia), D-ra Michescu Simona(Tr. Severin), Dl. Bazavan Ion(Tr. Severin), D-na Voican Dana(Franța), Dl. Udrescu Cristian-Claudiu(Tr.
Severin), Dl. Tărăbâc Gr. Gheorghe(Tr.
Severin), Dl. Dr. Gampe Răzvan(Chișodia-TM),
Dl. Lupșa Caudiu(Tr. Severin), Dl. Lupșa Ionuț(Timișoara), Dl. Gheran Nelcuță(Tr. Severin), Dl. Popescu Dumitru – Adelin(Italia), Dl. Voican Nicușor-Marian(Tr. Severin),
Dl. Diaconu Mădălin(Italia), Dl. Berneanu Costinel(Italia), Dl. Paicu D. Angelu (Timișoara): câte 100 lei;
B. Fii ai satului Bârda: I.
Dl. Prof. Virgil Sfetcu(București):
800 lei; II. Dl. Ing. Marin Zăuleț (Tr. Severin), D-na Rolea Viorica(București):
câte 600 lei; III. Dl. Mucioniu Ilie(Tr. Severin): 500 lei; IV. Dl. Stănciulescu Tănase(Tr.
Severin): 410 lei; V. D-na Trocan Maria (Lugoj-TM): 400
lei; VI. D-na Duțoniu Valentina(Japonia): 335 lei; VII. D-na Pană Gheorghița(Tr. Severin): 320 lei; VIII. Dl. Mema Dumitru(Balș-OT) și D-na
Mema Mariana(Tr. Severin): câte 300 lei; IX. Dl. Popescu Dan(Tr. Severin), D-na Rădulescu Gica(Tr. Severin), Dl.
Pană Liviu(Tr. Severin), Dl. Arhire
Sebastian (Belgia), D-na Sfetcu
Delia(Franța) și Dl. Sfetcu Crinu(Franța): câte 235 lei; X. Dl. Rochian Tudor(Tr. Severin), Dl. Stănciulescu Cristian(Tȕbingen-Germania), Dl. Luca Emil-Marius(Germania), Dl. Trocan Pantelie(Tr. Severin), Dl. Ing. Bălu Constantin(Tr. Severin), Dl. Botea Constantin(Șimian-MH), Dl. Curea Constantin(Cerneți – MH), D-na Dragomir Virginia (Baia de Aramă-MH), Dl. Dragomir Mihai(Baia de Aramă – MH) și D-na David Iulia(Timișoara),: câte 200 lei; XI. Dl. Mucioniu Petre(Tr.
Severin): 190 lei; XII. Dl. Rolea A. Ion
(Franța) și D-na Dr. Luca – Rusu Maria (Tr. Severin): câte 150 lei; XIII. Dl. Sfetcu Eugen(Craiova): 140 lei; XIV. Dl. Stoichină Cristian(Franța), Dl. Sfetcu Daniel(Franța), D-na
Sfetcu Luminița(Franța) și D-na
Sfetcu Adriana (Franța): câte 120
lei: XV. Dl. Duțoniu Ion(Tr. Severin):
105 lei; XVI. D-na Prof. Iacov Raluca(Tr. Severin), Dl. Ile Teodor(Sânicolaul Mic-AR), D-ra Rolea Ileana(Tr. Severin), Dl. Ivașcu Constantin-Eleodor(Tr. Severin), Dl. Mema Alexandru(Tr. Severin), Dl. Dragomir Ion (Tr. Severin), D-na Cârneci Oana-Mihaela(Tr. Severin), Dl. Motreanu Constantin (Timișoara), D-na Urdă Violeta(Lugoj-TM),
Dl. Adoch Joszef (Timișoara), D-na
Arhire Lili(Tr. Severin), D-na
Chircu Ramona(Tr. Severin), D-na Luca Constanța(Tr. Severin), Dl. Stănciulescu Gheorghe (Tr.
Severin), Dl. Rolea Nicușor (Timișoara), Dl.
Mucioniu Aurel(Tr. Severin), Dl. Boescu
Gabi(Tr. Severin), D-na Ciurel
Elisabeta(Tr. Severin), D-na Luca
Elisabeta(Timișoara), Dl. Mema Sorin(Tr.
Severin), Dl. Mema Irinel(Tr.
Severin), D-na Cioloca Polina(Timișoara)
și D-na
Mucioniu Carmen(Tr. Severin): câte
100 lei;
C. Credincioși străini de
parohie: D-na Dr. Ionescu Mihaela-Aritina(Curtea de Argeș - AG): 21.350 lei; II. D-na Sprijan Ramona(Cluj-Napoca):
15.300 lei; III. D-na Elisabeta Leferenz(Nȕrnberg-Germania): 2.820 lei;
IV. Părintele Pr. Gheorghe Vasilescu(Torino-Italia): 2.400 lei; V. Dl. Dr. Luca Dorin(București): 2.000 lei; VI. D-na Corina Mălureanu(București):
1.500 lei; VII. D-na Ciornei Tatiana(Suceava):
1.265 lei; VIII. D-na Mătuș Natalia(Timișoara): 1.200 lei; IX. D-ra Bordeiașu
Rodica-Ecaterina(București): 1.050
lei; X. Casa de Catering ,,Costea”(Izvorul Bârzii – MH): 900 lei; XI. Părintele Arhim. Ioachim Pârvulescu(Lainici-GJ) și
D-na Filip Cornelia(Tr. Severin): câte
680 lei; XII. D-na Leonte Daniela(Buzău): 640 lei; XIII. Părintele Diac. Constantin Grădinaru(Olanda): 530 lei; XIV. D-na Mehedințu Elena (Brașov): 510 lei; XV. D-na Nicolae Mihaela(Bragadiru
– IF): 504 lei; XVI. Dl. Modoacă Daniel (București),
D-na Enache Maria(București), Dl. Horia-Mihai Nicolescu(București), D-na Ivanovici Florica(București), D-na Prof. Univ. Zamfira Mihail (București)
și Dl. Ing. Octavian Cudalbu(Baia
Mare-MM): câte 500 lei; XVII. Părintele Prot. Dr. Ioan Dură(Bruxelles- Belgia):
450 lei; XVIII. D-na Dr.
Monica Petruțiu(Orăștie-HD): 410
lei; XIX. D-na Ing. Melania Caragioiu(Canada), D-na Nicolae Victoria(Tr. Severin), D-na Petruța Freund (Germania), D-na Ionescu Floarea(Câmpina- PH): câte 400 lei; XX. D-na Preda Emilia(Tr. Severin), Dl. Mocănașu Oprea(Tr. Severin), Dl. Gheorgheosu Alin-Florentin(Tr. Severin), D-na Roman Carmen(Tr. Severin), Familia Ciurel(Tr. Severin),
D-na Dr. Mihaela Funk(Germania): câte 300 lei; XXI. Dl. Bogdan Soare(București):
250 lei; XXII. D-na Prof. Univ. Ana
Sofroni (Chișinău-R. Moldova): 220
lei; XXIII. D-na Ionescu Ana-Maria(Câmpina-PH), Dl. Col. Popa Mihai(Rm.
Vâlcea), Dl. Trancotă Viorel(Tr.
Severin), Dl. Hau Eugen(Tr.
Severin), Dl. Morjan Sorin(Tr.
Severin), Dl. Haimana Valentin(Tr.
Severin), Dl. Michescu Nelu-Cristinel(Puținei
– MH) și Dl. Taloescu Vasile(Tr.
Severin): câte 200 lei; XXIV. Dl. Ing. Spătariu
Miron-Filip (Reșița- CS): 190 lei; XXV. D-na Sârbu Bubica-Felicia(Cluj-Napoca) și D-na Prof. Dr. Ana-Maria Ciobanu (București): câte 180 lei; XXVI. Dl. Horia Mihai Nicolescu(București): 170 lei; XXVII. D-na Golea Nicoleta(Tr.
Severin), Dl. Bălulescu
Cristian-Alexandru(Zegaia-MH) și Dl. Plăcintă
Costache(Tr. Severin): câte 150 lei;
XXVIII. D-na
Pârvuceanu Eugenia(Gârla Mare – MH) și D-na
Antonescu Virginia-Mădălina (București): câte 140 lei; XXIX. Dl. Vasile-Florin Sabo(Olanda): 130 lei; Dl. Oprișoni Horia-Sorin(Ivanda-TM): 125 lei; XXX. D-na Chipară Liliana(Sibiu), D-na Prof. Costache Fevronia(Odăile – PH) și Dl. Mănescu Alexandru (București): câte
120
lei; XXXI. Dl. Mihai Eugen
(Săsenii Noi-BZ), D-na Balica Ana(Tr.
Severin), D-na Bobocel Filofteia (Tr.
Severin), D-na Stanciu Victoria(Piatra
Albă-MH), D-na Olteanu Marina(Caransebeș-CS),
Dl. Bolea Nicolae(Izvorul Bârzii-MH),
Dl. Mihai Dogaru(București), D-na Maria(Tr. Severin), Dl. Borugă Lucian(Tr. Severin), D-ra Prof. Dorina Coravu(Tr. Severin), D-na Ana Mondadori (Italia), Dl. Ing. Bâlgăr Anton(Tr. Severin), Dl. Prof. Zloh Sebastian(Băilești-DJ), D-na Apostol Maria(Șimian), D-na Gherghescu Mihaela(Godeanu-MH), Dl. Bârliba Dumitru-Neluțu(Tr.
Severin), Dl. Gheorgheosu Paul-Silviu(Tr.
Severin), D-na Pereanu Mădălina(Tr.
Severin) și Dl. Dumitru Lucian(Tr.
Severin): câte 100 lei;
Acestora și tuturor celor care ne-au
sprijinit, fie cu sume mai mici, fie sub alte forme, le mulțumim cordial și
rugăm pe Bunul Dumnezeu să le răsplătească jertfa și să le dăruiască ani mulți
și fericiți, sănătate, bucurii și mântuire!
*
Până la închiderea prezentei ediții,
am donat, fie trimițând prin poștă, fie înmânând direct, sub semnătură, 220
exemplare din cartea Călăuză Ortodoxă în familie și societate. Acțiunea
continuă. Grăbiți-vă să vă luați cartea! Reamintim că aceste cărți au fost
cumpărate din acontul donat de Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din
Curtea de Argeș. Dumnezeu să-i ajute!
*
În
cursul lunii Noiembrie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe,
astfel: 7 Nov. (Bârda): 95 pâini; 8
Nov.(Malovăț): 124 pâini; 14
Nov.(Malovăț): 120 pâini; 21
Nov.(Bârda): 80 pâini; 28
Nov.(Malovăț): 148 pâini; 30
Nov.(Malovăț): 113 pâini. Așadar, în
luna Noiembrie s-au donat 680 pâini. De asemenea, s-a vândut pâine la prețul de
achiziție de 0,80 lei/buc., astfel: 7 Nov. (Bârda): 805 pâini; 8 Nov.(Malovăț): 76 pâini; 14 Nov.(Malovăț): 180 pâini; 21 Nov. (Bârda): 820 pâini; 28 Nov.(Malovăț): 152 pâini; 30 Nov.(Malovăț): 287 pâini. Așadar, în luna Noiembrie
s-au vândut la prețul de achiziție 2.320
pâini.
Copiilor
participanți la slujbe li s-au dăruit în plus și ciocolate.
*
Plăți. În luna noiembrie am efectuat câteva
lăți mai mari, astfel: 4.500 lei tipografiei
pentru cărți; 2.400 lei brutăriei pentru cele 3.000 pâini donate și vândute
în cursul lunii; 2.216 lei Mănăstirii
Sihăstria pentru cărțile ce le donăm; 642
lei impozit; 433 lei pentru hârtie de scris; 338 lei poștei pentru colete; 300 lei pentru timbre poștale; 273 lei poștei pentru trimiterea
cărților donate binefăcătorilor parohiei noastre; 120 lei protoieriei pentru candele; 94 lei internetul; 80 lei lac
pentru porțile bisericii de la Bârda; 60
lei curentul electric și altele mai mici.
*
Publicații. În această perioadă, preotul
Dvs. a reușit să mai publice câteva
materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 457, pe blogul Domnului Ben Todică,
directorul postului de radio în limba română din Sydney, (Australia), 20 nov.
2021(https://bentodica.blogspot.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 21
nov. 2021, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro); în
,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia
Mare, 24 nov. 20121, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
în ,,Observatorul”, Toronto (Canada), 26 nov. 2021, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); Știință și credință, în ,,Națiunea”,
București, 23 nov. 2021, ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate);
Valori aruncate pe nedrept în uitare(C.
Rădulescu-Motru), în ,,Națiunea”, București, 25 nov. 2021, ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor); Proverbul, element de Drept cutumiar
românesc, în ,,Răstimp”, Tr. Severin, an. XIV(2021), nr. 3, pp. 23-30.
Parohia
noastră a republicat, la cerea autoarei, cartea Doamnei Ing. Melania Caragioiu
din Canada, Oanea. Doamna Caragioiu
și-a cumpărat întreg tirajul. De asemenea, a republicat D. Bălașa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român, Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda, Dicționarul
proverbelor religioase românești, 3 volume și Amintiri despre Titani.
*
Zâmbete. ☺Știți, era vorba aia…. ,,Dacă
ești prost, stai acasă!” Acum stăm toți acasă! ☺,,- Există medici care nu
iau șpagă de la pacienți?” ,,- Desigur… medicul legist!” ☺,,- Mamaie, mă duc la
pușcărie!” ,,- Să fii cuminte, băiatul mamii, să nu te dea ăia afară de acolo!”
☺ Stomatologul întreabă o
pacientă: ,,- De când au început să vă cadă dinții?” ,,- Imediat după
căsătorie!” ☺ Soția îi spune soțului: ,,- Mâine împlinim 30 de ani de la căsătorie!
Tăiem cocoșul?” ,,- De ce? Doar n-are el nici o vină!” ☺ Ai grijă cum te îmbraci.
Ăștia te saltă de pe stradă, dacă văd că n-ai gust!
*
Spovediri. Împărtășiri. În zilele rânduite și nu numai, am spovedit și
împărtășit, la biserică și în sat: 2+17+26+2+1+2=50 enoriași.
*
Înmormântări. În ziua de 16 Nov. am oficiat
slujba înmormântării pentru Pera
Alexandru (75 ani) din Malovăț, pe 24 Nov. pentru Zorliu Paraschiva(90 ani) din Bârda, iar în ziua de 25 Nov. pentru Popescu Angela(82 ani) din Malovăț.
Dumnezeu să-i ierte!
*
Colindul de Crăciun și Bobotează se va desfășura ca și anul
trecut: atât preotul și însoțitorul său, cât și enoriașii-gazde, vor purta măști. Preotul va merge până în curtea
casei, evitând intrarea în case. Fiecare dintre noi vom contribui la
împiedecarea răspândirii bolii, cât ne stă în putință!.
*
Convocare. Se convocă Adunarea Parohială
în ședință extraordinară de lucru pentru
Sâmbătă, 1 Ianuarie, în biserica
parohială din satul Malovăț, la ora 11.30, în vederea alegerii membrilor
Consiliului Parohial și ai Comitetului Parohial pentru o nouă perioadă de patru
ani. Facem precizarea că membrii de drept ai Adunării Parohiale sunt toți
enoriașii parohiei, capi de familie.
*
Anunțuri. ►Au sosit calendarele-foi.
Costă tot 5 lei/buc. În curând vin
și agendele. ►Cineva
are de vânzare purcei de prăsilă, rasa Marele Alb.
*
Program. În cursul lunii Decembrie
avem următorul program de slujbe: 4 Dec.(Malovăț-Bârda);
5 Dec.(Bârda); 6 Dec.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 11 Dec.(Malovăț-Bârda); 12 Dec. (Malovăț); 16 Dec.(spovediri și împărtășiri în Bârda, la biserică și în sat); 17 Dec.(spovediri și împărtășiri în
Malovăț, la biserică și în sat); 18 Dec.(Malovăț-Bârda);
19 Dec.(Bârda); 20, 21, 22 Dec.(Colindul cu Crăciunul în Malovăț pe traseul
cunoscut); 23, 24 Dec.(Colindul cu
Crăciunul în Bârda, pe traseul cunoscut); 25
Dec.(Malovăț); 26 Dec.(Bârda); 27 Dec.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte,
preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
*
Slăvitul
Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și celelalte Sfinte Sărbători
să vă aducă binecuvântare în tot lucrul cel bun, spor duhovnicesc, bucurie în
suflet și sănătate, iar Anul Nou care vine să ne găsească sănătoși, în pace,
liniște sufletească, bună înțelegere și trăire creștinească!
La mulți a
Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu