ADVENT
și FAST
Poezii
de
Melania Rusu Caragioiu
~*~
VÂNTUL PELERIN
Pelerin
prin lumea largă
Umblă
vântul, fără țel,
Cât
e ziulica-ntreagă
Cântă-n
dinții de oțel …
Nu
mai stă și el pe-acasă
Ca
să-și facă vreun program,
Dar
nici pe alții nu-i lasă:
Le
bate cu palma-n geam.
Vântule,
de ce-mi rupi floarea ?
Toate-și
au în lume rost!
Ori
te supără splendoarea?
Ori
..cu artele n-ai fost?”
Vezi
pe ram o frunză-n dungă,
Tu
o zgâlțâi și o smulgi!
Doar
vreo ploaie te alungă –
Scurtă
clipă! Taci si fugi!
Vânt
de toamnă, tu vânt bun,
Plimbă-ți
aripioarele,
Cheama
crivățul nebun
Să-l
dogoare soarele !!!
Pelerin
prin lumea mare,
Vântul
face nebunii:
Nu
pune piper, nici sare,
Dar
se ține de … șotii…
ÎN T O A M N Ă
Au
ieşit frunzele- n cărare
Şi
se joacă de-a tomnicuţa.
Pisoiul
fuge după un ghemotoc,
Când
altul îl loveşte în spate.
Se
opreşte descumpănit
Şi-şi
arcuieşte, de atac, spinarea.
Corbul
înţelept, sprijinit pe un singur picior,
Se
lasă legănat de crengi.
Se
uită la făpturica de jos;
Gândeşte:
-
E prea mare să-l înhăţ...
E
prea mic, să ştie ce-i toamna...
Îl
priveşte amuzat prin ochiul lucios…
Şï
celălalt ochi e lucios,
(Dar
el priveşte dintr-o parte).
Îşi
suflecă aripa deranjată de vânt,
Rămâne
pe gânduri...
Pisoiul
păşeşte precaut peste frunzele
care
i se par muşuroaie.
Ce
mişcă acolo, sub ele ?
Un
pui căzut din cuib.
N-a
mai văzut aşa ceva, încă.
Se
apropie, întinde nesigur, o labă,
Se
depărtează când puiul se zbate,
Se
apropie iar, şi încearcă să miroase.
A
luat câteva şfichiuri peste botul mic...
Puiul
dă din aripi;
Fuge
peste frunzele făcute troian...
Din
înaltul meditaţiei sale
Corbul
catacdiseşte să planeze spre pământ.
Pisoiul
speriat de moarte
Vede
pasărea uriaşă atingând, o clipa, frunzele.
de
lângă el;
E
mic şi n-a înţeles ce s-a întâmplat cu
puişorul
căzut din cuib.
P
L O A I E D I V I N Ă
Fug,
fug mereu,
Dar
ploaia fuge după mine;
Un
fulger frânge norul în două:
Intr-un
fior se contopesc jumătăţile zimţate.
Cad
pâlnii mai de apă:
Zeus
asudă;
Îşi
şterge faţa lui mare cu norul de scamă;
Îi
cad mereu lacrimi;
Din
batista celestă ?
Din
ochii lui înourati ?
Lacrimi
fără sare;
Apa
din ochiul divin
Face
vinul nectar,
Umple
potirul florilor cu miere şi fard,
Dă
Olimpului ambrozie,
Iar
înaripatelor hrana...
Zeus
îşi pierde răbdarea.
Mă
vede de sus
Cum
fug mereu de ploaie...
Sprânceana-și
descreţeşte
oprind
ploaia aurie...
Nu
mai fug,
Îmi
storc de apă cămaşa
Şi
scutur de pe haine lacrimile lui Zeus...
IARĂŞI DESPRE
VÂNT
Vântul
citeşte ziarul.
Îl
răsfoieşte foaie cu foaie,
Râde
în hohote,
Scrâşneşte
din dinţi...
Supărat,
îi trage o palmă.
Fuge
apoi şi trânteşte o fereastră,
Smulge petalele crinului,
Şi
se reîntoarce mânios, amintindu-şi că
nu
ştie toate ştirile !
Acuma
a luat ziarul de la ultima foaie,
Il
muşcă,
Il
zgârie cu pelerina aspră,
Işi
bagă capul între foile lui,
Răbufneşte,
Râde,
Se
aşează mai comod,
Şi
iarăşi caută o ştire legată de toamnă...
In
timpul verii s-a simţit cam anemiat,
Pe
ici, pe colo s-a mai distrat cu o furtună,
Dar
toamna,
Toamna
scaieţilor şi a frunzelor moarte îl încântă.
Atunci
rostogoleşte el dovlecii,
Concertează
în lanurile de porumb,
Duce
departe şi ascunde tot ce poate prinde,
Dar
ziarul,
Ziarul de pe terasa mea, este marea lui preferinţă !
EFEMERÀ DE
TOAMNĂ ÎN MONTRÉAL
Au
mai rămas doar ultimele frunze,
Întruchipând
Câtiva
palmieri.
Trei
balerine,
Litere
care-mi vorbesc mie,
Un
cștel cu laba la ureche, si
Piepteni,
foarte multi piepteni;
Tridentul
din ,,ramuri” al lui Poseidon,
O
furcă de făcut căpite de fân,
Păsări
cu aripile deschise,
O
Babă Cloanță, cu ciuf pe cap,
Miniaturi
de pomi, cum desenează copiii,
Steaguri
de ,,pace si năframe-n vârf de băț’’,
Càteva rânduri de cocotieri, de aceeasi inăltime, și
O
rândunică singuratică;
Vulpea
cu un corb pe spinare,
Albine
mici, albine mari,
Virgule,
Bondari;
Și
dincolo de ele: cerul de octombrie,
O
zi de vânt,
O
zi de ploaie,
O
zi de soare blând si nostalgic.
Copiii
culeg frunzele de aur, purpurà si aramă,
Adultii
înnoatà prin frunzele ràscolite,
Păsările—frunză
pleacă luându-si puii cu ele…
Încep
să îmi simt umerii,
Iar
casele rămase făr- cojoc, încep sà se îmbrace…
F
R U N Z E DE A R Ţ A R
Imi
place să merg,
Să
merg răscolind frunzele cu vârful piciorului …
Frunzele
să-mi cânte mie şi cerului ,
Încetişor,
Încă
odată, melodios şi încă odată…
Nu
ştiu cum se desprind frunzele…
Ele
mă văd şi se avântă în calea mea.
Le
cheamă toamna din pletele mele,
Umerii
mei largi, sub atâtea poveri…
Privesc
în sus,
Frunzele
îmi zîmbesc, au buzele roşii
şi
obrajii poleiţi, iluminaţi de ochii uşor adormiţi.
Iarăşi
cântă ! Sau, nu.
Plâng
plecarea ultimelor păsări.
Vântul
flutură prelung steagul zdrenţuit al toamnei…
Zgâlţâie
înciudat ramurile …
Când
nu reuşeşte, fluieră amarnic…
Merg,
merg mereu, însetată, bând din
cornul toamnei.
Aş
voi ca drumul să nu se termine,
Nicicând
şi niciunde …
Să
fiu mereu însetată,
Să
zbor peste zări ca o samară de arţar,
Să
întâlnesc ultimul vis al frunzelor
subţiri şi crestate.
DIN BĂTRÂNI
Troieneşte-n
carpatice genuni;
Troznesc
Pietrele babii pe munte
Îngheaţă
corbul pe cuib.
Lupul
miroase spre vale
Fum
alb de cătun şi saivan.
Vuiesc
sonor, din orga lor, pădurile de brad...
În
vatră, în vas de lut
Se
face încet fiertura de mei şi berbec.
Se-aude
făurarul de arme cum taie,
Limbi
roşii de flăcări se suie, coboară
Şi
fierul îndoaie...
Pe
uşă se svântă, din toamnă, cea blană de urs.
Bolboroseşte
în colt mustul bătrân...
Se
sperie gerul de larma copiiilor
ce
copca o taie în gheaţă.
MIRAJUL ZĂPEZII
A
nins în ogradă, de-aseară,
În
casă e cald, liniştit;
Fulgii-au
dansat potolit
Şi-acum
mă privesc de afară...
Din
plapuma cu perle mici
Clipesc
steluţele de nea;
Mă-ndeamnă
către derdeluş
Şi
semne-mi fac să fug, acuş !
Nu
ştiu cum vântul s-a jucat
Şi
norul greu l-a scuturat,
Iar
soarele, cu discul clar,
Presară
razele lui, iar...
O
clipă nu mai stau în pat !
Sănii
şi bulgări m-au chemat !
FEBRA SĂRBĂTORILOR
Prin
ogradă orătănii cer într-una de mâncare,
Iar
godacii îl aşteaptă pe Ignat, cu nepăsare …
Ies
copiii de prin case si se duc la săniuş;
De
ai sanie, creştine! …Daca nu, hai la gheţuş …
Pomii
se feresc din cale, când alaiul s-a pornit!
Ce
zăpadă? Ce nămete? Şi omătul s-a topit!
…
Sumănaşele
sunt calde, opincuţele murate,
Obrăjorii
sunt ca focul şi plesnesc de sănătate!
Ninge
iarăşi peste lume, cu fuioare de argint,
S-a
urnit,venind încoace Mos Craciun cu cerbul „sprint”:
Până
dibuieşte Moşul, dupa hartă, unde-i drumul,
Noi
le-om dovedi pe toate şi il primim cu Crăciunul !
,,
Bine ai venit cu daruri şi cu multe bucurii!!!”
,,Te
primim cu mare cinste şi colindul de copii
!!!
B
R Ă D U L E Ț
Brăduleț
din gardul casei, astăzi ninge oeste tine,
Vino,
focul arde-n vatră, e atât de cald și bine
Pom
cu turte dulci, beteală de Crăciun am să te-mbrac
Îți
colind cu bucurie și covrigi, în țest, îți fac,
Iar
la noapte când sunt stele vei putea privi la ele,
Iar
când vine de departe Moșul ce daruri împarte,
Tu
îl sti, e Moș Crăciun, vei primi un dar, îți spun...
Dacă
tot nu vrei să vii, vrei să stai între copii,
Să
răsăpândești con de brazi, peste- ogradă și zaplazi,
Să
stai păsărilor scut, când vântul nu tace mut,
Iți
aduc o corniță cu trifoi și cruciuliță
Cum
îmi face Maica ‘Tâna, când nu toarce tortul, lâna;
Brăduleț
cu frunza verde, ce nici când ea nu se pierde,
Merg
să dorm după cuptor, deci și ție: ,,Somn ușor!”
CU VICLEEMUL
Prin
nămeţi grei pe tot drumul,
Leru-i
ler, o stea pe cer,
Vă
aducem azi Crăciunul,
Leru-i
ler, o stea pe cer.
Am
venit cu Vicleemul,
Leru-i
ler, o stea pe cer,
Vicleemul
– Betleemul,
Leru-i
ler, o stea din cer,
Să
vă cântăm o poveste
Leru-i
ler, o stea din cer,
Ce
a fost şi astăzi este,
Leru-i
ler şi leru-i ler.
Iată-L, Pruncul mic, Iisus
Leru-i
ler, o Stea de sus,
Precum
proorocii au spus,
Leru-i
ler, o stea de sus !
A
venit mieluşel blând,
Leru-i
ler, o stea din cer,
Cu
iubirea pe pământ,
Leru-i
ler, mieluşel blând.
Şi-a
venit ca blând păstor,
Leru-i
ler, ca blând păstor,
Să-şi
ia turma la izvor !
Leru-i
ler, un blând Păstor !
C
O L I N D
Cad
din ceru-acoperit
Fulgi
de argint zimţuit
Peste
mărul plin de stele
Al
copilăriei mele..
Astăzi
s-a născut un rege
Undeva,
la Betleem.
S-a
promis de mult ... o lege;
,,
Unde-i Pruncul ? Să-L vedem !”
Cântă
zarea în surdină:
Trâmbiţe,
îngeri, colind,
Steaua
se scaldă-n lumină,
Magii
se grăbesc venind...
Vin
păstorii să se-nchine
Fiului
cel din Vecie :
,,Doamne,
Te primim pe Tine !
,,Voia
Tatălui să fie !”
COLIND, COLIND
Colind lumea peste zări,
Colind,
colind,
Peste
zări şi peste mări,
Colind,
colind.
Pe
jos, spre Ierusalim,
Colind,
colind,
Pruncul
Isus să-L slăvim,
Colind,
colind.
Iar
sună şi iar răsună,
Colind,
colind,
Aducând
vestea cea bună,
Colind,
colind.
Îngeraşii
se închină,
Lui
IISUS- PACEA DIVINĂ!
P
L U G U Ş O R U L
Pluguşor
de la străbuni
Să
ne-aduci din nou ani buni !
Hăi
! Hăi !
Să
răsuni prin munţi şi văi !
Hăi
! Hăi !
Vă
urăm de sănătate
Cu
belşug şi spor în toate !
Hăi
! Hăi !
Cu
belşug şi spor în toate !!!
Hăi
! Hăi ! Mânaţi, măi !
Voi,
copii, creşteţi în pace,
Lucruri
mari să puteţi face !
Hăi
! Hăi ! Lucruri mari să puteţi face !
Holdele-n
belşug să crească,
Viţa-n
chihlimbar rodească,
Aur
negru cât mai mult ,
Laptele
curgă-n tumult !
Case-nalte
pân’ la nori,
Mândre
fete şi feciori !
Vă
urăm de sănătate,
Cu
bani mulţi şi spor în toate !
,,La
mulţi ani şi numai bine
Şi
în anul care vine !”
Peste
ani să înfloriţi
Şi
în pace să trăiţi !!!
Hăi,
hăi, hăi, măi dragi flăcăi,
Şi
sunaţi din zurgălăi !!!
La
anul şi la mulţi ani !
S-aveţi
aur şi-n troian !
~*~
MELANIA
RUSU CARAGIOIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu