PIETRELE
Sfantul
Nicolae Velimirovici
Piatra, care-L simbolizeaza pe Hristos,
simbolizeaza în acelasi timp si credinta cea tare întru El. Când Apostolul
Petru a recunoscut credinta sa întru Domnul, spunând: „Tu esti Hristos, Fiul
lui Dumnezeu cel Viu!”, Domnul i-a raspuns: „Iar tu esti Petru (numele lui
Petru înseamna piatra), si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea”, adica pe
credinta pe care el o marturisea. În acelasi fel Petru (piatra), în Epistola
sa, îi numeste pe credinciosi pietre vii: „Apropiati-va de El, piatra cea vie,
de oameni într-adevar neluata în seama, dar la Dumnezeu aleasa si de pret.
Si voi însiva, ca pietre vii, ziditi-va
drept casa duhovniceasca” (1 Petru 2, 4-5), caci toti aceia care se boteaza în
numele lui Hristos se îmbraca în Hristos si se aseamana lui Hristos. Pentru
aceasta Apostolul Petru îi numeste pe crestini dupa cum si Hristos: pietre vii.
Multimea pietrelor de pe pamânt simbolizeaza multimea credinciosilor din toate
timpurile, de la începutul lumii pâna la sfârsitul ei. Luati aminte: Domnul a
fagaduit lui Avraam ca semintia sa întru dreapta credinta se va face fara
seaman, „ca nisipul de pe tarmul marii” (Facerea 22, 17).
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 32
SINGURATATEA
Arhiepiscopul
Iustinian Chira
„Nu va voi lasa singuri” – zice Domnul. Ce
cuvânt mare si sfânt, mai ales în timpurile noastre, când nenumarati oameni se
simt singuri, se plâng de singuratate; sunt în mijlocul multimii, dar se simt
singuri; sunt printre prieteni multi, însa de multe ori se simt singuri. Un om
care-l are pe Dumnezeu niciodata nu este singur. Singuratatea nu-l omoara ci,
dimpotriva, îl face fericit. În singuratate el poate sa se simta într-o
atmosfera mai potrivita, unde sa se gândeasca mai profund la Tatal nostru cel
Ceresc, unde se poate ruga mai linistit, unde poate sa-si desfasoare gândurile,
sa urce cu ele pâna la Dumnezeu. Toti Sfintii au iubit singuratatea si pustia;
nu pentru ca au fugit de societate, ci pentru ca acolo se întâlneau cu
Dumnezeu.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
118-119.
Marilyn
Monroe
(Actrita) a fost vizitata de un preot,
după un spectacol, în care fusese îndelung ovaționaltă.. Acesta a încercat să-i
vorbească despre Dumnezeu. După ce a
ascultat ceea ce a avea de spus preotul, ea a replicat: ,, - N-am nevoie de
Iisus al tau!”
O saptamana mai tarziu, a fost gasita
moarta, in apartamentul ei.
SIMTUL
GUSTULUI
Sfantul
Nectarie al Eghinei
Prin intermediul gustului suntem îndrumati
spre alegerea alimentelor pe care le cunoastem si le clasificam pe baza
sucurilor ca fiind de diferite tipuri: acre, dulci, amare, sarate si
astringente, acceptându-le pe cele placute si respingându-le pe cele neplacute.
Întelepciunea lui Dumnezeu a asezat ca paznic credincios pe lânga acest organ
de simt organul mirosului, spre a tine departe tot ceea ce ar putea sa ne puna
viata în primejdie prin gust si prin dizolvarea lichidelor în organul de simt
al gustului. Gustul este un simt deosebit pentru ca transmite sufletului fidel
si amanuntit proprietatile oricarui tip de lichid cu care intra în contact, iar
sufletul se pronunta cu privire la calitatea acestuia.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 83.
FAPTA
BUNA
Parintele
Arsenie Boca
Iisus vrea ca fapta buna sa izvorasca
natural dintr-o natura buna în chip dezinteresat, cum creste bobul de grâu si
cum izvoraste apa din stânci, fara sa se preocupe de bunatatea lor.
Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie
Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca,
2002, p. 88
Nimic
fără Dumnezeu
Pe cel care a construit Vasul Titanic,
dupa ce s-a incheiat construirea, un reporter l-a intrebat cat de sigur era
Vasul. El a raspuns cu un ton ironic: ,,- Nici chiar Dumnezeu nu-l poate
scufunda!”.
Cred ca stiti cu totii ce a urmat.
Cuvioasa
Teodora de la Sihla şi rugăciunea izbăvitoare de moarte
Odată, năvălind turcii asupra satelor şi
mănăstirilor din ţinutul Neamţ, s-au umplut codrii de săteni şi de călugări.
Atunci au ajuns câteva călugăriţe şi la chilia Cuvioasei Teodora. Deci, le-a
zis fericita:
‒ Rămâneţi voi în chilia mea, căci eu am
alt loc de adăpost.
Din ceasul acela s-a dus într-o peşteră
mică din apropiere şi acolo se nevoia singură, neştiută de nimeni, iar noaptea
se odihnea puţin pe lespedea de piatră care se vede până astăzi în fundul
peşterii.
Odată, rătăcind o ceată de turci prin
Munţii Sihlei, din lucrarea satanei, au dat de peştera Cuvioasei Teodora. Deci,
năvălind asupra ei ca s-o ucidă, sfânta a căzut în genunchi şi, înălţându-şi
mâinile către cer, a strigat:
‒ Izbăveşte-mă, Doamne, de mâinile
ucigaşilor!
În clipa aceea s-a deschis prin minune
peretele din fundul peşterii, iar mireasa lui Hristos, ascunzându-se în pădure,
s-a izbăvit de moarte.
Fiind cu totul uitată de oameni şi neavând
pe nimeni la bătrâneţile ei, şi-a pus toată nădejdea numai în Dumnezeu. Astfel,
părăsind chilia, Sfânta Teodora se nevoia în peşteră ca un înger în trup. Acum,
nici frigul, nici foamea nu le mai simţea, nici diavolul n-o mai chinuia. Ci se
ruga neîncetat lui Dumnezeu cu mâinile înălţate la cer, până se răpea cu mintea
la cele cereşti, iar cu trupul se ridica deasupra pământului. Atunci i se
lumina faţa prin harul Duhului Sfânt, iar din gura ei se înălţa în sus
rugăciunea ca o văpaie de foc, asemenea marilor sfinţi. Că ajunsese fericita
Teodora la rugăciunea cea mai înaltă, în extaz, şi se îndulcea în chip negrăit
de cele dumnezeieşti.
Hainele Sfintei Teodora ajunseseră acum
nişte zdrenţe, care cu greu îi acopereau trupul slăbit de aspră nevoinţă. Încă
şi hrana terminându-se, păsările cerului, la porunca Ziditorului, îi aduceau
zilnic fărâmituri şi coji de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria. Iar
fericita se ruga neîncetat pentru lume şi se bucura de apropierea mutării din
trup. Însă timp de 40 de zile înainte de obştescul sfârşit s-a rugat lui
Dumnezeu să-i trimită un preot, ca să-i aducă Preacuratele Taine. Iar Domnul nu
a trecut cu vederea dorinţa sufletului ei.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul
românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 235)
RUGACIUNILE
SFINTILOR
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Cât de real si de viu si L-au închipuit pe
Dumnezeu Sfintii cei ce au alcatuit rugaciuni, prin Duhul Sfânt, pentru a ne fi
calauza si noua. Cu câta înfiorare se rugau, dar si cu câta dragoste si
speranta! În rugaciunile lor fiecare cuvânt parca rosteste: „Dumnezeu este cu
noi!”. Dumnezeu este si cu voi, ne asculta fiecare cuvânt, ne vede fiecare
gând, fiecare dorinta, nu trece cu vederea lacrimile noastre, nici un strop de
lacrima.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 95
Dumnezeu
nu se lasă batjocorit!
Cazuza, compozitor, cantaret si poet, în
timpul unui spectacol in Canecio (Rio de Janeiro), in timp ce isi fuma tigarea,
a pufait fumul in aer si a spus: ,,Doamne, asta e pentru tine”!
A murit la varsta de 32 de ani, de CANCER
pulmonar, intr-un fel groaznic.
GEOMETRIE
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Pentru cel ce crede cu adevarat în
Dumnezeu, orice lucru din câte exista pe pamânt si în toate lumile vizibile
parca n-ar fi, dispare; nu exista nici macar un singur punct sau o singura
linie imaginare în spatiu fara Dumnezeu; pretutindeni îi apare în minte o
singura, infinita Fiinta – Dumnezeu. Îsi închipuie ca ori de câte ori trage aer
în piept Îl respira pe Dumnezeu; pentru el, Domnul este pretutindeni si este
totul, fapturile parca n-ar fi si el însusi dispare, imaginar, pentru a-i face
loc sa lucreze în sine Unicului Dumnezeu.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 99
FURTUNA
SI CORABIA
Sfantul
Ioan din Kronstadt
„Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu
si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6, 33). Cum, în ce
chip sa cautam mai întâi Împaratia lui Dumnezeu? Iata cum. De vezi furtuna
bântuind si urlând cu furie sau citesti undeva despre un naufragiu, adu-ti
aminte de furtuna patimilor omenesti, cea care nu trece zi sa nu iste muget si
tulburare în inimile oamenilor si care face sa esueze corabia duhovniceasca a
sufletului, sau chiar corabia societatii. Roaga-te sârguitor lui Dumnezeu sa
potoleasca furtuna pacatelor, precum a potolit oarecând cu cuvântul Sau furtuna
pe mare, si sa dezradacineze din inimile noastre pacatele, readucându-ne pentru
totdeauna linistea.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257-258
Tancredo
Neves
Presedinte
al Braziliei
In timpul campaniei prezidentiale, acesta
a declarat ca, daca ar obtine 500.000 de voturi din partea partidului sau, nici
Dumnezeu nu l-ar mai putea indeparta de la Presedintie. Bineinteles, a obtinut
voturile, insa s-a imbolnavit cu o zi inainte de a deveni presedinte, apoi a murit.
CINSTEA
CUVENITA OMULUI
Sfantul
Nectarie al Eghinei
Cum sa-l înjosim pe om coborându-l pâna la
treapta de fiinta necuvântatoare pentru ca apoi sa-l socotim degenerat ca, pe
de o parte, sa se demonstreze asemanarea cu cele necuvântatoare (oare I se mai
poate atribui astfel Creatorului necesara trasatura dumnezeiasca a dreptatii în
pofida imperfectiunii trupului fiintelor necuvântatoare raportata la sufletul
irational?) si, pe de alta, sa se explice, de asemenea, diferenta dintre om si
animal? Problemele care ramân nerezolvate în cazul acceptarii unei asemenea
ipoteze îi constrâng pe cei cu cuget sanatos sa fie de acord cu armonia
fireasca dintre trup si suflet si cu diferenta dintre sufletul uman si cel al
animalelor, motiv pentru care omul a primit un trup capabil si îndemânatic
pentru toate exigentele spiritului sau, pe când fiinta necuvântatoare a fost
privata de ele.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 31-32.
CARTEA
URIASA A NATURII
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania
Natura vazuta este o carte uriasa, în care
sunt scrise cu litere mari si zugravite în culori vii adevarurile elementare de
care avem neaparata nevoie ca sa ne îndreptam pe calea mântuirii, toti pot si
trebuie sa citeasca aceasta carte. Fenomenele binefacatoare ale naturii
descopera si hranesc simtamântul dragostei si recunostintei fata de Domnul;
fenomenele înfricosatoare insufla simtamântul fricii si evlaviei fata de El;
fenomenele line – simtamântul umilintei si dispozitia rugatoare a duhului;
fenomenele înalte si uimitoare nasc în noi simtirea neputintei noastre
omenesti, iar dupa aceea stârnesc simtamântul smereniei, pricinuiesc credinta
si nadejdea vie în Facatorul universului.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria
de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 126
John
Lennon
(Cantaret):
Cu cativa ani inainte de a muri, intr-un
interviu pentru o revista americana , el a declarat: ,,Crestinatatea va lua
sfarsit, va disparea.. Nu este nevoie
sa imi sustin aceasta idee. Sunt sigur. Nu am ce spune despre Iisus, insa cei
ce-L urmau erau oameni prea simpli, astazi noi suntem mai cunoscuti decat El"
(1966). - Lennon, dupa ce a declarat ca membrii formatiei Beatles erau mai
cunoscuti decat Iisus Hristos, a fost impuscat de sase ori.
Credința
Pr.
Prof. Constantin Necula
Nu am pierdut niciodată crezând în
Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile nemeritate prin care
a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o
rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează
un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice
pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită.”
(...)
VESELIA
PRIMAVERII
Sfantul
Inochentie al Odessei
Vremea primaverii înveselindu-ne ochii si
inima prin asemanarea sa cu starea cea dintâi a lumii si a noastra, în acelasi
timp si prin multe lucruri ce se petrec în curgerea rastimpului sau, ne da a
întelege ca fericirea si frumusetea aceasta sunt pierdute de noi; ca noi,
dimpreuna cu toata natura ce ne înconjoara, ne aflam într-o stare nefireasca si
ca, prin urmare, trebuie sa ne gândim necontenit cum sa iesim din aceasta stare
nefericita si sa dobândim din nou pentru noi si pentru natura acea primavara din
paradis, care odata începuta sa nu se mai sfârseasca.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 35-36
STRAJA
SIMTURILOR
Sfantul
Teofan Zavoratul
Ca pe lumina ochilor ma pazeste, Doamne
Dumnezeule, apara-ma, si cu aripile Tale ma acopera de ispite. Fii straja
ochiului, ca sa nu priveasca hoteste; fii straja urechii, ca sa nu ia aminte la
nedreptate. Fii straja buzelor, ca sa nu iasa de pe ele clevetire, osândire,
hula si nici macar vreun cuvânt desert. Fii straja inimii, ca sa nu se abata
spre viclesug si sa nu lucreze faradelegi.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 16.
Preotul
şi ministrul
Un ministru a chemat un preot să-i
sfinţească casa. Preotul a venit, a făcut slujba, după care a fost invitat să
binecuvinteze masa pregătită pentru această ocazie. Deşi era vineri, pe masă
erau cărnuri şi alte mâncăruri de dulce.
– Să mă iertati, a spus părintele, dar
fiind zi de post, nu pot binecuvânta decât ce e de post.
– Ce vorbă e asta? s-a supărat ministrul.
Hai, binecuvântează toate, că ne supărăm. Ei, comedie, nu am chemat un altul
mai deştept! Aici nu e masă obişnuită, părinte, aici suntem oameni cu greutate.
Binecuvântezi, sau pleci de aici?
– Iertaţi-mă, plec, a spus părintele,
strângându-şi epitrahilul.
– O să vezi tu cât de curând ce răsplată o
să primesti pentru gestul ăsta a spus ministrul, simţindu-se jignit.
Într-adevăr, peste câteva zile, părintele
a fost chemat la episcopie şi a fost mutat la altă parohie, mult mai mică. Nu
i-a fost greu să înţeleagă pricina mutării sale. Dar, mulţumindu-I lui Dumnezeu
pentru toate, părintele a plecat, având încredinţarea că nimic nu se întâmplă
fără voia lui Dumnezeu.
Peste un an de zile, la alegeri, partidul
ministrului a obţinut voturi puţine, şi ministrul a revenit la funcţia pe care
o avusese mai înainte: director de spital.
Peste alt an de zile, pe când se afla în
concediu, a izbucnit un incendiu în care copilul său cel mic şi-a pierdut
viaţa.
În faţa sicriului, fostul ministru stătea
şi plângea:
– Oare, cu ce Te-am supărat, Doamne, cu
ce?
Din rânduiala lui Dumnezeu, la
înmormântarea aceea fusese chemat să slujească tocmai preotul pe care ministrul
îl prigonise, căci parohul din cartier plecase de urgenţă din oraş.
Preotul a ţinut slujba, smerit. A plecat
imediat după ce a ţinut un scurt cuvânt, pentru că nu voia să îl pună într-o
situaţie delicată pe fostul ministru.
Comportamentul său l-a ajutat pe cel care
mai înainte îl prigonise să îşi înţeleagă greşeala. Şi-a dat seama că în viaţă
toate sunt trecătoare şi că important este un singur lucru: ascultarea de
Dumnezeu, oricât de grea ar fi această ascultare. A înţeles cât de creştineşte
se purtase părintele atunci când refuzase să sfinţească bucatele de dulce în
post. A înţeles că niciun compromis nu are urmări bune. Că urmări bune au numai
faptele bune. Mai mult chiar, el a încercat să determine transferul părintelui
la postul iniţial. Pentru că nu mai era ministru, şi nu mai avea aceeaşi
greutate în ochii celorlalţi, a avut mult de furcă pentru a-şi împlini dorinţa.
Dar, în cele din urmă, a reuşit.
După ce părintele a început să slujească
din nou în vechea sa parohie, directorul spitalului l-a chemat din nou să îi
facă sfeştanie:
– Vă rog din tot sufletul, părinte, să mă
iertaţi pentru răul pe care vi l-am făcut. Vă rog să veniţi din nou la noi, că
vă avem ca pe un sfânt. Soţia mea de la început a zis că semănaţi cu Hristos la
înfăţişare şi la moralitate.
– De iertat, v-am iertat. De semănat cu
Hristos la chip, aproape toţi bărboşii seamănă puţin. Cât despre moralitate,
niciun om nu se poate compara cu Hristos. Ştiu că, dacă aş veni la voi, m-aţi
trata ca pe un sfânt. Tocmai de aceea nu voi veni. Sau poate voi veni peste
multă vreme, când nu o să mă mai ţineţi de sfânt. Că aşa, să mă ridicaţi în
slăvi, şi de acolo să mă doboare diavolul, nu îmi este de folos. Să îmi lăsaţi
totuşi un pomelnic, să vă pomenesc. Şi vă mai spun încă o dată: de iertat, v-am
iertat. Dar aveţi grijă cum trăiţi, ca să vă ierte şi Dumnezeu .
Ultima
zi din viaţa lui Dostoievski
„La începutul anului 1881, în ziua de 9
februarie, Dostoievski moare pe neaşteptate, în vârstă de 60 de ani. O
hemoragie puternică şi subită l-a trântit la pat pentru câteva zile. Simţea că
moare; a chemat-o pe Ana Grigorievna, i-a spus să deschidă la întâmplare Sfânta
Evanghelie, Biblia lui de care nu se despărţise nici în acea epocă de goană
după noroc prin Apus. Ana Grigorievna a deschis-o la întâmplare, acolo unde
Mântuitorul merge să Se boteze la Ioan. Acesta refuză la început, dar
Mântuitorul îi spune: „Nu mă opri, ci îndeplineşte ceea ce trebuie”. Atunci
Dostoievski se adresează soţiei lui, care plângea, spunându-i: „Nu mă opri,
ceasul meu ca să mă duc a sosit”.
A strâns copiii în jurul patului, a
rugat-o pe Ana Grigorievna să citească parabola „Fiului risipitor” şi, după ce
a citit-o, el a ţinut copiilor săi o cuvântare în care le spunea că suprema
bucurie a vieţii şi supremul bine pe care poate să-l aibă un om în viaţă e să
nu-şi piardă credinţa în Dumnezeu. „Chiar dacă nenorocul v-ar paşte să fiţi
criminali în viaţă – le spune copiilor lui –, nici atunci să nu pierdeți
încrederea în Dumnezeu, care e bun şi vă va ierta”. Cu aceste cuvinte a chemat
preotul, s-a împărtăşit şi şi-a dat sfârșitul.
Domnilor, înmormântarea lui a fost o
înmormântare ca de ţar. Peste 100.000 de oameni din toate straturile sociale de
pe tot cuprinsul Rusiei, reprezentanţii tuturor societăţilor ruseşti, de toate
felurile, au ţinut să participe la această înmormântare. Călugării de la
Alexandr Nevski, unde erau înmormântaţi numai ţarii şi aristocraţii, au oferit un
loc unde să fie înmormântat, iar slujba au dăruit-o familiei, adică i-au slujit
pe gratis. O noapte întreagă studenţimea din Petersburg a vegheat în jurul
sicriului, citind psalmi şi rostind cântări bisericeşti.
Iată, domnilor, acest om care trecuse prin
cele mai abominabile patimi, care fusese chiar ocnaş, modelat de credinţa din
el, de misiunea pe care a crezut el că e chemat s-o îndeplinească în poporul
rus, a ajuns la acest prestigiu, la această veneraţie de care numai regii se
bucurau în Rusia vremii lui."
(Nichifor Crainic, în cartea
"Dostoievski şi creştinismul rus").
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu