Istoria
incomodă
Prof.
univ. dr. Corvin Lupu
06
Martie 2022
„Dacă
vrei să știi cine te stăpânește, află pe cine nu ai voie să critici”
În ultima vreme se discută mult și se fac
diverse aprecieri la adresa Mișcării Legionare, a naționalismului românesc și a
unor patrioți naționaliști români, ca și la adresa regimului condus de
generalul/mareșalul Ion Antonescu.
L-am urmărit pe domnul Călin Georgescu în
mai multe apariții publice și am auzit și afirmațiile domniei sale privitoare
la Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu. La televiziunea Antena-3 cei trei
jurnaliști care l-au intervievat nu au fost preocupați să cunoască proiectele
politice, economice și culturale ale invitatului, ci au dorit să-l aducă pe
domnul Călin Georgescu în zona de interferență cu prevederile mizerabilelor,
anticonstituționalelor și antiromâneștilor legi care, sub masca condamnării
„antisemitismului”, reprimă cu cruzime spiritul național românesc și pe
conducătorii politici care au slujit naționalismul românesc în perioada
contemporană: marii intelectuali legionari, conducătorii legionari,
conducătorii militari naționaliști, în frunte cu mareșalul Ion Antonescu și național-comunistul
Nicolae Ceaușescu.
Ăsta a fost obiectivul ascuns al atragerii
domnului Călin Georgescu în cursă. Corectitudinea politică impusă de „statul
eșuat” (l-am citat pe președintele Johannis) al „sistemului ticăloșit” (l-am
citat pe președintele Băsescu) are ca una din cheile de control „superior”
problematica impusă de evrei. Cine recunoaște că legionarii n-au fost decât
niște criminali odioși, Corneliu Codreanu, tot criminal, Antonescu de asemenea
un criminal, iar Ceaușescu un dușman al poporului, este „băiat bun”, apt să
primească de la S.R.I.-ul d-lui Hellwig avizul pentru ocuparea oricărei funcții
și acces neîngrădit „pe sticlă” de la televiziunile aservite sistemului, mai
nou, aservite și prin cumpărarea patronatului cu banii poporului român, pentru
a susține politicile guvernamentale.
Domnul Călin Georgescu a fost întrebat
despre unele prevederi restrictive ale Ordonanței 31/2002, transformată în
Legea 107/2006, ale Legii 217/2015 și ale Legii 2/2021. Scopul urmărit de
jurnaliștii aserviți sistemului a fost să-l determine pe Călin Georgescu să
afirme idei interzise, să i se poată deschide dosar penal, să fie compromis și
scos din lupta politică. Sistemul judeo-globalist din întreaga sferă de
influență în care am fost și noi arondați simte cum se dezvoltă conștiința
națională a popoarelor, cum crește dorința lor de libertate națională și
suveranitate și luptă din răsputeri să se mențină la putere, prin forță și
orice alte mijloace. Este cert că sistemul euro-atlantic scârțâie din toate
încheieturile. Dar acum sistemul este foarte periculos; este în stare de orice
ca să apere interesele oligarhiei care ține popoarele înlănțuite.
Actuala
legislație punitivă nu permite românilor să abordeze adevărata Istorie a
românilor
Această legislație punitivă nu permite
românilor să abordeze istoria propriilor raporturi cu evreii (mai corect din
punct de vedere lingvistic este termenul de „jidan”) și cu țiganii și părți
foarte importante din istoria noastră națională, interzice venerarea unor mari
personalități cultural-științifice ale românilor, pentru faptul că aceștia au
fost legionari, sau simpatizanți legionari. Dacă ar fi doar să înșirăm lista
acestor mari personalități ai perioadei interbelice, românii de azi pot să-și
pună o întrebare de fond: de ce acești oameni atât de luminați ai neamului
românesc au acceptat să facă parte din Mișcarea Legionară, sau să simpatizeze
cu ea, dacă Mișcarea ar fi fost atât de criminală cum o acuză unii evrei rău
intenționați și toți cei vânduți lor?
De asemenea, această legislație a
consacrat că toate sentințele pronunțate de „Tribunalul Poporului” și alte
instanțe militare și civile din România, înființate în perioada judeo-bolșevică
a ocupației militare sovieto-cominterniste a României rămân în vigoare și
trebuie respectate! Or, aceste instanțe judeo-bolșevice au condamnat pe
criterii politice și naționale o foarte mare parte a elitelor intelectuale,
economico-financiare și politice ale României. Astăzi se cunoaște că
distrugerea elitelor românești a fost un obiectiv al evreimii bolșevice,
diriguitoare a luptei pentru promovarea internaționalismului proletar, cum se
numea pe atunci globalizarea gândită și promovată de mai marii evreimii
internaționale. De altfel, așa au procedat liderii judeo-sovietici și cu
elitele etnice rusești, după ce au preluat puterea. Gulagul bolșevic din Rusia
Sovietică s-a umplut de elitele de etnie rusă, iar minoritarii în frunte cu
evreii au preluat puterea în întreaga Uniune Sovietică și apoi într-o mare
parte a sferei de influență a U.R.S.S. Evreii din gulagul sovietic, ca și din
pușcăriile din România, de după al doilea război mondial, au fost doar cei care
au fost turnătorii comuniștilor la serviciile secrete.
Succintă
trecere în revistă a istoriei evreilor în România
Pentru a fi înțeles corect, în cele ce
urmează voi recurge la o succintă
trecere în revistă a istoriei evreilor în România. Pe teritoriul Țărilor Române
au apărut evrei din cele mai vechi timpuri, ca negustori de bunuri. Până la
cristalizarea conștiinței naționale, la jumătatea secolului al XIX-lea, unele
familii evreiești venite imediat după anul 1800 erau integrate în societatea
românească, majoritatea locuiau la orașe, produseseră elite intelectuale și
economice. Erau evreii numiți „pământeni”, cei care i-au supărat mai puțin pe
români. Dar, după 1830, au început să pătrundă în Moldova și Țara Românească
valuri de evrei care se așezau pentru că sesizaseră posibilitatea de a se
îmbogăți mult și repede prin traficarea muncii românilor, pentru că românii
erau toleranți, îi primeau, îi lăsau în pace și nu sancționau în nici un fel
specula, adeseori înșelătoria și corupția, care nu erau deloc străine evreilor.
În Transilvania, Banat și Bucovina, comunitățile ungurești și săsești, sub
protecția autorităților austriece și austro-ungare, s-au protejat de evrei și
nu i-au acceptat, astfel că aceștia au reușit să pătrundă în număr mai mic, cu
deosebire în regiunile locuite de românii mult mai toleranți, ca de exemplu în
Maramureș.
În decurs de câteva decenii, crescând mult
numărul evreilor, iar practicile lor începând să-i deranjeze pe români, elitele
politice au căutat soluții pentru a-i proteja pe români de influența nefastă a
activităților evreiești. După aducerea în țară a domnitorului Carol de
Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul rege Carol I, s-a elaborat prima Constituție
internă românească, în anul 1866. În Articolul 7, s-a precizat că obținerea
cetățeniei române era condiționată de apartenența la creștinism, pentru a stopa
continuarea fluxului de emigranți evrei. Această prevedere constituțională nu
i-a oprit pe evrei să continue să se așeze în România și să găsească soluții de
desfășurare a activității fără a deține cetățenie și acte legale.
În cadrul Congresului de Pace de la
Berlin, din 1878, lobby-ul evreiesc, susținut de cancelarul german Otto von
Bismarck, cel mai influent om politic din Europa, a făcut mari presiuni asupra
României să-i încetățenească pe evrei, amenințând cu nerecunoașterea
independenței de stat a țării, care fusese obținută în fapt prin victoria
românilor alături de ruși în războiul contra turcilor din anii 1877-1878.
Nemulțumirile clasei politice românești față de evrei au fost atât de mari
încât, cu riscul nerecunoașterii independenței de stat a țării, conducătorii
României, inclusiv domnitorul Carol, au refuzat să modifice Constituția în
favoarea evreilor.
Primul Război Mondial a adus noi valuri de
evrei, de data aceasta refugiați din locuri de unde erau alungați, sau din
calea unor armate care le amenințau viața, pentru că în multe părți ale Europei
nu mai erau doriți. A început o pătrundere ilegală masivă a evreilor prin
escaladarea granițelor României, peste fâșiile de frontieră, sau prin mituirea
funcționarilor de la frontiere. Cifra acestor evrei a fost evaluată în
istoriografie la aproximativ 250.000-300.000 de evrei. De cum pătrundeau în
România, evreii intrați ilegal se aciuiau pe lângă coreligionarii lor, după
care începeau să desfășoare diverse activități, îndeosebi comerciale. Și-au
școlit copiii în școlile, liceele și facultățile românești, în cadrul cărora au
ajuns să reprezinte procente majoritare din total tineretului studios. Acest
fapt a nemulțumit mult societatea românească și tinerii români, care nu mai
aveau loc de evrei.
În timpul primului război mondial,
atitudinea multor evrei față de români a fost una nu numai ne-prietenească, ci
chiar dușmănoasă. În armată, pe front, au fost și evrei care au luptat cu
devotament pentru România. Aceștia au fost decorați de regele Ferdinand și
recompensați cu primirea cetățeniei române. Dar aceștia au fost puțini. În
schimb, un mare număr de evrei au trădat, au trecut la inamic în momentele când
erau santinele pe câmp, sau în alte împrejurări, când se predau imediat, iar
unii comandanți de plutoane și-au condus subordonații în brațele inamicului. În
lagărele de prizonieri germane, bulgărești și austro-ungare, mulți evrei
dezertați au devenit paznicii românilor, pe care i-au chinuit mult.
În sensul celor spuse de mine există
documente în arhivele militare. Într-un volum științific editat de Fundația
„Cultul Eroilor”, patronată de Patriarhia Ortodoxă Română și de Ministerul
Apărării Naționale, am publicat un articol pe baze documentare despre toate
aceste chestiuni. Pentru etnicii români, unul din cele mai dezamăgitoare
momente a fost când armatele Triplei Alianțe au ocupat Bucureștiul. Casa
Regală, Guvernul, Banca Națională și alte instituții se refugiaseră în Moldova,
la Iași. Populația capitalei era îngrozită de ideea că va fi trecută prin foc
și sabie. Surprinderea a fost când ocupanții străini au fost întâmpinați de un
foarte mare număr de evrei și de țigani, care au venit cu coșuri cu merinde și
cu flori să-i întâmpine pe dușmanii românilor, exprimându-și bucuria fără nici
o reținere. Românii erau siderați.
Apoi, în Moldova, mai ales în Iași, unde
jumătate din populație era evreiască, atitudinile lor favorabile bolșevicilor,
pe care etnicii români îi considerau dușmanii lor cei mai periculoși, au fost
de mare notorietate și au scandalizat opinia publică românească. Comuniștii, în
majoritate zdrobitoare evrei și puțini ucraineni și de alte etnii, români
aproape deloc, au declanșat acțiuni revoluționare și de susținere a
bolșevismului, care i-au intrigat pe români și au agravat nemulțumirile
pre-existente față de abuzurile arendașilor evrei, cârciumarilor evrei, față de
superioritatea numerică foarte mare a evreilor din licee și facultăți, între
doctori, judecători, ziariști și avocați, față de existența ilegală în România
a sute de mii de evrei, fără cetățenie, fără acte, care desfășurau tot felul de
activități pe lângă lege, în timp ce românilor li se cerea respectarea cu
strictețe a legilor etc. etc. Toate acestea, ca și alte cauze, au condus la
nașterea mișcărilor de dreapta, inclusiv a Mișcării Legionare, care și-a propus
de la început să-i protejeze pe etnicii români, nu să-i lovească pe evrei sau
pe alte etnii.
Unul dintre primii foarte importanți
organizatori ai acestei mișcări a fost profesorul universitar, o perioadă decan
al Facultății de Drept din Iași, Alexandru C. Cuza, nepot al marelui domnitor
unificator al Principatelor Române, cărturar, viitor academician. Nu mai insist
asupra evenimentelor care au condus la înființarea de către Corneliu Codreanu a
Mișcării Legionare. Ele sunt consemnate în diverse lucrări.
Atentatul cu bomba pusă în Senatul
României de către trei evrei bolșevici, în 1920, care a condus la morți și
răniți în rândul unor personalități importante, a avut un ecou mare și a
convins opinia publică românească de faptul că trebuie să se protejeze de
activitățile antiromânești ale multor evrei. În conștiința publică românească a
fi comunist era egal cu a fi evreu. Practic, „antisemitismul” invocat de evrei
era, în cea mai mare măsură, anticomunism.
După ce, în anul 1924, conducerea
evreiască a Partidului Comunist din România a introdus în programul partidului
îndemnul la luptă pentru autonomia regiunilor istorice ale României, până la
desprinderea lor de statul național român, opinia publică s-a convins de faptul
că mulți evrei sunt adevărați dușmani ai României și ai românilor.
Motive
ale nemulțumirilor etnicilor români față de evrei, care au condus la nașterea
Mișcării Legionare
După Al Doilea Război Mondial, românii,
neatenți - cum au fost și sunt de multe ori în istorie -, credeau că rușii
le-au pricinuit necazurile făcute de cominterniști, dar cominterniștii nu erau
etnici ruși, decât într-un procent infim. Evreii, în foarte mare parte își
declarau etnia în fals. În U.R.S.S. și în celelalte state socialiste, foarte
mulți evrei se declarau ruși sau ucraineni sau orice altceva decât evrei. Toate
statisticile privitoare la numărul evreilor din structurile de putere ale
statelor foste socialiste și din instituțiile importante ale statului sunt
false, datorită declarării în fals de către evrei a propriei etnii. Astăzi
acest obicei, care are menirea să ascundă faptul că evreii controlează lumea în
care trăim noi actualmente, a fost accentuat prin faptul că se elimină precizările
privitoare la etnia persoanelor. Oficial, se precizează doar cetățenia, iar, în
mod excepțional, când se solicită etnia este recunoscută doar cea declarată.
Iată cum regimul judeo-globalist din zona
noastră de influență de astăzi, condus de mai marii bancheri evrei ai Lumii, în
frunte cu familia Rothschild, și-a dat mâna peste timp cu judeo-bolșevicii care
au condus Rusia Sovietică, împotriva popoarelor, în primul rând a spiritului
național al acestora, al culturii și civilizației lor naționale, cele care fac
fiecare națiune diferită și pe fiecare în parte mai frumoasă. Fără spirit
național nu există libertate națională. Fără libertate națională, libertățile
individuale nu au valoare colectivă și nu sunt durabile. Cu multă abilitate
social-politică globaliștii au oferit libertăți individuale cetățenilor, în
numele cărora au acaparat libertatea națională colectivă a popoarelor,
inclusiv, în totalitate, pe cea a poporului român. În România, după ce și-au
pus agenturile la conducerea țării și ne-au luat libertatea națională care ne
fusese asigurată, începând din 1964, de național-comuniști, occidentalii ne-au
acaparat piețele de desfacere externe și apoi piața internă, apoi ne-au
lichidat economia proprie și au înlocuit-o cu o economie străină, a lor, a
occidentalilor, pe care să n-o putem nici măcar fiscaliza, ne-au luat toate
resursele naturale și peste 5 milioane de oameni, duși în Occident, majoritatea
de vârsta cea mai bună, între 20 și 50 de ani, care muncesc pentru
prosperitatea Occidentului, lăsându-ne nouă în țară o parte din copiii lor, să
li-i educăm pe banii noștri și ne-au lăsat și pe părinții lor, ca să le plătim
pensiile. Desigur, fiecare om a muncit și a contribuit pentru a-și dobândi
pensia, dar această pensie trebuie plătită de generația următoare, activă. Or,
dacă cei din generația următoare muncesc și plătesc pensiile celor din
Occident, pe ale noastre cine să ni le plătească? În viitor, această problemă
va fi din ce în ce mai acută…
Istoricii
obiectivi fug de Ion Antonescu și de Mișcarea Legionară ca dracu de tămâie
Această legislație neconstituțională, la
care m-am referit anterior, încalcă grav libertatea cuvântului și de expresie,
ca și spiritul de libertate care trebuie să domine cercetarea științifică a
istoriei. Astăzi, istoricii obiectivi fug de istoria Mișcării Legionare și a
celei antonesciene ca dracu de tămâie. Rămân să ne scrie istoria alogenii și
străinii…
Cred cu toată puterea mea că România nu
poate fi o țară liberă atâta timp cât sunt în vigoare aceste legi globaliste,
antiromânești, care în mod subtil semnifică supunerea majorității românești în
fața minoritarilor, în primul rând a evreilor și a țiganilor, mulți dintre ei
ascunși, adică deghizați în români sau în alte etnii. Referitor la Corneliu
Zelea Codreanu și Ion Antonescu, trebuie să repet că afirmațiile mele ar putea
fi interpretate de o legislație și o justiție aservite străinilor, cum sunt
cele din România, ca fiind „cult” al unor personalități proscrise de regimul
politic și acest fapt m-ar aduce în situația de a putea fi condamnat la
închisoare. În spatele discuției noastre, ca și a tuturor discuțiilor despre
aceste teme, stau ascunși niște ticăloși, de altă etnie, plătiți de statul
român, care abia așteaptă să găsească o propoziție sau un singur cuvânt interzis,
ca să facă mare caz că românii sunt antisemiți, să le facă plângeri penale și
să „dovedească” acest fals antisemitism al românilor, pentru a forța guvernul
României să le dea mai mulți bani pentru a „lupta împotriva antisemitismului”,
să le facă mai multe favoruri, să finanțeze mai multe muzee ale presupusului
holocaust (?!) etc.
Mulți și-au pus întrebarea cum se poate
întâmpla așa ceva ca și când noi am trăi într-o Românie liberă, cu cetățeni
liberi, ca și când regimul politic actual ar fi unul democratic, ar fi unul
care ține cu românii. Dacă vreunul din cititorii acestor rânduri și-au
închipuit aceste lucruri, îi rog respectuos să-și reanalizeze gândurile. Nu
domnilor, nu suntem liberi! O veche vorbă înțeleaptă spune că dacă vrei să știi
cine te stăpânește, află pe cine nu ai voie să critici. Păi, prin legislația la
care m-am referit, nu ai voie să critici minoritarii etnici, cu deosebire pe
evrei și pe țigani, ceea ce atrage inclusiv lipsirea de libertate. Critici un
evreu, ești imediat declarat antisemit, iar împotriva antisemiților există legi
aspre! Despre români? Nicio lege care să interzică anti-românismul!
Revenind la emisiunile în care a cuvântat
domnul Călin Georgescu, cred că ele au un merit excepțional, pentru că au
permis abordarea unor subiecte „tabu”: Mișcarea Legionară, personalitatea
mareșalului Ion Antonescu și cea a lui Corneliu Codreanu. Meritul nu este doar
al domnului Călin Georgescu, ci și al doamnei Anca Alexandrescu, ca realizator
Tv, respectiv al familiei Păcuraru, care au acceptat subiectele.
După părerea mea, toate afirmațiile
domnului Călin Georgescu au fost corecte. N-am sesizat nici o greșeală din
punct de vedere al adevărului istoric. De altfel, domnia sa nici nu a intrat în
adâncimea tematicii, jurnaliștii abordând multe probleme în timp scurt și
sărind de la una la alta, urmărind doar să-l atragă în cursă pe intervievat.
Din această cauză este și greu ca telespectatorii să iasă pe de-a întregul
lămuriți dintr-o astfel de emisiune.
Foarte mulți români îi considerat eroi ai
neamului, atât pe generalul Antonescu, cât și pe Corneliu Codreanu, dar nu se
pot afirma public din cauza legislației care le interzice exprimarea liberă a
opiniilor și îi sancționează
Sunt foarte mulți români care i-au
considerat eroi ai neamului, atât pe generalul Antonescu, cât și pe Corneliu
Codreanu. Astăzi cei care cred același lucru nu mai pot să afirme public
aceasta din cauza legislației care interzice aceste afirmații. Nimeni n-are
chef să fie târât prin procuraturi și tribunale și să meargă la pușcărie.
Aceste pericole i-au făcut pe istorici să ocolească cercetarea și publicarea
unor părți foarte importante din istoria României.
Eu nu am ocolit aceste subiecte sensibile
și le-am abordat în cărțile mele, în studii și articole. Unele din subiecte au
fost sau sunt interzise. Am făcut-o pentru că așa am fost eu educat. Sunt fiul
unui istoric care a condus și a creat instituții de importanță națională și
internațională și am considerat totdeauna că dacă am dorit să studiez și să mă
perfecționez în domeniul istoriei contemporane și recente, trebuie să spun și
să scriu Adevărul pe care îl știu eu, indiferent de consecințe, indiferent de
faptul că trebuie să renunț la pozițiile sociale înalte pe care regimul mi le-a
oferit ca perspectivă, cu condiția să-l slujesc. Am fost totdeauna obsedat de
ideea că Adevărul este singurul egal al lui Dumnezeu!
În 2005, mi-au făcut plângere penală atât
„Muzeul Memorial al Holocaustului” din Washington DC, cât și „Federația Comunităților
Evreiești din România”. Cele două plângeri au fost conexate într-un singur
dosar de procurorul general al României de atunci, generalul de Justiție
Militară Ilie Botoș. Dacă, atunci, când mai existau în conducerea instituțiilor
de forță din România unii patrioți, plângerea le-a fost respinsă, evreii m-au
reclamat peste tot: la Guvern, la Consiliul Județean, unde eram director și
redactor șef al revistei „Transilvania”, la rectorul Universității, unde eram
decan, la primarul Johannis, care era șeful de partid al președintelui
Consiliului Județean și au acționat în mod repetat împotriva mea, inclusiv prin
Ambasada Israelului. Au asmuțit presa împotriva mea. Au apărut zeci de articole
împotriva mea, insistându-se pe faptul că eu câștig salariile de la stat, care
n-ar trebui să plătească un „antisemit”. N-a fost plăcut deloc. Erau ca râia…
Niște mizerabili… Anul trecut au găsit într-un interviu al meu că am folosit
cuvântul „jidan” și m-au reclamat la rectorul meu, fost student al nostru.
Acesta le-a răspuns că în cursurile mele n-a găsit acel cuvânt și nici ideile
din respectivul interviu…
„jidan”…
„evreu”… „antisemitism”… „büdös oláhok”
Până nu demult, în dicționarul Academiei
Române, cuvântul „jidan” era sinonim cu „evreu”. După promovarea legislației
„antisemite”, s-au făcut presiuni asupra Academiei Române ca termenul „jidan”
să fie completat prin acordarea însușirii de „peiorativ”, ceea ce nu este
corect, nici după părerea mea, nici după a altora. Un domn academician mi-a
spus că n-au mai putut scăpa de presiunile evreiești ca să fie trecut peiorativ
cuvântul „jidan” (în germană „Jude”, în engleză „Jew” etc.). Faptul că în rândul multor cetățeni ai multor
popoare, inclusiv a poporului român, jidanii/evreii nu sunt cea mai agreată
dintre etnii, nu înseamnă că termenul de „jidan” trebuie apreciat ca fiind
peiorativ. În rândul unor popoare, inclusiv în rândul unor minorități
naționale, nici românii nu sunt agreați, decât dacă sunt slugi ale lor, cum au
fost sute de ani, în Evul Mediu și în Epoca Modernă. Sașii și ungurii îi numeau
pe români „valahi împuțiți”, dar pentru asta nu-i băgăm la pușcărie și nici nu
le-au făcut etnicii români reclamații oficiale. Oricum, a reclama un profesor
universitar pentru că a folosit cuvântul „jidan”, dovedește și micime, și
răutate fără seamăn. De altfel, la Numitul Alexandru Florian, fiul unui
judeo-bolșevic de foarte tristă amintire, răutatea se vede pe chipul său. Îi dă
afară prin ochi și față…
O
mizerie fără seamăn, totalmente anti-democratică
În acest regim politic „ticăloșit” și
„eșuat”, adevărul istoric se stabilește prin lege de către diriguitorii
societății! Este stupid! Noi, istoricii nu avem voie să avem alte păreri, să
ajungem la alte concluzii, decât cele impuse prin legile strâmbe. Or, Ordonanța
31/2002, devenită ulterior lege și agravată prin completare, este cu atât mai
strâmbă cu cât ea a fost respinsă prin vor de plenul Parlamentului României.
Răposatul mare istoric român Gheorghe Buzatu, pater familias al cercetătorilor
istoriei celui de Al Doilea Război Mondial, dar și al perioadei interbelice,
era pe atunci vicepreședinte al Senatului României.
El a explicat cu claritate întregului
parlament că în România nu a avut loc nici un genocid împotriva evreilor, că
evreii au fost protejați și salvați, deși erau o etnie care nu mai era agreată
în cea mai mare parte a Europei și a propus respingerea ordonanței lui Adrian
Năstase, omul evreilor, el însuși minoritar etnic. Cu răbdare, diriguitorii
evrei au solicitat slugoilor conducători ai României, președinte și
prim-ministru, tot minoritari etnici, să modifice Constituția, ceea ce s-a
întâmplat în 2003 și să introducă sistemul de adoptare tacită a legislației.
Adică, dacă parlamentarii nu vor să adopte o lege propusă de șefii țării, aleși
pe sprânceană de stăpânii străini, ea stă la sertar un anumit timp, după care
este adoptată fără vot și promulgată de președinte. O mizerie fără seamăn, care
este totalmente anti-democratică.
Românii,
o parte neatenți, o parte ignoranți o parte rău intenționați au acceptat îngenunchierea
națională
Vă amintesc că și acea modificare a
Constituției s-a făcut printr-un fals electoral comparabil cu cel de la
alegerile parlamentare din anul 1946. Referendumul pentru modificarea
Constituției a fost prevăzut prin act normativ să se întindă pentru o perioadă
de o zi, de la orele 7 la 21, într-o zi de sâmbătă. Românii nu s-au dus la vot
și nu s-a atins pragul electoral. Referendumul nu era valid. Românii nu s-au
dus la vot parcă simțind că modificările Constituției prin care se permitea vânzarea
pământului țării la străini, prin care se desființa serviciul militar
obligatoriu (care a desființat practic Armata României, iar consecințele se văd
astăzi, când ne aflăm sub ocupație militară străină, iar războiul bate la ușă -
n.r.), prin care se puteau adopta legi fără votul parlamentarilor etc., sunt
potrivnice intereselor lor. Și aveau dreptate.
Ne aflam în plin regim Iliescu-Năstase. În
seara când s-a încheiat votul, încălcând legea, a ieșit la televizor ministrul
Administrației Publice, celebrul Octav Cozmâncă, anunțând că referendumul se
prelungește și pentru a doua zi! În același timp, Octav Cozmâncă, tartorul
prefecților și președinților consiliilor județene, i-a amenințat pe aceștia că
vor fi excluși de pe listele electorale din anul următor, 2004, când aveau loc
alegeri parlamentare și prezidențiale, dacă nu vor scoate oamenii la vot. A
început o adevărată nebunie.
Multe
documente au fost distruse, furate sau ascunse
În rândul unor funcționari publici s-a
vorbit mult despre faptul că s-au tipărit buletine de vot și s-au completat în
fals de către funcționari de încredere ai sistemului, iar a doua zi s-a anunțat
public că s-a atins pragul prezenței electorale obligatorii și referendumul a
trecut modificările Constituției s-au adoptat și trădătorul Iliescu a promulgat
modificările… Românii au fost din nou în parte neatenți, în parte ignoranți, în
parte rău intenționați și au acceptat o nouă îngenunchiere națională… Nimeni nu
a atacat la Parchetul General sau la Curtea Constituțională aceste abuzuri.
Nimeni nu s-a sesizat din oficiu să verifice zvonurile publice. Răul a fost
comis.
Documentele sunt instrumente foarte
importante ale istoricilor, în lupta lor pentru identificarea și promovarea
adevărului istoric. De aceea, documentele sunt inamici ai conducătorilor
regimurilor, care nu doresc să promoveze neapărat adevărul, ci interesele lor
puse de prea multe ori deasupra adevărului și dreptății. Foarte multe documente
sunt permanent distruse, furate, folosite pentru șantaj politic sau etnic, sau
ferecate în arhive pentru zeci și zeci de ani, ca să se ascundă fapte,
intenții, conspirații, acorduri murdare etc. Uneori, au fost falsificate
documente.
Din această cauză, în lipsa unor
documente, istoricii sunt adeseori obligați să aducă în analiză și lucrări
memorialistice și declarațiile unor martori, iar uneori să propună și deducții
logice care, cel puțin temporar, să acopere golurile documentare ale unor
momente istorice, desigur, cu toate rezervele pe care le presupune o asemenea
abordare. Cercetătorul științific pune totdeauna îndoiala în fața fiecărei
afirmații și păstrează totdeauna o rezervă pentru „încă ceva” și un portofoliu
de cunoștințe despre evenimente care mai trebuie verificate și, eventual,
documentate.
Privitor la legionari, cele mai multe
dintre documente au fost distruse, furate sau ascunse. Mișcarea Legionară
fiind, după părerea mea și a multor altor cetățeni din diverse generații, cea
mai patriotică mișcare națională românească, în felul ei unică în Europa
interbelică, a devenit ținta tuturor celor care au urmărit acapararea României
și urmăresc menținerea ei în starea colonială în care se găsește astăzi. De
aceea a fost ea urâtă și de judeo-bolșevicii de după al doilea război mondial
și de judeo-globaliștii de astăzi.
Iudeo-bolșevismul
și iudeo-globalismul sunt aliate „peste timp” și au aceeași origine
De fapt, cum spuneam mai înainte, cele
două componente anti-naționale, judeo-bolșevismul și judeo-globalismul, au
aceeași origine și sunt „aliate peste timp”, chiar dacă au mimat adversitatea.
De asemenea, de-a lungul timpului, după 23 ianuarie 1941, au fost confiscate și
scoase din circulație o mulțime de cărți importante despre Mișcarea Legionară,
apărute în perioada interbelică sau, după război, în Occident.
În România Populară și Socialistă nu au
fost scrise lucrări obiective despre legionari, regimul nepermițând istoricilor
acces la documentele despre această temă, datorită anticomunismului Mișcării
Legionare. Totuși, după 1964, regimul i-a eliberat pe absolut toți legionarii
și nu i-a mai întemnițat.
În 1944, regele Mihai a dat amnistie
generală, impusă de sovietici, dar, prin abuz, regimul regal și guvernele
generalilor Sănătescu și Rădescu au menținut abuziv în închisoare mii de
legionari. Mulți dintre ei nu săvârșiseră nici o faptă ilegală, dar au fost
închiși pe baza listelor întocmite de Jandarmerie cu persoanele care au purtat
cămașă verde cu centură și diagonală, iar alții după listele cu membrii sau
simpatizanți ai Legiunii care au achitat timbrul de solidaritate/într-ajutorare
românească. Abia în decembrie 1945, guvernul Petru Groza i-a eliberat, în urma
acordului încheiat de secretarul general al Mișcării Legionare, Nicolae
Petrașcu și ministrul de Interne al României, Teohari Georgescu (Baruh
Tescovici). Acest acord a fost socotit de unii legionari ca fiind o eroare, de
alții ca fiind o trădare, iar de alții ca fiind o slăbiciune personală și o
dorință a lui Nicolae Petrașcu de a scăpa de închisoare. Dar, în urma
acordului, au fost salvați mii de legionari din închisori, cel puțin pentru o
perioadă.
Libertatea legionarilor a fost de scurtă
durată, pentru că în 1948 legionarii au fost din nou ținta regimului
judeo-bolșevic și au umplut închisorile României. Mulți dintre ei au devenit
„sfinți ai închisorilor”, legionarii având cel mai moral comportament în
închisori, dăruindu-se semenilor lor aflați în aceeași suferință, suportând cu
demnitate toate ororile comise împotriva lor, refuzând, în cea mai mare parte,
să devină colaboratori ai Securității evreiești a României, motiv pentru care
au îndurat rigorile represaliilor.
Abia în timpul regimului
național-socialist de stat, instaurat în finalul perioadei lui Gheorghe Gheorghiu-Dej,
legionarii aveau să fie menajați. De altfel, se pare că și Nicolae Ceaușescu a
copiat unele componente ale adunărilor sale publice de la legionari. Cu toate
acestea, foștii legionarii nu au agreat regimul Ceaușescu. Mulți dintre ei nu
au sesizat schimbarea regimului judeo-bolșevic în regim socialist cu
caracteristici proprii României, nu au crezut în independența României, care
s-a dovedit istoricește ca fiind reală. Radicalizați de suferință îndelungată,
foștii legionari eliberați din închisori respingeau tot ce aparținea de regimul
politic, inclusiv latura sa național-românească și obținerea libertății
naționale, faptul că toate resursele naturale ale țării și întreaga economie
aparțineau exclusiv românilor, străinii neputându-se împroprietări cu nimic în
România.
Legile
antiromânești ale regimului colonial euro-atlantic din România
Astăzi, când România este o colonie
exploatată la sânge și cetățenii români, toți la un loc, nu dețin decât un
procent foarte mic din capitalul total al țării, performanțele de atunci pot fi
apreciate la justa lor valoare, cu condiția existenței obiectivității
analistului. Spun asta pentru că astăzi există un mare număr de falși analiști,
de propagandiști deghizați în „analiști” și, foarte mare păcat, chiar și istorici
care abandonează obiectivitatea și neutralitatea în gândire și se plasează pe
liniile convenabile puterii trecătoare, în dorința de a obține favoruri sociale
și materiale.
După 1990, regimul politic judeo-globalist
care a fost instaurat a reluat prigoana politică și denigrarea prin minciună a
legionarilor. Aceasta a culminat cu legislația în cadrul căreia, în mod absolut
abuziv și împotriva adevărului științific, Mișcarea Legionară a fost declarată
fascistă și nazistă, când ea nu a fost nici una, nici alta, însușirile ei fiind
de altă natură decât fascismul italian sau nazismul german. Dacă ea ar fi fost
nazistă sau fascistă, cum în mod fals figurează în legile antiromânești ale
regimului colonial euro-atlantic din România, ar fi fost încadrată ca atare în
cadrul Tribunalului de la Nürnberg, care ar fi judecat-o, or ar fi trimis-o
spre judecare tribunalelor speciale care s-au înființat în toată Europa,
inclusiv în România, pentru a pedepsi pe cei învinși în război. Or, Mișcarea
legionară nu a fost condamnată nici la Nürnberg[1], nici în România și nu a
fost interzisă, așa cum au fost judecate și interzise alte organizații politice
de dreapta din întreaga Europă.
Împrejurarea că unii români care au fost
membri ai Mișcării Legionare au fost condamnați pentru fapte pe care le-au
săvârșit, nu reprezintă o acuzație la adresa Mișcării Legionare în ansamblu, ci
una la adresa făptuitorilor ca persoane fizice, odată ce faptele lor nu au fost
ordonate de conducerea Mișcării Legionare. Acuzațiile în ansamblu împotriva Legiunii
au fost formulate mai târziu, iar cele mai grave dintre ele, cele legiferate
prin legislația la care m-am referit au fost formulate în 2002, după 61 de ani
de la ieșirea din scena politică a Mișcării Legionare, după alungarea ei de la
putere și interzicerea ei de către generalul Ion Antonescu. De altfel, eu am
mai spus-o și o repet: după părerea mea, confruntarea dintre Mișcarea Legionară
și generalul Ion Antonescu a fost cea mai mare nenorocire a românismului, a
naționalismului românesc, în cea mai bună accepție a lui, când s-au confruntat
două grupări patriotice, Mișcarea Legionară fiind grav lovită de Armata Română,
în frunte cu generalul Ion Antonescu. A fost o victorie a dușmanilor etniei
române, ai românismului în ansamblul său. Pentru aceasta eu îl consider vinovat
pe șeful SSI, Eugen Cristescu, cel care a reușit, prin modul în care l-a
informat pe Ion Antonescu și prin diversiunile pe care le-a organizat, să
declanșeze operațiunile din zilele așa numitei rebeliuni.
Mă refer la înțelegerile S.S.I. cu
comuniștii, pentru a-i implica în evenimente violente care să fie puse pe seama
legionarilor, pe procurarea de către S.S.I. de cămăși verzi, centuri și
diagonale, cu care au fost îmbrăcați țigani din București ca să vandalizeze
case locuite de evrei, pentru a se da vina pe legionari etc.
Termenul „holocaust” a fost introdus în
discursul acuzatorilor evrei abia în anul 1961. Unii evrei afirmă tardiv și
neadevărat că Mișcarea Legionară nu ar fi fost analizată la Nürnberg. Ea nu a
ajuns să fie judecată, ceea ce este altceva, pentru că încă din Camera
Preliminară a Tribunalului s-a constatat că nu este vinovată de nicio crimă.
Dacă Mișcarea Legionară ar fi fost vinovată de crime în război, ar fi mai făcut
Partidul Comunist din România un acord scris cu Mișcarea Legionară, la peste
jumătate de an de la terminarea războiului, după venirea în țară a
judeo-bolșevicilor în frunte cu Ana Pauker, în acel moment, conducătoarea de
facto a României? Haideți să judecăm logic și să lăsăm manipulările grosolane
ale evreilor de la institutul antiromânesc I.N.S.H.R.-„E.W.”, îngrășat pe banii
poporului român, ale căror nume nu merită a fi rostite. Eu nici măcar nu-i
urăsc, doar îi disprețuiesc…
Deși în arhivele românești au mai rămas
destule documente privitoare la legionari, istoriografia din perioada aceasta,
a regimului euro-atlantic, nu a înregistrat lucrări importante, obiective,
asupra activității Mișcării Legionare, în primul rând datorită fricii
istoricilor de a scrie obiectiv, frică datorată legislației la care m-am
referit. Așa că s-a scris în mare parte maculatură manipulantă, majoritatea de
către istorici evrei sau de către români aserviți tezelor false pe care au
început să le susțină tardiv unii evrei, după 1990.
Până în 1990, evreii din România și
conducerea evreimii internaționale nu mai prididea să mulțumească poporului
român pentru omenia de care a dat dovadă față de evrei în trecutul istoric, mai
ales în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, când a fost singura țară din
tabăra Germaniei care nu i-a exterminat pe evrei, i-a salvat, le-a salvat
averile și le-a permis să emigreze în Palestina[2]. Ulterior, guvernele
României, începând cu guvernul Petru Groza au fost singurele din sfera
sovietică de influență care au permis emigrarea evreilor în Israel și în S.U.A.
România a susținut mult crearea statului Israel, în 1948, când exista o mare
opoziție internațională față de acest demers, iar în 1967, a fost singura țară
din blocul sovietic care a menținut relațiile cu Israel, după agresiunea
acestuia împotriva Egiptului.
Poate cititorilor li se pare nefiresc că
m-am referit mult la problematica evreiască și la legionari, la Corneliu
Codreanu și Ion Antonescu, cei la care s-a referit și domnul Călin Georgescu în
emisiunea Tv care a impresionat multă lume, dar, problematica legionară și a
dreptei românești interbelice, autentic românești, nu a dreptei
post-decembriste care este caricatură pro-colonialistă, adeseori
antiromânească, este legată totalmente de chestiunea evreiască, adică de
istoria relațiilor dintre evrei și români. Despre aceste chestiuni am scris și
în cartea mea „Confruntări româno-evreiești” și în multe alte studii și
articole.
Notă -
Textul prezentat este o adaptare după dialogul dintre prof. univ. dr.
Corvin Lupu și jurnalistul Tudor Urse de la publicația on-line „România
culturală”. Subtitlurile aparțin redacției și au fost extrase din text.
---------------------------------
[1] https://foaienationala.ro/tribunalul-international-de-la-nurnberg-scos-de-acuzare-miscarea-legionara.html
- 30 septembrie 2010
[2]
https://culturaromana.ro/testamentul-lui-wilhelm-filderman/ - 27 februarie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu