Pentastih in stihul clasic
- 8 Martie -
~*~
Minunea
Slăvită fie
Doamne ziua-aceea
Când l-ai vazut pe-Adam umblând stingher
Şi-ai rostuit din pieptul lui femeia
Să-l legene între Pământ şi Cer
Mijea prin Univers de primăvară
Şi din răstimpul nins pe coasta sa
Ai rânduit femeia să răsară
Cum ghiocelul iese de sub nea
Şi mult s-a minunat Adam stingherul
Simţind în piept cum un pulsar palpită
Şi irizează totu-n jur
iar cerul
Îi cerne-n suflet stele prin orbită
Da era viu
plăpândul ghiocel
Şi ca vrăjit de
albul din petale
Adam şi-a umplut sufletul cu el
Dând noi nuanţe frumusetii sale…
Eu pelerin din
descendenţa sa
Ce-i duc pe mai departe epopeea
Ţi-aduc în versuri
Doamne osana
Că-mi
împlineşti fiinţa cu femeia
Şi-n orice sunt
devin sau mă visez
Nu sunt nimic
făra acea minune
În trup şi suflet - fără acel crez
Arealul meu devine o
genune.
Femeie, eşti minunea
În primăvara care
stă să vie
Iubito – mamă, soră, ori soţie
Ori pur şi
simplu gingaşa pereche
Pentru bărbat, din vremea cea mai veche
Şi pâna-n timpul ce va fi să fie
De-mi eşti aici sau mi-eşti la mii de leghe
Azi te răsfăţ cu-această poezie
În care-aduc lui Dumnezeu slăvire
Că-ntr-un moment când fost-a să respire
În mijlocul splendorilor create
A intuit ce grea singurătate
Tăcere îndelungă şi uimire
Se-nvălureau din lucrurile toate
Peste Adam, în proaspăta-i fiire
I-a pus pe coaste Mâna şi-a simţit
Cum inima-i tânjea spre infinit
Cu zbateri sacadate şi egale
Ce se pierdeau în hăuri siderale
I-a luat o coastă, dar, şi-a plăsmuit
Însufleţind cu câteva vocale
Perechea lui - femeia
de iubit
Alături ei să intre-n nemurire
Să toarcă împreună timpu-n fire
Pentru ţesut din cer pân’ la pământ
De la coroana-ntâiului Cuvânt
La firul ierbii o perdea subţire
Sub care gintile să se răsfire…
Femeie, eşti minunea care sunt!
Nestemată
Azi te evoc scriind poeme
În care mi-eşti o nălucire
Ce mă îmbie la dileme
Din care greu îmi vin în fire;
Sunt suflet, trup sau simplu gând
Din infinita Energie
Ce Dumnezeu
întru Cuvânt
A slobozit-o-n Veşnicie?
Sunt toate astea la un loc
Şi nu-s cu-adevărat, ştii bine
Decât cu tine-n sacrul joc
În sfânta ardere cu tine…
În cinstea ta, care mi-eşti, iată
Cel mai râvnit din idealuri
Aprind cu amândoi
de-odată
Livezi întinse peste dealuri
Simt primăvara cum irumpe
Când strâng în braţe trupul tău
Şi-l blazonez cu stele scumpe
Din necuprinsul Lumii Hău
Tu însăţi eşti o nestemată
Culeasă dintr-o galaxie
Ce-mi dai de fiecare dată
Să ard cu tine energie
Acum, că primavara vine
Şi mugurii irump tăcut
Colind eternităţi cu tine
Întrurădăcinat de lut.
Mărţişor
Prăznui-voi, Doamne, ziua asta
Ziua când în
zelu-Ţi creator
I-ai crestat Întâiului Om coasta
Şi-ai făcut din ea un Mărţişor
Ca să-Ţi fie Facerea deplină
I-ai creat pereche pe măsură
Să-i inunde ochii cu lumină
Să-i alinte trupul cu căldură
Eu urmaş al lui
Adam – Bărbatul
Cel din Începuturi – mă închin
Am cu cine-Ţi întregi creatul
Şi-a mă bucura că sunt – Amin!
Iată primăvara
se arată
Iarba-şi reîncepe
epopeea
Mulţumescu-Ţi, Doamne, înc-odată
Că ai dat Pământului
Femeia!
Mândra mea ușor
buchet
Mândra mea ușor buchet de vin
La degustul căruia mă-nchin
Vaporoasă-n trup și prea departe
Să te pot cuprinde într-o carte
Dac-ai ști ce mult te-am căutat
Din Levant până la Scăpătat
Matlasând cu fin instinct carnal
Baldachinul boreo-austral
Să mă pot apropia tiptil
Să mă plec în fața ta
docil
Să mă las pe creștet mângâiat
Hămesit de cât te-am
căutat…
Ah livezi de pruni și de cireși
Numai ele știu cât mă apeși
Cum mă chemi și mă alungi tăcând
Cufundată-n propriul meu gând
Și iar verzi livezi de meri
domnești
Îmi șoptesc în nopți pe
unde ești
Iarba-mi spune drumul de bătut
Pentru trupul meu cel greu de lut
Ca să vin acolo și subit
În fiirea ta să mă închid
Să îngenunchez și să degust
Veșnicie cu buchet de must
~*~
POT LOGARU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu