Memorabila
prezenţă
În sanctuarul inimii eşti în pace,
în lumină nu mai există neînţelegeri.
I-ai spus tăcerii că te-apropii, cu dor,
de ea.
Oglindă de suflet,
universul interior este ca un întreg.
Moartea e o iluzie
şi-atunci unde e boldul morţii?
Un salt în vid.
Cauţi să te regăseşti în ochii mei,
în acest ocean infinit,
în timp ce lumina soarelui,
în ochi, ne-a zâmbit.
Adierea vântului ne-a ascuns
răspunsul sub frunze.
Mulţumeşti pentru frumuseţe.
Veşnic şi deschis, cu adâncimi de ocean,
trezind vise pe un cer înstelat
ce străluceşte în amurgul îndepărtat.
Prezenţa mea invizibilă îţi umple
simţurile.
O imagine legănată de şolduri.
Bucurie.
În fiecare curbă prin care trec te uiţi,
e punctul de plecare
a unei noi explozii asurzitoare.
Revelaţie.
Cuvântul e un univers,
o lume cu porţi spre răsărit şi apus,
îmbrăţişarea noastră
e-o altă lume de universuri
întrepătrunse,
conexiunea cu tot din fiecare
e viaţa desfăşurată,
despărţirea e doar un pas
spre-o altă faţă a lumii.
Transcedere.
Silabe sacre...Unul pentru toţi
şi totul pentru unul!
Te mai înspăimântă ceva când ştii tot?
E timpul să-ţi aduci aminte!
Vântul bate prin copaci,
frunzele sunt pe pământ, toamna a venit,
un cer albastru răsare în amurg
înainte ca raze noi de lumină
să se nască din soare.
Fluxul vieţii curge mai departe...
~*~
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu