Mult Stimate
Maestre Ben Todică,
M-a impresional poemul Doamnei Irina Lucia MIhalca, Romeo și Julieta și vă
semnalez și eu o prelucrarea pe care am făcu-o eu după Poemul de iubire,
biblic, ,,Cântarea cântărilor”
Întrucât una
din temele preferate în literatura actuală, pe o planetă atăt de zbuciumată,
este -în replică-tema bunei înțelegeri
și a iubirii, am căutat în mapa mea poemul ,,Cântecul iubirii” inspirat din
Cântarea Cântărilor a regelui biblic Solomon.
Pentrucă îl
trimit și Doamnelor, i-am dat și un al doilea titlu: ,,1-8 martie”
Sper ca
acest poem să fie găsit ca un poem de succes, de pace și de bucuria vieții.
Și Domniei
voastre v-am semnalat acest poem, dar foarte devreme, față de 1-8 martie.
Acuma îl reînoiesc pentru Distinsa Doamnă Ben
Todică, cea care v-a îngrijit cu drag, în timp ce erați bolnav, timp de patru luni.
Cu mulțumiri
și deosebită stimă, sănătate și ,,La mulți Ani !”
Melania Rusu Cargioiu
Va multumim din suflet stimata doamna Melania Rusu Cargioiu, eu si sotia si deasemeni in numele cititoarelor noastre dragi si cu permisiunea lor, desigur! Cu respect si doriri de mult bine, Ben Todica
De 8 MARTIE
CÂNTECUL IUBIRII
Grupaj de poeme inspirat din
profunzimea Cântării biblice
1.
C Â N T E C U L D R A G O S T E
I
Văd umbra vântului
şi urma sărutărilor lui;
Sunt viorii ca amurgul cel rar.
Frunzele arborelui de smirnă au scris
în cetină numele tău;
Picioarele ciutelor sar peste el
şi botul lor adulmecă
spre chemarea firii.
Aburii vântului nu-mi pot da
bucuria de tine;
Roua ierburilor mi te aminteşte, iubitule !
Lumina mea e frumoasă !
Ea răstălmăceşte covoare şi corturi princiare.
Sunt albă, atinsă de aripa morţii,
Sunt neagră de tăciunele deşertului.
Sunt alungată să păzesc clipa deschiderii
florilor din oază.
Neascultarea mea m-a pedepsit
căci am rătăcit
la amiază,
Am rătăcit în asfinţit pe
colinele verzi,
Să te găsesc,
Ademenindu-te de la mioarele
tale...
Dar, vai, zâna cea frumoasă
îşi paşte iezii aproape de
turmele tale !
Se făcea că
un car de aur, trimis
de un faraon, a luat-o.
Caiii îşi scuturau în coamă
şiruri de perle şi
zale
de aur.
Zânei i-au rămas numai
boabele roşii ca de sorb
şi căuşele cu stropituri de
aramă şi argint.
2. F L U I E R E
De ce nu-mi
vii iar, iubite ?
Fluire se
aud peste munți;
Amuțesc
prin văi...
Căprioarele
neliniștite își ridică atent urechile,
Întorc
botul spre soare :
Dintr-acolo
vine el...
Cântă un
cântec de dragoste:
,, Vino, o,
frumoasa mea iubită,
,, zăpezile
s-au stins,
,, ploile
au stat,
,, rodul
păntului a făcut scut,
,,
cuiburile sunt pline de pui...
,, Ieși să
mă întâmpini,
,, nu mai
sta în umbra perdelelor,
,, după
zăbrelele casei !
,, Mireasma
viței înflorite te-a adormit ?
,, Nu auzi
glasul porumbeilor sălbatici
,, certându-se cu vulpile
șirete,
,, care-și sapă vizuini sub vie ?”
Și
cântecul s-a auzit până la alungirea umbrelor,
până la adormirea
turmelor,
până la ora când pasc puii de cerb.
Munți,
apropiați-vă, pentru o clipă doar !
Aș vrea
să-l văd pe mire,
Să-i
mângâi pletele răscolite de vânt,
Să-i port
o clipă mielul pe care îl duce pe umeri.
Covor de
flori înmiresmate, furați-l
și aduceți-l mie,
o clipă, doar...
Am cusut
un ștergar pentru fața lui,
Am
frământat o turtă îndulcită cu miere,
Am cules
mere pentru cidru,
Și casa s-a învârtit mereu după soare,
De nu mai
știu, câte ori,
Vântul a
uscat cămășile întinse pe iarbă,
Râul s-a
tulburat în altă cascadă,
Porumbița
și-a săpat alt cuib în unica stâncă
Și
căprioarele vin să mă întrebe de tine...
Le pare rău
de singurătatea inimii mele...
3. M Â N G Â I E R E A S O A R E L U
I
Sub
mângâierea soarelui înălbeam pânza;
Vălătuci cu
ferestre colorate se ridicau în mingi rotunde;
Căutam să le
citesc în preziceri,
dar în jocul lor se spărgeau,
unul după altul...
Trilul turtuelelor îmi vorbeau tot
despre frumosul meu...
Îl vedeam
săltând peste pajiștea cu flori,
cu mieii și mioarele lui.
De acolo îmi făcea
semne...
Apoi, se
făcea că se înserase...
A venit
fără pași până la zăbrelele ferestrei...
Se uita la
mine...
Cânta iar
despre viile înflorite,
Despre
timpul cântării, care a venit...
4. M E R E
U Î M I S P U N
Mă surprind
amintindu-mi de tine...
Soarele nu și-a
mișcat arcul lui cald
Decât o pătrime
de ceas.
Mi se pare că
este un timp nefiresc,
Nesfârșit de
lung,
Fără dragostea
mea.
Ai zburat din
brațele mele;
Îmi era teamă
să te rețin,
Așa pură și
albă...
Acuma mi-au
rămas:
Zâmbetul tău
fericit,
Privirea ta
cu irizații aurii,
Culcușul cald din perna
brodată de mama...
Aștept cu
sufletul strâns în chinga nerăbdării
Întoarcerea
zeiței mele.
Ai luat cu
tine o parte din mine;
Cea mai bună
...
Mi-au rămas
gândurile,
Neastâmpărul
Și dorul
infinit de ființa ta !
De ce te-am lăsat să pleci ?
O clipă îmi
este prea mult fără tine;
Tentaculele dorului îmi taie
rațiunea;
Îmi afund
capul în căușul pernei,
Adulmec ca un câine perdeau atinsă de mâna ta;
A rămas în ea
un strop de viață
Care-mi emană
Ceva din adierea ta parfumată...
Și lucrul pe
care îl coși
Te oglindește
pe tine...
Semeni atât
de bine
Cu jocul lui
primăvăratic de flori...
Lujerii ei te
caută prin mine;
Au și ei
nevoie de gingășia ta.
Te-au auzit
când spuneai despre ei cuvinte frumoase.
Te urmăresc
, în gând, în căile tale
Ajutându-te
să nu te pierzi.
Pasul tău
de gazelă îmi sună ca o șoaptă;
Vocea ta
este o melodie învăluitoare,
Părul tău
cu șuvițe de paloare
Mă fac
să-l alint cu sfială,
Mătasea bluzei
tale îmi este dușman;
Nu vreau ca ea
să te mângâie, nici să te atingă !
Vino, iubita
mea, înainte ca soarele să apună,
Să privim
înlănțuiți înserarea,
Să bem amândoi
din pocalul bucuriei
Și mereu
să-mi spuni
Că nu mai vrei
să pleci ...
5. L U N A P L I N Ă
Noaptea am întins
mâna spre așternutul lui.
Dar el nu era.
Luna plină m-a
sfătuit să mă scol,
Să-l caut...
Și am plecat...
Am întrebat
firele de iarbă,
Bradul înalt,
Puii de veveriță,
Cărarea cea
șerpuitoare,
Lupul fără
dinți, care stă de pază la turme,
Dar nu l-am
găsit pe iubitul meu.
Am străbătut
codrul cel des,
( ca pieptenele
de des)
Și căzând la
pământ am adormit.
M-am deșteptat
sub sărutările iubitului meu.
Mi-a șoptit:
,,dormi !” și m-a legănat.
Privighetori
cântau...
,, Nu
fremătați ramuri,
,, Nu alergați
nebunește, gazele,
,, Lună, nu
arunca săgeți ascuțite,
,, Munți, nu
vă mai bateți ¸¸în capete,
,, Să nu
treziți dragostea...”
6. VOI
BATE DIN PALME
,, Vom merge în
cetate.
,, Voi bate din palme și se va ivi o
caleașcă.
,, Iat-o, vine
într-un nor de fum cu miresme de brad.
,, Alcătuită din
coji de alune,
,, Din aripi de
fluturi, cu legături din fire de argint răsucit.
Abia atinge
pământul.
Telegarii au
aripi la picioare.
Au pe frunte
stele acoperite cu paftale de agint.
Ca
gândul zboară spre cetate.
Ca nevăzute
porțile s-au dat in lături.
Caleașca s-a
topit
,, Noi stăm în
mijlocul mulțimilor.
,, Toți sunt
fericiți.
,, Au brațele
încărcate, buzele roșii, ochii strălucitori
și inima bună…
,, Am cumpărat rodii, faguri albi,
și fiere de iederă.
,, Iedera e
pentru mine răcoarea, sora de așteptare,
,, Firul
care aidoma mie nu trăiește fără să
așeze capul pe
un umăr…
,, Dragul
meu a cumpărat un leagăn, pentru copil,
,, Un coș
pentru zmeură.
,, Și
sare.
,,Sare
pentru ca dragostea noastră să fie cu gust.
,, M-am
îndepărtat și am bătut din palme,
,, Dar
vraja dispăruse...
,, Am
plecat amândoi, înlănțuiți...
,, Minune
!
,, Afară din cetate ne aștepta
rădvanul
și caiii înșeuați…
7.
IUBITA MEA
CU OCHI DE
FLORI
Iubita mea, cu ochi de flori,
Brațele tale
mă înconjoară în catifeaua bujorilor albi.
Îmi așez capul pe pieptul tău plin de roua
magnoliilor
Și
mă ânvălui în scânteierea părului tău.
Îmi zâmbești cu buzele ascunse în
potirul trandafirilor
Și râzi de fericire apucând
cu dinții luminoși un grăunte de stea.
Aruncă-ți la pământ greutatea colierelor
care-ți acoperă
mătasea gătului
Grădina mea, te voi păzi de lăcomia căprioarelor,
De
păsările cântărețe,
De umbra veverițelor ce
fură pentru o clipă lumina ;
Te
voi păzi de toate, prin scutul pieptului meu
Și
te voi înveli cu florile credinței, iubirii
și neșovăirii mele…
Încetați, voi, păsări, ciripitul vostru gălăgios,
Oprește-te izvor, o clipă, doar,
Până
adoarme iubita mea !
8. M I R E A
S A M E A
Iubirea mea îți desăvârșește trupul.
Ți-l simt învăluit
în miros de fraged,
De muguri ai primăverii.
Fragilitatea mărgăritarului tău
Mă face să tresar,
Ești atât de castă.
Îți
fluturi vălurile ca pentru apărare,
Dar iată, ai uitat de ele…
Acum ai
plecat cu inima mea.
Genele tale au chemat-o…
Ea s-a supus
ascultătoare;
Acum atârnă ca un ceas în bucla
părului tău.
Mireasa mea,
Dragostea ta este neprețuită;
Nici vinul, nici ploaia de vară
Nu-mi sunt mai dorite ca tine.
Când îmi vorbești, râd ca un copil dezmierdat.
Mă ascund la pieptul tău
Să mă îmbib de mirosul
proaspăt al hainelor tale,
De mirosul tinereții tale,
Pe care o râvnesc ca pe o grădină,
Unde eu sunt stăpânul.
Grădina mea cu izvoare fermecate,
Cu pomii
încărcați de fructele în pârgă,
în floare, în muguri…
Te mlădii ca o
trestie mirositoare,
Invăluită în hlamida pletelor tale
cu miesme de nard și aloe.
Cât de visător vin la grădina mea !
Vin cu pletele în vânt,
Alergând mai repede decât elanii,
Aduc
ferbințimea soarelui,
Suflarea curată a mioarelor,
Mireasma poienelor,
Cântecul fericit al vietăților pădurii,
Freamătul rămurelelor în briza de seară...
Așteaptă-mă iar și iar, mereu,
Totdeauna,
mireasa mea !
9.
PESTE STRATURILE DE
FLORI
Ți-ai
pus capul pe pieptul meu,
Întrebându-te la ce mă gândeam.
Ce gând ar mai îndrăzni să mă împresoare
Când tu ești lângă mine ?
Pătruns sunt de iubirea pentru tine.
Deși ești aici, eu te văd pretutindeni.
Ești zâna zorilor învăluită în voaluri violete,
Părul, până la glezne, îți este răzlețit de
boarea vântului.
Simt gelozie când zeifirii îl
sărută.
Când
râzi gingaș de îndrăgostirea turturelelor,
Șiragul dinților tăi este
neprețuit de alb și de scump.
Perlele pălesc la gâtul tău și
Podoabele din urechile tale își
pierd strălucirea.
Din ce flori ți-ai luat rumeneala buzelor ?
Unde ai găsit razele
diafane pentru a-ți lumina obrajii ?
Noaptea
ursitoarele vin și te împodobesc…
Ca
o gazelă ești sprintenă !
Ca o albină simți
datoria casei !
Și toate le
orânduiești !
Dar,
Rostul frumuseții tale e mereu același !
Mâinile tale sunt mai
plăcute decât cupele crinilor,
Gâtul tău este ca un pocal de fildeș,
Încrustat cu alb și lănțișoare.
Voioșia ta o întrece pe a
păsărilor,
Glasul tău are catifelarea chemării duioase
a vietăților
pentru puiii lor.
Cântecul tău răsună peste straturile de flori.
Florile întorc capul după tine,
Se înnalță să te vadă,
Îți oferă brațele încărcate de mireasmă;
Îți dau să bei din potire dulcele ascuns…
Laval, 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu