MALDARESCU - Azimuturi postdecembriste - „Pacea de la Cozia”

Azimuturi postdecembriste - „Pacea de la Cozia”

Ion Maldarescu

Pe fondul permanentelor scandaluri dintre realul Preşedinte al României, Hans Klemm (a K01), K.W.I. von Hermanstadt (K02), baschetbalista mov (K03) şi şefii Ndraghetelor de la Casa Poporului (alde manechinul motociclist alături de capo di tutti capi al celor trei trandafiri veştejiţi) se emit atâtea speculaţii încât - spre bucuria păpuşarilor - aproape nimeni nu mai înţelege nimic. Exceptând împlinirea unui an de dat în spectacol a „#rezistenţilor" în Piaţa Victoriei din capitală, luna ianuarie - ceva între toamnă târzie şi primăvară timpurie, fără iarnă -, a trecut aproape pe neobservate. Iarna a venit târziu, odată cu „Mărţişorul". Deunăzi, am primit cartea fostului prim-ministru, Radu Vasile, „Cursa pe contrasens. Amintirile unui prim-ministru" (Bucureşti, Ed. Humanitas, 2002, 270 p.). În capitolul dedicat episodului „Pacea de la Cozia" din gerarul lui 1999, autorul încearcă să explice frământările din acele zile, aşa cum le-a perceput el, din postura de prim ministru al guvernului României. După opinia mea, ceva între adevăr şi... opusul lui. Se poate minţi şi prin omisiune, nu ? Şi ca să nu repetăm greşelile trecutului, puţină istorie trăită nu dăunează nimănui.

Remember

4 ianuarie 1999 - Urmare a programului de „restructurare" a mineritului din Valea Jiului şi a hotârârii Guvernului din 16 decembrie 1998 privind închiderea minelor de la Dâlja şi Bărbăteni, minerii de la Compania Națională a Huilei din Valea Jiului au declarat greva generală[1]. Doleanţele lor au fost respinse de guvernanţi, iar minerii au anunţat că vor porni spre Bucureşti, Trupele de jandarmi au intrat în dispozitiv, construind baricade, inclusiv prin detonarea stâncilor peste DN66[2]. Autorităţile au create baraje din stabilopozi de beton

18 ianuarie 1999 Minerii au trecut de baraje, ajungând la Tg. Jiu, apoi , Au înnoptat la Horezu, apoi la 20 ianuarie au pornit spre Râmnicu Vâlcea, deplasându-se cu autobuze, camioane şi maşini personale, în drum spre Bucureşti[3]. Belicos peste poate, Nicolae Curcăneanu, Prefectul de Vâlcea în funcţie, se deplasase pe drumul Costeştiului, oprise la graniţă şi căţărat pe o moviliţă din marginea şoselei declara ritos : „Pe aici nu se trece !". Şeful poliţiei vâlcene, colonelul Nicolae P. Dinu retras ceva mai în spate, zâmbea gânditor. Şi avea de ce ! Mai târziu, relata: „Concomitent cu instalarea celor tri puncte stabilite drept baraje, adică Măldăreşti, Tomşani şi Costeşti, iar la amiaza zilei de 20 ianuarie, suplimentarea cu încă un baraj în comuna Şirineasa [...] s-a reuşit blocarea şoselei în dreptul « Muzeului trovanţilor »"[4]. Referindu-se la deciziile luate la Costeşti, colonelul Nicolae P. Dinu menţionează : „Dacă în alte împrejurări - (vezi declaraţia belicoasă din ajun - n.a.) - prefectul era «atoateştiutor», de data aceasta m-a surprins, spunând: «Dumneavoastră sunteţi de meserie, de ce mă întrebaţi pe mine? Eu nu ştiu! » şi trebuie să recunosc, avea dreptate [...]"[5].

A urmat bătălia din dealul Costeştilor, unde se aflau cca. 2.000 de forţe de ordine, inclusiv trupe speciale ale Detașamentelor de Intervenție și Acțiuni Speciale (D.I.A.S.) ale Brigăzii de Asigurare a Ordinii și Liniștii Publice (B.A.O.L.P.). Numărul minerilor a fost aproximativ 15.000-20.000. Localnicii au fraternizat cu minerii, sătenii atacând forţele de ordine. Au fost capturaţi peste 1.500 de jandarmi, printre care şi prefectul Curcăneanu, salvat de la linşare de Miron Cosma, conducătorul minerilor. Un alt detaliu al comportării minerilor este descris astfel : „Contrar aşteptărilor, în faţa prefecturii nu au fost necesare măsuri de supraveghere deosebite. Pe raza municipiului Râmnicu-Vâlcea, pe linie operativă, a fost chiar mai multă linişte decât în alte nopţi, nefiind înregistrate niciun fel de fapte antisociale[6].

Minerii din Valea Jiului se răsculasertă împotriva măsurilor de începere a distrugerii mineritului românesc şi plecaseră spre Capitală. Era altceva decât mult hulita „Mineriadă" a „Cucuvelei cu pene roşii". Şi oamenii au înţeles disperarea ortacilor şi justeţea cererilor lor.

Am văzut, am trăit acele zile şi nopţi

Calea lui Traian străbate municipiul Râmnicu Vâlcea şi, aşa cum chiar denumirea ei spune, continuă traseul spre Transilvania, pe drumul legiunilor romane. Ambulanţele şi maşinile de pompieri făceau drumul dus-întors spre Costeştiii Horezului... După câştigarea bătăliei, minerii şi-au continuat drumul spre Râmnicu Vâlcea. În seara zilei de 21 ianuarie 1999, în jurul orei 18,30, minerii au intrat în oraş, pe tot traseul fiind însoţiţi de semne de simpatie ale vâlcenilor. Ajunşi în centrul localităţii, au pătruns în Instituţia Prefectului, unde şeful instituţiei a declarat în faţa camerelor de televiziune: „[...] Cât voi fi eu prefect, nicio măsură nu va fi luată împotriva minerilor!". A minţit, se poate verifica după înregistrările televiziunilor. Ulterior a deschis acţiune judecătorească împotriva conducătorului minerilor.

23 ianuarie 1999. Pe șoseaua Râmnicu Vâlcea - Pitești, în dreptul râului Topolog, era amplasat un nou baraj, format din trupe M.Ap.N. și D.I.A.S., la ieşirea spre Craiova, TAB-uri în aşteptare, iar la Bascov-Piteşti, tancuri.

Pe durata şederii la Râmnicu-Vâlcea, minerii s-au purtat civilizat. Am văzut chiar „patrule" ale acestora care supravegheau să nu se producă niciun eveniment nedorit. M-am plimbat printre ei fără a observa vreo reacţie ostilă. Feţe triste, îngrijorate... oameni care căutau dreptatea şi siguranţa zilei de mâine pentru ei şi membrii familiilor lor. Oameni sărmani, minţiţi de guvernele postdecembriste, disperaţi... Am cumpărat o plasă cu pachete de ţigări şi le-am împărţit fumătorilor. Privindu-mă, oarecum suspicioşi, un schimb de cuvinte a survenit inevitabil:

- De la cine sunt (ţigările - n.a.)?

- De la mine.

- Din partea cui ?

- A mea, atât. Si eu sunt om, sunt român ca şi voi.

- Mulţumim. Să trăiţi sănătos cu familia dumneavoastră!

- Şi Măriilor Voastre vă urez la fel. Deie Domnul să fie bine şi pace !

N-a fost să fie aşa. Astăzi, în Valea Jiului îşi trăiesc existenţa în sărăcie, ultimii mineri şi familiile lor.

După cum mărturiseşte însuşi Radu Vasile în cartea sa, la Cozia : „Am pătruns în mulţimea aceea de civili, căci Cozma îşi respectase cuvântul, nici un miner nefiind acolo, am pătruns aşadar în mulţime cu grupul de ofiţeri S.P.P. alături de mine, şi împreună cu cei doi profesori de arte marţiale. Din rândurile mulţimii de chipuri necunoscute nu s-a auzit însă nici o huiduială şi nici un strigăt de dispret [...] La Cozia, totul s-a spus acolo, în sala aceea, în prezenta episcopilor loan si Gherasim, în vreme ce pe lângã noi treceau cãlugãri aducînd una sau alta, iar la masa învecinatã Remes si Stãnculescu se rãzboiau în cifre cu liderii minerilor. Episcopul Gherasim era un bătrânel simpatic şi vesel, care permanent a fost de acord cu... minerii[7]. Ulterior, mass-media a răspândit la rândul ei ideea că la Cozia a existat o înţelegere secretă între mine şi Cozma, înţelegere pe care eu am încălcat-o!"[8].

„Cine a câştigat? Nu a învins nici una din părţi, dar a câştigat Ţara, căci va fi pace !"

Despre finalul negocierilor de la Mânăstirea Cozia, Radu Vasile menţionează: „Ieşind din bisericã, la despărţire i-am cerut lui Cozma să-şi respecte angajamentul din protocol, în faţa mea. Cozma a pus mâna pe telefon şi le-a ordonat minerilor din Râmnicu-Vâlcea să se urce în autobuze şi să plece spre Valea Jiului. Trăsătura aceasta de caracter a lui Cozma trebuie să fie reţinută, căci omul şi-a respectat cuvântul".

Destăinuirea unui înalt prelat al B.O.R., despre „Pacea de la Cozia"

Cu certitudine, prim-ministrul nu şi-a respectat cuvântul sau a fost împiedicat să şi-l respecte. După câteva luni, P.S. Gherasim Cristea, pe atunci Episcop al Râmnicului, într-una dintre întâlnirile avute mi-a mărturisit taina de la Cozia, cerându-mi ca atâta vreme cât va trăi, să nu o dezvălui. Anii au trecut, iar venerabilul prelat a plecat la ceruri cu puţin înainte de a împlini centenarul. Mi-am respectat cuvântul dat. P.S. Gherasim mi-a destăinuit că prim-ministrul Radu Vasile a promis minerilor - în numele Guvernului României -, că pentru consecinţele „raţionalizării mineritului", minerii vor primi drept despăgubiri un miliard de lei (la nivelul lui 1999). După spusele înaltului prelat - şi nu am motive să nu-l cred - premierul a minţit... sau alţii nu au fost de acord cu înţelegerea de la Cozia.

Cât sânge s-a vărsat la Stoenești numai noi știm, cei care l-am spălat...

Realizând că au fost păcăliţi, minerii s-au revoltat din nou, iar la 15-16 februarie s-a consumar episodul Stoeneşti[9] unde forţele de ordine şi-au luat revanşa pentru înfrângerea de la Costeşti. Nu se ştie precis cu câte pierderi de vieţi omeneşti s-a soldat operaţiunea. Masacrul a fost „acoperit" cu tăcere de autorităţilor statului. Acelaşi „stat de drept" pe care l-a reprezentat la Cozia, şeful guvernului.

Relatările localnicilor dunăreni spun mai mult decât actele oficiale: „Cât sânge s-a vărsat la Stoenești numai noi știm, cei care l-am spălat. Șanțurile cu apă erau roșii, iar minerii se ascundeau în glugile de coceni. Intrau mascații peste tot fără ordin de percheziție și, dacă ziceai ceva, te luau și pe tine la ciomăgit și nici nu te întrebau cum te cheamă. [...] Când mascații au început vânătoarea de mineri, am adăpostit și noi unul în casă. Era atât de speriat, încât nici nu a vrut să mănânce și nici în casă nu voia să stea, de frică să nu ne facă rău mascații dacă-l descopereau în casa noastră. Au stat în fânare, în lemnare, în glugile de coceni. Pe unul l-au bătut la cișmea până l-au lăsat mort. Altul a zăcut în curtea unei femei văduve până a murit. I-au măcelărit"[10]. Atunci, în România anului 1999, legea forţei a batjocorit forţa legii.

Constantinescu chiar era hotărât sã deschidă focul asupra civililor

Radu Vasile mai scrie în cartea sa: „Constantinescu chiar era hotărât sã deschidă focul asupra civililor. Pradă aproape unei crize de nervi, şeful Statului Major, generalul Degeratu repeta mereu că preşedintele era pe punctul de a face exact greşeală pe care o făcuse Ceauşescu, crezând că astfel va înăbuşi revolta masei[11].ÂÂÂÂ Armata, am mai spus-o, nu putea trage în mineri decât cu pretul declanşãrii unui rãzboi civil, şi atunci spre Bucureşti, în locul a 10.000 de mineri, s-ar fi revărsat zeci de mii de oameni. În Râmnicu-Vâlcea s-au strâns sute de civili care au scandat minute în şir « Cinste lor, cinste lor, cinste lor minerilor! », si-atunci se mai îndoieşte cineva de consecinţele la care ar fi dus intervenţia armatei?"[12]. Ne întrebăm şi noi dacă armata ar fi tras din nou ?

Putem afirma fără riscul de a greşi că acest al doilea „escu" al Cotroceniului postdecembrist s-a purtatÂÂÂÂ iresponsabil în mod repetat, iar perspectiva de a fi acuzat şi judecat pentru trădare de ţară (Tratatul cu Ucraina din 1997) ar trebui luată în seamă. Consecinţele se văd, dar dreptate nu se face !

În anul 2018, la Petrila sunt mai mulţi câini vagabonzi decât mineri

„În 1990, în mina Petrila lucrau până la 4.000 de oameni. Erau percepuţi ca o forţă de temut, care împreună cu miile de ortaci din celalte exploatări din Valea Jiului puteau răsturna guverne. Atmosfera Petrilei din prezent nu mai aminteşte de vremurile anilor 1990. Liniştea şi dezolarea domnesc peste oraş. Pe malul Jiului de Est, râul care desparte blocurile gri de terenurile minei, o mulţime de clădiri industriale, ponosite, ocupă o întindere de câteva zeci de hectare. Câinii vagabonzi se perindă printre ele, adăpostindu-se la umbra vagonetelor ruginite şi a utilajelor scoase de mai mulţi ani din uz. Numărul patrupedelor pare mai mare decât al ortacilor rămaşi în Petrila"[13].

Grafica - I.M.

-----------------------------------------------------

[1] Radio România Oltenia, audio http://www.radiocraiova.ro/pacea-de-la-cozia-22-ianuarie-1999/#prettyPhoto

[2] https://ro.wikipedia.org/wiki/Mineriada_din_ianuarie_1999

[3] http://adevarul.ro/locale/hunedoara/ce-s-a-ales-mineri-17-ani-batalia-costesti-culisele-violentelor-incheiate-pacea-cozia-decaderea-apocaliptica-oraselor-mina-1_56a2085837115986c6c829d8/index.html

[4] Colonel (r) Nicolae P.Dinu, Cobaii sociali şi aroganţa politică, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2003, p.109.

[5] Ibidem, op. cit. p. 128-129.

[6] Ibidem, op. cit. p.131.

[7] Radu Vasile, Cursa pe contrasens. Amintirile unui prim-ministru, Bucureşti, Ed. Humanitas, p. 56.

[8] Ibidem, op, cit. p. 65.

[9] Video http://stiri.tvr.ro/sunt-15-ani-de-la-pacea-de-la-cozia-momentul-final-al-mineriadei-din-16-22-ianuarie-1999_39533.html#view

[10] http://www.gds.ro/Actualitate/2003-12-04/Mineriada+din+1999+a+transformat+Stoenestiul+in+Posada/

[11] Ibidem, op, cit. p.57.

[12] Ibidem, op. cit. p. 65.

[13] interviu audio http://adevarul.ro/locale/hunedoara/ce-s-a-ales-mineri-17-ani-batalia-costesti-culisele-violentelor-incheiate-pacea-cozia-decaderea-apocaliptica-oraselor-mina-1_56a2085837115986c6c829d8/index.html

http://www.art-emis.ro/editoriale/4695.html