Altamira KEVIN - Sufletul meu, revenit pe Pamant

Acestea sunt cateva poeme vechi, „batrane” - ca si sufletul meu, revenit pe Pamant dupa multe, multe vieti, in care a tot adunat cunoastere.

-------------------------------------------

Altamira KEVIN

De dragoste (I)

Aerul în prezenţa ta

se face fuioare

şi-mi strînge inima,

şi bucuria mă doare,

şi nu mă pot desprinde

din lumina de purpură

de teamă că mă vinde

durerea care mă bucură.

De dragoste (XXVI)

inima ta e o biserică dezafectată

încă din copilărie,

un lăcaş în care nimeni

nu s-a rugat, vreodată,

nimeni nu ţi-a spus că eşti voievod

al mării, nimeni nu te-a mîngîiat,

biruitorule înarmat

cu năvod,

nu te-a învăţat să mîngîi,

să visezi…

singurul tău aliat, ouzo,

te-aşteaptă în nisip, rece,

îţi aprinde privirile

cînd împarţi satului fructele mării;

de aceea vin în somn, îţi orîndui lăcaşul,

torn în candele ulei de măslin,

le aprind,

îţi şoptesc şi te mîngîi

în locul mamei, bunicii, surorii,

plec odată cu zorii,

curînd vei zări lumina din candele,

vei auzi din altar cîntul ca o adiere,

vei coborî de pe rug,

lepădînd gustul amar -

curînd, fiinţa ta va fi miere.

De dragoste (XXVII)

Lupii fluizi ai Lunii

îşi ling rănile, întinşi peste pini;

trimişi să-ţi cureţe inima,

au dat

de un om mecanic,

un dispozitiv automat,

care se mişcă, lucrează

cînd vor alţii, se împreunează,

se iroseşte, fumează,

şi uneori se visează treaz –

aşa a fost programat!

Doar ouzo, pe înserat,

îţi slăbeşte programul şi

te face să plîngi

de dorul iubitei necunoscute,

te face să-ţi juri că o vei aduce mireasă,

că vei căuta comoara din mare,

ceva te sîcîie în mijlocul pieptului

ca un orologiu trezit,

se face noapte, prostituatele

te readuc în program,

se face dimineaţă

şi o iei de la capăt.

Romanţă de demult

Prin inima mea

o sanie îşi gonea

căiuţii cu zurgălăi,

se strecurase în mine

din ochii tăi

şi-n loc să-mi cînte,

biata, plîngea;

îngenunchind

s-o alint,

găsii în tine

un semn de boală:

sania era goală.

Jazz (II)

Îmbrăcat

în flori – ca tine

în sunete feline –

copacul în care-am intrat

miroase aidoma ţie,

nomad din pustie,

ce-mi furaşi ochii,

drumul şi plopii;

pielea ta de fum

mă încinge-n parfum

buimac,

de oază, de lagună,

pînă ard în copacul

care urlă la Lună.

Jaz (V)

Mă doare carnea, şi osul,

şi răsuflarea; mă taie

dorul ca o strună

(trasă din Lună

la mine în odaie),

pe care merge frumosul

somnambul din visul meu;

îl văd numai eu,

mulţimi ce îl strigă

aruncă în mine cu pietre:

cu ochii goi,

cu vînt în ureche,

el cade în vis înapoi,

fără să mă atingă

Fugara

Vin aici cînd mă frîng,

cînd mi-e frig,

cînd plîng,

cînd strig,

cînd mă bat în cuie,

cînd mă încing,

cînd dorul mă bîntuie,

mă retrag în cuvînt,

mă lepăd de om

şi rămîn adiere de vînt

peste suflet de pom.

Noapte instelata!

Altamira Kevin

Din volumul in pregatire, Casa in care ceasurile stau)