BEN TODICĂ - Limba, Cuvântul şi Sufletul

Limba, Cuvântul şi Sufletul

Recent,  am avut un argument într-un interviu, unde am afirmat că limba română este mult mai sofisticată, mai bogată şi conectată spiritual şi artistic la natura şi creaţia sa divină decât actuala limbă engleză. Suna şocant, dintr-o dată, când observam că engleza e limba care domină întreaga manifestare politică şi economică mondială. Intervievatorii au început să râdă şi să-i apere pe englezi, şi pe bun drept îşi apărau integritatea postului şi emisiunii lor, percepţia curentă a lumii şi a stăpânitorilor. “Da, în limba ta, totul sună cald, plăcut, dulce! E prima voce auzită,  vocea mamei.” Evident, englezul controlează massmedia şi piaţa de distribuire a culturii. Cultura este dimensiunea prin care comunicăm, însă asta nu certifică valoarea şi definiţia în scris şi vorbire a limbii lor. Limba e pensula prin care pictăm lumea şi cine suntem, este instrumentul de măsură al nivelului  puterii de exprimare a inteligenţei şi înţelepciunii omului, curent folosită. Este un lucru să punctezi cu un deget pielea opoziţiei şi un altul să-i masezi întreaga piele cu amândouă palmele.

Limba română este la origine o limbă precisă, clară fonetic şi logic, natural cursivă, fără tricuri şi capcane gramaticale dezvoltate de-a lungul vremurilor din necesităţi sau ignoranţa şi îngâmfarea timpurilor, a forţelor administrative locale de limbă engleză care, de la Shakespeare încoace a sărăcit în cuvinte prin nefolosire şi, treptat scoaterea din uz. Fenomen care acţionează azi cu viteză uimitoare şi asupra limbii române. Vina este a trăirii intense, rapide şi violente prin care trece expansiunea teritorială, economică şi tehnologică a unui imperiu. Oricare ar fi el, european, rus, chinez sau american etc.

Venind din România, unde am fost educat să folosesc o formulă de introducere bazată pe maniera şi construcţia unei imagini largi şi frumos colorate de exprimare, am eşuat în multe locuri datorită vitezei mari a timpului în afaceri, unde pe şef îl interesează direct cine eşti şi ce poţi face, fără flori şi floricele, gunoaie de fapt, prin care stăpânul nu vrea să se impiedice. În loc să te explici printr-o frază de trei rânduri, o faci acum eliminând cuvintele, reducând fraza la şase centimetri, omorând astfel rezoluţia limbii. Capitalistul nu are nevoie de sofisticări şi elevări gramaticale şi frazale pline de cuvinte alese. Cu el trebuie să fii scurt şi direct pentru că el e grăbit şi nu are timp de palavrageală, punctuaţie şi semne gramaticale. El este interesat doar de ideea ta şi ce eşti tu capabil să faci. Nu este interesat de tablourile pictate de tine, tablouri necesare în schimb în Franţa sau Italia, să zicem.

Descoperind asta la prima mână, m-a dus la concluzia că limba lor directă şi cu fonetica pocită, scriind una şi citind alta, m-a dus cu gândul la Ceauşescu, care era peltic şi dacă ar fi fost un dictator bogat şi îngâmfat, ne-ar fi obligat până la urmă pe toţi să pronunţăm cuvintele româneşti peltic, deci să ne schimonosim şi noi limba, să schimbăm sunetele fonetic a combinaţiilor de litere în cuvânt, tot c-am aşa cum o fac englezii azi. Deci, schimonosind o limbă latina clară şi logică, bine conturată şi ancorată poetic într-un dialect schimonosit, chiar comic pe ici, pe colo de către un îngâmfat şi îmbuibat din istorie în ciuda celor care îi admiră pentru cuceririle şi comorile furate, fără să mai amintesc sutele de culturi exterminate de-a lungul sutelor de ani de expansiune.

Revin; deci, limba engleză vorbită azi este o limbă săracă şi violentă datorită evenimentelor prin care a trecut, în comparaţie cu limba română care, fiind aşezată, a evoluat la şes şi la munte, crescând în rezoluţie (vezi exemplul lui Proust, care descrie sâmburele de măr în zece pagini sau descrierile lui Sadoveanu etc.) prin împletirea omului cu mediul înconjurător, climat, vieţuitoare şi fenomenele lui, generând cuvinte noi pentru a le descrie cu o mai înaltă acurateţe, alcătuind fraze, dansând şi construind sufleteşte, explicând mai adânc înţelesul vieţii şi al Creaţiei Divine.

Nu sunt un academic în materie şi nu servesc nici o forţă operativă, care controlează şi conduce lumea decât libera mea curiozitate şi experienţă, trecând prin această viaţă şi lume, în care am avut prilejul şi privilegiul să mă nasc, s-o simt şi să ajung la concluzia că forţele care coordonează şi folosesc o naţiune şi resursele ei, îi hotărăsc identitatea şi destinul.

Azi, România trece printr-un proces, prin care este posibil curând să devină o astfel de naţiune, cu o limbă simplificată, hibridă, schimonosită precum engleza (scrii una şi pronunţi alta). Toţi vor excitare directă. A umbla după fulgere, a fi direct trănit sau lovit în cap, fără urmări pentru îmbogăţire şi implinire a experienţei nu e calea. Filme pline de violenţă şi sex; fără poezie, direct ploaie fără înnorare, întunecare directă fără soare.

Eu ştiu că poţi filozofa în jurul acestei idei şi mă poţi combate, însă şi reversul e posibil.

Mi s-a reproşat că iubesc limba română şi o înalţ pentru că m-am născut în ea şi am supt ţâţa mamei sub cuvintele ei. Am să vă explic că nu aveţi dreptate. Când eu m-am născut, mama era supărată, nu vorbea pentru că era foamete şi întuneric. Se sculau cu noaptea în cap şi plecau la munca câmpului, unde mă lăsau în iarba de sub nuc, în grija câinelui. Amândoi părinţii mei erau orfani, iar mama mai avea trei fraţi mai mici de îngrijit. De toţi erau şapte orfani. Comuniştii au colectivizat şi le-au luat totul, vaca, porcul, trei găini şi-un caine. Sărăcie groaznică! Tata a fost obligat să plece din Iezer în Banat, la minele de fier şi uraniu. Când am ajuns de vremea grădiniţei şi a şcolii, nu am ştiut că am limbă. Am crezut că ne-am născut vorbind şi că trebuie să mergem la şcoală ca să învăţăm anumite lucruri trebuincioase pentru gospodărirea vieţii, să ne facem temele şi să vorbim frumos.

Abia în anul 1979 şi apoi în 1980, când a trebuit să învăţ limba italiană şi engleză, am devenit conştient de limba mea. Învăţându-le şi comparându-le, am devenit interesat să învăţ limba română după carte. Cu prima mea vizită în ţară am mers direct la şcoala generală, la profesoara mea de limba română, doamna Ştefănescu şi i-am cerut cărţile de limba română din clasele 6,7 şi 8. Aceasta a rămas cu gura căscată, întrebându-mă la ce-mi mai foloseşte acum, la 37 de ani. Le vreau pentru mine, ca să mor cu inima împăcată că nu mor fără să-mi cunosc identitatea, fără să ştiu exact cine sunt şi de ce nu-l mai pot găsi în altă ţară pe Eminescu.

În România anilor mei de primară, am trecut prin şcoală ca raţa prin apă. Nu am fost un elev silitor. Am fost interesat doar de joacă şi colindat dealurile Ciudanoviţei, Munţii Aninei şi ai Semenicului. Treceam clasa, mai tot timpul primind un cinci ca să nu rămân repetent, cu cordonul de la reşou în cancelare de la domnul director Sperlea Dorel. Umblam după aia, împreună cu celelalte fete şi băieti, plângând toată ziua cu mâinile roşii şi umflate de bătaie pe pereţii reci de ciment ai frumoase noastre şcoli, care rămâne şi azi împreună cu cinematograful, simbolul Ciudanoviţei copilăriei mele, după care voi tânji până la moarte. Am luat cărţile şi le-am adus în Australia, unde m-am apucat serios să învăţ limba română.

În cursul meu am descoperit măreţia şi înălţimea limbii române, care în drumul ei, drumul unui popor de ţărani, ciobani şi pescari cu fii de ingineri, constructori, doctori, profesori… au contribuit la extinderea vocabularului şi creşterea rezoluţiei în exprimare, simţire şi scriere. În drumul ei prin istorie a acumulat şi împrumutat din toate direcţiile uraganului de-a lungul miilor de ani, din suferinţă, iertare, fericire şi dialog cu Dumnezeu.

Nu mă credeţi? Daţi-mi atunci exemple de poeţi din ultimile două sute de ani, să zicem, care să-l egaleze pe Eminescu sau alţi poeţi şi scriitori români de azi. O să-mi spuneţi că nimeni nu-i egalează pe americani. Nu uitaţi că americanii deţin toate pieţele de desfacere din lume şi prin asta dictează piata, însă cu uşurinţă poţi demola arta şi cultura promovată de ei astăzi ca nivel de clasă literară săracă. Nu mă chinui eu să fac asta aici, pentru că e plin internetul şi librăriile de academici, de profesionişti care o fac.

Azi e la modă engleza datorită forţei economice şi financiare anglo-americane şi nu o spun ca să-I înjosesc pe vorbitori sau nativi, o fac doar ca să vă demonstrez ce limbă frumoasă avem noi românii şi să vă dau mai multă încredere, să o folosiţi în concurenţa culturii şi vieţii, a experienţei de pe pământ şi din astă lume. Doar o singură şansă aveţi şi nu cred că ar trebui să vă supuneţi îngrădirilor puse de cei care dirijează turma spre ţarcul lor. Şi să nu credeţi cumva că limba viitorului omenirii va fi engleza, rusa sau chineza. Imaginati-vă un film cu extratereştri cu cap de pasăre, ciripind semnale digitale care vor reprezenta formule matematice, fizice şi chimice. Da chiar şi fizionomia trupului şi chipului uman va fi combinată prin modificare genetică spre fizicul reptilian pasăre, şarpe, cum se vede pe efigiile ruinelor din Egipt. Sunt păsări azi care trăiesc cu uşurinţă cinci sute de ani – iată o rezolvare a longevităţii prin modificarea ADN-ului.

Ideea globalizării este o altă formă de învârtire în cercuri a istoriei, care va dispărea odată cu moartea gloabelor (iertare pentru că le spun gloabe pentru că suferinţa generată de egoistele lor suflete pe întreg pământul azi, o dovedeşte), care conduc din umbră omenirea. Uniformizarea maselor nu ajută la evoluţia conştiinţei umane şi nici a sufletului. Gândirea omenirii pe sistemul biblic în care funcţionăm azi pe tot pământul sub diferite forme de gândire religioasă nu a ajutat la evoluţia şi trezirea spiritului divin din noi. Dramaturgul Arthur Miller spunea prin 1960 într-un interviu, referindu-se la una din piesele sale de teatru că ne întoarcem în cercuri ca specie umană pentru că nu învăţăm să ne iertăm aproapele. Omul oboseşte prea repede, se plictiseşte de a mai salva şi atunci îţi spune: Lasă-l să se arunce de la etaj, dacă-i prost!  Această renunţare dovedeşte imaturitate, o treaptă mai puţin în evoluţia sufletului spre cer pe care nu o poţi trece până când nu perseverezi şi devii absolut – IERTAREA ABSOLUTĂ.

BEN TODICĂ

22 Aprilie, 2018 Australia

T e l e g r a m e :

Dragă Ben,

Tare frumos şi consistent mai scrii!  Este minunat.  Aperi şi slăveşti limba română mai abitir decât mulţi, foarte... mulţi români, trăitori în graniţele ţării. 

Să fii sănătos, drag ROMÂN!

Te îmbrăţişez frăţeşte,

cu drag,

VG.

Dragul nostru Ben,

ITI MULTUMIM ca ne faci partase la astfel de bucurii!

Si o bucurie in plus este pentru noi ca putem contribui cu un strop la cunoasterea unor oameni ca tine de catre alti oameni care gandesc si traiesc frumos si care gandesc si traiesc... romaneste in lumea asta larga! Cat despre ceilalti, pierderea lor..:)

R & M.

Draga frate Ben, am citit cu placere constatarile dvs. de nelingvist despre frumusetile si nuantele extrem de subtile pe care le poate exprima limba noastra. Este o limba latina melodioasa si bogata in resurse de exprimare a celor mai rafinate gusturi si simtiri, dar si acelor mai inaltatoare idei, nobila si neaosa in acelasi timp, predispusa lejer la imprumuturi necesare, dar si la jocuri pe sensibilitatea lingvistica a emitatorului si a ascultatorului. Curajul dvs. este nemaipomenit, nu se vor gasi tare multi care sa se incumete a vorbi astfel despre o limba imperiala, mai ales in supusenia cvasigenerala fata de corectitudinea politica, la fel ca si redactori care sa va publice.

.........

Felicitari si urari de dragoste nestinsa pentru limba romana!

NM.

Fiecare-şi scrie propria istorie aparte, ori cât de banale vi s-ar părea vorbele mele, că şi eu pot afirma: "Nu ştiu alții cum sunt, dar când mă gândesc..." şi e limpede, clar ce nu reuşesc să scriu moare, se pierde ca timpul maistrului Marcel Proust, că omul trece şi nu timpul ne elimină din competiție, că nu timpul e nerabdător, ci omul, lutul, pâinea de o ființă a ființei lui se transformă, schimbă în neființa existenței anteriorioare, minerală şi ce nu s-a scris, tehnoredactat, se risipeşte ireversibil ca norii pe cer şi bine-ar fi să n-am dreptate şi să-mi revină în memorie amintirile pe care n-am reuşit să le mortalizez, materializez, laudă de zestre acea ce am fost, suntem şi vom fi iubind, dar cine poate şti dezlegând pentru alte veacuri viitoare universalul pe care-l trăim aşa ca marii cărturari-scriitori, care ne-au surprins cu învățățura, pilda, lor, de Hristoşi care s-au întrupat prin trăirea în vorbe, slove, ca să învețe pe ceilalți cum să fie fericiți, din fericirea lor, Ben, aşa cum zici om brav: să dea cu vrednicie şi celorlalți (acest fapt e lucru rar, dar dintr-o meritocrație, vrere şi plăcere a lui Dumnezeu, el fiindu-ne învățătorul suprem a ceea ce suntem şi vom fi iubire, drept la înviere: "cale, adevăr şi viață", după cum scrie în CARTE A CĂRȚILOR -O CÂNTARE A CĂNTĂRILOR, scrisă: pace şi pâine, scrisă sub impulsul şi inspirat de Dumnezeu, scrisă cu duh de adevăr şi duh de viață, scrisă cum nu s-a mai scris. PF-R.

Noi trăim într-o lume în care:

… medicii distrug sănătatea,

avocaţii distrug justiţia,

universităţile distrug ştiinţa,

guvernele distrug libertatea,

presa distruge informaţia,

religia distruge morala, iar

băncile distrug economia.

(Chris Hedges, n. 1956, jurnalist american, preot presbiterian, profesor universitar, autor de cărţi)

Frumos ai pornit pe urmele gandului, "limba noastra e-o comoara..."!

Multumesc, draga Ben, pentru aceasta marturisire de credinta, a pasilor tai.

Oriunde ne-ar purta pasii, in dulcele nostru grai ne simtim Acasa!

Cu bucuria lecturii si drag de simtirile tale alese,

ILM.

Am vizitat 18 tari intre America si China. Limba romana are o dinamica mult mai mare in penelul artistului de azi. De orice profil ar fi el. E doar ceea ce traiesc eu. E adevarat ca toti isi iubesc limba in care sau nascut. Eu am privit-o insa ca instrument de comunicare al speciei "Homosapiens".

Dragoste si indurare,

Ben

Dragă Benule,
Tot ceea ce ne spui este o adevărată cale pe care mă deslușesc pe mine însumi!
Și eu am fost un copil sărac, și încă foarte sărac; mi-amintesc cum tatăl meu mi-a
croit cu mâinile sale o pereche de opinci, cu care mergeam tare mândru la școala
(primară atunc) din Gepiu. Mândru am rămas până in ziua de azi! Dece? Fiindcă, 
iată ce înseamnă armonia Limbii noastre care natural crește în ființa noastră și
odată cu noi. Prin flexibilitatea Limbii Române, am ajuns la îndrăgirea versificației,
fiindcă vorbind-o dădeam în cântec. Nu ași fi ajuns poet fără Limba mamei, prin care
mi-am putut cânta suferințele și neâmplinirile, căci nimeni nu pleacă de acasă așa
fără a lua cu el tradiția și credința primită de la părinții lor, ciobani sau întelectuali!
Mulți ne zic că suntem naivi, dar în această ”naivitate” stă înțelepciunea sfinților,
aici se află iubirea de aproapele și nu de banii pentru care a devenit lumea așa cum 
este, hrăpăreață , neatentă la viitorul tot mai apăsat!

 I.M.G.


Teamă îmi este de viitorul limbii române, de muzicalitatea ei sofisticată. Limba uzuală începe să fie știrbită. Aud tot mai des vorbindu-se „romgleza”, o muzică dezacordată. E mare diferență între îmbogățirea limbii și pervertirea ei.

DS.


La oras intodeauna a fost asa. Popor cu fite. Romana se va pastra in munti.
Ben