BARDA - ADUNAREA CELOR ASEMENEA

ADUNAREA CELOR ASEMENEA - Sfantul Ioan din Kronstadt

     Asa cum în mari, în lacuri sau în râuri fiecare particula de apa se afla în combinatie cu alte particule si este înconjurata de acelea; asa cum în aer fiecare particula de aer este înconjurata de altele si se combina cu acelea, si noi, fiii pamântului, suntem înconjurati din toate partile de Dumnezeu, iar cei mai curati dintre noi, sau pe cale de a se curati, sunt în unire cu El, aflându-se pretutindeni în El. Noi toti, pamântenii, suntem întocmai ca apa, ca aerul, ca un arbore ramuros, alcatuind un întreg, uneori însa dezmembrat, din pricina invidiei diavolului, a egoismului, enervarii, dusmaniei, dihoniei, trufiei, ereziilor si dezbinarilor, pizmei, avaritiei, izolationismului, rautatii, vrajitoriei si atâtor altor patimi. Pe de alta parte, diavolul si îngerii lui stau toti laolalta, asemenea unei ape tul buri, statute, otravite, sau ca aerul încins, asfixiant, ucigator. Ei ne stau jur-împrejur, se caznesc sa ne patrunda în suflet, atunci când acesta nu-si poarta de grija si se lasa prada patimilor, ca sa-l întunece, sa-l tulbure, sa-l pârjoleasca, sa-l chinuie în tot chipul. Întocmai ca atunci când, iesind uneori la aer curat, placut mirositor, nimeriti dintr-o data lânga o groapa de gunoi sau de scârna, de unde exala cele mai neplacute miasme si va grabiti sa treceti cât mai repede de locul acela, ca sa respirati din nou aer într-un spatiu neviciat. Asa se întâmpla cu duhoarea diavoleasca. Însusi Domnul numeste vazduhul si apa întunecatelor ostiri diavolesti atunci când vorbeste despre asaltul stihiilor asupra sufletului omului: „A cazut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile si au batut în casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era î ntemeiata pe stânca” (Matei 7, 25).

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 84-85.

SF. PAISIE AGIORÂTUL: DUMNEZEU ÎNSUŞI STABILEŞTE NUMĂRUL COPIILOR DIN FAMILIE

 Trebuie să avem încredere absolută în Purtarea de grijă dumnezeiască şi, ca să zic aşa, să nu planificăm copiii, fiindcă pe copii îi dă Dumnezeu, şi numai El ştie câţi copii să dea – El, şi nimeni altcineva. Ce-i drept, unii se hotărăsc, pentru că viaţa a devenit grea, să aibă doar un copil, şi de aceea se păzesc. Totuşi, acesta este un mare păcat, căci creştinii cu pricina arată că îşi rânduiesc viaţa – cred ei – mai bine decât le-o rânduieşte Dumnezeu. Fiind mândri, subestimează Purtarea de grijă dumnezeiască – or, Dumnezeu vede şi dispoziţia sufletească, şi situaţia economică a acestor creştini, vede şi multe altele pe care noi nu le vedem şi nu le ştim. Şi dacă familia este săracă şi de-abia îi ajung mijloacele materiale ca să întreţină un singur copil, Cel care ştie toate Se poate îngriji şi de întărirea economică a familiei.” (…) Multora, Dumnezeu nu le dă copii tocmai ca din această pricină să-i iubească pe toţi copiii ca şi cum ar fi ai lor… Să amintim şi de Drepţii Ioachim şi Ana, care au rămas fără copii până la bătrâneţe, lucru care în vremea aceea era socotit o mare nenorocire, şi poporul îi jignea pentru aceasta. Dumnezeu ştia totuşi că din ei se va naşte Maica Domnului, care, la rândul său, Îl va naşte pe Mântuitorul tuturor oamenilor, pe Domnul nostru Iisus Hristos! Alţi părinţi îşi fixează ca scop naşterea de mulţi prunci, şi Dumnezeu, bineînţeles, le îngăduie, fiindcă respectă libertatea voinţei omului, precum şi fiindcă uneori nu suportă, ca să zic aşa, cârtelile noastre, şi de aceea ne lasă în voia noastră. După aceea însă părinţii cu mulţi copii se ciocnesc cu o mulţime de probleme: supraevaluându-şi puterile, aduc pe lume, să zicem, opt copii, iar ca rezultat nu pot face faţă mulţimii grijilor legate de creşterea unui asemenea număr de copii. Dumnezeu Însuşi stabileşte numărul copiilor din familie: îndată ce vede că părinţii nu s-ar putea descurca cu încă un copil, îndată pune capăt naşterii pruncilor. Cei care năzuiţi să dobândiţi prunci „cu de-a sila”! Lăsaţi lucrul acesta în seama lui Dumnezeu, fiindcă El ştie vremea potrivită. Unii, cu toate că nu sunt bine rânduiţi duhovniceşte, Îl „presează” pe Dumnezeu ca să le dea copil atunci când vor ei. Fiind iubitor, Dumnezeu le dă copil, însă ei văd în scurtă vreme că pruncul, crescând, devine nervos, fiindcă a moştenit patimile părinţilor săi, iar ei înşişi cad într-o nelinişte şi mai mare, fiindcă au dobândit prunc care le-a moştenit – fără vină – patimile, de care ei nu s-au îngrijit să se curăţească înainte de a cere cu stăruinţă copil de la Dumnezeu. Aşadar soţii trebuie să se încredinţeze pe deplin în mâinile lui Dumnezeu şi să nu împiedice voia Lui. Să-L lase pe Dumnezeu să facă ce vrea El, fiindcă aşa se va sălăşlui în sufletele lor şi le va acoperi familia cu harul Lui, cu binecuvântarea Lui.

Stareţul Paisie Aghioritul, Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, pp. 10-12)

Alexandru Stanciulescu

Comentariu:

 Adevărat,
”A căzut ploaia, au venit râurile mari,
  au suflat vânturile și au bătut în casa acea,
dar ea n-a căzut fiindcă era întemeiată pe stâncă”.
(Matei-7,25) Această casă Doamne, România este!

Ioan Miclau