O pată de culoare:
puțină istorie turco-fanariotă...
PS. Serii
sinonimice: bacșiș, ciubuc, peșcheș, rușfet... Plus: haimana, pușlama,
pezevenghi, caraghioz, maidanez, giurumea, moftangiu, matrapazlîk, mișmaș,
dandana, satara belea, și altele - toate turcești...
Zilot
Românul ne asigură, în stilul său inconfundabil: „O zăpadă mare, grea / cu
viscole prea grozave, vrednice de pomenit, / cât nu numai vite multe, ci şi
oameni au perit“. Şi, chiar în ziua în care în cetatea de scaun au căzut primii
fulgi de nea, vodă Hangerliu, nemaisocotind „întru nimic“ „blestemul altor
patriarşi, nici greutatea săracilor şi a văduvilor“, a reintrodus odioasa dare
a văcăritului. Momentul ales a fost cât se poate de „prielnic“, întrucât, din
cauza căderilor masive de zăpadă, ţăranii nu şi-au mai putut dosi vitele din
calea slujbaşilor şi mumbaşirilor veniţi să le inventarieze şi să încaseze
impozitele („n-au putut bieţii creştini să scape nici un cap de vită cât de
mic, de mărimea zăpezii, ci vitele să afla ale fieşte căruia în bătătura casii
naintea uşii“). Şi, cum cei mai mulţi dintre ei nu dispuneau de lichidităţile
necesare pentru a achita împovărătoarea dare („fiind în mijlocul ernii,
târgurile iarna nu era, să vânză oamenii vite, vremea de coasă şi de sapă nu
era să lucreze să câştige bani să se plătească, bucate încă nu prea era să
vânză“), au fost supuşi la cazne cumplite, inspirate parţial şi de
posibilităţile pe care le oferea iarna („slujbaşii închidea oameni şi mueri
prin coşări şi îi înneca cu fumuri de gunoi şi cu ardei îi afuma şi-i ţinea
închişi zioa şi noaptea flămânzi să dea bani; pe alţii îi lega cu mâinile
îndărăt şi cu spatele de garduri şi-i bătea cu bicele, pre alţii legaţi îi băga
cu picioarele goale în zăpadă geroasă“). Mulţi dintre ţărani au sucombat în
urma acestor rele tratamente („au şi omorât mumbaşârii turci pre mulţi“), dar
martiriul lor nu l-a impresionat câtuşi de puţin pe vodă, care jubila văzând
cum se aduceau „la vistieriea lui bani cu carăle mulţâme multă“. „Blestemele şi
lacrimile ticăloşilor de săraci“ aveau însă să-l ajungă chiar în cursul acelui
anotimp de pomină, rămas în amintirea poporului drept iarna lui Hangerliu.
Măcelărit cu barbarie de un harap trimis de sultan pentru vina de a fi „sărăcit
de istov raiaoa“ şi a fi „deşertat cheleru împărătesc“ de nu mai avea Poarta „ce
să mai scoaţă din ţară“, falnicul voievod a sfârşit într-o postură umilitoare
tot în zăpada rece în care-şi dăduseră duhul mulţi dintre valahii rău-platnici
(„pă urmă l-au dezbrăcat, / numai în izmene l-au lăsat, / târându-l pă scară în
jos / sărmanul nenorocos / aruncându-i trupu-n gheaţă, / că aşa îi scriia să
paţă / în noroi şi într-o baltă“)».
Fragment din volumului „Bucureștiul
fanariot. Administrație, meșteșuguri, negoț”, de Tudor Dinu, apărut recent în
colecția „Istorie“ la Editura Humanitas.
Sursa: FRANCULESCU MIRCEA
Cele mai mari şapte dezastre din istoria Bucureştiului
Alexandru_Moruzi_la_Curtea_Nouă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu